Era Nouă, 1891-1892 (Anul 3, nr. 105-157)

1892-04-12 / nr. 132

nii, cu acele genii, care de pe atunci a în­ceput a se naşte şi se nasc incă şi pană as­tăzi ca ciupercile, pentru nenorocirea şcoa­­lelor noastre, casele noastre, teatrului nostru, clădirilor noastre publice, ziarelor noastre criticei noastre, s-a obus cu bună chibzuinţă Junimea şi din cercul acestei societăţi a eşit o şcoală nouă poetică—negreşit niciuna is­torică ori ştiinţifică—dar cel puţin in locul unei poesii beată de vorbe au inaugurat E­­minescu, Caragiali şi Creangă pe acea a en­­tusiasm­ului şi a naturalului, in care imagi­nile fantasiei se îngrămădesc intr'o limbă pre­cisă, unde nici o vorbă nu este de prisos. Ori n’avem idealuri pentru că ne spălăm, suntem politicoşi, ne tundem părul şi barba, nu ce­tim şi nu mîncăm umblînd pe stradă, şi nu stăm la vreo tejghea cu cartea in mină pen­­tru ca cineva trece şi ne va vedea să zică : biv, da ce învăţat ! (Va urma). Linia ferată Iaşi-Voin­eşti. Este mai bine de un an de cînd D. A Negruţi mare proprietar şi deputat a propus consiliului judeţan de Iaşi in­­fiinţarea unei linii ferate americane în­tre Iaşi şi Voineşti, care să se aşe­ze pe şoseaua judeţiană care leagă a­­ceste localităţi. Orce mijloc de transport care să con­stitue un progres este bine venit în ţară la noi, şi nu poate decît, să aducă fo­loase reale avuţiei naţionale ; cînd însă inovaţiunea aduce profituri materiale serioase, chiar imediat, nu încape îndo­ială că o asemenia întreprindere cară să fie încurajată de toţi, şi înlesnită a că­pătă cît mai grabnic aplicarea. I). Negi­muţi condus de dorinţa de-a pu­tea exploata în condiţii cit să poate mai avantagioase întinsa sa pădure dela Voi­neşti, s’a gîndit la infiinţaria unui sis­tem de transport cît se poate mai les­nicios, şi a hotărît înfiinţarea acestei li­nii ferate. Din nenorocire s-au găsit gazete care să atace această întreprindere folositoare din toate punctele de privire. După legea drumurilor şoselele au o lărgime de 8 metri şi lărgimea şoselei Iaşi-Voineşti fiind de zece, urmează că doi metri trebuesc restituite proprieta­rilor mărginaşi, şi pe aceşti doi metri netrebuitori az după lege, D. Negruţi cere să stabilească şinele pentru linia sa ferată. Pentru nimeni nu este prin urmare nici o pagubă, neaparat însă că este un ciştig pentru D. Negruţi din punctul de vedere a solidităţei terenului pe o şose umblată şi din punctul de vedere a exproprierelor. Dar acest cîştig este însă minim faţă cu profiturile ce judeţul trage din fa­cerea acestei linii. Necesitatea şi sumele ce pe fiecare an judeţul cheltueşte cu lemnele trebuitoa­re autorităţilor vor avea o scădere sim­ţitoare ca preţ şi de unde az judeţul plăteşte 34 lei transportul unui stînjen de lemne în Iaşi, prin concesia propusă de D Negruţi va plăti numai 7 lei , ast­fel că profitul real pentru judeţ va fi anual de 12.000 lei socotinduse con­sumaţia şi preţurile actuale. Şi nu se poate susţine că aceasta va fi un monopol pentru d. Negruţi de vreme ce toţi proprietarii de păduri învecinaţi cu linia, vor profita de ea şi ast­fel concurenţa va exista, de vreme ce linia nu este exclusiv pusă la dispo­ziţia producţielor d-lui Negruţi. Afară de aceasta la epoca destinată transportare! productelor, d. Negruţi pune linia­*—prin concesia sa—la dispo­ziţia producătorilor, aşa că folosul este general pentru o mare parte a agricul­torilor acestui judeţ. — Asemenea poşta rurală şi transporturile autorităţilor ju­deţene se va face gratis pe această linie. Serviciul de întreţinere şi de exploa­tare a acestei linii se va face după con­cesie în condiţii foarte avantagioase şi costisitoare pentru întreprinzător, aşa că beneficiul ce va putea trage din această lucrare care îl costă după devis aproape 400.000 lei, va fi minim faţă cu mul­tiplele servicii ce aduce judeţului.— Nu putem îndestul felicita pe d. Ne­gruţi de această întreprindere folositoare şi am dori din inimă ca şi alţ! proprie­tar! mar! să’l inii­teze, cum şi să vedem cît mai grabnic realizînduse această întreprindere bine-fâcătoare tuturor. Maghiarii la Turin şi Romînii la Viena. Sub acest titlu cetim in Tribuna din Sibiu, următoarele, relativ la aniversarea lui Kossuth : Romînii din Transilvania şi Ungaria niciodată nu au avut simpatie pentru Kos­­suth. Şi era natural aceasta. Ei nu l’au putut cunoaşte decît ca pe un revoluţi­onar, care a asmuţat popoarele unul in­­contra celorlalte. De numele lui Kossuth pentru noi Romînii se leagă un întreg şir de dureri şi nenorociri : uniunea Ardea­lului cu Ungaria, fără ca noi să fim consultaţi, apoi răsboiul civil, in care mii de Romîni au fost omorîţi nu numai in luptă dreaptă, pe cimpul de bătae, dar oamenii lui Kossuth i-au ridicat din sinul familiei, fără veste şi fără a le dovedi nici măcar pe departe că sunt vinovaţi, i-au dus de-a dreptul la turci. De apoi sa­tele arse, nimicite, şi toate nenorocirile ce urmează ca o consecvenţă a războiului civil? A fost insă o vreme, cînd cei mai dis­tinşi bărbaţi politici şi apostoli ai redeş­teptări naţionale din Romînia nu numai că aveau simpatie pentru Kossuth, dar căutau să ne inpace şi pe noi Romînii de aici cu ideile, pentru izbînda cărora Kossuth pretindea că luptă. Astfel fraţii Brătieni, Rosetti, Ion Ghica, N. Bălcescu şi alţi fruntaşi ai mişcărei dela 1848 nu numai că erau in legături cu Kossuth, dar Nicu Bălcescu fusese trimis la Pesta şi Dobriţin ca sa mijlocească o inpăcare, un fel de dualism intre Unguri şi Ro­­minii ardeleni. Plini de simţiminte nobile şi avînt pa­triotic, fraţii de dincolo credeau, că re­voluţionarii maghiari luptă şi ei pentru eliberarea popoarelor de sub jugul unei monarchii tirane, pentru întruparea in stat a principiilor democratice şi naţio­nale. In Moldova şi Muntenia acesta era scopul revoluţiunei. Cînd s’au convins insă că Kossuth nu este decît un şovinist in­carnat, că Ungurii in acelaş timp cînd strigă libertate, asupresc,— că in numele naţionalismului caută să desnaţionaliseze, că departe de a desfiinţa privilegiile, pun mari îndatoriri nemaghiarilor, atunci ei n’au mai căutat prietenia Ungurilor, ci s’au intors dela ei. Aşa, că pe cînd Băl­cescu scria comitetului revoluţionar ro­­mîn, că nu e de făcut nimic cu Maghiarii, că-i este scîrbă să se mai şi gândească la ei, spunea că nu poate decit, să aprobe fără reservă atitudinea oştenilor romîni, cari ţineau sus in Munţii­ apuseni steagul mişcării naţionale romîne contra tirăniei maghiare. Amintirile din pribegie ale d-lui Ion Ghica, meritosul academician şi naţiona­list, ne dau in privinţa aceasta amenunte de cel mai mare interes. Dar Ungurii au rămas ceea ce au fost la 1848. Kossuth este şi el tot cel vech­iu; dar cu cît anii au trecut, ideile şoviniste s au incărnat tot mai mult intr’însul, nu cît chiar după înăbuşirea revoluţiunei, după amnestie şi dualism, el nu vrea să recunoască stările de lucruri din Unga­ria, nu vrea să audă de dinastia Ilabs­­burgilor, ci vrea o Ungarie independen­tă, in care Maghiarii să taie și spînzure după bunul lor plac. Cît de mult idealul politic al lui Kos­suth este al tuturor Ungurilor se dove- \

Next