Cuvântul, noiembrie 1924 (Anul 1, nr. 1-22)

1924-11-10 / nr. 5

de AUTOMOBILE NOI ŞI DE MARE OCAZIE Stoc complect proaspăt de: tflCHELIH GABIE mmmmmi­mm GOODYEAR CORD PETERS USrlOk­ Asortiment complect de: Accesorii $! Piese de Schimb Stoc complect de piese originale „FORD“ PREŢURI de CONCURENTA­­ CIRDA1 8 « Rte wswî'-w?b«s« s ^■auRMini Sn toate dimen­siunile numai EN-QROS neagră albă plumbuită palvunissuftă Wolffff-Netter de ssiuc de plumb I- MACHT Societate în nume colectiv BUCUREŞTI - STRADA C. A. ROSETTI No. 7 — BUCUREŞTI Sucursale: Arad, Braşov, Cluj, Galaţi, Oradia, Timişoara. mmmmm BUCUREŞTI — STRADA BLANARI, 5 PRIN STRADA LIPSCANI (lângă Piaţa Sf-tul Gheorghe) GĂSIŢI CAMERE CURATE ŞI BINE MOBILATE ! LUMINĂ ELECTRICĂ - PREŢURI MODESTE , B-dul Elisabeta No. 14, (vis-a-vis de Eforie) ! In fie­care seară cântă DINICU renumitul chitarist I­arz­on. — Deschis până la 3 noaptea. Mare roman de moravuri politice de ION FILIMI No. 5 CAP. II. Unde apare tălmăcirea visurilor Aspectul comic, precipitarea, sără­cia cu duhul căptuşită de o vicle­nie cusută cu aţă albă, rudenia cu o­­mul puternic şi imbecilitatea tutu­rora, îi ajutau să trăiască bine, ju­când cu seninătate şi poate fără s-­-şi dea seama, rol de bufon al mo­nocraţiei. Bibi intră surâzând la general, foarte fericit, ca şi cum venea să-i anunţe că a fost decorat cu marele ordin al Sfântului Mormânt. — Salut-salut, domnule Generali — Bună ziua! mârâi Hercul Coli­neanu.­­ Fără să se simtă stingherit de primirea acră, Bibi Tingh­ică­ îşi con­tinuă discursul introductiv, complec­tând golurile din frază, cu gesturi scurte din mâna groasă, care ţineau loc de subiecte, predicate, propoziţii şi adjective, la întâmplare. — N’am venit să vă supăr... Vă salut... Plec. Vă cunosc. Liberalii, Doamne-Doamne, s’au sfârşit... Ve­nim sigur... Situaţia este clară. Poţi fi sigur... George, Doamne-Doamne, George, te apreciază. I-am vorbit... S’a aranjat. In colaborare venim. Eu ştiu. George-George mi-a spus. Ia­nuarie guvernul sigur... Doamne- Doamne...­­ Generalul Hercul Colineanu, din­­tr’o prudenţă care n’a dat până acum niciodată greş, ascultă resemnat, a­­şteptând cererea acestui „sperţar teh­nic“ cum îl botezase, findcă avusese odată o vagă îndeletnicire tehnică. Ştia ce va urma după această intro­ducere. Pe urmă, din vălmășagul cu­vintelor fără legătură, desprinsese o posibilitate de schimbare a guver­nului despre care Bibi Tingh­ică a­­flase poate dela rubedenia lui cu mare trecere politică. Pentru Gene­ral, un svon ori dela cine venit era bine venit. Cu atât mai mult de la un individ cu legăturile familiare ale lui Bibi, și atât de uşor de com­parat cu un mic serviciu. Tuși şi privi în ochii „sperțarului tehnic“ cu luare aminte.­­ —­ Lasă schimbările de guvern și spune-mi ce vrei!... — Eu, Doamne-Doamne?... Ni­mic. Am intrat, vă salut și-am plecat. — Da? întrebă cu surprindere iro­nică generalul, cunoscând tactica. — Lasă, lasă­ altădată. Acum eşti supărat.­­ Am nas fin. Nu-i momentul. Am nas fin.­­ — Spune-mi ce vrei!... Trebuie să plec, şi rămâi cu târtiţa-n baltă! repetă impacientat gen­eralul. — Doamn--Doamne! mai nimic. Ştiu câţi­va oameni, dar cinstiţi, oa­meni cinstiţi. Pe onoarea mea! Şi pentru a întări garanţiile de one­stitate, Bibi Tingh­ică duse laba mân­­iei groase pe piept în dreptul m­i­­nei. Oameni cinstiţi ■— continuă — pe onoarea mea, dar vor să câştige onest-onest, şi prin muncă, ceva bani! Doamne-Doamne, ceva bani. — Dar... i — înţeleg..., înţeleg... Le trebuie. Sunt zece, numai zece... — Zece, ce? . . —I Doamne-Doamne, zece paşa­poarte... —I Ce?... Cum?... Ce-ai spus? —« Zece paşapoarte! întări senin Bibi Tingi­ică. —I Să-ţi dau zece paşapoarte? —I Tocmai... j­­ —I Eşi afară! ’Ai sictir... —I Doamne-Doamne, nu zic ba. Onest, pe onoarea mea! bâlbâi E­bi, care la această isbucnire a Prefec­tului făcuse ochi bulbucați ca o broască călcată pe şezut. —■ Eși-afară, că mai scos din sărite! mugi Hercul Colineanu. —­ Vă salut. Nu-i nimic. Pe o­­noarea mea că nu m’am supărat. Doamne-Doamne, Onest-onest!... şi Bibi se retrase curmându-se pe cât putea de mijlocul umflat, şi arătând cu braţele grase că nu e supărat de loc, dar de loc. Generalul Hercul Colineanu îşi ie­şise din fire. Cererea lui Bibi Tin­­girică, îi amintea de ţăranii arde­leni, excrocaţi de rubedenia mini­strului Rică Farsanovici. O furie ne­mărginită îl cuprinse. Simţea ne­voia să se descarce. Şi fiindcă nu avea pe nimeni înainte, trânti un cod pe birou. Codul răsturnă o căli­mară cu cerneală roşie. Călimara stropi câte­va hârtii şi dâra se în­tinse absorbită de sugătoare. — Ce ţară dom’le! Ce lume! („Dom’le“, era cineva închipuit, un personagiu invizibil care reprezintă justiţia supremă şi la care generalul Colineanu se adresă să-l invoace mar­tor al atâtor ticăloşii). Ce ţară dom’le! îşi rostea Prefectul de Po­liţie, plimbându-se prin cabinet şi mutând de colo, colo, în treacăt un scaun, un obiect de pe birou, tamponul. Se gândea îngrijorat cum s'ar putea înăbuşi scandalul. Numai, de ar înţelege ministrul şi nu s’ar încăpăţâna. Poate n’ar fi prea târ­ziu. „Oamenii trebuiesc despăgubiţi“ — îşi repetă ca să-şi Întipărească mai bine convingerea. In minte îi defilă în proporţii înspăimântătoare, scandalul. Hercul Colineanu nu dorea în ascunzişul sufletului de­cât ca miniştrii să facă prostii şi el să le afle, dar nu se bucura să ajungă în public svonul acestor prostii, fiindcă tămbălăul nu i-ar fi folosit la nimic. Afacerea cu paşapoartele era o admirabilă plasă, unde ar fi încăput şi Rică Farsanovici, şi alţi mai mari şi mai mici. Dar odată ajuns pe gura presei şi poate în competinţa parchetului, scandalul n'ar fi mai avut nici o valoare pentru el şi îi aducea numai noi complicaţii. — „Trebuie înăbuşită afacerea... Cade guvernul, absolut cade guver­nul. Sunt prea mulţi amestecaţi şi prea sus puşi“ îşi vorbea singur Pre­fectul Capitalei, scuipând ca la ca­zarmă jos, şi ştergând scuipatul cu talpa. Prin gând îi trecu vorba lui Tingh­ică: „In Ianuarie cade guver­nul, George-George mi-a spus“. Se opri un moment la această posibili­tate şi reflectă: „dacă a aflat ceva opoziţia? Dacă încep să urle?...“ A­­dom, îndepărtă această bănuială: „Dar i-am dăscălit îndestul pe ţărani! N'au luat contact cu nimeni. I-am ţinut la Prefectură. Nu se poate... „Ar fi o prostie a Ministrului, să se lase o pradă facilă şi bogată, presei“. Sună, porunci automobilul, în­cinse sabia şi eși. (Va urma) miMmmmiwm. ­ al Husiei Cunoaştem papi cruzi; ne-am minunat dureros de isprăvile ga­lante ale papilor efeminaţi; am iubit papi, ca Iuliu al II şi Leon al X pentru înţelepciunea lor lumi­nată şi stima ce au arătat-o învă­ţaţilor din timpul lor. Nu există o localitate omenească pe care să nu o fi încarnat vre-un papă; nu ne­am închipuit păcat de om, pe care să nu-l fi săvârşit vreunul din ei. Căci cu toată infailibilitatea lor şi cu toată graţia dumnezească de care sunt pătrunse sufletele şi cor­purile lor — ca de un al doilea, neînţeles de nimeni, principiu vi­tal, omenescul a biruit virtutea, omul a fost mai tare decât tipul de sfinţenie, cerut de Hristos. Ca un tribut al omenescului, ac­tualul papă s’a îngrijit în persoana Sanctităţii Sale să ne înfăţişeze un papă curios. Nu din motive de afinitate teoretică, şi nici din con­sideraţii politice, papa Piu al XI a recunoscut pe marele Duce Chi­ril Vladimirovici ca împărat al Rusiei. Şi — anunţă ziarul din Paris al lui Miliucov, «Poslednia Novosti». — pana din al XI a pres­cris clerului uniat a bisericilor ru­seşti în emigraţie să pomenească în ectenii pe «preacinstitul şi au­tocratul Stăpân al nostru. Chirii VladUwie*v,Tiei» Mai întâiu­l marele duce Chirii Vladimirovici e departe de a fi «neacinstit» în sens bisericesc ; ne­­fiind uns şi consfinţit, nu poate fi monarh. Din punct de vedere po­litic «a păcătuit», la începutul re­voluţiei, în 1917, a acceptat revo­luţia, prezentându-se în fruntea gărzii imperiale, în faţa lumii re­voluţionare. Şi a trădat pe adevă­ratul împărat, vărul său, Nicolae al II, care înainte de a fi abdicat, îşi păstra măreţia imperială şi ma­iestatea Sa mistică, ca orice mo­narch uns şi consfinţit. Un monarh devine rege din: «grafia lui Dum­nezeu şi voinţa naţionala». Nea­­vând graţia lui Dumnezeu, Chirii Vladimirovici n’are în timpul a­­cesta democratic, nici măcar vo­inţa naţională. Poporul rus e, după cum ştim, încă sub jugul comisa­rilor sovietici. N’are glas, n’are voinţă, n’are viaţă Dar fiindcă Chiril Vladimirovici s’a proclamat împărat în afară de graţia lui Du­­nezeu care coboară în momentul tainei ungerii — deci prin acţiu­nea tainică a Bisericii, el se ba­zează pe tomurile de legi ale îm­părăţiei, cari, după o samavolnică explicare,­­îi dau dreptul împără­tese. Dar şi acest, drept e contestat de juriştii ruşi, mult mai pricepuţi în explicarea textelor de legi, de­cât marele duce, şi mai ales i se tăgădueşte acest drept de membrii familiei imperiale în frunte cu mama lui Nicolae al II, Maria Feo­dorovna. Aceste lucruri le ştie Papa Piu al XI. Şi ştie că nu Sanctitatea Sa are dreptul să se amestece în tre­burile ortodoxiei. Intervenţia pa­pei poate să încingă ura şi dezbi­narea între monarhişti, cari înain­te de a fi monarhişti, sunt oameni, indirect, papa face un rău popo­rului rus, căruia nu i se va ierta, deşi e departe de la Roma mii de kilometri, atenţia cu care a fost onorat de prea Sfântul Pontif. Ce explicaţii se vor da acestui capri­­criu politic al Papei ? Dacă informaţia de la Paris nu e greşită — şi noi dorim d­intr’un profund respect către acest prea luminos ierarh ca ea să fie des­minţită — atunci, într’ad­evăr. Pa­na Piu al XL va fi primul papă care deşteaptă în noi o curiozitate în faţa unei acţiuni pur şi simplu, greşită politiceşte şi absurdă o­­meneşte. » G. M. Iwanov Ştiința franceză la Fundaţia Universitară Sâmbătă 2 Noembrie crt. a avut loc o importantă conferinţă ţinută în limba franceză de dl. Căpitan Şte­fan Cristescu, asupra teoriilor sale noui în organizarea celulară şi so­­lenoidă a Lumilor, precum şi asu­pra Expoziţiunei de Fizică şi de Telegrafie fără fir din luna Decem­brie anul trecut 1923, la care au fost admise ca să fie expuse­­cete teorii ale d-sale, intr’un Stand spe­cial. Ca şi in conferinţele precedente dl. Căpitan Ştefan Cristescu a că­rui reputaţie ştiinţifică este bine sta­bilită, a expus în timp de aproape 2 ore subiecte de o largă diversitate, arătând şi astă dată cât de eronat a fost alimentată opinia publică prin dările de seamă asupra teoriei re­lativităţii lui Einstein bazată pe o ipoteză a celei de a patra dimensiuni, pe care conferenţiarul în mod prac­tic, o prezintă ca cea mai mare fic­ţiune din această teorie. In faţa unui auditoriu foarte se­lect compus din profesori, ofiţeri ge­nerali şi superiori, de armele spe­ciale, ingineri şi studenţi universitari şi de la Şcoalele Politechnice şi Su­perioare din Bucureşti, care umpleau sala, savantul conferenţiar şi-a des­­voltat şi susţinut acest program, cu o puternică argumentaţie ştiinţifică, care a impresionat foarte mult au­ditoriul. Studenţimea universitară, care de acum trei ani a manifestat simpatic pentru teoriile şi criticile ştiinţifce ale d-lui Căpitan Ştefan Christescu, a ţinut să-i dea şi de astă dată o dervadă de mare admiraţiune ce are pentru opera sa ştiinţifică. La sfârşitul conferinţei, o dele­­gaţiune de mai mulţi studenţi, prin preşedintele ei i-a oferit ca omagiu un album de semnături, pe care se află scrisă o foarte entusiastă dedicaţie de administraţiune. Contele de Maneville Ministrul Franţei la Bucureşti, care se afla la conferinţă cu o parte din colonia franceză, a iscălit şi d-sa acest pre­ţios dar, oferit savantului nostru compatriot. VIVANTUL LUPTE Miercuri seară, Köhler bate pe Brückner în 8 minute, prin centu­ră din faţă. Van Biel reuşeşte să trântească pe Eu la torc în 15 minu­te rupându-i puntea. Raoul Le Nor­mand n’are noroc. După ce domină tot timpul pe pristensky, este trân­tit prin tur de cap la pământ. Lupta a durat 34 minute, situaţia campionatului austriac După a cincea zi a campionatului situaţia cluburilor vieneze se anun­ţă astfel : 1) Simmering, 8 puncte 5 match­uri ; 2) Wacker, 7 puncte 5 match­­uri; 8) Admira, 5 puncte ,4 match­­uri ; 4) Vienna, 5 puncte 4 match­­uri; 5) Rapid, 5 puncte 5 matchuri; 1) Amateur, 4 puncte 3 matchuri ; 7) W. A. D., 3 puncte 4 matchuri ; 31 Hakoah, 3 puncte 4 matchuri; 9) Sportklub, 8 puncte 5 matchuri ; 10) Slovan, 3 puncte 5 matchuri ; II) Rudolfshügel, 2 puncte 4 match­uri. Campionatul la Budapesta Ultima Duminică este marcată de o victorie Senzaţională. Intr’ade­­văr M. T. K. a bătut pe F. T. C. cu N­ la 2. De altfel situația este ur­mătoarea : 1) M. T. K., 7 puncte 4 matchuri; 2) W. A. C„ 7 puncte 5 matchuri ; 3) III Ker„ 6 puncte 5 matchuri ; 4) N. S. C. 6 puncte 5 matchuri ; 5) Törekvés, 5 puncte 5 matchuri ; 11) Vasas, 5 puncte 4 matchuri ; 7) K. A. C„ 5 puncte 5 matchuri ; 3) F. T. C„ 5 puncte 4 matchuri ; "*) B. T. C., 3 puncte 5 matchuri ; 10) Zugló, 3 puncte 5 matchuri; 11) BE .A . C„ 3 puncte 5 matchuri ; 12) U. T. E., 1 punct patru matchuri FOOT-BALL ASOCIAȚIE Uruguay campion al Americii de Sud Uruguay care s’a comportat în mod atât de strălucit la Olympiads de la Paris, reconfirmă succesul ob­ținut în Europa, repurtând încă o­ dată titlul, atât de disputat, de cam­pi­on al Americii de Sud. BLOCNOTES Ce face «Casa şcoaîeScs*»? ! Adeseori, poşta aduce scriitorului ro­­mân, cdte-un apel din partea vr’unei bi­blioteci săteşti ori a unui cămin cultu­,­ral, redactat cam astfel : «.». vă rugăm să bine voiţi a ne tri­mite câte un exemplar din cărţile scrise de d.voastră, asigurăndu-vă că daţi ast­fel un mare sprijin strădaniilor noastre, fapt pentru care să rămânem recunos­cători, etc.* Soarta scrisorii e dinainte hotărâtă. De unde să dăruiască scriitorul sărac o carte pentru care primeşte drept de autor lă­caşurile fericite 2 lei la volum, iar la scoaterea ediţiei capătă 15 ori 20 exemplare, pentru critică, prietenii şi iu­bite (dacă o mai are). Ne inchipiuim gândul omului de su­­flet care a luat iniţiativa unei biblioteci în cine ştie ce sat îndepărtat, şi aşteaptă cu toată încrederea obolul scriitorului, pe care şi-l va fi închipuind trăind într’o cameră cu pereţii tapisaţi de propriile volume. Aşteaptă răspunsul cu nerăbdare. Şi când întârzie ori e negativ, omul desi­gur gândeşte lucruri urâte despre scrii­­tor, despre sgărcenia lui, neimpărtăşi­­rea idealurilor mari şi generoase, şi aşa mai departe. Dar bietul scriitor e un exploatat al librarului mai întâi, al editorului mai pe urmă. Bani pentru o carte primeşte puţini şi în rate anuale. Un volum cu succes, represintă exact venitul trebuincios, pentru a cumpăra un palton. Asta la scriitorii cu reputaţie. Ceilalţi, din produsul literaturei cel mult, îşi pot cumpăra ţigări pentru un sezon. De unde să dea volume ! Am văzut anul trecut, un scriitor cum­­părăndu-şi el de la editor — e drept cu preţ redus — cincisprezece volume pen­­tru a le depune la Academie, în aştep­­tarea unui premiu. Cărţile costau 800 lei, premiul divizibil ii dăduse exact 000 lei; rămânea cu 200 lei dator, dar era... pre­miat.­­Casa şcoalelor c­are dacă nu ne înşe­­lăm rostul să îngrijească şi de înzes­trarea bibliotecilor. Pentru acest scop, are un budget şi fonduri. " Bravii librari români Sânt bravi, fiindcă după ce ne specu­lează ne fac de râs. Asta or cum, dove­deşte curaj. In convorbirea d-lui Georges Velois, tipărită de ziarul nostru printre atât de interesante lucruri, ni se face şi o mus­­trare, de care fără vină, am roşit. Unii librari, să le zicem români, — In speţă librăria Kohn din str. Edgard Quinet — n’au obicei­ să-şi achite dato­riile. Dacă a ajuns să se plângă un om cu toată politeţa-i occidentală, înseamnă că a fost exasperat. Il cunoaştem pe d. Kohn. Vinde cârti franceze cu preţu­rile cele mai urcate din capitală. Odată direct avizasem «Asociaţia de librărie franceză», asupra acestor duşmani subte­­răni care împiedică expansiunea cultu­ral franceze la noi, precupeţind cărţile ca o marfă oarecare: mărunţişuri ori legume în piaţa mare. Nu ştiam că d. Kohn, după ce ne spe­culează pe noi la preţ, pune în pungă nu numai diferenţa de cost, dar şi ba­nul bietului editor francez. Experienţa va îndemna sperăm asociaţia librăriilor franceze, să deschidă în Bucureşti o cen­trală de desfacere, nu numai en gros, dar şi direct, cititorilor. Căci nu e numai o chestie de simplă negustorie, ci lina care interesează de aproape toată politica de expansiune culturală a Franţei. Dar «Casa Şcoalelor» a devenit ea în­săşi editoare de literatură; tipăreşte an­tologii din d. Alfred Moşoiu şi ţine loc de azil pentru scriitorii care nu-şi mai găsesc editor aiurea. Aceşti bani risi­piţi sunt sustraşi bietelor biblioteci care aşteaptă poate mai degrabă un volum de Eminescu, Caragiale, Delavrancea, Creangă, Anghel, Iosif, Vlăhuţă, Coş­­buc, Zamfirescu decât o­perile d-lor To­­lax, Cincinat Pavelescu şi alţii de acelaş calibru genial. Cerem «Casei Şcoalelor» să dea publi­cităţii o dare de seamă asupra activi­tăţi anuale în această ramură. Şi dacă nu vom fi având dreptate, retractăm cu dragă inimă. O anchetă franceză în streină­tate Au primit şi câţi­va scriitori români Invitaţia să răspundă la ancheta publi­caţiei «Les Nouvelles litteraires» asupra influenţei franceze în streinătate. Ancheta se întinde în toată lumea, şi e condusă de d. Edouard Ramond, cu­noscutul cronicar. E vorba să se stabi­lească dacă influenţa gândirei franceze e în creştere ori în scădere ; dacă se ma­nifestă mai mult în teatru, nn roman, nu poesie ori în critică, autorii preferaţi şi curentele cu mai mult răsunet. Poate ancheta ar fi fost mai largă, dacă s’ar fi întins ori ar fi mere paralel cu o an­chetă asupra influenţei artei franceze, fiindcă pictura şi sculptura din cele din urmă trei sferturi de veac, au făcut trup cu evoluţia literature! şi a gândire!. Impresionismul a pregătit şi a mers mână în mână cu simbolismul ; expre­sionismul e o mişcare şi artistică şi lite­rară , tot altfel nouile curente Italiene. E încă mai caracteristic, că multe şcoli sau curente literare au pornit cu mani­feste din domeiul artelor plastice. Nu ştim ce vor răspunde scriitorii ro­mâni. Vor fi poate mai sinceri şi mai obiectivi, de­cât Ion Minulescu, care spunea mai deunăzi romancierului Fa­bre, că cel mai popular poet francez în România e... Paul Valery, adică singurul poet al cărui volume nu se găsesc în li­brărie^ nu fiindcă stint epuizate, dar sindică î afară de 30—40 scriitori și lec­tori înaintat!, nu se ar căuta nicmeni. Curierul spettscoleior ■i -- ■ Tc-'r l MaHonab matineu: «Săru­* tarea» șl «Păcatul»; scara: «Bolna* vul închipuit». Teatrul Regina Maaria: matineu și seara: «Concert simfonic şi Flo­ra de lămâită». Teatrul Mia­­matinei Şi seara: «Aşa-i Simona». Opera Română: Kimtineo­­ria Rusticană» ; seara: «Coppella, Aragonesa şi Rapsodia II». Cinema Terra: «J’accuse!» Cinema Pathé Palace: Pierre et Jean». Cinema Vlaicß ţi Select: «Notre Dame de Paris». ABONAMENTE la ziarul «CUVÂNTUL» I an 500 lei 6 luni 250 n 3 luni 125 „ In străinătate, prețul a­­lionamentuluii se duh­ează. Moartea unui celebru ministru ungur Cariera ministrului Nagyatádi Szabó István. Din cosaş şi muncitor cu ziua, ministru în toate guvernele ma­ghiare de după 1918 Sâmbătă a încetat din viaţă la mo­şioara sa din Erdöcsokonya (jud. Sopron), fostul ministru de agricul­tură Nagyatádi Szabó István, demi­sionat acum trei săptămâni din gu­vernul Bethlen. Din 1918 până astăzi, decedatul a făcut parte din toate cabinetele ma­ghiare, În ciuda tuturor acelora cari își închipuiau că nu poate sta cine­va e banca ministerială fără o­ cul­tură proeminentă. Ministrul Nagyatádi n’a avut nici pregătirea ce i se cerea, şi pe d’­ j­­pra n’a avut nici im trecut aşa cum se reclamă astăzi în Ungaria hor­­thistă. In 1918, când şi-a făcut în­­tâia dată loc în fotoliul ministerial a făcut parte din «Guvernul de o zi al generalului Hadik, iar mai târziu intră în guvernul revoluţionar’, de­misionând cu câteva zile înainte de căderea acestuia şi dând loc prezum­ţiei obşteşti, că şi-a trădat colegii republicani. De fapt s’a dovedit foarte curând, că participarea sa în guvernul Károlyi n’a fost legată de altceva decât de Interese. După în­tronarea regimului reacţionar, a in­trat în toate guvernele, dând tutu­ror problematicul raport al partidu­lui său ţărănesc şi făcând posibilă mascarea unui regim oligarhic cu colaborarea democraţiei rurale. Mo­tivul menţinerii lui în guvern a fost fără doar şi poate acesta- într’un timp, când în toate ţările reacţiona­rismul magnatesc a trebuit să fata drum entuziasmului democratic, Un­garia pontilor a găsit în persoana lui o mască oportună dar şi foarte buclucaşă. Toate guvernele maghia­re au avut de suferit lovituri cum­plite din pricina lui Nagyatádi, de o parte dela democraţii cari sau considerat pe drept cuvânt înşelaţi de el, de altă parte dela reacţionari Tomuş a fost tolerat atâta timp, sub imperativul vremurilor, pe o bancă cu conţii şi cu toată aristocraţia ma­ghiară de lege veche, g­oi, plugarul cel mai autentic. Şi-a început viaţa de la munca câmpului, lucrând cu ziua, tăind la pădure, avansând apoi paznic comunal, şef de pompieri, ser­gent în armată, primar în sat şi în cele din urmă deputat, punând la cale în calitatea aceasta, împreună cu alţii, partidul agrarian prin care a ajuns sfetnic al preşedintelui re­publicii şi în scurt după aceea sf tu­­nit al guvernatorului Horthy. Dacă ne-am ocupat atât de pe larg de persoana acestui favorizat .. ai De la vecipii apropiaţi vremurilor postbelice, este fără în­doială pentru că Nagyatádi repre­zintă un exemplar clasic în catego­ria sa. Interviewul ce l-a dat Ini «Az Est» cu câteva zile înainte de moarte, evidenţiază situaţia Ini mai jalnic decât s’ar crede, înfăţişându-1 ca pe cel mai tipic desrădăcinat — desrădăci­natul ministru. In ciuda ministeriatului său perpetuu, a avut o silă de înălţimea la care l-au săl­tat împrejurările şi ultima dorinţă-­ era să se întoarcă acasă, între să­tenii săi, ca să uite că a ros cândva catifeaua băncii ministeriale. «Mini­steriatul meu! Nu mă gândesc bucu­ros la el — spune dânsul în citatul interview. Un secretar îmi aducea pe dincoace funcţionarii cari îmi referau, celălalt îmi aducea de cea­laltă parte vizitatorii, încât de mul­te ori nu mai ştiam nici dacă sunt fată sau băiat. Apoi, ştii, eu trebuia să reexaminez serios toate actele, pentru că dacă ministrul magnat is­căleşte pur şi simplu ceva, nimeni nu-l gândeşte de rău, dar dacă eu iscălesc pe nevăzute, toată lumea zice, că nu-ţi trebue mare ştiinţă la aşa ceva. M’am şi ocupat de-aproa­­pe de toate chestiunile, dar acum mă şi resimt în toate oasele.» Este ceva tragic în toată naivita­tea din rândurile de mai sus, iar rândurile cari urmează, sun edifi­catoare pentru săltaţii împrejură­rilor democratica de astăzi: — «Teatrul? Nu mă prea intere­sează. Cărţile. Dar de unde să mai iau eu timp ca să citesc! Numai ga­zetele le pot citi, acestea însă le ci­tesc zilnic din literă în literă». Totuşi reprezentantul democraţiei moderne ei-a încheiat ministeriatul destul de glorios, după ce atâta timp fără să-şi dea seamă, poate — a a­­servit ţărănimea maghiară oligar­hiei magnateşti de la cârmă. Şi-a dat demisia din fruntea ministerului a­­griculturii pe motivul, că reforma agrară maghiară — aşa cum se face — nu ajută soluţionarea problemei proletariatului agricol în numele că­ruia şi-a creat gloria. Poate a fost presentimentul mor­ţii, pe care azi i-o deplânge în deo­sebi aristocraţia. Pentru aservirea ţărănimii ungureşti politicei guver­namentale a magnaţilor, înmor­mântarea sa s’a făcut Luni cu ono­ruri oficiale, cu doi episcopi, cu cor­­tejul tuturor miniştrilor, iar astăzi, parlamentul a dedicat memoriei lui întreaga şedinţă.

Next