Dimineaţa, ianuarie 1936 (Anul 32, nr. 10423-10453)

1936-01-17 / nr. 10439

In vizită la un bătrân numismat... Medalii cari amintesc de fapte măreţe din trecutul ţării N’am ajuns încă, la vârsta când se spune că omul este pornit să laude trecutul, găsind numai, cusururi prezentului. Totuşi, să recunoaştem, insă, că prezentul — prezentul ime­diat — nu se înfăţişează astăzi, pen­tru un om care nu poate să rămână nesimţitor la ceea ce vede câteodată în jurul lui, sub cele mai fericite aspecte. O reculegere în trecut con­stituie astăzi un adevărat... întări­tor sufletesc. Şi fericiţi cei cari au putinţa ca,­ din când în când, să răsfoiască paginile trecutului mai mult sau mai puţin îndepărtat. Măr­turisesc că, atunci când prezentul mă sufocă, dau o raită pe la un om care a trecut de mult de vârsta­­psal­­mistului, care a văzut multe şi mă­runte şi care — ce mirare! -1- şi-a făcut o filozofie a lui, hrănită din îndelunga experienţă a vieţii. Omul acesta — despre care am mai avut prilejul să vorbesc aci, ară­­tându-l ca primul editor al lui Ca­­ragiale — este bătrânul librar şi nu­mismat, Elias Şaraga, fondatorul librăriei Fraţii Şaraga din Iaşi, care, timp de cincizeci de ani, neîntrerupt, a activat pentru cultura românea­scă — punând în mâna cetitorilor cărţi româneşti, — Eminescu, Crean­gă, Caragiale, Vlahuţa, Iorga, Xeno­­pol, Traian Demetrescu ş. a.— cu­legând documente, bătând medalii cari au marcat întâmplările de sea­mă din trecutul ţării noastre. Prin aceasta n’a făcut nici un fel de ne­gustorie, căci editura românească, acum cincizeci de ani şi mai bine, numai producătoare de câştiguri nu era. Bătrânul Elias Şaraga, care a îm­plinit zilele trecute 77 de ani, mi-a arătat foarte interesanta colecţie de medalii, pe care le-a bătut din iniţiativa sa, rare­ori ajutat de oameni înţelegători şi pe care le-a împodobit cu inscripţii şi desene: bucăţele de argint, bronz sau plumb, pe care bătrânul le arată cu mâna tremurândă şi '••ari constituie sim­boluri ale unor fapte ce se leagă de istoria României. O SCRISOARE A LUI HAJDEU Astfel, la 1887, la sfinţirea în Iaşi a mitropoliei Moldovei, Fraţii Şaraga au bătut o medalie comemorativă, a­­vând pe avers efigia Catedralei şi pe revers cuvintele: „începută la 1833 de Mitropolitul Veniamin Costache, Inaugurată la 23 Aprilie 1887 de Mitropolitul Iosif Naniescu, în Dom­nia Regelui Carol I”. La 1891, au bătut medalia „Jubi­leului de 25 ani de Domnie a Regelui Carol I” pentru care au fost felici­taţi de Academia Română. Preşe­dintele ei Hajdeu şi secretarul D. A. Sturdza, au subliniat că „această frumoasă medalie, printr’o nemerită dispoziţiune a anilor şi a inscripţiu­­nilor de pe dânsa reaminteşte toate evenimentele mari cari s’au înde­plinit în ţară dela 1866 până astăzi: Constituţiunea dela 1866, Rezbelul şi Independenţa dela 1877 şi Regatul dela 1881”. „URICARUL ” La moartea ilustrului cronicar Theodor Codrescu din Iaşi, rămâ­nând „22 volume gata tipărite şi 3 volume, în manuscris”. Fraţii Şaraga le editează şi bat „o medalie come­morativă în onoarea ilustrului băr­bat, care şi-a jertfit toată viaţa sa pentru această folositoare operă”. In acelaş timp îndeamnă pe toţi cei ce „ţin a cunoaşte Istoria neamului românesc, de la obârşie şi până azi” să cerceteze „marele monument is­toric „Uricarul“, op. complect in 25 volume, cuprinzând documente is­torice, tractate din cele mai vechi, inscripţii, zapise, acte diplomatice, acte privind organizarea armatei, justiţiei, şcoalelor, legilor, agricul­turii, breslelor „din timpurile cele mai vechi şi până la 1894“. De notat că ultimele 3 volume au fost publi­cate prin îngrijirea d-lui profesor ev. Iih­ Venescu. De la 1904, Elias Şaraga, de astă dată singur va edita o întreagă se­rie de alte medalii comemorative. La 1904 el bate medalia pomenirii celor patru sute de ani dela moar­tea lui ştefan cel Mare, astfel con­cepută, pe avers, capul lui ştefan după Evanghelia dela Humor, şi pe revers — stema Moldovei după o monedă autentică din timpul dom­niei Voevodului. Liga Culturală, sub auspiciile căreia s’a editat, declară această medalie ca „cea mai bine reuşită şi veridică — după documen­te din epoca lui Ştefan“. IN AMINTIREA LUI ALECSANDRI La 1905 şi 1906 bate 3 diverse me­dalii în amintirea desvelirii statuii lui Vasile Alecsandri, din care una cu chipul bardului de la Mirceşti şi pe avers cu un cuvânt al reginei­­poete Elisaveta: ,în cupa lui de aur, d­­­ea numai lumină"­, a doua cu e­figia statuii înălţate, şi a treia tot cu chipul poetului, iar pe avers o harfă. La 1906 editează medalia oficială în amintirea primei Expoziţii gene­rale române din Bucureşti,­­ care a coincis cu 40 ani de domnie a re­gelui Carol, cu 25 de ani de viaţă a regatului. Această medalie prezintă pe avers un arcaş, un dorobanţ şi un muncitor industrial — şi sub ei, cu­vintele: „Am fost, sunt— şi voiu fi!“ El mai bate şi o medalie populară, a comunei Iaşi, în pomenirea ace­luiaşi Jubileu. In acelaşi an, Şaraga bate meda­lia abdicării lui Cuza Vodă (40 de ani dela acest fapt istoric, 1866— 1906), purtând pe avers chipul lui Cuza — şi pe revers inscripţiunea: „Sub a sa domnie s’au săvârşit Uni­rea Principatelor 1859. Secularizarea averilor mănăstireşti 1863, împro­prietărirea Ţăranilor 1864“. In co­mitetul de patronaj figurau Grigore Ghica Deleni, A. D. Xenopol, col. Langa, A. C. Cuza, Grig. Buicliu, Grig. Buţureanu, Manolescu-Mladi­­an, col. Lipan, A. D. Helban, etc. O MEDALIE CU RĂSUNET La 1907 ia iniţiativa baterii unei­ medalii comemorative de 30 de ani de la luarea Griviţei şi eliberarea Bulgariei“, sub patronajul unui co­mitet de istorici şi veterani în frun­te cu A. D. Xenopol. Această meda­lie, prin publicitatea miilor de cir­­culări difuzate în Rusia, Bulgaria şi România, provoacă neaşteptate ma­nifestări de ordin extern — şi o lar­gă discuţie de presă. Marele Duce Vladimir, în 1907, din Bulgaria, un­de reprezenta pe Ţar la serbările comemorative ale independenţei bulgare şi Marele Duce Nicolai Mi­­hailovici, în 1912, cu ocazia vizitei f acute în ţară pentru a preda Hege­li Carol I bastonul de mareşal al rmatei ruseşti — elogiază medalia, a acest fel se rupe pentru prima oră cu tradiţia oficială ţaristă, ca­re In manualele istorice şi şcolare, trecea sub tăcere rolul României in eliberarea Bulgariei. Ministerul Şcoa­lelor din Petersburg, recomandă şco­lilor această medalie de Înalt efect politic extern. Din Rusia s’au co­mandat câteva mii de medalii­ din Bulgaria câteva. Medalia prezintă pe avers chipurile Ţarului Alexandru I şi al Regelui Carol I — şi pe revers, inscripţiunea in limbile rusă, româ­nă şi bulgară: „In amintirea luării Griviţei şi a eliberării Bulgariei“. La 1909 bate medalia Unirii Prin­cipatelor, în amintirea celei de a 50-a aniversări a Unirii, cu chipul lui Vodă Cuza înconjurat de lauri. Medalia este patronată de un comi­tet în care figurează câţiva din foş­tii ofiţeri ai lui Cuza. PENTRU EMINESCU Tot la 1909, împlinindu-se „20 de ani de la moartea celui mai mare poet al ţării noastre, Mihail Emines­cu“ — şi sub patronajul unui Co­mitet din care fac parte Corneliu Botez, (Jean Bart), prof. Gr. Forţu, C. Hamangiu. Gr. Trancu-Iaşi, bate o medalie comemorativă având pe avers chipul poetului, iar pe revers o ramură de lauri şi o harfă, cu ur­mătoarea strofă din poezia l­a steaua“: „Icoana stelei ce-a murit, încet pe cer se suie; era pe când nu s-a zărit, azi o vedem şi nu e“; — aluzie la soarta tragică a genialului poet, care în viaţă a avut parte nu­mai de amar. La 1911 sub patronajul unui Co­mitet în frunte cu Pimen, Mitropo­litul Moldovei, bate medalia Jubileu­lui de 75 de ani de la fundarea Aca­demiei Mihăilene şi 50 de ani de la înfiinţarea­ Universităţii din Iaşi şi medalia Dezvelirii monumentelor lui Cuza-Vodă şi Mihail Kogălniceanu. Prima poartă pe avers chipurile lui Miahi Sturdza Vodă, Cuza Vodă şi Vodă Carol I, şi pe revers Palatul Universităţii. A doua, efigiile lui Cu­za-Vodă şi Mihail Cogălniceanu, iar pe revers cuvintele Regelui Carol I­ ,t Popoarele se onorează pe ele în­săşi când păstrează şi înconjoară cu dragoste memoria marilor lor pa­trioţi". La 1911, bate medalia marilor ,,Ma­nevre Regale", care au fost „un eve­niment în istoria armatei române". La 1913, pentru simbolizarea drep­tului istoric al României, asupra Do­­brogii lui Mircea cel Mare, pierdută la Turci şi apoi la Ruşi, şi sub pa­tronajul unui comitet în care figu­rau: Konon, mitropolitul primat, academicianul Nicolai Gane, istori­cul A. D. Xenopol, Dr. A. Stern, pre­şedintele „Uniunii Evreilor Români“, Al. Davila, directorul teatrelor etc., Şaraga bate medalia „Dreptul nos­tru“. La reîntoarcerea trupelor ro­mâne din campania din Bulgaria, in 1914, scoate o nouă ediţiune a „în­toarcerii armatei române în Bal­cani". Ambele medalii poartă pe verso chipurile lui Mircea cel Mare şi al Regelui Carol I, cu datele isto­rice­ 1386-1418, 1913; şi pe revers, fi­guri simbolice. In acelaş an editează decoraţiunea oficială ,Juvântul Ţării“ — purtată de toţi ostaşii ţării — care reprezin­tă pe revers un desen alegoric a­­proape identic cu cel al medaliei populare a „întoarcerii armatei“. Când Elias Şaraga a prezentat Regelui Carol I primele zece exem­plare ale decoraţiei acesteia, defunc­tul rege şi-a prins una în piept­­ şi a decorat pe loc, în acelaş fel, pe generalul Hârjeu, ministrul de Răz­­boiu, de faţă, şi pe Şaraga. O ediţie de 100 exemplare, având aproximativ aceiaşi factură ca a de­coraţiei, a fost scoasă, tot atunci. La 1918, după încheerea păcii, Şaraga urma să fie editor al ordinu­lui militar al­ Crucii comemorative a răsboiului din 1916-1918. De la Mare­le Cartier din Bicaz, el primeşte, chiar, înştiinţarea oficială că rege­le Ferdinand a aprobat modificările ce Ie-a propus a se face modelului proectat. Medalia s-a bătut de către guvern. Două exemplare, proect, forjate la Iaşi, au fost purtate de către de­functul Rege Ferdinand I şi prinţul moştenitor Carol. Pregătindu-se re­întoarcerea glorioasă a familiei re­gale în Bucureşti, aghiotantul regal Stârcea a chemat la Palat pe Şara­ga, pentru a-i mai procura câteva exemplare, în special pentru genera­lul Berthelot. Nefiind posibil, actua­lul Rege a cedat pentru generalul francez, medalia sa. Din multe din medaliile editate şi iniţiate de Şaraga au fost trase, în afară de ediţiile populare, splendide ediţii mărite, pentru muzee şi colec­­ţiuni, unele din ele turnate chiar în metale preţioase — precum bronz, argint şi aur. Şi Samuel Şaraga, seniorul firmei „Fraţii Şaraga“ , decedat la 1906 — a bătut o serie de medalii — şi a­­nume: la 1904, pentru restaurarea bisericilor Sf. Nicolae şi Trei Erarchi­te( efigiile domnitorilor Ştefan cel Mare, V. Lupu şi Carol I); pentru 400 ani de la moartea lui Ştefan cel Mare; la 1905, pentru dezvelirea statuii lui Alexandri, in 2 ediţii, din care una reproduce pe revers prima strofă a Horei Unirii, la 1906, pentru 40 ani de domnie a Regelui Carol I, din care una cu efigia Domnitorului la 1866 şi pe revers a Regelui la 1906; alta cu efigia lui Traian: 106 şi a Regelui Carol: 1906; a treia cu efigia lui Vodă Cuza şi a Regelui Carol. Şi astfel bucăţelele de metal se în­şirau, mângâiate de bătrân. Elias Şaraga e mândru de aceste medalii, pentru că ele amintesc toate eveni­mentele din istoria ţării — şi în special a Moldovei. Şi Şaraga e mân­dru, că e vechiu moldovean... IOAN MASSOFF Sângeroasă incăerare in jud. Durostor 1 mort şi 9 răniţi SILISTRA, 15. — O Incăerare sângeroase cu urmări grave s’a întâmplat zilele trecute in com. Păndăcii. Sătenii Dumitru Al. Gâţă, Flo­­rea şi Costantin Gângiu, se aflau la o petrecere, în sat, împreună cu alţi prieteni. In toiul petrecerii, au început să se ia la ceartă. Pri­mul, fiind ameţit de băutură, a dat mai multe lovituri de lopeţi In cap, tovarăşilor săi.. înfuriat Gângiu a scos atunci un cuţit pe care l-a înfipt de câteva ori în abdomenul lui Dumitru Al. Gătă, care a murit pe loc. Florea, cu alţi şeapte ţărani au fost grav răniţi. Ei au fost trans­portaţi la spitalul Silistra. Cazul a produs o vie impresie în regiune. Criminalul Const. Gân­giu, este uşor rănit; el a fost ares­tat şi depus în arestul preventiv. Cercetările continuă. Un grup de vedete plecând de la Hollywood Fratele lui Hitler, patronul unei taverne Intr’un cartier al Berlinului, exis­tă o tavernă condusă de un oarecare Alois Hitler, acesta e fratele vitreg al „Fuehrerului“, mai mare cu 7 ani decât Adolf. Tatăl cancelarului s’a căsătorit de trei ori: Alois şi Adolf s‘au născut din a doua şi a treia căsătorie . Fără a se lăsa impresionat de gloria de care se bucură astăzi nu­mele său de familie, d. Alois Hitler continuă să se ocupe, în mod activ, de bunul mers al tavernei sale. Sin­gura libertate ce și-o îngăduie este aceea de a povesti din când in când diferite amănunte din copilăria Fuehrerului. — A ştiut întotdauna ce vrea, spu­ne el. Şi ceea ce doria dobândia nu­maidecât. Tot dela fratele său vitreg, s-a a­­flat că Adolf pe la 15 ani, în marea lui admiraţie pentru Schiller, a scris o dramă în versuri. Dar a abando­nat repede poezia pentru pictură. In sfârşit, d. Alois Hitler a de­clarat că numele său de familie se scria altă dată Hietler. Intr’o zi, într’un act eliberat de primărie, s’a omis primul e. Bătrânu­l Hitler a a­­adoptat această nouă ortografie, găsind că e mai simplă. Dar şi astăzi sunt în Austria mulţi Hietler, rude cu cancelarul german, se găsesc decât patru ofiţeri britanici. Unul este Russell Paşa, celălalt aju­torul său Lucas Bey, care a fost grav rănit în încăerările de acum două săptămâni. Ei portă titlurile egip­tene de „Lewa“ (mareşal) şi „Mira­­lay” (colonel). Forţele poliţieneşti in tot Egiptul depind de departamen­tul siguranței publice din ministerul de interne care e condus de un egip­tean. Din anul 1922 a fost organizat și un departament european, condus de doi funcționari englezi. Poliţia in Egipt S’a vorbit în ultimul timp de ma­rile forţe ale poliţiei engleze la Cai­ro. Totuşi, adevărul este că din cei 6350 de ofiţeri şi agenţi de poliţie, care veghiază asupra ordinei în ca­pitala Egiptului, numai 124 sunt en­glezi. Aproape 100 din ei sunt simpli, sergenţi, iar in poliţia superioară nu un aparat de oxigen. ———— m- 9 —— Cuvinte pe’nţeles Boicotul îşi are originea într’un în Anglia, şi de atunci boycott a în­­nume propriu. In 1880, un proprie- ceput să însemne ,refuz de relaţii“. Iar irlandez, căpitanul Boycott, a­ De aici s'a derivat apoi verbul a fost pus la index de vecinii săi, adi- i boicota, cunoscut în mai toate fim­­că aceștia au refuzat să mai aibă de I bile civilizate a face cu el. Cazul a fost cunoscut I GH. REVIGA Misiunea femeii moderne Cancelarul Schuschnigg, care a a­­vut durerea, anul trecut, să-şi piar­dă soţia într-un tragic accident de automobil, este din totdeauna un feminist convins. Zilele acestea, el a publicat un senzaţional articol a­­supra „Misiunii femeii moderne”. Cancelarul Austriei revendică sta­bilirea unui statut al femeii, însă nu pe baza egalităţii, căci el susţine că există o serie de atribuţiuni pe care sexul slab nu le poate îndeplini. Femei pilote Directorul aeronauticei din Mosco­va, Gorhovski, a angajat de curând câteva sute de femei ca piloţi pentru avioanele sovietice. D. Gorhovski susţine că pe viitor cariera de avia­tor va fi rezervată aproape în mod exclusiv femeilor. Se pare că sexul pretins slab rezistă mai bine decât bărbaţii la marile înălţimi. O femeie poate urca cu 1500 metri mai sus de Hotel de lux la Moscova La Moscova s’a inaugurat, acum câteva zile, un luxos hotel a cărui faţadă a fost lucrată în marmoră albă şi granit roşu. Interiorul repre­zintă cel mai mare confort, care s’a realizat în Rusia dela revoluţie. Fie­care cameră are o sală elegantă de baie. Preţul camerelor este de 15 până la 45 ruble pe zi, adică 500 până la 1500 de lei. Se închiriază şi aparta­mente de lux, ale căror preţuri va­riază intre 70 şi 110 ruble, aproxi­mativ 2000 până la 3.500 lei pe zi. Hotelul acesta a fost construit spre a corespunde nevoilor şi mijloacelor numeroşilor turişti străini. Intre santinele, un condamnat aştepta sosirea trenului pentru care avea loc reţinut, fără tichet, în­ vagonul penitenciar. Nu ştiu ce osândă cât"mi"bărbat,‘f­ârVa avea nevoie'deI .fe„AAf TM nn anara­t, de nxitren. I preţul libertăţii condamnatul loan ASTĂZI O tragedie mare, într’o gară mică Luth după amiază în gara Adjud, Zatz. Dar după cum glăsueşte rebe­el a preferat moartea, încă­s'a întâmplat o tragedie", pe care e­­venimentele ce se îmbulzesc, au pr­­imit-o în rubrica faptelor diverse: grama, tuşării. Când trenul intra în staţie, deţi­nutul s'a smuls din cercul sentine­lelor şi s'a aruncat sub roţile loco­motivei. O clipă de uluială, următor căreia gardianul Munteanu Traian s'a repezit să salveze pe acel care îmbrăţişa de bună voie moartea şi de a cărui viaţă era răspunzător. Dar, peste gestul de antică frumu­seţe, roţile locomotivei moderne au trecut nepăsătoare şi trufaşe. Mun­teanu Traian oribil mutilat, şi-a a­­mestecat carnea sfârtecată cu aceia a osânditului, ceavalma cu pietrişul şi păcura terasamentului. O tragedie mare, într-o gară mică, veţi exlama dv. Şi veţi pune punct întâmplării. Actul gardianului însă, merită dincolo de punctul dv. un comentar. I-aş putea împleti cunună din vor­be încărcate de elogii, căci, in ade­văr, el a fost un erou. A murit fă­­căndu-şi datoria. O viaţă jertfită pentru viaţa unui criminal, sau poate mai simplu, numai pentru în­deplinirea unui consemn. Şi pentru aceasta, Munteanu are dreptul la mai mult decât o frumoasă, cinstire postumă. Pe urma lui poate au ră­mas soţie văduvă, copii mici, mamă bătrână, sau tată ce nu mai e în stare să muncească. Autorităţile tre­bue să se intereseze şi să vie în spri­jinul acestora­. Nu numai din solida­ritate socială, ci și ca un imbold pentru fapte similare, simple, dar cu atât mai impresionante. A. MUNTE ■ • Un afdisînian examinează mitralierele capturate de la italieni Bunătatea oamenilor graşi Numeroşi oameni de ştiinţă s-au ocupat în diferite rânduri despre fi­zionomia plăcută şi temperamentul sănătos al oamenilor graşi. După ei, oamenii slabi sunt ipohondriei şi răutăcioşi. Un celebru avocat ameri­can, în curent cu aceste constatări medicale, având să apere o cauză foarte grea, s-a gândit să aleagă ju­raţii cei mai graşi cu putinţă. Cel cu silueta cea mai delicată cântărea 90 de kilograme. Juraţii bursuci, ară­­tându-se indulgenţi, l-au condam­nat pe criminal la o pedeapsă mi­nimă. Umbrele pierdute Prefectura poliţiei din Paris a pu­blicat zilele acesta o statistică foarte interesantă. Anume ea arată câte umbrele s’au pierdut în cursul anu­lui 1935 numai în Paris. E vorba de o cifră record — 33.000. Din acestea numai 4000 de umbrele au fost re­clamate. Serviciile prefecturei poliţiei pari­ziene nu sunt singurele care trebue să aibă grijă de aceste obiecte buclu­caşe. Bisericile sunt pline de umbrele pierdute, iar păgubaşii de cele mai multe ori uită să vină să le ceară. Aceasta spre bucuria negustorilor de lucruri vechi, aceştia pândesc săp­tămâni întregi licitaţiile publice de umbrele, pe care le pot cumpăra cu preţuri neînsemnate. întrebuinţarea usturoiului în vechime In revista „Deutsche Medizinische Wochenschrift“ un medic islandez d-rul Skuli Gudhgurson, publică ui­ interesant articol asupra usturoiului ca aliment. Gudgurson arată că ve­chii germani consumau cu pasiune acest aliment. In vechile cronici se găsesc numeroase menţiuni care precizează că vechi germani mâncau usturoiu in cantităţi atât de mari, încât mirosul lăsat de acest aliment se simţea de la 100 de metri. Mirosul era purtat de vânt şi de multe ori ii intimida pe duşmani. Nu e vorba de o glumă. Medicul islandez tratează această chestiune în cea mai serioasă revistă medicală germană. El arată că usturoiul şi ceapa erau foarte mult preţuite şi de Vikingi (eroii legendari ai Norvegiei) şi islandezi. Soldaţii răniţi în lupte erau trataţi cu ceapă, care se aplica peste rănile sângerânde. Mai mult de­cât atât, Legendele menționează că vechile eroine ale mitologiei erau împodobite cu coroane de usturoiu. Portugalia redevine regat? Se pare că exemplul Greciei a pro­dus un reviriment in câteva state europene care şi-au pierdut regimul regalităţii. Astfel se afirmă că por­tughezii se gândesc cu mult interes la restaurarea casei de Braganza pe tronul pe care l-a ocupat de la Jean. IV (1640) până la abdicarea regelui Manuel II, la 6 octombrie 1910. Revoluția de acum 26 de ani a fost cât se poate de rapidă. O scurtă ca­nonadă a fost deaj­uns pentru ca Li­sabona să devie dintr’odată republi­că. Cu toate acestea, tânărul suveran care se suise pe tronul Însângerat prin asasinarea tatălui său, era foarte simpatic, iar mama lui, regina Ama­lia, inspira tuturor respect. Manuel II a murit la Paris în iu­lie 1932. Actualmente e vorba de alt pretendent, şi anume de vărul său, Don Duarto de Braganza. Se afirmă că acesta se bucură de sprijinul dis­cret al Angliei, unde-şi are reşedinţa. Arta pe baricade SCRISORILE LUI ERNST TOLLER din ÎNCHISOARE Aşa se intitulează por­tretul primului scriitor german, din seria celor anunţaţi de F. Aderca, — pe care-l publică, in ulti­mul său număr „Curmatul Mber«­

Next