Evenimentul Zilei, iulie 2008 (Anul 17, nr. 5216-5246)

2008-07-25 / nr. 5240

CULTURA Eveniment I ! Mircea Dinescu scriitor Nu neapărat cei mai mari scriitori erau și mari gurmanzi, să ne-nțelegem. Dar scriitorii ăștia tineri, alde Cărtărescu și alții, nu prea știu să mănânce. Ăștia-s scriitori de * McDonald’s. « CRĂPELNIȚĂ. Mircea Dinescu face la moșia sa, de la malul Dunării, adevărate festivaluri gastronomice, cu sarmale și fripturi din belșug Marii mâncăi ai lumii literare De la Ion Creangă, Mihail Sadoveanu, Păstorel Teodoreanu până la Andrei Pleșu și Mircea Dinescu, scriitorii gurmanzi s-au dedat la chiolhanuri fabuloase și rarități gastronomice Florentina Ciuverca florentina,ciuverca_evz.ro L­iteratura română are câ­teva pagini bune după care îți lasă gura apă. Și câțiva scriitori cărora li s-a dus vestea de gurmanzi și pentru care o porție de scris merge ca unsă cu o masă copioasă. Filiera îndră­gostiților de bucătărie începe cu Anton Pann, care ridica în slăvi „Ghindenul, pastramele/ Muș­chiul, zăb­ănalele“, pe la începutul lui 1800, trece prin Ion Creangă, un „mâncău“ de poveste, I.L. Cara­­giale, adeptul rafinamentelor culi­nare și al „capșismului“, expertul în vinuri Păstorel Teodoreanu, Mihail Sadoveanu, maestru în preparat vânatul, și ajunge la Andrei Pleșu, Radu Anton Roman sau Mircea Dinescu. In cercul gurmanzilor notorii intră și Nicolae Filimon, care-și împăna prozele cu descrierea me­selor fabuloase ale fanarioților, Mihail Kogălniceanu, Costache Negruzzi, Cezar Petrescu - un „capșist“ pursânge -, Vlad Mușa­­tescu și Gabriel Liiceanu, pasionat mai degrabă de gătit. „Prima carte de bucate boie­rești e semnată de Mihail Kogăl­niceanu și Costache Negruzzi, prin 1841. Nu știu în ce țară, la vremea aia, un prim-ministru putea scrie o carte de bucate, care e și absolut genială!? Iacă-mă, în România! Erau fii de boieri care trăiseră pe la Paris și Viena și combinau bucătăria balcanică cu cea rafinată din Occi­dent“, explică Mircea Dinescu, actualmente expertul-șef al bucă­tăriei românești prin funcția pe care o deține, președintele Acade­miei Române de Gastronomie. Un îndreptar al unei asemenea Acade­mii ar ține morțiș la nuanțele a două cuvinte: gurmand (amator de mâncăruri bune, mâncăcios) și gurmez, un „connaisseur“ al meniurilor fine. Creangă, un gurmand „fioros“ Cel mai de seamă mâncău din istoria literaturii române rămâne Ion Creangă. Chiar în urma unei mese teribile, ar fi murit de atac apoplectic. El întinde în povești ospețe ,strașnice, unde mesenii se îndoapă cu sărmăluțe, fripturi și alivenci .La masă, Creangă nu mânca mai mult decât o oală de găluște făcute cu păsat de mei și cu bucăți de slănină, o găină friptă pe țiglă de lemn și undiță cu mujdei de usturoi, iar pe deasupra șindilea cu o strachină de plăcinte moldove­nești, zise cu poalele-n brâu, însă ca băutură el se mulțumea cu o cofiță de vin amestecat cu apă“, îl descrie George Călinescu în „Viața lui Ion Creangă“ (1938). Urmarea, „către patruzeci de ani, trupul lui Creangă începe să se umfle“. Bunătățuri cu vânat, marca Sadoveanu Un gurmand care se apropie binișor de apetitul lui Creangă este Mihail Sadoveanu, un moldovean dedulcit la vinuri și poale-n brâu. La o răsfoire rapidă a cărții sale, „Câteva mâncăruri țărănești, pes­cărești, vânătorești și alte alcătuiri sau întâmplări culinare“, în care pune laolaltă povestiri de vână­toare și rețete, ți se face o foame cumplită: boișteni gătiți la mănăs­tire, tartine, pânișoare albe și fra­gede cu unt și miere, zacuscă, mu­saca de pătlăgele vinete, sarmale în foi de viță stropite cu lămâie, perișoare de bulgar și multe altele. „Ne pusese dinainte niște pateu de ficat de gâscă în aspic, două far­furii largi de iepure cu măsline, un mușchi de purcel fript la cuptor și garnisit cu ciuperci albe, și alte delicatețuri de care nu-mi mai aduc aminte, ca să nu lungesc vorba“. Icre negre pentru Caragiale Ion Luca Caragiale avea plăceri culinare ceva mai rafinate, pe care le transfera și personajelor sale. „Se mănâncă mult în proza lui Caragiale. Găsim în scrierile sale foarte multe exemple de meniuri și bunătățiri gastronomice care arată că acum 100 de ani exista o civilizație a mâncării de mare rafinament“, spune criticul Alexandru Călinescu, care a studiat relația scriitorului cu gastronomia. Stabilit la Berlin, sexagenar fiind, comanda la Sinaia icre­moi prima, la kilogram. Caragiale a avut propriile be­rării, „care n-au mers prea bine“, scria Tudor Arghezi, Academia „Bene bibenti“, pe strada Smâr­­dan, lângă vechea cafenea „Col­­laro“, și mai târziu o alta în Piața Teatrului, lângă vechea cafenea „Fialcovschi“. Cezar Petrescu, născut tocmai la Cotnari, era un client fidel al meniurilor de la Capșa, pe care le înșiră savuros în prozele despre București. „Intr-adevăr, Maison Capșa n-a servit niciodată un meniu atât de înfricoșător, dens, interminabil­ și masiv, să ucidă prin indigestie și un batalion. (...) Nu poate lipsi din lista mâncăilor literați Vlad Mușatescu, „inventa­torul“ detectivului Conan Doi. Me­sele sale erau la fel de savuroase că proza sa, dovadă că, după 1946, când ajunge la 140 de kilograme, începe o cură aprigă de „dezintoxi­care“ de sărmăluțe și alte bunătă­țuri La doar 46 de ani, umoristul se pensionează din cauza obezității. Experiențele culinare și le-a publi­cat în 1992, în două proze scurte, ,,Zece sute mititele“ și ,,Războiul Chiloților“, sub pseudonimul James Windley Chance“. Liiceanu, expert în gătit Mai degrabă gurmet­e Gabriel Liiceanu. „Gătitul mă recreează și uneori pregătesc cu pasiune pen­tru câțiva prieteni fie un fileu de crap în sos de vin, fie un mușchiu­­leț de porc cu miere și lămâie, fie, în momente de grație, picioare de broască cu sos de mentă sau smo­chine proaspete la cuptor cu smântână și Grand Marnier", mărturisește filosoful în „Ușa interzisă“. Unul dintre mesenii săi preferați e Andrei Pleșu, gurmand declarat, care nu se dă îndărăt de la „Camembert, morun, ficat de gâs­că și alte asemenea tulburătoare materii“, dar nici de la trufandalele autohtone, ca iahnia de­ fasole, ciorba de lobodă, ghiveciul călugă­resc sau mâncarea de stevie. ION CREANGĂ MIHAIL SADOVEANU ION LUCA CARAGIALE 1­8 I Vineri, 25 iulie 2008 I Evenimentul zilei .COLOCVII“ LA FOC MIC Academia Română de Gastronomie Forul superior care ar trebui să facă ordine în bucătăria românească este Academia Română de Gastronomie. Din 2006 până acum, însă, abia s-a încălzit la foc mic. Din toamnă, încep primele „colocvii“ cu sarmale și fripturi pe moșia lui Mircea Dinescu, președintele Academiei, pe malul Dunării. „Avem și un proiect de festival cu filme pe teme de gastronomie, la care vom și găti, de la anul. Cu Purcărete, un mare gurmand și el, am pus la cale festivalul“, promite poetul, care gătește de la 5 ani, grație bunicului său grădinar. Academia s-a lansat oficial în noiembrie 2006 și are în prezent în jur de 35 de membri, printre care Andrei Pleșu, Stelian Tănase, Victor Rebengiuc, Mariana Mihuț, Ioana Crăciunescu sau Irina Cajal Marin. „S-a înființat printr-o întâmplare. Mă întâlnisem cu Ion Marin, fiul dirijorului de la Madrigal, și un bătrân spaniol, Rafael Anson Ollart, care era președintele Academiei Inter­naționale de Gastronomie. Eram la masă și a venit vorba de Academie :«în România nu există?», ne-a întrebat. Păi, nu. Atunci, hai să facem una“, povestește Dinescu. MELE „DESFRÂNATE“ Mâncăruri boierești de la „ciocoii vechi“ Anton Pann deschide apetitul pentru versurile „culinare“ la început de secol XIX, cu mici poezioare în care înșiruie bunătățuri: „Ghindenul, pastramele,/ Mușchiul, zăb­ănalele,/ Urzile și brânzile, Toate cășăriile,/ Bețivii luatu­­le­au,/ Cu preț cumpăratu­le­­au/ Pentru pofta vinului/ Și dorul pelinului“. Tot el pune cap la cap o serie de învățături într-ale vinului, în „Triumful beției sau Diata unui bețiv pocăit ce o lasă fiului său la moartea sa“. Nicolae Filimon, autorul „Ciocoilor vechi și noi“ (1863), descrie minuțios mesele „desfrânate“ ale fanarioților în vremea lui Caragea Vodă, cu „păstrăvi, mihalți și felurite alte mâncăruri fragede și gustoase, pregătite de acea zi pentru un ospăț care ar fi putut să ațâțe dorințele și ale vestiților noștri străbuni în lăcomie“. Primii autori ai unei cărți de bucate în toată regula sunt Mihail Kogălniceanu și Costache Negruzzi, care semnează doar cu inițialele „200 de rețete cercate de bucate, prăjituri și alte treb gospodărești", apărută la Editura Foaiei sătești în 1841 și reeditată anul trecut de Vremea, într-o „Cronică gastronomică“, George Călinescu remarca faptul că „borșurile și ciorbele lipsesc cu desăvârșire, semn că erau prea comune în Moldova și celor doi li se acrise de ele“. Fiii de boieri școliți în Occident recomandă, în schimb, supă pisată, supă de raci, frigănele cu creieri sau umplute cu migdale, gălușcele cu grijă, ciuperci, trufe, rață sălbatică friptă, „zalatină“ - gelatină, dulcețuri și budincă. CU PORCUL LA PROTAP Savuroasa Românie a lui Anton Roman Cel mai puternic concurent al lui Mircea Dinescu la postul de „bucătar-șef“ al Academiei Române de Gastronomie ar fi fost Radu Anton Roman, care s-a stins în 2005, la vârsta de 57 de ani. Realizator al emisiunii „Bucătăria lui Radu“, la Pro TV, Anton Roman (foto) a scris două dintre cele mai importante lucrări despre gastronomia autohtonă: „Bucate, vinuri și obiceiuri românești“ și „Savoureuse Roumanie“. Ținta Academiei e să facă loc în meniurile românilor - care stau destul de prost la capitolul mâncare - bucătăriei boierești, „în timpul comunismului, a cam dispărut bucătăria boierească, pentru că au apărut cantinele populare, mirodeniile s-au cam împuținat, marile familii care găteau s-au cam stins, la fel și cucoanele pricepute. Ar trebui reimpusă subtil această bucătă­rie“, își propune Mircea Dinescu La Portul Cultural Cetate, din județul Dolj, poetul are o pescărie, viță-de-vie, fermă de păsări, un lac și Dunărea la dispoziție. Rețetele lui Păstorel Niciun alt expert în vinuri și gastronomie nu se bucură de atâta notorietate ca Păstorel Teodoreanu (foto) (1894-1964). „Aici doarme Păstorel/ Băiat bun și spirit fin/ Dacă treceți pe la el/ Nu-i treziți, că cere vin“, se descrie epigramistul. A cerut atâta vin încât a devenit cel mai experimentat degustător al vremii, lui fiindu-i atribuit și un „Tratat despre vinuri, coniacuri și tehnica degustării acestora“, pierdut astăzi. Chefurile sale aveau aer de legendă, unul dintre verii săi, Ștefan Velisar-Teodoreanu, mirându-se de unde curg banii avocatului-scriitor. „Chefuiește noapte de noapte până la ziuă. Nici nu știu cum îi dă tată-său atâția bani. Către amiezi îl găsești adesea la aperitive, la Gambrinus, înconjurat de gură-cască și de prieteni, că-i strașnic spiritual și hazos băiatul“. Păstorel (poreclit Păhărel) e autorul unui dicționar al băuturilor, care începe cu absint și se încheie cu whisky și a unor cărți de rețete, unele în ver­suri: „Iei un hulub decapitat/ Ales din cei mai grași, firește. Scoți penele. Ci­ătuiește,/ Apoi sărează delicat“. Toate au fost adunate în șase CD-uri in seria „Gastronomice“ de la Humanitas Multimedia, în lectura lui Valentin Uritescu.

Next