Evenimentul Zilei, mai 2010 (Anul 19, nr. 5861-5886)

2010-05-14 / nr. 5872

Episcopul catolic hâtru cu destin de martir Episcopul greco - catolic Vasile Aftene, mort în închisoare în 1950 pentru că a refuzat să abdice de la credința sa, a fost deshumat. Dosarul său de canonizare a fost trimis la Vatican de anul trecut Mirela Corlătan mir C­­­orlatan@evz.rc E la 10 mai 1950, în amurg. O mașină neagră a Se­curității a oprit la poarta Cimitirului Bellu catolic. Trei gropari, aflați în așteptare de cinci ore, au luat sicriul din mașină. Nu se închisese prea bi­ne pentru că mortul, se vedea, era prea înalt pentru scândurile din care fusese croit coșciugul. In tăcere deplină, i-au așezat pe umeri și, cu doi civili pe urme, l-au dus la groapa gata pregătită. Pământul a fost azvârlit cu graba peste coșciug, fără să apuce ci­neva să pună vreo întrebare. Deși groparii ar fi avut destu­le. Căci era prima îngropăciune ce se făcea acolo fără slujbă și fără preot. Și tot prima în care nu aveau voie să pună o cruce pe mormânt. Cu riscul de a fi ridicat de securiștii ce au început să su­pravegheze strict orice mișcare din cimitir, un preot romano-ca­­tolic de la Biserica Bărăției a venit, după câteva zile, să facă o slujbă la mormântul necunoscutului. După alte câteva zile, mon­seniorul Augustin Francisc, de la Catedrala „Sfântul Iosif“, a adus și o cruce. Scria doar „V.A. 1950“ Groparul Marin Creangă, ce era angajat acolo de doar câ­teva zile, de pe 1 mai 1950, a aflat atunci și cine se ascundea în spatele inițialelor. Era episcopul greco-catolic Vasile Aftene, mort în spitalul închisorii Văcă­rești, după un an și jumătate de detenție și chinuri. Tortura și moartea Episcopul a fost arestat în noaptea de 28 spre 29 octombrie 1948. Alături de ceilalți cinci epi­­scopi greco-catolici în funcție, PS Vasile Aftene, episcop de Al­ba-Iulia și Făgăraș și vicar de București a fost dus la schitul Dragoslavele, reședința de vară a patriarhului ortodox. Patru luni au fost ținuți acolo sub presiunea securiștilor, cu scopul de a-i de­termina să accepte unirea cu Bi­serica Ortodoxă, ce nu se putea face decât cu semnătură episco­pală. Nici unul nu a cedat însă, iar în februarie 1949 au fost mutați lângă București, la Mă­năstirea Căldărușani. După încă o lună, doi dintre ei au fost desprinși de grup și aruncați în arestul Ministerului de Interne. Au fost aleși cei care, după presupunerile securiștilor, erau cel mai ușor de convertit: episcopul Ioan Suciu, pentru ca era cel mai tânăr, și episcopul Va­­­sile Aftene, cea mai populară fi­gură. Tortura îndelungă nu și-a făcut însă efectul. Nici unul din ei nu a cedat. Singura consecință a chinurilor a fost paralizia PS Vasile. Așa a fost dus la spitalul în­chisorii Văcărești, unde s-a stins, la doar 51 de ani, în noaptea de 9 spre 10 mai 1950. „Era foarte jovial, glumeț, popular. Era invi­tat mereu la prânz de familiile de credincioși. Securitatea a crezut că va ceda ușor, dar el a fost pri­mul care a murit pentru credință, evocă PS Mihai Frățilă, episcop auxiliar de Alba-Iulia și Făgăraș și vicar de București, figura pre­decesorului său. Minunile și deshumarea încă de la începutul anilor ’50 vestea martiriului episcopu­lui Aftene a ajuns la urechile credincioșilor, fie ei greco sau romano-catolici, fie ortodocși. Mormântul său a devenit loc de pelerinaj, plin mereu de lumâ­nări. Groparul episcopului, Ma­rin Creangă, astăzi în vârstă de 81 de ani și o prezență nelipsită din cimitir, încă ar recunoaște-o dintr-o mie pe femeia care câțiva ani, aproape zilnic, se strecura cu căruciorul fiicei sale invalide și surde să se roage la căpătâiul lui Vasile Aftene. „Se zicea că este soția medicului- șef de la spitalul închisorii în care a fost dus episcopul. După ani buni, fetița s-a vindecat în mod miraculos. După 1990 am auzit că au plecat în Germania“, spune Marin Creangă. Nu pe ajutorul sau sporul pe care l-au mărturisit pelerinii de la Bellu catolic și-a construit Bi­serica Greco-Catolică dosarul de canonizare al episcopului, trimis la Vatican încă de anul trecut. Ca pe martiriul său, care, în mo­mentul în care va fi validat de Congregația pentru cauzele sfin­ților, va fi suficient pentru decla­rarea ca fericit, apoi ca sfânt. In așteptarea canonizării pentru conservarea osemintelor, episcopul a fost deshumat mier­curi, în prezența succesorului său, a câtorva preoți, arheologi antropologi și simpli credincioși Osemintele au fost depuse în Bi­serica „Adormirea Maicii Dom­nului“ de pe strada Sirenelor „Sunt osemintele unui mărturi­sitor al credinței, care se voi transforma în moaște, dacă Vati­canul va aproba dosarul de cano­­­nizare. Ele vor fi folosite apoi în altare, la construcția bisericilor“ explică PS Mihai Frățilă. ARC PESTE TIMP. După 60 de ani, groparul (al doilea din dreapta) episcopului Vasile Aftene a participat la deshumare FOTO: BRI E­V­E­N­I­M­E­N­T MARTIRII Cei 12 morți întru credință » * Martiriul episcopului Vasile Aftene nu este singurul din perioada veni­rii comuniștilor la putere. Ca o mă­sură de precauție, pentru supraviețuirea Bisericii Greco-Ca­­tolice, cei 6 episcopi greco-catolici aflați în funcție în 1948 au hirotonit alți șase episcopi, cu mijlocirea nunțiului papal de atunci. Nici unul dintre cei 12 episcopi nu a cedat presiunilor regimului comu­nist. După moartea lui Vasile Afte­ne, trei dintre ei au murit la închi­soarea din Sighet, fiind îngropați în cimitirul săracilor, fără morminte: PS Valeriu Traian Frențiu, episcop de Oradea, PS Ioan Suciu, episcop de Blaj, și PS Tit Liviu Chinezu, auxi­liar de Blaj. PS Alexandru Rusu, episcopul de Maramureș, a murit în închisoarea Gherla, iar episcopul de Lugoj Ioan Bălan și cardinalul Iuliu Hossu, episcop de Cluj-Gherla au murit în perioada domiciliilor obligatorii, de după detenție, unul la Ciorogârla, altul la Căldărușani. Sâmbăta trecută,­cardinalul Leo­nardo Sandri, prefectul Congregației pentru cauze orienta­le, a săvârșit la Sighet o slujbă co­memorativă pentru cei trei epis­copi greco-catolici și unul romano catolic, Anton Durcovici morți întru credință. TRĂDĂTORII 36 de preoți au cedat Doar 36 de preoți greco-catolici au abdicat de la credința lor și au accep­tat să treacă la ortodoxie. Ei și-au trimis câțiva delegați la București pentru a aduce listele cu semnături, înainte de arestare. PS Vasile Aftene, vicar de București, se spune, s-a întâl­nit cu ei la Capșa, unde i-a mustrat aspru pentru actul lor de trădare. Pentru că episcopii nu au cedat, Biserica Greco-Catolică a fost desființată, iar în perioada comunistă preoții greco-catolici au fost hirotoniți și au slujit în clandestinita­te. Oficial, astăzi sunt 9.500 de greco catolici în București și 200.000 în toată țara. După statisticile Bisericii, numărul total este însă de 500.000 Vineri, 14 mai 2010 I Evenimentul zilei I 11

Next