Epoca, mai 1923 (Anul 42, nr. 99-122)

1923-05-19 / nr. 113

1 AMIL AI.ii — SI. US In testă tara: 1 ii­f EXEMPLRUL ABONAMENTE; AI MTS SR. Lei 3*5 © „ ® Sims . . . ...... . „ 15 © „ 3 „ ............................................................. 75 Perora străinătate lei șase sute Preoții, învățătorii și țăranii, vor plăti pe an 200 lei, pe 0 luni 100 lei Sailibata 19 Mai 1923 In străinătate : 2 LEI EXEMPLARUL ANUNCIURI: Se primesc la administrația ziarului și —. 1 — toate Agențiile de Publicitate REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA CALEA VICTORIEI No. 70y Etajul I Telefon 7 30 idei discutabile Cadrul Juridic al funcțiunei publice.­­ Cau­zele gravei foncționarilor ■ într’un studiu publicat în Revista Vremii, d. A. Corteanu, se ocupă de greva funcționarilor. Observațiunile d-sale cu privire la acest eveni­­m­ent social, economic și politic, după părerea noastră, nu sunt ire­­fragibile. De aceia vom face ob­­servațiuniie noastre, pe cari ne vom sili sa le înfățișăm cât m­ai ri­guroase și mai obiective. Două idei, în principal, reținem: în discuțiune, din studiul d-lui Cor­teanu, întâia ideie : „funcționarii nu sunt Statul însăși, dar ei sunt orga­nele materiale prin care Statul traește în forma lui de astăzi. Sta­tul fără funcționari este mort, în­tocmai ca un organism căruia i s’au paralizat organele prin care se în­deplinesc funcțiunile esențiale vie­ții“. A doua Ideie : explicațiunea în­săși, cauza profundă care a produs fenomenul social, economic și poli­tic al grevei funcționarilor. După d. Corteanu disoluția vieții econo­mice a Statului modern, care în fața consequențelor războiului mondial s’a găsit cu o structură socială de­fectuoasă, este cauza generatoare a unor asemenea fenomene. Revo­luția economică statornicită de le­gea agrară, risipa neînfrânată care a săcătuit creditul extern al țării, producțiunea economică inferioară, regimul de control al comerțului, taxele exagerate la export, și poli­tica etatista primejdioasă față de industrie și comerț, au zdruncinat structura economică și socială Statului nostru. Greva funcționari­a lor publici, este privită, trecând peste amănuntele interesante ale studiului d-lui Corteanu, ca o miș­care economică. Lupta pentru un salariu care să răspundă nevoilor elementare ale vieții, este unica și profunda cauză generatoare a miș­cării funcționărești. Și — în lo­gca d-lui Corteanu — leacul vindecător al acestor mișcări dezagregante este unul: „reînvierea vieți econo­­mice și activarea inițiativei pri­vate". Pară îndoială că, studiul de an­samblu și sinteză al d-lui Corteanu ne-ar oferi prilejul unor obiecțiuni multiple. Nu vroim însă, să fim re­ținuți decât asupra ideilor enunțate. Funcționarul public nu este Sta­tul, spune d. Corteanu. Totuși Sta­tul nu poate trăi decât prin funcțio­nari. Concepțiunea aceasta nu este nouă. Sunt cunoscute teoriile con­tractuale, de drept public și de drept privat și teoria raportului de serviciu care încearcă să găsească un cadru juridic determinat, situa­­țiunei speciale a funcțiunei publice. Teoria precarsului, a contractului locației de serviciu, a mandatului, a contractului nenumit, a donațiu­­nei, a contractului special de servi­­­ciu public, teoria constrângerii le­gale la serviciul public și teoria contractului de drept public sunt do­vedite astăzi sforțări inutile și im­posibile, urmărind aflarea unui fun­dament juridic asemănător funcțiu­­nei publice, încercările acestea, toate, nu pot rezista unor obiecțiuni serioase. Astfel teza raportului de serviciu cară a fi înlăturată întrucât ea tinde să facă din funcțiunea pu­blică o situațiune în întregime su­biectivă, făcând-o să consiste, în e­­sență, într-un raport juridic încheiat între două persoane. Asemeni, teza contractuală cu toate aspectele ei, j trebue respinsă pentru că este tot o­­ teză subiectivă și pentru că, în sta­tornicirea legăturilor dintre funcțio­nar și Stat, lipsesc și elementele de fond și elementele de forma ale contractului. In sfârșit formula con­tractului de adeziune, nefericită și contradictorie, în înșiși termenii ei, trebue înlăturată, pentru că, ade­­ziune și contract, sunt termeni cari se exclud. Noi concepem funcțiunea publică la antipodul teoriei d-lui ,Corteanu. Funcționarul public este însuși Statul, în limita atributelor Serviciului public pe care îl exer­cită. Afirmațiunea noastră nu este nici un paradox, nici o ficțiune, nici o analogie comodă. Fără în­doială că momentul recrutării func­ționarului public poate fi socotit ca stm act unilateral de voință din par­tea Statului, funcționarul acceptă obligațiunile și drepturile legate de funcțiune și determinate de legi și regulamente. Din momentul intrării în funcțiune, între funcționar și Stat nu mai poate exista ur­ ra­port juridic. Corpul colectiv și au­tonom, care este Statul, presupune, în mod necesar, interese și aspira­­țiuni comune, cari tind să devină Științe juridice. Rualul administrativ este organizat în urmărirea acestui scop. Intre organele accestea și persoana morală sau individualita­tea administrativă care este Statul, spu­­ nici o relatiune juridică, pentru că și persoana morală Stat și or­ganul lucrând în limita funcțiune! lui, nu fac decât unul. Este indiscu­tabil că în măsura schimbului de servicii, anumite relații de comerț juridic pot lua ființă. Dar aceste re­lații sunt accesorii la funcțiunea pu­blică. Statul, este, indubitabil, — soco­tim împreună cu Ch. Turgeon, o realitate care traește prin noi pentru noi, este suma totală a ce­și­tățenilor cari l’au organizat. Forța sa este forța noastră, tendința sa este tendința noastră, dreptul său este dreptul nostru. Statul e națiu­nea însăși. Statul nu-i decât repre­­zintarea oficială, organizmul politic, agenția directrice, sindicatul intere­selor generale ale națiunei“. Ne­voile multiple superioare și colec­tive, se extriorizează însă, se orga­nizează, se disciplinează prin func­ționari. Și această sinteză plurifunc­­țională este Statul. Funcționarul pu­blic este organul esențial, organul alcătuit al Statului care sintetizează interesele superioare sociale. De­­altminteri, însuși d. Corteanu recu­noaște că Statul nu poate trăi fără agenții publici, cari au sarcina de­ a exterioriza voințele colective. In al doilea rând, d. Corteanu gă­sește ca unică și profundă cauză generatoare a grevei funcționarilor publici, disoluția vieții economice a Statului. Fără îndoiala că mișcarea funcționarilor are un temeiu eco­nomic, ca consequență a fenome­nului răsturnării echilibrului econo­mic. Salariul, pentru funcționar, este însăși existența lui; norme fixe, unitare și umane de salarizare, constitue un capitol în dezideratele acestei mișcări. A reduce însă lupta funcționarilor, la un fapt actual, pă­truns de interesul material prezent și lipsit de sprițul de abnegație, de­votament și sacrificiu, pentru un i­­deal general superior și dezintere­sat, este a judeca cu părtinire, cu îngustime, o luptă legală și patrio­tică de ani de zile, a salariaților de Stat, județ și comună. Mișcarea funcționarilor publici ur­mărește în prim rând dezrobirea puterei administrative de puterea politică. Confuzia și amestecul po­liticei în administrație, pe care le­gile organice le statornicesc este cauza profundă care a produs miș­carea funcționarilor. In al doilea rând, lipsa unui Sta­tut care să înlăture abuzurile in­tolerabile, favorurile, recompensele nem­eritate și înlocuirile arbitrare a determinat reacțiunea salariaților. In clipa când marea comisiune spe­cială, instituită de guvern, redacta un proect de Statut care nu în­țelege să statornicească autonomia puterei administrative, să fixeze drepturi și îndatoriri precise func­ționarilor, să acorde inamovibili­tatea, dreptul de eligibilitate în par­lament, dreptul larg și onest de a­­sociațiune, greva în administrație a izbucnit ca o protestare față de reaua voință și îngustimea de jude­cată a unor politiciani vremelnici și totdeauna aceiași; a izbucnit ca o afirmație morală a idealului urmă­rit de ei, ridicarea profesională și spirituală a funcțonarului public. Iată pentru ce am socotit să adău­găm observațunile noastre, la ra­ționamentele talentatului publicist, care este d. A. Corteanu, ION V. GRUIA Chiti II pagina IV-a ULTIMA ORA Fondator: NICOLAI FrUPESCU Conflictul dintre guvern și petroliști Din desbaterile recentei adunări a „Uniunei generale a industria­șilor din România“, a reeșit un grav desacord între guvern și pro­ducătorii de combustibil sub orice formă. Acest desacord a devenit în ul­tima zi un conflict declarat. Sta­tul­­ e vorba de d. Vintilă­ Brătia­­nu), fixează producătorilor prețuri ridicole pentru produsele lor, a­­tunci când pentru mărfuri de ca­litate inferioară importate, plăte­ște prețuri peste măsură. In afară de monopolizarea în­­tregei producții de cărbuni și lig­nit pentru c. f­­r„ bine înțeles, pe prețuri.«, patriotice. Statul plă­tește petroliștilor 700 l­i pentru tona de păcură în timp ce pentru păcura importată din Polonia plă­tește 1598 lei. Disproporția e și mare și nelogică. Situația aceasta de inferioritate în care ține guvernul pe harnicii frământători ai subsolului trebu­ia să exaspereze, lucru care sa și întâmplat. Peroliștii nu vor să mai furni­zeze. Statul. Gestul, probabil, va fi urmat și de mineri. Chestiunea se prezintă deci foarte grav. Sătui de batjocura guvernamentală produ­cătorii pentru cari statul nu a fă­cut nimic până acum, își cer drep­tatea. Refuză de a mai acorda cre­dit minciunilor de până acum. In cazul când nu va aplica și militarizarea sondelor și a­ puțu­rilor miniere, guvernul se află in­­tr'o grea dilemă. Atât numai că între arbitraj și legalitate, va fi preferat cel dintâi, și încă o criză soluționată... după sistemul „după mine potopul”. Tristă moștenire vor lăsa. Brătienii urmașilor lor! țmid&pr Se știe câ ori de câte ori se fi­xează prețuri maximale, asupra unei mărfi, acea marfă dispare cu desăvărișre de pe piață. E vorba acum să se fixeze pre­țuri maximale la stațiunile bal­neare și climaterice. ...Să știți că rămâne țara fără asemenea stațiuni! . * Dăndu-mi seama ai logica con­cluzie, de mai sus, e aidoma cu logica d-lui Vintilă în concluziile sale de ordin financiar, modific astfel parodia de silogism de mai sus: preturile maximale au efect tocmai contrariu intenției din ca­re au pornit, mărfurile se scum­pesc. Punându-se asemenea preturi îi­ stațiunile balneare, viața acolo se va scumpi și mai tare. Concluzia celor de mai sus : In orice chestiune în legătură cu economia politică, sub guver­nul actual, logica vintilistă e po­sibilă, iar rezultatul e la sigur vin­tilist. « ■ Mari călduri trebue să fie în Rusia, ...Altfel nu ne-am putea expli­ca de ce Sovietele fac răspunzătoa­re Anglia și Italia, de asasinarea lui Worobski, făptuită în Elveția de către un rus de origină elveția­na, ca urmare a unui complot pus la cale de ruși veritabili la Varșovia.* Aflănd urse în lu­me cu d. Vinti­lă a stat două minute în neacti­­vitate,­­ leul a înregistrat o fru­mușică urcare. A .OPERA“ m mU Oficiosul liberal, află­m» „ul­tima oră" politică faptul, de si­­nur senzațional, că guvernul A DAT răsplata celor ce s’au sa­crifcut pentru țară. Și anume: — «stăm textual : A DAT țăranilor pământ, drept de vot și școală; VA DA lucră­­­torilor participarea la beneficii și VA DA intelectualilor insti­tuțiile de cultură NECESARE*. Pe românește , „poveran! » dat țăranilor pământul pe care alții i’au dat , le-a furat dreptul de vot iar școala­­ o forțează să și-o facă sensuri. In afară de a­­ceasta, va da și altele — la Moș Așteaptă. Prea sunt multe. Populația țării cere mult mai puțin : vrea să poată trăi libe­râ și din produsul muncei ei, a­­dică vrea o viață mai ieftină co­respunzătoare posibilităților ei materiale. Iar mofturile cele­­­lalte, guvernul poate să se lase pentru mai târziu. „VIITORUL“ MINTE! E irevențios cuvântul, dar cu specimine de natura „Viitorului“ nu se poate utiliza alt cuvânt decât acesta: minte. Minte oficiosul când afirmă că ziarele din Ardeal aduc știrea că „agenții grupării c-iar­­ Mania și Minte, deci, „Viitorul“ când sa dedea ii­ prin sate la operă crimina­lă de instigare“. Minte, fiindcă, contra obiceiului partidului liberal, care are merce­nari angajați în toate orașele, par­tidul națonal nu are agenți. Agen­ților le trebuie leafă, iar partidul național nu are de oferit decât su­flet. Minte, fiindcă <te că ar fi avut ce­va precis, nu s’ar fi mulțumit nu­mai cu simpla afirmare că „agenții îndeamnă pe săteni să nu se supu­nă legilor“. Dacă vre­un jandarm măcar ar fi surprins un „agent“ pe­forând pe tema anunțată de VIITO­RUL guvernul provoca conflagra­ție europeană. Vaida se dedau („Viitorul" spune adăpostul gratuității aruncă fără nici un scrupul în socoteala singu­rului partid de ordine care ne-a mai rămas în țară, ticăloșiile de cari nu odată s’au făcut vinovați liberalii. Și ca să se vadă acum cine sunt adevărații instigatori e că in ace­­laș număr, „Viitorul“ anunță că „se va da lucrătorilor participarea la beneficii“. In afară de dulceața cestui „se va da“, faptul în sine constitue o instiga­ție. Mizeria tot mai în creștere, lipsa de lucru, scumpetea vor sfârși prin a răsvrâ­ti într’o bună zi și clasele munci­torești. Atunci când mulți munci­tori nu au nici pâine, guvernul le promite participații la beneficii. La cari beneficii ? La ale întreprinde­rilor liberale ? Am voi s’o vedem. Și cum nu vom vedea-o, cum se ca­lifică faptul ? Dar „Viitorul“ nu înțelege toa­te acestea din alte motive: nu are calitățile necesare pentru pricepere și nici măcar simțul realităților. In clipa pericolului înecatul se apucă și de un fir de iarbă. Li se pare li­beralilor că stropind cu noroi în fruntașii partidului național și-au ușurat situația și și-au asigurat gu­vernarea încă o serie de ani. Atacul mincinos al „Viitorului" mai are insă un delesupt: nu cum­va ofensiva aceasta seamănă a_ retragere în opoziție ? A­minterE ce rost ar avea mișen­a ? Relațiunile României cu Turcia Corespondentul lui „Le Temps“ la Constantinopole, după cum a­­rată o depeșe, e informat că noul ministru turc la București, Dja­­vid, ori Djoural Bey, are instruc­țiuni să aranjeze cu România chestiunea insulei Ada-Kaleh. Ministrul turc la București, a sosit mai de mult în țară, dar nu și-a prezentat încă, după câte știm, scrisorile de acreditare. De­sigur insă că pentru a veni a ob­ținut înainte agrementul necesar. Faptul numirei unui ministru al Turciei, lasă insă oare­cari ne­dumeriri. Noul ministru reprezintă actua­lul guvernământ al Turciei, Ke­­malist, care după cum știm nu e recunoscut de Europa­. A reluat România relațiile di­plomatice cu Turcia, al cărei gu­vern ii recunoaște ipso facto ?. Pacea generală s‘a semnat, drept, — dar nu s‘a semnat încă e pacea care nu se știe dacă se va semna la Lausanne unde Turcia s'a pus in conflict cu România pe chestia insulei Ada Katah. Corespondentul lui „Le Temps“ la Stambul anunță că ministrul turc de la noi are misiunea să „aranjeze“ această chestiune a in­sulei. Deci, recunoaște România că are ceva de aranjat cu Turcia cea nouă în această privință Apoi, România primește un ministru turc, tocmai în clipa când aliata noastră Franța e un conflict aproape acut cu Turcia. Și încă­­ suntem mai mult de­cât aliați cu Grecia care se află în stare de răsboi cu Turcia,­­ stat care înainte de a trimite ori­unde aiurea un reprezentat diplo­matic, îl trimite la noi. ...Dar toate astea sunt chestiu­ni pe cari de­sigur că nu d. Du­ca va bine­voi să le lămurească, AL. BZ. fost la înălțime Dacă se cuvine cuiva o mențiune cu ocazia solemnității din ultimele zile atunci acela e Primăria. Primăria a dat dovadă că are mă­turători, stropitoare, pavagii, mături, tumberele, etc. Vă ve­i întreba cum asta? Foarte simplu. Stradele Mihai Vodă, Arhivelor, Isvor, Bulevardul Principele Mircea care înotau de obi­­ceiu în murdărie au fost curățate ca’n palmă (nu facem aluzie la palma d-lui Vintilă), stropite de câte cinci ori pe zi și reparate... parchet­au altceva, în special strada Arhivelor care era un fel de viroagă abruptă și stâncoasă a devenit un veritabil scuar. Ți-i mai mare dragul s‘o privești. Și operația nu s‘a făcut decât într'o zi. Record nu altceva. Locuitorii din cartier au depus în „em­n de recunoștință, o co­loană pe mormântul „Eroul­ui Necunos­cut“ care i-a făcat demni de deosebita atenție ce Ii s‘a arătat Se afirmă că, cu același ocazie, un membru al comisiunei monumentelor istorice a observat ruina în care se găsește turla bisericei lui Mihai Vodă și ar fi opinat pentru dărâmarea ei, întru­cât nu ne mai trebuesc astfel de vechituri în țară. ■«♦­«••♦•»♦ [UNK]•♦»■»••­»•­*. •***•■ Arestarea regelui Suediei Berlin. 16. (Rador). — Din­ sursă oficială suedeză se des­­­mint știrile despre arestarea regelui Suediei și a fostului duce de Baden la Munheim. A­­ceastă știre este desmințită chiar din Munheim de unde a fost răspândiții. I Raporturile economice italo-române | -------------- 3 — Ce scrie presa italiană — Ziarul italian „Corriere Diploma­tico e Consolare“ din Roma publi­că, relativ la inițiativa economică italiană în România, următoarele : România are astfel și atâtea afi­nități etnice, istorice și culturale cu noi că se poate spune cu drept cuvânt că ea constitue avantgarda rasei latine în Orientul apropiat. In mijlocul slavismului, Românii reprezintă o oază de latinitate care în urma realizării unității naționale a dobândit o importanță foarte ma­re. Simpatiile foarte vii­ce, nu nu­mai de astăzi, unesc pe descenden­ții coloniștilor lui Traian de pămân­tul de la care își trag origina pri­mii soldați cari au adus civilizația din Roma, trebue să servească de baza pentru o apropiere tot mai mare atât pe terenul cultural, cât și pe cel economic. Ar fi deci o­­portun să examinăm pe scurt con­­dițiunile industriei noastre în aceas­tă țară care pentru mulți italieni poate să constitue o a doua patrie, viața românească pentru Italia Războiul mondial, punând în fu­gă aproape totalmente producțiu­­nea austro-germană din orientul e­­uropean, opera industriei italiene in acele piețe a putut să se afirme cu mai puține greutăți de­cât îna­inte de războiu. Italia după încheierea armisti­țiului din 1918, a avut grijă să în­drepte comerțul ei în special în­spre România; cantități foarte în­semnate de mărfuri de tot felul in­trau pe Dunăre pe flota națională (italiană), care a trecut din al șap­telea loc ce ocupa înainte de răz­boiu, la al doilea, iar exportatorii italieni au înființat în centrele prin­cipale, București, Galați, Brăila și în alte secundare, importante re­prezentanțe comerciale. Chestiunea încrederii a fost re­zolvată cu mari avantaje, căci ne­gustorii italieni — o putem afirma cu mândrie — au dat dovadă de ap­titudini alese, de inițiativă și de or­ganizare, reușind în scurtă vreme să se bucure de cea mai bună re­putație ca oameni abili și corecți, împrejurări favorabile Din nenorocire numeroase îm­prejurări defavorabile au contribuit ca rezultatele materiale să cores­pundă într-o măsură cu totul ina­­decvata față de perspectivele avu­te la început; nu numai, de pe ur­ma acestor împrejurări a trebuit să se suporte chiar sacrificii foarte grave. Deprecierea progresivă a valutei preocupanta criză a transporturilor pe uscat, neîncetata alternativă a permisurilor și a prohibirilor la im­port, alarmanta congestionare porturilor de sosire și multe alte a adversități și obstacole contra că­rora nu putea să lupte nici cea mai luminoasă prevedere, au paralizat aproape cu desăvârșire tranzacțiu­­nile comerciale. în aceste împrejurări defavora­bile, s’au pus încă odată în eviden­ță demnitatea și fermitatea expor­tatorilor italieni, cari încrezători în viitorul țării, au suportat situația creată fără zgomot, fără protestări, ceea ce a făcut ca să-și câștige st­­ma generală. Acum o meritată revanșă e în perspectivă pentru aceia care au știut să înfrunte cu curaj grava cri­ză. Valuta nu va întârzia să ia cursul înbunătățirii, transporturile merg spre normalizare, încrederea a început sa se reîntoarcă și în a­­ceiași măsură târgurile se însufle­țesc, cr­eând astfel oportunitatea pentru multe din industriile noastre de a se afirma cu succes și în mod durator. Posibilitijî de desfacere Pânzeturile fine, pălăriile, artico­lele de încălțăminte, un­delemnu­­rile, se desfac în mari cantități în România, automobilele italiene îșî păstrează primatul, cauciucurile Pi­relli au luat road celor germane și ruse, pe când înainte de războiu erau puțin cunoscute. Dar activita­tea italiană în România nu se o­­prește aci, căci numeroase alte in­dustrii ale noastre așteaptă rândul spre a se afirma. E fatal ca indus­triile noastre alimentare, chimice, textile și electrotehnice, pentru a nu cita pe cele mai importante, să sfârșească prin a se impune pe pie­țele românești. Camera italiană de comerț și de industrie din România care are, pe lângă alte secțiuni și un sediu la Brăila, desfășoară (sub directiva și preșidenția d-lui Allievi, adm­in­­s­­tratorul delegat al băncii Comer­ciale Italiene și Române din Bucu­rești) în acest sens toată activita­tea sa, de la care avem dreptul să așteptăm multe. Pe de altă parte e o datorie a recunoaște că amicii ro­mâni apreciază pe zi ce trece tot mai mult pe italieni, calitățile lor și de comercianți abili și corecți, pre­­­cum și sobrietatea și hărnicia mun­­­citorlor italieni, v ' Starea Înfloritoare a Boat*­niei Fără îndoială că o stare de în­florire dintre cele mai strălucitoare așteaptă România într’un viitor­ foarte apropiat, aci conaționalii noștri vor avea clară impresiunea de a găsi la ei acasă, grație atât netăgăduitei afinități de rasă și de cultură cât și ospitalității generoa­se a românilor care văd cu plăcere cum industriașii italieni se substi­­tue austro-germanilor. Apreciind importanța ce poate­ lua activitatea noastră economică­ cu România și partea însemnată a­ care teh­nica și mâna de lucru ita­­liană ar putea să contribue la re­­­novarea și desvoltarea țării, guver­nul român intensifică printre noi propaganda sa, atât prin publicați­­uni și conferințe cât și prin proprii­le sale Consulate. Unei țări cari posedă atâtea ener­gii latente și cari are o justă dorin­ță de a-și asigura în lume locul la care are dreptul, nu poate să-i lip­sească cel mai frumos viitor, și el natural ca la realizarea lui să coo­pereze descendenții acelor Roma­­ni cari au adus în Balcani suflul în­viorător al latinității, în­ Conflictul anglo-rus Londra, 17. (Rador). — Criza anglo-rusă pare să se fi atenuat Discuția de Marți din Camera Co­munelor asupra politicei rusești s’a terminat cu declarația partidului Muncitoresc că renunță la moțiunea de neîncredere propusă, întrucât guvernul s’a declarat dispus să ne­gocieze cu Krasin. La încheierea desbaterilor guvernul a declarat încă odată că nu este dispus ca, in cursul tratativelor cu Krasin să renunțe la condițiunile puse Rusiei (Citiți continuarea în pag. îl­ a) Cronica cu­turală Jubileul „României June“ din V­iena Cincizeci de ani dela înființarea societății S’a împlinit de curând o jumăta Un almanah festiv va ieși de a­re de veac dela înființarea socie­tății academice „ROMANIA JU­NA“ din Viena. Comitetul executiv al societății, în frunte cu d. Oc­­tavian Moșescu, a hotărât ca ser­bările jubiliare din Capitală să ai­bă loc la începutul lunei Iunie. Din sumele adunate se va ridica la Cluj o statue, reprezentând pe cântărețul „Lacului“ albastru și al «Luceafărului“ semenea în curând de s­ub teascu­rile tipografiei, cu colaborarea ce­lor mai distinși scriitori români, în frunte cu M. S. Regina Maria. Rolul ș însemnătatea societăței „România Jună“ pentru trecutul cultural al Românismului este mai mare decât ni-1 închipuim noi. E de ajuns să spunem, în aceasta privință, că împrejurul ei s’au a­­dunat studenți din toate ținuturile locuite de români, din vechiul re­gat, din Bucovina, Basarabia, Un­garia, Bulgaria, Macedonia și Is­­tri. Toți acești tineri, crescuți în atmosfera unor culturi străine, s’a adunat în ședințe și grupări inti­me, și astfel au început să simtă pentru prima oară adânc române­ște. S’a făcut atunci, în mic, aceiași unitate sufletească ce se încearcă să se facă astăzi, în m­are. Date sigure asupra strălucitului trecut al societăței, găsim în minu­nata monografie istorică publicată cu ocazia împlinirii a 40 ani de exi­stență a acestei societăți. Lucra­rea se datorește eroului Ion Gră­madă, român bucovinean, care a căzut pe muntele Cireșoaia, în răz­boiul pentru întregirea neamului. „România Jună“ a luat ființă în Martie 1871, din contopirea celor două societăți studențești anteri­oare, „România“ și „Societatea li­terară și științifică“. Ea s’a intere­sat întotdeauna de mișcarea cultu­rală și națională din Regat. Și, ca o răsplată pentru aceasta, f­­aptul că imnul societăței, compus în 1879 de Andrei Bârseanu, s’a răspândit pretutindeni și a ajuns cântecul nostru național. Pe-al nostru steag e scris unire, Unire’n cuget și’n simțiri... Deviza aceasta a devenit cu tim­pul bun comun al tuturor Români­lor. Câteva luni după înființare, so­cietatea „România Jună“ a sărbă­torit la Putna, în ziua de 15/27 Au­gust 1871, 400 de ani de la sfințirea Monastirei Putna, unde se află mormântul Voevodului Ștefan cel Mare. Societatea a depus acolo o inimoasă una de argint, învăluită într’o flamură de mătase tricoloră. Atunci s’a văzut pentru prima oa­ră că poporul românesc de pretutin­deni, deși sub diferite stăpâniri, are acelaș viitor de aur... Tot ce a fost mare în literatură, știință și artă națională, a făcut parte din această tinerească socie­tate. Nume de poeți și scriitori ca Mihail Eminescu, Vasile Alexandri, I. L. Caragiale, B. Delevrancea, I. Creangă, T. Maiorescu, A. Odobe­scu, B. P. Hașdeu, Gh. Bariț, T. Cipariu, Andrei Bârseanu, Ion Grâ­madă, Ion Slavici, Aurel Popovici, nume de istorici ca D. Onciul, N. Iorga; filologi ca W. Meyer Lub­­ke, Sextil Pușcariu ; de oameni po­litici ca Take Ionescu, Al. Vaida- Voevod, Iuliu Maniu, V. Goldiș ; de mediciniști ca Victor Babeș, sunt strâns legate de numele „României June“. Eminescu­ a fost ales, chiar în pri­ma ședință din 8 Aprilie 1871 a so­cietății ca bibliotecar. El a dat i­­deia serbării de la Putna. Poate că sub impresia acestei înălțătoare fes­tivități va fi scris el versurile : Ștefane, Măria Ta, Tu la Putna nu mai sta... etc., tot așa precum Alexandri a scris cu acea ocazie „Imn religios“ Imn lui Ștefan cel Mare“. In ședin­și­țele societății, Eminescu vorbea o fermecătoare limbă românească, așa cum numai el a știut să o fă­­uriască. De atunci s’a legat o strân­să prietenie între Eminescu și Sla­vici, amândoi muncitori neobosiț la „România Jună". La moartea lui Eminescu însă, în 1889, „România Jună“ n’a găsit nici o floare ca s’o pună pe mor­mântul celui mai harnic și mai de elită membru al ei... Parastasul de 20 de ani de la moartea lui, va fi reparat întrucât­va greșala, dar in tot cazul a fost atunci încă o dova­dă a nerecunoștintei omenești. Cu Alexandri, — pe atunci un poet consacrat, — nu s’a întâm­­­­plat însă acelaș lucru: el a fost în­că din 1873 numit „membru ono­­rar“, pentru meritele sale literare. Jubileul de 25 de anii de existen­tă a societății, a fost serbat în 1898 cu un fast nemai­pomenit, așa încât Ungurii bănuiseră că ar putea fi o demostrație a studențimii române împotriva lor! De mișcarea literară, membrii „României June“ se interesau mai mult ca de orice, căci scopul socie­tății, in primul rând, acesta era, dovadă, cele 500 conferințe ținute, dintre care o mare parte literare. Ei au luat parte la lupta dintre cu­ iI

Next