Evenimentul Zilei, iunie 2019 (Anul 28, nr. 8503-8522)

2019-06-25 / nr. 8519

POFTIȚI LA CULTURĂ! 19 de Florian SAIU Iubirea pentru Eufrosina l-a lăsat pe Eminescu în fundal gol. Amintirile lui Caragiale I­on Luca Caragiale (1852-1912), cel mai mare dramaturg român, și Mi­­hai Eminescu, făurito­rul limbii române (1850-1889), s-au întâlnit prima oară grație unui director de teatru de pro­vincie în trupa căruia se aciu­ase și viitorul poet. Rememo­rând acele clipe unice, Caragi­ale a dezvelit, în note de umor inconfundabil, viața boemă pe care o ducea Eminescu în prima tinerețe. Băiat de grajd la Giurgiu „Sunt peste douăzeci de ani de atunci..“ își începe autorul „Scrisorii pierdute“ mărturisirea. „Locuiam într-o casă unde tră­sese în gazdă un actor, vara direc­­­tor de teatru în provincie. Stagi­unea migrării actorilor se înche­iase, era toamnă și aceste păsări călătoare se-ntorceau pe la cui­burile lor. Văzându-mă că citeam întruna, actorul îmi zice cu un fel de mândrie: «îți place să te ocupi cu literatura... Am și eu un băiat în trupă care citește mult, este foarte învățat, știe nemțește și are mare talent, face poezii; ne-a făcut câteva cuplete minunate. Eu crez că ți-ar face plăcere să-l cunoști». Și-mi povesti cum găsi­se într-un oțel din Giurgiu pe acel băiat - care slujea la grajd­­, cul­cat în fân și citind în gura mare pe Schiller; în ieslea grajdului, la o parte, era un geamantan - bi­blioteca băiatului - plin cu cărți nemțești“ Caragiale continuă magistral: „Băiatul­­ Eminescu, adică­­ era foarte blând, de treabă, nu avea nici un vițiu. Era străin de depar­te, zicea el, dar nu voia să spună de unde. Se vedea bine a fi copil de oameni, ajuns aci din cine știe ce împrejurare. Actorul îî propu­se să-l ia sufleor, cu șapte galbeni pe lună, și băiatul primi cu bucu­rie, își luase biblioteca și acum se afla în București; în acea seară, Caragiale l-a așteptat pe Eminescu, care urma să sosească în vizită la directorul de teatru care-l angajase pe vară. „Eram foarte curios să-l cunosc. Nu știu pentru ce, îmi închipu­iam pe tânărul aventurat ca pe o ființă extraordinară, un erou, un viitor om mare. Nerăbdarea lui Nenea Iancu se risipi curând: „Tânărul sosi. Era o frumusețe ! O figură clasică încadrată de niște plete mari negre, o frunte înal­tă și senină, niște ochi mari­­ la aceste ferestre ale sufletului se vedea că cineva este înăuntru, un zâmbet blând și profund melan­colic. Avea aerul unui sfânt cobo­rât dintr-o veche icoană, un co­pil predestinat durerii, pe chipul căruia se reda scrisul unor vre­muri viitoare. Pasiuni pentru actrițele mai în vârstă Intră în scenă nefericitul poet: „Mă recomand, Mihail Emi­nescu“ „Așa l-am cunoscut eu“, evoca Ion Luca Caragiale în acea zbuciumată jumătate de se­col XIX, istorioară adunată de Cătălin Cioabă alături de alte­le, neprețuite, în volumul Măr­turii despre Eminescu. Povestea unei vieți spusă de contemporani (Humanitas, 2013). Dar cum au petrecut cei doi titani ai culturii noastre acea primă seară împre­ună? Depune mărturie tot scrii­torul născut în Haimanale: „Câtă filosofie n-am depănat împre­ună toată noaptea aceea cu ne­­pregetul vârstei de șaptesprezece ani! Ce entuziasm! Ce veselie! Hotă­rât, închipuirea nu mă înșelase... Era un copil minunat, întânirile celor doi au continuat în acea toamnă târzie. Intr­­o noapte - își amin­tea Caragiale - mă pusese în curentul literaturii germane, de care era încân­tat. „Fii bun și ara­­tă-mi și mie o poe­zie de dumneata”, i-a solicitat, scurt, Caragiale lui Emi­nescu. „L-a execu­tat numaidecât. Era o bucată dedicată unei actrițe de care era el foarte înamo­rat­ă-abia mai țin minte. Știu atâta, că era vorba de strălu­cirea și bogățiile unui rege asirian nenorocit de o pasiune contrari­ată. .. cam așa ceva. Poezia aceas­­­ta îmi pare că s-a publicat prin ’68 sau ’69 în Familia din Pesta“ Dezbrăcat în pielea goal.” Alunecosul Caragiale și-a ținut gura, galant, evitând să dezvă­luie, atunci, numele femeii de care se îndrăgostise adolescen­tul Eminescu. Ea nu putea fi însă decât actrița Eufrosina Popescu, considerată a doua mare iubire a poetului și motivul pentru care se angajase (din nou) ca sufleor în trupa Pascaly. Mihail mai iubi­se înainte o actriță, pe Maria Va­­silescu, cu trei mai în vârstă, dar o uitase instantaneu când dădu­se ochii cu Eufrosina, o femeie fatală cu zece ani mai mare de­cât poetul. Despre aceasta a scris și George Călinescu în „Viața lui Eminescu“: „Această Eufrosi­na era de o rară frumusețe și, mai mult grație atracției fizice, izbu­tise să se facă iubită de public. Actriță de mâna a doua, ea nu e o vestală, are amanți care o întrețin Tânărul Iosi. Era o frumusețe! O figu­ră clasică încadrată de niște plete mari negre, o frunte înaltă și seni­nă, niște ochi mari la aceste ferestre ale sufletului se vedea că cineva este înăuntru. " și nu respinge nici dragostea ro­mantică a lui Eminescu. De-a lungul vremii, s-a vehiculat că autorul „Luceafărului“ i-ar fi de­dicat Eufrosinei mai multe poe­me devenite celebre, printre care „Venere și Madonă“ „La o ar­tistă“ și „Amorul unei marmu­re“ Dragoste mare, nervi pe mă­sură, mai ales că tânărul Emi­nescu o împărțea pe Eufrosina cu alți amanți, mai bătrâni, dar mai avuți. Iubirea cu năbădăi este re­tezată din rădăcină de tatăl poe­tului, când trupa Pascaly revine în turneu la Botoșani. Se spune că Gheorghe Eminovici și-ar fi dez­brăcat fiul în pielea goală, i-ar fi luat hainele și i- ar fi lăsat în culi­se, la discreția batjocurii celorlalți comedianți. Dar nu acest gest l-a convins pe năzdrăvanul poet să renunțe la fermecătoarea Eufro­ ION LUCA CARAGIALE Această Eufrosina era de o rară frumusețe și, mai mult grație atracției fizice, izbu­tise să se facă iubi­tă de public. Actriță de mâna a doua, ea nu e o vestală, are amanți care o întrețin și nu respinge nici dragos­tea romantică a lui Eminescu." GEORGE CĂLINESCU și na, ci promisiunea fermă a pă­rintelui că-l va trimite să studie­ze la Viena. Așa s-a și întâmplat de altfel, Eminescu luând drumul capitalei imperiale, unde, în trei ani de cursuri - Filosofie și Drept o uită pe domnișoara Popescu. O amestecătură ciudata Dar să revenim la amintiri­le neprețuite ale lui Caragiale, care confirmă relația tensiona­tă dintre vicleana Eufrosina și idealistul Mihail! „A doua zi ne­am întâlnit iarăși. Dar peste zi o nemulțumire intimă interveni­se. Actrița fusese foarte puțin mișcată de mâhnirea regelui asi­rian. Eminescu era de astă data tăcut și posomorât, vorbea foar­te puțin și contradicția îl irita. In zadar l-am rugat să-mi mai arate vreo poezie sau să mi-o citească tot pe aceea pe care o cunoșteam. A plecat să se culce devreme, și a doua zi, la amiazi, când m-am dus la el, l-am găsit tot dormind. L-am sculat. Se dusese acuma supărarea, ba era chiar mai vesel ca alaltăieri. Am petrecut toată ziua râzând, mi-a vorbit despre India antică, despre daci, des­pre Ștefan cel Mare și mi-a cân­tat doina, îi trecuse ciuda re­gelui asirian și acum se bucu­ra în liniște de avuția și străluci­rea lui“ La final, câteva tușe emo­ționante: „Așa l-am cunoscut atuncea, așa a rămas până în cele din urmă momente bune: vesel și trist, comunicativ și ursuz, blând și aspru, mulțumindu-se cu ni­mica și nemulțumit totdeauna de toate: aci de o abstinență de pustnic, aci apoi lacom de plăce­rile vieții, fugind de oameni și că­­utându -i­ nepăsător ca un bătrân stoic și iritabil ca o fată nervoasă Ciudată amestecătură­­­ ferici­tă pentru artist, nenorocită pen­tru om!“

Next