Dreptatea, octombrie 1937 (Anul 11, nr. 2961-2986)

1937-10-17 / nr. 2975

Manevrele de toamnă s'au termi­nat. N’au fost obişnuitele manevre de toamnă, ci o examinare atentă a materialului de răsboiu şi a mate­rialului omenesc. Deşi războiul mo­dern a devenit un războiu tot mai tehnicizat, un războiu al fierului şi al gazelor asfixiante, mânuirea teh­­nicei depinde în mare măsură de entuziasmul, de fidelitatea şi pregă­tirea celor chemaţi sub arme. Ţăranul român a dat dovada ap­titudinilor sale militare. Tradiţiile de vitejie s-au dovedit vii cu prile­jul ultimei conflagraţii la Mărăşti Mărăşeşti şi Oituz. Orice încercare de a trece peste graniţele patriei se va lovi de un zid de piepturi din care va răsuna strigătul din 1917: — Pe-aicea nu se trece! Duşmanii pândesc din umbră cu ochi de lup flămânzi. Pândesc bogă­ţiile ţării: aurul grâului, aurul ne­gru al petrolului, aurul cerului ro­mânesc. Pândesc braţele de muncă, braţele harnice pe care le vor trans­formate iarăşi în iobagi ai grofilor şi în servitori ai naţiunilor privi­legiate. Cei care au tras pe roată pe Horia, Cloşca şi Crişan nu pot vedea cu ochi buni realizarea idea­lului lui Horia: împărţirea pămân­turilor la pălmaşi. Cei care au mar­tirizat pe Avram Iancu nu poate ac­­cepta libertăţile cucerite şi egalita­tea în faţa aceloraşi legi care gu­vernează astăzi naţiunile Ardealu­lui, fără deosebire dacă sunt majo­ritari sau minoritari Naţiunile pri­vilegiate de ieri astăzi minorităţi cu drepturi egale cu ale autohtoni­lor nu pot uita Edenul privilegii­lor. Au umplut Europa cu glasul revendicărilor revizioniste, revendi­cări drapate în ipocrizie şi falsuri. Graniţele României sunt amenin­ţate de revizionism. Siguranţa teritoriilor noastre se află în forţa Armatei. Nu menţ­inem o armată puternică pentru a fi o armată a războiului. Avem o arma­tă a păcii. Grija înzestrării acestei armate cu material tehnic şi grija menţinerii spiritului militar se află în mâini­­le M. S. Regelui Carol II. Monarhia este pavăza comanda­mentului unic, a comandamentului suprem în momentele de excepţie, a acelui comandament atât de greu de realizat şi absolut indispensabil. In memoriile de răsboiu publicate de prietenii şi adversarii lui Geor­ges Clémenceau — vezi discuţia în biografia lui Suarez — se cunosc di­ficultăţile realizării comandamentu­lui unic. A trebuit dârzenia acelui «Părinte al Victoriei» pentru a im­prima un ritm unitar sforţărilor Utilitare Un monarh unifică partea milita­ră cu viaţa civilă. Un monarh este garanţia solida­rităţii naţionale. La manevrele din acest an a par­ticipat şi generalul Gamelin, cea mai ilustră figură a armatelor franceze de astăzi. Alianţa dintre România şi Fran­ţa este indestructibilă. La banchetul de la Cercul Militar, M. S. Regele Carol II, adresându-se generalului Gamelin a rostit urmă­toarele: Pentru oştirea Mea şi pentru Mine personal a fost o mare bucu­rie de a vă avea aci in mijlocul no­­stru la manevrei© din acest an. Nu voiu vorbi de vechea colabo­rare şi de legăturile atât de strân­se, cari există între armatele noas­­tre, dar voiu fi fericit, ca, reîntor­­cându-vă în patria Domniei Voas­­te, să plecaţi cu conştiinţa că aţi vă­­zut aci, nu o armată aliată p© hâr­tie numai, ci că aţi văzut o armată pe care puteţi conta. Prezenţa generalului Gamelin în mijlocul ostaşilor români a pecet­luit din nou solidaritatea de arme franco-română. Avem aceleaşi interese: interesele păcii europene. Avem acelaş ideal: pacea. Avem aceiaş duşmani: agenţii re­vizionismului. Forţa armatelor este o garanţie a păcii. In faţa unor armate puternice, comentatorii de războaie nu vor în­drăzni să ridice glasul. Sivis pacem, para bellum. Dacă vrei pacea, pregăteşte oştirea. în­ţeleptul adagiu latin se adevereşte încă odată. Armata română nu este o ar­mată pe hârtie. Este armată pe ca­re se poate conta. Tăria armatelor noastre devine cu atât mai virulentă, cu cât ţelu­rile sunt pacifice şi de apărare a moşiei străbune. ­­ mi XI. NO. 2971 4 pagini Director: KIHill D. RALIU Redacţia şi Administraţia: Bucureşti, Str. I. Clemenceau,9 . Telefon: Redacţia 303­42, Adiţia 513­91 Duminică a octombrie tail 2 lei Taxele de francare plătite în nu­­merar conf. aprobării Direcţiune' Generale P. T. T. No. Regele II Urmata Cercetări monografice în satele basarabene turcedi^s^u­scanij^^calit^soct^ Opera ntiia Întreprinsa de institutul social român din basarabia Institutul social român din Basa­rabia a publicat un buletin cuprin­zând însemnări asupra primilor trei ani de activitate. D. Pan Halippa, în darea de sea­mă pe care o semnează, arată că din cercetările întreprinse în comu­nele Iurceni şi Nişcani, au reieşit realităţile sociale ale satului ro­mânesc din Basarabia. Concluzia acestor cercetări este că în satul moldovenesc din Basa­rabia trăeşte o întreagă lum© de gândire, simţire şi viaţă româ­nească. Satele basarabene îşi au cultura lor proprie, adaptată la nevoile vie­ţii spirituale. Satul Iurceni Intr-un sat răzăşesc, Iurcenii, s’a găsit un număr excesiv d© mare de analfabeţi. «Şi totuşi», — afirmă d. Halippa — «câtă intensitate de viaţă sufle­tească la oamenii din acest sat!». Cu toate că o bună parte din po­pulaţia acestui sat trăeşte într’o a­­devărată sărăcie materială. «Par’că aceşti oameni ar fi vrut să se recompenseze de lipsurile lor materiale cu un prisos de cultură, — conchide d. Halippa. La Iurceni, un locuitor dintr’o veche familie răzăşească, este un bun cetitor şi păstrător de docu­mente vechi, adevărat focar de tra­diţii strămoşeşti în viaţa satului. Tot în acest sat, un alt locuitor ar© faima unui adânc cunoscător al fenomenelor naturii şi vieţii omu­lui, după semnele timpului şi gla­sul zodiacului, îndeletnicirile oamenilor stau în raport direct cu natura solului şi condiţiile casnice. Locuitorii din turceni, pe lângă agricultură, fac şi olărit, deoarece au găsit o argilă bună, prielnică a­­cestui meşteşug. Satul Nişcani In satul Nişcani, cercetării© In­stitutului au găsit un mare procent de ştiutori de carte şi multe biblio­teci gospodăreşti. Satul Nişcani are o cultură căr­turărească. Cultura populară este mai redusă. Satul îşi are aristocraţia sa su­fletească. Sunt în acest câţiva oameni cu cultură religioasă, căpătată prin lectura cărţilor sfinte, şi de la ei radiază asupra satului întreg în­drumările necesare în viaţa spiri­tuală a locuitorilor. Locuitorii din Nişcani, pe lângă agricultură, fac viticultură şi po­micultură. Izolarea în care trăeşte satul, lip­sa complectă de asistenţ­ă sanitară pentru oameni şi vite, i-a îndemnat pe locuitori să întrebuinţeze, în lo­cuirea boalelor, diferite plante. S’a publicat chiar un studiu «Plante medicinale şi medicina populară la Nişcani», din care rezultă în ce mare măsură foloseşte săteanul ba­sarabean elementele naturii în spă­­larea sănătăţii. O operă utilă în Basa­rabia Buletinul Institutului social ro­mân din Basarabia cuprinde un bo­gat material monografic asupra celor două sate basarabene. Cercetările realităţilor sociale ale Basarabiei nu se vor opri însă nu­mai la sate. Institutul şi-a propus să se pre­ocupe şi de realităţile sociale ale oraşelor. Deoarece satele moldove­neşti din Basarabia sunt temelia cea mai puternică a naţionalismului româ­nesc, primele cercetări mo­nografice au fost îndrep­tate la sate. S-a urmărit cunoaşterea satului moldovenesc, pen­­tru ca prin aceste cercetări să se pună la dispoziţia conducerii publice, căreia îi revine sarcina de a ridi­ca nivelul cultural şi eco­nomic al satelor întregul material de înformaţiune şi documentare. Institutul social român din Basa­rabia este stânjenit în activitatea sa de mijloace materiale restrânse pe care le are la dispoziţie. Să nădăjduim că se va remedia şi acest neajuns, pentru că opera u­­tilă pe care o întreprinde Institutul social român în Basarabia nu tre­buie să întâmpine piedici de ase­menea natură. Puterea marilor anta Nu ştiam cu previziune prin ce a­­nume excelează d. Goga. Eram ten­taţi a crede că marele merit al d-lui Goga stă într’o anumită «ştiinţă» a vieţii şi anume, în ştiinţa de a trăi şi a voiaja ca un duce, numai din veniturile legitime ale unor volume de versuri care nu se mai vând, şi dintr’o recentă leafă pentru nişte cursuri de universitate care nu se ţin. Trebue să mărturisim că în aceas­tă privinţă d. Goga este în adevăr tare, fenomenal de tare. Minunea cu pâini şi cu peşti a rămas o ju­cărie pe lângă hrănirea copioasă a vieţii unui om cu nimic explicabilă. Dar, tocmai când noi ne fixasem asupra acestei caracterizări care au semnificaţia cuvenită definiţiei d-lui Goga, foaia d-sale ne încur­că, deşi ne confirmă prin paradox, că d. Goga excelează prin puritatea măinelor sale. Aşa­dar excelează şi prin altceva. O excelare cu un juriu de onoare la pasiv, şi cu zvonul nestins al unei cifre fatidice, — 13, — de care toată lumea se fereşte dar, în sfârşit, o excelare. Totuşi foaia naţional-creştină e imprudentă atunci când elogiază puterea măinelor curate. Ar trebui să evite asemeni expresiuni şi con­statări. Să nu supere chiar pe d. Goga. §i ce spune d. Novitzki care are măinele curate afară de vârful de­getului arătător plin încă de tuşul cu care i s’au luat amprentele cu o­­cazia unui mic furt de cai?! Prescripţie în materie de mâini curate nu­xistă. IN PAG. IV: Alte scandaluri în organizațiile liberale Consideraţiuni asupra reeditării clasicilor de GEORGE CONSTANT Este un lucru, de toată lumea recunoscut: ne lipsesc cu desăvâr­şire ediţiuni complete şi ştiinţific alcătuite, din scriitorii noştri cla­sici. Cercetătorul literar trebue să recurgă astfel la ediţiuni vechi, în majoritate defectuoase, sau — în cazul cel mai obişnuit — la manu­­scrisele depozi­­te la Academie. Dar, in felul acesta, munca lui este mult îngreunată şi rezultatele ei de multe ori greşite. Un cunoscut profesor de istorie a literaturii, constând acest fapt, în­­vinueşte tot pe cercetătorii literari, cari, fie din lene, fie din convin­gerea că munca de editor este sub nivelul preocupării pr­efinnt­i ce se complac într’o indiferenţă totală. D. profesor de istoria literaturii a re­primat, fără îndoială, un adevăr. Specialiştii noştri în problemele li­teraturii clasice se mărginesc la o activitate măruntă, concentrată doar în jurul celor două sau trei obiec­tive mai importante: Eminescu, Ca­­ragiale, Haşdeu. Ceilalţi scriitori cla­sici, printre care chiar Ion Creangă, sunt, dacă nu uitaţi, în cel mai fericit caz, lăsaţi în seama editori­lor nepregătiţi, cari îi reeditează defectuos, realizând câteodată ade­vărate ediţii ruşinoase pentru ni­velul nostru cultural de astăzi. Dar părerea aceasta se referă la ediţiunile care să se adreseze tot Specialistului, adică acele ediţiuni în care materialul publicat să fie selecţionat după criteriul importan­ţei lui, ca obiect de studiu; edi­­ţiuni care să redea minuţios şi fi­del procesul creaţiei în sine, repro­ducând tatonările, variantele şi toate notele specifice ale manu­­ri­l­or ră­mase dela autor; ediţiuni, care să ofere într’un aparat complet toate notele diferenţiale ale ediţiilor an­terioare şi care să aibă, în fine, o execuţie technică ireproşabilă, fără greşelile de tipar aşa de frecvente în tipăriturile româneşti. Pe lângă aceste ediţiuni ştiinţi­fice mai sunt necesare şi altele, care să se adreseze numai publicu­lui cetitor, ediţiuni luminoase în care materialul publicat să fie se­lecţionat după criteriul interesului cetitorului şi, din care să fie eli­minat tot materialul indigest pentru un nespecialist. De exemplu, poe­ziile lui Eminescu, care s’au bucu­rat de cele mai multe ediţiuni şi de cele mai îngrijite, publicate în­tr’o ediţiune cu un subsol încărcat de notiţe istorice şi de variantele, inferioare ca artă, care s’au găsit printre manuscrisele sale, produc a­­supra cetitorului o impresiune­­sim­­ţitor diminuată, din cauză că aten­ţiunea îi este tulburată la fiecare pas de întâlnirea semnelor care tri­met la consultarea notiţelor de la urmă. Din cele de mai sus reese dar ca orice scriitor clasic are nevoe, pen­tru popularizarea lui, pe de o parte, şi pentru urmărirea procesului de ela­borare artistică sau pentru fixarea caracterului specific al createi sale, pe de alta, de două feluri de edi­­diţiuni: una care să i se adreseze ma­relui public şi una care să se adre­seze specialistului. Ediţiunea pentru public ar fi un fapt de cultură, cea­laltă, unul pur ştiinţific. Ce se întâmplă însă în literatura noastră? De vreo câtăva vreme, aproape toate marile noastre edituri şi-au îndreptat atenţiunea spre literatura clasicilor. „Scrisul Românesc” de la Craiova, a înfiinţat chiar o colecţie, pusă sub direcţiunea d-lui prof. N. Cartojan, „Clasicii români comen­taţi”, în care au apărut un număr frumos de volume. Pe de altă parte „Fundaţiile Regale”, acest admirabil aşezământ de editură,­­ „Cultura Naţională", ş. a., şi-au propus să dea ediţiuni integrale şi bine îngrijite, din scriitorii vechi. Nu sunt decât câteva luni, de când editura Fun­daţiilor Regale, ne-a dat un impu­nător Haşdeu, şi nici un an de când au apărut la „Cultura Naţio­nală”, sub îngrijirea d-lui Eyk. „Cu­rentele’ marelui filolog­ Toate acestea învederează intere­sul surprinzător al caselor de edi­tură, pentru desmormântarea ope­­rilor literaturii mai vechi. Dar cum reeditarea unui scriitor uitat sau a unei opere de mult epuizate nu este un eveniment posibil în fiecare an, cei însărcinaţi cu alcătuirea acestor ediţiuni trebue să ia cât mai în serios munca lor. In primul rând se impune să ţină seamă că munca lor e o muncă anonimă. Scriitorul trebue prezentat cât mai obiectiv po­sibil în fiecare an, c­ei însărcinaţi cu alcătuirea acestor ediţiuni trebue să ia cât mai în serios munca lor. In primul rând, se impune să ţină sear­ă că munca lor e o muncă anonimă. Scriitorul trebue prezentat cât mai (Continuare f» pag. ll-a) Barcelona a fost din nou bombardată BARCELONA 16 (Rador). — Corespondentul apenti­­ei Havas transmite: Mai multe avioane naţio­naliste au sburat aseară la ora 19, asupra Barcelonei, aruncând numeroase bom­be. Sunt 7 morți şi câţiva răniţi. SALAMANCA, 16 (Rador). - Co- respondentul Agenţiei Havas trans­mite: Comunicatul Marelui Cartier Ge­neral naţionalist declară că din cau­za timpului defavorabil operaţiile din Asturii au fost mult stânjenite. Tru­pele naţionaliste au ocupat totuşi do­uă cote şi trei sate în sectorul orien­­tal, provocând inamicului pierderi grele. RUSETIH INTERN Spun legionar Intrarea d-lui Manoilescu în legiunea d-lui Codreanu este un fapt împlinit. Respingerile de până acum — două la număr — n’au fost deci decât simple fasoane, prin cari­ «oamenii noui» în­cercau să-şi menţină un fals prestigiu în opinia publică. Atunci insă când gangsterul plin de cadouri a început să devină darnic, să verse bani, să pună gazetă la dispoziţie, să «aducă» la cassă şi să-şi facă intra­rea în partid, rentabilă, au căzut ulti­mele bariere, s’au frânt toate rezisten­ţele şi d. Mişu Cadou a devenit legio­­nar-şef. Nu cunoaştem toate «gradele şi func­ţiile» legionare. Bănuim că d. Tigăiţă va fi un fel de comandant legionar al Bunei Primiri (de cadouri), iar ca func­ţie, însărcinat cu administrarea cadou­rilor ce ii sunt rezervate pe urma nouei politici. Intr’un ultim ordin de zi al d-lui Corneliu Codreanu, citim : «Şi nu uita că dacă tu nu vei fi aşa, atunci noi ro­mânii vom pierde războiul, iar Legiunea va fi compromisă în ochii lumei, cu toate jertfele făcute până azi». Ceea ce s’a şi întâmplat. D. Corneliu Codreanu a făcut cadou legiunii pe d. Manoilescu. A spârlit din toate partidele pe unde a fost, prins cu mâţa in sacul tuturor compromisurilor, nu s’a găsit nimeni in ţara aceasta ca să reabili­teze pe omul-spert, decât partidul «To­tul pentru ţară». Cel dintâi care a «uitat că legiunea se poate compromite cu toate jertfele făcute» a fost chiar d. Corneliu Co­dreanu. Braţ la braţ cu omul-sperţ, poate trage acum nădejde sâ ajungă să «spân­zure pe toţi pungaşii şi hoţii cari au tripotat în politică». Alături de d. Manoilescu, mai are nevoie de altă garanţie morală ! întrevederile d-lui Stoiandinovici la Londra LONDRA, 16 (Rador). — D. Stoiadi­­novici, primul ministru al Iugoslaviei şi ministru al afacerilor străine, a pă­răsit aseară capitala Angliei. Agenţia Reuter declară că întrevede­rile d-lui Stoiadinovici cu bărbaţii de stat britanici au avut un caracter gene­ral. D. Stoiadinovici ar fi dat infor­maţii asupra vizitei sale Paris şi s’ar fi informat despre atitudinea Angliei faţă de situaţia politică generală din Eu­ropa. In preajma unor mari hotărîri Retragerea voluntarilor din Spania constitue încă o problemă acută pentru marile puteri din Apus. Comitetul de neintervenţie, ce se va întruni la Lon­dra, va căuta să găsească o modalitate pentru înăbuşirea războiului din penin­sula iberică. Se crede, după informaţiile publicate in presa străină, că un acord franco­­britanic se va stabili, luându-se aceste măsuri: 1. Rechemarea imediată a unui nu­măr determinat de voluntari şi 2. Trimiterea în Spania a unor co­­misiuni care să organizeze şi să acce­lereze retragerea acestor voluntari. In legătură, tot cu problema spaniolă, d. Eden, ministrul afacerilor străine ale Angliei, a ţinut un important discurs, din care se desprinde ultima atitudine a Marei Britanii. Reprezentantul autorizat al acestei mari puteri a declarat intre altele• «Una din caracteristicele liniştitoare ale actualei situaţii este întărirea relaţiilor, dintre Anglia şi Franţa, la baza căreia nu este numai comunitatea de interese, ci şi comunitatea de ideologie. Angliei nu-i pasă de forma de guvernământ a altor state şi nu cere ca principiile în care crede ea să fie împărtăşite de toate statele. Această indulgenţă trebue să fie generală. După cum Anglia nu vrea să introducă sistemul democratic in toate statele europene, tot astfel şi celelalte state să nu încerce a introduce fascis­mul sau comunismul peste tot. Numai pe această bază este posibilă coopera­rea dintre naţiuni, făcând abstracţie de guvernământ». Mai departe, d. Edel, a subliniat fap­tul că se vor lua importante hotărâri la conferinţa celor nouă puteri de la Lon­dra. «Este neîndoelnic că actuala situa­ţie internaţională este îngrijorătoare­»,­­ a continuat ministrul englez. «Scăde­rea prestigiului Societăţii Naţiunilor a fost preludiul marilor incertitudini. Trăim o epocă de furtuni şi de ame­ninţări» Concluziile : o cooperare în spirit le­gal a tuturor statelor dornice de pace; orice hotărâre s’ar lua, Anglia îşi va a­­păra interesele ei în Mediterana, pe că­ile de comunicaţii către colonii, o uni­tate de vederi se constată intre politica engleză şi aceea a Statelor Unite, aşa cum a preconizat-o d. Roosevelt de cu­rând. C. N. A. Congresul de la Braşov care cuprinde specialişti emeriţi, care sunt şi oameni politici în acelaş timp, va examina cu atenţie şi va căuta soluţii la actuala situaţie sanitară dezastroasă. Un congres al medicilor in zilele de 16 şi 17 octombrie se va ţine la Braşov un congres al medicilor care fac parte din partidul naţio­­nal-ţărănesc. Se va trata despre organizarea generală sanitară a ţării (referent prof. dr. Mezincescu), despre serviciile sa­nitare rurale (dr. Zolog şi dr. Perhaiţa), despre serviciile urbane (dr. Sturza şi dr. Răzmeriţă), despre asigurările sociale (prof. dr. Kernbach). Marele psihiatru cu o reputaţie mondială prof. C. Parh­on va ţine un referat, alături de alţi medici reputaţi ca dr. Comorovschi, Râmneanţu, Căliman, Anton Io­nescu, etc., etc. Congresul de la Braşov va sta­bilii un program de asanare me­dicală a ţării. Câteva somităţi medicale şi faimoşii specialişti se vor consfătui şi vor pune la punct un program deja elaborat, un program pe care partidul naţional-ţărănesc şi-l va însuşi ca parte integrantă în opera sa de guvernare. Cu toate silinţele d-lui dr. Costinescu, partidul liberal a negli­jat latura sanitară în guvernare. Şi — slavă Domnului! — ar fi fost nevoie de mult Fly-Tox pentru o radicală deparazitare în propriile sale rânduri. Dacă deparazitarea ar fi avut loc la începu­tul guvernării, ţara ar fi fost lipsită de spectacolul unui preşedinte şi vice-preşedinte de Senat (Leonte Moldoveanu şi Tony Iliescu) in­traţi în plasa codului penal, de un guvernator al Băncii Naţionale (Dorel Dumitrescu) ajuns până în pragul puşcăriei, de perime­­trişti şi de organizaţia de la Botoşani, etc. etc. Partidul liberal şi-a continuat metoda sa de îmbogăţire a par­tizanilor şi de întărire a sectorului bancar-industrial. In acest timp, ţărănimea FURATA de rodul muncii sale prin sistemul discrepanţei dintre preţurile agricole şi industriale, a fost pauperizată până la ultima limită. Am asistat în aceşti patru ani la o triplă degradare a sectorului agricol: degradare­a inventa­rului agricol viu, degradarea inventarului mort şi degradarea materialului uman. Pauperizarea este regulat insoţită de fenomenele specifice: tuberculoză, sifilis, pelagră, mortalitate infantilă. In fiecare an medicii militari constată cu spaimă la recruta­re scăderea generalizată la statistică a perimetrului la torace (deşi perim­etriştii s’au lăţit!), scăderea la greutate, la înălţime, la capa­citatea de a intra în cazarmă. Ultimile contingente de recruţi par contingentele lui Guliver în ţara piticilor. Sunt o serie de indicii care arată starea dezastroasă sanitară a ţării, în special a plugarilor, a muncitorilor de fabrică şi a func­ţionarilor de birouri. Plugarii sunt decimaţi de subalimentare, muncitorii de sifilis şi alcoolism, funcţionarii de tuberculoză. k

Next