Evenimentul Zilei, mai 2011 (Anul 20, nr. 6171-6196)

2011-05-24 / nr. 6190

SĂNĂTATE Care sunt cele mai performante spitale din țară 14 y.yi I . Doar cinci spitale și câteva institute din țară au fost incluse în cea mai înaltă categorie de performanță, însă până în 2012, aceste unități trebuie să înființeze secții noi sau să cumpere aparatură Cristina Lica cristina.lica.evz.Jc­ umătate din spitalele di­­n țară au fost clasificate, dar până în prezent, doar cinci au fost încadrate în cel mai înalt nivel de performanță (cate­­goria I): Spitalul Clinic Universi­tar de Urgență din București, Spi­talul de Urgență Floreasca, Spitalul Clinic de Urgență din Ti­mișoara, Spitalul Clinic Județean de Urgență din Târgu-Mureș și Spitalul Clinic Județean de Ur­gență „Sf. Spiridon“ din Iași. Acestora li se adaugă institu­tele cu o singură specialitate din Capitală, printre care Institutul Oncologic „Al. Trestioreanu“ Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta“, Institutul de Di­abet, Nutriție și Boli Metabolice „N. C. Paulescu“ și Institutul de Geriatrie „Ana Aslan“ Niciun spital nu s-ar încadra în categoria I Unitățile menționate au fost provizoriu încadrate în categoria I (nivel foarte înalt de compe­tențe), fiind condiționate de rea­lizarea unui plan de conformare până la sfârșitul anului, fie do­tări, fie crearea unor noi spe­cialități. în lipsa acestui plan de conformare, niciun spital din România nu s-ar putea încadra în categoria I, întrucât niciunul nu dispune de toate specialitățile și nici de personalul medico-sa­­nitar prevăzut în normative. „Totuși, dacă un spital nu în­deplinește condițiile minime ne­cesare pentru includerea în cate­­­goria I, poate încheia contract de colaborare cu unul sau mai multe spitale din aceeași localitate pen­tru a asigura specialitățile lipsă“ ne-a declarat Alexandru Călin, Șeful Direcției de Asistență Me­dicală din cadrul Ministerului Sănătății. Spitalul din Târgu-Mureș, cel mai aproape de perfecțiune Spitalul Clinic Județean de Urgență din Târgu-Mureș este singura initate medicală din ca­tegoria I din județ, dar și din regi­une. Unitatea este cel mai aproa­pe de perfecțiune, spune reprezentantul MS, însă va tre­bui să semneze până la sfârșitul anului un contract de colaborare cu un alt spital prin care va asi­gura serviciile medicale pentru specialitățile boli infecțioase, pneumolgie și psihiatrie. Și Spitalul „Sf. Spiridon“ din Iași s-a clasat în categoria I de competență, însă trebuie să înfi­ințeze un compartiment de chi­rurgie pediatrică și altul de chirurgie toracică, precum și cabi­nete pentru specialitățile nefro­logie și pneumologie și să încheie contracte de colaborare pentru specialitățile neonatologie și chi­rurgie cardiovasculară. De ase­menea, pentru a rămâne în cate­goria I, Spitalul de Urgență Floreasca din București trebuie să scadă procentul de transfer al pa­cienților. In Oltenia nu există niciun spital de categoria. Spitalul Județean din Timi­șoara va fi, de acum înainte, o­omitate de stație terminus, ceea ce înseamnă că medicii de aici vor putea efectua toate investi­gațiile posibile pentru pacienți, dar care va absorbi și mai mulți bani. „Structura spitalului se va schimba, vor fi înființate specia­lități noi, precum chirurgie car­diovasculară, toracică și pedia­trică“, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al spitalului, Liana Da­­­cilescu. Momentan, în Oltenia nu există niciun spital inclus în categoria I. „Spitalul Județean de Urgență din Craiova poate fi în­cadrat în categoria I, dacă se unește cu Centrul de Cardiolo­gie, care are sediul în aceeași clă­dire. Au atacat în instanță aceas­tă decizie, acum este suspendată până la judecare“, a mai declarat oficialul MS. Procesul de clasifi­care continuă până la sfârșitul lunii. eficiență. Spitalul Universitar de Urgență și Spitalul Floreasca sunt singurele unități din Capitală care se încadrează în cea mai înaltă categorie de performanță foto: răzvan vălcăneanțu MOTIVAȚII „Vrem să se știe până la ce nivel poate fi îngrijit un pacient în spital“ Un spital de­ categoria I va de­servi populația județului din aria sa teritorială, precum și al­te județe (1,5-3 milioane de locuitori), va dispune de un nu­măr mare de paturi (între 500-1500) și va furniza toate ti­purile de servicii și analize me­dicale cu un grad de complexi­tate foarte înalt. Doar cazurile complexe și grave vor ajunge aici. „Prin această clasificare am urmărit să dăm coerență actului medical, unitățile să fie interco­nectate și să știe exact ce au de făcut, până la ce nivel să îngri­jească un pacient și de la ce ni­vel trebuie să-l predea. Spitalele din categoria I pot asigura servi­cii medicale la cel mai înalt nivel în cazuri grave, indiferent de specialitate“, a adăugat repre­zentantul Ministerului Sănătății. Evenimentul REDACTOR-ȘEF Vlad Macove SENIOR-EDITORI: Horia Ghibuțiu, Mircea Marian, Alexandra Olivotto, Dan Bucura, Călin Hera, Șerban Stoica, Silviu Sergiu, Gabriel Gachi, Alexandra Corder EDITORI: Raluca Dan­­ Eveniment/Reporteri speciali/Social Daniel Conțescu (Sport - 021.20220.64) Dan Stancu (Internațional - 02120220.48) Geta Roman (Servicii/Sănătate - 02120220.44) Diana Evantia Barca ( Showbiz/Cultura -02120220.6) Magda Spiridon -02120220.70) SENATUL EVZ: Mircea Cărtărescu, Răzvan Exarhu, Sorin Ioniță, Mircea Mihăieș, Horia-Roman Patapievici, Vladimir Tismăneanu CREATIVE DIRECTOR: Felix Grigore ART DIRECTOR: Robert Grigore EDITOR FOTO: Marian llie SECRETARIAT EVZ: Doina Petrescu, Maria Lașei - 021.20220.09) Clarice Dinu­­ Fiolitică - 021.202.20.41. Ciprian Mailat (Economie - 021202.20.82] Ana-Maria Adămoae (Corespondenți - 021.202.20.10] Bd. Dimitrie Pompeiu nr. 6 cod poștal: 020337, sector 2, București Telefon: 021.202.20.00.021.209.34.00 Fax: 021.202.20.0 www.evz.ro, e-mail: officeredactie@evz.ro DIRECTOR GENERAL Claudiu Șerban COORDONATOR EDITORIAL ON-LINE : Laurențiu Ciornea DIRECTOR PUBLICITATE: Mirela Murariu DIRECTOR ADJUNCT PUBLICITATE Diana Sârbu ECHIPĂ VÂNZĂRI: Mihaela Delcea, Daniela Năstase, Luigi Negoi, Daciana Rudan, Claudia Sprințaru (Traffic), Bogdan Dabija (Tel.:021.203.08.57) DIRECTOR MARKETING: Vivianda Mihăili © Reproducerea oricărui material din această publicație este categoric interzisă in lipsa consimțământului prealabil al S.C. Evenimentul și Capital S.R.L 14 I Marți, 24 mai 20111 Evenimentul zilei Textele marcate cu sunt publicate in regim de publicitate plătită ECHIPĂ MARKETING: Mirela Mindrilă (02120220.94), Andreea Ciutacu (021.203.56.80) PRODUCȚIE: Cosmin Stănică (Tel.: 021.203.09.79, Fax:021.203.56.97) SECRETARIAT DISTRIBUȚIE: Tel: 021.209.33.73, Fax: 021203.09.08 ABONAMENTE: Tel:021.203.56.42, Fax:021203.09.90 COORDONATOR HR: Lucian Călărașu PRODUCTION & DISTRIBUTION MANAGER: Dan Saroș IT MANAGER: Dragoș Dionisie „Evenimentul zilei" este tipărit la tipografia „Ringier Print" DIRECTOR: Victor Țerineanu și imprimeriile MEDIA PRO - Cluj ISSN 1222-328X înregistrată la Registrul Comerțului cu nr. J­ 40/758/2010 Cod fiscal RO 26434909 Publicație al BRA­Potrivit art. 206 CP, responsabilitatea juridică pentru conținutul articolului aparține autorului; în cazul unor agenții de presă și personalități citate, responsabilitatea juridică le aparține .Evenimentul zilei" este editat de Editura Evenimentul și Capital Editura Evenimentul și Capital 26.000 de exemplare lității

Next