Evenimentul Zilei, iulie 2018 (Anul 27, nr. 8271-8292)
2018-07-30 / nr. 8291
Evenimentul zilei, luni, 30 iulie 2018 Interviu Actualitatea 15 vom ieși la liman doar cînd nuci, pur și simplu, vom construi să ne învețe. Noi, jurnaliștii, nu trebuie să avem patimi. Ne uităm la ei, cum spun eu, ca la niște broaște pe masa de disecție. De asta Caragiale este genial. El n-a suportat, ca și mine, cuvintele mari. Eu nu suport cuvintele mari în amor, în viață și în politică. Avea Caragiale o luciditate uluitoare ca gazetar. R.: știu că-l apreciați pe (atenție!) ziaristul Nae Ionescu pentru modul în care își începea articolele, prin prezentarea faptică a evenimentelor. Credeți că o astfel de abordare ar fi utilă astăzi, într-o presă parcă tot mai partizană? - Ion Cristoiu. Nu numai că e partizană, dar o ia razna de la fapte. Nae Ionescu, care e un alt magistru pentu mine, avea această chestiune a faptelor. Și pe vremea lui lumea o lua razna. Pe o temă cum ar fi creșterea trandafirilor începea discuția și ajungeai că nu mai știai de unde a pornit. Se ajungea la Dumnezeu. El spunea: hai să ne întoarcem la fapte! Și la noi, în momentul de față, unii oameni încep să bată cîmpii. Nu se întorc la faptele reale și brodează. R.: Ce credeți că v-a făcut să rezistați în presă atîta timp, și înainte de 1989, și după? Ați avut „stomac tare” - cum se spune’-? î Cred că am rezistat în presă dintr-un motiv care ar explica finalul din Mitul lui Sisif. Mie mi-a plăcut mult finalul, cînd Sisif tot urcă bolovanul și iar cade. Și iar îl urcă. Și finalul lui Camus este ca până la urmă important este să mei bolovanul. Nu să ajungă. N urci și iar cade. Și de aia și spune în final în mod genial Albert Camus: trebuie să ni-l imaginăm pe Sisif fericit. Adică pînă la urmă fericirea nu constă în apariția unui text. Fericirea constă în scrierea textului, în muncă. Și atunci, mai mult ca sigur, faptul că eu aveam o temă de făcut un ziar, de exemplu pentru mine era suficient că lucram și făceam ceva. Probabil că e și o moștenire de la mama această nebunie de a lucra. Și acum lucrez. Un pensionar ca mine ar trebui acum să stea în Bahamas pe litoral și să petreacă. Nu. Eu muncesc. Probabil că a venit din această nevoie de a munci. (...) R.: Spuneați la un moment dat că în tinerețe ați fost la o petrecere, dar v-ați plictisit. Găsind o cameră plină cu ziare le-ați citit pe toate Acela a fost momentul în care v-ați dat seama că doriți să faceți presă? - Ion Cristoiu: Nu. Eu sînt un cititor vicios, îmi place să citesc de dragul de a citi. Nicolae Ceaușescu se temea de studenția m - R., în Viața studențească, nr. 35, 15 oct. 1969, p. 9 au scris un articol intitulat Nervi de toamnă (redat mai jos). Pe scurt era vorba de faptul că studenții din căminele de la Observator din Cluj nu aveau căldură și se făcea focul afară pentru încălzire. Cum de a trecut tocmai un astfel de articol de cenzură? Ion Cristoiu: Se mai admiteau astfel de articole. Nu uitați că acest articol a fost publicat în perioada de liberalism, în anul 1969. După asta, încetul cu încetul, Ceaușescu s-a neghiobizat. El ne-a dat voie să scriem astfel de articole și apoi, pe măsură ce a îmbătrânit, a devenit tot mai conservator. Un astfel de articol era mai greu de apărut în 1980. R. Sorin Roșca Stănescu spunea într-un interviu în care apăreți și dvs. că la Viața studențească s-au format cei mai mari ziariști pe care-i are azi România. Ce era atît de special în acea redacție? - Ion Cristoiu: Partidul concepea diferit publicațiile. Studenții în perioada Ceaușescu au avut un statut special. Ei au fost pentru regimul Ceaușescu, în special, o preocupare. Nu numai în sensul de infiltrare a ofițerilor de informații, dar și de a le rezolva toate problemele, Nicolae Ceaușescu se temea de studenți. Azi nu se mai teme nimeni de ei. Li se dă drept bacșiș călătorii gratuite pe calea ferată. Atunci, Ceaușescu spunea în felul următor: aici nu putem să lucrăm ca la muncitori. Și atunci, în cadrul acesta, Viața studențească era mult mai liberă decît alte publicații și se adresa studenților. De asta a fost o școală. Eu am inaugurat, țin minte, interviul imaginar. Luam opera lui Bălcescu, găseam niște citate și puneam înaintea lor niște întrebări: ce părere aveți despre patrie, de exemplu. .. Și acum ar fi foarte bună. R.. Ce a însemnat pentru dvs. plecarea la revista Teatru de la Scîn dinere Colectivul de redacție Redactori*1 : NICULAE STOIAN Nicolae Don Frunteata, Dragomir Horomea, Gheorghe Mitral (redactor șef adjunct), Ion Novac, Euge« Patriche (secretar general de redacție), d. N. Rusu, Georgeta Rujă, Ion Segarceanu, Vitali Simion, Tudor Octavia* șefi ai principalelor subredacții : Ion Crâciunicâ (azi) Ion Cristoiu (Cluj), Constantin Galimu (Timișoara) :otor«portar : Emil Cojocar« •rozo Marw 0«fic4 : Tib«io teia tineretului? Ion Cristoiu: Horațiu Mălăele a publicat un text unde povestea despre o discuție cu Adrian Năstase despre mine, cînd se afla la guvernare. Era vorba de funcția de director la TVR. Și Năstase a avut o expresie: nu e de încredere. Eu niciodată n-am fost de încredere, în sensul să îl pui acolo și să facem ce vrem cu el. Să mă manevreze. Ca și dovadă că eu n-am ajuns niciodată la Scânteia. Deci sistemul m-a mirosit. Npunem, e bun profesionist, dar întotdeauna trebuie să aibă pe cineva care să-l controleze că oricînd ne putem aștepta să avem o surpriză. Nu să devin anticomunist. Dar să spun: de ce să publicăm tîmpenia asta ? R.. La Scânteia tineretului aveau o rubrică, un serial, cu propuneri pentru o posibilă istorie a literaturii române. Rubrica era extrem de curajoasă pe atunci (am înțeles de la cîțiva oameni ce au prins vremurile). Ce ați făcut cu acele articole? - Ion Cristoiu: Acest serial care a început în Amfiteatru a fost cel mai comentat serial din istoria presei românești. Anul trecut m-a apucat un imbold, dar nu mă ține mult, să public manuscrisul de 1200 de pagini. N am și acum. Am adunat și ce s - a scris la vremea respectivă în presă. Rar a existat un elogiu adus unui serial. L-am strâns într-o carte care a zăcut pe la Editura Eminescu. Culmea e că deși a fost publicat în serial el n- a mai putut fi publicat în volum. E interesant și de ce. Pe de o parte, regimul Ceaușescu s-a osificat. Ce puteam publica în presă în primii ani ai lui Ceaușescu nu s-a mai putut după. Dar cu acest serial s-a întîmplat un lucru foarte interesant. în lumea literară era o bătălie la vremea respectivă. Era o lume împărțită în două: Barbu și alții, iar dincolo Manolescu, Blandiana și alții. Serialul acesta nu era din culise. Demontam mecanisme și citam, de exemplu, din Nina Cassian. A plăcut foarte mult, însă la un moment dat, s-a întîmplat un lucru. A intrat în atenția și elogiile grupării Barbu. Eu nu aveam nicio treabă. în Săptămîna spunea: iată ce scrie tînărul Ion Cristoiu și are dreptate în privința ticăloasei Nina Cassian. Și atunci cealaltă grupare a zis: ahana ești cu ei. A mai apărut și un zvon, care văd că-l întreține și Dorin Tudoran, și e o prostie, că eu scriam impus de partid. Era o idioțenie. Credeți că un om își pierde tinerețea, și am citit în Biblioteca Academiei pe frigul acela, ca să scriu că m-a pus partidul? Cînd a ajuns cartea mea la editură a intrat în această bătălie politică. Nici acum n-a putut să apară. A fost o încercare de publicare și s-au cerut referate de la puternici scriitori ai vremii, ca Ion Brad, Dumitru Ghișe sau Ion Ardelean care au întărit - cum ar veni - părțile bune. Tot nu a apărut. Și acum e la stilizat, dar nu știu de ce n-am publicat-o. - R.. într-o carte de memorii scrisă de Ion Brad 141 sînteți caracterizat drept un scriitor moralist. Vă simțiți moralist? - Ion Cristoiu: Nu cred. Sînt un scriitor ironic. Cărțile mele de proză sînt de satiră. Eu nu văd în lumea reală decît elementele de satiră. (...) • R.: Lupta de clasă a fost prezentată puternic în presa comunistă, istoria însă ne-a arătat ce a însemnat de fapt. Acum avem o altă luptă anticorupție. Ce credeți că se va alege de lupta anticorupție din punct de vedere istoric (această perioadă de 10-15-20 de ani)? - Ion Cristoiu: Aș putea să spun că sînt un specialist în lupta de clasă. România este în istoria ei, mai ales după 1944, dominată zdrobitor de cîte o luptă. A fost lupta de clasă, după ea venit lupta împotriva stalinismului, apoi lupta împotriva dominației sovietice, iar după 1989 au fost foarte multe lupte, de la cea împotriva fostei Securități pînă la cea împotriva Corupției. Eu sînt un mare adversar al ideii de luptă pentru că ea creează o atmosferă nefirească. Mecanismul e așa: lupta de clasă se ascute de la o zi la alta. La un moment dat, procurorul, activistul sau securistul termina cu dușmanul. Dar el, avînd ordin să lupte trebuia să inventeze. Așa a fost și cu lupta împotriva corupției. Transformată într-o chestiune națională, procurorii au zis: «hai să găsim corupți!». Lupta nu se termină niciodată. Pentru că se alimentează. După părerea mea nu există nicio luptă. Corupția e un domeniu pe care îl analizăm și-l stîrpim. Erau și nevinovați, cum era Petrini din Cel mai iubit dintre pământeni, pentru că trebuia neapărat. Se impuneau vieții niște teze care siluiau viața. Lupta împotriva a ceva nu aduce cu sine autostrăzi, europenizarea întregii țări, nu numai a marelor orașe, un trai mai bun. Acestea sînt aduse de construcție. Noi, românii, vom ieși la liman cînd nu vom mai lupta împotriva a nimic, ci, pur și simplu, vom construi. (...) [1] Conform Wikipedia Pamfil Șeicaru (n. 18 apr. 1894 - d. 21 oct. 1980) a fost un ziarist român, director al ziarului Curentul, cel mai combativ cotidian românesc în perioada dintre cele două războaie mondiale. Este considerat a fi cel mai mare gazetar dintre cele două războaie mondiale. [2] Conform Wikipedia Stelian Popescu (n. 18 febr. 1875-d. 1953) a fost un jurist, om politic și ziarist român [3] Cecilia Caragea, Dialog cu Ion Cristoiu, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2001, p. 19. [4] Ion Brad, Dincoace de munți, Editura Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2008, p. 520.