Era Nouă, 1889-1890 (Anul 1, nr. 1-52)
1890-03-04 / nr. 22
* ___ * * ARTA CONCESIUNILOR. S’a zis cu drept cuvent că politica este arta concesiunilor. Aceasta insemnează două lucruri deosebite in acelaş timp. Acţiunea comună intre cei ce lucrează împreună, nu se poate continua decăt prin reciproce ingăduiri. Dar in acelaş timp practica concesiunilor trebue să insemneze o artă— deci o activitate pe urma căreia să resulte ceva bun și folositor pentru țară. Aceste adevăruri ne vin in minte, cănd vedem cum se comentează de cătră unii confrați din oposiție cele petrecute in Cameră cu ocasia interpelărei D-lui Palade. Desigur că de cănd s’a închegat actuala situaţie politică, creată de conservatori şi constituţionali, au urmat multe deosebiri de vederi in sinul majorităţei şi a guvernului in chestiile mărunte, şi mai ales in chestiile de apreciare personală. Dar toate acele deosebiri au fost eliminate prin ingăduiri reciproce, numai şi numai pentru ca guvernul să poată păşi in chestiile mari in armonie cu programul de reforme ce şi-a propus să realiseze. Şi dacă grupul constituţional a făcut multe concesiuni, cu atăt mai mare îi este meritul că a ştiut să se desbrace de multe aspiraţiuni numai in vederea indeplinirei programului seu. însuşi şeful grupului a fost acel care a înlesnit partizanilor sei arta concesiunilor, contribuind la intărirea unei situaţiuni politice din care nu făcea parte directă. Una din aceste concesiuni se pare că au făcut amicii noştri cu ocazia interpelărei Dlui Palade in chestia reintegrărei unor funcţionari abusivi, destituiţi de ministerul Domenielor, de către Dl. Carp. Oposiţia ar fi preferat desigur să intălnească discordie acolo unde in definitiv a găsit înţelegere. Contrariată de acest resultat, nu i-a mai remas decăt să reinceapă insinuările destinate a irrita cănd pe junimişti, cănd pe conservatori. Ce păcat insă că nu se pun de acord. Astfel, pe cănd dl. Panu găseşte o nouă ocazie spre a dovedi că junimiştii s’au umilit şi supus conservatorilor, „Democraţia“ preferă să lovească in D. Peucescu, demonstrând că a rămas ministru, fiindcă l-a iertat Dl. Carp. Am putea să ne mărginim de a releva contrazicerea dintre adversari ca o dovadă in contra lor, şi de a respunde astfel cu clişeul obicinuit prin tangenta. Dar lucrul merită o apreciare independentă de aceasta, mai ales faţă cu tesa ce a susţinut Dl. Panu intr’un şir de articole de-a răndul. * Dl. Panu a făcut o campanie înverşunată in timp de r',, mulţi ani in contra colectiviştilor. D-sa a fost dintr’acei cari au demonstrat in mai multe feluri şi a înfierat mai tare faptul cunoscut că colectiviştii nu aveau alt program politic decăt poftele şi apetiturile care aşteptau şi obţineau îndestularea lor, aşa cum hotărea voinţa Vizirului. Cine altul decăt Dl. Panu a criticat mai sever voinţa absorbantă a Vizirului şi politica de basculă a supuşilor sei partisani ? Şi astăzi d-sa vine să reproşeze junimiştilor că nu fac chestii de persoane cu ambiţii minuscule şi D-lui Carp că nu are disposiţii vizibale? Astăzi d-sa se opreşte la basculă şi uită să releveze, spre meritul constituţionalilor, că este cel intăi grup politic care face caz de programul seu şi de consecvenţă in politică? înţelegem că cei de la „Democraţia“ să caute necontenit omul a căruia chef şi huzur ar conduce ţara ca pe vremea colectivităţei şi să găsească intr’o zi de partea conservatorilor şi intr’altă zi de partea constituţionalilor, pentru a’l putea insulta şi ponegri pe rând. Dar Dl. Panu nu trebue să cadă in păcatele celor ce ’i a combătut. Decepţiunea îi va fi in tot cazul amară, cănd se va convinge că tactica jurnalieră l’a dus pe căi greşite. POLEMICA MĂRUNTĂ. I). Ceva vechiu: Aspiraţiunele D-lui Carp de a guverna ţara cu un partid constituit pe basa unui program politic, ar fi un caz patologic,zice gazeta Bucarest, scoasă la lumină de căţiva tineri obişnuiţi la Capşa. Nu se guvernează ţara cu oameni adunaţi din toate nuanţele politice de la conservatori şi de la liberali. A aspira la aşa ceva este o nebunie—afirmă Bucarest. Dacă ieşim puţin de la Capşa, putem intălni pe stradă în mintea oricărui cetăţean următoarea socoteală foarte simplă: Conservatorul Catargiu unit cu liberalul Vernescu, voind să guverneze ţara cu opoziţia unită şi prin urmare cu concursul liberalilor disidenţi şi laterali, fără un program posibil, a căzut şi a rămas tot numai cu duzina sa de partizani—şi este om politic cuminte şi cu partid mare in ţară. Bar junimistul Carp care a întrunit pe basa unui program 50 de partizani, ce nu au părăsit nici atunci cănd era in oposiţie, şi care de atunci incoace îşi vede principiele aduse la îndeplinire de actualul guvern—este un caz patologic, n’are partid, etc... Aferim, bine combate Bucarestul ! ie. Ceva nou : Nu junimiştii pot să-şi ia misiunea de a indrepta moravurile stricate ale societăţei noastre.—Aceasta-i din Drapelul. Şi de ce nu ? Fiindcă lipsiţi de un partid puternic in ţară, şi neaducănd cu sine nici un curent de idei.... nu pot reuşi decăt prin corupţiunea masei electorale. „Unde aiurea, in ce ţară trei patru inşi nepopulari, etc. ar fi in stare se reuşească in alegeri“—întreabă Drapelul. Ia să mulţămim curiositatea Drapelului. Intr’un oraş oarecare din ţară, par