Evenimentul Zilei, noiembrie 2013 (Anul 22, nr. 6945-6970)
2013-11-28 / nr. 6968
18 Cultură „Ceasul din gară", o poveste ce nu trebuie ratată „Ceasul din gară“, drama emoționantă scrisă de romancierul Elisei Virgil inspirată din viața unui tânăr ofițer român, condamnat la 15 ani de închisoare pentru crimă împotriva orânduirii comuniste se va găsi de mâine, 29 noiembrie, la chioșcuri împreună cu ziarul „Evenimentul zilei”. Un tânăr ofițer, Tudor Soare, marxist convins, este condamnat fără probe la 15 ani de închisoare pentru crimă împotriva orânduirii comuniste. El trăiește o adevărată dramă în beciurile Securității, când este trădat de prieteni, soție și chiar de fratele său, care cere instanței de judecată să îl condame. Cu simplitate, Soare povestește și cum l-a cunoscut pe mareșalul Ion Antonescu, ca elev al Școlii de Ofițeri, cum a intrat în conflict cu generalul Nicolae Ceaușescu și ce sfaturi a primit de la Ion Iliescu. Cartea este inspirată din realitate. Autorul a mers personal la Tudor Soare acasă și i-a înregistrat povestea. „Ceasul din gară“ demască amprenta lăsată de comunism, un sistem politic bolnav, asupra asupra unei întregi societăți, „l-am făcut dreptate lui Tudor Soare. Oamenii trebuie să afle istoria așa cum s-a petrecut ea. Netrunchiată. Toți suntem egali în fața lui Dumnezeu, mai puțin în fața Legii, întotdeauna cei aflați la putere se ridică deasupra Legii”, spune autorul. (Anca Simionescu) O CIisei Vire il DICTATURA CULTURII de Sever Voinescu Legenda profesorului de România La Humanitas, a apărut recent un volum care strînge sub titlul “Amintiri despre Caragiale“ texte despre Patron semnate de mulți contemporani ai săi.Sămi fie cu iertare, mă refer la Caragiale cu apelativul Patron, pentru că așa i se spune, de mulți ani, în redacția “Dilemei“). Este, de fapt, a doua ediție a cărții alcătuită și îngrijită de Ștefan Cazimir, apărută în 1972. In plus, față de acea primă ediție, găsim aici cîteva texte și ceva mai multe cuvinte lămuritoare. Pentru cei pasionați de Caragiale sau, măcar, fermecați de geniul său, cartea este un deliciu. Cum 2012 a fost Anul Caragiale (s-au împlinit 100 de ani de la moartea sa), piața culturală românească a fost plină de oferte Caragiale: piese de teatru, cărți (noi sau reeditate), studii și conferințe de om despre el. M-am bucurat mult că așa a fost și am simțit, cumva, că cei care au omagiat într-un fel ori altul pe Caragiale anul trecut nu au făcut-o dintr-un fel de datorie snoabă sau dintr-un sentiment pur patriotic, ci pur și simplu pentru că le plăcea acest autor. In general, o spun poate spre a stîrni ceva enervări, sărbătorile Caragiale mi se par mai firești decît sărbătorile Eminescu, de pildă. Caragiale ne e aproape, Eminescu ne e departe. Caragiale e aici, lingă mine, Eminescu e departe, în galaxii nevăzute. Pe primul îl ador, vorbesc cu el în fiecare zi, îl aud șoptindu-mi și îl recunosc imediat. Pe al doilea, îl venerez, nu am alt acces la el decît prin literatura lui. Primul, mă consolează, al doilea mă copleșește. Totuși, Caragiale îmi face lumea mi-o face mai suportabilă și, dacă acesta o fi unul dintre scopurile pragmatice ale artelor, atunci Caragiale a mai artist decît Eminescu. După părerea mea, Caragiale este Profesorul de România. Poporul acesta a fost, parcă, inventat de el, în orice caz, el i-a descoperit ADN-ul, în toată complexitatea lui. Cu siguranță că știți acel sentiment de stupefacție fericită cînd recunoaștem replici întregi, scene, reacții, atitudini din Caragiale în traiul curent al nației și ne minunăm de cît e de actual? Intelectualii, în general, sînt foarte fericiți cînd recunosc în viața reală ceea ce au aflat din cărți. Potrivirea realității cu cărțile produce mare bucurie în sufletul cuiva care iubește cărțile și trăiește în lume din simplul motiv că nu o are încotro. Caragiale oferă din plin acest gen de satisfacție. Cred că, înainte de a fi un mare scriitor, Caragiale a fost un mare cunoscător. Nu talentul lui naște invidii, ci organul acela rarisim pe care l-a avut de i-a permis să După părerea mea, Caragiale este Profesorul de România. Poporul acesta a fost, parcă, inventat de el, simtă perfect vibrațiile cele mai fine ale ființei naționale. Aici, în volumul editat de Ștefan Cazimir, cunoaștem un Caragiale inedit doar pentru cei care nu au parcurs corespondența sau nu au trecut prin studiile monografice ale lui Șerban Cioculescu. E un Caragiale viu, savuros, melancolic uneori, acid cînd vrea, dar și generos, cald, prietenos, cu păreri de rău foart des exersate. Autorii evocărilor cuprinse în volum sînt oameni care l-au cunoscut bine pe Patron: Delavrancea, Slavici, V.A.Urechea, Zarifopol etc, dar și oameni care nu i-au fost atît de apropiați, precum Octavian Goga sau Agârbiceanu. Ei se referă la Caragiale cu familiaritate și spun, fiecare în felul său, lucruri esențiale despre el. Personalitatea lui Caragiale se conturează din anecdote sau analize ale literaturii sale destul de clar, păstrînd, totuși, nimbul legendei. De altfel, la apariția primei ediții a acestei cărți, cel pe care Ștefan Cazimir îl numește “decanul necontesat al exegezei caragialiene“ adică Șerban Cioculescu, spune așa: “.. cine ar sta să discearnă ce e adevăr și ce e fabulă în amintirile din această antologie? Legenda l-a pîndit pe Caragiale încă din timpul vieții lui și nu-l slăbește nici în eternitate.“ Caută la chioșcuri „Ceasul din gară" de Elisei Virgil George Stanca: „Ceasul din gara" este o proză magistrală, care, așa cum făceau pe vremurile comuniste marii prozatori sovietici nu ține cont de modele trecătoare, locale și internaționale, fie și din literatură. Ea rezistă și va rezista prin forța poveștii și, mai ales, prin măiestria autorului de a povesti. Și, Elisei Virgil posedă această măiestrie." Carte+ziar 9,9 lei ifi V J \\ > ț [ ^ ^ h 1 41 \ ( r H \ ț [ Ili I El«i Virgil zeul din gară