Era socialistă, ianuarie-iunie 1988 (Anul 68, nr. 1-12)
1988-05-10 / nr. 9
POLITICA IMPERIALISTĂ, NEOCOLONIALISTĂ A CAPITALULUI FINANCIAR II în epoca actuală, de mari transformări pe plan mondial, în care fenomenele şi procesele social-economice şi politice evoluează într-un ritm rapid, iar raporturile internaţionale de forţă cunosc importante schimbări, capitalismul monopolist, imperialismul încearcă să-şi „adapteze" structurile, formele de manifestare, mijloacele de exercitare a dominaţiei şi exploatării. Se dezvoltă forme noi de exploatare a propriilor popoare, de spoliere a ţărilor în curs de dezvoltare. Creşte puternic rolul capitalului financiar-bancar, se accentuează politica imperialistă, neocolonialistă, cu grave consecinţe asupra dezvoltării ţărilor lumii, a echilibrului sistemului relaţiilor internaţionale, în ansamblu. Pornind de la profunda analiză ştiinţifică a acestor fenomene şi procese, efectuată de secretarul general al partidului, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, de la aprecierea că imperialismul a intrat într-un nou stadiu, prezentînd noi caracteristici, revista „Era socialistă" a publicat în numărul 8 din 25 aprilie a.c. prima parte a unei dezbateri, sub forma unui grupaj tematic, în care au fost abordate o serie de probleme, cum ar fi: mecanismele economico-financiare de tip neocolonialism contradicţia dintre caracterul transnaţional al capitalului financiar şi interesele naţionale ale popoarelor, corelaţia dintre interesele capitalului financiar, complexul militar-industrial şi cursa înarmărilor. Publicăm, în acest număr al revistei, partea a doua a grupajului tematic. Capitalul financiar în noul stadiu al imperialismului Preocupaţi de investigarea manifestărilor frapante şi a urmărilor adesea dramatice ale multitudinii de crize şi dereglări, din ultimul deceniu şi jumătate, şi de găsirea unor remedii pentru acestea, analiştii fenomenelor economice contemporane au fost, se pare, întrucîtva mai puţin sensibili la perceperea transformărilor calitative profunde care s-au produs în aceeaşi perioadă în economiile naţionale ale statelor capitaliste, ca şi în economia mondială, în ansamblu. Astăzi devine însă tot mai evident că în această perioadă extrem de dificilă din evoluţia societăţii contemporane au loc mutaţii adînci în baza tehnico-materială a societăţii capitaliste, în structurile şi suprastructurile economice şi instituţionale — naţionale şi internaţionale ale acesteia —, în mecanismele de reglare a procesului dezvoltării, în sistemele social-economice ale ţărilor capitaliste dezvoltate, amplitudinea şi intensitatea acestor schimbări au fost de o asemenea anvergură încît, aşa cum subliniază tovarăşul Nicolae Ceauşescu la Conferinţa Naţională a partidului, „se poate spune că imperialismul se află într-un nou stadiu". După cum se ştie, la cumpăna dintre secolele al XIX-lea şi al XX-lea a avut loc trecerea capitalismului de la stadiul liberei concurenţe la stadiul monopolist, la imperialism. Sintetizînd procesele reale care modelau şi caracterizau noul stadiu, V.I. Lenin punea în evidenţă, în celebra sa lucrare consacrată imperialismului, transformările adînci care surveniseră în baza tehnico-materială a ţărilor capitaliste dezvoltate de atunci, ca urmare a generalizării marii industrii, şi reamenajările profunde survenite în sistemul relaţiilor de producţie şi sociale, în mecanismul vieţii lor economice şi politice. Libera concurenţă fusese înlocuită cu dominaţia monopolurilor, se constituiseră capitalul financiar şi oligarhia financiară în urma împletirii capitalului bancar cu cel industrial, exportul de capital dobîndise o importanţă considerabilă, se formaseră uniunile monopoliste internaţionalecare îşi împărţeau între ele piaţa mondială, iar marile puteri imperialiste terminaseră împărţirea teritorială a lumii şi duceau lupte acerbe pentru reîmpărţirea acesteia în funcţie de schimbările ce se produceau continuu în raporturile de forţe interimperialiste. Aceste mutaţii profunde în fizionomia societăţii capitaliste reprezentau o treaptă nouă, superioară, a diviziunii şi combinării sociale a muncii, a ridicării gradului său de socializare, simultan cu accentuarea caracterului privat al însuşirii rezultatelor producţiei sociale de către stăpînii monopolurilor, de către oligarhia financiară. Raţiunea şi mobilul trecerii la acest nou stadiu constau în depăşirea crizei structurale pe care o parcurgea capitalismul liberei concurenţe în ultima treime a secolului trecut, exprimată în diminuarea eficienţei capitalului; se urmărea realizarea unei noi dinamici, ascendente, a ratei profitului capitalist prin intensificarea exploatării maselor muncitoare atît din centrele capitaliste dezvoltate cît şi din „periferia" acestora, din lumea colonială şi semicolonială. Evoluţia vieţii economice a ţărilor capitaliste în primele două-trei decenii ale acestui secol a ilustrat cu limpezime natura şi limitele stadiului monopolist al capitalismului, gradul de concordanţă dintre obiectivele care-i motivaseră ascensiunea şi efectele sale reale asupra vieţii economice a ţărilor imperialiste. Marea depresiune economică mondială din perioada 1929—1933 punea cu deosebită forţă în lumină epuizarea potenţialului său stimulativ asupra dezvoltării forţelor de producţie şi a autovalorificării capita-