Evenimentul, iulie-septembrie 1909 (Anul 17, nr. 117-189)
1909-07-11 / nr. 125
II Ionel Brătianu care ranunțase un turneu mai lung prin țară, și-a mutat gândul și a hotărât ca să urmeze turneul în străinătate. Turneul din țară a ținut de joi până mai apoi, fiindcă a început la Târgoviște și s-a sfârșit la Craiova. Cel din străinătate poate că va fi mai agreabil, atât numai că nicăeri nu i se va cânta premierului imnul regal. EVENIMENTUL Gfrtif Pi«**® * /Veritabia Mănușă Perrin Casa V.PERRIN & C-i reamintește numeroasei sale clientele că cu toata asemănarea de nume de care ar voi să profite casele concurente, ea singură fabrică adevărată „MÂNUȘA PERRIN“. Casa AU BON GOÜT, (DANNHAUER, DELETTRE & C-ie) din BUCUREȘTI are, singura și în mod exclusiv pentru acest oraș și pentru toată România, monopolul vânzărei adevăratei „MÂNUȘI PERRIN“ marca „A LA CHEVRETTE“ (La Căprioara) casă fondată în 1860 și a cărei reputațiune e universală. De altfel, pentru a evita orice confusiune, trebue reamintit că adevăratele „MÂNUȘI PERRIN” de la casa V. PERRIN & Gie poartă numărul măsurei într’un AS DE TREFLA. Orce mănușă care nu va putea măsura într’un as de treflă nu e o mănușă Perrn Grenoble, 15 Iunie, 1909 V. PERRIN & Cie [Poezia populară și Ül.Duiliu Zamfirescu (Urmare și fine) Dar și literatura noastră cultă dovedește acelaș lucru ca și literatura populară, anume că, poporul românesc e înzestrat de la natură cu mult simț artistic, că e poet. Se pare că literatura populară a încetat de a mai produce creațiuni geniale așa cum le-am intilnit in alte vremuri cum se explică acest fapt, e greu de aratat; in schimb însă, literatura cultă, e de o bogăție neînchipuită Suntem o țară relativ mică și cu toate acestea producția noastră literară în ce privește poezia, este uimitoare. Incontestabil că nu tot ce se publică la noi, astăzi, ca poezie,merită acest nume, exemple am văzu în treacăt în însuși cuprinsul acestui articol și am putea merge la nesfîrșit cu citarea unor „asemenea” versuri, desigur mult mai multe, decit în întreaga literatură populară unde poeții necunoscuți și umili nu urmează la nici o școală Înaltă, nu colindă orașele Europei și nici nu sunt macar membri ai academiei Pe de altă parte, se mai observă că dintre toate genurile literare cultivate la noi astăzi, nici unul n’a ajuns la perfecție desăvîrșită ca poezia. In ce privește „romanul“ ca să nu mai vorbim de alte genuri, chiar dacă romanul d-lui Duiliu Zamfirescu, ,In Răsboiu“ e tradus în trei limbi: franceza, germană și italiană (!) totuși suntem încă departe de a avea și noi scriitori de valoarea celor din literaturile streine ; pe aită vreme în „poezie“ nu numai că rivalizăm, dar intrecem pe oricare alt popor. Care să fie cauza explicatoare acestui fapt, că dintre toate genurile literare ce s’au desvoltat la noi,—singură poezia a ajuns la cel mai înalt grad de perfecție? Evident că înclinarea sufletească a poporului român, în special, spre poezie. Spuneam că nu a fost o întimplare faptul că Molière s’a născut la Francesi, Shakespeare la Englesi, Raphael și Michel Angelo la Italieni etc, desigur că nu e o întâmplare, de asemenea, faptul că Mihail Eminescu s’a născut la Romini, și anume la Moldoveni. Fără a nega eriditatea la popoare admitem totuși că această lege este înfrîntă, atunci cînd intervin cauze cari o pot modifica, precum ar fi schimbarea mediului fisic înconjurător, condițiile de viața, suprapunerea de elemente streine peste fondul primitiv etnic etc. în astfel de împrejurări, fondul sufletesc primitiv se schimbă. Spuneam că poporul grecesc de astăzi, nu se mai asamănă cu grecii antici, din mijlocul cărora au răsărit atîtea genii în toate domeniile manifestării spiritului omenesc, cea ce arată că fondul lor sufletesc e cu totul altul decit acel al strămoșilor lor de odinioară. Care să fie cauza înfrîngerei eredităței, în asemenea caz ? Mediul fizic a rămas acelaș, prin urmare s’a schimbat mediul social și chiar sunt istorici care explică această degenerare a rasei grecești, prin conruperea sîngelui grec, atit de nobil de odinioară, prin singe slavon; slavonii fiind un popor cu mult inferior celui grecesc. De asemenea la Italieni, admițind părerea că poporul roman era un artistic—cea ce e discutabil—totuși constatăm că fondul sufletesc al Italienilor se deosebește mult de al Latinilor; cauza e aceeași ca și la poporul grec, adică suprapunerea de elemente streine, in cazul de față elemente germane, cari n’au făcut însă rasa să degeneze, ci din contra i’au dat o nouă viață o binențeles mai intervenind și alte elemente streine, in afară de cel german. Iată cum in ambele cazuri a ost infrîntă legea eredităței. In ce ne privește pe noi Romînii, s’a întimplat acelaș lucru; dacă nostru sufletesc se deosebește fondul atit de mult de acel al strămoșilor noștri, cauza o găsim, pe lingă schimbarea mediului fizic și condițiilor de viață, în amestecul diverselor elemente cari au contribuit la făurirea poporului romînesc : elementul dac, roman și slavon. Trebue să observăm însă, că acest amestec de elemente nu s’a făcut în aceeași măsură pe tot teritorul Daciei și de aici oarecari deosebiri în ce privește înclinările sufletești ale diferitelor ramuri: Moldoveni, Munteni, Transilvăneni, Bănățeni, Olteni etc. Pe teritorul colonizațiunei romane adică Oltenia, S. V. Transilvaniei și E. Banatului, probabil că elementu roman fiind covîrșitor, și fondul sufletesc a ramas cel latin; de altfel și tipul rominesc din aceste regiuni se apropie cel mai mult de cel roman; acest fond sufletesc latin a fost modificat însă, pe de o parte de sub stratul dac primitiv a cărei existență e imposibil "să n’o putem admite chiar și pentru aceste regiuni, iar pe de altă parte și de elementul slavon care intervine mai tîrziu. In regiunele superioare ale Daciei și probabil și în părțile muntoase ale Moldovei, a ramas covîrșitor elementul dac și de aceia în aceste regiuni și fondul sufletesc dac s’a conservat in o mai mare măsură ca ’i celelalte regiuni, modificat bine înțeles prin intervenirea elementului roman și a celui slavon. Iată cum, din amestecul deosebit al acestor trei elemente, au rezultat și înclinări specifice sufletești, pentru diversele ramuri de romîni. Din acest punct de vedere, fără a fi acuzați de moldovenism, trebue să recunoaștem că aceasta ramură a neamului romînesc, este cea mai bine Înzestrată de la natură cu simțul artistic, în ce privește poezia , lucrul o dovedește cu prisosință atit literatura populară, cît și cea cultă. Am văzut că cele mai frumoase poezii populare sunt cele din Moldova Miorița, Mihu copilul, Roman Grue Grozăvanul, Movila lui Burcel etc etc. de asemenea numărul de scriitori pe care l-a dat această frîntură imbunătățită a poporului romînesc,nu se poate compara cu acel dat de celelalte regiuni precum e Oltenia Transilvania, Muntenia propiu zisă. Și acum, să ne mai întrebăm, dacă apariția unui geniu ca Eminescu, în sinul poporului moldovenesc, a fost întîmplare ? De unde, dacă nu din această parte, se putea aștepta apariția unui mare poet ? De aici trebuit să se înteieze raza celui mai mare geniu al poeziei, nu numai poeziei românești, ci al literaturei universale. Desigur că poeți mari se pot naște în ori ce țară, Dante și Petrarca s’au născut sub acelaș cer ca și Rafael și Michel Angelo, astfel de accidente întimplătoare sunt posibile dar cum am mai spus, nu s’ar întimplat un asemenea accident ca Moliere să se fi născut in Germania adică să fi fost german, sau Shakespeare să fi fost francez. Să nu se uite insă, că atunci cînd vorbim de poezia romînească pe care o găsim superioară oricărui alt popor, ne referim la poezia lirică. In adevăr, poezii lirice se găsesc la toate popoarele, la nici unul insă, acest gen de poezie n’a atins culmele la care s’a ridicat lirica romînă prin Mihai Eminescu. In care limbă omenească a fost zugrăvit într’un chip mai măstrit, sentimentul adine al dragostei î ncepind de la poeții lirici ai anticității și păn la cei din ziua de azi, deci în versurile lui ? Cînd mă atingi, eu mă cutremur Tresar la pasul tău cînd treci, De-al genii tale gingaș tremur Atîrna viața mea pe veci, * * * Dîndu-mi din ochiul tău senin O rază din adins, In calea timpilor ce vin o stea s’ar fi aprins. Ai fi trăit in veci de Și rinduri de vieți, Cu ale tale brațe reci Inmărmuri ai măreț Căci te iubiam cu ochi pagini Și plini de suferinți, Ce nu-i lasă din bătrîni Părinții din părinți. ** * S’a dus amorul, un amic Supus amîndurora, Deci cînturilor mele zic Adio tuturora. Din Ce noi an îndepărtat, Au răsărit in mine ! Cu cite lacrimi le-am udat Iubito, pentru tine! Cum străbătiau atit de greu Din jalea mea adincă ! Și cît de mult imi pare rău Că numai sufăr încă. Era un vis misterios Și blind din cale-afară, Și prea era de tot frumos De-a trebuit să piară. Prea mult un înger mi-ai părut Și prea puțin femeie, la fericirea ce-am avut Să fi putut să steie. Și poate că nici nu este loc De-o lume de mizerii, Pentr’un atît de sfint noroc Străbătător durerii, Intre poeții tuturor popoarelor, care e poetul pare să fi cîntat cu atîta melancolie profundă . Vor arde ’n preajma mea Luminele ’n dealuri, Isbind s’or frămînta Eternele valuri. Și nime ’n urma mea Nu-mi plîngă la creștet, Ci codrul viut să dea Frunzișului veșted. Luceferii de foc Privi-vor din cetini Mormint făr de noroc Și fără prietini. Dar, din care poezie nu am putea sta atâtea versuri geniale ? Și când ne gîndim că s’au găsit oameni cari să caute printre strămoșia lui» Mihail Eminescu un neguțitor turc — Emin Effeadi, ea explică astfel „ budismul oriental “ al poetului !!. Ce dovadă mai eloquentă asupra originei sale, poate să fie, decât însăși nemuritoarea sa operă ? O coendidență fatală a voit ca dl. Duiliu Zamfirescu să-și țină discursul său de recepție la „Academie” (!) prin care să susțină, înaintea celei mai înalte instituții de cultură romănească, precum este acdemia, că poporul român nu e înzestrat cu darul poeziei,— tocmai la 16 Mai, când cu o lună mai târziu, la 16 Iunie, țara întreagă avea să comemoreze perderea celui mai mare geniu pe care l-a avut vre-odată poporul românesc! Desigur, că va mai trece multă vreme și academia română va mai primi mulți membri in sânul ei, până când întreaga suflare va fi pătrunsă, că Românii au avut și ei un geniu, cum n’a mai avut norocul să aibă vreun alt popor, dar pe care, ei nu l’au cunoscut, și nici n’au știut să’l prețuiasca. Generațiile viitoare se vor mira mult de predecesorii lor, că au fost atât de orbiți, încât să nu-și dea seamă de norocul lor, iar discursul de recepție (!) a d-lui Duiliu Zamfirescu, dacă va mai scapa de colbul vremurilor, va rămănea drept cea mai neagră hulă a vracului, pentru literatura unui popor, și în acelaș timp cea mai crudă ironie, pe care singur și-a făcut-o, un scriitor de altă dată, care a purtat numai numele de român 1 lași Eugeniu Revent 10 Iulie 1909 . ÎL- In No. precedent s’au strecurat la acest articol greșelile : Sa va citi balada „Vidra“ și nu „Vorea“, din partea asupritorilor greci și nu „asupriților“ și prin urmare , „din punct de vedere etc“ și nu și prin urmare. Din punct de versiunatc. veci Poiana Țapului După 13 ore de drum, toată noaptea și o parte din dimineață, m’am văzut pe șoseaua Buștenilor, spre Poiana așa numită a Țapului. Am avut o surpriză frumoasă, întîlnind călare pe d. D. Grecianu, pe șoseaua atît de animată și frumoasă a Buștenilor. E răcoare bine aici, dar e și din cale-afară de frumos. Chiar dacă orășanului, deprins cu zgomot și viață, impresia momentană, e cit se poate de nesatisfăcătoare, nu trece decit o clipă pentru ca, vîrfurile Caraimanului, bogăția locului, murmurul veșnic al pârâiașului, să nu te trezească și să te aducă la realitate. Ești Incunjurat de munți, ești retras, tăcut la poalele codrilor și cu toate acestea și in acelaș timp, auzi și vezi vițetul de la trenuri care trec mereu, lumina electrică de pe șosea, sgomotul produs de automobile etc. Dar, sunt încă în ziua sosirei, așa că, într’o corespondență viitoare, voi putea mai liniștit descrie pe larg Poiana Țapului. "CEOfc Rudo. „Alianța israelită“ Evreii din Romînia Odată pe an, puternica asociație care se numește „Alianța Israelite“, publică un raport general asupra activităței sale, în lumea întreagă și natural, acest document se ocupă și de situația politică și socială a Evreilor din Rominia. Chiar de la primele rînduri, raportul ne arată care este scopul urmărit de „Alianța Israelită“ și mărturisirea merită să fie reținută. „Protejarea și subvenționarea cari sufăr ca Evrei, educarea Evreilor, și liberarea lor spirituală* spune raportul și in aceste cuvinte, trebue si vedem un întreg program politic urmărit cu toată tenacitatea rasei, de ani îndelungați. Si INFORMAȚIUNI Aducem aminte persoanelor în drept că, conform legei din 1907, pentru întocmirea listelor electorale, înscrierile din nou pentru colegiile electorale se fac prin cerere adresată primului președinte al tribunalului șî că, atît cererile cît și contestațiile, se vor primi de la 1 iulie pănă la 30 octombrie de 3 ori pe săptămînă la orele fixate de președinte. Comisiunea regională a județului nostru, va pleca Marți la Erbiceni, pentru constituirea izlazului comunal necesar locuitorilor din acea comună. Cancelaria Mitropoliei Moldovei a înaintat ministerului de culte statele personale ale tuturor preoților, care cuprind actele de naștere, de căsătorie, de hirotonie, de studiu, de ranguri, de purtare etc. D. I. Chica, inspector administrativ va sosi în localitate. D-sa va inspecta din nou plășile din județul nostru. In lipsa administratorului ziarului nostru, d. R. Suțu, care va fi dus pe timpul vacanței, orice încasări de ori ce natură, este autorizat să le facă d. Ștefan Lungu, șeful de atelier al tipografiei „Evenimentul“. Ce a făcut acum „Alianța“, pentru Evreii din Rominia ? E interesant de știut și raportul nu ezită de a ne-o spune, în modul fi el mai categoric. Cînd a fost vorba de întrunirea conferinței balcanice, pentru regularea chestiilor deschise, prin anexarea Bosniei și Ierzegovinei de către Austro-Ungaria și proclamarea Bulgariei ca regat, „Alianța” a crezut că ar fi momentul potrivit, pentru ca puterile să fie solicitate, în favoarea acordărei de drepturi Evreilor din România. Ea vroia să ceară nici mai puțin decât obligarea Statului român, ca să aplice, în mod integral, articolul 44 din tratatul de Berlin, adecă să acorde drepturi politica Evreilor în masă și momentele tulburi prin cari trecea Europa, în Septembrie anul trecut, i se păreau foarte potrivite, pentru o asemenea intervenție.* „Alianța“ nu se putea însă angaja intr’o acțiune de ale căreia rezultate nu era pe deplin sigură și raportul face, în această privință, o declarație foarte interesantă. „înainte de a face intervenții oficiale“ — scrie acest document—„a cărora nereușită ar fi putut avea urmări cu totul neplăcute, „Alianța“ a crezut de cuviință să se asigure de dispoziția puterilor și rezultatul a fost că s’a preferit a nu se urma calea menționată, ci din contră să se dea precădere unui alt procedeu și „Alianța“ spera chiar, că acest procedeu nu va rămînea fără efect în acest interval. „Alianța* n’a încetat de a acorda Evreilor din România puternice ajutoare financiare pentru școlile lor și în special, pentru așezămintele cu caracter cultural“.„ Pasagiul acesta, pe care l’am reprodus textual, este de un interes capital, pentru țara noastră. „Alianța“ ne spune hotărit, că a făcut intervenții, în favoarea coreligionarilor săi din Rominia și că n’a renunțat la ele, decit numai fiindcă s’a încredințat, că puterile n’ar fi fost dispuse ca să ne oblige la impămîntenirea in masă a Evreilor. Erau prea delicate și prea iritante chestiile pe cari avea să le discute o conferință balcanică, pentru ca situația să se mai complice și cu chestia Evreilor din Romînia și înțelegînd lucrul acesta, „Alianța“ s’a decis să avizeze la un alt procedeu. * Am subliniat întradins acest cuvînt, pentru că raportul nu ne spune, care este acel procedeu, despre care „Alianța“ speră că „nu va rămînea fără efect“. El poate fi însă bănuit și răsare chiar din rîndurile documentului publicat, dacă îl citim cu atenție. Nu poate fi vorba aici decit de o nouă presiune a finanței evreiești din Berlin și Paris, asupra guvernului romînesc, în sensul acordărei de drepturi Evreilor și „Alianța“ scontează deja o criză economică în țară. In prima consfătuire de la ministerul de externe, d. Emil Costinescu ne-a pus in vedere marele deficit, care ne amenință și necesitatea unui împrumut de cel puțin optzeci milioane, așa încit acum „Alianța” are acum un vast cîmp de exploatare, înaintea ei, a găsit terenul propice, pentru a-și experimenta eficacitatea procedeului care „nu poate rîmînea fără efect“ după cum ne afirmă raportul. Este clar de așteptat și cuvintele actului oficial al „Alianței“ nu pot lăsa nici o îndoială, în această privință,— ca la contractarea împrumutului anunțat de d. Costinescu, finanța berlineză să încerce a obține cel puțin o accelerare în votarea indigenatelor evreiești, dacă nu va formula chiar și pretenții mai mari. ------—-OCIOCO----------La pepiniera Vișan din jud. nostru sunt vacante 9 locuri de lucrători agricoli, iar la Paraclis—Cotu sunt 4 V locuri. D. Gh. Vlas a fost numit laborant la institutul de chimie din localitate în locul d-lui Gh. Grecu care a părăsit serviciul. D. Nicolescu, directorul Cassei rurale, va sosi Duminică în localitate, în interes de serviciu. Consiliul de războiu al corpului IV de armată va ține ședință ln ultimele zile ale acestei luni. . • ... . D. D. Ciulei a fost numit agent sanitar al Comunei Cotnari. Din Miroslava ni se comunică că locatarul Gheorghe Orzu, aseară pe când ședea de vorbă pe prispa caselor cu alți locuitori, a încetat subit din viață. In ziua de 10 August va avea loc in cancelaria Mitropoliei Moldovei și Sucevei o consfătuire a protoereilor din județe, în vederea conferinței lor păstorale ale preoților din această eparhie. In ziua de 9 Septembrie vor începe la Universitatea noastră concursurile de obținerea burselor „Adamache” pentru lucrări practice de geologie, de astonomie și chimie analitică. Bursele se acordă numai pe un an. Pe ziua de 1 Septembrie se vor complecta locurile vacante de învățători suplinitori, din comunele rurale ale acestui județ, înscrierile la școalele secundare din orașul nostru, se vor incepe anul acesta la 15 August și vor ținea până la 1 Septembrie. A. S. R. Principesa Maria a avut ori un mic accident. Călărind cu principesa Elisabeta, calul A. S. Regale s’a ridicat deodată în sus și a asvârlit jos pe principesa moștenitoare, care din fericire n’a suferit nimic din acest accident. 10000« Rugam pe abonații ziarului nostru care părăsesc orașul, în timpul verei, să ne dea citeață adresa localității, unde vor petrece vacanța. Cu această ocazie, administrația ziarului face cunoscut că primește abonamente de viligiatură, cu următoarele prețuri: 2 lei lunar în țară, 3 lei SO în străinătate. 6**»*miWiWI! HOPPMANN Vioara lui Cremona Consilierul Krespel era ființa cea mai stingheră, în felul ei,—cea mai ciudată, ce s’a putut întâlni. Pe când venisem la Heidelberg, ca să studiez filosofia,—nu se vorbea decât de el și despre ciudățeniile lui. Cum el se pricepea adânc în drept și diplomație, un prințișor, din cei ce se găsesc cu prisosință în Germania, a cărui orgoliu era cu mult mai mare decât domeniul stăpânit, îl chemase, încredințându-i redactarea unui memoriu, destinat să desvăluiască înaintea dietei, drepturile sale asupra unei bu Krespel dădură câștig prințului, care, în bucuria-i nemărginită, se jură să-i dea drept răsplată tot ce ar vroi consilierul, oricât de exagerată ar putea să-i fie cererea. Krespel,care toată viața se plânsese că nu-și putuse găsi o casă după dorință, imagină să-și zidească una pe socoteala prințului. Acesta nemulțumit de a plăti numai zidirea, vroia să-i dea și locul, însă, consilierul Krespel, nu-și duse chiar pănă acolo cererea. El avea o grădiniță la mahala. Acolo iși alesese locul casei. Pregătirile și lucrările nu au fost la început decât așezarea temeliilor, care prindeau un patrat, tras chiar de mâna Krespel. Intr’o bună dimineață consilierul caută un meșter il aduse la fața locului și-i spuse să înalțe, pe temeliele acele, patru ziduri ! — Meșterul ceru să-i arate planul. — La ce o să’ți folosească ?—vorbi consilierul,—fă ceia ce’ți spun. Eu vreesc ca zidurile aceste să fie in scoicărit prinsil in tencuială și de două pila douăzeci și cinci picioare de înălțime, îți voi spune ce trebue să mai faci. — „Dar uși?... dar ferestre ?—întrebă zidarul. —„De aceste ne vom îngriji mai târziu ! Iatăi să se înalțe zidurile,— răspunse Krespel. Acesta trebui să asculte,—și, cum consilierul plătea fără se tocmească, lucră cu dragă inimă,—sa inunându-se însă, de chipul acesta ciudat de a clădi. Zidurile se inalțază repede. Krespel era vecinic de față, — vesel de a vedea lucrul înaintând. Când zidarii ajunseră la al douăzeor și cincilea picior, se opriră și rugară pe consilier să le dea poruncă. —„La o parte,—loc !—răcni consilierul,—îmbrâncind lucrătorii, pe măsură ce se’ndepărta, spre a privi clădirea mai de departe, după aceia încunjură zidurile, pleca, venea, când cu’n zâmbet de mulțumire, când posomorât. In sfârșit,—ca și cum i-ar fi trăsnit ceva de seamă e în mintea înferbântată,—se azvârli asupra unuia — Aici, uite aici,—răcui consilierul,—să-mi deschideți acolea o ușă, —și însemnă pe zid mărimea, cu o bucată de cărbune,— Luați-vă târnăcoapele, și găuriți numai decât zidul. Doi pietrari sparseră păretele. Pe dată ce gaura fu făcută, consilierul se repezi înăuntru, frecându’și mânele, privind în sus, în jos... pretutindeni. E și apoi cu aceeași grabă, și începu să alerge ca un nebun înprejurul clădirei. Și iar se departa pentru ca să se apropie in aceiași clipă parcă, și căutând s’o vadă din toate părțile. Din când în când răcnia : — „O fereastră aici!... alta dincoace,... colo, sus, o cucuvea, — spre colț una lunguiață!... De voie ori de nevoie, pietrarii 11 ascultau și spărgeau păreții unde le arata el. Și, între găurile aceste ciudate, nu era nici cea mai mică ordine, nici cea mai mică potriveală. Lumea se strânsese ca la comedie. .-t »»-I J- -4.- r Un tir»»» n*3 viboturile vârâte printre ostrețele gardului, la fiecare fereastră ce se făcea un chip atât de ciudat. Și pe măsură ce se făcea această Împărțeală, și fiecare putea să’și închipue prielnicia și bunătatea lăuntrică a unei case atât de fără noimă, pe afară, putea i jura că de bună seamă, consilierul înebunise. Chiar zidarii se minunau de ciudata nimereală și învățătura pe care o traseră dintr’o lucrare, pe care parcă au făcut-o cu orbi. Ei nu întârziară de al declara de cel mai mare arhitect din țară,mai cu osebire după ce-i îndopase bine la un ospăț strașnic, in urma căruia consilierul Krespel, strunindu-și vioara, îi făcuse să țopăe o noapte întreagă, la un loc cu nevestele și fetele lor. ■ Cam pe vremea aceia picasem la Heidelburg. Chemat la profesorul Mercklin,— întâlnit acolo pe consilier. — Figura lui Îmi păru și mai ciudată decât mi-o închipuiam. Mișcările-i erau atât de brusce, și de nervoase, că in fift ning «linft m’antanjam să’l văd făcând vre-o borobeață. Se isprăvise de mai bine de o jumătate de ceas vorba asupra unei cântărețe cu faimă,—când deodată el strigă : —„Are un vers de înger !... E un geniu al cântecului ? Și plânsul îl înăbuși, — de atâta pasiune de muzică. La masă ni s’a dat mâncări de epure. Krespel ceru labele,—pe care fiica profesorului, — un drăcușor de cinci ani,—i le aduse pe dată. Trad. de B. (va urma)