Evenimentul Zilei, iulie 2018 (Anul 27, nr. 8271-8292)

2018-07-30 / nr. 8291

Evenimentul zilei, luni, 30 iulie 2018 In­te­rv­iu Actualitate­a 15 vom ieși la liman doar cînd nu­ci, pur și simplu, vom construi să ne învețe. Noi, jurnaliștii, nu trebuie să avem pa­timi. Ne uităm la ei, cum spun eu, ca la niște broaște pe masa de disecție. De asta Caragiale este genial. El n-a suportat, ca și mine, cuvintele mari. Eu nu su­port cuvintele mari în amor, în viață și în politică. Avea Caragiale o luciditate uluitoare ca gazetar.­­ R.: știu că-l apreciați pe (atenție!) ziaristul Nae Ionescu pentru modul în care își începea articolele, prin prezentarea faptică a eveni­mentelor. Credeți că o astfel de abordare ar fi utilă astăzi, într-o presă parcă tot mai partiza­nă? - Ion Cristoiu. Nu numai că e partizană, dar o ia raz­na de la fapte. Nae Ionescu,­ care e un alt magistru pentu mine, avea această chestiune a faptelor. Și pe vremea lui lumea o lua razna. Pe o temă cum ar fi creșterea trandafirilor începea discuția și ajungeai că nu mai știai de unde a pornit. Se ajungea la Dum­nezeu. El spunea: hai să ne întoarcem la fapte! Și la noi, în momentul de față, unii oameni încep să bată cîmpii. Nu se întorc la faptele reale și brodează.­­ R.: Ce credeți că v-a făcut să rezistați în presă atîta timp, și înainte de 1989, și după? Ați avut „stomac tare” - cum se spune’-? î Cred că am rezistat în presă dintr-un motiv care ar explica finalul din Mitul lui Sisif. Mie mi-a plăcut mult finalul, cînd Sisif tot urcă bolo­vanul și iar cade. Și iar îl urcă. Și finalul lui Camus este ca până la urmă important este să mei bolova­nul. Nu să ajungă. N­ urci și iar cade. Și de aia și spu­ne în final în mod genial Albert Camus: trebuie să ni-l imaginăm pe Sisif fericit. Adică pînă la urmă fericirea nu constă în apariția unui text. Fericirea constă în scrierea textului, în muncă. Și atunci, mai mult ca sigur, faptul că eu aveam o temă­­ de făcut un ziar, de exemplu­­ pentru mine era suficient că lucram și făceam ceva. Probabil că e și o moștenire de la mama această nebunie de a lucra. Și acum lu­crez. Un pensionar ca mine ar trebui acum să stea în Bahamas pe litoral și să petreacă. Nu. Eu mun­cesc. Probabil că a venit din această nevoie de a munci. (...)­­ R.: Spuneați la un moment dat că în tinerețe ați fost la o petrecere, dar v-a­ți plictisit. Găsind o cameră plină cu ziare le-ați citit pe toate Acela a fost momentul în care v-ați dat seama că doriți să faceți presă? - Ion Cristoiu: Nu. Eu sînt un cititor vicios, îmi place să citesc de dragul de a citi. Nicolae Ceaușescu se temea de studenți­a m - R., în Viața studențească, nr. 35, 15 oct. 1969, p. 9 au­ scris un arti­col intitulat Nervi de toamnă (re­dat mai jos). Pe scurt era vorba de faptul că studenții din cămi­nele de la Observator din Cluj nu aveau căldură și se făcea focul afară pentru încălzire. Cum de a trecut tocmai un astfel de articol de cenzură? Ion Cristoiu: Se mai admiteau astfel de articole. Nu uitați că acest articol a fost publicat în perioada de liberalism, în anul 1969. După asta, încetul cu în­cetul, Ceaușescu s-a neghiobizat. El ne-a dat voie să scriem astfel de arti­cole și apoi, pe măsură ce a îmbătrânit, a devenit tot mai conservator. Un ast­fel de articol era mai greu de apărut în 1980.­­ R.­ Sorin Roșca Stănescu spunea într-un interviu în care apăreți și dvs. că la Viața studențească s-au format cei mai mari ziariști pe ca­­re-i are azi România. Ce era atît de special în acea redacție? - Ion Cristoiu: Partidul concepea dife­rit publicațiile. Studenții în perioada Ceaușescu au avut un statut special. Ei au fost pentru regimul Ceaușescu, în special, o preocupare. Nu numai în sensul de infiltrare a ofițerilor de informații, dar și de a le rezolva toate problemele, Nicolae Ceaușescu se te­mea de studenți. Azi nu se mai teme nimeni de ei. Li se dă drept bacșiș că­lătorii gratuite pe calea ferată. Atunci, Ceaușescu spunea în felul următor: aici nu putem să lucrăm ca la munci­tori. Și atunci, în cadrul acesta, Viața studențească era mult mai liberă decît alte publicații și se adresa studenților. De asta a fost o școală. Eu am inaugu­rat, țin minte, interviul imaginar. Luam opera lui Bălcescu, găseam niște citate și puneam înaintea lor niște întrebări: ce părere aveți despre patrie, de exem­plu. .. Și acum ar fi foarte bună.­­ R.. Ce a însemnat pentru dvs. ple­carea la revista Teatru de la Scîn­­ dine­re Colectivul de redacție Redactor­i*1 : NICULAE STOIAN Nicolae Don Frunteata, Dragomir Horom­ea, Gheorghe Mitral (redactor șef adjunct), Ion Novac, Euge« Patriche (secretar general de redacție), d. N. Rusu, Georgeta Rujă, Ion Segarceanu, Vitali Simion, Tudor Octavia* șefi ai principalelor subredacții : Ion Crâciunicâ (azi) Ion Cristoiu (Cluj), Constantin Galimu (Timișoara) :otor«portar : Em­il Cojocar« •rozo Marw 0«fic4 : Tib«io­ teia tineretului?­­ Ion Cristoiu: Horațiu Mălăele a pu­blicat un text unde povestea des­pre o discuție cu Adrian Năstase des­pre mine, cînd se afla la guvernare. Era vorba de funcția de director la TVR. Și Năstase a avut o expresie: nu e de în­credere. Eu niciodată n-am fost de în­credere, în sensul să îl pui acolo și să facem ce vrem cu el. Să mă manevre­ze. Ca și dovadă că eu n-am ajuns ni­ciodată la Scânteia. Deci sistemul m-a mirosit. N­­punem, e bun profesionist, dar întotdeauna trebuie să aibă pe ci­neva care să-l controleze că oricînd ne putem aștepta să avem o surpriză. Nu să devin anticomunist. Dar să spun: de ce să publicăm tîmpenia asta ?­­ R.. La Scânteia tineretului aveau­ o rubrică, un serial, cu propuneri pentru o posibilă istorie a litera­turii române. Rubrica era extrem de curajoasă pe atunci (am înțeles de la cîțiva oameni ce au prins vre­murile). Ce ați făcut cu acele arti­cole? - Ion Cristoiu: Acest serial care a înce­put în Amfiteatru a fost cel mai comen­tat serial din istoria presei românești. Anul trecut m-a apucat un imbold, dar nu mă ține mult, să public manuscrisul de 1200 de pagini. N­ am și acum. Am adunat și ce s - a scris la vremea respec­tivă în presă. Rar a existat un elogiu adus unui serial. L-am strâns într-o carte care a zăcut pe la Editura Emi­­nescu. Culmea e că deși a fost publi­cat în serial el n- a mai putut fi publicat în volum. E interesant și de ce. Pe de o parte, regimul Ceaușescu s-a osificat. Ce puteam publica în presă în primii ani ai lui Ceaușescu nu s-a mai putut după. Dar cu acest serial s-a întîmplat un lucru foarte interesant. în lumea li­terară era o bătălie la vremea respecti­vă. Era o lume împărțită în două: Barbu și alții, iar dincolo Manolescu, Blan­­diana și alții. Serialul acesta nu era din culise. Demontam mecanisme și ci­tam, de exemplu, din Nina Cassian. A plăcut foarte mult, însă la un moment dat, s-a întîmplat un lucru. A intrat în atenția și elogiile grupării Barbu. Eu nu aveam nicio treabă. în Săptă­­mîna spunea: iată ce scrie tînărul Ion Cristoiu și are dreptate în privința ti­căloasei Nina Cassian. Și atunci cea­laltă grupare a zis: ahana­­ ești cu ei­­. A mai apărut și un zvon, care văd că-l întreține și Dorin Tudoran, și e o prostie, că eu scriam impus de partid. Era o idioțenie. Credeți că un om își pierde tinerețea, și am citit în Bibli­oteca Academiei pe frigul acela, ca să scriu că m-a pus partidul? Cînd a ajuns cartea mea la editură a intrat în aceas­tă bătălie politică. Nici acum n-a putut să apară. A fost o încercare de publica­re și s-au cerut referate de la puternici scriitori ai vremii, ca Ion Brad, Dumi­tru Ghișe sau Ion Ardelean care au în­tărit - cum ar veni - părțile bune. Tot nu a apărut. Și acum e la stilizat, dar nu știu de ce n-am publicat-o. - R.. într-o carte de memorii scri­să de Ion Brad 141 sînteți caracteri­zat drept un scriitor­ moralist. Vă simțiți moralist? - Ion Cristoiu: Nu cred. Sînt un scriitor ironic. Cărțile mele de proză sînt de sa­tiră. Eu nu văd în lumea reală decît ele­­­mentele de satiră. (...) • R.: Lupta de clasă a fost prezen­tată puternic în presa comunistă, istoria însă ne-a arătat ce a însem­nat de fapt. Acum avem o altă lup­tă­ anticorupție. Ce credeți că se va alege de lupta anticorupție din punct de vedere istoric (această perioadă de 10-15-20 de ani)? - Ion Cristoiu: Aș putea să spun că sînt un specialist în lupta de clasă. România este în istoria ei, mai ales după 1944, dominată zdrobitor de cîte o luptă. A fost lupta de clasă, după ea venit lup­ta împotriva stalinismului, apoi lup­ta împotriva dominației sovietice, iar după 1989 au fost foarte multe lup­te, de la cea împotriva fostei Securități pînă la cea împotriva Corupției. Eu sînt un mare adversar al ideii de luptă pen­tru că ea creează o atmosferă nefireas­că. Mecanismul e așa: lupta de clasă se ascute de la o zi la alta. La un mo­ment dat, procurorul, activistul sau securistul termina cu dușmanul. Dar el, avînd ordin să lupte trebuia să in­venteze. Așa a fost și cu lupta împo­triva corupției. Transformată într-o chestiune națională, procurorii au zis: «hai să găsim corupți!». Lupta nu se termină niciodată. Pentru că se ali­mentează. După părerea mea nu exis­tă nicio luptă. Corupția e un domeniu pe care îl analizăm și-l stîrpim. Erau și nevinovați, cum era Petrini din Cel mai iubit dintre pământeni, pentru că tre­buia neapărat. Se impuneau vieții niște teze care siluiau viața. Lupta împotri­va a ceva nu aduce cu sine autostrăzi, europenizarea întregii țări, nu numai a marelor orașe, un trai mai bun. Acestea sînt aduse de construcție. Noi, româ­nii, vom ieși la liman cînd nu vom mai lupta împotriva a nimic, ci, pur și sim­plu, vom construi. (...) [1] Conform Wikipedia Pamfil Șeicaru (n. 18 apr. 1894 - d. 21 oct. 1980) a fost un ziarist român, director al ziarului Curen­tul, cel mai combativ cotidian românesc în perioada dintre cele două războaie mondiale. Este considerat a fi cel mai mare ga­zetar dintre cele două războaie mondiale. [2] Conform Wikipedia Stelian Popescu (n. 18 febr. 1875-d. 1953) a fost un jurist, om politic și ziarist român [3] Cecilia Caragea, Dialog cu Ion Cristoiu, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2001, p. 19. [4] Ion Brad, Dincoace de munți, Editura Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2008, p. 520.

Next