Evenimentul Zilei, februarie 2019 (Anul 28, nr. 8419-8438)

2019-02-05 / nr. 8421

Evenimentul zilei, marți, 5 februarie 2019 Cultură ! 19 Ion Luca Caragiale, Traian Vuia și damigeana cu vin de la Blaj S-au împlint, la 1 februarie, nu mai puțin de 167 de ani de la nașterea celui mai mare dramaturg român. îi închinăm aici, cu acest prilej, câteva crochiuri savuroase și o poveste puțin cunoscută, consumată în vara anului 1911, la Blaj, și narată de un martor ocular: Ion Agârbiceanu Florian Saiu Florin.satu-evz.ro V­olumul „Amintiri des­pre Caragiale“ (an­tologie și prefață de Ștefan Cazimir, tabel cronologic de Șerban Ciocules­­cu, Humanitas, ediția a doua, 2013) strânge între copertele sale câteva bi­juterii litera­re, cum este și cazul celei pe care am ales să v-o pre­zentăm mai jos, îi are ca protagoniști pe Ion Luca Cara­giale și Ion Agârbiceanu, primul din postura de personaj prin­cipal, cel de-al doilea din cali­tatea de martor și povestitor. Acțiunea se petrece la Blaj, în 1911, cu ocazia jubileului de 50 de ani al „Astrei“! „(...) Din ziua în care s-a anunțat că cu prilejul Congre­sului Astrei va zbura pentru în­tâia oară în Ardeal tânărul avi­ator Aurel Vlaicu, pe aeroplanul construit de el, s-a pornit o în­frigurare și o însuflețire în întreg Ardealul, încât aranjorii localnici nu mai știau unde să afle cvar­­tire prin satele din apropiere. Și - au anunțat participarea și mul­­te personalități culturale de peste Carpați, între care dramaturgul Caragiale și poetul Coșbuc“ In­teres mare, mon­cher!, cum ar fi spus nenea Iancu. Pivnița seminarului teologic Agârbiceanu însă este mai puțin flexibil: „Două erau locuri­le unde-i plăcea lui Caragiale să poposească. Să poposească? Nu! Unde rămânea cu ceasurile, gră­dina umbroasă a seminarului teologic și un pavilion de vară la Ion Luca Caragiale a scris la gazetă de la 20 de ani. A făcut carieră la „Timpul" (1878-1881), unde a fost coleg cu Eminescu și Slavici marginea satului Veza, pe care îl despărțea de Blaj numai po­dul vechi de lemn de pe Târna­va Mare. Era umbră și răcoare în pavilionul acela și vin tot așa de bun ca și din pivnița semina­rului teologic. Era același vin pe care însoțitorii lui îl duceau cu o damigeană pântecoasă, traver­sând piața în­sorită a Blaju­lui, către po­dul Târnavei“ Implicat Nenea Iancu în serbă­rile Astrei, nu glumă! Ia, să vedem mai departe! „Cine l-a cunoscut pe Ca­ragiale la Blaj cred că l-a vă­zut sau traversând piața cu su­ita sa personală sau în grădi­na seminarului, ori în pavilio­nul lui Achim din Veza. Aflân­­du-se în aceste locuri la o masă lungă cu însoțitorii săi intelec­tuali, nu trecea mult și se făcea o roată de curioși în jurul mesei. Și ascultau, ascultau, ascultau. Vorbea aproape numai Caragi­ale și în atâtea domenii diferite și cu o ușurință nemaipomenită și totuși atât de clar și de catego­­­ric, încât părea că vorbește nu­mai în sentințe și aprecieri care nu sufereau nici o contrazicere“ rememorează Agârbiceanu, ulu­it de istețimea și verva muntea­nului. Cu mâna pe inimă „Câmpia Libertății n-a mai văzut de la adunarea din 1848 atâta lumea ca în ziua zborului lui Aurel Vlaicu. O agitație uriașă în cuprinsese pe toți și toate pri­virile erau îndreptate spre cer. Un murmur surd trecea peste marea de capete. Nu știu cum, în marea strâmtoare, tot înghesu­­indu-mă, am ajuns lângă Cara­giale. (...) Zvelta pa­săre măiastră a lui Vlaicu începu să se înalțe, iar când ae­roplanul se înstă­pâni în văzduh în­cepură urale și stri­găte. Caragiale îmi luă mâna și mi-o apăsă pe pieptul lui în dreptul inimii: «Vezi cum bate?», mă întrebă el, cu ochii după pasărea de metal. Adevărat că bătea să-i spargă pieptul. Când Vlaicu a început să coboa­re, Caragiale nu mai era lângă mine“ (­J­­ Ițfil'RX>.­HMllî­) »JîUKtfYXi « 1 OH] C.­lÜUUîv* fclfUl­ut Caragiale și Vlahuță, prieteni [si) de pahar □ Sufleur și copist Ion Luca Caragiale s-a năs­cut la 30 ianuarie 1852 (tatăl, Luca, euforic după sărbători­rea nașterii fiului, l-a declarat la 1 februarie), în casa adminis­tratorului averilor înstăritei mă­năstiri Mărgineni de lângă că­tunul Haimanale. Părintele său deținea, la 1853, rang de pitar și avea în grijă moșii însemna­te din Prahova, Buzău, Teleor­man, Brăila etc. Caragiale Luca practică, ulterior, avocatura la Ploiești, apoi devine judecător în orașul în care fiul său va ab­solvi primele clase primare, la Școala Domnească din Ploiești. Urmează apoi gimnaziul în același cadru urban și un an de liceu la București, după care se înscrie la cursurile Conservato­rului Dramatic, respingând avo­catura spre care-l îmboldise ta­tăl său, unde îl are profesor pe unchiul său, actorul și drama­turgul Costache Caragiale. Până în 1872, Ion Luca este sufleur, copist și actoraș distribuit în ro­luri mici. . Un copil din flori este de notorietate faptul că Ion Luca Caragiale a iubit viața și aventurile galante. La scurt timp după ce relația dintre Eminescu și Veronica Micle se destramă, Nenea Iancu profită din plin, seducând­­o pe sensibila poetesă. După căsătoria din 1889 cu Alexandrina Burrely, Caragiale se dă însă pe braz­dă, dovedindu-se un excepțional cap de familie; își recunoaște fiul re­zultat dintr-o relație anterioară, pe Mate­­iu, pe care, de altfel, îl crește în propria casă. A avut cu Ale­xandrina și două fii­ce, decedate de mici, la doar trei ani de la venirea pe lume. ul­terior, Ion Luca și Alexandrina au mai avut doi copii. 1 «1M si 1111 ■ MI »1117 1 fl­LL .1 Caricatură realizată de Constantin Jiquidi i&jmm □ „O scrisoare pierdută”, citită în fața regelui în 1888, Titu Maiorescu îl numește pe Caragia­le director al Teatrului Național din București, în semn de prețuire pentru talentul său incontesta­bil de dramaturg. Mai mult, îi înlesnește întâlniri importante, în cadrul cărora Caragiale are ocazia să-și prezinte opera de căpătâi, „O scrisoare pier­dută”. Citește piesa inclusiv în fața lui Carol I și a reginei Elisabeta, care, ulterior, participă și la premiera piesei. „O scrisoare pierdută” a înregis­trat, la vremea respectivă, un succes colosal OSt IA*!? oo? Olt Y.M-\i nw^ai ni waJOCAXi . Bunicul Caraialis și bogătana Momolo Ion Luca Caragiale își trage seva din insula gre­cească Kefalonia, locul de naștere al bunicului Ștefan Caraialis, bucătarul lui Ioan Gheorghe Ca­­ragea. Caraialis ajunge de la Constantinopole la București în suita domnitorului fanariot al Țării Românești. De remarcat că Luca, tatăl dramatur­gului, fusese născut pe Bosfor. Pe linie maternă, Caragiale se trăgea dintr-o familie de negustori greci din Brașov, cu rude putred de bogate pre­cum mătușa Ecaterina Momolo, „Momuloaia”, cum a numit-o dramaturgul. De pe urma ei a și moștenit averea care i-a permis să se exileze, în ultima parte a vieții, cu tot cu familie, la Berlin. □ Băutor de bere, un berar La începutul anului 1890, beneficiind deja de partea sa de moștenire din averea mătușii milionare Mo­­mulea, Caragiale se avântă, optimist, în afaceri cu bere, își deschide prima berărie pe strada Gabro­veni - „Tunelul Caragiale”, apoi pe Șelari - „Berăria Academică Bebe Bibenti” și, într-un final, în Piața Teatrului­­ „Gambrinus”. Nu dă lovitura în domeniu așa cum reușise amicul său, Dobrogeanu-Gherea, care scotea bani frumoși din cârciuma instalată pe peronul Gării de Sud din Ploiești; în schimb, petrece, în fața halbelor gulerate, momente irepetabile ală­turi de amicii Vlahuță și Coșbuc. La „Gambrinus”, cei trei corifei aveau halbe personalizate, cu nu­mele lor inscripționate pe cănile de metal. o «.‘np.'fc«#» m wl1 H jitogMJCM'»/'# . burses*.’' O i’jiswitwavi te tatei*»*

Next