Dilema, aprilie-iunie 1994 (Anul 2, nr. 67-76)

1994-05-06 / nr. 69

-—[IMMI——---------------—-—1------------—— situațiunea Versoix nu este Crans-Montana Cu toate că deznodămîntul cererii formulate de Regele Mihai de a petrece Paștele la Timișoara era previzibil, el nu a produs mai puțină emoție. Guvernul actual al României (ca parte vizibilă) are, trebuie să recunoaștem, perfectă dreptate să caute a împiedica, pe orice cale, venirea Regelui în țară. Cererile de viză pe care Casa Regală de România le formulează, canonic de-acum, cu ocazia marilor sărbători creștine de peste an au darul de a provoca autoritățile momentului la adevărate “profesiuni de credință” practice, implicite. Ocazia pe care o oferă astfel de “momente ale adevărului” nu trebuie ratată. Să nu ne plictisim! Căci, după cum s-a constatat cu ocazia vizitei îngăduite, în 1992, de guvernul Stolojan, instanțele statale care se străduiesc să mențină societatea în starea de separație care o caracterizează tot mai marcat ar fi pur și simplu “puse între paranteze” de contactul de-a dreptul Tuzional” pe care o vizită a lui Mihai I îl provoacă. “Je huis le mouvement qui du place ses lignes”, pare a-și șopti, baudelairian, cu îndîrjire, puterea actuală. Circumspecția pe care ea o manifestă față de prezența fizica a Regelui e, deci, justificată, avînd în vedere că regalitatea, deși desuetă (nu este sigur) ca formă istorică, constituie, pînă una alta, însuși temeiul ce face posibilă funcționarea politicului și exercitarea puteri. Ca atare, ea nu poate fi suprimată. Atîta doar că, reamintind ierarhia care include, ea pune în pericol, implicit, oligarhia în curs de construire, care, însă, exclude. Știu guvernanții noștri ce știu (sau mai degrabă simt), nici nu ar fi nevoie de o instaurare efectivă, prezența fizică e de ajuns. Căci, în cazul unu­i rege, ea nu poate rămîne niciodată strict fizică... în ciuda repetatelor revoluții, republicanismul nu-și poate suprima paradigma, soclul istoric, oricît s-ar strădui să-l îngroape, să-l traducă, să-l “modernizeze”. “Guvernanți se înșală. Prezența mea printre voi reprezintă pentru toți și pentru ei înșiși garanția păcii civile și morale, a păci sufletești de care Țara are nevoie pentru a ieși din îndoială, descurajare și teamă” (din Mesajul Maiestății Sale Regele Mihai I către Țară de Sfintele Paști 1994). " "La articolul despre cetățenia română, actuala Constituție declară că nici un român nu-și poate pierde cetățenia. Cu atît mai puțin unul căruia i-a fost luată de Stalin și de Groza, Hegel­ este, astăzi, singurul în viață care cunoaște istoria­­ contemporană a României, fiindcă a trăit-o și a făcut-o. Este român, locul lui este în țară, el trebuie să vină să își vadă țara indiferent de problema formei de guvernămînt (Alexandru Paleologu). De Paști... Harta Elveției în viziunea Bucu­­reștiului sau triumfuri “diplomatice” în serie . Banii publici, adică ai fiecăruia dintre noi ♦ Declarația de la Tiraspol ♦ “Superficialități”, ale cui, fată de ce? ♦ 1 Mai “Apreciez că mei momentul de a introduce în perioada următoare o moțiune de cenzură nu este cel mai bine ales. Adică, la această oră, nu se constată la nivelul societății o încrîncenare care să poată fi folosită în scop politic. De aceea, arma numită moțiune trebuie păstrată pentru un alt prilej­ (Ion Diaconescu, prim­­vicepreședinte al PNȚCD). “Bugetul este perceput eronat de cetățeni țării ca un instrument prin care statul dă cetățenilor ceva, și nu ca un regulator al banilor munciți de ei și luați de la ei. Aparent bugetul este o lucrare de tehnică financiară, dar această lucrare trebuie să se bazeze pe concepții și programe clare, exact ceea ce lipsește actualului guvern. Noi voim să arătăm că bugetul este rezultanta politicii economice și sociale, duse în anul precedent și instrumentul pentru politica economică și socială in and care iernează. Astfel incît analiza bugetului este una din căile prin care putem afla ce politică a dus și vrea să ducă guvernul. Privite astfel, lucrurile devin extrem de importante pentru fiecare cetățean al României. Fiindcă în această idee se poate înțelege ce se umplă cu banii noștri. De pildă, bugetul prevede o creștere a veniturilor. Prin creșterea producției și relansare economică? Nu s-a produs. Prin creșterea veniturilor populației? Nu s-a produs. Prin creșterea prețurilor? Aceasta, da, s-a produs. Deci este clar că bugetul care nu se propune este un buget al inflației care lovește în cetățeni. Cetățeanul trebuie să fie interesat ce se intîmplă cu banii tei, unde sînt drijați. Sînt dirijați - așa cum se întimplă în bugetul actual­­ spre întărirea administrației, către instituțiile statului, către birocrate, către subvenționarea acelor ramuri economice care oricum sînt falimentare, către proiecte iluzorii. Sau acești bani ar trebui dirijați spre sănătate, spre învățămînt, spre cultura? (...) Este posibil și un alt buget. De data acesta, nu criticăm fără să propunem alte soluț­iț...) Un buget mai bun este posibil? (Emil Constantinescu, președintele CDR). Semne de maturizare? Deși fusese anunțată, intenția opoziției de a introduce, în cazul respingerii proiectului de buget pe 1994, o moțiune de cenzură a fost, pînă la urmă, anulată ca “nestrategică”. De altfel, dacă discuțiile prelungite în jurul acestui proiect de buget­­ care va trebui să ajungă, să nu disperăm, și la momentul fatal al votării­­ au avut vreun folos vizibil, acesta nu poate consta decît în disciplinarea și ordonarea Convenției Democratice, care, pentru prima dată, s-a întrunit în plen pentru a stabili în mod explicit o strategie adecvată “momentului”, renunțând la “romantismul” gesturilor mai mult sau mai puțin ineficiente. Așa cum sîntem anunțați, astfel de proceduri vor fi transformate în obicei. Să sperăm, antrenamentul nu strică. Aceasta în condițiile în care, așa cum apreciază unii observatori, există două “defecțiuni” paralele, atît în tabăra Puterii (PDAR amenințînd cu nevotarea bugetului), cît și în aceea a Opoziției (PD care, cu excepția unei singure condiții, promite că va vota proiectul de buget). Toate, însă, în contextul recunoașterii “la vîrf”, de către însuși premierul Văcăroiu - acum că Forumul “Crans-Montana” s-a încheiat, declarațiile pierzîndu-și, nu-i așa, obiectivele “diplomatice” - a blocajului și a regresului economic. ; Anul II , Nr. 69 • 6-12 mai 1994 “.„producția industrială, pe­r ansamblu, în trimestrul I, a scăzut față de anul trecut cu două procente și jumătate». (...)_în­să toate ramurile am avut pierderi care pot fi rezolvate numai prin injecție de lichedități, de căpiță, de lucru în unitățile industriale (...)... pînă acum am avut pierderi și din cauza faptului că ne­am furat timpul cu alte treburi și, iată, blocajul s-a adîncit (Dumitru Popescu, ministrul Industriilor). Negocieri în condițiile în care autoritățile transnistrene au anunțat că-l vor executa pe deputatul moldovean Ilie Ilașcu pe data de 9 mai, ceea ce nu le împiedică să-i organizeze patriotului român un adevărat iad pe pămînt, fapte ce au produs valuri de indignare în țară, într-un restaurant (se zice) dintr-o suburbie a Tiraspolului a avut loc o întîlnire, materializată printr-o așa intitulată Declarație de la Tiraspol, între președintele Moldovei, Mircea Snegur, și Igor Smirnov, căpetenia Transnistriei separatiste. Nici vorbă de luarea în discuție a cazului Hașcu. Deși, prin această primă întîlnire, nu s-a ajuns încă la nici un acord, fiind necesare, după cum s-a precizat, compromisuri de ambele parti, noutatea o constituie luarea în discuție a statutului juridic al formei statale a Transnistriei și, prin extindere, al Republicii Moldova în întregul ei. Rapiditatea evoluțiilor politice de dincolo de Prut ne demonstrează că, într-un viitor imediat, din inițiative provenind, de data aceasta, de dincolo de Nistru, totul este posibil. Suspectă mobilitate... Se vede treaba că neunirea Moldovei cu România nu-i suficientă. Și că “independența” acestei provincii românești nu a constituit un scop în sine, ci doar o etapă în vederea obținerii a tot felul de alte “independențe”, la nesfirșit, poate. La est de noi nu încetează să apară state... “Deocamdată conducerea de la Chișinău este pe poziția ca Moldova să fie un stat unitar. Noi, insă, credem că, pe această cale, problema nu poate fi soluționată și propunem ca Moldova să fie federalizată” (Grigore Mărăcuța, șeful parlamentului transnistrean). Cum și mai ales de cine să ne apărăm Ministrul apărării naționale, Gheorghe Ținea, și șeful marelui stat major al armatei române, generalul Dumitru Cioflină, au fost prezenți la Bruxelles, la sediul NATO, unde au înaintat documentul ce cuprinde propunerile de colaborare ale României în cadrul Parteneriatului pentru Pace. La București, în cadrul unei audieri în fața Comisiei de politică externă a Camerei Deputaților, Mircea Pașcu, secretar de stat la MApN a trebuit să recunoască: ‘Moscova ne cere socoteală în legătură cu apropierea de NATO”. Tot la București, într-o comunicare la seminarul cu tema “Securitatea și apărarea României în contextul integrării în organismele europene și euroatlantice cu vocație în domeniul securității”, un locotenent-colonel pe nume Dumitru Sava a avansat ipoteza că, în cazul unei agresiuni armate, este foarte posibil ca România - în special în aer­­ să nu facă față. De ce, în aceste condiții, declarația făcută publică de către deputatul PAC Vasile Popovici (membru al Comisiei pentru politică externă a Camerei Deputaților), cu privire la transparența căreia trebuie să-i facă obiectul negocierea unui eventual tratat militar româno-rus, va fi fost considerată de către purtătorul de cuvînt al președinției drept “superficială”? ‘După viața primului m­inistru Nicolae Văcăroiu în Federația Rusă și după vizita ministrului rus al apărării, Paval Graciov, la București, am aflat că este în pregătire semnarea unui acord româno-rus, despre care nici Parlamentul și nici opinia publică românească nu cunosc detalii de conținut. (...) Reorientarea politicii externe este o chestiune de o importanță covîrșitoare pentru poporul român și considerăm că ea nu poate fi hotără în spatele ușilor închise și fără acordul națiunii” (Declarație a Partidului Alianței Civice). Socialiștii occidentali și sărbătoarea (lor) de 1 Mai Cu toate că adevăratele evenimente ale sfîrșitului săptămînii trecute le-au constituit, de bună seamă, alegerile din Africa de Sud, atacarea, de către sîrbii bosniaci, a trupelor FORPRONU (ceea ce, după anumiți observatori, ar putea semnifica forțarea de către agresorii din Bosnia fie a retragerii acestor trupe de interpunere, fie ridicarea embargoului asupra armelor și care, în tot cazul, nu face decît să cronicizeze criza, consfințind lipsa de idee a forțelor internaționale­, desemnarea, în Italia, a lui Silvio Berlusconi în funcția de prim-ministru și începutul campaniei pentru alegerile europene care vor avea loc în iunie, cred că cel mai direct ne privește criza guvernului spaniol, provocată de fuga șefului Gărzii Civile, acuzat de corupție, care a dus la demisia ministrului de interne spaniol și la presiuni din partea opoziției vizînd demiterea guvernului minoritar condus de Felipe Gonzales. Acesta, de altfel, a fost silit să-și amine­­ pentru cine știe cînd­­ vizitele la București și Sofia. La un an de la sinuciderea fostului premier și ministru de finanțe socialist francez Pierre Bar­govoy, cuvîntul “pistol” bântuie, din nou, rîndurile socialiștilor occidentali. Dispărutul fără urmă șef al Gărzii Civile spaniole a declarat că nu-i mai rămîne decît fie să se sinucidă, fie să facă dezvăluiri. Momentul de cotitură este limpede, criza socialismului european, și, în general, a stîngii, lăsînd loc, după opiniile comentatorilor, unui nou demagogism, în care actorii care-și anunță ascensiunea poartă nume precum Bernard Tapie. Interesantă, în aceste condiții, reacția Estului. Va exista ea? Bogdan GHIU ^<zstC<zu*t&ett&sicer cet%ter ec Bugetul Senatului pe anul 1993. Sumă totală: 3.422.966.000 lei. Din care: cheltuieli de personal - 2.554.900.000 lei, materiale și servicii - 651.600.000 lei, transferuri - 38.466.000 lei, cheltuieli de capital -178.000.000 lei. Faptul că execuția cheltuielilor de personal s-a efectuat doar în proporție de 95% se explică prin faptul că ședința comună a Parlamentelor României și Moldovei nu a mai avut loc (500 persoane, 4 zile, însumînd cheltueili de 44.000.000 lei). De asemenea, nu s-au efectuat anumite deplasări în străinătate, iar unele au fost mai scurte decît se prevăzuse. Au avut loc 113 deplasări în străinătate în 1993, însumînd 1.089 zile-om la senatori și 342 zile-om la salariați. Pentru anul 1994 s-a stabilit următorul buget pentru Senat: sumă totală - 12.641.440.000 lei, din care cheltuielile de personal vor fi de 9.066.369.000 lei. Sporirea de aproximativ patru ori a bugetului pe 1994 față de cel pe 1993 a fost motivată prin accentuarea inflației. Președintele Senatului, Oliviu Gherman, a adăugat un amendament prin care solicită deschiderea unei liste “de bunăvoință”, care ar urma să consemneze pe acei senatori care renunță de bună voie la facilitățile costisitoare ce deservesc de obicei instituția senatorului: birou adecvat, secretară, mașină etc. Dînsul s-a trecut în fruntea listei, explicînd că această “inițiativă” vizează doar o perioadă de timp limitată, pînă se mai “înzdrăvenește bugetul țării”.­­Se gîndea, probabil, la noua formă de impozitare a salariilor, cu care a venit la Senat dl. Mircea Dan Popescu, sugerînd că trebuie stopată creșterea unor salarii de peste un milion de lei prin impozitarea fondului de salarii. Numai că dezbaterile au dovedit că, de fapt, cei “grași” vor rămîne pe poziții, în schimb contribuabilul obișnuit, cel cu salariul de minimă subzistență, va suporte un dublu și ilegal impozit, unic în lume și pe care nu l-a impus FMI-ul, așa cum încerca dl. Ministru să susțină). Petru IONESCU

Next