Evenimentul Zilei, mai 2009 (Anul 18, nr. 5514-5543)

2009-05-12 / nr. 5525

AC FU AI J FATE Evenimentul PRIMA ȘTIRE Câștigătorii la Loto ar putea cotiza pentru persoanele cu handicap Persoanele cu dizabilități ar putea primi, de la 1 octombrie, o pensie de 350 de lei, cu 130 de lei mai mult decât indemnizația pe care o încasează acum o persoană cu handicap de gradul 1, inaptă de muncă. Propunerea a venit din partea Cristinei Poco­­ra, președintele Comisiei pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați din Camera Deputaților, care va porni, de săptămâna viitoare, o caravană prin țară, pentru a strânge voturi din partea celorlalți parlamentari pentru susținerea inițiativei. Pocora s-a gândit și la o potențială sur­să de finanțare: cei 75 de milioane de lei, care ar asigura mărirea indemnizațiilor pentru un an, să fie plătiți dintr-o taxă de lux pe jocurile de noroc. „Să luăm de la cei care au avut noroc, să le dăm ce­lor care nu prea au avut noroc. Am aflat chiar că Loteria a fost gândită, la începuturile ei, ca să co­tizeze pentru năpăstuiți“, a spus parlamentarul. Pentru ca persoanele cu dizabilități să pri­mească o pensie mărită trebuie modificată însă Legea privind protecția și promovarea drepturilor celor cu handicap, în România sunt 600.000 de persoane cu dizabilități care, în funcție de gradul handicapului, primesc între 32 și 220 de lei. (Andreea Archip) Gloanțe pentru „armata“ primarului De anul viitor, polițiștii subordonați edililor vor fi dotați cu arme de foc, pe care le vor putea folosi chiar și fără somație Raluca Dan O nouă Poliție Comunitară, care va dirija circulația, îi va putea amenda nu doar pe șoferii care-și parchează neregula­mentar autoturismele, ci și pe pietonii care traversează prin locuri nepermise. Tot angajații acestei noi structuri vor pune în aplicare mandatele emise de procurori sau de instanțe. De fapt, vorbim despre vechii gardienii publici, dar îmbrăcați într-o nouă uniformă și dotați cu arme cu glonț, cărora li se vor adăuga inspectorii de mediu și cei care se ocupă de disciplina în construcții. Adică, aceeași Mărie cu altă pălărie! Aceasta este, pe scurt, poliția locală, funcțională - cel mai probabil, de la începutul anului viitor - în subordinea primarilor și zugrăvită de ministrul internelor, Dan Nica, în „culori vesele“ care să încânte cetățeanul pe care ar trebui să-l slujească. Atribuții extinse și focuri de armă fără somație .Vor exista două poliții, cea locală și cea națională. Actuala Poliție Comuni­tară va dispărea și va fi integrată în Poliția locală“, a explicat ministrul Dan Nica, care a exprimat astfel convingerea guvernului (ce a adoptat în ședința or­ganizată duminică proiectul de act nor­mativ) că cetățeanul este singurul care va avea de câștigat din acest prim pas al descentralizării. „Ministrul greșește. Vor fi mari probleme legate atât de drepturile și atribuțiile acestor polițiști locali, cât și de pregătirea lor. Vorbim de fapt despre vechii gardieni publici - mulți dintre ei absolvenți ai cursurilor primare - care, de la înființarea Poliției Comunitare și până acum, nu au dovedit că știu să-și facă datoria așa cum prevede legea. Iar acum, nu doar că le dăm mână liberă la sancțiuni, dar le dăm și arme cu glonț pe care nici nu se punea problema să știe să le folosească. (...) Cu aproxima­tiv 14-15 ani în urmă, prin 1995-1996, au fost excluși din Poliția Română an­gajații care nu aveau bacalaureatul. No­ua lege îi obligă acum pe polițiștii locali doar să urmeze cursuri de pregătire de maximum trei luni. Asta este una din­tre marile probleme ale noului act nor­mativ, gândit de juriștii ministerului, în colaborare cu autoritățile locale“, explică un polițist cu state vechi. Cel mai grav este însă - în opinia oameni­lor legii - modul în care legea le permi­te polițiștilor locali să folosească ar­mele letale. Astfel, potrivit articolului 25 al noii legi, „armele letale se folosesc după somația «Poliția­­ Stai!», în caz de nesu­punere se somează din nou «Stai că trag!» și dacă cel în cauză nu se supune, se va executa un foc de avertisment în plan vertical, iar dacă nu se conformea­ză se execută foc în direcția sa, pe cât posibil în zona membrelor inferioare“. Articolul de lege este valabil însă doar pentru polițiștii angajați la Minis­terul de Interne. „Noii polițiști“, adică cei locali, vor avea libertatea să tragă chiar și fără somație. „In cazurile de legitimă apărare, per­sonalul din cadrul Poliției Locale poate face uz de armă și fără somație, dacă ne există timpul necesar pentru aceasta Folosirea armamentului din dotare pen­tru îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, în condițiile și în situațiile prevăzute de prezenta lege, înlătură caracterul penal al faptei“, mai stă scris în noua lege. FAVORIZATI. Polițiștii locali vor avea mai multe drepturi decât colegii lor din poliția națională ÎN AȘTEPTARE Polițiștii comunitari, gata de intervenție In ciuda nemulțumirilor polițiștilor, autoritățile locale abia așteaptă ca Le­gea Poliției Locale să intre în vigoare și, drept urmare, și-au dotat deja „co­munitarii“ cu pistoale și mașini de intervenție, mai performante decât cele ale poliției. „Cel puțin în Capitală nu vor fi proble­me, pentru că polițiștii comunitari au fost dotați deja cu arme cu glonț pen­tru folosirea cărora așteptau doar ca­drul legal. Avem mașini de intervenții foarte bune, iar stagiile de pregătire pe Ordine Publică și Rutieră, derulate împreună cu poliția națională și jan­darmeria, s-au încheiat de mult. în București, polițiștii comunitari au învătat deja să dirijeze circulația și sunt prezenți, în intersecții, alături de Poliția Rutieră, de aproximativ șase luni. în plus, angajările s-au făcut, în ultima vreme, după standardele im­puse de Ministerul Administrației și Internelor, două condiții extrem de importante fiind diploma de bacalau­reat și pregătirea fizică. (...) Singurele mici probleme vor fi proba­bil legate de noile uniforme care vor trebui să difere total de cele ale politiei nationale“, spun oficialii pri­măriei care se laudă cu înființarea a 1 posturi de „Politie de Cartier“ doar în sectorul 1. „în aceste sedii noi ale Politiei Locale vor funcționa si birouri de Evidentă Informatizată a Persoa­nei, unde oamenii își vor putea obține cărțile de identitate și pașapoartele“, explică aceștia. Asta, având în vedere și faptul că, po­trivit noii legi, polițiștii locali vor fi cei care vor trebui să înmâneze cărțile de alegător celor care împlinesc 18 ani și să verifice, la cererea anchetatorilor sau a instanței, anumite date cu ca­racter personal ale celor care locuiesc pe raza lor de competență. DESCENTRALIZAREA ÎN SĂNĂTATE Primăriile, nepregătite să preia spitalele Mihaela Năftănăilă Primăriile nu sunt pregătite să preia spitalele și direcțiile de sănătate publică în subordinea lor, începând din 2010, așa cum prevede proiectul de lege al gu­vernului, sunt de părere specialiști în sănătate. Potrivit ministrului sănătății, Ion Bazac, pachetul de legi care prevede subordonarea unităților sanitare (cu excepția spitalelor și institutelor de in­teres național) către autoritățile locale va intra în vigoare de la 1 septembrie. Experții în sănătate susțin însă că un termen mai realist ar fi 2011. „Ideea des­centralizării este una bună, însă proiec­tul necesită cam doi ani de pregătiri“, consideră Mircea Cinteză, fost ministru al sănătății O dată ajunse în subordinea primă­riilor, spitalele riscă să nu aibă fonduri alocate corect. „Dacă banii vor fi de ze­ce ori mai puțini, iar aceștia vor fi prost investiți, descentralizarea nu va avea sens. Condiția ca acest proiect să func­ționeze este ca primăriilor să le fie des­tinate fonduri obligatorii pentru spitale, și ele să fie corect investite“, explică medicul Mircea Cinteză, fost ministru al sănătății. Acesta amintește faptul că și până acum primăriile puteau să in­vestească în reabilitarea instituțiilor sa­nitare, însă puțini primari își asumau această responsabilitate. O altă problemă ar fi că în primării nu s-au format încă specialiști în ma­nagement sanitar, care să poată decide care este lista priorităților într-o unita­te spitalicească. „Asta s-ar putea rezolva cu ajutorul trainingurilor. Pot fi instruiți angajații din primării sau pot fi aduși în structu­rile locale specialiști deja formați“, este de părere Cristian Vlădescu, directorul Școlii Naționale de Sănătate Publică și Management Sanitar. 2 I Marți, 12 mai 2009 I Evenimentul zilei LANSARE ÎN GERMANIA „Românii care nu și-au vândut sufletul“, la ZDF Institutul Cultural Român „Titu Maiores­­cu“, din Berlin, găzduiește astăzi prezentarea și lansarea ediției germane a cărții de memorii a unuia dintre ultimii supraviețuitori ai lagăre­lor sovietice din cel de-al Doilea Război Mon­dial, profesorul Radu Mărculescu. Autorul, în vârstă de 94 de ani, a fost în urmă cu trei luni protagonistul unei serii de articole („Cei care nu și-au vândut sufletele“), dedicate de EVZ „rezistenței“ românești din lagăre. Cartea de memorii a lui Radu Mărcules­cu, „Pătimiri și iluminări din captivitatea so­vietică“, a atras atenția unor cercuri speciali­zate de istorici germani. Prin manifestarea de mâine, ICR Berlin oferă publicului german ocazia de a cunoaște o excepțională și ignora­tă figură a intelectualității române. Din prici­na vârstei, Radu Mărculescu nu s-a putut de­plasa la Berlin. El locuiește la București și va fi prezent, în mod indirect, la lansare, printr­­un interviu video înregistrat cu ajutorul re­porterilor EVZ. Evenimentul va fi transmis și de postul german de televiziune ZDF. (Andrei Crăciun, Vlad Stoicescu) Poliția a decis să „divorțeze“ de BGS PROTOCOL ANULAT. Acordul de colaborare sem­nat între firma de pază BGS și Poliția Capitalei a fost anulat în urma scandalului de la Plaza Româ­nia, din luna februarie. „Protocolul dintre BGS și forțele de ordine nu a fost unul special, poliția având încheiate acorduri de colaborare cu alte șapte firme de pază, pentru o mai bună protecție a persoanelor, obiectivelor și valorilor împotriva ac­telor ilegale“, susțin oficialii poliției. Anunțul de ieri vine după ce Sindicatul Național al Polițiștilor și Va­meșilor „Pro Lex“ a solicitat conducerii Poliției Ro­mâne să facă public protocolul existent între cele două instituții, Subiectele la tezele unice, verificate la sânge CONTROL. Toate subiectele elaborate pentru tezele unice la matematică și istorie/geografie, care vor fi susținute de elevii claselor a Vll-a și a Vlll-a pe 13, respectiv 21 mai, vor fi verificate. Cererea ministrului Ecaterina Andronescu vine după ce, la teza cu subiect unic la limba și lite­ratura română, de săptămâna trecută, subiec­tele au conținut o greșeală, numele personaje­lor schiței „Triumful talentului“ a lui I.L. Caragiale, fiind inversate. „Am anunțat încă de vineri că nu vom tolera nicio greșeală,., a decla­rat, pentru Mediafax, ministrul educației. Ur­mătoarea teză cu subiect unic, la matematică, va fi susținută mâine de aproximativ 400.000 de elevi. (Andreea Archip) Noaptea Muzeelor, în weekend (M­OCTVRN).Mai multe muzee bucureștene vor participa, sâmbătă, la Noaptea Muzeelor, ofe­rind publicului acces gratuit. Oferta celor 11 instituții, între care Muzeul Militar, Muzeul Muni­cipiului București, Muzeul Național de Artă Con­temporană, Muzeul de Geologie sau cel de Istorie, cuprinde expoziții, spectacole de muzică, dans, teatru și film, care se vor desfășura până spre dimineață. Anul acesta, de la Noaptea Muzeelor vor lipsi Muzeul Țăranului Român, care se pregătește de renovare, și Muzeul „Grigore Anti­­pa“ (foto), deja închis pentru reabilitare. Peste 2.200 de muzee din 41 de țări europene participă la cea de-a cincea ediție a Nopții Muzeelor.

Next