Era socialistă, ianuarie-iunie 1981 (Anul 61, nr. 1-12)
1981-05-20 / nr. 10
ţările în care operează şi, îndeosebi, cu autoritatea statală din ţara de origine ş.a. Relaţiile cu autoritatea guvernamentală din ţara de origine, ca reprezentantă a monopolismului statal-naţional, se dovedesc a avea o însemnătate de prim ordin, întrucît numai în funcţie de acestea devin relevante gradul de auto- Convergenţe şi contradicţii Prin ea însăşi, structura monopoliststatală nu constituie numai un raport de unire — deşi acesta o defineşte precumpănitor şi pe termen lung —, ci şi un raport de contradicţie între monopoluri şi stat , în cadrul expansiunii internaţionale a capitalului, acest caracter complex al relaţiei monopolist-statale se relevă deosebit de pregnant şi de puternic. Raportul de unire se manifestă, pe de o parte, în faptul că monopolurile şi companiile urmează în străinătate o strategie ce se subsumează, de regulă, intereselor economice şi politice de bază ale autorităţii statale din ţara de origine, adică intereselor de ansamblu ale monopolismului statal din ţara respectivă, iar pe de altă parte în multiplele măsuri şi acţiuni prin care statul sprijină expansiunea în străinătate a monopolurilor şi companiilor proprii. Este în afară de orice îndoială că şi în cazul corporaţiilor transnaţionale (cu atît mai mult cu cît, în covîrşitoarea majoritate, acestea sînt controlate, fiecare în parte, de către capitaluri de o anumită apartenenţă naţională), latura de convergenţă este în mod vădit mai puternică ; ea are rădăcini adinei în unitatea intereselor fundamentale dintre statul capitalist şi monopolurile şi companiile internaţionale cu bazele în ţara respectivă. Prin politica lor, corporaţiile transnaţionale acţionează, în nenumărate cazuri, în sensul strategiei şi tacticii stabilite de către statul de origine în domeniul expansiunii externe, al politicii Internaţionale. La rîndul său, statul - prin mijloace politice, pe căi diplomatice, tratative comerciale, prin presiuni ş.a. — creează condiţii favorabile pentru realizarea expansiunii externe a corporaţiilor transnaţionale „proprii". De multe ori, strategia externă „comună" a companiilor şi statului este asigurată prin contopirea sau îngemănarea capitalurilor acestora sau, pur şi simplu, prin penetrarea reprezentanţilor marilor monopoluri în sistemul administraţiei de stat şi a reprezentanţilor cercurilor guvernamentale în conducerile principalelor grupuri financiar-bancare-industriale care operează în străinătate. Dealtfel, în luările de poziţie sau în acţiunile guvernamentale occidentale se poate desluşi, dincolo de formulări şi nuanţe, o atitudine favorabilă şi de sprijin faţă de „propriile" corporaţii transnaţionale. Nu mai puţin important este însă raportul de contradicţie. In fond, acesta apare în legătură cu faptul că statul, ca exponent al intereselor generale şi pe termen lung ale oligarhiei financiare, nomizare a companiei şi deci măsura în care puterea ei se transformă într-un factor de sine stătător pe plan internaţional. Or, tocmai aceste relaţii evidenţiază o complexitate deosebită, constituindu-se în principalul element care exclude abordările unilaterale şi concluziile simplificatoare, deşi, în esenţă, sprijină expansiunea în străinătate a companiilor proprii, menţine un anumit control în această direcţie mai sever sau mai puţin sever, de la ţară la ţară ; faţă de acest control însă, monopolurile şi companiile manifestă, de la caz la caz, o opoziţie mai puternică sau mai puţin puternică, întrucît, dincolo de un anumit prag, el le limitează spaţiul de manevră, libertatea de mişcare. Această confruntare nu este, de fapt, decît o transplantare pe tărîmul expansiunii externe a contradicţiei specifice a monopolismului de stat dintre economia şi iniţiativa privată şi intervenţia statului în economie. In cazul corporaţiilor transnaţionale, raportul de contradicţie se accentuează, însăşi activitatea extrateritorială deosebit de extinsă a acestor corporaţii poate să aibă consecinţe şi repercusiuni care să nu corespundă intereselor autorităţii statale proprii. De pildă, transferul de capital în străinătate poate crea, în anumite perioade, dificultăţi în balanţa de plăţi, iar transferul de activităţi pe pieţele externe poate amplifica inutilizarea unei părţi a forţei de muncă, sporind şomajul, afectînd echilibrul economic intern şi înăsprind tensiunile sociale. „Expatrierea" operaţiilor — mai ales dincolo de un anumit nivel — antrenează şi o „expatriere" a intereselor ; la un grad înalt de extrateritorializare a activităţii, centrul de greutate al intereselor unei companii se deplasează, inerent, în străinătate, iar activitatea firmei numai Structurile paralele sau pe deasupra celor statal-naţionale pe care tind să le instituie corporaţiile transnaţionale reprezintă un element calitativ nou în sistemul relaţiilor monopolist-statale. In linii generale, se poate aprecia că dezvoltarea monopolismului transnaţional a ajuns în prezent într-o etapă în care, fără a submina poziţiile monopolismului statal, ca trăsătură dominantă şi formă actuală de existenţă a societăţii capitaliste în ţările occidentale dezvoltate, îi poate însă ameninţa pe termen lung structurile. Confruntarea — de pe acum importantă, dar cu tendinţe de ascuţire — care opune monopolismul statal-naţional celui transnaţional constituie una din principalele caracteristici ale adîncirii contradicţiilor şi crizei capitalismului, este subordonată exclusiv celei de pe piaţa ţării sale de origine. Ca una din părţile întregului, activitatea de pe piaţa „internă" devine, dimpotrivă, subordonată — în cazul multora dintre corporaţiile transnaţionale - strategiei lor internaţionale proprii, ea putînd fi orientată, în funcţie de interesele autonomizate ale firmelor, în direcţii care să nu se suprapună celor urmărite de ţara de origine. In condiţiile unei puternice extrateritorializări a operaţiilor unei firme, capacitatea de control şi influenţare a autorităţii statale asupra acestei firme slăbeşte , pe de o parte, în mod nemijlocit, prin însuşi faptul că în sfera de aplicare a controlului autorităţii statale nu mai poate intra pe deplin decît un segment al activităţii companiei, iar pe de altă parte, în mod indirect, prin faptul că implantarea pe multiple pieţe a companiei respective îi va permite acesteia să dezvolte practici cu ajutorul cărora să poată eluda măsurile întreprinse în cadrul politicii economice guvernamentale din ţara de origine. Realitatea este că expansiunea corporaţiilor transnaţionale a complicat în mod deosebit raporturile monopolist-statale. Dacă în cazul raporturilor dintre stat şi corporaţiile transnaţionale „proprii" latura de cooperare este precumpănitoare, în cazul raporturilor dintre monopolismul statal-naţional şi corporaţiile „străine" latura de contradicţie se dovedeşte a prevala. Dar nu ar putea fi ignorată sau neglijată nici cealaltă latură din cadrul acestor din urmă raporturi. In fapt, poziţia autorităţii monopolist-statale naţionale faţă de companiile străine este o rezultantă între propriile interese, pe de o parte, de a-şi păstra identitatea, iar pe de altă parte de a atrage din exterior capital în diferite ramuri de activitate şi, în acelaşi timp, de a asigura cadrul necesar expansiunii în străinătate a monopolurilor şi companiilor proprii, întrucît o atitudine restrictivă faţă de investiţiile externe poate antrena replici similare din partea autorităţilor statale din celelalte ţări capitaliste. La nivel internaţional, contradicţia dintre monopoluri şi stat, dintre economia privată şi intervenţia statală în economie se concretizează în confruntarea directă dintre corporaţiile transnaţionale şi autorităţile statale din ţările în care acestea operează. La nivelul economiei naţionale a ţărilor capitaliste, ea se manifestă în faptul că activitatea corporaţiilor transnaţionale tinde să accentueze — desigur, în forme şi sub aspecte noi — tocmai acele contradicţii care păreau să cunoască o anumită atenuare prin dezvoltarea monopolismului de stat. O dovedeşte, între altele, implicarea nemijlocită a acestor companii în proliferarea inflaţiei (una din cele mai pregnante manifestări ale dereglării actuale a mecanismului economic capitalist), în reducerea capacităţii politicii Caracterul conflictual într-o viziune pe termen lung