Dilema Veche, 2017 (Anul 14, nr. 672-684)

2017-02-02 / nr. 676

LA FATA / Dorel Dumitru CHIRIȚESCU Despre Psihologia poporului român R­ezultatul alegerilor pentru Par­lamentul României, din această toamnă, îmi prilejuiește ocazia de a atrage atenția asupra unei lucrări din domeniul psihologiei sociale pe ca­re eu o consider ca fiind foarte importan­tă pentru noi, cei care ne ocupăm intr-un fel sau altul de fenomenul social româ­nesc, de­mersul construcției noastre soci­ale. Este vorba despre lucrarea lui Daniel David, Psihologia poporului român. Pro­filul psihologic al românilor într-o mo­nografie cognitiv-experimentală, Editura Polirom, 2015. Este bine să vorbim des­pre cărțile care apar la noi, iar aceasta este o carte importantă. Este importantă pentru că citirea sa ne ajută să înțelegem mai bine ceea ce numim fenomenul ro­mânesc, pe români și poporul român. Știind mai multe, vom fi mai atenți și mai luminați pe drumul pe care îl avem de parcurs. Și poate chiar mai eliberați. Așa cum spunea chiar Mîntuitorul: „Veți cunoaște adevărul și adevărul vă va eli­bera“ (Ioan, 8,32). Fără această eliberare nu însemnăm nimic, iar judecățile noas­tre, chiar și despre țara noastră, sînt con­fuze și lipsite de valoare. Și după aceste alegeri au existat și exis­tă ecouri pe care le consider a fi inadecva­te și de neînțeles. Se spune din nou că Ro­mânia nu poate mai mult și că este roșie și rea, și ca atare ar cam trebui părăsi­tă pentru că aici oricum nu se mai poa­te face nimic. Țara este împărțită în do­uă, în România și Români­a. „Deștepții“ care fac asta au impresia mereu că ei fac parte din categoria românilor, adică a ce­lor care sînt mai deosebiți și mai buni. Cealaltă categorie, a românicilor­­ ad s­pre ea cu dragoste și înțelegere chiar și atunci cînd nu o lauzi. Vorba lui Dimitrie Cantemir: „Dragostea ce avem pentru pa­tria noastră ne îndeamnă, pe de o parte, să lăudăm neamul din care ne-am năs­cut, iar pe de alta, dragostea de adevăr ne împiedică, în aceeași măsură, să lăudăm ceea ce ar fi, după dreptate, de osîndit. Le va fi tot mai folositor dacă le vom arăta limpede în față cusururile care-i slujesc decît dacă i-am înșela cu lingușiri blajine și cu dezvinovățiri dibace...“ (citat folosit de autor în pagina de gardă). O lumină, unică prin complexitatea sa, aduce această carte. Daniel David ne aju­tă să ne cunoaștem, și prin cunoaștere să eliminăm răutatea și să ne căutăm dru­murile de acțiune pe viitor. Este un de­mers cu adevărat științific, un demers ca­re continuă contribuțiile lui Constantin Rădulescu-Motru. Autorul recunoaște că: „Am vrut să pornesc de la lucrarea aca­demicianului, filozofului și psihologului Constantin Rădulescu-Motru - Psiholo­gia poporului român, pe care să o dezvolt într-o paradigmă modernă a psihologiei contemporane“ (p. 15). Lucrarea este una științifică, bazată pe folosirea unui apa­rat complex statistico-matematic, de cer­cetare și fundamentare a concluziilor. Nu este o lucrare de filozofie socială, așa cum este cea a lui Rădulescu-Motru. Este un demers pozitiv, fundamental de analiză și verificare a ipotezelor de ordin, filozo­fic sau mai puțin filozofic, chiar din zona filozofiei comune, populare, cu privire la personalitatea poporului nostru. Deci au­torul nu emite păreri mai mult sau mai puțin verificabile, ci analizează cu ajuto­rul științei moderne asemenea ipoteze fi­ De ce sîntem așa cum sîntem și, mai ales, cum sîntem în raport cu alte popoare. că locuitori ai Românicăi), este alcătui­tă din proști care nu știu să voteze, fi­ind mult involuați din toate punctele de vedere. Ofușcarea este de înțeles, atunci cînd aparține unui om comun, dar de neînțeles atunci cînd aparține unui pur­tător de mesaj important, un om de opi­nie, chiar cu preocupări în zona științelor sociale. Un asemenea om ar trebui să cu­noască foarte bine societatea româneas­că și România, înainte de a vorbi despre ele. Dacă îi cunoști pe români mai bine îi iubești mai mult și dacă cunoști Româ­nia mai bine o vei iubi mai mult, iar în acest caz excesele și înjurăturile nu-și mai au locul. Sigur, România este obosi­toare și românii pot părea de neînțeles. Din această cauză, unii dintre noi ajung la exasperare și chiar la lehamite. Leha­mitea, mai ales, este specifică celor ca­re au caracterul unic și nu știu despre ce vorbesc. Interpretarea fenomenului soci­al românesc nu este un exercițiu ușor și de aceea cei mai mulți se declară obosiți chiar înainte de a fi spus ceva valabil. Ca­racterele mici obosesc ușor și dau în pati­ma negativismului, îi recunoști ușor du­pă ton. Ei se ceartă cu țara lor crezînd că ei sînt deștepți și țara lor este proastă. De fapt, nu poți fi niciodată mai deștept decît părinții tăi, pentru simplul mo­tiv că ai două-trei clase în plus. Trebu­ie să-ți asculți părinții cu dragoste, ori­cine ai crede că ai ajuns între timp. Este o prostie a falsului intelectual român să creadă că toți cei din jurul său sînt niște proști, numai el este deștept, însă lucru­rile sînt mult mai complicate, iar cînd vorbești despre un sistem social trebuie să-l cunoști foarte bine. Ura nu ne aju­tă cu nimic, nici pe noi și nici pe cei care ne citesc. Tonul face muzica. Cunoscînd lumea românească, poți să vorbești des­lozofice. Din acest punct de vedere, lu­crarea este foarte importantă. Ea aplică o metodologie științifică riguroasă pen­tru testarea unui set de ipoteze care se constituie în trăsături ale personalității poporului român. Cu ajutorul său aflăm de ce sîntem așa cum sîntem și, mai ales, cum sîntem în raport cu alte popoare. Se pleacă de la o analiză a istoriei noastre, a mediului geografic și cultural în care ne-am format. Sîntem așa cum sîntem și pentru am crescut aici, într-o anumi­tă zonă geografică și culturală a plane­tei. Se face chiar o analiză de ordin gene­­tic/biologic a românilor, recunoscîndu-se că: „Foarte probabil, în urma fenomenu­aflăm de aici care ne sînt dimensiuni­le psihoculturale și cum ne poziționăm față de ele într-o comparație extrem de interesantă cu America. Aceste dimen­siuni sînt: colectivism/individualism, fe­­minitate/masculinitate, distribuirea/con­­centrarea puterii, evitarea/angajarea in­certitudinii, orientarea pe termen scurt/ pragmatism, reprimare/indulgență (p. 98). Mai aflăm care este rolul valorilor universale (autotranscendența, conser­varea, securitatea, autodezvoltarea, des­chiderea la schimbare, creșterea (pp. 102-103) și cum ne poziționăm în raport de aceste valori în comparații extrem de interesante cu state din diferite culturi. Aflăm de asemenea care ne sînt normele culturale, aspirațiile și atitudinile noas­tre, care ne este nivelul de încredere în oameni (pp. 122-135). Psihologia români­lor este analizată pe larg în capitolele pa­tru și cinci. Toată cartea este un demers riguros în căutarea unor mari adevăruri care ne privesc.­u mai insistăm asupra conținutu­lui lucrării. Nu este loc pentru un a­­lt studiu introductiv și nici nu ne-am propus așa ceva. Invităm specialiștii, dar și publicul larg, oameni care doresc să știe mai multe lucruri despre ei înșiși și des­pre poporul căruia îi aparțin, s-o parcur­gă. Vom reține doar o parte din concluzi­ile autorului: „Cred că profilul psihocul­­tural al românilor este dominat de neîn­crederea în oameni, care ne face să fim mai puțin toleranți și cooperanți cu alții în beneficiul comun (cooperarea noastră este mai ales una de supraviețuire, nu de succes). Lipsa de cooperare nu ne permi­te să ne folosim potențialul intelectual și creativ, ceea ce generează performanțe Dacă nu ne cunoaștem bine, nu avem nici o șansă de a îndrepta ceva­ lui de globalizare, diferențele genetice dintre români și alte țări/culturi sau din­tre românii dintre diversele zone ale țării se vor atenua tot mai mult. Iar analizînd diversitatea etnică extraordinară din Balcani (...), în contextul omogenității etnice ridicate, este puțin probabil ca diferențele genetice dintre români și al­te țări/culturi, sau dintre românii din di­versele zone ale țării (...) să aibă un rol fundamental în definirea profilului psi­­hocultural al românilor“ (p. 91). Atunci ce influențează în mod decisiv personali­tatea românilor? Analiza mediului cultu­ral („în cel mai general sens, probabil de­finit pentru prima dată de Edward B. Ty­­lor (1871), cultura se referă la orice pat­­tern-uri umane de răspunsuri învățate - altfel spus, la orice a adăugat omul me­diului natural...“ (p. 94), se desfășoară pe parcursul a aproape o sută de pagini, sub nivelul său. Acest lucru duce la exa­gerarea pozitivului - orice realizare este amplificată ca un semn că, deși nu se ve­de, potențialul este acolo­­, pe un fond de emoționalitate crescută, cît și la exagera­rea negativului­­ din frustrarea faptului că nu reușim să ne deblocăm potențialul, pe un fond de competitivitate nedubla­tă de disciplină/autodisciplină, cinism și scepticism crescute. Probabil că acest profil psihocultural s-a născut pe fondul unei nesiguranțe/insecurități cronice de­­a lungul istoriei“ (p. 319). Sîntem așa cum sîntem pentru că sîn­tem rezultatul acțiunii unui sistem ex­trem de complex de factori. Personalita­tea noastră nu s-a născut din nimic și nu vine de nicăieri. Avem o istorie de mii de ani în spate, pe parcursul căreia ne-am format așa. A ne supăra pe noi, pentru că avem anumite trăsături de caracter, este ca și cum ne-am supăra pe un co­pil pentru că îi plac dulciurile. Aici nu au loc supărarea și nerăbdarea. Și mai ales nu au loc cinismul și ifosele ieftine. Nu sîntem ca americanii pentru că nu sîn­tem americani. Sigur, asta nu înseam­nă că prin educație și răbdare nu pu­tem schimba nimic. Da, putem schimba, numai că schimbările nu se produc pes­te noapte. Pentru ele este nevoie de efort susținut și de timp. Uneori se pot vedea chiar și de la o generație la alta, dacă in­sistăm cu eforturi în zona educației și a valorilor. Oamenii care fac opinie trebuie să știe că munca lor nu se vede a doua zi, după cum munca dascălilor acestora nu s-a văzut a doua zi, unui, ca și poporul, se formează­­ sub influența a ceea ce cunoaște și împărtășește din generație în generație. Din acest motiv cred în rolul important al istoriei, geografiei și mai ales al culturii în șlefuirea personalității unui popor sau a unui om. Ne formăm di­ferit în spații geografice și istorice dife­rite și avem o cultură, un soft mintal di­ferit. Friede și opțiunile noastre sînt de­terminate de aceste restricții. Omul este o ființă a restricțiilor fizice, dar a infini­telor opțiuni de inteligență și speranță. Și noi, românii, am apărut într-un spațiu geografic și sîntem rezultatul unor mul­tiple restricții și avantaje. Cultura noas­tră, în cadrul căreia tiparul religios es­te extrem de important, s-a format aici, cu particularitățile acestui aici. Ideea că ar fi trebuit să fim altfel este una ero­nată. Acum, în acest moment, nimeni nu poate fi altceva­ altcineva decît ceea ce es­te. Nu putem modifica nimic din ceea ce înseamnă trecut, dar putem modifica în întregime viitorul. Avem, ca și alte po­poare, un profil psihocultural bine defi­nit pe care sîntem obligați a-1 cunoaște. Dacă nu ne cunoaștem bine, nu avem nici o șansă de a îndrepta ceva, în bene­ficiile celor din viitor, pentru că bătăli­ile pe care le purtăm azi sînt mai mult decît bătălii ale prezentului, sînt une­le ale viitorului. Dacă intervine un pro­ces al autocunoașterii, cel puțin la nive­lul elitelor, atunci poate că nu vom mai fi atît de precipitați și vom ști exact ce­ea ce avem de făcut. Autocunoașterea es­te obligatorie, primul pas înspre rezolva­rea marilor noastre probleme, încă o da­tă, vă rog să deschideți lucrarea despre care am vorbit. Dorel Dumitru Chirițescu este profe­sor de economie la Universitatea „Constan­tin Brâncuși“ din Tîrgu Jiu. Cea mai recen­tă carte a sa este Capitalismul - O dezba­tere despre construcția socială occidentală, Editura Institutul European, 2016. DILEMA • Anul XIV • nr. 676 • 2­8 februarie 2017

Next