Cuvântul, noiembrie 1924 (Anul 1, nr. 1-22)
1924-11-10 / nr. 5
de AUTOMOBILE NOI ŞI DE MARE OCAZIE Stoc complect proaspăt de: tflCHELIH GABIE mmmmmimm GOODYEAR CORD PETERS USrlOk Asortiment complect de: Accesorii $! Piese de Schimb Stoc complect de piese originale „FORD“ PREŢURI de CONCURENTA CIRDA1 8 « Rte wswî'-w?b«s« s ^■auRMini Sn toate dimensiunile numai EN-QROS neagră albă plumbuită palvunissuftă Wolffff-Netter de ssiuc de plumb I- MACHT Societate în nume colectiv BUCUREŞTI - STRADA C. A. ROSETTI No. 7 — BUCUREŞTI Sucursale: Arad, Braşov, Cluj, Galaţi, Oradia, Timişoara. mmmmm BUCUREŞTI — STRADA BLANARI, 5 PRIN STRADA LIPSCANI (lângă Piaţa Sf-tul Gheorghe) GĂSIŢI CAMERE CURATE ŞI BINE MOBILATE ! LUMINĂ ELECTRICĂ - PREŢURI MODESTE , B-dul Elisabeta No. 14, (vis-a-vis de Eforie) ! In fiecare seară cântă DINICU renumitul chitarist Iarzon. — Deschis până la 3 noaptea. Mare roman de moravuri politice de ION FILIMI No. 5 CAP. II. Unde apare tălmăcirea visurilor Aspectul comic, precipitarea, sărăcia cu duhul căptuşită de o viclenie cusută cu aţă albă, rudenia cu omul puternic şi imbecilitatea tuturora, îi ajutau să trăiască bine, jucând cu seninătate şi poate fără s--şi dea seama, rol de bufon al monocraţiei. Bibi intră surâzând la general, foarte fericit, ca şi cum venea să-i anunţe că a fost decorat cu marele ordin al Sfântului Mormânt. — Salut-salut, domnule Generali — Bună ziua! mârâi Hercul Colineanu. Fără să se simtă stingherit de primirea acră, Bibi Tinghică îşi continuă discursul introductiv, complectând golurile din frază, cu gesturi scurte din mâna groasă, care ţineau loc de subiecte, predicate, propoziţii şi adjective, la întâmplare. — N’am venit să vă supăr... Vă salut... Plec. Vă cunosc. Liberalii, Doamne-Doamne, s’au sfârşit... Venim sigur... Situaţia este clară. Poţi fi sigur... George, Doamne-Doamne, George, te apreciază. I-am vorbit... S’a aranjat. In colaborare venim. Eu ştiu. George-George mi-a spus. Ianuarie guvernul sigur... Doamne- Doamne... Generalul Hercul Colineanu, dintr’o prudenţă care n’a dat până acum niciodată greş, ascultă resemnat, aşteptând cererea acestui „sperţar tehnic“ cum îl botezase, findcă avusese odată o vagă îndeletnicire tehnică. Ştia ce va urma după această introducere. Pe urmă, din vălmășagul cuvintelor fără legătură, desprinsese o posibilitate de schimbare a guvernului despre care Bibi Tinghică aflase poate dela rubedenia lui cu mare trecere politică. Pentru General, un svon ori dela cine venit era bine venit. Cu atât mai mult de la un individ cu legăturile familiare ale lui Bibi, și atât de uşor de comparat cu un mic serviciu. Tuși şi privi în ochii „sperțarului tehnic“ cu luare aminte. — Lasă schimbările de guvern și spune-mi ce vrei!... — Eu, Doamne-Doamne?... Nimic. Am intrat, vă salut și-am plecat. — Da? întrebă cu surprindere ironică generalul, cunoscând tactica. — Lasă, lasă altădată. Acum eşti supărat. Am nas fin. Nu-i momentul. Am nas fin. — Spune-mi ce vrei!... Trebuie să plec, şi rămâi cu târtiţa-n baltă! repetă impacientat generalul. — Doamn--Doamne! mai nimic. Ştiu câţiva oameni, dar cinstiţi, oameni cinstiţi. Pe onoarea mea! Şi pentru a întări garanţiile de onestitate, Bibi Tinghică duse laba mâniei groase pe piept în dreptul minei. Oameni cinstiţi ■— continuă — pe onoarea mea, dar vor să câştige onest-onest, şi prin muncă, ceva bani! Doamne-Doamne, ceva bani. — Dar... i — înţeleg..., înţeleg... Le trebuie. Sunt zece, numai zece... — Zece, ce? . . —I Doamne-Doamne, zece paşapoarte... —I Ce?... Cum?... Ce-ai spus? —« Zece paşapoarte! întări senin Bibi Tingiică. —I Să-ţi dau zece paşapoarte? —I Tocmai... j —I Eşi afară! ’Ai sictir... —I Doamne-Doamne, nu zic ba. Onest, pe onoarea mea! bâlbâi Ebi, care la această isbucnire a Prefectului făcuse ochi bulbucați ca o broască călcată pe şezut. —■ Eși-afară, că mai scos din sărite! mugi Hercul Colineanu. — Vă salut. Nu-i nimic. Pe onoarea mea că nu m’am supărat. Doamne-Doamne, Onest-onest!... şi Bibi se retrase curmându-se pe cât putea de mijlocul umflat, şi arătând cu braţele grase că nu e supărat de loc, dar de loc. Generalul Hercul Colineanu îşi ieşise din fire. Cererea lui Bibi Tingirică, îi amintea de ţăranii ardeleni, excrocaţi de rubedenia ministrului Rică Farsanovici. O furie nemărginită îl cuprinse. Simţea nevoia să se descarce. Şi fiindcă nu avea pe nimeni înainte, trânti un cod pe birou. Codul răsturnă o călimară cu cerneală roşie. Călimara stropi câteva hârtii şi dâra se întinse absorbită de sugătoare. — Ce ţară dom’le! Ce lume! („Dom’le“, era cineva închipuit, un personagiu invizibil care reprezintă justiţia supremă şi la care generalul Colineanu se adresă să-l invoace martor al atâtor ticăloşii). Ce ţară dom’le! îşi rostea Prefectul de Poliţie, plimbându-se prin cabinet şi mutând de colo, colo, în treacăt un scaun, un obiect de pe birou, tamponul. Se gândea îngrijorat cum s'ar putea înăbuşi scandalul. Numai, de ar înţelege ministrul şi nu s’ar încăpăţâna. Poate n’ar fi prea târziu. „Oamenii trebuiesc despăgubiţi“ — îşi repetă ca să-şi Întipărească mai bine convingerea. In minte îi defilă în proporţii înspăimântătoare, scandalul. Hercul Colineanu nu dorea în ascunzişul sufletului decât ca miniştrii să facă prostii şi el să le afle, dar nu se bucura să ajungă în public svonul acestor prostii, fiindcă tămbălăul nu i-ar fi folosit la nimic. Afacerea cu paşapoartele era o admirabilă plasă, unde ar fi încăput şi Rică Farsanovici, şi alţi mai mari şi mai mici. Dar odată ajuns pe gura presei şi poate în competinţa parchetului, scandalul n'ar fi mai avut nici o valoare pentru el şi îi aducea numai noi complicaţii. — „Trebuie înăbuşită afacerea... Cade guvernul, absolut cade guvernul. Sunt prea mulţi amestecaţi şi prea sus puşi“ îşi vorbea singur Prefectul Capitalei, scuipând ca la cazarmă jos, şi ştergând scuipatul cu talpa. Prin gând îi trecu vorba lui Tinghică: „In Ianuarie cade guvernul, George-George mi-a spus“. Se opri un moment la această posibilitate şi reflectă: „dacă a aflat ceva opoziţia? Dacă încep să urle?...“ Adom, îndepărtă această bănuială: „Dar i-am dăscălit îndestul pe ţărani! N'au luat contact cu nimeni. I-am ţinut la Prefectură. Nu se poate... „Ar fi o prostie a Ministrului, să se lase o pradă facilă şi bogată, presei“. Sună, porunci automobilul, încinse sabia şi eși. (Va urma) miMmmmiwm. al Husiei Cunoaştem papi cruzi; ne-am minunat dureros de isprăvile galante ale papilor efeminaţi; am iubit papi, ca Iuliu al II şi Leon al X pentru înţelepciunea lor luminată şi stima ce au arătat-o învăţaţilor din timpul lor. Nu există o localitate omenească pe care să nu o fi încarnat vre-un papă; nu neam închipuit păcat de om, pe care să nu-l fi săvârşit vreunul din ei. Căci cu toată infailibilitatea lor şi cu toată graţia dumnezească de care sunt pătrunse sufletele şi corpurile lor — ca de un al doilea, neînţeles de nimeni, principiu vital, omenescul a biruit virtutea, omul a fost mai tare decât tipul de sfinţenie, cerut de Hristos. Ca un tribut al omenescului, actualul papă s’a îngrijit în persoana Sanctităţii Sale să ne înfăţişeze un papă curios. Nu din motive de afinitate teoretică, şi nici din consideraţii politice, papa Piu al XI a recunoscut pe marele Duce Chiril Vladimirovici ca împărat al Rusiei. Şi — anunţă ziarul din Paris al lui Miliucov, «Poslednia Novosti». — pana din al XI a prescris clerului uniat a bisericilor ruseşti în emigraţie să pomenească în ectenii pe «preacinstitul şi autocratul Stăpân al nostru. Chirii VladUwie*v,Tiei» Mai întâiul marele duce Chirii Vladimirovici e departe de a fi «neacinstit» în sens bisericesc ; nefiind uns şi consfinţit, nu poate fi monarh. Din punct de vedere politic «a păcătuit», la începutul revoluţiei, în 1917, a acceptat revoluţia, prezentându-se în fruntea gărzii imperiale, în faţa lumii revoluţionare. Şi a trădat pe adevăratul împărat, vărul său, Nicolae al II, care înainte de a fi abdicat, îşi păstra măreţia imperială şi maiestatea Sa mistică, ca orice monarch uns şi consfinţit. Un monarh devine rege din: «grafia lui Dumnezeu şi voinţa naţionala». Neavând graţia lui Dumnezeu, Chirii Vladimirovici n’are în timpul acesta democratic, nici măcar voinţa naţională. Poporul rus e, după cum ştim, încă sub jugul comisarilor sovietici. N’are glas, n’are voinţă, n’are viaţă Dar fiindcă Chiril Vladimirovici s’a proclamat împărat în afară de graţia lui Dunezeu care coboară în momentul tainei ungerii — deci prin acţiunea tainică a Bisericii, el se bazează pe tomurile de legi ale împărăţiei, cari, după o samavolnică explicare,îi dau dreptul împărătese. Dar şi acest, drept e contestat de juriştii ruşi, mult mai pricepuţi în explicarea textelor de legi, decât marele duce, şi mai ales i se tăgădueşte acest drept de membrii familiei imperiale în frunte cu mama lui Nicolae al II, Maria Feodorovna. Aceste lucruri le ştie Papa Piu al XI. Şi ştie că nu Sanctitatea Sa are dreptul să se amestece în treburile ortodoxiei. Intervenţia papei poate să încingă ura şi dezbinarea între monarhişti, cari înainte de a fi monarhişti, sunt oameni, indirect, papa face un rău poporului rus, căruia nu i se va ierta, deşi e departe de la Roma mii de kilometri, atenţia cu care a fost onorat de prea Sfântul Pontif. Ce explicaţii se vor da acestui capricriu politic al Papei ? Dacă informaţia de la Paris nu e greşită — şi noi dorim dintr’un profund respect către acest prea luminos ierarh ca ea să fie desminţită — atunci, într’adevăr. Pana Piu al XL va fi primul papă care deşteaptă în noi o curiozitate în faţa unei acţiuni pur şi simplu, greşită politiceşte şi absurdă omeneşte. » G. M. Iwanov Ştiința franceză la Fundaţia Universitară Sâmbătă 2 Noembrie crt. a avut loc o importantă conferinţă ţinută în limba franceză de dl. Căpitan Ştefan Cristescu, asupra teoriilor sale noui în organizarea celulară şi solenoidă a Lumilor, precum şi asupra Expoziţiunei de Fizică şi de Telegrafie fără fir din luna Decembrie anul trecut 1923, la care au fost admise ca să fie expusecete teorii ale d-sale, intr’un Stand special. Ca şi in conferinţele precedente dl. Căpitan Ştefan Cristescu a cărui reputaţie ştiinţifică este bine stabilită, a expus în timp de aproape 2 ore subiecte de o largă diversitate, arătând şi astă dată cât de eronat a fost alimentată opinia publică prin dările de seamă asupra teoriei relativităţii lui Einstein bazată pe o ipoteză a celei de a patra dimensiuni, pe care conferenţiarul în mod practic, o prezintă ca cea mai mare ficţiune din această teorie. In faţa unui auditoriu foarte select compus din profesori, ofiţeri generali şi superiori, de armele speciale, ingineri şi studenţi universitari şi de la Şcoalele Politechnice şi Superioare din Bucureşti, care umpleau sala, savantul conferenţiar şi-a desvoltat şi susţinut acest program, cu o puternică argumentaţie ştiinţifică, care a impresionat foarte mult auditoriul. Studenţimea universitară, care de acum trei ani a manifestat simpatic pentru teoriile şi criticile ştiinţifce ale d-lui Căpitan Ştefan Christescu, a ţinut să-i dea şi de astă dată o dervadă de mare admiraţiune ce are pentru opera sa ştiinţifică. La sfârşitul conferinţei, o delegaţiune de mai mulţi studenţi, prin preşedintele ei i-a oferit ca omagiu un album de semnături, pe care se află scrisă o foarte entusiastă dedicaţie de administraţiune. Contele de Maneville Ministrul Franţei la Bucureşti, care se afla la conferinţă cu o parte din colonia franceză, a iscălit şi d-sa acest preţios dar, oferit savantului nostru compatriot. VIVANTUL LUPTE Miercuri seară, Köhler bate pe Brückner în 8 minute, prin centură din faţă. Van Biel reuşeşte să trântească pe Eu la torc în 15 minute rupându-i puntea. Raoul Le Normand n’are noroc. După ce domină tot timpul pe pristensky, este trântit prin tur de cap la pământ. Lupta a durat 34 minute, situaţia campionatului austriac După a cincea zi a campionatului situaţia cluburilor vieneze se anunţă astfel : 1) Simmering, 8 puncte 5 matchuri ; 2) Wacker, 7 puncte 5 matchuri; 8) Admira, 5 puncte ,4 matchuri ; 4) Vienna, 5 puncte 4 matchuri; 5) Rapid, 5 puncte 5 matchuri; 1) Amateur, 4 puncte 3 matchuri ; 7) W. A. D., 3 puncte 4 matchuri ; 31 Hakoah, 3 puncte 4 matchuri; 9) Sportklub, 8 puncte 5 matchuri ; 10) Slovan, 3 puncte 5 matchuri ; II) Rudolfshügel, 2 puncte 4 matchuri. Campionatul la Budapesta Ultima Duminică este marcată de o victorie Senzaţională. Intr’adevăr M. T. K. a bătut pe F. T. C. cu N la 2. De altfel situația este următoarea : 1) M. T. K., 7 puncte 4 matchuri; 2) W. A. C„ 7 puncte 5 matchuri ; 3) III Ker„ 6 puncte 5 matchuri ; 4) N. S. C. 6 puncte 5 matchuri ; 5) Törekvés, 5 puncte 5 matchuri ; 11) Vasas, 5 puncte 4 matchuri ; 7) K. A. C„ 5 puncte 5 matchuri ; 3) F. T. C„ 5 puncte 4 matchuri ; "*) B. T. C., 3 puncte 5 matchuri ; 10) Zugló, 3 puncte 5 matchuri; 11) BE .A . C„ 3 puncte 5 matchuri ; 12) U. T. E., 1 punct patru matchuri FOOT-BALL ASOCIAȚIE Uruguay campion al Americii de Sud Uruguay care s’a comportat în mod atât de strălucit la Olympiads de la Paris, reconfirmă succesul obținut în Europa, repurtând încă o dată titlul, atât de disputat, de campion al Americii de Sud. BLOCNOTES Ce face «Casa şcoaîeScs*»? ! Adeseori, poşta aduce scriitorului român, cdte-un apel din partea vr’unei biblioteci săteşti ori a unui cămin cultu,ral, redactat cam astfel : «.». vă rugăm să bine voiţi a ne trimite câte un exemplar din cărţile scrise de d.voastră, asigurăndu-vă că daţi astfel un mare sprijin strădaniilor noastre, fapt pentru care să rămânem recunoscători, etc.* Soarta scrisorii e dinainte hotărâtă. De unde să dăruiască scriitorul sărac o carte pentru care primeşte drept de autor lăcaşurile fericite 2 lei la volum, iar la scoaterea ediţiei capătă 15 ori 20 exemplare, pentru critică, prietenii şi iubite (dacă o mai are). Ne inchipiuim gândul omului de suflet care a luat iniţiativa unei biblioteci în cine ştie ce sat îndepărtat, şi aşteaptă cu toată încrederea obolul scriitorului, pe care şi-l va fi închipuind trăind într’o cameră cu pereţii tapisaţi de propriile volume. Aşteaptă răspunsul cu nerăbdare. Şi când întârzie ori e negativ, omul desigur gândeşte lucruri urâte despre scriitor, despre sgărcenia lui, neimpărtăşirea idealurilor mari şi generoase, şi aşa mai departe. Dar bietul scriitor e un exploatat al librarului mai întâi, al editorului mai pe urmă. Bani pentru o carte primeşte puţini şi în rate anuale. Un volum cu succes, represintă exact venitul trebuincios, pentru a cumpăra un palton. Asta la scriitorii cu reputaţie. Ceilalţi, din produsul literaturei cel mult, îşi pot cumpăra ţigări pentru un sezon. De unde să dea volume ! Am văzut anul trecut, un scriitor cumpărăndu-şi el de la editor — e drept cu preţ redus — cincisprezece volume pentru a le depune la Academie, în aşteptarea unui premiu. Cărţile costau 800 lei, premiul divizibil ii dăduse exact 000 lei; rămânea cu 200 lei dator, dar era... premiat.Casa şcoalelor care dacă nu ne înşelăm rostul să îngrijească şi de înzestrarea bibliotecilor. Pentru acest scop, are un budget şi fonduri. " Bravii librari români Sânt bravi, fiindcă după ce ne speculează ne fac de râs. Asta or cum, dovedeşte curaj. In convorbirea d-lui Georges Velois, tipărită de ziarul nostru printre atât de interesante lucruri, ni se face şi o mustrare, de care fără vină, am roşit. Unii librari, să le zicem români, — In speţă librăria Kohn din str. Edgard Quinet — n’au obicei să-şi achite datoriile. Dacă a ajuns să se plângă un om cu toată politeţa-i occidentală, înseamnă că a fost exasperat. Il cunoaştem pe d. Kohn. Vinde cârti franceze cu preţurile cele mai urcate din capitală. Odată direct avizasem «Asociaţia de librărie franceză», asupra acestor duşmani subterăni care împiedică expansiunea cultural franceze la noi, precupeţind cărţile ca o marfă oarecare: mărunţişuri ori legume în piaţa mare. Nu ştiam că d. Kohn, după ce ne speculează pe noi la preţ, pune în pungă nu numai diferenţa de cost, dar şi banul bietului editor francez. Experienţa va îndemna sperăm asociaţia librăriilor franceze, să deschidă în Bucureşti o centrală de desfacere, nu numai en gros, dar şi direct, cititorilor. Căci nu e numai o chestie de simplă negustorie, ci lina care interesează de aproape toată politica de expansiune culturală a Franţei. Dar «Casa Şcoalelor» a devenit ea însăşi editoare de literatură; tipăreşte antologii din d. Alfred Moşoiu şi ţine loc de azil pentru scriitorii care nu-şi mai găsesc editor aiurea. Aceşti bani risipiţi sunt sustraşi bietelor biblioteci care aşteaptă poate mai degrabă un volum de Eminescu, Caragiale, Delavrancea, Creangă, Anghel, Iosif, Vlăhuţă, Coşbuc, Zamfirescu decât operile d-lor Tolax, Cincinat Pavelescu şi alţii de acelaş calibru genial. Cerem «Casei Şcoalelor» să dea publicităţii o dare de seamă asupra activităţi anuale în această ramură. Şi dacă nu vom fi având dreptate, retractăm cu dragă inimă. O anchetă franceză în streinătate Au primit şi câţiva scriitori români Invitaţia să răspundă la ancheta publicaţiei «Les Nouvelles litteraires» asupra influenţei franceze în streinătate. Ancheta se întinde în toată lumea, şi e condusă de d. Edouard Ramond, cunoscutul cronicar. E vorba să se stabilească dacă influenţa gândirei franceze e în creştere ori în scădere ; dacă se manifestă mai mult în teatru, nn roman, nu poesie ori în critică, autorii preferaţi şi curentele cu mai mult răsunet. Poate ancheta ar fi fost mai largă, dacă s’ar fi întins ori ar fi mere paralel cu o anchetă asupra influenţei artei franceze, fiindcă pictura şi sculptura din cele din urmă trei sferturi de veac, au făcut trup cu evoluţia literature! şi a gândire!. Impresionismul a pregătit şi a mers mână în mână cu simbolismul ; expresionismul e o mişcare şi artistică şi literară , tot altfel nouile curente Italiene. E încă mai caracteristic, că multe şcoli sau curente literare au pornit cu manifeste din domeiul artelor plastice. Nu ştim ce vor răspunde scriitorii români. Vor fi poate mai sinceri şi mai obiectivi, decât Ion Minulescu, care spunea mai deunăzi romancierului Fabre, că cel mai popular poet francez în România e... Paul Valery, adică singurul poet al cărui volume nu se găsesc în librărie^ nu fiindcă stint epuizate, dar sindică î afară de 30—40 scriitori și lectori înaintat!, nu se ar căuta nicmeni. Curierul spettscoleior ■i -- ■ Tc-'r l MaHonab matineu: «Săru* tarea» șl «Păcatul»; scara: «Bolna* vul închipuit». Teatrul Regina Maaria: matineu și seara: «Concert simfonic şi Flora de lămâită». Teatrul Miamatinei Şi seara: «Aşa-i Simona». Opera Română: Kimtineoria Rusticană» ; seara: «Coppella, Aragonesa şi Rapsodia II». Cinema Terra: «J’accuse!» Cinema Pathé Palace: Pierre et Jean». Cinema Vlaicß ţi Select: «Notre Dame de Paris». ABONAMENTE la ziarul «CUVÂNTUL» I an 500 lei 6 luni 250 n 3 luni 125 „ In străinătate, prețul alionamentuluii se duhează. Moartea unui celebru ministru ungur Cariera ministrului Nagyatádi Szabó István. Din cosaş şi muncitor cu ziua, ministru în toate guvernele maghiare de după 1918 Sâmbătă a încetat din viaţă la moşioara sa din Erdöcsokonya (jud. Sopron), fostul ministru de agricultură Nagyatádi Szabó István, demisionat acum trei săptămâni din guvernul Bethlen. Din 1918 până astăzi, decedatul a făcut parte din toate cabinetele maghiare, În ciuda tuturor acelora cari își închipuiau că nu poate sta cineva e banca ministerială fără o cultură proeminentă. Ministrul Nagyatádi n’a avut nici pregătirea ce i se cerea, şi pe d’ jpra n’a avut nici im trecut aşa cum se reclamă astăzi în Ungaria horthistă. In 1918, când şi-a făcut întâia dată loc în fotoliul ministerial a făcut parte din «Guvernul de o zi al generalului Hadik, iar mai târziu intră în guvernul revoluţionar’, demisionând cu câteva zile înainte de căderea acestuia şi dând loc prezumţiei obşteşti, că şi-a trădat colegii republicani. De fapt s’a dovedit foarte curând, că participarea sa în guvernul Károlyi n’a fost legată de altceva decât de Interese. După întronarea regimului reacţionar, a intrat în toate guvernele, dând tuturor problematicul raport al partidului său ţărănesc şi făcând posibilă mascarea unui regim oligarhic cu colaborarea democraţiei rurale. Motivul menţinerii lui în guvern a fost fără doar şi poate acesta- într’un timp, când în toate ţările reacţionarismul magnatesc a trebuit să fata drum entuziasmului democratic, Ungaria pontilor a găsit în persoana lui o mască oportună dar şi foarte buclucaşă. Toate guvernele maghiare au avut de suferit lovituri cumplite din pricina lui Nagyatádi, de o parte dela democraţii cari sau considerat pe drept cuvânt înşelaţi de el, de altă parte dela reacţionari Tomuş a fost tolerat atâta timp, sub imperativul vremurilor, pe o bancă cu conţii şi cu toată aristocraţia maghiară de lege veche, goi, plugarul cel mai autentic. Şi-a început viaţa de la munca câmpului, lucrând cu ziua, tăind la pădure, avansând apoi paznic comunal, şef de pompieri, sergent în armată, primar în sat şi în cele din urmă deputat, punând la cale în calitatea aceasta, împreună cu alţii, partidul agrarian prin care a ajuns sfetnic al preşedintelui republicii şi în scurt după aceea sf tunit al guvernatorului Horthy. Dacă ne-am ocupat atât de pe larg de persoana acestui favorizat .. ai De la vecipii apropiaţi vremurilor postbelice, este fără îndoială pentru că Nagyatádi reprezintă un exemplar clasic în categoria sa. Interviewul ce l-a dat Ini «Az Est» cu câteva zile înainte de moarte, evidenţiază situaţia Ini mai jalnic decât s’ar crede, înfăţişându-1 ca pe cel mai tipic desrădăcinat — desrădăcinatul ministru. In ciuda ministeriatului său perpetuu, a avut o silă de înălţimea la care l-au săltat împrejurările şi ultima dorinţă- era să se întoarcă acasă, între sătenii săi, ca să uite că a ros cândva catifeaua băncii ministeriale. «Ministeriatul meu! Nu mă gândesc bucuros la el — spune dânsul în citatul interview. Un secretar îmi aducea pe dincoace funcţionarii cari îmi referau, celălalt îmi aducea de cealaltă parte vizitatorii, încât de multe ori nu mai ştiam nici dacă sunt fată sau băiat. Apoi, ştii, eu trebuia să reexaminez serios toate actele, pentru că dacă ministrul magnat iscăleşte pur şi simplu ceva, nimeni nu-l gândeşte de rău, dar dacă eu iscălesc pe nevăzute, toată lumea zice, că nu-ţi trebue mare ştiinţă la aşa ceva. M’am şi ocupat de-aproape de toate chestiunile, dar acum mă şi resimt în toate oasele.» Este ceva tragic în toată naivitatea din rândurile de mai sus, iar rândurile cari urmează, sun edificatoare pentru săltaţii împrejurărilor democratica de astăzi: — «Teatrul? Nu mă prea interesează. Cărţile. Dar de unde să mai iau eu timp ca să citesc! Numai gazetele le pot citi, acestea însă le citesc zilnic din literă în literă». Totuşi reprezentantul democraţiei moderne ei-a încheiat ministeriatul destul de glorios, după ce atâta timp fără să-şi dea seamă, poate — a aservit ţărănimea maghiară oligarhiei magnateşti de la cârmă. Şi-a dat demisia din fruntea ministerului agriculturii pe motivul, că reforma agrară maghiară — aşa cum se face — nu ajută soluţionarea problemei proletariatului agricol în numele căruia şi-a creat gloria. Poate a fost presentimentul morţii, pe care azi i-o deplânge în deosebi aristocraţia. Pentru aservirea ţărănimii ungureşti politicei guvernamentale a magnaţilor, înmormântarea sa s’a făcut Luni cu onoruri oficiale, cu doi episcopi, cu cortejul tuturor miniştrilor, iar astăzi, parlamentul a dedicat memoriei lui întreaga şedinţă.