Cuvântul, decembrie 1924 (Anul 1, nr. 23-45)
1924-12-17 / nr. 36
ANUL I No. 36 Redacția și Administrația 4 Str. Sărindar 4 . , 78|09 Administratis Telefon: 78|1# nedjact|j| Director: C. GONGOPOL „Paşaportul Negru“ Roman senzaţional de moravuri contimporane In fiecare zi In pag. Il-a V ." Datoria opoziţiei -oxy- Guveilul d-lul I. Brătianu începe să distingă răspântia grea la care se găseşte şi pe care a tot căutat să n'o vază. Cum de i s’au deschis ochii de abia azi ? A făcut alegerile cele mai sălbatice şi mai ilegale. Şi înaintea scuturilor ridicate îrapotrivă-i, a râs. A scumpit continuu, metodic, stăruitor, traiul, ce se angajase solemn a-i efteni. Şi faţă de protestările unanime a dat din umeri. A rămas indiferent la deprecierea leului din care jurase să facă aproape 0 valută forte, — şi nu l-au impresionat socotelile ce i s’au cerut.« Dezastrul politicei sale economice l-a botezat «consolidare», iar ostilităţei tot mai pronunţate a finanţei străine, a răspuns fără să se tulbure cu vizite costisitoare şi memorii inutile. Apoi după bilanţul politic şi financiar, a trebuit să iasă la iveală gestiunea dezordinei morale. Traficul şi corupţiunea prelingându-se pe strapontinele ministeriale, — şi trecând peste galoşii reprezentanţilor naţiunei, biata naţie a cărei întreagă fizionomie politică risca să nu se mai poată oglindi decât în suprafaţa slinoasă a unei mlaştini. Atâta scandal şi atâta murdărie pe a cărei duhoare zadarnic se aruncă muşamaua autorităţei ajungeau să sufoce chiar pe obişnuiţii unui asemenea mediu.« Guvernul nu s'a emoţionat decât în parte şi şi-a refăcut repede aplombul. Să aibă oare o cuirasă atât de formidabilă ? O! nu... E din simplu carton şi Când deschizi un ziar strein, mai cu seamă italian, englez ori american, şi te loveşte în ochiu numele României, nu simţi nici o bucurie. Eşti sigur că vei găsi acolo numai lucruri neplăcute. Tot ce ne spunem între noi, acasă, în dorința de a îndrepta răul, ni se repetă cu vârf şi îndesat. Cu diferenţa, că acasă la noi mustrându-ne pentru toate scăderile, ne cunoaştem şi ne recunoaştem puţinele dar tarile virtuţi, cu care avem chiar nesăbuinţa de a ne mândri — pe când streinătatea nu vrea să ştie de ele, şi ne înfăţişează ca pe cea mai mizeră şi, grotească încrucişare de balcanism şi occidentalism, de ignoranţă şi fudulie, de necinste şi incapacitate. Iar pe deasupra acestora, îşi fac loc ştiri inventate pe deantregul, pentru a ne discredita politiceşte şi economiceşte. E foarte adevărat că pe lângă ministerul nostru de externe, funcţionează o direcţiune a presei şi a propagandei. De fapt însă, această direcţiune e mai mult un birou de propagandă a străinătăţii în România, iar nu a României în străinătate. Intr'adevăr, cea mai mare parte a lucrărilor acestui birou se mărginesc și serviciul telegramelor radiografice, de la Paris, Tnndin, Pruna Vnzenna Berlin, unde, după ce operează foarfecele care suprimă ştirile care nu convin guvernului, se trimit oficial ziarelor din Capitală. Deci streinătatea îşi plasează pe această cale, în ziarele româneşti, toate ştirile pe care are interesul să le răspândească în România. In schimb, cele 97 persoane din corpul diplomatic, însărcinate cu propaganda propriu zisă, tratează cu dispreţ tot ce se spune rău despre noi. Ii omoară adică pe aceşti răuvoitori cu indiferenţa.« Informaţiile asupra celor ce se petrec in tară, te dau printr*un aşa zis buletin zilnic, trimis legaţiunilor române din străinătate. In acest buletin nu se pome : licitatori, dar care nu sant plătiţi neşte nimic despre ce se scrie în presa română,nici chiar gudronat. Dovadă că acuma când s’ar fi putut crede că poate să respire mai în voe, se simte mai turburat ca şi niciodată. Asemeni unor filosofi paripatetici, miniştrii se plimbă pe coridoarele Camerei—unde treceau altădată 1 # ca nişte umbre fugitive,—spre via , satisfacţie a deputaţilor veşnic şi-acum decât cu vagi făgădueli... Guvernul este îngrijat. «Diplomatul» său în sforăriile interne, d.Al. Constantinescu, se cuibăreşte intr’un scaun şi strânge în juru-i »soviet», cum îi spunea deunăzi preşedintele consiliului, spre a strecura mici intrigi în naive urechi şi boacăne asigurări în timpane credule« De ce toată această zarvă? Opoziţia pare hotărâtă a se înţelege nu atât pentru a pune o «piedică» finală guvernului care nu mai poate merge decât din poticnire în poticnire, cât mai ales pentru un bloc de guvern, care să însemne inaugurarea unei vieţi constituţionale adevărate şi stabilirea unui just echilibru politic. Iată perspectiva care eclipsează ultimele iluzii liberala Şi defectul cuirasei brătieniste. — Iată-l. Datoria opoziţiei este astfel indicată de către guvern însuşi.«» Niciodată n’a stat în mâna câtorva oameni mai mult decât acum, o întreagă şi capitală transformare a politicei în România. O vor înţelege ? Buletinul pleacă cu poşta. Ajunge de multe ori în urma ziarelor, aşa încât nici legaţiile nu mai pot face uz de ştiri răsuflate. Drept compensaţie, diplomaţiide la Direcţiunea presei şi propagandei, cred că fac mare serviciu ţării, dacă organizează recepţii fastuoase în onoarea diverşilor vizitatori ai ţării. Ii însoţesc în diferite excursiuni, le arată din mersul trenului, frumuseţile pitoreşti ale ţării şi îi invită la câte o ţuică ministerială sau la câte un concert radiofonic. De aci, streinul — gazetar ori om politic — pleacă, aşa socotanii propagandişti, cu ideia că suntem o ţară extrem de ospitalieră, unde se mănâncă bine, se bea idem, suntem în curent , toate jcancanurile bulevardelor pariziene şi unde se poate asculta, un concert de la„. Londra. Drumeţul întors acasă, ne zugrăveşte însă cum ne-a văzut în puţinele momente cât a scăpat de sub tutela d-lui diplomat. Şi vă închipuiţi cum. Iară, diplomat se miră şi se plânge de ingratitudine. X & Y ••• O. p. Un budget pe care nu l-am văzut de CEZAR PETRESCU peretă. Pe urmă la teatru. Adică la toate preferinţele din frageda juneţe a d-lui Mavrodi, iniţiatorul d-lui ministru al artelor în misterele resortului său. Ne vom desfăta încă Un an cu perimata muzică italiană, vulgarizată putea cita ce este prea mult, şi cede caterincile cu papagal pestriţ ori este prea puţin ori de loc, în acest proaspăt catastif de gospodărie viitoare, pe care nu l-am văzut. Fireşte, şi de astădată, preocuparea cea mare şi banii cei mulţi, vor merge tot la Operă. Pe urmă la Ocu şobolan alb care trage pe deasupra, pentru 2 lei, un planet al viitorului. Vom asculta glasul afon al cantatricelor naufragiate de pe scenele tuturor capitalelor, sub bagheta d-lui Gogu Georgescu. Vom adNu cunoaştem noul budget al artelor. Nici mi ne mână curiozitatea să-i descifrăm capitolele. II ştim pe cel de anul trecut. Ajunge. Două budgete seamănă între ele Ca doi domni fraţi Lapedaţi. Şi iată cum, cu ochii închişi, am -6X0--------------mira pulpele în tricou trandafiriu ale domnişoarelor din balet. Vom avea operete vieneze şi valsuri budapestane, pentru înălţarea nivelului artistic şi românizarea Cernăuţilor şi Chişinăului, precum şi turnee în provincie Unde tate un maestru în crepuscul de Carieră va da replica junilor chibiţi teatrali, recrutaţi de la Terasă CU traif redus. Cum tot pospaiul civilizării noastre e pentru o grosieră amăgire a ochilor, cu decoruri zugrăvite în pripă, ca acele idilice şi mincinoase, peisagii pictate din porunca lui Potemkin pe drumul străbătut odinioară de Ecaterina II în besnele Rusiei. Ministerul artelor ne va da încă un an, iluzia că ne apropiem de înălţimea Apusului, fiindcă asemeni capitalelor apusene avem: teatre, operete, operă, balet. Dar pentru artele plastice, CU mare greu se va găsi un rest de capitol pentru a cumpăra două-trei tablouri întru înzestrarea acelui ipotetic muzeu naţional, care ne lipseşte încă, deşi s’ar înălţa şi s’ar înzestra din belşug, pentru totdeauna, cu budgetul Operei dintr’un singur an. Nu se vor da nici două-trei burse tinerelor talente care să-şi desăvârşească arta , ucenicind pe lângă maeştrii străini. Nu se va aproba nici valuta pentru acei ce s’ar încumeta să plece pe a lor socoteală. De se vor scoate la vre-Un mezat cumva, alte tablouri de Luchian ori Grigorescu,de Andreescu ori Aman, Ministerul artelor va străluci prin absenţă, dar foarte entusiast, va îngriji să se păstreze generaţiilor viitoare, acele gingaşe cromolitografii horticole, văpsite cu halviţă şi beltea de gutui, de d-na Filoti. Nu vom mai avea nici concertele Filarmonicei, care ne-au adus atâţia fruntaşi ai muzicei europene şi încurajând compozitorii români, căutau să canalizeze gustul încă şovădlnic şi inconştient al publicului tânăr, spre altă artă decât acea a domnului Tănase. Nu vom avea nici cu ce ne înfăţişa la o expoziţie de artă internaţională, unde ţara ar putea să amintească în mod onorabil, că nu producem numai taică, grâne, petrol şi paşapoarte. Nu vom trimite un scriitor, ori un artist, la marile sărbători ale literaturii europene, cum au fost aniversarele lui Ronsard şi Sienchieviei, nici la funeraliile lui Barres ori Anatole Franca unde au venit să-şi înfăţişe ţara până şi trimişii dispreţuiţilor noştri vecini, pe care îi numim cu ifos , balcanici. Pentru susţinerea publicaţiilor de literatură şi artă, atâtea puţine câte îşi mai trag sufletul, nu se va găsi fond pentru un an şi pentru toate laolaltă cât se găseşte pentru punerea în scenă a unei piese clocite de geniul unui dramaturg guvernamental, piesă definitiv îngropată după a treia reprezentaţie. Şi noi pentru editarea câtorva volume artistic tipărite, din Eminescu, Creangă, Coşbuc, Caragiale, nu se va creia un fond, deşi opera lor trainică poate face pentru cultura românească ceva mai mult decât sunetul din gâtlej al sopranei legere plătită cu bani grei. Ni se repetă o explicare la aceste toate. Ministerul artelor e silit să sprijine cu deosebită generozitate spectacolele, fiindcă o lege a hotărît dinainte această destinaţie taxelor strânse de pe la alte spectacole, mai puţin artistice decât un balet de operă, dar mai bănoase. Logica legiuitorului, acceptată şi respectată cu sfinţenie de Ministerul artelor, s’ar asemăna cu aceia care ar fi dat taxelor încasate pe spirt şi vinars, destinaţia să procure poporului vinuri de calitate superioară. Dar chiar aşa fiind, şi încă logica ar putea duce atunci mai departe. Apar tiribombe şi reviste galante, care se vând bine şi pe urma cărora editorii fac afaceri — fiindcă nu vor spune că le tipăresc de dragul artei! De ce nu s’ar aplica un timbru, asemeni celor de pe biletele de spectacole, un timbru care să creeze un fond pentru susţinerea cărţilor şi publicaţiilor bune, rupând din prea multul câştig al celor rele? Fiindcă tiparul e liber şi nimeni nu poate opri circulaţia acestor publicaţii imorale care înveninează sufletele, să fie supuse cel puţin la impozitul la care sunt supuse cărţile didactice. Atunci Ministerul artelor ar avea din ce sprijini literatura şi arta adevărată, din tipăriturile care prostituiază literatura şi arta, după cum astăzi sprijină opera şi tea,trul, de pe urma şantanului şi cinematografului. Iată, câteva gânduri care nu sunt de lapedat. 4 pagini 2 *■ Miercuri 17 Decemb. 1924 Cum ungurii au reușit să provoace o „anchetă“ americană la noi. Un pamflet In două milioane exemplare Primejdia pe care o reprezintă propaganda antiromânească în străinătate a fost de multe ori semnalată. Dar chestiunea pusă mai mult din punct de vedere general, n’a avut exemplificările necesare spre a evidenţia toată gravitatea ei. «Cuvântul» îşi propune a aduce documente precise şi categorice. Avem de arătat că sântem dezarmaţi şi în această privinţă cum s’a afirmat cu autoritate în Cameră că nu suntem îndestul de armaţi nici în altele. Ofensiva de denigrare a ţarei se exercită pe o scară întinsă. Ea a găsit aliaţi, după război, între acei care ne-au fost aliaţi în război. Şi nedreapta, apriga şi violenta campanie calomnioasă s’a exercitat în favoarea inamicilor comuni de altă dată. Propaganda ungurească nouă sunt cele mai întinse, mai bogate şi mai susţinute propagande: cea sovietică, ale cărei obiective politice se răspândesc peste toate ţările şi împotriva liniştei tuturora, — şi Cea Ungurească, al cărei principal obiectiv e România. Şi cele ce se scriu în presa minoritară din Ardeal şi literatura politică şovină din gazetele de la Budapesta nu sunt decât palide reflexe ale campaniei conduse pe toate căile în străinătate contra noastră. Oficina principală este, fireşte, la Budapesta. Foarte bine condus din punct de vedere Unguresc, acest serviciu a reuşit ca în scurt timp să-şi creieze legături şi să formeze în ţări străine asociaţii amicale Ungureşti din cetăţenii statelor respective, ca în Anglia, Franţa şi America. In legătură cu toate marile ziare europene şi cU agenţiile de presă, Ungurii strecoară zile zi, ceas cu ceas, tot veninul neputinţei, iar reaua credinţă este steaua lor călăuzitoare. Liga de la Budapesta pentru minorităţi La Budapesta există o ligă pentru protecţiunea minorităţilor din România, care se găseşte în strânsă legătură cu serviciul de propagandă Statului Ungar. La rândul lui, serviciul Unguresc de propagandă stă în permanentă legătură 8® Cercurile iredentiste Ungureşti din Transilvania. In baza unui plan bine conceput, se începe din Transilvania o acţiune de denigrare a statului român şi care, pentru ca să aibă mai multă «autoritate», a fost pornită din cercurileclericale sau şcolare. Aşa episcopul Josef Ferencz (unitar), episcopul presbiterian al cultului reformat, Carol Nagy, episcopul catolic Contele Maylath, preotul luteran Ungurescu. Kirschknopf, şi mulţi alţii, au început să se plângă diferitelor ziare ori asociaţiuni străine în Contra românilor, cerând ajutor şi protecţie pentru «ungurii cari îndură mizerii supra-omeneşti din cauza naţionalităţii lor Ungare şi din cauza protestantismului lor» (enduring superhuman miseries for the sake of its magyardom and protestantism). Apelurile acestea concepute în termeni tendenţioşi şi disperaţi au fost răspândite pretutindeni, trimise şi la Liga Naţiunilor, iar după ce s-a chibzuit că plângerile trebuie să-şi fi produs efectul, vicarul episcopal George Boroş, care fusese trimis de Unguri în Olanda şi Anglia, a adresat un disperat apel către d-l Samuel A. Eliot, preşedintele Asociaţiei unitare americane, prin ziarul *The Cristian Register-» rUgându-l să vină în ajutorul un-gurimei, amennţată 0® desfiinţarea" de către români. Intervenţia americană în România Graţie organizaţiei serviciului de propagandă ungar, ziarele americane au început o campanie furioasă în contra «sălbătăciilor» din Rorotrîa, care după ce a finut câteva săptămâni, a încetat cu declaraţia făcută de ziare că se simt satisfăcute că de pe urma campaniei ce au întreprins, Asociaţia unitară americană a luat hotărârea să întreprindă o anchetă în România, şi în acest scop a delegat pe d-nii Reverend Sydney B. Snow, J. H. Motcalf şi Edward B. Witte, de altfel cunoscuţi mai dinainte ca filo-unguri. Guvernul Statelor Unite, în urma intervenţiunei Asociaţiunei unitare americane, a stăruit pe lângă Statul român ca să se acorde acestei misiuni toate înlesnirile pentru o călătorie de studii ce face în România, şi guvernul nostru a dat ordine în consecinţă către toate autorurile. Rezultatul unei «anchete» Numita misiune a stat în Transilvania aproape trei luni de zile, venind în Contact cu delegaţii Ungurilor transilvăneni şi vizitând întreaga Transilvanie, fără a avea nici un contact cu autorităţile româneşti, de cari s'a eschivat pentru luarea sau controlarea informaţiunilor primite din partea ungurilor. Plecând dar fără «audiatur et altera pars» misiunea a întocmit un Memoriu, pe care l’a înaintat şi Ligei Naţiunilor. Serviciul unguresc de propagandă a tipărit acest memoriu în nu mai puţin ca 2.000,de 10 exemplare şi l’a oferit fiecărui cetăţenii din Ungaria, precum şi tuturor ţărilor de pe glob. S-au semnalat chiar exemplare în Australia, Africa de Sud, în afară, bineînţeles, de cele răspândite cu profuziune în toate ţările civilizate. Memoriul misiunei unitare americane e împărţit în patru capitole şi conţine de la început până la sfârşit o denigrare a României. * Vom spicui acest memoriu. Supliment de autoritate De multă vreme amărâţii cetăţeni ai statului român se întrebau căznindu-se să afle pricinile care întârzie normalizarea morală şi materială a ţării. D. Georgel Mârzescu le-a descoperit şi, pentru înlăturarea lor, a trântit o lege, «pentru reprimarea unor noui infracţiuni contra linişte! publee». Dacă n’ar fi tulburătorii linişte! publice ţara ar fi un fragment de paradis şi nu noi vom găsi potrivit a stăvili prin scepticism, voinţa fermă a guvernului de a ne ferici. Deci nu dintr’o împotrivire ci împinşi de nedumerire întrebăm : era necesară o asemenea lege ? Până acum dela 1918, guvernele care s’au succedat, deşi au avut tot atât! — dacă nu mai mulţi — infractori contra linişte! publice, n’au simţit nevoia de a mai adăuga stării de asediu anexa unei legi speciale. La 13 Decembrie 1918, când în afară de sărăcie trupele ocupante ne lăsase în dar anarhia, tot d. Georgel Mârzescu, pe atunci ministru de interne, a găsit suficiente mijloace în starea de asediu pentru a aplica sancţiuni severe — până la împuşcarea în massă, — elementelor de dezordine. In 1921 sub guvernul Averescu, întregul congres comunist a fost arestat, iar tentacula sovietică sfărâmată, fără să mai fie nevoe de o lege, starea de asediu punând la îndemâna guvernului de atunci mijloace rapide şi sancţiuni suficient de severe. Atunci suntem îndreptăţiţi să ne întrebăm: ce grozave învolburări de anarhie sunt în ţară pe care nici starea de asediu nu le poate domoli? Să fim în adevăr aşezaţi pe un vulcan al cărui crater fumegă deocamdată fraza revoluţionară, ameninţând dintr’un moment într’altul cu revărsarea cotropitoare a lavei? Atunci d. Georgel Mârzescu îşi închipue că legea măsurilor excepţionale ar putea fî un fel de dop puternic aşezat în craterul vulcanului care clocoteşte cumplitele prăbuşiri de mâine. Dureroasă naivitate şi ameninţătoare concepţie a terapeuticei preventive a revoluţiei. Dar mai este o latură care scapă finei înţelegeri a nevoilor statului român, înţelegere de care dă strălucite dovezi guvernul. Se ştie — poate numai pentru ministrul nostru de externe să fie o taină — cât de mult scade încrederea străinătăţii (aşa de necesară în raporturile ■economice ale ţării) starea de asediu, totdeauna vestitoare a unei nesiguranţe şi a dezordinei. Cum vom fi judecaţi acum când guvernul Brătianu mărturiseşte implicit prin noua lege a măsurilor excepţionale neputinţa stării de asediu de a înfrâna valul revoluţionar? Noi ştim că guvernul uneşte o autoritate anulată cu o totală lipsă de voinţă, dar de ce să suporte ţara consecinţele neputinţii unui guvern lichidat virtualmente? D. Georgel Mârzescu crede că este nevoie de un supliment adăugit stării de asediu, noi credem că are nevoie de un supliment de autoritate şi numai naivii pot să-şi închipue că autoritatea se cârpește cu peticul unei legi înfiripate la iuțeală. P. 5. Un propagandist al drepturilor României, Dr. RAKOWSKI O propunere ministerului de externe «Universul» a rezumat un foarte important articol al savantului italian profesorul Palmieri, membru al «Institutului pentru Europa orientală» din Roma. Articolul se ocupă de cele două atitudini diametral opuse ale d-rului Rakowski în chestiunea Basarabiei şi, cu o nezdruncinată documentare ştiinţifică, demască duplicitatea nepotolitului aventurier politic, ajuns azi celebritate mondială, graţie bolşevismului. Rakowski e actualmente, faţă de Europa, arhanghelul, ras de barbă şi de mustăţi, al politicei de expansiune şi anexiune sovietică, noua formă sub care se deghizează ţarismul imperialist cu scopurile lui ştiute. Prin el, urlă în largul lumei, întrebuinţând toate mijloacele de falsificare fără obraz a adevărurilor istorice, pofta monstrului rusesc de a înghiţi din nou în pântecele lui Basarabia românească, deabia liberată. D-rul Rakovski n’a fost totdeauna arhanghelul sovietic de azi. Pe vremea când fostul cetăţean român îşi agita barba în clubul socialist din Bucureşti, el lupta «pentru biruinţa democraţiei în lume şi pentru apărarea celor slabi şi celor oprimaţi» cum însuşi scria. Pe atunci monstrul rusesc îi apărea şi lui ca atare şi îl înfiera cu verb de foc. Profesorul Palmieri, care rupe masca lui Rakowski de azi, aminteşte de articolele publicate la 1912 în «România Muncitoare» şi de vehementele discursuri pe care fostul şef al socialiştilor români l-a ţinut, la data aniversării răpirii Basarabiei, când proclama drepturile României asupra provinciei furate. Şi, ceea ce e şi mai important, d. Palmieri rezumă o broşură a lui Rakowski tipărită în 1898 în bulgăreşte, «Rusia în orient», în care se analizează şi se condamnă politica orientală a Rusiei. Tendinţele balaurului rus de a se încolăci în jurul Mării Negre şi de a face din ea o «Mare rusă», iar din Bosfor «cheia casei ruseşti», înghiţind micile state balcanice care îi stăteau în cale şi pe care căuta să le prindă în undiţa ortodoxiei protectoare, sunt trădate în această broşură cu toate primejdiile de nimicire pe care le conţin pe socoteala României şi a celorlalte state din Balcani. Pretenţia Rusiei de liberatoare a popoarelor ortodoxe de sub jugul austro-turcesc e socotită de Rakowski cel vechiu ca o minciună sfruntată. El arată dimpotrivă cu date istorice şi statistice toate nedreptăţile sângeroase la care ne-a supus imai ca Rusia protectoarea şi toate jafurile şi luările în robie pe care armatele ei de ocupaţie le-au exercitat asupra populaţiei româneşti. Niciodată n’am citit un rechizitoriu mai susţinut al fărădelegilor săvârşite de Sfânta Rusie împotriva noastră, biciuită de pofta imperialistă de a stăpâni Balcanul şiConstantinopolul. Fanaticul procuror de atunci e azi arhanghelul aceleași politici imperialiste renăscute sub pseudonimul sovietismului international. De aceia credem că propaganda dușmănoasă întemeiată pe falsuri, pe care o duce azi contra noastră exponentul european al sovietelor, prin nimic nu s’ar putea anihila mai cu succes decât prin punerea în circulaţie a celuilalt Rakowski. Ministerul nostru de externe — a cărui acţiune de propagandă se reduce la cele câteva rapoarte către Societatea Naţiunilor, şi acelea pornite nu din proprie iniţiativă, ci provocate de incidentele pe care alţii leau ridicat în sânul Societăţii, rapoarte care zac, fără ecou în opinia mondială, în arhiva dela Geneva, — ministerul nostru de externe deci e dator să reproducă broşura mai veche a lui Rakowski în limbile europene, cu adaosele articolelor lui din «România Muncitoare» şi să le răspândească în largul lumii. Celebritatea actuală a lui Rakowski va face ca broşura să fie citită. Va ajuta la aceasta şi elementul senzaţional al faptului însuş. Contra lui Rakowski de azi vom prezenta astfel un admirabil propagandist al drepturilor României în Rakowski cel vechiu. Broşura noi o avem la îndemână şi o ţinem la dispoziţiunea ministerului de externe. Deabia acum aflăm amănuntele epopeii sângeroase a poporului georgian — lupta împotriva Sovietelor. ..Întregul Caucaz dela frontiera turcă până la Rostov şi Astrahan e în revoluţie împotriva Sovietelor, dar e greu pentru o populaţie de 12 milioane să zdrobească stăpânirea sovietică, fiindcă are corpuri de armată roşie în Caucaz, şi toţi comuniştii sunt bine înarmaţi, pe câtă vreme ţăranii n’au nici un fel de arme». Această declaraţie o face imediat după sosirea sa în Constantinopole, prinţul Ciolaşvilli, colonel, conducătorul ultimei revoluţii a Caucazului împotriva Sovietelor. Prinţul, care jurase acum trei ani să lupte împotriva Sovietelor, e însoţit de generalul Ciavdavadze şi încă de vreo treizeci de fugari geergieni. Au sosit în Constantinopole pe un vapor turcesc, zdrenţuiţi, istoviţi, şi având o mare trebuinţă de haine şi de hrană. «Ţăranii şi muntenii reuşiseră să alunge pe comunişti — povesteşte colonelul, — din câteva mari centre de armată către cele 12 oraşe din Caucaz. Răscoala s’a întins in toată Ucraina, la Volga şi in regiunile de nord ale Caucazului, pretutindeni ţăranii sânt răscolaţi împotriva Sovietelor». Explicând revoluţia antisovietică din Georgia, prinţul arată cauzele înfrângerii. «Sosisem pe culmile deasupra Tiflismului în noaptea de 18 August cri 1000 de oameni credincioşi şi bine înarmaţi şi aranjasem totul pentru izbucnirea unei mari răscoale în oraş după ataca, ce trebuia să urmeze în ziua următoare. Sovietele nu ştiau nimic de sosirea mea şi cucerind Tiflisul toată Gruzia trebuia să cadă în mâinile Comitetului Liberator. Azarbeidgean, Armenia şi Caucazia de nord trebuiau să se ridice împotriva Sovietelor. Eu şi ceilalţi conducători eram cu totul pregătiţi, dar în ultima oră Comitetul Liberator aflând că ceilalţi conducători, de la Sud, nu sunt încă pregătiţi, m-au înştiinţat să amănăm ataca. M’am retras imediat în munţi să-mi ascund forţele, dar Ceha prinse de veste şi când noi ne aruncarăm în atacă, regimentei roşii erau pe picior». In Caucazia măcelărirea celor răsculaţi continuă — până când ultimul răsculat, ţăran sau muntean, nu va depune arma. Temăndu se că în primăvară revoluția va începe din nou, teroarea roșie sia întărit.