Evenimentul, iulie-septembrie 1893 (Anul 1, nr. 122-196)
1893-07-02 / nr. 122
nevoia unei sesiuni extra-ordinare este recunoscută. Astfel guvernul american zice că causa pentru care convoacă congresul în sesiune extra-ordinară, este ca să scăpe țara de »«« pericol si o nenorocire iminentăi,« in care au venit’o legi financiare nechibzuite. Proclamațiunea presidentului Cleveland, prin care convoacă pe deputați și senatori în sesiune extraordinară, ieși mai categorică, ea sună astfel. In toate cercurile comerciale domnește cea mai mare panică cu privire la finanțele noastre ; actuala situațiune financiară este detestabilă ; ea a cauzat deja destule perderi neguțitorilor și amenință a paraliza toată mișcarea comercială, a ruina pe moșieri și în special pe muncitori. Cauza acestei triste stări de lucruri sunt legile noastre financiare, cari sunt cu totul detestabile, și aceste legi trebue numaidecât revocate. De aceea eu, Grover Cleveland, președintele Statelor Unite, declar că convocarea corpurilor legislative, în sesiune extraordinară, ie iminentă, pentru ca deputații și senatorii să scăpe țara de pericol și nenorociri. TELEGRAME Serviciul particular al Evenimentului> (Iată telegramele, sosite nouă ieri, după apariția ziarului). Paris, 12 iulie. —Deputatul radical Leydet propune o moțiune relativă la impozitul pe venit. Camera amâna discuția moțiunei după votarea budgetelor. Peutral s’a declarat favorabil reformei lui Leychel. Sofia, 12 iulie.—Mari furtuni au izbucnit în mai multe părți ale Bulgariei. Paris, 12 iulie.—D. Lépine a fost numit prefect al departamentului Seine et Oise în locul d-lui Lozé, demisionat în urma ultimelor tulburări. FOIȚA «EVENIMENTULUI» EVENIMENTUL Budapesta, 16 iulie. — Trei cazuri suspecte de boală s’au produs în comitatul Bereg. Nu s’a constatat încă dacă e holera asiatică. Londra, 1o iulie.—D. Redmond a propus la articolul 9 al bilului de Home Rule un amendament tinzând a menține numărul deputaților irlandezi la 103. D. Gladstone a stăruit pentru reducerea cifrei la 80 Amendamentul a fost respins cu 280 voturi contra 260. Paris, 11 iulie.Se confirmă că data alegerilor a fost fixată la 28 August. ------------------------------- Teatrul nostru. 1. Un abonat al nostru ne trimete un articol intitulat «Teatrul din Iași«", în care dovedește multă tragere de inimă pentru acest templu al artei și spune că «e cuprins de mâhnire văzând cele ce se petrec, în așa zisul nostru Teatru național, unde s’a făcut atâtea sacrificii, și se mai fac încă». Pricepem și împărtășim fireasca mâhnire a autorului articolului ce primim. I/am fi publicat chiar cu plăcere, dar ne-am gândit că ar fi mai nemerit să tratăm chestia teatrului din Iași, ceva mai pe larg, ca să putem atinge și multe alte chestiuni și pricini hotăritoare in mersul teatrului nostru. * * # Din cele câteva teatre afiatoare în România și subvenționate, necontestat că cel ieșan merge cel mai prost, atât din punct de vedere artistic cât și de cel material. Acesta e un fapt, ce n’are trebuință de a fi dovedit. E de ajuns să amintim că acum câțiva ani s’a recurs la un comitet de doamne, menit să aducă lumea la teatru! Dar care sunt pricinele stărei deplorabile în care se află teatrul nostru ? Cea dintăi pricină și una din cele mai hotărâtoare este absoluta lipă de cultură artistică a actorilor. O infimă excepție, poate,restul, să avem curajul a o spune, e lipsit cu desăvârșire de orice capital artistic. Dar a formula o acuzare din aceasta ar fi o nedreptate. N’am avut și nici n’avem o școală de declamație, care să poată rodi ceva folositor, așa încât, chiar dacă ar fi vrut să învețe, n’ar fi avut unde—doar în străinătate. Dar a studia în străinătate, nu fiecăruia îi permit mijloacele și bursele în acest scop, mai că nu există. Astfel se face că avem actori așa din senin , a avut oarecare vocațiune, ia plăcut teatrul și s’a făcut actor ! Ocupație nu tocmai mănoasă și de aceea veți vedea pe toți actorii noștri!, unul scriitor la vre-o cancelarie, altul în cutare funcție, altul îngrjjndu-se de via lui, și pe lângă toate astea știe că e și societar dramatic și că trei luni pe an trebue să-și radă mustețile. Vă întreb acuma, cum voiți ca un teatru să prospereze, să-și îndeplinească misiunea ce i se atribue, când condițiunile absolut necesare pentru crearea elementelor neaparat trebuitoare, lipsesc cu desăvârșire ? Luați pe un absolvent al conservatorului din Paris sau Viena. Intrați în vorbă cu el și veți rămănea uimiți cu câtă pricepere vă va vorbi de arta dramatică, vă va întreține despre istoria ei, despre sistemul întrebuințat crearea unui rol, vă va da părearea sa asupra intențiunelor lui Shakespeare când a creat pe Hamlet sau pe Falstaff, veți constata numaidecât că un astfel de absolvent a pătruns mai toate capodoperele dramaturgilor și nu e piesă modernă mai însemnată pe care să n’o fi cetit, veți constata spirit critic și un asemenea om, având și talentul înăscut, firește că va fi un actor de samă. El va studia serios rolurile sale, nu se va înfățoșa publicului cu rolul necitit, cum se întâmplă sau mai bine, se obicinuește la noi. Intr’adevăr e ne mai pomenită ușurința cu care se reprezintă la noi o piesă. Se fac 2 3 repetiții, la care cei mai „cu pretenție“ dintre actori își fac datoria de a lipsi cel puțin odată , apoi dacă vin, execut replicele în pripă, caci.... „se apropie oarele de cancelarie“! Dar să citească fiecare în parte, întreaga piesă să cunoască fiecare personagiu, să distingă un moment psihologic de altul, unde s’a mai văzut la Iași de al de astea ?! Cele ce spunem sunt perfect adevărate, și vă asigur că, în sinceritatea lor, cei mai mulți dintre actorii noștri vor mărturisi că așa este. Ei cum voiți ca o piesă să poată obține succesul ce l’a capatat, representată fiind în Paris sau Viena ? Ar fi o cerere cu desăvârșire neîntemeiată din partea noastră. Actorii sunt dar o pricină de Cronica Literară. Igherea $i fi Junimea. II. In scurta analiză a literaților noi, a proletarilor intelectuali, cum îi numește, Gherea începe cu Eminescu. Despre iei zice că acest »spirit de revoltă contra vieței sociale« se vede bine în Doina. Iei se vede încă și mai bine în Împărat și proletariat, Vieații, Înger și Demon și în Satire. Eminescu ie, desigur, dintre toți literații noștri, acel care se revoltă și sufere mai tare de mizeriile actuale. Iei ieste desigur acel căruia i se cuvine mai multă caracteristică dată de Gherea nouei noastre mișcări literare. Cu toate acestea, ce l-a împedecat pe Eminescu de a scrie la »Convorbiri« ? Nemira; și dovadă de că a și scris și a ajuns singurul literat, care a ridicat vaza acestei societăți, și care a dat naștere la un nou curent literar. Și dacă ie să vorbim drept, curentul purces de iei nu se află în poieziile în care exprimă tendinți și revolte sociale, ci în tonul trist, forma lui aleasă. Pesimismul lui a deșteptat pe al cetitorilor și pentru că acești cetitori sînt mai toți ori sceptici ori leneși, iei n’au simțit de cît rare ori vibrîndu-le inema cînd au cetit «împărat și proletarii!,... Dacă a purces un nou curent literar nu la purces pentru că iera proletarii intelectual ci pentru că a fost scriitoriu de și geniu cinstit. Căci până acuma, cel puțin, ieui nu sînt convins că societatea romînească n’ar fi admirat tot atît de mult pe un poet feudal, vise de geniul lui Eminescu. Se simțea poate nevoie de paterni și sentimente sincere și puternice și a fost o simplă întîmplare că le-a exprimat un proletariu intelectual. Ier a scris la "Convorbirile literare* căci idealurile lui sociale nu ierau mai presus de ale celorlalți. Cred că Gherea nu va susținea că ie ideal social a plînge sărăciea țăranului provocată de străinism de civilizație și de esploatarea străină, așa cum face Eminescu în Doină. Tot așa poate să-l jelească și dl. Filipide! Nici cred că ar susținea Gherea că lăncile ce rupea Eminescu împotriva burghezei, ierau manifestarea vreunor idealuri sociale nouă, care n’ar fi putut întră și în capul lui Păucescu, care numai proletariu intelectual nu ieste. A iubi evul mediu și castelele lui, a nu înțelege din vieața socială modernă decît relele și a nu vedea ieșind dintrînsa nici o speranță de viitorii, cred că nu însamnă a avea vreun ideal social, pe care să nu-l fi putut avea și cei de la »Convorbiri». Poate că se va fi simțit cîteodată plictisit de pedantismul și fumurile acelui grup, poate că se va fi simțit desgustat de a se vedea pus alăturea cu atîtea și atîtea copilandri schopenhaurianî — dar atîta și nemic mai mult. Poate că dacă ar fi trăit Eminescu venea și iei în jurul lui Gherea, dar că lua și idealurile sociale ale acestuia, de asta ne ie permis să ne îndoim. Delavrancea n’a scris la »Convorbiri.« De ce oare ? Ce l’ar fi împedecat întru cît privește idealurile sociale, pe acest proletariu intelectual, să scrie la revista lui Negruți ? Unde ie, mă rog, »revolta împotriva vieței sociale« în Delavrancea ? Dar în » Bunicul« „ Bunica » Doui lacrimii unde ie noua tendință, care nu s'ar fi fi putut manifesta prin »Convorbiri«? Copii drăgălași, bălani și roșcovani la față, copii bogați, căror le spun bunicele povești frumoase până ce adorm, nu se puteau zugrăvi în coloanele »Convorbirilor«? Slava domnului ! Nici dl. Maiorescu n’ar fi găsit aice nimica subsersiv! Doar Filipide să fi putut obiecta că cu astfelin de creștere »copiii să deprind a nu-și mai respecta părinții« I... Dar « Odinioară» în care Gherea vede mai ales «spiritul de revoltă» al lui Delavrancea, întru ce se deosebește de tendințele articolelor lui Eminescu, publicate în jurnalul marei proprietăți, în Timpul? Oricum am întoarce lucrurile nu văd de ce Delavrancea n’ar fi putut scrie la «Convorbiri» ; de ce nu s’ar fi putut înpăca, acest proletariu intelectual cu tendința Junimei, mai ales acuma cînd a ajuns un simplu scriitorii de povești frumoase. Dar Cardigiale ? ! Dacă se mai pot găsi mai multe idealuri sociale la Caragiale decît la «Convorbiri» — atunci nu știu ce să mai zic. Caragiale și «spirit de revoltă», Caragiale și idealuri sociale?! Unde se mmifestă oare acest proletariu in-