Epoca, mai 1923 (Anul 42, nr. 99-122)
1923-05-19 / nr. 113
1 AMIL AI.ii — SI. US In testă tara: 1 iif EXEMPLRUL ABONAMENTE; AI MTS SR. Lei 3*5 © „ ® Sims . . . ...... . „ 15 © „ 3 „ ............................................................. 75 Perora străinătate lei șase sute Preoții, învățătorii și țăranii, vor plăti pe an 200 lei, pe 0 luni 100 lei Sailibata 19 Mai 1923 In străinătate : 2 LEI EXEMPLARUL ANUNCIURI: Se primesc la administrația ziarului și —. 1 — toate Agențiile de Publicitate REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA CALEA VICTORIEI No. 70y Etajul I Telefon 7 30 idei discutabile Cadrul Juridic al funcțiunei publice. Cauzele gravei foncționarilor ■ într’un studiu publicat în Revista Vremii, d. A. Corteanu, se ocupă de greva funcționarilor. Observațiunile d-sale cu privire la acest eveniment social, economic și politic, după părerea noastră, nu sunt irefragibile. De aceia vom face observațiuniie noastre, pe cari ne vom sili sa le înfățișăm cât mai riguroase și mai obiective. Două idei, în principal, reținem: în discuțiune, din studiul d-lui Corteanu, întâia ideie : „funcționarii nu sunt Statul însăși, dar ei sunt organele materiale prin care Statul traește în forma lui de astăzi. Statul fără funcționari este mort, întocmai ca un organism căruia i s’au paralizat organele prin care se îndeplinesc funcțiunile esențiale vieții“. A doua Ideie : explicațiunea însăși, cauza profundă care a produs fenomenul social, economic și politic al grevei funcționarilor. După d. Corteanu disoluția vieții economice a Statului modern, care în fața consequențelor războiului mondial s’a găsit cu o structură socială defectuoasă, este cauza generatoare a unor asemenea fenomene. Revoluția economică statornicită de legea agrară, risipa neînfrânată care a săcătuit creditul extern al țării, producțiunea economică inferioară, regimul de control al comerțului, taxele exagerate la export, și politica etatista primejdioasă față de industrie și comerț, au zdruncinat structura economică și socială Statului nostru. Greva funcționaria lor publici, este privită, trecând peste amănuntele interesante ale studiului d-lui Corteanu, ca o mișcare economică. Lupta pentru un salariu care să răspundă nevoilor elementare ale vieții, este unica și profunda cauză generatoare a mișcării funcționărești. Și — în logca d-lui Corteanu — leacul vindecător al acestor mișcări dezagregante este unul: „reînvierea vieți economice și activarea inițiativei private". Pară îndoială că, studiul de ansamblu și sinteză al d-lui Corteanu ne-ar oferi prilejul unor obiecțiuni multiple. Nu vroim însă, să fim reținuți decât asupra ideilor enunțate. Funcționarul public nu este Statul, spune d. Corteanu. Totuși Statul nu poate trăi decât prin funcționari. Concepțiunea aceasta nu este nouă. Sunt cunoscute teoriile contractuale, de drept public și de drept privat și teoria raportului de serviciu care încearcă să găsească un cadru juridic determinat, situațiunei speciale a funcțiunei publice. Teoria precarsului, a contractului locației de serviciu, a mandatului, a contractului nenumit, a donațiunei, a contractului special de serviciu public, teoria constrângerii legale la serviciul public și teoria contractului de drept public sunt dovedite astăzi sforțări inutile și imposibile, urmărind aflarea unui fundament juridic asemănător funcțiunei publice, încercările acestea, toate, nu pot rezista unor obiecțiuni serioase. Astfel teza raportului de serviciu cară a fi înlăturată întrucât ea tinde să facă din funcțiunea publică o situațiune în întregime subiectivă, făcând-o să consiste, în esență, într-un raport juridic încheiat între două persoane. Asemeni, teza contractuală cu toate aspectele ei, j trebue respinsă pentru că este tot o teză subiectivă și pentru că, în statornicirea legăturilor dintre funcționar și Stat, lipsesc și elementele de fond și elementele de forma ale contractului. In sfârșit formula contractului de adeziune, nefericită și contradictorie, în înșiși termenii ei, trebue înlăturată, pentru că, adeziune și contract, sunt termeni cari se exclud. Noi concepem funcțiunea publică la antipodul teoriei d-lui ,Corteanu. Funcționarul public este însuși Statul, în limita atributelor Serviciului public pe care îl exercită. Afirmațiunea noastră nu este nici un paradox, nici o ficțiune, nici o analogie comodă. Fără îndoială că momentul recrutării funcționarului public poate fi socotit ca stm act unilateral de voință din partea Statului, funcționarul acceptă obligațiunile și drepturile legate de funcțiune și determinate de legi și regulamente. Din momentul intrării în funcțiune, între funcționar și Stat nu mai poate exista ur raport juridic. Corpul colectiv și autonom, care este Statul, presupune, în mod necesar, interese și aspirațiuni comune, cari tind să devină Științe juridice. Rualul administrativ este organizat în urmărirea acestui scop. Intre organele accestea și persoana morală sau individualitatea administrativă care este Statul, spu nici o relatiune juridică, pentru că și persoana morală Stat și organul lucrând în limita funcțiune! lui, nu fac decât unul. Este indiscutabil că în măsura schimbului de servicii, anumite relații de comerț juridic pot lua ființă. Dar aceste relații sunt accesorii la funcțiunea publică. Statul, este, indubitabil, — socotim împreună cu Ch. Turgeon, o realitate care traește prin noi pentru noi, este suma totală a ceșitățenilor cari l’au organizat. Forța sa este forța noastră, tendința sa este tendința noastră, dreptul său este dreptul nostru. Statul e națiunea însăși. Statul nu-i decât reprezintarea oficială, organizmul politic, agenția directrice, sindicatul intereselor generale ale națiunei“. Nevoile multiple superioare și colective, se extriorizează însă, se organizează, se disciplinează prin funcționari. Și această sinteză plurifuncțională este Statul. Funcționarul public este organul esențial, organul alcătuit al Statului care sintetizează interesele superioare sociale. Dealtminteri, însuși d. Corteanu recunoaște că Statul nu poate trăi fără agenții publici, cari au sarcina de a exterioriza voințele colective. In al doilea rând, d. Corteanu găsește ca unică și profundă cauză generatoare a grevei funcționarilor publici, disoluția vieții economice a Statului. Fără îndoiala că mișcarea funcționarilor are un temeiu economic, ca consequență a fenomenului răsturnării echilibrului economic. Salariul, pentru funcționar, este însăși existența lui; norme fixe, unitare și umane de salarizare, constitue un capitol în dezideratele acestei mișcări. A reduce însă lupta funcționarilor, la un fapt actual, pătruns de interesul material prezent și lipsit de sprițul de abnegație, devotament și sacrificiu, pentru un ideal general superior și dezinteresat, este a judeca cu părtinire, cu îngustime, o luptă legală și patriotică de ani de zile, a salariaților de Stat, județ și comună. Mișcarea funcționarilor publici urmărește în prim rând dezrobirea puterei administrative de puterea politică. Confuzia și amestecul politicei în administrație, pe care legile organice le statornicesc este cauza profundă care a produs mișcarea funcționarilor. In al doilea rând, lipsa unui Statut care să înlăture abuzurile intolerabile, favorurile, recompensele nemeritate și înlocuirile arbitrare a determinat reacțiunea salariaților. In clipa când marea comisiune specială, instituită de guvern, redacta un proect de Statut care nu înțelege să statornicească autonomia puterei administrative, să fixeze drepturi și îndatoriri precise funcționarilor, să acorde inamovibilitatea, dreptul de eligibilitate în parlament, dreptul larg și onest de asociațiune, greva în administrație a izbucnit ca o protestare față de reaua voință și îngustimea de judecată a unor politiciani vremelnici și totdeauna aceiași; a izbucnit ca o afirmație morală a idealului urmărit de ei, ridicarea profesională și spirituală a funcțonarului public. Iată pentru ce am socotit să adăugăm observațunile noastre, la raționamentele talentatului publicist, care este d. A. Corteanu, ION V. GRUIA Chiti II pagina IV-a ULTIMA ORA Fondator: NICOLAI FrUPESCU Conflictul dintre guvern și petroliști Din desbaterile recentei adunări a „Uniunei generale a industriașilor din România“, a reeșit un grav desacord între guvern și producătorii de combustibil sub orice formă. Acest desacord a devenit în ultima zi un conflict declarat. Statul e vorba de d. Vintilă Brătianu), fixează producătorilor prețuri ridicole pentru produsele lor, atunci când pentru mărfuri de calitate inferioară importate, plătește prețuri peste măsură. In afară de monopolizarea întregei producții de cărbuni și lignit pentru c. fr„ bine înțeles, pe prețuri.«, patriotice. Statul plătește petroliștilor 700 li pentru tona de păcură în timp ce pentru păcura importată din Polonia plătește 1598 lei. Disproporția e și mare și nelogică. Situația aceasta de inferioritate în care ține guvernul pe harnicii frământători ai subsolului trebuia să exaspereze, lucru care sa și întâmplat. Peroliștii nu vor să mai furnizeze. Statul. Gestul, probabil, va fi urmat și de mineri. Chestiunea se prezintă deci foarte grav. Sătui de batjocura guvernamentală producătorii pentru cari statul nu a făcut nimic până acum, își cer dreptatea. Refuză de a mai acorda credit minciunilor de până acum. In cazul când nu va aplica și militarizarea sondelor și a puțurilor miniere, guvernul se află intr'o grea dilemă. Atât numai că între arbitraj și legalitate, va fi preferat cel dintâi, și încă o criză soluționată... după sistemul „după mine potopul”. Tristă moștenire vor lăsa. Brătienii urmașilor lor! țmid&pr Se știe câ ori de câte ori se fixează prețuri maximale, asupra unei mărfi, acea marfă dispare cu desăvărișre de pe piață. E vorba acum să se fixeze prețuri maximale la stațiunile balneare și climaterice. ...Să știți că rămâne țara fără asemenea stațiuni! . * Dăndu-mi seama ai logica concluzie, de mai sus, e aidoma cu logica d-lui Vintilă în concluziile sale de ordin financiar, modific astfel parodia de silogism de mai sus: preturile maximale au efect tocmai contrariu intenției din care au pornit, mărfurile se scumpesc. Punându-se asemenea preturi îi stațiunile balneare, viața acolo se va scumpi și mai tare. Concluzia celor de mai sus : In orice chestiune în legătură cu economia politică, sub guvernul actual, logica vintilistă e posibilă, iar rezultatul e la sigur vintilist. « ■ Mari călduri trebue să fie în Rusia, ...Altfel nu ne-am putea explica de ce Sovietele fac răspunzătoare Anglia și Italia, de asasinarea lui Worobski, făptuită în Elveția de către un rus de origină elvețiana, ca urmare a unui complot pus la cale de ruși veritabili la Varșovia.* Aflănd urse în lume cu d. Vintilă a stat două minute în neactivitate, leul a înregistrat o frumușică urcare. A .OPERA“ m mU Oficiosul liberal, aflăm» „ultima oră" politică faptul, de sinur senzațional, că guvernul A DAT răsplata celor ce s’au sacrifcut pentru țară. Și anume: — «stăm textual : A DAT țăranilor pământ, drept de vot și școală; VA DA lucrătorilor participarea la beneficii și VA DA intelectualilor instituțiile de cultură NECESARE*. Pe românește , „poveran! » dat țăranilor pământul pe care alții i’au dat , le-a furat dreptul de vot iar școala o forțează să și-o facă sensuri. In afară de aceasta, va da și altele — la Moș Așteaptă. Prea sunt multe. Populația țării cere mult mai puțin : vrea să poată trăi liberâ și din produsul muncei ei, adică vrea o viață mai ieftină corespunzătoare posibilităților ei materiale. Iar mofturile celelalte, guvernul poate să se lase pentru mai târziu. „VIITORUL“ MINTE! E irevențios cuvântul, dar cu specimine de natura „Viitorului“ nu se poate utiliza alt cuvânt decât acesta: minte. Minte oficiosul când afirmă că ziarele din Ardeal aduc știrea că „agenții grupării c-iar Mania și Minte, deci, „Viitorul“ când sa dedea ii prin sate la operă criminală de instigare“. Minte, fiindcă, contra obiceiului partidului liberal, care are mercenari angajați în toate orașele, partidul națonal nu are agenți. Agenților le trebuie leafă, iar partidul național nu are de oferit decât suflet. Minte, fiindcă <te că ar fi avut ceva precis, nu s’ar fi mulțumit numai cu simpla afirmare că „agenții îndeamnă pe săteni să nu se supună legilor“. Dacă vreun jandarm măcar ar fi surprins un „agent“ peforând pe tema anunțată de VIITORUL guvernul provoca conflagrație europeană. Vaida se dedau („Viitorul" spune adăpostul gratuității aruncă fără nici un scrupul în socoteala singurului partid de ordine care ne-a mai rămas în țară, ticăloșiile de cari nu odată s’au făcut vinovați liberalii. Și ca să se vadă acum cine sunt adevărații instigatori e că in acelaș număr, „Viitorul“ anunță că „se va da lucrătorilor participarea la beneficii“. In afară de dulceața cestui „se va da“, faptul în sine constitue o instigație. Mizeria tot mai în creștere, lipsa de lucru, scumpetea vor sfârși prin a răsvrâti într’o bună zi și clasele muncitorești. Atunci când mulți muncitori nu au nici pâine, guvernul le promite participații la beneficii. La cari beneficii ? La ale întreprinderilor liberale ? Am voi s’o vedem. Și cum nu vom vedea-o, cum se califică faptul ? Dar „Viitorul“ nu înțelege toate acestea din alte motive: nu are calitățile necesare pentru pricepere și nici măcar simțul realităților. In clipa pericolului înecatul se apucă și de un fir de iarbă. Li se pare liberalilor că stropind cu noroi în fruntașii partidului național și-au ușurat situația și și-au asigurat guvernarea încă o serie de ani. Atacul mincinos al „Viitorului" mai are insă un delesupt: nu cumva ofensiva aceasta seamănă a_ retragere în opoziție ? AminterE ce rost ar avea mișena ? Relațiunile României cu Turcia Corespondentul lui „Le Temps“ la Constantinopole, după cum arată o depeșe, e informat că noul ministru turc la București, Djavid, ori Djoural Bey, are instrucțiuni să aranjeze cu România chestiunea insulei Ada-Kaleh. Ministrul turc la București, a sosit mai de mult în țară, dar nu și-a prezentat încă, după câte știm, scrisorile de acreditare. Desigur insă că pentru a veni a obținut înainte agrementul necesar. Faptul numirei unui ministru al Turciei, lasă insă oarecari nedumeriri. Noul ministru reprezintă actualul guvernământ al Turciei, Kemalist, care după cum știm nu e recunoscut de Europa. A reluat România relațiile diplomatice cu Turcia, al cărei guvern ii recunoaște ipso facto ?. Pacea generală s‘a semnat, drept, — dar nu s‘a semnat încă e pacea care nu se știe dacă se va semna la Lausanne unde Turcia s'a pus in conflict cu România pe chestia insulei Ada Katah. Corespondentul lui „Le Temps“ la Stambul anunță că ministrul turc de la noi are misiunea să „aranjeze“ această chestiune a insulei. Deci, recunoaște România că are ceva de aranjat cu Turcia cea nouă în această privință Apoi, România primește un ministru turc, tocmai în clipa când aliata noastră Franța e un conflict aproape acut cu Turcia. Și încă suntem mai mult decât aliați cu Grecia care se află în stare de răsboi cu Turcia, stat care înainte de a trimite oriunde aiurea un reprezentat diplomatic, îl trimite la noi. ...Dar toate astea sunt chestiuni pe cari desigur că nu d. Duca va binevoi să le lămurească, AL. BZ. fost la înălțime Dacă se cuvine cuiva o mențiune cu ocazia solemnității din ultimele zile atunci acela e Primăria. Primăria a dat dovadă că are măturători, stropitoare, pavagii, mături, tumberele, etc. Vă vei întreba cum asta? Foarte simplu. Stradele Mihai Vodă, Arhivelor, Isvor, Bulevardul Principele Mircea care înotau de obiceiu în murdărie au fost curățate ca’n palmă (nu facem aluzie la palma d-lui Vintilă), stropite de câte cinci ori pe zi și reparate... parchetau altceva, în special strada Arhivelor care era un fel de viroagă abruptă și stâncoasă a devenit un veritabil scuar. Ți-i mai mare dragul s‘o privești. Și operația nu s‘a făcut decât într'o zi. Record nu altceva. Locuitorii din cartier au depus în „emn de recunoștință, o coloană pe mormântul „Eroului Necunoscut“ care i-a făcat demni de deosebita atenție ce Ii s‘a arătat Se afirmă că, cu același ocazie, un membru al comisiunei monumentelor istorice a observat ruina în care se găsește turla bisericei lui Mihai Vodă și ar fi opinat pentru dărâmarea ei, întrucât nu ne mai trebuesc astfel de vechituri în țară. ■«♦«••♦•»♦ [UNK]•♦»■»••»•*. •***•■ Arestarea regelui Suediei Berlin. 16. (Rador). — Din sursă oficială suedeză se desmint știrile despre arestarea regelui Suediei și a fostului duce de Baden la Munheim. Această știre este desmințită chiar din Munheim de unde a fost răspândiții. I Raporturile economice italo-române | -------------- 3 — Ce scrie presa italiană — Ziarul italian „Corriere Diplomatico e Consolare“ din Roma publică, relativ la inițiativa economică italiană în România, următoarele : România are astfel și atâtea afinități etnice, istorice și culturale cu noi că se poate spune cu drept cuvânt că ea constitue avantgarda rasei latine în Orientul apropiat. In mijlocul slavismului, Românii reprezintă o oază de latinitate care în urma realizării unității naționale a dobândit o importanță foarte mare. Simpatiile foarte viice, nu numai de astăzi, unesc pe descendenții coloniștilor lui Traian de pământul de la care își trag origina primii soldați cari au adus civilizația din Roma, trebue să servească de baza pentru o apropiere tot mai mare atât pe terenul cultural, cât și pe cel economic. Ar fi deci oportun să examinăm pe scurt condițiunile industriei noastre în această țară care pentru mulți italieni poate să constitue o a doua patrie, viața românească pentru Italia Războiul mondial, punând în fugă aproape totalmente producțiunea austro-germană din orientul european, opera industriei italiene in acele piețe a putut să se afirme cu mai puține greutăți decât înainte de războiu. Italia după încheierea armistițiului din 1918, a avut grijă să îndrepte comerțul ei în special înspre România; cantități foarte însemnate de mărfuri de tot felul intrau pe Dunăre pe flota națională (italiană), care a trecut din al șaptelea loc ce ocupa înainte de războiu, la al doilea, iar exportatorii italieni au înființat în centrele principale, București, Galați, Brăila și în alte secundare, importante reprezentanțe comerciale. Chestiunea încrederii a fost rezolvată cu mari avantaje, căci negustorii italieni — o putem afirma cu mândrie — au dat dovadă de aptitudini alese, de inițiativă și de organizare, reușind în scurtă vreme să se bucure de cea mai bună reputație ca oameni abili și corecți, împrejurări favorabile Din nenorocire numeroase împrejurări defavorabile au contribuit ca rezultatele materiale să corespundă într-o măsură cu totul inadecvata față de perspectivele avute la început; nu numai, de pe urma acestor împrejurări a trebuit să se suporte chiar sacrificii foarte grave. Deprecierea progresivă a valutei preocupanta criză a transporturilor pe uscat, neîncetata alternativă a permisurilor și a prohibirilor la import, alarmanta congestionare porturilor de sosire și multe alte a adversități și obstacole contra cărora nu putea să lupte nici cea mai luminoasă prevedere, au paralizat aproape cu desăvârșire tranzacțiunile comerciale. în aceste împrejurări defavorabile, s’au pus încă odată în evidență demnitatea și fermitatea exportatorilor italieni, cari încrezători în viitorul țării, au suportat situația creată fără zgomot, fără protestări, ceea ce a făcut ca să-și câștige stma generală. Acum o meritată revanșă e în perspectivă pentru aceia care au știut să înfrunte cu curaj grava criză. Valuta nu va întârzia să ia cursul înbunătățirii, transporturile merg spre normalizare, încrederea a început sa se reîntoarcă și în aceiași măsură târgurile se însuflețesc, creând astfel oportunitatea pentru multe din industriile noastre de a se afirma cu succes și în mod durator. Posibilitijî de desfacere Pânzeturile fine, pălăriile, articolele de încălțăminte, undelemnurile, se desfac în mari cantități în România, automobilele italiene îșî păstrează primatul, cauciucurile Pirelli au luat road celor germane și ruse, pe când înainte de războiu erau puțin cunoscute. Dar activitatea italiană în România nu se oprește aci, căci numeroase alte industrii ale noastre așteaptă rândul spre a se afirma. E fatal ca industriile noastre alimentare, chimice, textile și electrotehnice, pentru a nu cita pe cele mai importante, să sfârșească prin a se impune pe piețele românești. Camera italiană de comerț și de industrie din România care are, pe lângă alte secțiuni și un sediu la Brăila, desfășoară (sub directiva și preșidenția d-lui Allievi, adminstratorul delegat al băncii Comerciale Italiene și Române din București) în acest sens toată activitatea sa, de la care avem dreptul să așteptăm multe. Pe de altă parte e o datorie a recunoaște că amicii români apreciază pe zi ce trece tot mai mult pe italieni, calitățile lor și de comercianți abili și corecți, precum și sobrietatea și hărnicia muncitorlor italieni, v ' Starea Înfloritoare a Boat*niei Fără îndoială că o stare de înflorire dintre cele mai strălucitoare așteaptă România într’un viitor foarte apropiat, aci conaționalii noștri vor avea clară impresiunea de a găsi la ei acasă, grație atât netăgăduitei afinități de rasă și de cultură cât și ospitalității generoase a românilor care văd cu plăcere cum industriașii italieni se substitue austro-germanilor. Apreciind importanța ce poate lua activitatea noastră economică cu România și partea însemnată a care tehnica și mâna de lucru italiană ar putea să contribue la renovarea și desvoltarea țării, guvernul român intensifică printre noi propaganda sa, atât prin publicațiuni și conferințe cât și prin propriile sale Consulate. Unei țări cari posedă atâtea energii latente și cari are o justă dorință de a-și asigura în lume locul la care are dreptul, nu poate să-i lipsească cel mai frumos viitor, și el natural ca la realizarea lui să coopereze descendenții acelor Romani cari au adus în Balcani suflul înviorător al latinității, în Conflictul anglo-rus Londra, 17. (Rador). — Criza anglo-rusă pare să se fi atenuat Discuția de Marți din Camera Comunelor asupra politicei rusești s’a terminat cu declarația partidului Muncitoresc că renunță la moțiunea de neîncredere propusă, întrucât guvernul s’a declarat dispus să negocieze cu Krasin. La încheierea desbaterilor guvernul a declarat încă odată că nu este dispus ca, in cursul tratativelor cu Krasin să renunțe la condițiunile puse Rusiei (Citiți continuarea în pag. îl a) Cronica cuturală Jubileul „României June“ din Viena Cincizeci de ani dela înființarea societății S’a împlinit de curând o jumăta Un almanah festiv va ieși de are de veac dela înființarea societății academice „ROMANIA JUNA“ din Viena. Comitetul executiv al societății, în frunte cu d. Octavian Moșescu, a hotărât ca serbările jubiliare din Capitală să aibă loc la începutul lunei Iunie. Din sumele adunate se va ridica la Cluj o statue, reprezentând pe cântărețul „Lacului“ albastru și al «Luceafărului“ semenea în curând de sub teascurile tipografiei, cu colaborarea celor mai distinși scriitori români, în frunte cu M. S. Regina Maria. Rolul ș însemnătatea societăței „România Jună“ pentru trecutul cultural al Românismului este mai mare decât ni-1 închipuim noi. E de ajuns să spunem, în aceasta privință, că împrejurul ei s’au adunat studenți din toate ținuturile locuite de români, din vechiul regat, din Bucovina, Basarabia, Ungaria, Bulgaria, Macedonia și Istri. Toți acești tineri, crescuți în atmosfera unor culturi străine, s’a adunat în ședințe și grupări intime, și astfel au început să simtă pentru prima oară adânc românește. S’a făcut atunci, în mic, aceiași unitate sufletească ce se încearcă să se facă astăzi, în mare. Date sigure asupra strălucitului trecut al societăței, găsim în minunata monografie istorică publicată cu ocazia împlinirii a 40 ani de existență a acestei societăți. Lucrarea se datorește eroului Ion Grămadă, român bucovinean, care a căzut pe muntele Cireșoaia, în războiul pentru întregirea neamului. „România Jună“ a luat ființă în Martie 1871, din contopirea celor două societăți studențești anterioare, „România“ și „Societatea literară și științifică“. Ea s’a interesat întotdeauna de mișcarea culturală și națională din Regat. Și, ca o răsplată pentru aceasta, faptul că imnul societăței, compus în 1879 de Andrei Bârseanu, s’a răspândit pretutindeni și a ajuns cântecul nostru național. Pe-al nostru steag e scris unire, Unire’n cuget și’n simțiri... Deviza aceasta a devenit cu timpul bun comun al tuturor Românilor. Câteva luni după înființare, societatea „România Jună“ a sărbătorit la Putna, în ziua de 15/27 August 1871, 400 de ani de la sfințirea Monastirei Putna, unde se află mormântul Voevodului Ștefan cel Mare. Societatea a depus acolo o inimoasă una de argint, învăluită într’o flamură de mătase tricoloră. Atunci s’a văzut pentru prima oară că poporul românesc de pretutindeni, deși sub diferite stăpâniri, are acelaș viitor de aur... Tot ce a fost mare în literatură, știință și artă națională, a făcut parte din această tinerească societate. Nume de poeți și scriitori ca Mihail Eminescu, Vasile Alexandri, I. L. Caragiale, B. Delevrancea, I. Creangă, T. Maiorescu, A. Odobescu, B. P. Hașdeu, Gh. Bariț, T. Cipariu, Andrei Bârseanu, Ion Grâmadă, Ion Slavici, Aurel Popovici, nume de istorici ca D. Onciul, N. Iorga; filologi ca W. Meyer Lubke, Sextil Pușcariu ; de oameni politici ca Take Ionescu, Al. Vaida- Voevod, Iuliu Maniu, V. Goldiș ; de mediciniști ca Victor Babeș, sunt strâns legate de numele „României June“. Eminescu a fost ales, chiar în prima ședință din 8 Aprilie 1871 a societății ca bibliotecar. El a dat ideia serbării de la Putna. Poate că sub impresia acestei înălțătoare festivități va fi scris el versurile : Ștefane, Măria Ta, Tu la Putna nu mai sta... etc., tot așa precum Alexandri a scris cu acea ocazie „Imn religios“ Imn lui Ștefan cel Mare“. In ședinșițele societății, Eminescu vorbea o fermecătoare limbă românească, așa cum numai el a știut să o făuriască. De atunci s’a legat o strânsă prietenie între Eminescu și Slavici, amândoi muncitori neobosiț la „România Jună". La moartea lui Eminescu însă, în 1889, „România Jună“ n’a găsit nici o floare ca s’o pună pe mormântul celui mai harnic și mai de elită membru al ei... Parastasul de 20 de ani de la moartea lui, va fi reparat întrucâtva greșala, dar in tot cazul a fost atunci încă o dovadă a nerecunoștintei omenești. Cu Alexandri, — pe atunci un poet consacrat, — nu s’a întâmplat însă acelaș lucru: el a fost încă din 1873 numit „membru onorar“, pentru meritele sale literare. Jubileul de 25 de anii de existentă a societății, a fost serbat în 1898 cu un fast nemaipomenit, așa încât Ungurii bănuiseră că ar putea fi o demostrație a studențimii române împotriva lor! De mișcarea literară, membrii „României June“ se interesau mai mult ca de orice, căci scopul societății, in primul rând, acesta era, dovadă, cele 500 conferințe ținute, dintre care o mare parte literare. Ei au luat parte la lupta dintre cu iI