Dimineaţa, noiembrie 1912 (Anul 9, nr. 3112-3141)
1912-11-23 / nr. 3134
Anul OL — ROd #134 — C6-8-10-12 PAGINI I PUBLICITATEA fI CONCEDATĂ EXCLUSIV l AGENȚIEI DE PUBLICITATE 'CAROL SCHULDER ® Comp. Strada Doamna! No 8. Etaj i.—Telefon « Ca cele din urmă știri din lumea întreagă !j Directors CONST. MILLE 1j Blurourile ziarului: Str. Sărindar No. 11. — București ! Vineri 23 noembrie 1913 IE0HIMEHTE CU PREMII: Un an Lel 30.— 6 Inni Lel 11 R V. Inni Lel O.— U PentFD BIFüriftsote preml eats indoltn TELEFON"Í UNII Wo.» 14ÎO; 34/73$ 14/49$ 13/40 ’Astăzi la orele 2 după amiază or fi duse la ultimul locaș rămășiele pămîntești ale aceluia care a înspăimîntat cu personalitatea lui covîrșitoare o întreagă generație, ale aceluia care a biciuit cu rîsul său amar toate păcatele societăței noastre. Căci /. L. Caraghle a fost așa de mare că pe contimporanii săi i-a turburat și i-a înspăimîntat i-a stăpânit strivindu-i sub greutatea spiritului său. El a fost ca acele șivoaie cari se prăvălesc din munte, zvîrlind zăgazurile ce i se pun în cale, spăimîntînd pe nevolnici și croindu-’sî drumuri noui. Cuvîntul său cădea ca lovitură de măciucă, omora prostia și ridicolul, rănia vanitatea și scormonită adînc putreziciunea vieței noastre publice. Cu un ochi de Vultur rar privit el întreaga noastră viață și asupra tuturor păcatelor noastre și-a aruncat rîsul său par’că ar fi înfipt o lamă de pumnal într’o rană imensă. S’ar părea că pentru el viata n’avea preț decît atîta vreme cît putea să găsească în ea cusururi de cari să-și rîda cu durere, atitudini ridicole de cari să-și bată joc și păcate omenești asupra cărora să priviască cu un zîmbet de îngăduință părintească. El a trmuis din lumea în care trăia oameni întregi, cu gîndurile, cu preocupările, cu calitățile și cu defectele lor, cu viața lor și punîndu-ni-le înainte ne-a zmuis și țipăceștia sîntem noi, cu toate patimile, cu dorurile, cu zbuciumurile și cu josnicia noastră întreagă!“ Căci în asta stă marea taină a geniului lui Caragiale, toate tipurile din piesele sale trăiesc în carne și oase. Privindu-l pe Tipătescu din Scrisoarea pierdută, îți pare că ai în fața ta o cunoștință de demult și te miri doar că nu -ți aduci aminte cînd și unde l-ai mai văzut, tocmai fiindcă i-am văzut în fiecare zi și în orice oraș de provincie crcînd scările prefecturei de județ. Pe Catavencu îl întîlnești, înfier flbîntat, luptând cu învierșumare în orice campanie electorală și discursurile lui au totdeauna un imens succes. Și văzindu-l pe scenă îtî viind să-î întinzi mâna și să-l întrebii de sănătate. De multe ori aizistînd la reprezentarea „Scrisorii pierdute“ ști că n’aî decit să-ti întorci capul la dreapta ori la stînga ca să dai eu ochii de Agamemnon Dandanache așezat intr ’un fotoliu safi într’o loje de rangul 1. Căci după cuma altădată Prometheu a furat focul din cer și i’a dat oamenilor, Caragiale a tmnuis sufletul contmporanilor săi pentru a le-l arăta cu toate sfîșierile, cu toate lipsurile și cu toate durerile lui. "Născut la anul 1852 într’o comună d'în județul Prahova, fiu al lui Luca Caragiale și nepot al marelui actor Iorgu Caragiale, Ion L. Caragiale a avut o copilărie zbuciumată. După ce a terminat clasele primare a fost silit să se arunce în frămîntările vieței, făcînd pe sufleurui și apoi pe actorul în trupele de teatru de provincie. A fost apoi de toate: funcționar și antreprenor, negustor și ziaris încercînd toate meseriile și lăsîndu se dezgustat de toate. Arhivar la Regia monopoluri statului cîtva timp, antreprenor al pasagelor Bucureștilor după aceia, berar în Govaci, restaurator în gara Buzău, redactor la Timpul și la Epoca, director al „Moftul Romîn”, profesor îa un liceu particular, director general al teatrelor, el a trecut pretutindeni studiind, cercetînd necontenit sufletul omenesc, amuzîndu-se și revoltîndu-se veșnic. Bogat de mai multe ori și-a risipit averea și sărac , aproape totdeauna nu s’a înspăimîntat niciodată, căci mai presus de orice ei simția că poartă în sine imensa bogăție sufletească din care s’a plămădit „Scrisoarea pierdută“, „O noap ’,* furtunoasă“D’ale Carnavalului“, „Conu Leonida fată cu reacțiunea“, „Năpasta“, „O făclie de Paști“, „Atomente“ și toate celelalte spare ale sale. Ceea ce te izbește la Caragiale, în special în teatrul lui, e originalitatea personagilor. intr’o țară în care nu existau alte încercări dramatice originale decît acele ale lui Alexandri, Caragiale își croește singur drumul aducînd pe scenă oameni și patimi dela noi, dintr’o clasă socială căreia mi i se da pînă atunci nici o importantă și pe care nimeni n’o descrisese. începând cu „Noaptea furtunoasă“ întîia lui operă dramatică, continuînd cu „Conu Leonida fată cu reacțiunea“, cu „O scrisoare pierdută“, în care se revarsă toată bogăția geniului său și sfîrșind cu „Reale Carnavalului“, Caragiale aduce pe scenă personagii din clasa noastră i de mijloc, negustori, mici proprietari și mahalagii cu tot pitorescul vieței lor, cu spoiala lor de cultură și de civilizație, cu păcatele și cu cinstea lor. Căci dacă a fost sîngeros cu pătura noastră suprapusă, cu oligarhia noastră electorală, Caragiale lasă să plutească o imensa simpatie asupra celor de jos. „Jupîn Dimitrache“ ca și „Zaharia Tirahanache“ sunt negustori cinstiți și oricât ar fi de ridicoli, nu se poate să nu’tî fie simpatici. In tot haosul de imoralitate, de meschinărie și de bălăceală electorală din „Scrisoarea pierdută“, „Cetățeanul turmentat” cu toate păcatele lui e figura cea mai simpatică, un om cinstit exploatat, apnrurt, batjocorit de toți polticianii. De altfel Caragiale a fost un mare democrat. El, care a văzut mai bine ca oricine relele cari bîntue acest popor, î’a iubit cu patimă și cînd,la 1907 revoluția țărănească a zguduit din temelii țara noastră, Caragiale a scris broșura „1907“ care e un adevărat imn închinat poporului în chemarea căruia ia viata publică vedea mântuirea acestei țări. Patriot luminat, el a înfierat totdeauna pe cei ce se cred monopolizatori ai patriotizmului fiindcă urăsc cu sălbăticie pe streini. Fiu al unui neam, împărțit sub toate stăpânirile, Caragiale n’a fost niciodată intolerant cu Cel de altă răsă sau religie. O prietenie sinceră l-a legat toată viața de Ronetti-Roman, a cărui Piesă „Manasse“ o considera ca o capodoperă a literaturei noastre Acest gigant al cugetărei, cea mai puternică personalitate românească dintr’o generație în adevăr mare, va fi înmormîntat astăzi, după ce rămășițele pămîntești i-au stat timp de cinci luni departe de țara și de poporul a cărui mîndrie el a fost. în urma lui rămîne o operă care i-a fost întrecută și amintirea vie a unui artist extrordinar, a unui creator de geniu și a unui mare ceia« team __Ah. FiLIPESOtr v