Epoca, aprilie 1932 (nr. 955-980)

1932-04-02 / nr. 955 (nr. 956)

Pagina 2-a’ Conferințele Cercului Analelor Române Sâmbătă 2 Aprilie, ora 5 d. a., se va ține la Fundația Carol, a XXII-a conferință din ciclul or­ganizat de „Cercul Analelor Ro­mâne”. D. Liviu Rebreanu, va vorbi despre: Romanul romanelor. Vor da prețiosul concurs: d-na Sabina Nicolescu, solista Operei Române și a Filarmonicei, har, pă­ d-na Biela Solomon-Calima­­chi și d-ra Elvira Godeanu, de la Teatrul Național, lectură din Arghezi. Bilete a Iei 40—20—10 la Agen­ția Feder și înainte de conf­erin­ță la Fundație. Membrii studenți au intrarea liberă. * A XXIII-a conferință va avea loc Miercuri 6 Aprilie, ora 9 seara, la Ateneul Român, și va fi consacrată comemorarea lui Goethe. Celebrul artist Alexander Moi­­ssi, va vorbi despre­­ Goethe. -xcx- EPOCĂ Ultimul volum, al cunoscutului scrii­tor, d. Lascarov Moldovanu, cuprin­de­ 23 de bucăți, schițe și nuvele, scri­se cu aceiași notă de cunoscută du­ioșie, într-un stil puternic imaginat și plin de observații neașteptate, stil care-l caracterizează pe d. lascarov Moldovanu. Cartea întreapă este un psalm de închinare Celui Atoatefă­­cător; în fiecare bucată, teama de merele necunoscut dăinuește, ca o ob­sesie, ca o veșnică frământare a unui suflet chinuit de teama forțelor ne­văzute. Casa din pădure, o carte profund creștină, scrisă de un mare talent, fără scop didactic, ci, mai mult dintr’un sentiment de milă, de nețărmurită milă în fața semenilor săi, făpturi fără nădejde în nimeni și în nim­ic, pe de-asu­­pra cărora totuși, planează, puterea îngăduinței tainice și de esen­ță divină. D. Lascarov însă, nu povestește nu­mai, ci analizează chipurile făpturi­lor pe cari le creiază. De aceia eroii lui, trăesc, cu o vitalitate crudă, gor­­kiaoă, care-l face pe cititor să-i vadă mișcându-se, printre filele cărții, să-i audă vorbind, și să înțeleapă rostul firei și el pornirilor lor. Un exemplu : un tablou . Intr’o casă săracă, la căpătâiul u­­nui copil mort, stă mama și-l plânge... Un oltean trece nepăsător cu coșurile, vede o femeie singură, e miezul nop­ții, geamul e deschis, și, se hotărește să dea un atac tâlhăresc... Nu văzut nici mortul, nici lumânarea dela ca­pul lui... Sare pe geam, și cere bani femeii, cu cuțitul în mână. Femeia răspunde : Cităm : „N'am bani cu ce să-mi îngrop co­pilașul. Sunt singură pe lume,­­ l-am prăpdit acuma și pe el, n'am un ban, n'am un ban­ ,iar, hohotind de plâns își plecă fruntea spre bocancii plini de noroi ai omului din întuneric Femeia îl duce pe tâlhar și-i a­rată coplul mort. Descrierea scenei, înfri­coșător de simplă : „Pe prag, se pripiră. Femeia plân­se“. „— A murit... Cuvântul căni și se așeză alăturea de floricelele firave di­n preajma copilului mort". Acum, se întâmplă ceea ce era pro­fund omenesc să se întâmple: „Femeia simți cum mâna hoțului se desface de aci și, ca în vis, îl văzu că se apropie de masă. Omul inge­­nunche din nou, și scotocindu-se prin buzunare, scoase ceva ca un boț de hârtie, îl puse alăturea de mâna co­pilașului, și încet, cu fereală și cu te­mere, își apropie buzele de degetele lui albe și slabe... mai stătu câteva clipe — își făcu o cruce ferită — și oftând, se sculă Tâlharul, devenit, în fața morții copilului, mai creștin de­cât mulți creștini cinstiți, dăduse bani pentru îngropare. A doua zi când văzu banii, femeia, vag, ca în apele fără albie ale u­­nui vis, își aminti“... Nu e de ajuns reproducerea acestor câteva linii, pentru a vedea la ce înălțimi poate ridica o frază, talen­tul d-lui Lascarov ? Dar, nu toate bucățile sunt simple „povestiri“ așa cum se intitulează, modest, autorul. Avem bucăți simbo­lice, ca „Cei patru corbi“, ori „Pus­tiul“, cari te fac fără voie să te gân­dești la realizările marelui maestru al groazei care a fost Edgar Poe. Avem „Gândul“ care-i o analiză minuțioasă a clipelor de micime sufletească prin care trece orice făptură Apoi viziu­­nile: „Odată, — Departe“, „Profeso­rul de vioară“, „învierea lui Serafim“, sau „Omul care și-a pierdut umbra”... și, în fine „Casa din Pădure“ care e mărturisirea de credință a bucăților: „Eu nu rabd ci primesc“, „Poves­ta talantului“, „Cămătarul“, „In Vinerea Peștelui” și a celorlalte câteva bucăți din volum. Repetări: „Casa din pădure“ e o carte rară. Un talent recunoscut ca d. Lascarov-Moldovanu a scris o carte de mare valoare stilistică analitică și morală, o carte care trebue citită mai ales de cei tineri, pentru că genera­la actuală are nevoie de pacea sfântă care plutește în frazele d-lui Lascarov- Moldovanu, pace dătătoare de năzlej, de. de credință și de curățenie sufle­tească. . _ ... ,■ Paul Caniei nmi Al. Lascarov - Moldovan­a: „Casa din pădure“, nuvele și povestiri Pagina culturală și artistici In revista protestantă germană die Chriclise Welt (Lumea creștinească) din Berlin, cu data de 12 Martie a. c., iată un lung articol despre Biserica noastră românească ortodoxă. Autorul scrie sub titlul „O Biserică pe dru­mul deșteptării“. E vorba de Biserica noastră. Autorul, fostul pastor din Wiesloch, lângă Heidelberg, azi trăind ca pen­sionar în Heidelberg, a citit multe despre noi, a mai scris despre Biseri­ca noastră și poate va mai scrie. Năs­cut pe vremuri în Craiova, având în­că rude acolo, plecat din țara noastră pe la 13—14 ani, vorbește mai greu limba noastră, dar de citit citește ușor românește, așa că a putut urmări de aproape dezvoltarea Bisericii noastre. A scris totdeauna cu inimă bună des­pre noi și a păstrat cele mai bune amintiri din copilăria sa în Țara Ro­mânească. De zeci de ani, deci, avem un prieten în acea lăture depărtată a Germaniei. Carl Arnold îi este numele și e un bărbat de înaltă învățătură, cum se Suvafa odinioară în Germania, mai temeinic, în unele privințe, decât în ziua de azi. Citește ușor limbile vechi greaca, latina și ebraica, lucru care a mai slăbit în generțiunea de mai târ­ziu. In 1913, a avut o întrevedere cu Titu Maiorescu în Heidelberg. A scris atunci o broșură, despre ce i-a spus Maiorescu în acea împrejurare, în plin război al popoarelor și despre pozițiunea României în mijlocul în­căierării tuturor. Pe mai mult de 6 coloane lungi, late și dese, își înșiră acum ce are de spus despre Biserica românească. Și nu e isprăvit. Trebuie să mai așteptăm și nu­ viitor. Dar încât avem până acum, spune destule lucruri bune despre noi. Ne privește ca o Biserică în plin zbor și care, cu toate lipsurile trecute, ne mișcăm voinicește pe calea pro­pășirii. In­deobște, autorul, informat exact, este întemeiat în scrisul său. Ici și colo doar. Întâlnim câte­odată sau a­­preciare un deplin în linia adevăru­lui. 1. De pildă, d. Arnold crede că Biserica Romei și cea unită din Țara Românească sunt Biserici mai pi­ne de învățătură decât a noastră. Dar a­­ceasta e departe de a fi adevărat. Cultura Bisericii unite dela noi e de o rară șubrezenie. Preoții lor, la un concurs cu ai noștri, cad ușor de a­­lumba, iar înfumurații teologi ai Bi­sericii unite sunt mai pre­jos ca noi și nu au peste noi decât cordelele și găitanele roșii. 2. Apoi acești uniți nu sunt 1 milion jum... cum crede d. Arnold, ci 1,300,000. 5. Apoi domnia sa mai crede că suișul Bisericii româ­nești a început după războiul popoa­relor. E adevărat că aici stă la îndo­ială și zice „wenn ich recht habe“, „dacă am dreptate“ și cugetă că anul 1900 e o­ ușoară pornire spre mai bine, dar crede că grosul Bisericii începe calea suișului după război. Adevărul este însă că înoirea Bise­ricii începe mai de mult, de la înfiin­țarea facultății de teologie, înainte de 1890, de la reforma seminar­iilor prin Tache Ionescu în 1893, de la deprin­derea teologilor noștri de a călca mai des drumurile străinătății. Toate a­­cestea sunt cu ani și ani înainte de războiul cel mare și de anul 1900. Autorul are mare dreptate când spune că Biserica noastră a fost dată înapoi, de la ce era odinioară, de du­hul apusean, vrăjmaș Bisericii, un duh de liberalism care privea cu dis­preț la tot ce era așezământ al trecu­tului. înoirea României era în­țeleasă în primirea fără cercetare a tot ce flutura în străinătate. Era duhul cel mai lipsit de critică, starea omului care nu stă bine pe picioarele lui și este orbit de tot ce vede altul Autorul are dreptate și când scrie despre sărăcia Bisericii noastre. Da, a fost silită să fie săracă, pentru a se putea dezvolta și ridica mai greu. Din starea la care a fost supusă a­­tunci, ea sufere și acum. Secularizarea nu a însemnat numai o mântuire a țării de înstrăinarea bunurilor ei, ci și o înăbușire a Bisericii. Autorul cunoaște bine persoanele din Biserica noastră. Are cuvinte de înaltă prețuire pentru Patriarhul nostru, pe care-l numește „chip im­punător, care-ți câștigă inima, bărbat care este ca turnat, nu numai să re­prezinte Biserica cu demnitate exte­rioară, ci ceia ce e și mai mult, și de a o cârmui în aceste vremuri grele". Numește bărbat de îndrăzneală și viteaz pe Mitropolitul Nicolae de la Sibiu, pe Episcopul Vartolomei de la Râm­n­c, pe care-l numește organizator în toată puterea cuvântului; pe Epi­scopul Grigorie dela Arad,, pe care-1 numește energic luptător împotriva sectelor; pe păr. Dr. Gh. Ciuharsciu, consilierul episcopal la Arad, pe care-1 numește adânc cunoscător al istoriei bisericești, al dreptului Bisericesc și harnic publicist, pomenește pe Ar­hiereul Grigorie de la Iași, pe profe­sorii facultății de teologie. Cu multe laude, pe care nu le mai traduc aici, pomenește și de scriitorul acestor rânduri și de revista Sfântu­lui Sinod Biserica Ortodoxă Română. Prin astfel de cuvinte, domnul Con­silier consistorial (titlul cu care și-a încheiat slujba) Carol Arnold ne re­comanda străinătății în chipul cel mai înalt și nu putem decât să-i fim adânc recunoscători, pentru atâtea cuvinte bune spuse despre noi. De când a plecat din țara noastră, iubirea nu i s’a răcit și urmărește viața noastră cu drag. Un vrednic prieten. Acum așteptăm și urmarea și vom mai scrie. Arhim. Scrib­an Poeme în proză de F. Sininucovichi Noaptea, în goana mare, a trecut vântul prin grădină și-a frânt tulina falnicului crin. Și, regina florilor mari. Dimineața florile invidioase au în­tins hora de bucurie. Numai viorica a plâns cu lacrimi amare la creștetul reginei moarte. O garoafă purpură de necaz o *n­­trebă: — De ce plângi ? Ar trebui să râzi; doar te-a as­cuns in umbra îngâmfatei ei coroanei t­imidă, vioara îi răspunse : — Plâng pentru că toți cari sau oprit să-i admire frumusețea ei re­gească s­au oprit du­ os și la farmecul blând a firii mele. VIOARA Trimis-a Providența palida grijă în lume. Își îmbrăca odrasla favorită în că­mașa de cărți și-i dete toiagul de pe­lerin în mână. Și a pornit grija să-și ia partea de bucurii în lume. Dar călătorul o evita în drum, gos­podarul i-a trântit ușa în față și tn saloanele cu muzică și dar au uita­t-o într’un colț, musafirii cei veseli Așa rătăcea veacuri palida grijă printre oameni, pan­­ce obosită s’a înapoiat la geneză. Atunci Providența a înveșmântat-o cu straie lucioase și i.a încununat fruntea cu diademă. Și palida grija a pornit din nou în lume — și pretutindeni a fost primită cu flori și frenezie. 1) D­e volumul inedit care va apare în curând. Ezpoziție Vernisajul expoziției de pictură și desen a d-nei mina Byck-Wep­­per va avea loc Duminică, 3 A­­prilie 1932, ora 11 dim. în sala „Ileana“ (Cartea Românească) din b-dul­ Acamediei No. 6. Sunt anumite adevăruri, cari, spu­se supără anumite persoane cari se cred vizate, deși intenția celui cari o­­glindește anumite lucruri și care co­mentează unele stări de fapt, au ur­mărit modul acesta de a vedea. Deci excluzând acest punct de ve­dere, care nu-și are locul aci, vom începe a discuta situația pugiliștilor profesioniști care, deja un imp în­coace țin capul programelor, ridicu­lizând reuniunile de box, nu din cau­ză că aceste belele ale boxului ro­mânesc ar fi capabile, că ar fi mul­țumit din cauza tehnicei, școalei, com­bativității și mai ales că inteligența lor ar fi stimulentul înțelegerii unei cât de infime părți ale artei și teh­­nicei boxului, cât din cauza greutății lor, știind că, în mod magnetic, lu­mea e atrasă către reuniunile pugi­­listice prin faptul că „greui“ excită o curiozitate explicabilă prin faptul că, la noi, matchurile cu boxeuri contând de la greutatea de 70 kgr. în sus, sunt foarte rare și că în străinătate ase­menea lupte face obiectul unei aten­ții spec­ale și daci de aci și „psiholo­gia mulțimii“. De la definitiva eșire, după ting, a acelui care a fost pionierul boxului în România, care a fost tehnicianul și cunoscătorul artei boxului, în toate detaliile lui, am numit pe Dumitru Teică, a urmat o perioadă în cari s'au ilustrat Constantin Nour, Lancia, Spa­­kow și Axioti — aceștia doi din urmă rămânând tot ceea ce au fost, mai a­­les penultimul cari ne-a făcut cinste în Franța. In urma acestora și-au făcut apa­riția trei așa ziși boxeuri, cari se nu­mesc Dumitru Pavelescu, Jean Ma­­rinescu și Marcel Florescu. Trei inși cari nu fac decât să indispună pe fervenții reuniunilor pugilistice, cari înglobau și lumea „subțire“, a Capi­talei, dornică de a gusta un match de box, ca oricare spectacol, și de a se inita în tehnica și arta boxului atât de apreciat și iubit în toate stra­turile societății în stră­nătate. Cine poate concepe ca lumea mai suportă apariția acestor „trei“ pe ring ? Cu­m poate omul să privească un match între aceste uni­tăți, cari nu fac alt­ceva pe ring, decât să se uite unul în altul neindrăznind­u-și schimba po­zițiile de stâlpi de telegraf, vrednice de circ ,­la Moșie și numai când pu­blicul săturat de aceste lucruri pro­testează vehement și huiduc, numai atunci când mastodonții schimbă câți­va pumni, mișcându-se ca niște pa­tru­pede greoaie și toate aceste lu­cruri neavând nimic comun cu arta de a boxa, iar mai târziu, după ma­­i­ mum­ un round, când mâinile aces­tora provoc o învălmășeală, nu știm cum, unul din acești imobilizați cade, fără a fi văzut och­i noștri unde și cum a lovit, apoi ca act final lumea începe a huidui, în timp ce spectato­rii de la „parchet“ jură că nu vor mai ved­ la asemenea reuniuni de box, cari sun­t atât de execrabile. Ce se educ pe ring și mai ales figurează în capul programelor asemenea pugiliști cari nu știu ce este boxul și cari cre­dem că niciodată nu-i va putea în­țelege de­oarece atâta timp au dat dovadă a fi săraci cu „duhul“ ? Voim a imita galele cu „greu­“ din străinătate ? Oare aceștia se pot com­para cu străinii ca : Marcel Th­il, Wecb Hood, Leu Hartney, Pistula, Tarante, Gaurian și americanii Vince Dundee, Gorilla Vohita — ca să amintesc pe cei cari au greutăți similare și mai departe pot măcar face impresia u­­nor întâlniri în cari figurează nu­mele de mai sus ? Nu. Cei cari i-am înșirat mai sus, sunt oameni cari cel puțin posed noțiunea de ceea ce în­seamnă a boxa, pe când ai noștri... Să terminăm odată cu aceste ele­mente indezirabile cari nu au nimic co­mun cu arta de a boxa. Dacă vor mai continua asemenea stări de fapt, putem pronostica următoarele : dis­trugerea prestigiului boxului în Ro­mânia, pierderea complectă a intere­sului ce stârnea reuniunile de box. Deci să păstrăm prestigiul „nobi­lei arte“. JEAN RADULESCU Sport Prestigiul boxului in România Ce va trebui să facem — Este anual o bogăție?­ ­Continuare )Minimul de acoperire de aur nu e niciodată, utilizat, în peria­de normale. Rolul acestui miim legal este de a inspira încredere, căci toate operațiunile se fac nu cu ajutorul acestui minim, dar cu ajutor mar­jei adiționale, deținute în aur, sau în valori imediat convertible în aur. Acest minim este rezultatul unui convenții și o economie con­siderabilă s-ar putea realiza prin reducerea lui. Totu­și proporțiile acoperirii fiind convenționale, o țară nu ar­­ putea lucra independent fără să rezulte o lipsă de încredere pen­tru moneda ei. De aceea o înțelegere interna­țională e necesară. Noi nu credem, spune delega­­ț­iunea aurului, că o asemenea în­țelegere ar­ ridica greutăți insur­ din pat. S­a­­ mord­abile. Să așteptăm cu încredere, o a­­semenea înțelegere. Să așteptăm cu încredere ziua când barierile vamale vor dispa­re, adică când înțelepciunea va învinge egoismul popoarelor. Până atunci însă, asistăm nepu­tincioși la o perioadă de scădere de prețuri datorită deflațiunei. Am iimupresiunea chiar, că aju­tăm acestei scăderi pe cale le­gislativă. Evident, denunțând deflațiunea, riști impopularitatea, căci defla­­țiuine înseamnă scădere de pre­țuri, dar scăderea aceasta nu e datorită progreselor tehnice sau unei mai bune organizări de pro­ductioni, ci penuriei monetare, ori scăderea prin deflațiune este întotdeauna însoțită de o scădere a prețurilor de cumpărare, deci de o sărăcire generală.­­ Poate acestea dovedesc că sta­bilizarea a fost rău înfăptuită. Era nevoe de o cantitate mult mai mare de aur. Azi prin scăderea prețurilor care merge mână în mână cu să­răcirea, mergem pe o pantă care­­ poate să ne fie fatală. Facem conversiuni de datorii, reduceri de chirii, reduceri de sa­larii, crezând că de pe urma lor va rezulta fericirea, pe când toate aceste măsuri, nu sunt cât rezul­tatul sărăcirei noastre generale. Cu o asemenea politică, nu pu­tem îndrepta finanțele țării. Statul va fi pus în neputința de a face față obligațiunilor sale că­tre străinătate. Aceasta va bucura pe mulți, dar va întrista pe acei care cred că România nu are dreptul să-și re­nege semnătura. In mijlocul acestora, trebui să fie toți oameni onești, în mijlo­cul acestor vreau să rămân chiar singur de va fi nevoe. -xox- O conferință despre arta casnică ro­mânească Washington Star, serie: „D-na Mary Hanchett Stone din Sagi­naw, Midi, a ținut invitaților săi la Carlton Hotel o disertație asu­pra expozițiilor de artă casnică românească arătând încurajarea de care s’a bucurat industria­ cas­nică românească din partea Regi­nei Elisabeta. ..D-na Stone, o prietenă a fos­tei Regine a României, a citit și câteva poeme ale Carmen­ Sylvei“. Divagațiuni critice t’rebue să spui lucrurilor pe nume sau să le sugerezi . Iată o problemă veche care este totuși de mare actua­litate în literatură. Treime adică în scris realitatea reprodusă în brutali­tatea, limbagiu­lu ei sau redată prin imagini, sugerată, făcută înțeleasă in­direct ? Nu se pune deci problema exprimării lucrurilor prin simbol, cum făcea o anumită școală poetică, că­zută astăzi în desuetudine. Nu. Ea oscilează între a reproduce realitatea brutal (nealegând mijloacele de ex­primare) și a o sugera prin întrebu­ințarea unor termeni adecuați, fru­moși și cari să aibe pe lângă rostul de a ascunde grotescul vieții și pe acela de a încânta și delecta prin sen­sul, muzicalitatea și pitorescul lor. In fond problema aceasta este de­schisă încă din timpul vârstei clasice literare. Scriitorii sec. XVII, acești ad­mirabili pregătitori ai spiritului mo­dern european, nu au căzut de acord nici cu predecesorii lor și nici cu ei înșiși asupra acestei probleme. Me­liere a avut atâtea caractere de stil câte categorii de personagii a creat și a înfățișat viața cu o plasticitate invidiata de însuși sub Timuî Recine. Acesta din urmă a fost mai plastic și mai realist decât idealistul și eroicul Corneille. (Ne referim la genul tea­tral din acest timp pentru că el re­prezintă prin excelență literatura lui). Și pentru că e vorba de teatru va trebui să spunem că Shakespeare nu a fost mai puțin public, dar el a redat pasiunile cu o brutalitate mai mare decât autorul Andromaque­i franceze, creator al atâtor inimi furtunoase fe­­menine și al atâtor momente de sbu­­cium și de svârcoliri profund ome­nești. Brutalitate de patimi, luptă între și pentru virtuți, înfățișare de caractere tumultoase, așa au fost în genere o­­perele celor din vremea clasică a erei noastre. In fond toți marii clasici de cari pomenim s’au întâlnit — mergând pe căi diferite — sus în vârful idealului, către care toți tindeau în fond. Nu putem vorbi a­ci de Voltaire care în opere ca Zaire, Alzire și Me­tope tratează anumite probleme, sti­lul fiind aproape convențional. Dacă însă este să ne coborim la romantici și mai î na­nte la Goethe și Chateau­briand, găsim pe un câmp mai vast (teatru, roman, poezie) problema noa­stră pusă direct. Doctrina romantică expusă de Victor Hugo în prefațele dela primele sale poezii și în prefața la Cromwell (dramă care n’a fost ju­cată niciodată), doctr­nă care s-a creat din frământarea pozitivumaim f­lo­­zofic și social al primei jumătăți a sec. XIX cu dorința de celebritate prin forme noul a tinerilor poeți și literați ai timpului, este cea mai vie ilustrare a acestei problem­e. Notre Dame de Paris, celebrul ro­man al lui V. Hugo, care în epică este împreună cu Legenda secolelor, capo­­d’opera romantismului francez, repre­zintă un amestec de real (realitatea istorică a timpului reprezentat — E­vul­ mediu) și de sublim, isvorît din imaginația romantică a poetului. Eroi­ romantici : Alala, Welther, Jocelyn, etc. sunt creaturi literare cari, dacă pentru timpul autorilor lor reprezen­tau viața la ansamblul ei, astăzi nu ne mai arată decât o parte a acestei vieți și încă nu pe ce mai reală M­me Bovar­y » lui Flaubert, roman plin de romantic, real și omenesc in acelaș timp. romanele de un aspru realism ale lui Balzac son­ele frățiilor de Gon­­court sunt reprezentări d­e fapte, sen­timente și idei care traduc, prin fan­tezia autorilor lor, natura socială vie și palpitantă a timpului, fără a înfă­țișa nimic din ceea ce omul are vul­gar și trivial. Natura omenească est un complex de subtim, trivial și vul­gar. Desigur cei mai mulți oameni trăiau mai intens viața intimă decât pe cea convențională, prin urmare li­teratura care nu înfățișează acea­să viață se prezintă totdeauna cu insu­ficiență. Firește romanticii își propuneau să nu suprime această viață (grotescul) din operele lor, dar încântați de su­blim, nici nu o înfățișau. Flaubert, naturalist, prezintă pe eroina sa, de cele mai multe ori, ca pe o Elvira prinsă de vârtejul social și amețită de dorințele ei, fruct al educației ei sentimentale. Scriitorul acesta ne sugerează rea­lismul lumii lui, sau descrie un soi de realism care nu reproduce ad-lit­­teram viața. La fel și Balzac. El ne înfățișează plastic avariție, egoismul, devotamentul ca sentiment desintere­­sat, etc., dar partea intimă prin care sunt legați oamenii — sexualitatea și iubire ca parte a sufletului — nu ne înfățișează. Amorul nu e în plin vă­zut de Balzac. Și acest amor, către care merg și­ săgețile de lumină ale inimii și cele de lut sfârșitor ale tru­pului, este o parte foarte importantă a vieții. Există în operele literare ale natu­­raliștilor și realiștilor , în genere luați, o realitate redată plastic, câte­odată chiar brutal, dar multe părți esențiale din tocmai ce e mai real, mai intim și mai comun, lipsește. Lipsește adică acestor scriitori ai celei de a doua jumătate a sec. XIX o coborîre până în adâncul cel mai de jos al intimi­tății umane; se vede la ei o tăcere a ceia ce face sursa vieții de alcov în care se leagă și se dezleagă ființe și în care se zăm­slesc plozii perpetu­­anți ai operei umane. Se poate spune prin urmare că toa­tă această literatură care, respectând principii de școală sau norme de rea­lizare a artei, nu a înfățișt complexi­tatea vieții, nu a spus lucrurilor pe nume. Ce se înțelege în fond prin a spune lucrurilor pe nume . Desigur expre­sia, fiind populară, este înțeleasă ca sens și deci n’ar mai fi nevoie de o explicație a ei. Dar pentru că și Mo­­lière și Marivaux și romanticii și na­­tureliștii, scriind „d’après nature“, își propuneau să spună lucrurilor pe nu­me, e bine să precizăm sensul cel nou al expresiei. A scrie după natură, a numi pe nu­mele lor proprii personagiile, elemen­tele de dependență ale lucrurilor, u­­nele de altele, fenomenele cari se suc­ced în cursul vieții unui om sau unui grup social, înseamnă astăzi să te co­bori în arena realității brutale și du­pă ce ai despolit-o de toate desous­­urile convenționale, să intri în natura ei profundă și intimă, să o asculți cum gândește, cum râde, cum­ plânge și cum Se simte în conștiința ei fizică și morală (sexuală și spirituală), cum se minte pe sine și cum se svârco­­lește în neputința realizării comple­xului ei, iar după aceia să o descrii fără grija de a jigni prejudecăți, sen­­ti­mente pud­re, principii de morală sau de artă, restricțiuni de castă, de trib, în imagini plastice cât mai reale și mai comprehensive. Aceasta e a spune pe nume. Dar a sugera ? De­sigur, altceva. Dacă în primul caz scri­toru­l, un ane­st, este im translator al vieții de pe planul realității pe cel al­itera­­turii, al ariei cum a­cel­aș scriitor, tot analist, va trebui să fie un fip elec­tor de imagini cu ajutorul cărora să ne sugereze realitatea brutală găs­tă în viața socială pe care o descrie. El analizează și expune cauze și efecte, generalități și particularități fizice și morale, dar are marea grijă a ale­gerii termenilor și a fixării momen­telor în care fantezia sa trebue să se oprească și condeiul să nu mai scrie. Până la un moment dat a expus faptele și le-a impus consecințele. Cu­ie ce urmează apoi e lăsat în seama celui care citește, ascultă sau contem­plă opera. El (scriitorul) are rolul de a ne spune ce trebue să gândim, el ne suscită emoțiile potrivit cu cerin­țele mecanismului interior al lucru­rilor 980 fenomenelor descrise. El ne sugerează adevărurile. GEORGE I. GHIDU Moravuri politice La Chișinău a fost arestat și depus la arestul preventiv un fost deputat național-țărănist sub în­vinuirea de complicitate la tâl­hărie.­­ Temutul bandit Raita, care a terorizat câțiva ani populația paș­nică din Chișinău și a dat de lu­cru politiei, a mărturisit la jude­cătorul de Instrucție că fostul de­putat a fost tot timpul gazda ban­dei, aprovizionând-o cu cartușe și arme. Individul în chestie, care a a­­juns de pe banca parlamentului în celulă arestului preventiv sub învinuirea de gazdă de tâlhari, a fost pe vremuri sergent la poliție, iar pe urmă ca „democrat con­vins” era­ înregimentat în parti­dul național-țărănesc, făcând chiar o parte din comitetul execu­tiv al organizației din Chișinău. I­ vedem candidând pe lista partidului în alegeri, ca reprezen­tant al mahalalelor din Chișinău în care calitate a ajuns deputat. Devenind deputat, „omul nos­tru“ și-a schimbat complect por­tul și înfățișarea. Sumanul și ciz­me au fost aruncate, iar în locul lor domnul deputat a îmbrăcat un impecabil costum, comandat la București. Vorbea de acuma cu multă îngâmfare, acordând ca o supremă favoare celor ce-i întin­deau mână numai două degete din mână stângă. Umbla pe la autorități și « o obrăznicie fără seamăn teroriza pe funcționari, amenințându-i cu mutarea și chiar cu destituirea. Era omul răsfățat­­ d-lui Pan Halippa, până când într’o zi i-a trădat și a trecut din partea par­tea d-lui Stere. Vestea că fostul deputat și-a terminat cariera politică la închi­soarea Chișinău a fost primită cu multă satisfacție de lumea din Chișinău. Amb­ii politici au cântat să răs­pândească svonul că domnul în chestie este o victimă a persecu­ției politice. Este obișnuitul mod de apărare a acelora ce trăiesc de pe urmă politicei și n’au nimic de pierdut. Numai că nimeni nu poate cre­de în asemenea născociri. Nu vom spune că partidul na­țional-țărănesc este vinovat că s’au putut strecura în cadrele lui asemenea elemente. Dar vom pu­ne o întrebare" am fost eliminat din partid fostul deputat ? Măcar așa de formă... Mihail A. Mereaczi -xox- Bancă jefuită de bandiții New­ York, 30. (Radar).­­ La Minneapolis, ș­apte bandiți în­armați cu mitraliere, carabine și revolvere au năvălit în bi­rourile unei sucursale a băncii „Northwestern National"­. Terorizând pe funcționari, bandiții au ridicat 50.000 dolari în numerar și valori de 1 milion 500.000 dolari, reușind apoi să dispară fără urme. Vineri 1 Martie 1932 ROLUL SOCIAL AL INTELECTUA­­LILOR D. dr. Robert J. Trewerrow, președintele lui Centenary Colle­giate Institute din New­ York, va vorbi Duminică, 3 Apr­ilie, ora Il­dim, în Aula Fundației Carul, sub auspiciile Institutului Social Român, despre: „Rolul social al intelectualilor în vremea depre­­siunei“. D. Treverron este un distins in­telectual american, născut la Sk­ives în Anglia, la 21 Mai 1877, și-a făcut studiile superioare de teologie la New­ York. A fost din 1913 până la 1917 președintele Seminarului din Carmel, iar de la 1917 este președintele lui Cente­nary Collegiate Institute. CEAI DANSANT Loc. Principele Mircea Secția 13 va da în sala „Elise” Piața Teatrului Național, un ceai dan­sant Duminică 3 Aprilie ora 4—8 pi­ro. Jazzul Albahazy. Intrarea 60 și 40 lei. BIBLIOGRAFII A apărut No. 2 din revista „Răbop, COOPERAJIA SUB INFLUENTA TRAIULUI Tineri­ 1 Aprilie a. c., ora 9 seara va fi a cincea comunicare la Insti­tutul Social Român, secția Cooperati­stă, din ciclul: „Cooperața sub in­fluența depresiunei economice“. Vor vorbi d-nii: Romulus Dan de­spre : „Cooperația și problema efti­­m­iei traiului“ și Eugen P­ velescu de­spre : „Organizarea cooperativă a cla­selor mijlocii“. Comunicările se țin la Academia de înalte Studii Comerciale, CONCERTUL TRIPON Sâmbătă, 2 Aprilie, la ora 9 seara va avea loc în sala Ateneu­lui concertul excelatului pla­ntei, D-l FLAVIUS TRIPON, ale cărui interpretări muzicale cu to­tul deosebit de expresive din o­­perile pianistice, au făcut atata imp­resiuri­e în concertele pe cari acest virtuoz le-a dat în orașele mari din Ardeal. i ­XOX­RADIO JOI, 31 MARTIE 394 in. BUCUREȘTI, 16 kw. 13. Muzică vocală (plăci de gra­mofon). 13.45. Infomațiuni, bursa de ce­reale, bursa de efecte, cota apelor Dunării și semnal orar. 14. Muzică ușoară (plăci de gra­mofon). . . 18. Orchestra Grigoraș Dinicu. Mu­zică ușoară și românească. 19. Infomațiuni, meteorițl și sem­nal orar. .­­. . 19.10. Orchestra Grigoraș Dinicu: Continuarea concertului. 20. D. Romulus Seișanu: Românii dintre Nistru și Nipru. 20.20. D. George M. Cantacuzino: Estetica lui Ștefan­ cel­ Mare. COMEMORAREA BICENTENARU­LUI NAȘTERII LUI IOSEF HAYDN 20.45. D. E. Müller, Haydn. 21. D. Em. Ciomac: „Creațiunea de Haydn. 21.15. Iosef Haydn: „Creațiunea“, oratoriu în 3 părți pentru orchestră, cor și soli, (primă audiție) executată de orchestra Radio, corul Carmen, d-na Roși Baumann-Rădulescu, so­prană, și d-nii George Folescu, bas și Aurel Alexandrescu, tenor. Conduce­rea muzicală de Mihail Jora. La sfârșitul concertului Informa­­țiuni. Mopawska-Ostrava, 11 kw., 263.8 m. — 19: Revista muzicală a săptă­mânii; 19.40: Concert de pian; 20.40: Cântece populare sileziene și ro­mâne; 23.20: Muzică ușoară. Heilsberg, 75 kw. 276.5 m. — 17: Concert distractiv; 20.30: Sonate de Haydn; 21: Audiție; 22: Conferință despre Haydn, Londra, 70 kw., 555.8 m. — 20.55: Concert de orchestră; 22: Muzică de dans; 23: Concert de orchestră; 0.35: Muzică de dans. Mühlacker (Stuttgart), 75 kw., 560.6 m. — 18: Concert de orchestră; 20.45: Comemorarea lui Haydn; 22.15: Con­cert Haydn; 23.35: Muzică populară vieneză. Spectacole JOI, 31 MARTIE TEATRUL NATIONAL: „Hamlet“. OPERA ROMÂNĂ: „Boris Godunov“. TEA­TRUL MAR!­E VEM IURA: „Amorul veghează". ALHAMBRA: „Bravo Alhambra”. TEATRUL LIBER: „Trenul fantomă“­Ut CAPITOL: „Sergentul X“. ROXY: „Sergentul X". TRIANON : „Allo ! legătura greșită" REGAL : „Sclavii pasiunei". CORSO: „Co­n­gresul da­n­sează“. FEMINA: „Pat și Patachon somnam­buli“. SELECT: „Străzile orașului". MARNA: „Rong“ și trupa Uferinî. FORUM (Piața Palatului Regal): „In­spirație“. CERCUL SUBOFIȚERILOR: „Doi sergenți*6. BULEVARD PALACE: „Shanghai express“. LIDO: „Spionajul". OMNIA: „Inspirație“. VOLTA: „O noapte te-am­ dorit“. MARCONI: „Trup și suflet“. MUZEUL MUNICIPIULUI BUCU­REȘTI. Calea Victoriei No. 117, (fostă casa Moruzi), deschis publi­cului Dumineca și Sărbătorile le­gale, de la orele so­riiȘ. Intrar­ea liberă,

Next