Evenimentul, iulie-septembrie 1909 (Anul 17, nr. 117-189)

1909-07-11 / nr. 125

II Ionel Brătianu care r­­a­­nunțase un turneu mai lung prin țară, și-a mutat gândul și a hotărât ca să urmeze tur­­neul în străinătate. Turneul din țară a ținut de joi până mai apoi, fiind­că a început la Târgoviște și s-a sfâr­șit la Craiova. Cel din străinătate poate că va fi mai agreabil, atât numai că nicăeri nu i se va cânta premi­erului imnul regal. EVENIMENTUL Gfrtif Pi«**® * /Veritabia Mănușă Perrin Casa V.PERRIN & C-i reamintește numeroasei sale clientele că cu toata ase­mănarea de nume de care ar voi să profite casele con­curente, ea singură fabrică adevărată „MÂNUȘA P­E­RRIN“. Casa AU BON GOÜT, (DANNHAUER, DELET­­TRE & C-ie) din BUCUREȘTI are, singura și în mod exclusiv pentru acest oraș și pentru toată România, mo­nopolul vânzărei adevăratei „MÂNUȘI PERRIN“ marca „A LA CHEVRETTE“ (La Căprioara) casă fondată în 1860 și a cărei reputațiune e universală. De altfel, pentru a evita orice confusiune, trebue rea­mintit că adevăratele „MÂNUȘI PERRIN” de la casa V. PERRIN & G­ie poartă numărul măsurei într’un AS DE TREFLA. Or­ce mănușă care nu va putea măsura într’un as de treflă nu e o mănușă Perrn Grenoble, 15 Iunie, 1909 V. PERRIN & C­ie [Poezia populară și Ül.Duiliu Zamfirescu (Urmare și fine) Dar și literatura noastră cultă do­vedește acelaș lucru ca și literatura populară, anume că, poporul româ­nesc e înzestrat de la natură cu mult simț artistic, că e poet. Se pare că literatura populară a încetat de a mai produce creațiuni geniale așa cum le-am intilnit in alte vremuri cum se explică acest fapt, e greu de aratat; in schimb însă, literatura cultă, e de o bogăție neînchipuită Suntem o țară relativ mică și cu toate acestea producția noastră lite­rară în ce privește poezia, este uimi­toare. Incontestabil că nu tot ce se publică la noi, astă­zi, ca poezie,me­rită acest nume, exemple am văzu în treacăt în însuși cuprinsul acestui articol și am putea merge la nesfîr­­șit cu citarea unor „asemenea” ver­suri, de­sigur mult mai multe, de­cit în întreaga literatură populară unde poeții necunoscuți și umili nu urmează la nici o școală Înaltă, nu colindă orașele Europei și nici nu sunt macar membri ai academiei Pe de altă parte, se mai observă că dintre toate genurile literare cultiva­te la noi astă­zi, nici unul n’a ajuns la perfecție desăvîrșită ca poezia. In ce privește „romanul“ ca să nu mai vorbim de alte genuri, chiar dacă romanul d-lui Duiliu Zamfires­cu, ,In Răsboiu“ e tradus în trei limbi: franceza, germană și italiană (!) totuși suntem încă departe de a avea și noi scriitori de valoarea celor din literaturile streine ; pe aită vreme în „poezie“ nu numai că rivalizăm, dar intrecem pe ori­care alt popor. Care să fie cauza explicatoare a­cestui fapt, că dintre toate genurile literare ce s’au desvoltat la noi,—sin­gură poezia a ajuns la cel mai înalt grad de perfecție? Evident că încli­narea sufletească a poporului român, în special, spre poezie. Spuneam că nu a fost o întimplare faptul că Molière s’a născut la Francesi, Shakespeare la Englesi, Raphael și Michel Angelo la Italieni etc, de­sigur că nu e o în­­tâmplare, de asemenea, faptul că Mihail Eminescu s’a născut la Ro­­mini, și anume la Moldoveni. Fără a nega eriditatea la popoare admitem totuși că această lege este înfrîntă, atunci cînd intervin cauze cari o pot modifica, precum ar fi schimbarea mediului fisic înconjură­tor, condițiile de viața, suprapune­rea de elemente streine peste fondul primitiv etnic etc. în ast­fel de îm­prejurări, fondul sufletesc primitiv se schimbă. Spuneam că poporul gre­cesc de astă­zi, nu se mai asamănă cu grecii antici, din mijlocul cărora au răsărit atîtea genii în toate do­meniile manifestării spiritului ome­nesc, cea ce arată că fondul lor su­fletesc e cu totul altul de­cit acel al strămoșilor lor de odinioară. Care să fie cauza înfrîngerei eredităței, în asemenea caz ? Mediul fizic a rămas acelaș, prin urmare s’a schimbat mediul social și chiar sunt istorici care explică această de­generare a rasei grecești, prin con­­ruperea sîngelui grec, atit de nobil de odinioară, prin singe slavon; sla­vonii fiind un popor cu mult infe­rior celui grecesc. De asemenea la Italieni, admițind părerea că poporul roman era un artistic—cea ce e dis­cutabil—totuși constatăm că fondul sufletesc al Italienilor se deosebește mult de al Latinilor; cauza e aceeași ca și la poporul grec, adică supra­punerea de elemente streine, in ca­zul de față elemente germane, cari n’au făcut însă rasa să degeneze, ci din contra i’au dat o nouă viață o bine­nțeles mai intervenind și alte ele­­­mente streine, in afară de cel ger­man. Iată cum in ambele cazuri a ost infrîntă legea eredităței. In ce ne privește pe noi Romînii, s’a în­­timplat acelaș lucru; dacă nostru sufletesc se deosebește fondul atit de mult de acel al strămoșilor noș­tri, cauza o găsim, pe lingă schim­barea mediului fizic și condițiilor de viață, în amestecul diverselor ele­mente cari au contribuit la făurirea poporului romînesc : elementul dac, roman și slavon. Trebue să obser­văm însă, că acest amestec de ele­mente nu s’a făcut în aceeași mă­sură pe tot teritorul Daciei și de aici oare­cari deosebiri în ce privește înclinările sufletești ale diferitelor ramuri: Moldoveni, Munteni, Tran­silvăneni, Bănățeni, Olteni etc. Pe teritorul colonizațiunei romane adică Oltenia, S. V. Transilvaniei și E. Banatului, probabil că elementu roman fiind covîrșitor, și fondul su­fletesc a ramas cel latin; de altfel și tipul rominesc din aceste regiuni se apropie cel mai mult de cel roman; acest fond sufletesc latin a fost mo­dificat însă, pe de o parte de sub stratul dac primitiv a cărei existență e imposibil "să n’o putem admite chiar și pentru aceste regiuni, iar pe de altă parte și de elementul slavon care intervine mai tîrziu. In regiunele superioare ale Daciei și probabil și în părțile muntoase ale Moldovei, a ramas covîrșitor ele­mentul dac și de aceia în aceste re­giuni și fondul sufletesc dac s’a con­servat in o mai mare măsură ca ’i celelalte regiuni, modificat bine în­țeles prin intervenirea elementului roman și a celui slavon. Iată cum, din amestecul deosebit al acestor trei elemente, au rezultat și înclinări specifice sufletești, pentru diversele ramuri de romîni. Din acest punct de vedere, fără a fi acuzați de moldovenism, trebue să recunoaștem că aceasta ramură a neamului romînesc, este cea mai bine Înzestrată de la natură cu simțul ar­tistic, în ce privește poezia , lucrul o dovedește cu prisosință atit literatu­ra populară, cît și cea cultă. Am văzut că cele mai frumoase poezii populare sunt cele din Moldova Miorița, Mihu copilul, Roman Grue Grozăvanul, Movila lui Burcel etc etc. de asemenea numărul de scrii­tori pe care l-a dat această frîntură imbunătățită a poporului romînesc,nu se poate compara cu acel dat de ce­lelalte regiuni precum e Oltenia Transilvania, Muntenia propiu zisă. Și acum, să ne mai întrebăm, dacă apariția unui geniu ca Eminescu, în sinul poporului moldovenesc, a fos­t întîmplare ? De unde, dacă nu din această parte, se putea aștepta apa­riția unui mare poet ? De aici trebuit să se înteieze raza celui mai mare geniu al poeziei, nu numai poeziei românești, ci al literaturei universale. De­sigur că poeți mari se pot naș­te în ori­ ce țară, Dante și Petrarca s’au născut sub acelaș cer ca și Ra­­fael și Michel Angelo, ast­fel de ac­cidente întimplătoare sunt posibile dar cum am mai spus, nu s’ar întimplat un asemenea accident ca Moliere să se fi născut in Germania adică să fi fost german, sau Sha­kespeare să fi fost francez. Să nu se uite insă, că atunci cînd vorbim de poezia romînească pe care o găsim superioară ori­cărui alt popor, ne re­ferim la poezia lirică. In adevăr, poe­zii lirice se găsesc la toate popoa­rele, la nici unul insă, acest gen de poezie n’a atins culmele la care s’a ridicat lirica romînă prin Mihai Eminescu. In care limbă omenească a fost zugrăvit într’un chip mai mă­­strit, sentimentul adine al dragostei î ncepind de la poeții lirici ai anti­cității și păn la cei din ziua de azi, de­ci­ în versurile lui ? Cînd mă atingi, eu mă cutremur Tresar la pasul tău cînd treci, De-al genii tale gingaș tremur Atîrna viața mea pe veci, * * * Dîndu-mi din ochiul tău senin O rază din adins, In calea timpilor ce vin o stea s’ar fi aprins. Ai fi trăit in veci de Și rinduri de vieți, Cu ale tale brațe reci Inmărmuri ai măreț Căci te iubiam cu ochi pagini Și plini de suferinți, Ce nu-i lasă din bătrîni Părinții din părinți. ** * S’a dus amorul, un amic Supus amîndurora, Deci cînturilor mele zic Adio tuturora. Din Ce noi an îndepărtat, Au răsărit in mine ! Cu cite lacrimi le-am udat Iubito, pentru tine! Cum străbătiau atit de greu Din jalea mea adincă ! Și cît de mult imi pare rău Că numai sufăr încă. Era un vis misterios Și blind din cale-afară, Și prea era de tot frumos De-a trebuit să piară. Prea mult un înger mi-ai părut Și prea puțin femeie, la fericirea ce-am avut Să fi putut să steie. Și poate că nici nu este loc De-o lume de mizerii, Pentr’un atît de sfint noroc Străbătător durerii, Intre poeții tuturor popoarelor, ca­re e poetul pare să fi cîntat cu atî­­ta melancolie profundă . Vor arde ’n preajma mea Luminele ’n dealuri, Isbind s’or frămînta Eternele valuri. Și nime ’n urma mea Nu-mi plîngă la creștet, Ci codrul viut să dea Frunzișului veșted. Luceferii de foc Privi-vor din cetini Mor­mint făr de noroc Și fără prietini. Dar, din care poezie nu am putea sta atâtea versuri geniale ? Și când ne gîndim că s’au găsit oameni cari să caute printre strămo­șia lui» Mihail Eminescu un ne­­guțitor turc — Emin Effeadi, ea explică astfel „ budismul ori­ental “ al poetului !!. Ce dovadă mai eloquentă asupra originei sale, poate să fie, de­cât însăși nemuri­toarea sa operă ? O coendidență fatală a voit ca dl. Duiliu Zamfirescu să-și țină discursul său de recepție la „Academie” (!) prin care să susțină, înaintea celei mai înalte instituții de cultură romă­nească, precum este acdemia, că poporul român nu e înzestrat cu darul poeziei,— tocmai la 16 Mai, când cu o lună mai târziu, la 16 Iunie, țara întreagă avea să comemoreze perde­rea celui mai mare geniu pe care l-a avut vre-o­dată poporul românesc! De­sigur, că va mai trece multă vreme și academia română va mai primi mulți membri in sânul ei, până când întreaga suflare va fi pă­trunsă, că Românii au avut și ei un geniu, cum n’a mai avut norocul să aibă vre­un alt popor, dar pe care, ei nu l’au cunoscut, și nici n’au știut să’l prețuiasca. Generațiile viitoare se vor mira mult de predecesorii lor, că au fost atât de orbiți, încât să nu-și dea sea­mă de norocul lor, iar discursul de recepție (!) a d-lui Duiliu Zamfirescu, dacă va mai scapa de colbul vremu­rilor, va rămănea drept cea mai nea­gră hulă a vracului, pentru literatura unui popor, și în acelaș timp cea mai crudă ironie, pe care singur și-a făcut-o, un scriitor de altă dată, care a purtat numai numele de român 1 lași Eugeniu Revent 10 Iulie 1909 . ÎL- In No. precedent s’au stre­curat la acest articol greșelile : Sa va citi balada „Vidra“ și nu „Vorea“, din partea asupritorilor greci și nu „asupriților“ și prin ur­mare , „din punct de vedere etc“ și nu și prin urmare. Din punct de ve­rsiun­atc. veci Poiana Țapului După 13 ore de drum, toată noaptea și o parte din dimineață, m’am vă­zut pe șoseaua Buștenilor, spre Poiana așa numită a Țapului. Am avut o surpriză frumoasă, întîlnind călare pe d. D. Grecianu, pe șoseaua atît de animată și frumoasă a Buștenilor. E răcoare bine aici, dar e și din cale-afară de frumos. Chiar dacă o­­rășanului, deprins cu zgom­ot și viață, impresia momentană, e cit se poate de nesatisfăcătoare, nu trece decit o clipă pentru ca, vîrfurile Caraima­­nului, bogăția locului, murmurul veș­nic al pârâiașului, să nu te trezească și să te aducă la realitate. Ești Incunjurat de munți, ești re­tras, tăcut la poalele codrilor și cu toate acestea și in acelaș timp, auzi și vezi vițetul de la trenuri care trec mereu, lumina electrică de pe șosea, sgomotul produs de automobile etc. Dar, sunt încă în ziua sosirei, așa că, într’o corespondență viitoare, voi putea mai liniștit descrie pe larg Poiana Țapului. "CEOfc Rudo. „Alianța israelită“ Evreii din Romînia Odată pe an, puternica asociație care se numește „Alianța Israelite“, publică un raport general asupra activităței sale, în lumea întreagă și natural, acest document se ocupă și de situația politică și socială a E­­vreilor din Rominia. Chiar de la primele rînduri, ra­portul ne arată care este scopul ur­mărit de „Alianța Israelită“ și măr­­turisirea merită să fie reținută. „Pro­tejarea și subvenționarea cari sufăr ca Evrei, educarea Evreilor, și li­berarea lor spirituală* spune rapor­tul și in aceste cuvinte, trebue si vedem un întreg program politic urmărit cu toată tenacitatea rasei, de ani îndelungați. Si INFORMAȚIUNI Aducem aminte persoanelor în drept că, conform legei din 1907, pentru întocmirea liste­lor electorale, înscrierile din nou pentru colegiile electo­rale se fac prin cerere adre­sată primului președinte al tribunalului șî că, atît cere­rile cît și contestațiile, se vor primi de la 1 iulie pănă la 30 octombrie de 3 ori pe săp­­tămînă la orele fixate de pre­ședinte. Comisiunea regională a județului nostru, va pleca Marți la Erbiceni, pentru constituirea izlazului comunal necesar locuitorilor din acea co­mună. Cancelaria Mitropoliei Moldovei a înaintat ministerului de culte statele personale ale tuturor preoților, care cuprind actele de naștere, de căsă­torie, de hirotonie, de studiu, de ranguri, de purtare etc. D. I. Chica, inspector administrativ va sosi în localitate. D-sa va ins­pecta din nou plășile din județul nostru. In lipsa administratorului ziarului nostru, d. R. Suțu, care va fi dus pe timpul va­canței, ori­ce încasări de ori ce natură, este autorizat să le facă d. Ște­fan Lungu, șeful de atelier al tipografiei „Eve­nimentul“. Ce a făcut acum „Alianța“, pentru Evreii din Rominia ? E interesant de știut și raportul nu ezită de a ne-o spune, în modul fi el mai categoric. Cînd a fost vorba de întrunirea conferinței balcanice, pentru regularea chestiilor deschise, prin anexarea Bosniei și I­erzegovinei de către Austro-Ungaria și procla­marea Bulgariei ca regat, „Alianța” a crezut că ar fi momentul potrivit, pentru ca puterile să fie solicitate, în favoarea acordărei de drepturi Evreilor din România. Ea vroia să ceară nici mai puțin de­cât obligarea Statului român, ca să aplice, în mod integral, articolul 44 din tratatul de Berlin, adecă să acorde drepturi po­litica Evreilor în masă și momentele tulburi prin cari trecea Europa, în Septembrie anul trecut, i se păreau foarte potrivite, pentru o asemenea intervenție.* „Alianța“ nu se putea însă angaja intr’o acțiune de ale căreia rezultate nu era pe deplin sigură și raportul face, în această privință, o declarație foarte interesantă. „înainte de a face intervenții ofi­ciale“ — scrie acest document—„a cărora nereușită ar fi putut avea urmări cu totul neplăcute, „Alianța“ a crezut de cuviință să se asigure de dispoziția puterilor și rezultatul a fost că s’a preferit a nu se urma calea menționată, ci din contră să se dea precădere unui alt procedeu și „Alianța“ spera chiar, că acest procedeu nu va rămînea fără efect în acest interval. „Alianța* n’a în­cetat de a acorda Evreilor din Ro­mânia puternice ajutoare financiare pentru școlile lor și în special, pen­tru așezămintele cu caracter cul­tural“.„ Pasagiul acesta, pe care l’am re­produs textual, este de un interes capital, pentru țara noastră. „Alian­ța“ ne spune hotărit, că a făcut in­tervenții, în favoarea coreligionarilor săi din Rominia și că n’a renunțat la ele, de­cit numai fiindcă s’a în­credințat, că puterile n’ar fi fost dis­puse ca să ne oblige la impămînte­­nirea in masă a Evreilor. Erau prea delicate și prea iritante chestiile pe cari avea să le discute o conferință balcanică, pentru ca si­tuația să se mai complice și cu chestia Evreilor din Romînia și în­­țelegînd lucrul acesta, „Alianța“ s’a decis să avizeze la un alt procedeu. * Am subliniat întradins acest cu­­vînt, pentru că raportul nu ne spu­ne, care este acel procedeu, despre care „Alianța“ speră că „nu va ră­mînea fără efect“. El poate fi însă bănuit și răsare chiar din rîndurile documentului pu­blicat, dacă îl citim cu atenție. Nu poate fi vorba aici de­cit de o nouă presiune a finanței evreiești din Berlin și Paris, asupra guver­nului romînesc, în sensul acordărei de drepturi Evreilor și „Alianța“ scontează deja o criză economică în țară. In prima consfătuire de la minis­terul de externe, d. Emil Costinescu ne-a pus in vedere marele deficit, care ne amenință și necesitatea unui împrumut de cel puțin optzeci mili­oane, așa în­cit acum „Alianța” are acum un vast cîmp de exploatare, înaintea ei, a găsit terenul propice, pentru a-și experimenta eficacitatea procedeului care „nu poate rîmînea fără efect“ după cum ne afirmă ra­portul. Este clar de așteptat­ și cuvintele ac­tului oficial al „Alianței“ nu pot lăsa nici o îndoială, în această privință,— ca la contractarea împrumutului a­­nunțat de d. Costinescu, finanța ber­­lineză să încerce a obține cel puțin o accelerare în votarea indigenatelor evreiești, dacă nu va formula chiar și pretenții mai mari. ------—-OCIOCO----------­La pepiniera Vișan din jud. nostru sunt vacante 9 locuri de lucrători a­­gricoli, iar la Paraclis—Cotu sunt 4 V locuri. D. Gh. Vlas a fost numit laborant la institutul de chimie din localita­te în locul d-lui Gh. Grecu care­ a pă­răsit serviciul. D. Nicolescu, directorul Cassei ru­rale, va sosi Duminică în localitate, în interes de serviciu. Consiliul de războiu al corpului IV de armată va ține ședință ln ultimele zile ale acestei luni. . • ... . D. D. Ciulei a fost numit agent sanitar al Comunei Cotnari. Din Miroslava ni se comunică că locatarul Gheorghe Orzu, aseară pe când ședea de vorbă pe prispa ca­selor cu alți locuitori, a încetat subit din viață. In ziua de 10 August va avea loc in cancelaria Mitropoliei Moldovei și Sucevei o consfătuire a protoereilor­­ din județe, în vederea conferinței lor păstorale ale preoților din această e­­parhie. In ziua de 9 Septembrie vor în­cepe la Universitatea noastră concur­surile de obținerea burselor „Ada­­mache” pentru lucrări practice de geologie, de astonomie și chimie a­­nalitică. Bursele se acordă numai pe un an. Pe ziua de 1 Septembrie se vor complecta locurile vacante de învă­țători suplinitori, din comunele rurale ale acestui județ, înscrierile la școalele secundare din orașul nostru, se vor incepe anul a­­cesta la 15 August și vor ținea până la 1 Septembrie. A. S. R. Principesa Maria a avut ori un mic accident. Călărind cu prin­cipesa Elisabeta, calul A. S. Regale s’a ridicat de­odată în sus și a as­­vârlit jos pe principesa moștenitoare,­­ care din fericire n’a suferit nimic din acest accident. 1­0000« Rugam pe abonații ziarului nostru care părăsesc orașul, în timpul verei, să ne dea citeață adresa localității, unde vor pe­trece vacanța. Cu această ocazie, administra­ția ziarului face cunoscut că pri­mește abonamente de viligiatu­­ră, cu următoarele prețuri: 2 lei lunar în țară, 3 lei SO în străinătate. 6**»*miWiWI! H­OPPMANN Vioara­­ lui Cremona Consilierul Krespel era ființa cea mai stingheră, în felul ei,—cea mai ciudată, ce s’a putut întâlni. Pe când venisem la Heidelberg, ca să studiez filosofia,—nu se vorbea de­cât de el și despre ciudățeniile lui. Cum el se pricepea adânc în drept și diplomație, un prințișor, din cei ce se găsesc cu prisosință în Germania, a cărui or­goliu era cu mult mai mare de­cât domeniul stăpânit, îl chemase, încre­­dințându-i redactarea unui memoriu, destinat să desvăluiască înaintea die­tei, drepturile sale asupra unei bu Krespel dădură câștig prințului, care, în bucuria-i nemărginită, se jură să-i dea drept răsplată tot ce ar vroi con­silierul, ori­cât de exagerată ar putea să-i fie cererea. Krespel,­care toată viața se plân­sese că nu-și putuse găsi o casă după dorință,­­ imagină să-și zidească una pe socoteala prințului. Acesta nemul­țumit de a plăti numai zidirea, vroia să-i dea și locul,­­ însă, consilierul Krespel, nu-și duse chiar pănă acolo cererea. El avea o grădiniță la ma­hala. Acolo iși alesese locul casei. Pregătirile și lucrările nu au fost la început de­cât așezarea temeliilor, care prindeau un patrat, tras chiar de mâna Krespel. Intr’o bună dimi­neață consilierul caută un meșter il aduse la fața locului și-i spuse să înalțe, pe temeliele acele, patru zi­duri ! — Meșterul ceru să-i arate planul. — La ce o să’ți folosească ?—vor­bi consilierul,—fă ceia ce’ți spun. Eu vreesc ca zidurile aceste să fie in scoi­­cărit prinsil in tencuială și de două pi­la două­zeci și cinci picioare de î­­nălțime, îți voi spune ce trebue să mai faci. — „Dar uși?... dar ferestre ?—în­trebă zidarul. —„De aceste ne vom îngriji mai târziu ! Iatăi să se înalțe zidurile,— răspunse Krespel. Acesta trebui să asculte,—și, cum consilierul plătea fără se tocmească, lucră cu dragă inimă,—sa inunându-se însă, de chipul acesta ciudat de a clădi. Zidurile se inalțază repede. Krespel era vecinic de față, — vesel de a vedea lucrul înaintând. Când zidarii ajunseră la al două­zeor și cincilea picior, se opriră și rugară pe consilier să le dea poruncă. —„La o parte,—loc !—răcni consi­lierul,—îmbrâncind lucrătorii, pe mă­sură ce se’ndepărta, spre a privi clă­direa mai de departe, după aceia în­­cunjură zidurile, pleca, venea, când cu’n zâmbet de mulțumire, când po­somorât. In sfârșit,—ca și cum i-ar fi trăsnit ceva de seamă e în mintea înferbântată,—se azvârli asupra unuia — Aici, uite aici,—răcui consilie­rul,—să-mi deschideți acolea o ușă, —și însemnă pe zid mărimea, cu o bucată de cărbune,— Luați-vă târnă­­coapele, și găuriți numai de­cât zidul. Doi pietrari sparseră păretele. Pe dată ce gaura fu făcută, consilierul se repezi înăuntru, frecându’și mânele, privind în sus, în jos... pretutindeni. E și apoi cu aceeași grabă, și în­cepu să alerge ca un nebun înpre­­jurul clădirei. Și iar se departa pen­tru ca să se apropie in aceiași clipă parcă, și­­ căutând s’o vadă din toate părțile. Din când în când răcnia : — „O fereastră aici!... alta din­coace,... colo, sus, o cucuvea, — spre colț una lunguiață!... De voie ori de nevoie, pietrarii 11 ascultau și spărgeau păreții unde le arata el. Și, între găurile aceste ciudate, nu era nici cea mai mică ordine, nici cea mai mică potriveală. Lumea se strânsese ca la comedie. .-t »­­»-I J- -4.- r Un tir»»» n*3 vi­boturile vârâte printre ostrețele gar­dului, la fie­care fereastră ce se făcea un chip atât de ciudat. Și pe măsură ce se făcea această Împărțeală, și fie­care putea să’și în­­chipue prielnicia și bunătatea lăun­trică a unei case atât de fără noimă, pe afară, putea­ i jura că de bună seamă, consilierul înebunise. Chiar zidarii se minunau de ciu­data nimereală și învățătura pe care o traseră dintr’o lucrare, pe care parcă au făcut-o cu orbi. Ei nu în­târziară de al declara de cel mai mare arhitect din țară,­mai cu ose­­bire după ce-i îndopase bine la un ospăț strașnic, in urma căruia con­silierul Krespel, strunindu-și vioara, îi făcuse să țopăe o noapte întreagă, la un loc cu nevestele și fetele lor. ■ Cam pe vremea aceia picasem la Heidelburg. Chemat la profesorul Mercklin,— întâlnit acolo pe consilier. — Figura lui Îmi păru și mai ciudată de­cât mi-o închipuiam. Mișcările-i erau a­­tât de brusce, și de nervoase, că in fift ning «linft m’antanjam să’l văd fă­când vre-o borobeață. Se isprăvise de mai bine de o ju­mătate de ceas vorba asupra unei cântărețe cu faimă,—când de­odată el strigă : —„Are un vers de înger !... E un geniu al cântecului ? Și plânsul îl înăbuși, — de atâta pasiune de muzică. La masă ni s’a dat mâncări de epure. Krespel ceru labele,—pe care fiica profesorului, — un drăcușor de cinci ani,—i le aduse pe dată. Trad. de B. (va urma)

Next