Epoca, aprilie 1932 (nr. 955-980)
1932-04-02 / nr. 955 (nr. 956)
Pagina 2-a’ Conferințele Cercului Analelor Române Sâmbătă 2 Aprilie, ora 5 d. a., se va ține la Fundația Carol, a XXII-a conferință din ciclul organizat de „Cercul Analelor Române”. D. Liviu Rebreanu, va vorbi despre: Romanul romanelor. Vor da prețiosul concurs: d-na Sabina Nicolescu, solista Operei Române și a Filarmonicei, har, pă d-na Biela Solomon-Calimachi și d-ra Elvira Godeanu, de la Teatrul Național, lectură din Arghezi. Bilete a Iei 40—20—10 la Agenția Feder și înainte de conferință la Fundație. Membrii studenți au intrarea liberă. * A XXIII-a conferință va avea loc Miercuri 6 Aprilie, ora 9 seara, la Ateneul Român, și va fi consacrată comemorarea lui Goethe. Celebrul artist Alexander Moissi, va vorbi despre Goethe. -xcx- EPOCĂ Ultimul volum, al cunoscutului scriitor, d. Lascarov Moldovanu, cuprinde 23 de bucăți, schițe și nuvele, scrise cu aceiași notă de cunoscută duioșie, într-un stil puternic imaginat și plin de observații neașteptate, stil care-l caracterizează pe d. lascarov Moldovanu. Cartea întreapă este un psalm de închinare Celui Atoatefăcător; în fiecare bucată, teama de merele necunoscut dăinuește, ca o obsesie, ca o veșnică frământare a unui suflet chinuit de teama forțelor nevăzute. Casa din pădure, o carte profund creștină, scrisă de un mare talent, fără scop didactic, ci, mai mult dintr’un sentiment de milă, de nețărmurită milă în fața semenilor săi, făpturi fără nădejde în nimeni și în nimic, pe de-asupra cărora totuși, planează, puterea îngăduinței tainice și de esență divină. D. Lascarov însă, nu povestește numai, ci analizează chipurile făpturilor pe cari le creiază. De aceia eroii lui, trăesc, cu o vitalitate crudă, gorkiaoă, care-l face pe cititor să-i vadă mișcându-se, printre filele cărții, să-i audă vorbind, și să înțeleapă rostul firei și el pornirilor lor. Un exemplu : un tablou . Intr’o casă săracă, la căpătâiul unui copil mort, stă mama și-l plânge... Un oltean trece nepăsător cu coșurile, vede o femeie singură, e miezul nopții, geamul e deschis, și, se hotărește să dea un atac tâlhăresc... Nu văzut nici mortul, nici lumânarea dela capul lui... Sare pe geam, și cere bani femeii, cu cuțitul în mână. Femeia răspunde : Cităm : „N'am bani cu ce să-mi îngrop copilașul. Sunt singură pe lume, l-am prăpdit acuma și pe el, n'am un ban, n'am un ban ,iar, hohotind de plâns își plecă fruntea spre bocancii plini de noroi ai omului din întuneric Femeia îl duce pe tâlhar și-i arată coplul mort. Descrierea scenei, înfricoșător de simplă : „Pe prag, se pripiră. Femeia plânse“. „— A murit... Cuvântul căni și se așeză alăturea de floricelele firave din preajma copilului mort". Acum, se întâmplă ceea ce era profund omenesc să se întâmple: „Femeia simți cum mâna hoțului se desface de aci și, ca în vis, îl văzu că se apropie de masă. Omul ingenunche din nou, și scotocindu-se prin buzunare, scoase ceva ca un boț de hârtie, îl puse alăturea de mâna copilașului, și încet, cu fereală și cu temere, își apropie buzele de degetele lui albe și slabe... mai stătu câteva clipe — își făcu o cruce ferită — și oftând, se sculă Tâlharul, devenit, în fața morții copilului, mai creștin decât mulți creștini cinstiți, dăduse bani pentru îngropare. A doua zi când văzu banii, femeia, vag, ca în apele fără albie ale unui vis, își aminti“... Nu e de ajuns reproducerea acestor câteva linii, pentru a vedea la ce înălțimi poate ridica o frază, talentul d-lui Lascarov ? Dar, nu toate bucățile sunt simple „povestiri“ așa cum se intitulează, modest, autorul. Avem bucăți simbolice, ca „Cei patru corbi“, ori „Pustiul“, cari te fac fără voie să te gândești la realizările marelui maestru al groazei care a fost Edgar Poe. Avem „Gândul“ care-i o analiză minuțioasă a clipelor de micime sufletească prin care trece orice făptură Apoi viziunile: „Odată, — Departe“, „Profesorul de vioară“, „învierea lui Serafim“, sau „Omul care și-a pierdut umbra”... și, în fine „Casa din Pădure“ care e mărturisirea de credință a bucăților: „Eu nu rabd ci primesc“, „Povesta talantului“, „Cămătarul“, „In Vinerea Peștelui” și a celorlalte câteva bucăți din volum. Repetări: „Casa din pădure“ e o carte rară. Un talent recunoscut ca d. Lascarov-Moldovanu a scris o carte de mare valoare stilistică analitică și morală, o carte care trebue citită mai ales de cei tineri, pentru că generala actuală are nevoie de pacea sfântă care plutește în frazele d-lui Lascarov- Moldovanu, pace dătătoare de năzlej, de. de credință și de curățenie sufletească. . _ ... ,■ Paul Caniei nmi Al. Lascarov - Moldovana: „Casa din pădure“, nuvele și povestiri Pagina culturală și artistici In revista protestantă germană die Chriclise Welt (Lumea creștinească) din Berlin, cu data de 12 Martie a. c., iată un lung articol despre Biserica noastră românească ortodoxă. Autorul scrie sub titlul „O Biserică pe drumul deșteptării“. E vorba de Biserica noastră. Autorul, fostul pastor din Wiesloch, lângă Heidelberg, azi trăind ca pensionar în Heidelberg, a citit multe despre noi, a mai scris despre Biserica noastră și poate va mai scrie. Născut pe vremuri în Craiova, având încă rude acolo, plecat din țara noastră pe la 13—14 ani, vorbește mai greu limba noastră, dar de citit citește ușor românește, așa că a putut urmări de aproape dezvoltarea Bisericii noastre. A scris totdeauna cu inimă bună despre noi și a păstrat cele mai bune amintiri din copilăria sa în Țara Românească. De zeci de ani, deci, avem un prieten în acea lăture depărtată a Germaniei. Carl Arnold îi este numele și e un bărbat de înaltă învățătură, cum se Suvafa odinioară în Germania, mai temeinic, în unele privințe, decât în ziua de azi. Citește ușor limbile vechi greaca, latina și ebraica, lucru care a mai slăbit în generțiunea de mai târziu. In 1913, a avut o întrevedere cu Titu Maiorescu în Heidelberg. A scris atunci o broșură, despre ce i-a spus Maiorescu în acea împrejurare, în plin război al popoarelor și despre pozițiunea României în mijlocul încăierării tuturor. Pe mai mult de 6 coloane lungi, late și dese, își înșiră acum ce are de spus despre Biserica românească. Și nu e isprăvit. Trebuie să mai așteptăm și nu viitor. Dar încât avem până acum, spune destule lucruri bune despre noi. Ne privește ca o Biserică în plin zbor și care, cu toate lipsurile trecute, ne mișcăm voinicește pe calea propășirii. Indeobște, autorul, informat exact, este întemeiat în scrisul său. Ici și colo doar. Întâlnim câteodată sau apreciare un deplin în linia adevărului. 1. De pildă, d. Arnold crede că Biserica Romei și cea unită din Țara Românească sunt Biserici mai pine de învățătură decât a noastră. Dar aceasta e departe de a fi adevărat. Cultura Bisericii unite dela noi e de o rară șubrezenie. Preoții lor, la un concurs cu ai noștri, cad ușor de alumba, iar înfumurații teologi ai Bisericii unite sunt mai prejos ca noi și nu au peste noi decât cordelele și găitanele roșii. 2. Apoi acești uniți nu sunt 1 milion jum... cum crede d. Arnold, ci 1,300,000. 5. Apoi domnia sa mai crede că suișul Bisericii românești a început după războiul popoarelor. E adevărat că aici stă la îndoială și zice „wenn ich recht habe“, „dacă am dreptate“ și cugetă că anul 1900 e o ușoară pornire spre mai bine, dar crede că grosul Bisericii începe calea suișului după război. Adevărul este însă că înoirea Bisericii începe mai de mult, de la înființarea facultății de teologie, înainte de 1890, de la reforma seminariilor prin Tache Ionescu în 1893, de la deprinderea teologilor noștri de a călca mai des drumurile străinătății. Toate acestea sunt cu ani și ani înainte de războiul cel mare și de anul 1900. Autorul are mare dreptate când spune că Biserica noastră a fost dată înapoi, de la ce era odinioară, de duhul apusean, vrăjmaș Bisericii, un duh de liberalism care privea cu dispreț la tot ce era așezământ al trecutului. înoirea României era înțeleasă în primirea fără cercetare a tot ce flutura în străinătate. Era duhul cel mai lipsit de critică, starea omului care nu stă bine pe picioarele lui și este orbit de tot ce vede altul Autorul are dreptate și când scrie despre sărăcia Bisericii noastre. Da, a fost silită să fie săracă, pentru a se putea dezvolta și ridica mai greu. Din starea la care a fost supusă atunci, ea sufere și acum. Secularizarea nu a însemnat numai o mântuire a țării de înstrăinarea bunurilor ei, ci și o înăbușire a Bisericii. Autorul cunoaște bine persoanele din Biserica noastră. Are cuvinte de înaltă prețuire pentru Patriarhul nostru, pe care-l numește „chip impunător, care-ți câștigă inima, bărbat care este ca turnat, nu numai să reprezinte Biserica cu demnitate exterioară, ci ceia ce e și mai mult, și de a o cârmui în aceste vremuri grele". Numește bărbat de îndrăzneală și viteaz pe Mitropolitul Nicolae de la Sibiu, pe Episcopul Vartolomei de la Râmnc, pe care-l numește organizator în toată puterea cuvântului; pe Episcopul Grigorie dela Arad,, pe care-1 numește energic luptător împotriva sectelor; pe păr. Dr. Gh. Ciuharsciu, consilierul episcopal la Arad, pe care-1 numește adânc cunoscător al istoriei bisericești, al dreptului Bisericesc și harnic publicist, pomenește pe Arhiereul Grigorie de la Iași, pe profesorii facultății de teologie. Cu multe laude, pe care nu le mai traduc aici, pomenește și de scriitorul acestor rânduri și de revista Sfântului Sinod Biserica Ortodoxă Română. Prin astfel de cuvinte, domnul Consilier consistorial (titlul cu care și-a încheiat slujba) Carol Arnold ne recomanda străinătății în chipul cel mai înalt și nu putem decât să-i fim adânc recunoscători, pentru atâtea cuvinte bune spuse despre noi. De când a plecat din țara noastră, iubirea nu i s’a răcit și urmărește viața noastră cu drag. Un vrednic prieten. Acum așteptăm și urmarea și vom mai scrie. Arhim. Scriban Poeme în proză de F. Sininucovichi Noaptea, în goana mare, a trecut vântul prin grădină și-a frânt tulina falnicului crin. Și, regina florilor mari. Dimineața florile invidioase au întins hora de bucurie. Numai viorica a plâns cu lacrimi amare la creștetul reginei moarte. O garoafă purpură de necaz o *ntrebă: — De ce plângi ? Ar trebui să râzi; doar te-a ascuns in umbra îngâmfatei ei coroanei timidă, vioara îi răspunse : — Plâng pentru că toți cari sau oprit să-i admire frumusețea ei regească sau oprit du os și la farmecul blând a firii mele. VIOARA Trimis-a Providența palida grijă în lume. Își îmbrăca odrasla favorită în cămașa de cărți și-i dete toiagul de pelerin în mână. Și a pornit grija să-și ia partea de bucurii în lume. Dar călătorul o evita în drum, gospodarul i-a trântit ușa în față și tn saloanele cu muzică și dar au uitat-o într’un colț, musafirii cei veseli Așa rătăcea veacuri palida grijă printre oameni, pance obosită s’a înapoiat la geneză. Atunci Providența a înveșmântat-o cu straie lucioase și i.a încununat fruntea cu diademă. Și palida grija a pornit din nou în lume — și pretutindeni a fost primită cu flori și frenezie. 1) De volumul inedit care va apare în curând. Ezpoziție Vernisajul expoziției de pictură și desen a d-nei mina Byck-Wepper va avea loc Duminică, 3 Aprilie 1932, ora 11 dim. în sala „Ileana“ (Cartea Românească) din b-dul Acamediei No. 6. Sunt anumite adevăruri, cari, spuse supără anumite persoane cari se cred vizate, deși intenția celui cari oglindește anumite lucruri și care comentează unele stări de fapt, au urmărit modul acesta de a vedea. Deci excluzând acest punct de vedere, care nu-și are locul aci, vom începe a discuta situația pugiliștilor profesioniști care, deja un imp încoace țin capul programelor, ridiculizând reuniunile de box, nu din cauză că aceste belele ale boxului românesc ar fi capabile, că ar fi mulțumit din cauza tehnicei, școalei, combativității și mai ales că inteligența lor ar fi stimulentul înțelegerii unei cât de infime părți ale artei și tehnicei boxului, cât din cauza greutății lor, știind că, în mod magnetic, lumea e atrasă către reuniunile pugilistice prin faptul că „greui“ excită o curiozitate explicabilă prin faptul că, la noi, matchurile cu boxeuri contând de la greutatea de 70 kgr. în sus, sunt foarte rare și că în străinătate asemenea lupte face obiectul unei atenții specale și daci de aci și „psihologia mulțimii“. De la definitiva eșire, după ting, a acelui care a fost pionierul boxului în România, care a fost tehnicianul și cunoscătorul artei boxului, în toate detaliile lui, am numit pe Dumitru Teică, a urmat o perioadă în cari s'au ilustrat Constantin Nour, Lancia, Spakow și Axioti — aceștia doi din urmă rămânând tot ceea ce au fost, mai ales penultimul cari ne-a făcut cinste în Franța. In urma acestora și-au făcut apariția trei așa ziși boxeuri, cari se numesc Dumitru Pavelescu, Jean Marinescu și Marcel Florescu. Trei inși cari nu fac decât să indispună pe fervenții reuniunilor pugilistice, cari înglobau și lumea „subțire“, a Capitalei, dornică de a gusta un match de box, ca oricare spectacol, și de a se inita în tehnica și arta boxului atât de apreciat și iubit în toate straturile societății în strănătate. Cine poate concepe ca lumea mai suportă apariția acestor „trei“ pe ring ? Cum poate omul să privească un match între aceste unități, cari nu fac altceva pe ring, decât să se uite unul în altul neindrăznindu-și schimba pozițiile de stâlpi de telegraf, vrednice de circ ,la Moșie și numai când publicul săturat de aceste lucruri protestează vehement și huiduc, numai atunci când mastodonții schimbă câțiva pumni, mișcându-se ca niște patrupede greoaie și toate aceste lucruri neavând nimic comun cu arta de a boxa, iar mai târziu, după mai mum un round, când mâinile acestora provoc o învălmășeală, nu știm cum, unul din acești imobilizați cade, fără a fi văzut ochi noștri unde și cum a lovit, apoi ca act final lumea începe a huidui, în timp ce spectatorii de la „parchet“ jură că nu vor mai ved la asemenea reuniuni de box, cari sunt atât de execrabile. Ce se educ pe ring și mai ales figurează în capul programelor asemenea pugiliști cari nu știu ce este boxul și cari credem că niciodată nu-i va putea înțelege deoarece atâta timp au dat dovadă a fi săraci cu „duhul“ ? Voim a imita galele cu „greu“ din străinătate ? Oare aceștia se pot compara cu străinii ca : Marcel Thil, Wecb Hood, Leu Hartney, Pistula, Tarante, Gaurian și americanii Vince Dundee, Gorilla Vohita — ca să amintesc pe cei cari au greutăți similare și mai departe pot măcar face impresia unor întâlniri în cari figurează numele de mai sus ? Nu. Cei cari i-am înșirat mai sus, sunt oameni cari cel puțin posed noțiunea de ceea ce înseamnă a boxa, pe când ai noștri... Să terminăm odată cu aceste elemente indezirabile cari nu au nimic comun cu arta de a boxa. Dacă vor mai continua asemenea stări de fapt, putem pronostica următoarele : distrugerea prestigiului boxului în România, pierderea complectă a interesului ce stârnea reuniunile de box. Deci să păstrăm prestigiul „nobilei arte“. JEAN RADULESCU Sport Prestigiul boxului in România Ce va trebui să facem — Este anual o bogăție? Continuare )Minimul de acoperire de aur nu e niciodată, utilizat, în periade normale. Rolul acestui miim legal este de a inspira încredere, căci toate operațiunile se fac nu cu ajutorul acestui minim, dar cu ajutor marjei adiționale, deținute în aur, sau în valori imediat convertible în aur. Acest minim este rezultatul unui convenții și o economie considerabilă s-ar putea realiza prin reducerea lui. Totuși proporțiile acoperirii fiind convenționale, o țară nu ar putea lucra independent fără să rezulte o lipsă de încredere pentru moneda ei. De aceea o înțelegere internațională e necesară. Noi nu credem, spune delegațiunea aurului, că o asemenea înțelegere ar ridica greutăți insur din pat. Sa mordabile. Să așteptăm cu încredere, o asemenea înțelegere. Să așteptăm cu încredere ziua când barierile vamale vor dispare, adică când înțelepciunea va învinge egoismul popoarelor. Până atunci însă, asistăm neputincioși la o perioadă de scădere de prețuri datorită deflațiunei. Am iimupresiunea chiar, că ajutăm acestei scăderi pe cale legislativă. Evident, denunțând deflațiunea, riști impopularitatea, căci deflațiuine înseamnă scădere de prețuri, dar scăderea aceasta nu e datorită progreselor tehnice sau unei mai bune organizări de productioni, ci penuriei monetare, ori scăderea prin deflațiune este întotdeauna însoțită de o scădere a prețurilor de cumpărare, deci de o sărăcire generală. Poate acestea dovedesc că stabilizarea a fost rău înfăptuită. Era nevoe de o cantitate mult mai mare de aur. Azi prin scăderea prețurilor care merge mână în mână cu sărăcirea, mergem pe o pantă care poate să ne fie fatală. Facem conversiuni de datorii, reduceri de chirii, reduceri de salarii, crezând că de pe urma lor va rezulta fericirea, pe când toate aceste măsuri, nu sunt cât rezultatul sărăcirei noastre generale. Cu o asemenea politică, nu putem îndrepta finanțele țării. Statul va fi pus în neputința de a face față obligațiunilor sale către străinătate. Aceasta va bucura pe mulți, dar va întrista pe acei care cred că România nu are dreptul să-și renege semnătura. In mijlocul acestora, trebui să fie toți oameni onești, în mijlocul acestor vreau să rămân chiar singur de va fi nevoe. -xox- O conferință despre arta casnică românească Washington Star, serie: „D-na Mary Hanchett Stone din Saginaw, Midi, a ținut invitaților săi la Carlton Hotel o disertație asupra expozițiilor de artă casnică românească arătând încurajarea de care s’a bucurat industria casnică românească din partea Reginei Elisabeta. ..D-na Stone, o prietenă a fostei Regine a României, a citit și câteva poeme ale Carmen Sylvei“. Divagațiuni critice t’rebue să spui lucrurilor pe nume sau să le sugerezi . Iată o problemă veche care este totuși de mare actualitate în literatură. Treime adică în scris realitatea reprodusă în brutalitatea, limbagiulu ei sau redată prin imagini, sugerată, făcută înțeleasă indirect ? Nu se pune deci problema exprimării lucrurilor prin simbol, cum făcea o anumită școală poetică, căzută astăzi în desuetudine. Nu. Ea oscilează între a reproduce realitatea brutal (nealegând mijloacele de exprimare) și a o sugera prin întrebuințarea unor termeni adecuați, frumoși și cari să aibe pe lângă rostul de a ascunde grotescul vieții și pe acela de a încânta și delecta prin sensul, muzicalitatea și pitorescul lor. In fond problema aceasta este deschisă încă din timpul vârstei clasice literare. Scriitorii sec. XVII, acești admirabili pregătitori ai spiritului modern european, nu au căzut de acord nici cu predecesorii lor și nici cu ei înșiși asupra acestei probleme. Meliere a avut atâtea caractere de stil câte categorii de personagii a creat și a înfățișat viața cu o plasticitate invidiata de însuși sub Timuî Recine. Acesta din urmă a fost mai plastic și mai realist decât idealistul și eroicul Corneille. (Ne referim la genul teatral din acest timp pentru că el reprezintă prin excelență literatura lui). Și pentru că e vorba de teatru va trebui să spunem că Shakespeare nu a fost mai puțin public, dar el a redat pasiunile cu o brutalitate mai mare decât autorul Andromaquei franceze, creator al atâtor inimi furtunoase femenine și al atâtor momente de sbucium și de svârcoliri profund omenești. Brutalitate de patimi, luptă între și pentru virtuți, înfățișare de caractere tumultoase, așa au fost în genere operele celor din vremea clasică a erei noastre. In fond toți marii clasici de cari pomenim s’au întâlnit — mergând pe căi diferite — sus în vârful idealului, către care toți tindeau în fond. Nu putem vorbi aci de Voltaire care în opere ca Zaire, Alzire și Metope tratează anumite probleme, stilul fiind aproape convențional. Dacă însă este să ne coborim la romantici și mai î nante la Goethe și Chateaubriand, găsim pe un câmp mai vast (teatru, roman, poezie) problema noastră pusă direct. Doctrina romantică expusă de Victor Hugo în prefațele dela primele sale poezii și în prefața la Cromwell (dramă care n’a fost jucată niciodată), doctrnă care s-a creat din frământarea pozitivumaim flozofic și social al primei jumătăți a sec. XIX cu dorința de celebritate prin forme noul a tinerilor poeți și literați ai timpului, este cea mai vie ilustrare a acestei probleme. Notre Dame de Paris, celebrul roman al lui V. Hugo, care în epică este împreună cu Legenda secolelor, capod’opera romantismului francez, reprezintă un amestec de real (realitatea istorică a timpului reprezentat — Evul mediu) și de sublim, isvorît din imaginația romantică a poetului. Eroi romantici : Alala, Welther, Jocelyn, etc. sunt creaturi literare cari, dacă pentru timpul autorilor lor reprezentau viața la ansamblul ei, astăzi nu ne mai arată decât o parte a acestei vieți și încă nu pe ce mai reală Mme Bovary » lui Flaubert, roman plin de romantic, real și omenesc in acelaș timp. romanele de un aspru realism ale lui Balzac sonele frățiilor de Goncourt sunt reprezentări de fapte, sentimente și idei care traduc, prin fantezia autorilor lor, natura socială vie și palpitantă a timpului, fără a înfățișa nimic din ceea ce omul are vulgar și trivial. Natura omenească est un complex de subtim, trivial și vulgar. Desigur cei mai mulți oameni trăiau mai intens viața intimă decât pe cea convențională, prin urmare literatura care nu înfățișează aceasă viață se prezintă totdeauna cu insuficiență. Firește romanticii își propuneau să nu suprime această viață (grotescul) din operele lor, dar încântați de sublim, nici nu o înfățișau. Flaubert, naturalist, prezintă pe eroina sa, de cele mai multe ori, ca pe o Elvira prinsă de vârtejul social și amețită de dorințele ei, fruct al educației ei sentimentale. Scriitorul acesta ne sugerează realismul lumii lui, sau descrie un soi de realism care nu reproduce ad-litteram viața. La fel și Balzac. El ne înfățișează plastic avariție, egoismul, devotamentul ca sentiment desinteresat, etc., dar partea intimă prin care sunt legați oamenii — sexualitatea și iubire ca parte a sufletului — nu ne înfățișează. Amorul nu e în plin văzut de Balzac. Și acest amor, către care merg și săgețile de lumină ale inimii și cele de lut sfârșitor ale trupului, este o parte foarte importantă a vieții. Există în operele literare ale naturaliștilor și realiștilor , în genere luați, o realitate redată plastic, câteodată chiar brutal, dar multe părți esențiale din tocmai ce e mai real, mai intim și mai comun, lipsește. Lipsește adică acestor scriitori ai celei de a doua jumătate a sec. XIX o coborîre până în adâncul cel mai de jos al intimității umane; se vede la ei o tăcere a ceia ce face sursa vieții de alcov în care se leagă și se dezleagă ființe și în care se zămslesc plozii perpetuanți ai operei umane. Se poate spune prin urmare că toată această literatură care, respectând principii de școală sau norme de realizare a artei, nu a înfățișt complexitatea vieții, nu a spus lucrurilor pe nume. Ce se înțelege în fond prin a spune lucrurilor pe nume . Desigur expresia, fiind populară, este înțeleasă ca sens și deci n’ar mai fi nevoie de o explicație a ei. Dar pentru că și Molière și Marivaux și romanticii și natureliștii, scriind „d’après nature“, își propuneau să spună lucrurilor pe nume, e bine să precizăm sensul cel nou al expresiei. A scrie după natură, a numi pe numele lor proprii personagiile, elementele de dependență ale lucrurilor, unele de altele, fenomenele cari se succed în cursul vieții unui om sau unui grup social, înseamnă astăzi să te cobori în arena realității brutale și după ce ai despolit-o de toate desousurile convenționale, să intri în natura ei profundă și intimă, să o asculți cum gândește, cum râde, cum plânge și cum Se simte în conștiința ei fizică și morală (sexuală și spirituală), cum se minte pe sine și cum se svârcolește în neputința realizării complexului ei, iar după aceia să o descrii fără grija de a jigni prejudecăți, sentimente pudre, principii de morală sau de artă, restricțiuni de castă, de trib, în imagini plastice cât mai reale și mai comprehensive. Aceasta e a spune pe nume. Dar a sugera ? Desigur, altceva. Dacă în primul caz scritorul, un anest, este im translator al vieții de pe planul realității pe cel aliteraturii, al ariei cum acelaș scriitor, tot analist, va trebui să fie un fip elector de imagini cu ajutorul cărora să ne sugereze realitatea brutală găstă în viața socială pe care o descrie. El analizează și expune cauze și efecte, generalități și particularități fizice și morale, dar are marea grijă a alegerii termenilor și a fixării momentelor în care fantezia sa trebue să se oprească și condeiul să nu mai scrie. Până la un moment dat a expus faptele și le-a impus consecințele. Cuie ce urmează apoi e lăsat în seama celui care citește, ascultă sau contemplă opera. El (scriitorul) are rolul de a ne spune ce trebue să gândim, el ne suscită emoțiile potrivit cu cerințele mecanismului interior al lucrurilor 980 fenomenelor descrise. El ne sugerează adevărurile. GEORGE I. GHIDU Moravuri politice La Chișinău a fost arestat și depus la arestul preventiv un fost deputat național-țărănist sub învinuirea de complicitate la tâlhărie. Temutul bandit Raita, care a terorizat câțiva ani populația pașnică din Chișinău și a dat de lucru politiei, a mărturisit la judecătorul de Instrucție că fostul deputat a fost tot timpul gazda bandei, aprovizionând-o cu cartușe și arme. Individul în chestie, care a ajuns de pe banca parlamentului în celulă arestului preventiv sub învinuirea de gazdă de tâlhari, a fost pe vremuri sergent la poliție, iar pe urmă ca „democrat convins” era înregimentat în partidul național-țărănesc, făcând chiar o parte din comitetul executiv al organizației din Chișinău. I vedem candidând pe lista partidului în alegeri, ca reprezentant al mahalalelor din Chișinău în care calitate a ajuns deputat. Devenind deputat, „omul nostru“ și-a schimbat complect portul și înfățișarea. Sumanul și cizme au fost aruncate, iar în locul lor domnul deputat a îmbrăcat un impecabil costum, comandat la București. Vorbea de acuma cu multă îngâmfare, acordând ca o supremă favoare celor ce-i întindeau mână numai două degete din mână stângă. Umbla pe la autorități și « o obrăznicie fără seamăn teroriza pe funcționari, amenințându-i cu mutarea și chiar cu destituirea. Era omul răsfățat d-lui Pan Halippa, până când într’o zi i-a trădat și a trecut din partea partea d-lui Stere. Vestea că fostul deputat și-a terminat cariera politică la închisoarea Chișinău a fost primită cu multă satisfacție de lumea din Chișinău. Ambii politici au cântat să răspândească svonul că domnul în chestie este o victimă a persecuției politice. Este obișnuitul mod de apărare a acelora ce trăiesc de pe urmă politicei și n’au nimic de pierdut. Numai că nimeni nu poate crede în asemenea născociri. Nu vom spune că partidul național-țărănesc este vinovat că s’au putut strecura în cadrele lui asemenea elemente. Dar vom pune o întrebare" am fost eliminat din partid fostul deputat ? Măcar așa de formă... Mihail A. Mereaczi -xox- Bancă jefuită de bandiții New York, 30. (Radar). La Minneapolis, șapte bandiți înarmați cu mitraliere, carabine și revolvere au năvălit în birourile unei sucursale a băncii „Northwestern National". Terorizând pe funcționari, bandiții au ridicat 50.000 dolari în numerar și valori de 1 milion 500.000 dolari, reușind apoi să dispară fără urme. Vineri 1 Martie 1932 ROLUL SOCIAL AL INTELECTUALILOR D. dr. Robert J. Trewerrow, președintele lui Centenary Collegiate Institute din New York, va vorbi Duminică, 3 Aprilie, ora Ildim, în Aula Fundației Carul, sub auspiciile Institutului Social Român, despre: „Rolul social al intelectualilor în vremea depresiunei“. D. Treverron este un distins intelectual american, născut la Skives în Anglia, la 21 Mai 1877, și-a făcut studiile superioare de teologie la New York. A fost din 1913 până la 1917 președintele Seminarului din Carmel, iar de la 1917 este președintele lui Centenary Collegiate Institute. CEAI DANSANT Loc. Principele Mircea Secția 13 va da în sala „Elise” Piața Teatrului Național, un ceai dansant Duminică 3 Aprilie ora 4—8 piro. Jazzul Albahazy. Intrarea 60 și 40 lei. BIBLIOGRAFII A apărut No. 2 din revista „Răbop, COOPERAJIA SUB INFLUENTA TRAIULUI Tineri 1 Aprilie a. c., ora 9 seara va fi a cincea comunicare la Institutul Social Român, secția Cooperatistă, din ciclul: „Cooperața sub influența depresiunei economice“. Vor vorbi d-nii: Romulus Dan despre : „Cooperația și problema eftimiei traiului“ și Eugen P velescu despre : „Organizarea cooperativă a claselor mijlocii“. Comunicările se țin la Academia de înalte Studii Comerciale, CONCERTUL TRIPON Sâmbătă, 2 Aprilie, la ora 9 seara va avea loc în sala Ateneului concertul excelatului plantei, D-l FLAVIUS TRIPON, ale cărui interpretări muzicale cu totul deosebit de expresive din operile pianistice, au făcut atata impresiurie în concertele pe cari acest virtuoz le-a dat în orașele mari din Ardeal. i XOXRADIO JOI, 31 MARTIE 394 in. BUCUREȘTI, 16 kw. 13. Muzică vocală (plăci de gramofon). 13.45. Infomațiuni, bursa de cereale, bursa de efecte, cota apelor Dunării și semnal orar. 14. Muzică ușoară (plăci de gramofon). . . 18. Orchestra Grigoraș Dinicu. Muzică ușoară și românească. 19. Infomațiuni, meteorițl și semnal orar. .. . 19.10. Orchestra Grigoraș Dinicu: Continuarea concertului. 20. D. Romulus Seișanu: Românii dintre Nistru și Nipru. 20.20. D. George M. Cantacuzino: Estetica lui Ștefan cel Mare. COMEMORAREA BICENTENARULUI NAȘTERII LUI IOSEF HAYDN 20.45. D. E. Müller, Haydn. 21. D. Em. Ciomac: „Creațiunea de Haydn. 21.15. Iosef Haydn: „Creațiunea“, oratoriu în 3 părți pentru orchestră, cor și soli, (primă audiție) executată de orchestra Radio, corul Carmen, d-na Roși Baumann-Rădulescu, soprană, și d-nii George Folescu, bas și Aurel Alexandrescu, tenor. Conducerea muzicală de Mihail Jora. La sfârșitul concertului Informațiuni. Mopawska-Ostrava, 11 kw., 263.8 m. — 19: Revista muzicală a săptămânii; 19.40: Concert de pian; 20.40: Cântece populare sileziene și române; 23.20: Muzică ușoară. Heilsberg, 75 kw. 276.5 m. — 17: Concert distractiv; 20.30: Sonate de Haydn; 21: Audiție; 22: Conferință despre Haydn, Londra, 70 kw., 555.8 m. — 20.55: Concert de orchestră; 22: Muzică de dans; 23: Concert de orchestră; 0.35: Muzică de dans. Mühlacker (Stuttgart), 75 kw., 560.6 m. — 18: Concert de orchestră; 20.45: Comemorarea lui Haydn; 22.15: Concert Haydn; 23.35: Muzică populară vieneză. Spectacole JOI, 31 MARTIE TEATRUL NATIONAL: „Hamlet“. OPERA ROMÂNĂ: „Boris Godunov“. TEATRUL MAR!E VEM IURA: „Amorul veghează". ALHAMBRA: „Bravo Alhambra”. TEATRUL LIBER: „Trenul fantomă“Ut CAPITOL: „Sergentul X“. ROXY: „Sergentul X". TRIANON : „Allo ! legătura greșită" REGAL : „Sclavii pasiunei". CORSO: „Congresul dansează“. FEMINA: „Pat și Patachon somnambuli“. SELECT: „Străzile orașului". MARNA: „Rong“ și trupa Uferinî. FORUM (Piața Palatului Regal): „Inspirație“. CERCUL SUBOFIȚERILOR: „Doi sergenți*6. BULEVARD PALACE: „Shanghai express“. LIDO: „Spionajul". OMNIA: „Inspirație“. VOLTA: „O noapte te-am dorit“. MARCONI: „Trup și suflet“. MUZEUL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI. Calea Victoriei No. 117, (fostă casa Moruzi), deschis publicului Dumineca și Sărbătorile legale, de la orele soriiȘ. Intrarea liberă,