Evenimentul, noembrie-decembrie 1900 - ianuarie 1901 (Anul 8, nr. 216-280)
1900-12-31 / nr. 262
No. 261 în fondul primilor noștri poeți, am ajuns la versul plin de înțeles a lui Eminescu și Vlăhuță, la forma cea originală a lui Goșbuc, așa că limba românească a cîștigat totul prin frămîntarea făcută de seria scriitorilor veacului al 19-lea. Urmașii au azi pilde de urmat, nu pot zice că ei au de brăzdat întăiu și întăiu ogorul nostru literar. Și ci de variată nu e nota scriitorilor noștri ! Căutînd să urmeze unele școale literare, ei au dat fiecare nota personalităței sale. Influențe literare străine au suferit, școale literare, însă, n’au format, și,dacă Eminescu, in timpul din urmă, a reușit să formeze o școală, s’a văzut însă că urmașii au dat razna în preceptele maestrului și Coșbuc a adus cu sine alte idealuri și altă teehnică. Dar din sărăcăcioasă ce era, literatura estetică în veacul al 18-lea, o vedem că in veacul al 19-lea se complectează. Avem lirici, dramatici și epici; ba mai avem și bucolici și didactici; lista di e lungă și clasificarea nu tocmai clară. Parcă critica literară arată că am fi în declin cu poesia, parcă am avea azi mai mulți versificatori decât poeți. Se poate , dar în lupta dusă azi contra versului, în desvoltarea mare a spiritului scrutător științific, pare a nu ne mai mulțumi înșirătorii de versuri goale și bocitorii pretinselor lor dureri. Să fie numai o bază de evoluție, care nouă celor de azi ni se pare o decadență ! Care va fi opera veacului al XX-a ? Noi am înșirat povestea veacului trăit, lăsind să se depene an cu an opera veacului al XX-a. Gh. Ghibanescu. ------------------*OOOK----------------- J^OPvI Doarme Lori Trandafirii Ning pe capul flori pulderii, iar pe ochi în calmul serii O sărută lin defirii. Fluturi cu aripi lenevoase Vin spre ea scriind spirale Și se prind în păru-i moale, Păr cu fire de mătase. Doarme Lori, in buchete Dorm în juru-i și camelii, Pe cînd trilul filomelu o vrăjește din boschete, Și canari pudrați eu aurcat drăguți din aripioare, Iar în jurul ei, sub soare, Strălucesc ca un tere Și ca somnul ce-i mai dulce, Somn de visuri și iluzii C’un scris la colțul buzii, Cind vin fluturi să te culce? Ce-i mai sfint ca liniștirea Unei calde respirații, Cînd ușoarele-i vibrații Poartă’n ele fericirea ? Ah! tăcere’n jur să fie, Liniștire in grădină, Iar sub bolta cea senină Visuri roze să adiel ...Mai departe trecătorii!... ...Ea visează paradisuri Și-i păcat un furt de vi mri ! ...Mai încet că doarme Lori! Eug. Ștefănescu 14 Aprilie 1899. EPIGRA1A Lui Ionel din l. De pe cînd era în școală Se trudea bietul băiat, Și-abia eri și-a explicat Ce este o... orizontală ! Noi. Prietenul libert Lui G. Silvan S’a înnamorat de ea fără s’o cunoască ! Aite subtilități nu-i reservă inima unui poet ! O iubire năaauta din confidențe demi-voalate cînd umbra catifelată de azur a serei, estompa împrejurimile bătrânului oraș, iar noi ne pierdeam pe sub castanii înfloriți cu inima tinără și gindurile și mai înflorite 1 or 1 serile acelea petrecute sub ochii lăcrămați ai stelelor, în noaptea in care luna arunca fulgerări ușoare pe undele rîului singurati de ce nu putem să le petrecem veșnic cu aceiași inimă pe acelaș drum ? Pe cer picau din cînd in cînd lăcrimease stele, iar Albert, sentimentalul paradoxal, se uita lung in urma lor cum se sting in întuneric. . par’că i s’ar fi stins în suflet ! Mă uitam la palida lui figură și par’că mă revedeam pe mine însumi cu ani înapoi ? Căci el putea încă să simtă fără să mai cugete la nimic fericit noroc al vîrstei de două-zeci ani ! El nu simțise încă umbra graei aripi a înțelepciunei pe front,, putea să iubească fără să se ’mrede pentru ce ? putea să adore o stea, și dacă steaua l’ar fi chemat la ea 1 el i-ar fi zis : „o nu rămîi acolo,căci te ador fiindcă mi-ești departe, sufletu-mi singur se simte atras de razele tale ; el se va duce odăiță acolo... Numai omul trebue să „rămie pe scoarța de tină, frunză ce ,.cade lingă trunchiu... ,,Parfumului singur ’i-e dat să se ,,’nalțe din fiori „in stele!“ Gindurile acestea mi se părea că i le citesc în ochii lui albaștri, cind rămânea estatic în urma șoaptelor prin cari ii desvăluiam un colț de rai din trecutul vieței mele, o idilă îngropată în flori de tei, în templul codrilor ! De atunci înnamorat de-o idee de-o sugestie, o vede pe duiosa feioară ca pe-o umbră de vis împrinjenindu-i ochii într’un nimb de raze de argint, prin care realitatea ii apare tot mai departe, mai confuză... Trăește, merge singur, numai in visu-i, alintat de cîntul propriilor lui gînduri.. Cine-i mai fericit ca el, cînd plecindu-și fruntea pe o mină, hotărit să nu-și cunoască pe veci iluzia, smulge tremurat are acorduri tinerei lyre, cîntă pe rma creată de propria-i minte. Cintă-ți numai visul poate, și lyra ta nu se va sfărîma niciodată... Acum s’au scuturat castanii, pustietățile dorm moarte ’n frig, și pașii noștri tot mai colindă călăuziți de raza stelei iubite. Intr’o seară am ajuns pe calea întunecată în taina amurgului. Norii ardeau fumegînd in apus, luminind totul în glorioasa agonie a soarelui. Acolo el mi-a citit versurile pe care ’și le șoptește seara închis în tainița sufletului ca un preot singur citindu-și biblia în altar : „O candidă, dulce arătare „Din țările viselor mele „Ce farmece strălucitoare „Ai tu în privirea-ți de stele ? „In zîmbetu-ți ce duioșie „Porți veșnic, visare iubită „De gîndu-mi robit va fi ție ,,Și inima-mi nefericită ? „Ce taine ’n făptură ta ’ntreagă „Fac soarta-mi de tine legată „Iluzie pururea dragă „Statue pe veci adorată ? „O I umbră de vis ideală „Da ce mina-ți gingașe,—spune, „Voia pe fruntea mea pală „Unnimo, de dureri să’ncunune?“ Cînd voi reuși să-i i au din săltar toito v[râuri] 'limite... Vei vedea ca din focul ce Taui Tăcut «dată de mult în pădure, a sărit o schintee peste văi și dealuri, și luminează acum altarul altui suflet... O religie nu moare niciodată. Ideia arde și singură. ’ W*T D. Nanu. -*003* SPSSIAD... —Xmoaie— Troian cît casa e pe drum. Prin zarea prinsă ca de fum Cade zăpadă.. Pe cîmpul nesfîrșit și gol Se lasă ’ncet un negru stol De ciori, grămadă. Se-aude un sgomot surd de lanț, Se văd încet eșind din șanț, Mai înghețiți, Mai mult împinși, sdrobiți de fiare, Ce aude mini și de picioare, Cinci condamnați... Ei merg încet, abia pășesc, Soldați ’n jur și îi lovesc, Din ei și cad, Apoi se scot... Prin zarea ’n fum Cemînd pornesc pe-al ocnei drum, Se duc la iad... Noi. * Darmni și lucruri Viață. Retras aproape de gura sobei în micul atelier al minunatului artist Octav Băncilă, admir măiestria cu care mîna pictorului întrupează din varietatea de culori și cu fine mișcări de penel—cel mai senin, cel mai frumos și cel mai plastic chip de femee. Și, admirind, meditez asupra puterei ce posedă arta de a da viață și de a o conserva pentru totdeauna. Viața. Niciodată ca’n momentul o sună pe docsinul vremei moartea unui an n’avem mai pe deplin și mai cu intensitate impresia nestatorniciei, regretul slăbiciunii, conștiența efemerei noastre existențe pe pămint, atunci ne dăm seama că am descris încă o parte din drumul nostru că-itră apus pe aripa timpului ca.’ * schimbă, distruge, dezrădăcinează^ * imbătrînește toate,—că am făcui' ' că un pas înspre sfirșit. [ Artistul indemănatec poateja‘vas din naufragiul oceanului,care p chear mă traiu, figura tînără și cKa Pre~ L dind-o spre amintire și mîngere.vre_ 1 milor ce vor veni fară s’ mai sească astfelin, dar cineva^e salac și păstră viața, adecă prința de a fi, de a simți, de a suferi . . . Știința nu poate fa3 nimic. ^ ^ Anunțau ziarele !curînd că nu e noul continent—datătrîns octoge c nari, s’au supus d^nț101. voie unor experiențe medie10 infecțiuni cu EVENIMENTUL glicerofosfatul de sodiu—pentru prelungirea vieței. Izbuti-va doctorul american—Faust modern și presumțios — să îndeplinească visul eroului lui Goete ? Prelungi-va știința vr’odată efemera nostra existență, pentru ca să putem în ămna mai mulți ani de chin pe răbojul timpului in zbor ? In zadar poieții desperării cercat-au să ne convingă că moartea-i „o mare de stele" cu farmece ademenitoare ; în zadar filosofii—ca Gerhard Hauptman în ultima sa dramă afirmă că „moartea-i cea mai generoasă formă a vieței, capoada operă iubirii eterne“; in zadar! Viață, viață cer omului de științi bătrînii ce se supun torturii de laboratoriu; viață cere bolnavul care horcăie sub povoara agoniei; viață cere pe moștenitul copleșit de mizerii; viață cere natura toată. Și mîndra frumusețe care se eternizează pe piiza măiestrului—ne spune și ea că palpită numai de dorul de a trăi, de a trăi cît mai mult în seninătatea ei fermecătoare de priviri—de a trăi cel puțin grație artei nemuritoare, dacă nu grație științei mîntuitoare. |/_S ---------------& cooc |-------------- o fievinovăție- Pe catafalc întins și recentă fata, azi nimic nu’l doare. In jurul lui este tăcere Și flori și fum de luminare. Din plînsul mamei plin de jale înșir în minte’mi recînicia... Cind cel mai mic copil o’ndamnă — îs nouc, nu-I dai doftolia...? Noi.Ș*x~ Literatura romînâ în veacul al XIX Cind privesc zilele de aur a scripturilor romine șl acutund ca într'o mare de visări dulci și senine. . . Eminescu. Ințăleg să vorbesc de literatura propriu zisă, de literatura artistică, arătînd mersul ei evolutiv în cursul veacului ce acum expiră. La 1800, zbuciumul social și politic al principatelor nu prilejise încă formarea unei literaturi temeinice. Opera cronicarilor, în afară de rostul ei istoric alcătuește desigur un monument de limbă literara veche. Literatura religioasa era pînă la un punct în floare Din timpuri vechi încă, Neagoe Vodă, lăsase pagine ^ vlix a IXI. y VaI CantOmir, pusese primele baze ale unei literaturi științifice. In fine Văcăreștii croisă cazarea poeziei lirice, legind urmașilor lor cultul limbei strămoșești. Adevărata literatura însă, nu începe decît in veacul al XIX, in faza aceea a vieței noastre politice cînd embrionul năzuințelor naționale prinde a se dezvăli, cind conștiința națională limpezîndu-se dă luptelor de neatirnare ale țărilor subjugate un caracter și un scop din ce in ce mai lămurit, începutul e sărac dar prețios. Blajinul mitropolit al Moldovei Veniamin Costache, a cărui viață e de o activitate surprinzătoare, îmbogățește el singur literatura sfintă cu peste 30 de lucrări,cu originale, cu fileuri. Mitropolitul „Grigore 11“ ii urmează pilda , iar încercatul prelat „Antim din Ivir“ lasă pe urma sa frumoasele „Didahii“. Intre acestea, , Zilot Românul“ reia succesiunea cronicarilor, și introduce satira cu poieziile sale politice, după care „Alexandru Beldiman“ șerb ț Tragodia, și„Paris Momuleanu“ii>fie r hangul cu versul său tînguitor. „Costachi Conachi“ la 1856 se relierează ca cel dintăi poet rem^cabil- „ Bărbat invățat, de o fire acasa, el j scrie intr’o limbă sigură și LU'a> care tu’are mare deosebire cu lau de astăzi. Astfel că Alcătuir'691 tălmă firele sale rămin ca poua manifestare serioasă a geniu potic național. Poet celebru,0n,imPoran 1,0 Conachi e „Iancu Văcărescu“, mai reie logofăt, care M așijderea lasă o frumoasă operă 0 lucrări orginale 1 și traduceri. Fără a ava scînteca geniului, [ „Asachi" și-a tăiat in granit o fi [ gură nepe^aTM] Prin activitatea sa ^e preocipa de o jumătate de secol. Opera r 0 mare, dar de un caracter efemer importantă sub raportul istorico 11 punctul de vedere al educațiii ei științifice și estetice pe care a parcitat-o în epoca renașterei noastre culturle. Cătră jumatatea veacului, mulțumită stăruinților titanice ale lui Veramin Costachi, Lazăr, Asachi și liade Rădulescu, școala Romină e sffințită. Ea formează și ridică inelul cultural al principatelor și face o numai accesibilă dar chiar necestă aparițiunea presei. Eliade Riduiscu în Muntenia. Asasiii în Molova fac să apară publicațiuni prodice, care încheagă și întăresc mișirea culturală. De aci înainte cîmpul literaturei ; întinde, operile mari apar, genul uninesc se dezvoltă; „Zburătorul" lui „Eliade“ e un ipo d’operă de limbă, de plasticitate, o psihologie. Din nenorocire nu data lucrarea marelui romin e ast »1. Tendința de îmbogățire a limbei cu elemente latine, îl fac să apuce o cale greșită și-i coboară meritele cîștigate. „Costache Negruzzi, e un munci -tor sîrguitor și fecund. El se avintâ în toate genurile, lăsînd între altele, lucrări ce cată să rămie și de aci înainte. Revoluția de la 1848 pune in evidență pleiada tinerilr înflăcărați de ideile liberale ale Apusului. In fruntea tuturor, „Andrei Mureșanu, — itrouget de Lisle al Romînilor—care cînta deșteptarea la viață a națiunei, stă ca o figură simbolică a epocei. Apoi, vin, „ Bălcescu ", „ Boliac “, „Ciclova“,— revoluționari și poeți, cu toții, dar fără a da glasului lor tăria trompetei de alarmă ce-l găsim ! 3 la poetul Transilvaniei. „Bolintineanu“ în acelaș timp zugrăvește în tablouri de un colorit fermecator, gloria timpilor vechi scoasă din cronicile bătrîne. „Depărățeanu“ cîntă în note elegiace farmecul vieței rustice. „Sihleanu“ și „Mihail Zamfirescu“, reintroduc in poezie nota intimă subiectivă. Iar „Anton Pan“ culege și împrăștie lumea înțelepciunea și spiritul poporului român. „Convorbirile literare“ apărute pe la 1867 in Iași, adună în cercul Junimea toată elita intelectuală a țarei. Acolo au văzut lumină toate operile noastre de față, acolo și-au făcut gloria Alexandri, Eminescu, Creangă, Petrino, Maiorescu, Vlăhuța, Caragiale. Toată activitatea bardului de la Mircești, toată evoluția talentului său duios, optimist, național,—cu deosebire națională, e legată de activitatea Convorbirilor. Cu „Alexandri poezia lirică se desăvîrșește. Limba, capătă o importanță muzicală, pe care nimeni în afară de maestru nu o mai poate scoate în evidență. Se pare că geniul artistic al poporului se pierde în acela al cintărețului său, Alexandri ca și Negruzzi, îmbrățișează toate ramurile literare : poezie, nuvelă, călătorii, teatru,—el însă rămîne mare in poezia lirică. Cu „Eminescu“ naște poezia filozofică,—iar cea lirică se înfățișează la el sub forma sentimentală și pesimistă. Schimbarea felului , de a gindi și de a simți aduc și schimbarea formei artistice. Eminescu revoluționează limba literară, o îmbogățește cu arhaisme fericit reînviate, cu expresii două, cu întorsături și combinații de expresii, care toate permit precizarea celor mai mici subtilități de gîndire. „Donici, Sion, Alexandrescu“ cultivă și dezvoltă fabula. Aceasta din urmă ajunge chiar uneori a se apronia de forța colorantă a marelui ■ La Fontaine, et msa^rămiț aproapr j singuri—fără imitatori și fără urmat Cu „loan Ghica“, naște geniu’ descriptiv epistolar. Cu „Bolintineanu, ' Filimon, Vlăhuță și maestru Delavrancea“, romanul, și mai cu samă, nuvela se introduc și se perfecționează. Teatrul se mafia până în a deveni o școală de moravuri sociale, , cu „Caragiale“, iar „Maiorescu și „ Gherea“ studiază mișcarea literară, discernă bună de rău, și imprimă directiva evoluției. Dar intre toți scriitorii din jumătatea a doua ■ a veacului, două figuri apar în orici vie lumină : Creangă și Ispiresc Aceștia au geniul povestitor al poporului român, în toată bogația fermecătoare a limbei, — ca și Parrault ca și frații Grimm, de pildă. Opera lor e cea mai temeinică și cea mai mare, e opera națiunei întreg durată in curgere de veacuri, și închegată în o formă desăvîrșita, prin două pene de aur. Acum veacul declină: In amurgul posomorit luminele au pălit, gloriile .‘au stins. S'ar părea că geniul național și-a luat calea de a’ndărătelea mai înainte de a fi întruchipat opera scoasă din cea mai înaltă expresie a sa. Dar poate că criza de acum e numai preludiul ecloziunei viitoare, in felul acalmiilor ce precedă furtunele mari.—De ce n’am nădăjdui? Herovanu, ---------------*O0Q'*OOO3«:-------------- ®-nci (St. La comori, legenda spune, Deasupra strălucește Ca un foc—o fi minune?— Rîdă ori și ce savant, Dar eu cred, privind la pieptul Cum lucește un diamant... Giordano. Moștenirea veaculUi SÎNGE Și RAZE W Veacul al nouăsprezecelea se so șește cum a început. Zorile i-au fi un noian roș, un cer purpurat de si geamurgul e asemenea răsăritul. In suta de ani scursă din prima etapă a secolului pănă la cea, care suna peste două zile, s’au petrece cele mai epice, ca și cele mai seine, evenimente. »Toate, însă, se țil condesa in cele două vorbe, puse în fruntea articolului : sînge și raze.H Singe : Revoluția franceză, care deschid porțile noului veac cu ode și roșii. Cu indicere veacul dB XVIIl-lea a sfirșia o lume , dar agonia nu a fost liniștită. Pe pieți publice, pe cîmpurile de război, H sălile de ședințe, nu bae chiar, pin purinul lichid omenesc a curs în luni, năpădind lumea, țara,istori Singe, Napoleon. Din frămîntare neauzită, titanică, din închegara marei catastrofe sociale de la 1« a răsărit o ființă mitică, cu o putee de voință neauzită. Timp de pe douăzeci și cinci de ani, Titanul B tot stăpinitor a luat continentul nostru în mină și atit l’a frint, atit H frămîntat, atit l’a stors de oamenii de viață, iicit, de o dată, omeniei s’a oprit din mersul vertiginos. zBj de ani după dinsul o liniște de Btrăvire s’a făcut în lume. Pare că erau mai numeroasele mormintele des cu viețele. ’ Dar menirea blestemată a secolului tot nu s’a oprit, în tăcere, sini gele a curs. Din cînd în cind, pumnalul misterios al carbonarilor și al atitor asasini iluminați sau fanatizați a omorit, cind răsturnînd capete încoronate, cînd suflind peste viață nătîngă. Și către sfirșitul veacului alte pumnale, mai infame încă, au început a străluci din nou,—roșe. Războaele. In cartea vremurilor veacul, ce să stinge va fi cel mai scaldat în singe. Nu a trecut lustru, fără ca, în vre-o parte a lumei să nu răsune zingănitul armelor, să nu se infioare văzduhul de gemetele, celor ce mor. Și veacul care a început cu Napoleon, se sfirșește cu Bismark. Baze: cuceririle omului asuprafirei. Electricitatea, explozivelee cale ferate, vapoarele, velocipede automobilismul, gazul, fotograma, industriile chimice, telegraful, telefonul, fonograful, armele cu repetiții, tunurile cu bătie depărtată, anestezicele, antisepticele teoria microbiană, dezvoltarea artelor... Ce secol va putea vreodată înfățoșa o mai bogată moștenie Căci veacul, ce se scurge, va fi însemnat între clipele omenirei. El va fi frămîntat toate patimele, toate ideile, toate idealurile, toate țintele înalte. Goana supremă după dreptate va pune lumină în sfirșitul acest de veac întunecat de cadavrele, fie se ridică, mormane titanice, în sările Chinei și ale Transvaalului. Căci pe cînd, acolo, departe, epo-reea unui popor, ce-și apără existența, are străluciri de apoteoză, aici.jătrînul^ Krueger,—care orbește,—nu-tinde mîna către secolul ce vine—și-i cere dreptate. Aceasta-i umbra. Paul Celian. ---------------ICKKÉOfc OfcfrS---------------11 La Menagerie I. „Eu sunt rege peste flare“ J1 — Leul astfel îmi șoptește — I. „Spune-mi, ci că peste oameni, T »Tot un fel de leu domnește ?“ |( | -XV Falsificatori de Mie de Schimb de falsuri. eată totul. |L Banul e nenorocirea !| Voi falsificați moneda Ea falsific’omenirea.LI s NU TE APRINDE ! w • I g Nu te-aprinde, dacă’fi place O guriță, ochi, sprincene, Și pămîntul e o mare, I Te ferește de sirene. I Giordano. L d Iii MELANCHOLIA VERS LIBRES Je m’en va îs, seul et triste, emportant m a douleur, L’unique gloire révéé,—o ! l’angoissant trésor !— Vers des pays lointains, loin de regards moqueurs Et de lévres qui menteni, et aiment pour de for.... Je va is porter mes pas vers de rives fleuries Trouvére maudit, qu’un blasphéme accompagne, Et chanter tout de mérne Vunique Source de vie, Vers qui monte en printemps Tencens de la Campagne ! Puisque les hommes n’ont pas voulu m’entendre, Je va is chanter mes vers a ux etoiles qui pallissent, A vous vermeilles roses, â vous candides lys. Et la brise du soir menera rnes sanglots Jusqu’â toi, sombre mer, et tes haletants dots Berceront, comme des Hours mortes, mes vers sur leur écume 1 Alexandre Bronislav Verner. II ' --------- I Pi CUTIA CU SCRTbqpt lași 16 Decembrie 1900 Domnule Președinte sontate a populațiunei israelitaneS Set? ,avind în videre din IT,i ” 8p.,al 86 mare«‘» ln aesoAfWnîî în aviliore greutatea cu care se fac încasările cotizațiunelor si seiderea veniturilor a imobil fioriüului, lucru ce se constată prin dările de seamă anuale ale Epitroniei Avînd in videre că în^ 11 .P.lei- P"° f Suci mJST S ”4 °é cauza stărei precare a contetățenilor noștri; »‘«a conce-Avind in videre că din aceste considerente Administrațiunea Spitalului israelit e pusă in nenorocita poziune de amieșura numărul pâtuS * tr„rf î„Vedere * aceastul AJpAfaȘra IS constă pe “nor9’ EpZpS4800TM TM Avînd in videre că acuma se în fu ul1 nou financiar , i’ar intentine 11a.mijloacele cu care Subsemnații, călăuziți de nobilulmplu, ce ne dă stimatul profesor r .Only, ca creștin, pentru corecgionarii noștri, venim să vă oferim re iJegiomedir0 S' anume Dr- Marcrnf Ä&11 e?trei secundar al secției chirurgiale înapoi cu totul gratuit; 8 ! ’ Ann aceasta vă oferim deci oe enorme de 4800 lei pe an sumă" 3aeala!ebunÎată Pentru întreținem 5 Puțuri putul socotit 300 m Pe an și «dimițind în termen me:„pui cautărei unui bolnav la 5 zile, ar da acces la 24 bolnavi hat sau la 384 bolnavi pe an 3 acol6“«41 ne ° brigăm a cîndu- 3 aceste servicii supunindu-ne la »ate îndatoririle prescrise de regumentul casei Spitalului pentru anií SnCttTI ?mă ce Administrarea Spitalului va ieși din trista tuațiune in care se afiș, punind ca îoZI Fanfit,Une Line fiUa ŰOn 0a amimEtP tropI0,a sorocească de 1 atum termenul cînd are a se ti> un concurs pentru ocuparea altor posturi in mod definitiv și aasta pentru ca să știm și noi terenul maximum la care ne îndator d Servi spitalului gratuit. S perind, onorabile Domn Presente, că veți avea buna voință de a respunde, vă rugăm să primiți aS SIC <deosebitelor TM»stre Dr. Philippe Margulies Dr. Simon Dulberger.