Dimineaţa, octombrie 1911 (Anul 8, nr. 2722-2752)
1911-10-18 / nr. 2739
Marti is octombrie 191l nă sa adune In ochii cuminți ai iubitei poveștile noastre bătrînești, sa îie fure mintea ia aur kuiburii urttului îndepărtat, surlînd dulce, sunînd greu, să vie iaca sa tresărim de mîndrie la Vitetul vitejiei romînești tare ...vine, vine, vine. Calcă totul in picioare... Fii dînsul nemuritor ca acel care a Întrupat mai mult ideia și simțirea rominfeascâ. Discursul d-lui Arion a fost subliniat cu aplauze puternice. Imediat a urmat apoi a. Bundu Zamfirescu, ministrul Rominiei în comisiunea europeană, delegatul Academiei Române Nfe serbáré. d-lai Bacalbășa, conul episcopal, acompaniat de muzica regimentului Îl Efrat, a intonat frumosul marș „La arme“. Cu aceasta solemnitatea a luat sfârșit. La orele 12 și jumătate mulțimea imensă se împrăștie pe străzi. ist oraș animațiă este foarte mare. Fedra Discursul d-lui î)iulîn Zamfirescu ^elegitîul Academiei Române .^dSbüüef, Academia romînâ, luînd parte la serbările ce se dau în onoarea lui Eminescu, a ținut să aducă prinosul admirațiunei sale, ca un omagili și o reparațiune, celui mai mare poet de pînă azi al romînilor. Născut la 15 ianuarie 1850 și mort la 16 iunie 1889, Eminescu a trăit în epoca nesigură a consolidarei noastre politice și economice, din care cauză a fost neînțeles și contestat. De îndată însă ce poporul român s-așșezut în pacea unei domnii pline de belșug și de înțelepciune, poetul a eșit din negură și s’a înnoitat în semnul ce plutește peste mizerii. Pare că toți românii au auzit, deodată, ridicîndu-se din văile lor glasul unui înger, ce cînta în limba neamului necazurile, durerile și aspirațiile lui. Eminescu a fost un poet mai mare decit timpul în care a trăit. E cu putință un asemenea lucru ? Noi credem că da. Dante ai fost mai mare decît timpul lui. Shakespeare de asemenea. Goethe și Beethoven de asemenea. Dar mai mult decit atît epoce și popoare întregi în Europa, sunt uneori mai presus de alte epoce și alte popoare, ca și cum rasa albă ar avea o nevoe neîntreruptă de generare genială. Cine poate explica epoca lui Pericles, atît de aproape de leagănul oamenilor, și atît de departe prin avîntul gîndirei și al simțirei artistice ? Cine poate explica Renașterea italiană în mod satisfăcător pentru un spirit critic ? Cum a putut să răsară în văile Apeninilor, poporul toscan, atît de fini, atît de artist, atît de inventiv, dacă trebue să-l considerăm ca moștenitor al poporului latin ? încercările de a explica Renașterea italiană sunt numeroase. Duiliu Zamfirescu arată că Renașterea italiană ca și epoca lui Pericles, ca și alte multe fenomene de genialitate socială, sînt datorite unui complex de cauze, adeseori disparate, în cari întrevedem pe unele, bănuim pe altele, fără a putea hotărî nimic. Dar pe cît îngădue cadrul unui discurs, d-sa crede că, în afară de cauzele externe precum sunt cele politice și economice, rămâne o cauză internă de structură sufletească, ce se regăsește peste tot ori unde se manifestă o puternică genialitate colectivă: aceasta este eflorescența perpetuă a casei grecolatină. Tot ce are azi lumea de pe glob mare și generos, este preco-latin sau neolatin ! Finnsosul este grec , Justul este roman , numai Utilul poate să fie el altor rase, deși întreaga civilizație a ,urnei este de origină neolatină. Prin urmare, Renașterea italiană este datorită eflorescenței perpetue a rasei latine, care, ajutată de libertățile date poporului florentin de Contesa Matilda, precum și de îmbogățirea breslelor (arti maggiori și arti minori), a produs momentul admirabil din veacul al 14-lea și al 15-lea. Revenind acum la noi și la Eminescu, poetul nostru este un iurte al neolatinităței noastre. Despre obîrșia familiei lui Eminescu, unii au încercat s-o ridice la un ofițer de cavalerrie din oastea lui Carol XII, regele Suediei, care, scăpînd din bătălia de la Pultava, se statornicise în Suceava, în Bucovina, pe lingă familia baronului Mustață. Aceste aserțiuni nu sînt dovedite prin nici o urmă de mărturie. Ceea ce este sigur, e că tatăl poetului, Gh. Eminovici, era romîn în toată puterea cuvîntului, voinic la trup, isteț la minte, harnic, chibzuit în toate, și, se pare, cu un neîntrecut dar de a istorisi. Tot ce alcătuește caracteristica specifică a rasei noastre : prudența, răbdarea, vioiciunea sufletului, se întîlnesc în părintele lui Eminescu, căminarul Gh. Iminovici. Mama poetului era Raluca Iurașcu, fiica stolnicului Vasile Iurașcu, român neaoș, boer ditt .Toldești, de pe locurile unde se bătuse Ștefan cel Mare cu Petru Aron. Soții Iminovici au avut 10 copii dintre care Mihail Eminescu era al 6-lea. Iată al cum fiu este Eminescu. El nu este fiul frazei românul este născut poet care nu e adevărată după cum nu e adevărat că românul e născut miop sau presbit. Vorbind de civilizația noastră, d. Duiliu Zamfirescu spune că în Ultimii 50 ani am parcurs un drum enorm, în aceste condițiuni puterea de eflorescență a rasei noastre le-a dat oameni politici ca Kogăilniceanu și Brătianuu, ca să nu vorbim decît de cei morți. Gînditori ca Vasile Conta, pictori ca Grigorescu și un mare, mare poet. Acesta e mai mare decât toți Ceilalți, în sfera lor, fiindcă el s’a ridicat în lumea curată a ftrumusarul absolut, unde mi există răsplată nici onoruri. Ne a văzut și cum a simtit el acolo nu știm. Dar știm ce ne-a spus el. Ceea ce ne a spus el esteodată de cea mai mare valoare artistică, și, dacă nu s’ar fi îngreuiat edițiile poeziilor sale cu Unele bucăți primitive sau cu unele variante pe cari portul nu le-a autorizat, poeziile lUi Eminescu ar sta lângă cele mai înalte creațiunii lirice ale orcheiiliei. Despre frumusețea, elocuțiunea sale, am vorbit in metafizica cuvintelor. Așadar, cäntind o explicație a lui Eminescu, găsim că el reprezintă izbucnirea vitalitatei rasei latine, ori de cite ori ea e pusă in condițiune de libertate politică și de stare economică prielnice. Caracteristica personalităței sale, pesimistă sau optimistă, nu infirmă întru nimic puterea genilului său latin. Din punctul de vedere romînesc , el ar f putut sfi și blesteme poporul din care a ieșit, cum a făcut Heine. Și tot al nostru ar fi fost mai victor, cînd nu l‘a blestemat ci l’a cîlităt. Aci la picioarele stolluel lui Eminescu, eu nu părțn-le mele cruce, ș-nu aduc aminte de un sngur lucru: că reprezint Academia romina, Indocriită Calitate sper că teoria eflorfepcențe lorme e adevărată, și dacă e adevărăld penttv. rominul din regat, ea va trebui să fie adevărată și pentru românii din țările subjugate. Și, de fapt o vedem confirmată prin talentele vii ale poeților de peste munți, cari, împotrivă tuturor adversilitâților politice și economice, există și credc. Fie ca exemplul pe care'l dă d. Botez și competul sălii prin cultul lui Eminescu Să fie Urmat și de alții. Fie ca el să ademenească pe marele public, pe femeile și pe Unerii noștri, la cereca scriitorilor romîni, pehbil ca publicul fără părtinire dar și fără umilință să se ofeii pe sine în stăpiiire, să ridice fruntea și să spere.... Privilegiul marilor poeți este că tarrâmâe și durerea lor, in loc să deprime. mingic suferințele átterni Și rrrfle« ȘtiS sufletele, la cuvintul ftpel a. Corist. Căi* mii.*ki, deUgatul comitet,anii pentru ridicarea monumentului Discursul d-lui profesor 1. Calmuski Membru ?n comitetul pentru rnftcarea statuiei Domnule Afinarii. Prea sfințite Pârlirii Doamnelor Domnlui. Cioplit in piatra ce ridică la Dunărea de jos chipul celui ce fi fost un fenomenu In simțirea și cugetarea romineasca. Nu înălțăm glasul ca sft-l facem cunoscut pe Éraidéacü — aceastta ar fi cel puțin o impietare nici să cîrstămh gloria lui, căci „tfbtst nomini nullum par Ingenium“. Este simțimentul de dragoste și recunoștință al celor ce admiră pe Eminescu, cari Vor — dfeoă pentru moment îndatoririle de ospitalitate Îl impiedică pe viitor să rămină tteceaș admirator! Sincer și recunoscut!. Cu acest gînd ne-am Simțit tio! chemați la ceie ce am făptuit, răci intr’un popor CU Conștiință națională vie, chemați sînt a sărbători gloriile trecutului, toți feceî cali ăă cultul lor. Eminescu nu aparține numai unei clase ori numai unui colt al Rominiei. El este al intregei suflări romînești deistuisa și de la Carpațî și deift Nistru pînă la Dunăre și pină la Mare. La Galați ca și oriunde și oricind, se cuvine dar a se face sărbătorirea lui, căci «popoarele se onorează prin ele unșile cind păstrează și înconjură cu dragoste memoria marilor patrioți" — așa fi zît intr’o imprejurare Mi S. Vodă Carol I. Eminescu a întrupat toată gîndirea romînească și mai vîrtos toată suferința romînilor Poporul acesta al nostru a suferit de toate și déla toții Ecoul acestor suferințe, înăbușit atîtea veacuri, a găsit în fine un larg răsunet în simțirea și prin graiul celui mai genial dinte fiii său Eminescu a auzit glasul romînului în cea mai curată a lui obîrșie, a Simțit freamătul codrului și s’a pătruis de murmurul izvorului. El a deslușit un freamătul codrului și în murmurul isvorului, ceea ce alții n’au auzit Și n’au înțeles, durerea neamului estii, căci «codrufrate cu Românul“. Durerea aceasta i-a șoptit-o codrul și i-e murmurat-o isvorul în toate colțurile vechei Dăcii, fiindcă pesti tot Eminescu a călcat și pesti tot a gustat amarul. DC accret Ctiid Eminescu zice: Celfi Nistru pivă la Tisa Tot robíttui pU>is>/*rn!*sit, e pilosul unui întreg popor ce se revarsă prin «lașul poetului care trăește din simțirea fecestu popor, cugetă și glăsuește la fe cu dinsul, scrie în forma cea mai apropiată lui. Eminescu scutură colbul bătrânelor Cronice. Pe mucede pagini, citește el toată gloria ,,"celor descălecători de țară, dătători de legi și datini“, toată vitejia Voevodului „ațlt de simpli după VOîbS, după port". El gusti cu nesfîrșit nesaț «limfea ceac; Un fagure de miere" și Suspini după cronicarii și rapsozii .» „de așa vremî se 'nvrednielcă, î neînchipuit de dureroasă realitatea, care-1 smulge dinaintei ■ icoanei mărețe a trecutului, tar să-l pue în fața vremei de azi, i ■ josniciei noastre de acum. Astunei durerea lui Eminescu d* I vine »bucium, revoltă, biester! Atunci evocă pe Ștefan, să se ridice din împrunatul de la Pusita, est sâ-și misuiie țara, sau cheamă pe Țepeș Vodă să aducă divptate și răzbunare. Eminescu nu este thsâ U fi revoltat platonic. Un pligatór al vremei irtíá UtUltíl, cum au zis unii. Dacă prezentul e mic, trecutul este mare, Și Etrilnécé tibrează țăretul la tmiUtu-i mare, mare viitor“. El dorește „răzbunare pentru cele suferite și triumful Unui vis falnic de glorii“ ; dar mai presus de toate de mintea sa! se încheagă un falnic ideal național, ca Robrîstii ...să trăiască vamal in frăție. Ga a nopții stelești a zilei zori, faci astfel „rămine stifica, deși moare vaiul“ Spre atingerea acestui ideal, cind poetul tace, orbul muncește, intemcerea Socetaței „Romînia june“ la Viena, organizarea primului pelerinaj la ti-reu Putna, sînt cel dintîia pași, pe cari Rominii din diferitele părți ale Daciei, călăuziți de Efisi Hescu îi fac pe această cale. Astfel s’ar putea zice că Emtimiescu este antemergâtoarul Liget pentru Unitatea culturală a Rominilor. Iata buni dab opera, lui Eminescu este în acelaș timp opera de redeșteptare și de mărire națională. Eminescu a ținut 10c de frunte și în politica țării. Era purtătorul de cuvint al Unui însemnat partid. Eminescu scria la „Timpul", organul, acelul partid. In coloanele acelui ziar Eminescu a pus totălită suflet Și tot atîta simțire ca și în opera lui poetică. Pentru adînca ÎUÎ pătrundere nu erau probleme fără soluții, precum din temeinicia crezului sau politic nu estee atac fără vigoare. Co U tit tipOfântî nu știau ce să admire mai mult în redactorul de la ..Timpul“, pe analistul rece, ori pe polemistul fervent. Firește azi parte din opera ziaristică, a lui Emimescu intră în umbră, ca și imprejururile ce ai produs-o , partea polemistă și personală. Strălucită Și eterncă rămâne însă partea politică privitoare la întreg poporul romînesc, care muncește și Suferă Sub jugul străin ori sub pătura suprapusă. Se zice că Eminescu este pesimist în toată opera lui poetică. Expresia mi se pare atai tocmai proprie. Eminescu a fost un cugetător catre a pătrăsit în tainele și durerile cele mai adinei. Eminescu nu plinge propria lui suferință, și cînd face aceasta, suferința lui reese ca parte din întregul complex de suferințe. El simte nu numai pentru dînsul, ci pentru toți. Pe el îl doare mai mult durerea tuturor decit a lUI proprie. El Se scobiază în Cele mai adinci profunzimi ale lirei și despică pînă la fund sufletul omenesc. Abble află el ințiul inițial, imperfecțiunea înăscută naturei noastre. Acolo își dă el seama de neputința de a găsi în lumea reală fericirea plăsmuită în lumea idealitaței lui. Atunci toate coardele sim*tirea lui vibrează, de la nota duioasă și plingătoare pînă la sbucnimul de revoltă. Atunci trece de la mila pentru oameni și de la retragerea în sine la țîb^înrefea violentă și vrăjmașă. Dar latura blîndă Își reia repede imperiul asupra simțirei revoltate și tot minescu e gata să îerte Si Să Uite. Căci toate la el se explică prin această nestatornicie și imperfecțiune a firei și vieței noastre. Așadar, cînd totul este nimicnicie și desfertâciune , cînd >,A fi ? E nebunie și tristă și goală“, cînd mioriuî-etermin ,e viața lumii intregi ; bind și nemurirea este o iluzie, căci „Pufi zid, o lume întreagă, poți s’o sfar mlort ce ăl spune „Peste toate o lopată de țarină se depune..., urmarea vine de la sine, nestrămutată în logica ei rigidă, bare potolește orice patimă, care revarsă liniște, dacă nu fericire. Prin urmare «Lft ce stă tornicia părerilor Ai . de rădi,Când prin aceasta Íreme sâ trecem ne o scrist «ca insui urm ambre ți umbra. Unui vis ?'ti Firește că față de acest sfirșir neinlăturabil, ei «in lumea lui ne simte nemuritor $4 reăe‘i, dîtd lift Ultim Hrăi sieșî și tifc ttiPor: râmiî la tokié recii ii De le'ndeamnă de la cheamă.1" Acesta este pesimismul luî Eminescu. Este filozofia intregei vieți, sintetizarea suferințelor, patimilor și imperfecțiunei întregei noastre firi. Precum cînd plinge durerile neamului său, Eminescul este poetul unei națiuni, tot așa cînd pilnge durerile opictești, el este poetul omenirei. Eminescu este unul din acele copii rari. Care sincer și impersonal in impresii le elaborează prin nebulog sflit de puterea cugetărei sale și imbrăcîndu-le in haina tnftestrită a altor adevăruri sfinte și eterne, le redă lumei, purtînd marca minunatei și neîntrecutei lui personalități. Pentru aceasta moartea lui F.minescu, acum 22 de ani, apare astăzi ca un accident natural, fără importantă in viața intelectuală a acestui Cugetător. Tot ce a fos material s'a dus. S’aui dus „ toate relele ce sunt într'un mod fatal legate de o mină de parlivit“, «toate micile mizerii Unui suflet chinuit“. Așa se degajează tot sftftî bine partea imaterială, produsul întreg al simțirei și al cugetării lui, ce se ferată CU fetit mai adevărat și mai nemuritor. Cu cut, timpul vine să-l consfințească. Icoana, sfetci ce a murit 'Untei pe cu'r se sur, Car pe cină nu. s'U zii rit. ,4 si o vedeni $i — nu, e, Steaua aceasta este feometiirfeî întregi. A fost un noroc și jo glorie pentru noi, că ere a striilucit pe orizontul nostru, și stotist ne-se trimis razele ei cele liriftî vii și cele mai calde. Iar 1 cînd fu să SC scobotirc, s’a scos borit Pfi fedést pamint romíhésc. I pe CSrje f a iubit fetit și S’a imobilis în el, fiindcă aci i-a fost mai drag. fr44 I’e somnul lin $1 codrul aproape... I Dai* lumina Stelei ce a apus 'ne urmărește încă. Efe se întinde peste întregul orizont romînesc. Glasul lui Eminescu răsună dincolo de hotarele visței lumești. El încălzește inimele și înalță sufletele noastre. t«s numele lui au venit azi r fiprezenanții cei mai distinși ai instituțiilor romînești și ai rotriviilor de peste tot. Privim cu smerenie șî duioșie chipul marelui poet, care pentru Uvîrnit de piatră, ci-i plin de suflet, de Sufletul sau hbbd și mare. In felicitarea și în avîntul lui, vom găsi vecinie semteia, care intreține focul dragostei de heam și patrie. Iritânți prin această dragoste, noi toți romînii laolaltă, vom isbîndi să ajungem la idealul visat de Eminescu, Idealul tuturor romînilor“. * Și discursul d-lui Calmuski, ca și acel al d-lui Duiliu Zamfirescu au stîrnit entuziaste aplauze. CttVÍtttaFea ölül lor ga După cuvintarea d-lui Calmuski se urcă la tribună d. Nicolae Iorga. D-sa spune următoarele: In numele unui curent de critică și muncă de dărimare și de Rial minară ridicare a clădirei, pe tăgâdire nesfielnicâ și de afirmare îndrăzneață, cureht care plecînd din domeniul literaturei a cuprins astăzi, o putem spune cu mîndrie, tot timpul vieții naționale și în tot cuprinsul pâmîntului locuit de romîni, aducem o închinare de recunoscut,ori urmași, de continuatori prin fapte rodnice ai gîndului înalt, lui Mihail Eminescu, om mare al nației, ceea ce este poate mai minit și decît un ăȘu de genial poiet. N’am fi vestit aici fără convingere că ne se locul aici căci ne-ar răsuna la urechi versurile . Iar deasupra tuturora va vorbi vreun mititel Nu slăvindu-le pe sine, lustruindu-se pe el Subța numelui tău umbră... Dar am încrederea că spiritul fără de moarte care înconjoară azi acest bronz nu ne va respinge, nu ne poate respinge, pe toți cei cari am umblat și umblăm pe căi cari ati fost și ale vii. Din adevăr am făcut gînd, din gînd credință, din credință fapte și numai înaintea înfățișărei faptelor pe cari le-ați dorit, cei morți învie bucuroși, se bucură de bucuria noastră cînd li se strigă cu glasurile noastre din drumul spre biruința voită de dînși!: mărire ție! 4fr După d. lorga vorbește d. insarabesen, care aduce prinosul de admirație al literaților grupați în jurul „Convorbirilor literare“. în Urmă ia cuvîntul poetul D. Anghel, Discursul dlui D. Anghel A te urca pe un soclu înseamnă a înstăpâni un fragment de univers de unde alungi vieața , înseamnă a pedepsi o marmură săa o formă efen’ortiilțuibește poate. Înseamnă a adăuga o umbră mai mult pe pământ, ombră care de cele mai multe ori nu e decât umbra unei umbre. Cugetate de iconoclast, veți zice, și nu veți fi departe de adevăr. Dar cine și-a plimbat cu mine reveriile prin grădinirie, piețele și parcurile noastre, căutând o rimă sau o imagine, a trebuit să gândească așa, te pretutindeni, de la roata oricărei răscruci și din a fundul oricărei cărări, un om de piatră sau de bronz și-a întins rațele acoperindu-mi orizontul. O armată de piedestaluri baricadează tretutul ; un norod de anonimi îmbrăcați în redingote ori în fracuri impecabile, sfidează o pleiadă de morți a căror pleoapă trebue inchisă pentru a doua oară, privește cu încredere Viitorul... Forma aceasta două de idolatrie a mers prea departe și vechiul idolatru când idolul nü i mai slujia la nimic, nu se sfiâ să întindă o mână sacrifețe și să-l dărâme la pământ pentru a și clădi un altul. Ca să clădești trebue să dărâmi și să netezești locul și apoi e o adîrmie a crede că gloriile sunt eterne. Un nume și un leat săpat pe o piatră nu mai spune nimic, atunci când lentila faimei și-a întors față ciurea și un sfânt tropanat de aureolă Veți conveni că devine un simplu om de rând. Edilii vechei Rome aveau dreptate când intrau cu ciocanul in mână în pădurile de statui ce acopereau farurile și piețele și percutau vechile glorii ca sa facă loc celor nouă. Un norod de idoli cădea pe pământ, împrăștiind țăndări de lumină, un nou venit lua loc pe vechiul soc il, un discurs mai mult se ținea, vremra îl lua la primire dându-i patina necesară și toată lumea era mulțumitâ. Moi, in norodul acesta de postumi care au murit de două ori, ridicăm azi un monument unui ora ce nu avea nevoe să se ridicfe pe înnălțimea unui soclu pentru a putea privi peste vremuri. Ai face onoarea aceasta în seahonă a-1 pune în rîndu celorlalți Și până ce edilii noștri nu vor decreta deea tombi, până ce selecția adevărată între marmure nu se va fi făcut; cel de piatră astăzi va fi străin pe soclul unde l’ați așeza. N’oi cei care am dibuit pe urmele lui gigantice, noi cel care l’am iubit ș i Eam urii- o simțim aceasta. L’am urât pentru că in umbra în care o face un munte uriaș, drar mai poate ceva, să crească. Personalitatea lui covârșitoare în ore menise formele în tipare cu neputință de sfărâmat, adunase toate florile și imaginile ca și cum n’ar mai fi voit să lase nici una după dânsul Pe când el își desfăta Creștetul în lumină, bucurându și privirile de priveliștile ce le Vedea în zări; noi nu mai găseam nimic de spicuit și râmași In umbra lui îl Întâlneam pretutindeni ori încotro am fi vrut să apucăm. L’am iubit însă, pentru că ne-a făcut să râvnim spre lumină, să stăruim în căutarea altor flori, pe care le bănuiam și nu se vede atu nicăirta încă, să ne ridicămi brațele spufe alte mirajuri căre nu îiceau în zări. Universul e plin de forme și culori și simțurile dincolo de Viața conștientă atunci când gândul riu mai poate merge înainte, caută, dibnesc și presimt o altă lume în care alte forme se schițează, în care alte culori nălucesc, în care alte sunete vibrează. Dincolo de marile și eternele decoruri ale naturii pământești, cerul își boltește imensa lui cupolă și nemărginirea începe. Glasuri aleargă, se încrucișează și se întâlnesc, vedenii poate umblă și ne ating în treacăt, doruri și porniri necheltuite încă, își caută un adăpost și toate firele nevazute ce ne leagă cu viața Universală, vizitează la trecerea noastră. Ca să pătrunzi în lumea aceasta încântată în care poate totul e ritm și armonie, pentru ca auzul tău să poată prinde miile de svonuri care rătăcesc și urcă din prăpastie albastră, pentru ca să ghicești tăinuitele corespondențe ce ne leagă de nemăirgenire, mintea nu e de ajuns, analiza nu are ee căuta și sufletul slugei trebue să le simtă și să le perceapă. Poezia singură și imaginația poate da un corp acestor visuri. De aci va naște frumusețea, inutila și trista frumusețe, care pentru cei mai mulți ce stau poate de față astăzi la desvălirea bustului marelui nostru poet, nu e nimic.Și nopțile și zilele cheltuite în căutarea ei, o prinde devreme. A exprima inexprimabilul, a da o formă lucrurilor informe, a-ți pierde timpul cu alternarea monotonă a cadențelor, a trezi prin ritm sensibilități adormite, a face din cuvinte un leagăn cu care să adormi durerile altora, adesea un surîs pe o gură ce-a uitat poate de mult să râdă printr-o fericită corespondență de imagini sau de sunete, și din toate acestea să faci să nască frumosul pe care să-l dăruești contr «răpotănilor tăi, poate fi ceva mai sublim? Răsplata însă vine și nu e aceea a statuei, nu e aceea a gurii care tace, ci a tristei guri care a rostit atîtea frumuseți prefăcute în cîntece și le-a dat drumul în lume ; aceea a Versurilor lui* ce ere un stol de păsări sonore și-au întins aripele și-au sburat din casă in casă ; e a cărții in care și-a închis visurile și pe care aplecați am visat cu toții ; e a graiului însuși, pe care el l’a făurit in adevăr și ii vorbim doi astăzi. Deci, stăpînește-ți fericit fragmentul de univers pe care l’ai cucerit, suirea ta pe soclu înseamnă o biruința, nobila ta formă glorifică marmura ce o poartă și dacă e adevărat, cum spune un alt post, că „bustul supraviețuiește cetății“, pelerini întîrziați vor veni și atunci de pretutindine să se incline înaintea ta și sa-ți aducă in locul cununei de spini pe care ai purtat-o cit ai trăit, cununa de lauri și de fieri ce ți se datorește. Discursul chiar Angliei a stirnit ropote de aplauze entuziaste. Mai vorbesc titlu: Cancel, delegatul studenților din București, Dinescu în numele studenților din Iași, Șerbăn ia numele studenților din C.Ovurliu, Ursuleănu, in nimiciti studenților din Bucovina, Horia Patra petretiu dela „Românul“ din Aiud in nu»mele tineretului transilvănean, dr. Calin îr numele societătei „Junimea“ din Vienă și Ioan Bacalbașa, directorul Teatrului National din București, care in numele presei arată expresiunea de recunoștință și admirație marelui luptător care a lăsat opere ziaristice, care sunt izvoare nesecate de însuflețire. SFÂRȘITUL SOLEMNITAȚII După terminare». Banchierul „Ligei Culturale“ GAT.ATT. 16 Octombrie.Secția „Ligei Culturale“ din localitate, a dat azi la amazi, la restaurantul Dienst un banchet de 80 de tacîmuri în onoarea delegaților din Ardeal, Bucovină și din țară, sosiți aci cu prilejul dezvelirea monumentului lui Eminescu. Au luat parte la acest banchet scritorii și literații cari au participat la serbare, d. Nicolae Iorga, d. Ion Bacalbașa, directorul general al teatrelor, d-nai Lucia Cosma, d-na și d. Storck, d-na Brăneanu-Adam și d-na Negru Primul toast a fost ridicat de d. Ciuciu, președintele Ligei Culturale din localitate, care a urat bună venire oaspeților. Au toastat: d. inginer Popp pentru d. iologa; d. lorga pentru, d-nii Storck și Adgnell d. Tonz, in nuntele Ligei din localitate, pentru comitetul pentru ridicarea statuei, precum și d-nii Asăceanu-Dănescu și Aurel Banek. La sfîrșit d. Iorga, a propus și adunarea a aprobat, expediarea unei telegrame de oiagiu principelui Carol, telegramă care a fost semnată de toți acei prezenți. — Pedro. ----------------------# D. DUILIU ZAMFIRESCU ». AJUGICEJL. Festivalul de după ană azi GALAȚI, 16 Octombrie. — Festivalul organizat, cu prilejul dezvelirea monumentului lUi Eminescu, în sală teatrului Papadopol, a avut un caracter grandios. Deschiderea festivalului a fost la biele 4 d. a. și s’a făcut fie Corul epicopal sub conducerea d-lui Rădulescu, cu marșul „La arme!“. Execuția a fost perfectă șî sala a răsplătit pe concertiști cu puternice aplauze. A urmat apoi conferința d-lui Rădulescu-Motru: „Ce înseamnă Eminescu pentru cultura romînească“. Conferențiarul a făcut o expunere savanta a folului duți trebue înțeleasă cultura. D-sa a spus că cultura nu porte fi socotită decit că e bun universal. Eminescu a fost inspirat de dUrențe și aspirațiunile Omenirei întregi. Cu toate astea, Eminescu e prin exteiență, poetul nostru național și epirit național pentru că a nitul să fij- Vébtöié o podofebă curat romînească pentru gînduri mărețe, in rezumat, operă rbnltricascăt face acela care îmbracă întrun vostru?nt. curat mirliînesc gîndirî de eternă valoare omenească. Goriîovnița d-luî Motru a fost mult aplaudată. In Urmă artistul Vasile Teonescu a declamat poezia „Venere și Madona“, artistul State Dragomir poezia „Lui Eminescu“ de A. vlahiță și o parte a „Satirei III“ de Eminescu. Poetul I. Minulescu a citit „Romanța vagabonzilor“, „Romanța necunoscute!“ și „Glasul Morilor“, opere originale. D. Minulescu a fost Vitt aplaudat. D-na Lucia Cristina, supranumită ,,privighetoarea Ardealului”, a cântat, acompaniată la pian de d-șoara Lucia Fennic, „Rugămintea”, ,,Și dacă ramuri bat în geam "și „Ce te legeni, codrule poezii de Eminescu. D-na Lucia Costiia a fost deasemenea obiectul unor furtunoase ovațiuni. Festivalul s’a terminat prin reprezentarea piesei intr’art act: „Lais” de Emile Angier, tradusă în versuri de Emiesco. Piesa s’a jucat de artiștii teatrului Național din București în mod ireproșabil. — Pedro. triscouri Suntem informați că din cauza marei cereri de mărfuri din acest sezon a distinsei sale clientele d. RUBENS, proprietarul magazinului de pălării din calea Victoriei 28 (vis-a-vis de Prefectura Poliției), a plecat tn străinătate spre a aduce un nou mare asortiment de tot felul de pălării, ultimele creațiuni din Paris și Londra, pe cari le va pune la dispoziția onor săi clienți in cursul săptaminei viitoare. -------**----- itrunirea societat. Macedo-romînă Membri! societate! macedo-romîhe s’au întrunit ori la orele 3 după amiază în localul propriu din calea Rahovei 29, sub președinția d-rn dr. Leonte. Nefiind un număr suficient de membri nu s’a discutat chestiunea importantă la ordine: chestiunea religioasă.. s'a trecut la cererile de ajutare, discutîndu-se dacă trebuisc acordate ajutoare în mod individual sau dacă, cu fondurile disponibile, trebuesc ajutate școlile din Macedonia. Au vorbit în această chestiune d-nii dr. Leonte, Valaori, dr. Picerea și profesor Murnu. Ședința a luat sfîrșit la oreie 6 Cârti și reviste A apărut No. 21 din cunoscuta și apreciata bibliotecă „Luceafărul” ei spfinZiind „Vrăjitorul" și „ît omgnni" două admirabile povestiri de celebrul scriitor gerstran Ludvig Börne. Prețul 20 băii! . ~ ------...........— DTMÎNÎ'TA'L'A Din amintirile mele Cîteva păreri ale lui Mihail Eminescu Hot* E greu să-și inchipuiască!ineva o Viață mai tristă <le cu aceea a lui Mihai Eminescu. O copilărie scurtă, o tinerețe plină die mizieriî, zbuciumată de un temperament puternic : * aci el iubea cu ochi păgîni .Și plin de suferințî „Ce îl lăsară »din batrîni .Părinți! din părinți... Apoi, doborît de o boală care nu iartă, o moarte lugubru la tialattiué încheie această tristă și scurtă existență. Am fost amic cu Mihai, căci atît prin singurătatea vieții noastre la București cît și prin modul nostru de a privi lucrurile, prin romantismul nostru politic a fost firesc să devenirii amici; nu degeaba doară amîndoi eram exilați, eu din Basarab>ia străin în patria mumă, el — din Parnas uri» beag la redacția ziarului „ Timpul". Amîndoi goniți de mizerie am fost siliți să îmbrățișăm ziaristica în care mentalitatea noastră era zilnic sufocată de tendințele și aspirațiunile străine sufletului nostru. Mi-aduc aminte serlte lungi ce am petrecut împreună plimbindu-ne plină la orele si noaptea de a lungul Podului Mogoșoaiei pînă la șosea, sau șezîmi in odăița lui Mihai din Podul Mogrișoaiei în casele cu No. 107 (pe tunel), În apropiere de biserica Albă. Aci în această odăiță îmi împărtășea bietul Mihai dragostea să nețărmurită pentru nenorocitul neam al nostru, pentru țărișoara aceasta sfîșiată atît de străini cît și de fiii săi vitregi. — Vezi tu, dragul meu, nenorocirea acestei țări constă in aceea că, țărănimea romînâ a rămăs modestă, muncitoare și huma!ea singură a păstrat în mijlocul mizeriei și muncei sale tradițiunile noastre naționale, decența și cinstea romînului. Țăranul român a rămas curat la suflet, țăranca ireproșabilă, întreaga moștenire a străbunilor, devotamentul pentru țară, noblețea sufletească la țară Se transmite dela tata la fiu, dar afară de popor propriu zis mai avem și orașe in care s’a încuibat viciul, licența și improbitatea. Orașele noastre romînești din secol au devenit vizuinile acelei canalii cosmopolite care s’a strecurat pe furiș din toate unghiurile orientului. — Această mulțime nomadă, scelerată, fără principii, fără patrie și fără morală este unită prin setea cîștigului fără de muncă și a plăcerilor grosolane. Afaceri de tot felul au umplut buzunarele elitei ce s’a format din acest exot scurs în orașe unde femeile se ocupă cu adulterul, iar bărbații cu escrocheria. Așa judeca Mihai populația României. După mine, zicea el, oamenii se împart în două tabere : în oameni vii și oameni morți, însușirea de căpetenie care deosebește pe oamenii vii este: dragul meu, dragostea pentru natură, capacitatea de a admira natura, de a pricepe frumusețea și de a simți adine superioritatea a tot ce este înalt și frumos. Oamenii vii sunt după mine artiștii, poeții, povestitorii basmelor, scriitorii operelor nemuritoare, iar oamenii morțî sunt comercianții, industriașii, zarafii și adunătorii de averi. Mai există afară de aceste două soiuri de oameni și vulgur, dar, dragul meu, acest vulg rămine o stihie din cari Unii devin vii, iar alții rămîn morți; din nenorocire majoritatea lor trăiește fără nici un folos nici pentru țară, nici pentru omenire. *n pesimizmul sau Mihai Eminescu stăruia adeseori asupra cestiunea de a ști pentru ce e necesar a trăi pe pămînt. Idealul vieței, zicea el, a vieții nu personale, ci sociale este incontestabil idealul vostru al revoluționarilor, libertatea, frăția, muncă închinată patriei, poporului, omenire!, aci afară de acest ideal nu rămine altceva în viața păimniească decît plăcerile grosolane, păerile fără jertfă, fără luptă și pentru a atinge acest scop e suficient a stinge in sufletul tau scînteia divină aprinsă de divinitate. —- Firește Că cel care poate să se mulțumească cu atita e fericit pe pâminte dar vezi tu, eu simt că sint creat așa de monstruos că tu mă pot împăca cu atît. —- Lumea noastră îmî pare prea îngustă, iar altă lume la noi romîni în momentul de față nu există ; chiar raiul pe care ni-1 făgăduiește creștinizmul ni se înfățișează nouă romînilor ca o fericire pur trupească și de aceea nu mă satisface. La obiectivnîîa mela cam că oamenii dela 48 au ajins in țară ideile democratice, realizarea cărora putea satisface elită noastră romînească, dînsul îmi răspundea întotdeauna cum că democratismul e străin sufletului român. — Tu, dragul mențial făcut educația acolo unde legea mozaică veche, care ne a dat pe Christos și evanghelia, a fost alocuit. CU socialismul adus in lume de alți doi evrei Carl Marx și Lassalle, acești doi delegați modernî ai lui Ehova pe pămînt, și ca creștin modern consideri Cărțile acestor doi evrei drept evanghelie. Noi, romîniî, am rămas credincioși evangheliei evreiului Nseus, deși am pierdut priceperea perceptelor sale sociale și morale și de aceea tocmai sîntem un popor de plîns, căci ne-am convins că : Poți zidi o lette ’ntresgâ, poi s’o ]sfârâind... orîce-ar spune Peste toate ö lopăta de țarină se [depune Ih ceea ce privește oamenii noștri dela 1848, adăoga Mi bal, apoi privește cu ce s’a isprăvit munca oamenilor acestora pentru cari tu arăți atît * simpatie. Ei toți lasă copiilor lor averi adunate din sudoarea pepentiul prin irfezie lua* truste care nu mai pot înșeli pe nimeni. Prea și-am dat o aramă pe față și de aceea nmeni nu mai crede in sinceri taina lor. ‘ * ........ " Mihai Echinescu avea o ură nețărmurită împotriva liberalilor noștri și de aceea din fundul sufletului sau a eșit acea poezie neuitată care țintuește partidul liberal pe eșafodul istoriei. Panglicari în ale țării care joacă ca [pe funii, Măști cu toate de renume din co[media minciunii sau de patrie, virtute, nu vorbește liberalul De ăi crede ci viața-s e curată ca cristalul î In aceste cîteva linii am încercat a concentra miezul discuțiunilor mele cu repauzatul Mihai Eminescu și cred că am fost absolut exact în a da cit se poate mai precis quintesența deosebirilor noastre de a privi lucrurile.—De atunci încoace firește că, m’am convins pe deplin cum că în ceea ce privește descendenții direcți ai oamenilor noștri de la 1848, adică liberalii moderni, nu eu, Ci Mihai Eminescu a avut dreptate. Mă pocăesc și eu cu cenușa pe cap Înaintea umbrei marelui nostru poet și zic în toată sinceritatea : „ mea culpa^ mea magna culpa“. Zamfir C. Arbure jfimicii „salelor“ întrunirea dela institutul POMPILIAN Era la orele 4 p. m. un mare număr de doamne și domni din elita socială a Capitalei s’au întrunit în aula institutului Pompilian pentru a pune bazele societăței „Amicii Analelor”, o secțiune a universității Analeilor din Paris. Cel dintîi et a luat cuvîntul d. Blondei, ministrul Franței la București, ales președinte de onoare al societăței, care a arătat că prin înființarea acestei secțiuni, legăturile culturale franco-romîne vor lua o șî mai mare desvoltare. D-sa a adus elogii d-șoarei Elena Văcărescu, care a luat inițiațiva înființărei acestei societăți în București. După d. Blondei a luat cuvîntul d-șoara Elena Văcărescu care a mulțumit ministrului Franței pentru sprijinul pe care-l dă societăței. D-sa a mai avut cuvinte de laudă pentru d-na Brisson din Paris Care a pus acolo bazele Universității Analelor, și pentru d-șvăra Rosalie Bernand, secretara secțiune din București. D. Const. Dissescu, a ținut apoi o delicioasă conserie asupra legăturilor culturale dintre Franța și Romînia și asupra rolului pe care e chemată să-l joace societatea Amicilor Analelor în țară la noi. S’a hotărît apoi ca în curînd să se înceapă de către membrii societăței o serie de conferințe.----------------- Amiralul Boestrem dat judecatei „Le Temps“ publică următoarea telegramă din Petersburg: „După rezultatele anchetei făcute cu privire la recenta avarie a cuirasatului „Pantelimon“ in Marea Neagră, acest accident s’ar datori neglijenței amiralului Bostroem, comandant al forțelor ruse în această mare. „Amiralul Bostroem a fost invitat sa-și dea demisia și va fi tradus In fața unui tribunal“. -----------------------■ întrunirea lucrătorilor poleitori Erî Duminică dimineață a avut l0c in sala clubului meseriașilor . Întrunirea organzației lucrătorilor poleitori din București A prezidat d. Mircea C. Niculescu. S’a vorbit despre bunul mers al acestei bresle și in privința măsurilor ce sînt, de luat ca să nu mai fie aduși in țară lucrători din străinătate, intru eti sunt și la noi destule hrate din breasla poleUorikc