Evenimentul Zilei, martie 2004 (Anul 13, nr. 3659-3689)

2004-03-31 / nr. 3689

4 . _______________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ ____________miercuri, 31 martie 2004 , Nr. 3689 ESLife foc N­u cu mult timp în urmă, un prieten care lucrează în con­ducerea unei importante firme importatoare de automobile îmi povestea un lucru surprinzător, dar cît se poate de relevant pen­tru situația României de azi. El se arăta contrariat de faptul că vîn­­zările de automobile din clasa de lux urcau la cote amețitoare, în timp ce, la clasa medie, lucrurile mergeau sub așteptări. Atunci am înțeles de ce mai mulți cuno­scuți din țări ale UE, care vin la București, nu încetează să se arate de-a dreptul revoltați. Cum de este posibil atîta lux în mijlocul unei asemenea mizerii? mă întreba odată unul dintre ei, văzînd mulțimea mașinilor de superclasă care alergau seara pe bulevardele Capitalei și cohor­tele de cerșe­tori de pe trotuare. E­stimarea din ziarul nostru de luni privind pierderile suferite de România de pe urma escro­cheriilor, tunurilor și fărădelegilor din ultimii 14 ani poate oferi un răspuns. Ar fi vorba despre 25 de miliarde de euro, cifră bineînțeles aproximativă, așadar, fecare român a fost deposedat în toată această perioadă de aproape 1.100 de euro, bani care au ajuns în mîinile unui cerc restrîns de profitori. Bineînțeles, o parte din luxul afișat azi în România își are deplina justificare în eforturile, in­teligența, curajul și, dacă vreți, norocul unor conaționali care au știut să se lanseze în cariere_adu­­cătoare de foarte mulți bani, însă, de cele mai multe ori, averea cîș­­tigată cinstit nu este expusă cu ostentație, iar deținătorul ei este prea ocupat pentru a mai avea vreme de fire. De fapt, peisajul latino-american al României de azi este mai ales rezultatul detur­nării celor 25 de miliarde de euro. Autorii tunurilor și politicienii de vîrf care i-au susținut ori protejat au contribuit în cea mai mare mă­sură la pierderea altor zeci de mi­liarde de euro reprezentînd in­vestiții străine. Ei poartă vina principală pentru desființarea a mii ori zeci de mii de locuri de muncă, pentru supraîncărcarea cu impozite și taxe a investitoru­lui, a întreprinzătorului, a practi­cantului de profesiuni liberale și a salariatului. O simplă comparație cu Polonia este edificatoare, în timp ce România își propune să atragă, pînă la sfîrșitul anului 2004, investiții străine totalizînd 12 miliarde de dolari (asta în ca­zul unor contracte de privatizare superavantajoase pentru Petrom­ și BCR), Polonia se situează la nivelul de 50 de miiliarde de do­lari. Nimeni nu spune că în Po­lonia nu există corupție, dar diferența față de România este uriașă - de fapt este diferența dintre un salariu mediu de 100 de dolari și unul de 300 de dolari, ar diferența dintre a fi în Uniunea Europeană și a rămîne la ușă. V­ăzînd cifrele prezentate în ziarul nostru nostru de luni (un cititor ne semnala, pe bună dreptate, faptul că n-am scris despre banii depuși înainte de 1989 în contul autoturismelor Da­cia, dar de cîte ziare am fi avut nevoie să descriem toate mași­națiile acestor ani?) putem să ne îndoim de credibilitatea și sinceri­tatea liderilor politici care-și iau azi angajamente sub presiunea europeană. La urma urmei, chiar ei s-au dovedit incapabili să sto­peze prăduirea țării și furtul din buzunarele oamenilor cinstiți, iar acum pozează în luptători cu mantie albă împotriva balaurului cu șapte capete. Soluțiile nu se află în mîinile lor. Pentru că, dacă le-ar fi avut, România n-ar fi pierdut 25 de miliarde de euro, ci ar fi cîștigat de două ori pe atît. Restul e vrăjeală OVIDIU NAHOV: Unde-s banii? D'ale Haimanalelor . In comuna natală a lui Ion Luca Caragiale, primarul se numește Adrian Năstase, casa memorială Caragiale a fost construită în 1986, iar sătenii spun despre înaintașul lor că a fost „popă mare“ Partide buluc în Haimanale, co­muna natală a lui Caragiale. Care cu un membru, care cu o mie, nu contează. Mai toți umblă creanga de la unul la altul, „la ăla care dă mai mult“, și pînă la urmă tot Par­tida Rromilor le hotărăște soarta la alegeri. Comuna - pe numele de-acum Caragiale - îl are primar pe Adrian Năstase, un pesedist care „nu-și permite să se compa­re cu premierul“ și se laudă cu „casa în care a locuit I.L. Caragia­le“, construită abia în 1986. Pri­marul îl pomenește cu recunoș­tință pe „fiul satului“ la fiecare aniversare: „Caragiale, Caragiale, dacă nu erai matale, rămîneam tot Haimanale!“, dar un localnic, în vizită la o rudă la pușcăria Măr­gineni, știe mai bine de ce lumea folosește încă numele vechi al comunei: „Haimanale am fost, haimanale sîntem. Vorba aia, cîine am fost, iavră am rămas!“. în Haimanale, atmosfera pare ti­cluită de pana lui Caragiale, cu imagini reinventate parcă după „O scrisoare pierdută“ sau „D’ale Carnavalului“. Ce știu despre Ca­ragiale oamenii comunei care-i poartă numele? Că a fost un po­pă vestit sau că a umblat cu „nevasta“ lui Eminescu. STELUȚA VOICA NINA MARCU Lîngă pușcărie, la margine de drum național, ca tot românul care calcă pămîntul Haimanalelor să pună doar o frînă și să-și satisfacă o curiozitate istorică, dar peste muzeul lui Caragiale. O căsuță a unui oare­care, pe locul căreia, în cel mai bun caz, puștiul Caragiale a fost scos odi­nioară de mînuță la plimbare, are cî­­teva exponate cu valoare sentimen­tală pentru munteni: o ladă de zestre, două-trei scoarțe, cîteva fotografii de epocă și fotocopii ale unor afișe de teatru. Cam atît. Abia dincolo de puș­cărie, pe drumul ce te adîncește în inima Haimanalelor, o placă îți ves­tește casa „în care a locuit I.L.Caragiale“. Nu poți să arunci nici măcar un ochi pe bătătura unde a scos nasul în lume „marele nostru dramaturg care a scris poezii și po­vești“ - după cum ne informează cu mîndrie un școlar cît jumara - că o cățea neagră și bună de gură te ză­păcește de cap pînă să te dea în pri­mire stăpînilor ei. „Asta-i casa în care chiar a locuit Caragiale?“, ne băgăm noi în vorbă, plini ochi de zîmbete. „Noi am făcut casa1 „Eee, nu au, nici vorbă!“, fornă de ghiduș mustața deasă a unui bărbat subțirel. „Ne-au trîntit ăștia de la pri­mărie placa acum cîțiva ani. Asta-i casă construită de noi, în ‘86“, își rîde de vicleșug Mihai Mamulea. „Mi-a zis mie un consilier la primărie, prin ‘92- ’93, că ei au scos bani de la buget pentru «reparația casei lui Caragia­le» și au pus placa asta aici, iar de restul «nici nu știi tu, nea Mihai, ce de-am mai băut toți! O săptămî­­nă!!!»“, mai zice Mihai Mamulea, și el cu ochii sticlind după un vinișor sorbit drăgăstos departe de gura nevestei. E bănuit adesea, din cauza numelui, c-ar fi spiță de-a lui Caragiale, care Nevasta lui Mihai Mamulea, Coca, ține sub observație un crap, să sfîrîie potolit în tigaie, și ne zice tot ce știe de la străbunică despre tatăl lui Caragiale: că era contabil la bogata Mănăstire Mărgineni, în care se zbăteau boierii să se îngroape și pe care Vodă Cuza s­­a supărat și a transformat-o în pușcărie, și că a avut o căsuță de paiantă, „cum ar veni acum o lo­cuință de serviciu“, u­ndeva prin grădina lor. Ne arată în dosul gardului după care se înfurie din principiu un curcan poreclit „Lua te-ar dracul!“ și ne indică mîndri un nuc tinerel care crește chiar pr fac cu ordine la mine pe bătătură cînd îmi zici tu! Dacă vrei, să-i trimiți gealații să facă! Au venit a doua zi". Caragiale a lăsat Haima­ cu Placa memorială (medalion) pusă de Primăria din Caragiale la intrarea în casa care se vede pe fundal anunță că aici s-a născut Ioan Luca Caragiale. Soții Coca și Mihai Mamulea susțin însă că imobilul cu care se mîndresc oficialitățile locale a fost ridicat de ei în 1986. Haimanalele in Haimanale locul pe care batrînii spuneau că s-a născut Caragiale. „Cînd s-au făcut 150 de ani de la nașterea lui, mi-a zis primarul să fac ordine în curte, că vine lume, I-am zis­ nu­nalele în urmă cînd avea șase ani, dar Coca Mamulea, un secol și mai bine mai tîrziu, nu scapă de „ele“, fiind nevoită să-și păzească zi și noapte avutul. Abia așteaptă, cu cîteva retevete puse bine la loc de taină prin grădină, să le încingă îndatoritor spinarea: „Am noroc de purcel, că oricît i-ar fi de foame nu scoate grai, că altfel de mult îi luau ăștia urma. Vecinei din dreapta i­­au furat ziua în amiaza mare toate găinile, iar vecinei din stînga toate țevile din gard. Fură și români, și țigani deopotrivă, știu eu!“, se înfierbîntă Coca atunci cînd vine vorba de isprăvile haimanalelor din Haimanale, avea o mătușă zisă Mămuloaia, după grecoteiului de bărba’sa cu care trăia la București, dar n-are nici o legătură cu „marele critic al burghe­­zo-moșierimii“, cum îl lăudau comu­niștii pe placa comemorativă din co­mună. Și, ca să nu mai fie nici o îndo­ială, mai e și un „apolitic“ ce nu s-a pomenit: „Cum să mă supăr eu pe ăștia că nu fac treabă? Mă supăr pe mine că nu sînt în stare!“, scuză Ma­mulea lenea politicienilor locali, în comuna lui Caragiale, rubede­niile se țin lanț: „Pe aici toți sînt din patru-cinci familii care au făcut mulți copii, așa că toată lumea e rudă cu toată lumea. Tata a avut 19 frați, iar mama 15. Am la verișori primari... nu mai zic de veri de-al doilea!“, poves­tește Coca Mamulea și mătură cu o privire pînă hăț, departe, unde se sting casele în zare. E verișoară, mai îndepărtată, ce-i drept, și cu Adrian Năstase, primarul pesedist al comu­nei. Era PRM-ist de față cînd a fost înscăunat primar, dar în 2000 a fugit, ca tot alesul, la PSD. Partidul lui Adrian Năstase a avut la alegeri șase consilieri pe care, în scurt timp, a știut să-i înmulțească. Unul dintre cei care a rezistat ispitei explică: „Acum sînt vreo 12-13. Poate mi-ar fi fost și mie mai bine la PSD, dar eu nu umblu după avantaje perene! Poat să fie un avantaj cît e PSD la putere, dar dacă iese UDMR ce fac? învăț și ceva un­gurește, îmi schimb numele și mă fac frate cu Gyorgy Frunda?“, se laudă domnul „vice“ de la primărie, Marius Paise, președinte, în Caragiale, la Partidul Democrat. Domnul „vice“ p­­are de gînd să dea în clocot în cam­pania electorală, „cum fac ăia marii pe la București“. „Dacă stăm să ve­„Eu am așa un caracter că mă ener­vez pe moment, da-mi trece repede“, povestește de la ce îl mai apucă ne­bunia pe democratul Paise, veterinar de profesie. Legănat în vise dulci cu gîndul la campania electorală umblă pe izlaz și alegătorul încercat de nevoi: „Care mai de care bate la ușa noastră cu uleiul, cu berea, cu carnea de vițel. Mulți de la noi, cînd pică cîte o ple­­ască d-asta, e mai mult decît fericiți. Ce să trăiești din Legea 416, cu ajutor social de 400.000 de lei pe lună?! Eu am zis: decît să le dea statul bani degeaba, dă-le, dom’le, servici, că-ți muncește! Așa, fură cîte o căruță de lemne din pădure, ia 4-500 de mii de lei și mănîncă. . . Haimanale, Doamne ferește, cum să nu fie! IL Z, nHP IIIP Gheorghe Neagu, lider al Partidei Rromilor de­ cîte vile are ăla și cîte concedii în străinătate are celălalt, nu facem nimica! Sînt și divergențe de opinii, dar asta nu ține de doctrina partidu­lui!“. Nu-i nemulțumește nimic la ac­tualul primar, vede roșu doar cînd vreun taur nu stă cuminte la injecție sau vreun vier n-are chef de scopit. Unde n-ar fi alegeri în fiecare lună!?!“, se roagă Costel Ciocănea, care știe sigur cu cine votează, dar e puțin încuiat de NATO. „Ei, hai, că doar n-o fi na­ți-o frîntă că ți-am dres­­a! Nu știu eu cu ce se mănîncă asta, dar am auzit că, dacă nu tăiem toți porcii din gospodărie, nu ne primesc ăia acolo. Am înțeles că și pe caza­nul de țuică le-a căzut. Acu’, eu mă gîndesc ca omul, dacă ei zic că ne vor binele, de ce dracu’ ne ia porcul și cazanul din bătătură?“. Partide sînt pe alese în Caragia­le. Dar, în caz de bătaie pe voturi, Partida Rromilor hotărăște soarta co­munei. 10% din Haimanale sînt rromi care „pune ștampila la care îi oferă mai mult; dacă de acolo li se oferă cîte ceva, acolo se duc!“, zice de pe lada de zestre din muzeu Marin Pa­vel, proaspăt vicelider la Partida Rromilor. „Românii e fragmentați, dar țiganii votează cum le spun eu. Avem înțelegere cu PSD-ul, cu ei votează!“, zice și Gheorghe Neagu, lider la Partida Rromilor, care știe de la ce se trage necazul țigănesc. „Toți ai noștri au avut servici la MIJA, la uzina de armament. Erea serioși, muncitori, care avea funcție avea! Acum s-a fă­cut uzina rob și a rămas lumea neno­rocită. Ce să trăiești din Legea 416, cu ajutor social de 400.000 de lei pe lună?! Eu am zis: decît să le dea sta­tul bani degeaba, dă-le, dom’le, ser­vici, că-ți muncește! Așa, fură cîte o căruță de lemne din pădure, ia 4-500 de mii de lei și mănîncă. Haimanale, Doamne ferește, cum să nu fie!“ Adrian Năstase Primarul din Caragia­le, Adrian Năstase, se mîndrește că-și poartă numele la co­mun cu pre­mierul, dar și cu înaintașul său: „Cînd sărbăto­rim nașterea lui Caragiale, în ia­nuarie, eu obișnuiesc să spun: «Caragiale, Caragiale, dacă nu erai matale, rămîneam tot Haimanale»! El n-a stat mult aici, în comună. S-a mutat la Ploiești de la șase ani“. Gheorghe Neagu, țigan de ispravă, cu „funcție de conducere la MIJA, de la A la Z“, l-a avut sub­altern și pe Adrian Năstase, la vremea aia „perfecționer la el în secție“, acum primar în Caragiale. Jumătate din rromii comunei se numesc care Neagu, care Fieraru. După ce trec pe la poștă, cînd le vin banii de la „416“ și funcționara abia îi jelurește după inițiala tatălui, o iau cîrduri, cîrduri spre cîrciumă - ținută de unul Neagu, bineînțeles - și se cinstesc cu o țuică de-a lui Zotică, Alpan pe numele ei, de trei mii suta: „De 15.000 bei o litră și pleci cîntînd“, îi apreciază unele calități Petre Fieraru, zis Titi Slabu, „că-i slab, ar dracul și bea mult“, îi știe felul Gheorghe Neagu. Alt Neagu ține crîșmă cu o singură masă la el într-o curticică ca pentru piticii de grădină, dar clien­ții nu-s pretențioși și chefuiesc și în șanț în fața casei. E mic și el, are maiou cu ardei capra roșu-foc, are pușcă („mai mult pentru guguștiuci“) și boală pe Banca Populară că a scos-o pe fiica sa datoare 27 de milioane .Caragiale a fost un popă mane­ 1 cînd ea are hîrtie la mînă că a plătit tot: „Numai să vină să-mi pună sechestru pe casă, că-l iau p­ăla,­î trag frumos de TM ‘ Ak mînă în curte, să nu bănuiască ni­­mic, și-i zic cîine­ i lui, la­i. Lady, ■ tată, și mănîncă-l I tot. Așa!". îi mai­­ trece oful cînd îl ÉHHHHli întrebăm de Ca­ragiale, că-și aduce aminte cum „l-a prins mangalaua pe bibiiu“, dar lui nea Titi Slabu nu-i convine: „Eee, am învățat într-a șasea la școală. Ca­ragiale a umblat cu nevasta lui Eminescu, Veronica, la, ziceți, știți unde e îngropat? între Eminescu și Coșbuc, la Ploiești. Vezi, nu știți!“ „Caragiale a fost mare pe-aici, pe la noi, popă, ceva sau unul care a înființat școala, că are poză și pe perete la școală, că așa sînt la biserică și sfințișorii!“, ne zic serioși doi băieți cu buzele înnegrite de mustăți tinere. Cum aude, un bărbat cu știință de carte se repede la ei: „Mă, nenorociților, cum să nu știți voi cine a fost Caragiale? Nu știți că are și casă memorială la marginea comunei? Mă, ăsta a fost scriitor, da? A scris opere, nu povesti ca Creangă!“

Next