Evenimentul Zilei, noiembrie 2013 (Anul 22, nr. 6945-6970)

2013-11-28 / nr. 6968

18 Cultură „Ceasul din gară", o poveste ce nu trebuie ratată „Ceasul din gară“, drama emo­ționantă scrisă de romancierul Eli­­sei Virgil inspirată din viața unui tâ­năr ofițer român, condamnat la 15 ani de închisoare pentru crimă îm­potriva orându­irii comuniste se va găsi de mâine, 29 noiembrie, la chioșcuri împreu­nă cu ziarul „Eve­nimentul zilei”. Un tânăr ofițer, Tudor Soare, mar­xist convins, este condamnat fără probe la 15 ani de închisoare pentru crimă împotriva orânduirii comunis­te. El trăiește o adevărată dramă în beciurile Securității, când este trădat de prieteni, soție și chiar de fratele său, care cere instanței de judecată să îl condame. Cu simplitate, Soare povestește și cum l-a cunoscut pe mareșalul Ion Antonescu, ca elev al Școlii de Ofițeri, cum a intrat în conflict cu generalul Nicolae Ceaușescu și ce sfaturi a primit de la Ion Iliescu. Cartea este inspirată din realitate. Auto­rul a mers personal la Tudor Soare acasă și i-a înregistrat povestea. „Ceasul din gară“ demască amprenta lăsată de comunism, un sistem politic bolnav, asupra asupra unei în­tregi societăți, „l-am făcut dreptate lui Tu­dor Soare. Oamenii trebuie să afle istoria așa cum s-a petrecut ea. Netrunchiată. Toți sun­tem egali în fața lui Dumnezeu, mai puțin în fața Legii, întotdeauna cei aflați la putere se ridică deasupra Legii”, spune autorul. (Anca Simionescu) O CI­i­sei Vire il DICTATURA CULTURII de Sever Voinescu Legenda profesorului de România L­a Humanitas, a apă­rut recent un volum care strînge sub titlul “Amin­tiri despre Caragiale“ texte despre Patron semnate de mulți contemporani ai săi.­­Să­­mi fie cu iertare, mă refer la Ca­ragiale cu apelativul Patron, pen­tru că așa i se spune, de mulți ani, în redacția “Dilemei“). Este, de fapt, a doua ediție a cărții al­cătuită și îngrijită de Ștefan Ca­­zimir, apărută în 1972. In plus, față de acea primă ediție, găsim aici cîteva texte și ceva mai multe cuvinte lămuritoare. Pentru cei pasionați de Caragiale sau, mă­car, fermecați de geniul său, car­tea este un deliciu. Cum 2012 a fost Anul Caragiale (s-au împli­nit 100 de ani de la moartea sa), piața culturală românească a fost plină de oferte Caragiale: pie­se de teatru, cărți (noi sau reedi­tate), studii și conferințe de om­ despre el. M-am bucurat mult că așa a fost și am simțit, cumva, că cei care au omagiat într-un fel ori altul pe Caragiale anul trecut nu au făcut-o dintr-un fel de da­torie snoabă sau dintr-un senti­ment pur patriotic, ci pur și sim­plu pentru că le plăcea acest au­tor. In general, o spun poate spre a stîrni ceva enervări, sărbători­le Caragiale mi se par mai firești decît sărbătorile Eminescu, de pildă. Caragiale ne e aproape, Eminescu ne e departe. Caragi­ale e aici, lingă mine, Eminescu e departe, în galaxii nevăzute. Pe primul îl ador, vorbesc cu el în fi­ecare zi, îl aud șoptindu-mi și îl recunosc imediat. Pe al doi­lea, îl venerez, nu am alt acces la el decît prin literatura lui. Pri­mul, mă consolează, al doilea mă copleșește. Totuși, Caragiale îmi face lumea mi-o face mai su­portabilă și, dacă acesta o fi unul dintre scopurile pragmatice ale artelor, atunci Caragiale a mai artist decît Eminescu. D­upă părerea mea, Caragia­le este Profesorul de Româ­nia. Poporul acesta a fost, par­că, inventat de el, în orice caz, el i-a descoperit ADN-ul, în toată complexitatea lui. Cu siguranță că știți acel sentiment de stupefacție fe­ricită cînd recunoaștem replici întregi, scene, reacții, atitudini din Caragiale în tra­iul curent al nației și ne minu­năm de cît e de actual? Intelectu­alii, în general, sînt foarte fericiți cînd recunosc în viața reală ceea ce au aflat din cărți. Potrivi­rea realității cu cărțile produ­ce mare bucurie în sufletul cui­va care iubește cărțile și trăiește în lume din simplul motiv că nu o are încotro. Caragiale oferă din plin acest gen de satisfacție. Cred că, înainte de a fi un mare scrii­tor, Caragiale a fost un mare cu­noscător. Nu talentul lui naște invidii, ci organul acela rarisim pe care l-a avut de i-a permis să După părerea mea, Caragi­ale este Profesorul de Ro­mânia. Poporul acesta a fost, parcă, inventat de el, simtă perfect vibrațiile cele mai fine ale ființei naționale. Aici, în volumul editat de Ștefan Cazi­­mir, cunoaștem un Caragiale in­edit doar pentru cei care nu au parcurs corespondența sau nu au trecut prin studiile monografi­ce ale lui Șerban Cioculescu. E un Caragiale viu, savuros, melanco­lic uneori, acid cînd vrea, dar și generos, cald, prietenos, cu pă­reri de rău foar­t des exersate. A­utorii evocărilor cuprinse în volum sînt oameni care l-au cunoscut bine pe Patron: Dela­­vrancea, Slavici, V.A.Urechea, Za­­rifopol etc, dar și oameni care nu i-au fost atît de apropiați, pre­cum Octavian Goga sau Agâr­­biceanu. Ei se re­feră la Caragiale cu familiaritate și spun, fiecare în felul său, lucruri esențiale despre el. Personalita­tea lui Caragiale se conturează din anecdote sau analize ale litera­turii sale destul de clar, păstrînd, totuși, nimbul legendei. De altfel, la apariția primei ediții a acestei cărți, cel pe care Ștefan Cazimir îl numește “decanul necontes­­­at al exegezei caragialiene“ adică Șerban Cioculescu, spune așa: “.. cine ar sta să discearnă ce e ade­văr și ce e fabulă în amintirile din această antologie? Legenda l-a pîndit pe Caragiale încă din tim­pul vieții lui și nu-l slăbește nici în eternitate.“ Caută la chioșcuri „Ceasul din gară" de Elisei Virgil George Stanca: „Ceasul din gara" este o proză magistrală, care, așa cum făceau pe vremurile comuniste marii prozatori sovietici nu ține cont de modele trecătoare, locale și internaționale, fie și din literatură. Ea rezistă și va rezista prin forța poveștii și, mai ales, prin măiestria autorului de a povesti. Și, Elisei Virgil posedă această măiestrie." Ca­rte+ziar 9,9 lei ifi V J \\ > ț [ ^ ^ h 1 41 \ ( r­ H \ ț [ I­l­i I El«i Virgil zeul din gară

Next