Evenimentul Zilei, ianuarie 2016 (Anul 25, nr. 7607-7630)

2016-01-05 / nr. 7608

ion.cristoiu@evz.ro România lui Cristoiu Evenimentul zilei, marți, 5 ianuarie 2016 Din enigmele lui 2015 : A făcut parte și PSD din Planul de instalare a Guvernului Personal al lui Klaus Iohannis?! S­ub titlul: „O enigmă mai mare decît Teroriștii din decem­brie 1989: A știut Klaus Ioha­nnis cu mult înainte de noap­tea de 30 octombrie 2015 de izbuc­nirea incendiului de la Colectiv?! “ am dat curs pe cristoiublog.ro ne­dumeririlor iscate de comportamen­tul lui Klaus Iohannis, după Tragedia de la Colectiv din 30 octombrie 2015, comportament care lasă bizara im­presie că președintele a dat curs unui Scenariu știut de el, dacă nu chiar scris de el, cu mult dinaintea Incen­diului. Mai precis, observam că ase­menea lui Ion Iliescu din decembrie 1989, Klaus Iohannis nu e surprins o clipă, o singură clipă, de evenimen­te care, cel puțin teoretic, se supun le­gii zise și a hachițelor vieții. Ca și cum ar fi așteptat, deja pregătit, Incen­diul, el trece rapid, fără să ezite, fără să se întrebe o clipă ce-a fost acolo ( unui om normal i se deschid în față, în astfel de împrejurări, multe ipote­ze, inclusiv cea a unui atentat tero­rist). Klaus Iohannis postează pe fa­­­cebook un text minuțios elaborat și împinge din start, înainte de prime­le rezultate ale investigației, ancheta în direcția corupției care ucide, definitorie, desi­gur, pentru Guvernarea Victor Ponta. Luni, 4 ianuarie 2015, după două luni de la începu­tul cercetărilor, Organismul de specialitate pentru inves­tigarea unor astfel de tragedii, a anunțat că doar în februarie 2016, după patru luni de lu­cru, poate spune ce s-a întîm­­plat la Colectiv. Lui Klaus Io­hannis, de profesie politruc, i-au trebuit doar cîteva ore pentru a se pronunța asupra cauzelor. Mai mult, așa cum remarcam pe cristoiublog. ro, el știe dinaintea consultări­lor de la Cotroceni că PSD nu va pro­pune nici un premier, ba, mai mult, că PSD va vota în chip delirant Gu­vernul Dacian Cioloș și, prin aceasta, renunțarea de bunăvoie și nesilit de nimeni la Guvernare. Șirului de enigme care definesc Prăbușirea Coaliției de Guvernare PSD-UNPR-ALDE și instalarea Gu­vernului Personal al Președintelui, după formula Guvernelor personale ale lui Carol al II-lea, li se adaugă una Comportamentul straniu al lui Li­­viu Dragnea și a echipei sale din frun­tea PSD Să fim bineînțeleși. Democrația, așa cum se învață la școală, înseamnă alegeri libere și co­recte, după o campanie electorală. La alegeri se prezintă în fața electora­tului partidele politice cu oferta lor. Electoratul decide care dintre partide merită să guverneze țara. Cei aleși de electorat sînt corupți, sfrijiți, analfabeți, supraponderali, curve sau perverși? N-are importanță. Dacă Legea le-a permis să candideze și electoratul i-a ales, voința electora­tului nu se discută. Se execută. Ce-ar fi trebuit să se întîmple într-o democrație după demisia Guvernului Victor Ponta. Ceea ce cereau procedurile democra­tice. C­onducerea PSD consulta condu­cerile UNPR și ALDE dacă mai vor să fie în Coaliția de guvernare. Dacă aceste consultări arătau PSD că Alianța s-a spart, conducerea PSD mergea la consultările de la Cotroceni pentru a anunța că intră în Opoziție. Dacă aceste consultări arătau că Alianța rezistă, conducerea PSD mer­gea la Cotroceni cu o propunere de premier. Factorul Constituțional, președintele, era obligat să reacționeze astfel: 1. Dacă PSD anunța că poate face o majoritate guvernamentală, să încredințeze PSD formarea Guver­nului. 2. Dacă PSD anunța că nu poate face o majoritate, să încredințeze forma­rea Guvernului unui alt partid, PNL, de exemplu. Dacă acest partid nu reușea să facă majoritatea, fie în timpul negoci­erilor, fie la votul din Parlament, președintele putea apela la un guvern de tehnocrați, pe motiv că ne aflăm într-o criză politică majoră. Ce s - a întîmplat la noi ? K­laus Iohannis a impus un guvern în sfera partidelor cu mult înain­te de Tragedia de la Colectiv. Printr-un act arbitrar, emoția colecti­vă a fost folosită pentru punerea între paranteze a elementelor definitorii ale democrației. Partidele politice, alegerile libere și corecte. La interviul de complezență dat TVR la Cotroceni, luni, 16 noiembrie 2015, interviu trecut cu vederea de televizi­­unile de știri, o nouă dovadă că Kla­us Iohannis n-ar reuși să facă știri nici dacă ar avea o viitoare expusă public, președintele a dezvăluit că Guver­nul Dacian Cioloș e Guvernul Meu, pe care și l-a dorit: „Este Guvernul României, dar prin guvernul meu am înțeles atunci și în­țeleg și acum un guvern cu care cola­borez, un guvern cu care căutăm îm­preună cele mai bune soluții, cele mai bune abordări și în politica internă și, cu siguranță, în poli­tica externă, dar foarte important în ce priveș­te securitatea națională. Și cred că acest guvern, care acum este în audieri în Parlament, în aceas­tă după-amiază, au fost audiați în comisiile re­unite cei propuși pentru fotolii de ministru, acest guvern poate să fie și chiar cred că va fi un gu­vern cu care voi colabora foarte bine.“ Firește, nici Nicolae Ceaușescu n- a putut face chiar tot ceea ce a vrut în România. Cum de a reușit Klaus Iohannis să im­pună un Guvern în afara partidelor politice dar care să fie votat de parti­dele politice? N­e răspunde o dezvăluire de senzație făcută de Klaus Iohan­nis în interviul de la TVR: „Trebuie să pornim de la concluzi­ile consultărilor pe care le-am avut cu liderii politici. Am avut nu o run­dă, ci două runde de consultări cu li­derii politici. Cred că a fost foarte bine așa. Atunci, deja, s-a văzut că există, în fond, două soluții posibile, propu­se de liderii politici: Alegeri anticipate și un guvern independent, guvern de tehnocrați, cum se spune la noi. Din­tre aceste două variante, am ales va­rianta unui prim-ministru indepen­dent, pe care l-am rugat să propună un guvern tehnic, un guvern indepen­dent politic. Și, avînd în vedere toate acestea, plus afirmațiile făcute de li­derii politici, și față de mine, în con­sultări, și față de primul ministru de­semnat, sînt optimist în privința vo­tului de mîine, din plenul reunit al Parlamentului.“ Din cîte se știe, alegerile anticipate au fost propuse de PNL. Cine a propus atunci guvern de tehnocrați? Cum cine? PSD! Bine, bine­­ vor reacționa cei din elec­toratul PSD­­ dar PSD avea majorita­tea parlamentară. Ce s-a apucat de a propus un Guvern de tehnocrați? Cu alte cuvinte, ce s-a apucat de a decis renunțarea la Guvernare? N­u e singura întrebare căreia nici acum PSD nu i-a răspuns în le­gătură cu evenimentele care au dus la o premieră de tip bolșevic în istoria noastră postdecembristă. Instalarea unui Guvern Personal al Președintelui, care deține astfel pute­rea absolută într-o țară democratică. Din iscodirea întîmplărilor care de­finesc perioada dintre 30 octombrie 2015 și 17 noiembrie 2015 răsar alte și alte întrebări: 1. Reacția PSD față de desfășurarea anchetei în cazul Colectiv a fost iden­tică cu cea a lui Klaus Iohannis- tăce­re abolută? 2. Victor Ponta și-a dat demisia de bunăvoie sau a fost obligat în noaptea de 3 spre 4 noiembrie 2015 de alianța temporară de tip hrușciovist, dintre Liviu Dragnea și Valeriu Zgonea? 3. După instalarea Guvernului Cioloș, PSD e la Putere sau în Opoziție? 4. Ce for democratic de conducere a PSD a fost convocat pentru a decide ca delegația partidului să nu propună nici un premier la primele consultări și unul de ochii lumii, la următoare­­­le consultări? C­a și în cazul lui Klaus Iohannis, PSD s-a comportat, după Incen­diu și pînă la instalarea Guvernului Personal, ca și cum ar fi îndeplinit ri­guros pașii unui Plan dinainte stabilit împreună cu Klaus Iohannis. Nici o ezitare în a accepta soluția im­pusă de Klaus Iohannis. Nicio fră­­mîntare, ba, chiar, nici o dezbatere în partid, în condițiile în care partidul a fost și este de acord că Guvernarea Victor Ponta a fost una dintre cele mai bune din postdecembrism. Se pune, astfel, și în cazul PSD între­­­barea: A făcut parte și PSD din Planul de in­stalare a Guvernului Personal al lui Klaus Iohannis?! PĂREREA LUI TORENTE Cüf 4 £ AMU. AK £!. 3EMME DÜME AMÜLAJC& TI Opiniile exprimate în paginile ziarului aparțin autorilor

Next