Evenimentul, octombrie-decembrie 1911 - ianuarie-februarie 1912 (Anul 19, nr. 184-298)
1911-10-25 / nr. 202
—ANUL XIX No, 202 ABONAMENTE Pe un an . . . Lei 20 Pe jumătate an . 10 Pe trei luni ... 5 In străinătate un an 80 Un număr vechi 30 bani Chi^ciul can?pai iii După ce și-au luat nădejdea de la toate visurile de conlucrare, cooperare, acțiune paralelă, împacare și de la toate subtilitățile rafinate ale șarlătaniei moderne, lakiștii au sținut să dea semnalul luptei pentru resturnarea guvernuui, tocmai într’o mahala, culoarea de Albastru, din București. Nici nu știi de unde sare iepurile. Și să se noteze, că tot în jurul unei mese cu ghiveciuri, cu curcani pe varză și cu vinațuri în belșug s’a făcut pocinogul campaniei. De altfel este tradiție la tukiști că se nu meargă la lupta cu stomacul gol, și cu gâtlejul uscat. La o zacuscă oferita în onoarea restabilirei d-lui Jean Telaș care dăduse în brând de devotament pentru patrie cu ocazia alegerilor generale,a vorbit și șeful. D. Take Ionescu a spus între altele că a făcut încercări reale de a creea o situație nouă partidului conservator, dar nu s’a putut ajunge la un rezultat, fiind ca partidul nostru ar fi vroit să despartă aventura în două, se facă un fel de selecție,—și d. Take Ionescu n’a admis această propunere. Ar fi fost probabil vorba de a se primi câteva personalități din grupare, — dându-se drumul caracadei să apuce încotro o vrea. In sinul takismului fiind prea puține personalități, — neaparat că d. Teke Ionescu nu a putut primi să se despartă de codași care constitue aproape în totalitate forța grupărei democratice. Apoi unde mai puneți că d. Ionescu propusesă să reformeze și să organizese partidul nostru așa cum vroia dumnealui, căci aceasta înțălege d-sa prin crearea unei situații noui, despre care a vorbit în discursul ținut la ocazia zaotistei. Dar ori și cum, șeful găsește în ospățurile ce se dau și la care d-sa e poftit se ocupe locul de onoare, o mare mîngăiere la durerea de care cuprins, de a nu fi putut sfărâma partidul conservator în alianță cu liberalii la ocazia alegerilor generale, și de a nu putea sfărâma nici acum prin persuasiune, adică propunându- ca să se lase reorganizat și reformat de d-sa. Apoi către sfârșitul discursului, șeful a vroit să mângâie și pe cei din jurul său lăudîndu-i că cinci combativi takiști, fac cît o sută de partizani din celelalte partide,— așa că păstrînd proporția, elementul takist ar fi numeric de cinci ori mai mare decît alte partide, judecind după combativi, aventurierii din grupare dîndu-se toți de barbați combativi. Au mai vorbit stavroforul Pană, d-nii Pauceanu, Gulimănescu (? ? ?) și alții cari au relevat însemnătatea atitudnni democratice a gruparei takiste de sub șefia d-lui Ionescu ce pretinde musai consultarea din nou a țărei,—bineînțales d-sa fiind la putere. Desigur că dacă takiștii au ajuns sa-și mărginească întreaga lor acțiune politică la zactiste cu curcani pe varză și cu ghiveciuri de la care să pornească teribila campanie de resturnare, iar d-nii Gulimănescu și Pauceanu prin discursul de savante să stabilească importanta atitudine democratică a grupării,—apoi oricine poate judeca halul situției takismului. A începe o campanie de resturnare fără prealabilul ghivecin tradițional,—asta nici nu se pomenește la takiști,— și dacă zacustele au deocamdată puțini comesseui, acesta nu poate fi decît un efect al restrîngerei momentană a mijloacelor pe care le furnisau pană acum acei ce procurau benzină internațională mașina takiste. Dacă însă, se va vedea că mașina începe din nou a mișca, apoi desigur că și ghivecinile de resturnare, curcanii pe varză și vinațurile se vor servi mai cu profuzie și pe o scară mai largă, massele grupfirti trebuind și ele să fie împărtășite cu ceva udătură. . ....— Liberalii și Eminescu Ia sfîrșit, după o matură gîndire de două săptămâni, „Voința Națională“ se încearcă să justifice abținerea partidului Vidaral de la sebările inaugurării monumentului lui Eminescu la Galați. „ Voința“ atacă pe d. Cornelia Botez, consilier la Curtea de Apel din Galați și prezident al comitetului monumentului. I. Botez are nenorocul de a nu fi liberal, deci era indicat să primească săgețile monitorului colectivist. După „Voința” de erl, d. Cornelia Botez e o nulitate. Autor de drept apr. dat, distins literat și eminent magistrat, d. Botez nu poate de cit se subilă compătimitor de campania Voinței*. Dar „Voința* are un dinte și împotriva lui Eminescu Acesta a fost un fervant ziarist conservator, care a dus campanii acerbe împotriva liberalilor de pe vremuri, dimascănd falsul lor patriotizm• „Voitț*nu e furioasă că d. Cornelia Botez, în discursul său de la monument, s’a ocupat și de activitatea gazetărească a lui Eminescu, relevând că nefericitul poet a fost și un îndrumător politic. Iată tot rostul atacurilor „Voinței” împotriva unui viu magistrat, care n’are altă <ină de decât aceea de a fi un mare admirator al lui Eminescu, căruia, grație silințelor sale, i s’a ridicat monumentul de la Galați Dar, colectiviștii, nici după morte, numit artă pe Eminescu I Cotidiane De Sf. Dumitru. — pe liberalii gălățeni i-a apucat o grozavă dragoste postumă pentru Eminescu. .Tribuna Liberale* enunță că un comitet de 50 inși se va constitui la Galați pentru a strămuta monumentul lui Eminescu din parcul municipal, unde s’ar afla într’o compromițătoare vecinitate, la grădina publică. Noi știm cu vecinul lui Eminescu, In parcul din Galați, e... M. Kogălniceanu ! Cincizeci de inși pentru a transporta un monument dintr’o grădină in alta ! Dacă nu suntem indiscreți, întrebăm pe confrații de la Tribuna Literară* : De ce nu formează încă un comitet de 50 să mute și bustul lui Kogălniceanu, la redatia ziarului liberal din Galați, de pildă ? * Gelozie. — Confratele nostru, d. Raul Crăciun, e un om cu noroc. Numele său ornează zilnic coloanele „Mișcărei”, care ține cu orice preț să-i facă o formidabilă reclamă gratuită. De ce această preferință, d-lor de la „Mișcarea“ ? Ce e zeu! Mai sunt redactori la ,Evenimentul“ : de ce acestora nu le faceți aceeași întinsă reclamă ? Or țineți să provocați gelozia redactorilor al căror nume Îl ignorați cu atita perfidie ? Dl. Șumuleanu nu se astîmpără Acest domn chimist care a găsit arsenic în cadavrul unei femei, fără să fi fost arsenic și a motivat aceasta prin o declarațiune subscrisă de dânsul că reactivele lui erau vinovate de această nemai pomenită greșală, după ce a dat în judecată 200 cârciumari pe motivul că Vau taxat de ignorant și în schimb a luat din punga lor 40.000 lei ca despăgubire pentru acea ofensă ; după ce a încurcat statul cu procese, din cauza nepriceperei lui în Chimie, după ce se lingușește la toate partidele politice ca să-l înainteze la rangul de profesor etc., nu încetează să insulte și să calomnieze pe amicii noștri. Deocamdată îl prevenim pe acest onorabil domnișor, să se astâmpere. Fratele de la Epitrip Sf. Spiridon Epitropia Sf. Spiridon a primit de la ministerul de interne o adresă prin care-i cere ca în timpul cel mai scurt să se constitue parte civilă cu sumele cu care a fost păgubită Epitropia din partea administrației liberale, făcând rezerve în privința sumelor ce se vor descoperi ulterior, în cursul instrucției. Printr'o adresă Epitropia a înștiințat pe judecătorul de instrucție de pe lângă secția 11 a tribunalului Iași, că se constitue parte civilă cu sumele cu care instrucția va constata că a fost păgubită casa Sf. Spiridon de către foștii administratori și care se vor preciza, atât în prezența faptelor din care isvorăsc cât și a quantumului, după terminarea instrucției penale. * Iată adresa pe care ministerul de interne a adresat-o in această privință celui de justiție. MARȚI 25 OCTOMBRIE 1911 ^ AMUHCIUBI Îsu8 ® rțllși reclame in pag. a 2-a rândul 1 leu In pag. a 3-a rândul 50 b. In pag. a 4-a rândul. 30 b. asr ©, aa ORGAN AL PARTIDULUI CONSERVATOR Redacția șî Administrația Iași Strada Lăpușneanu 44 WWHMJMHO IVWWI Ornwmirwin'ini ———~ooooo«———— --------—...n Am onoarea a vă înainta odată cu aceasta un număr de nouă acte. 1) Raportul inspectorului financiar Petrescn asupra gestiunei financiare a Casei Sf Spiridon din Iași. 2) Tabloul A. de furniturile plătite de Epitropia In anul 1909—1910 și ale căror acte justificative FURNIZORII NU LE RECUNOSC. 3) Tabloul B. da furniturile ospiciului și spitalelor Casei Sf Spiridon de la 1 Aprilie 1909—30 Decembrie 1910, pentru care s’au produs FACTURI FICTIVE. 4) Borderoul C. de sumele ordon stnțate și cheltuite pe exercițiul 1909— 1910. Tabloul D. de lucrările autorizate de Epitropia ,fără credite. 6) Un tablou E. ds sumele cu care sunt angajate budgetele viitoare ale Epitropiei. 7) Trei procese-verbale și mai multe declarații luate de controlorul fiscal Spiridonescu în Aprilie c, și două chitanțe alipite la procesele-verbale. 8) Un proces-verbal din 8 Martie 1911 al controlorului fiscal Ranetti. Din cuprinsul acestor acte se stabilește în sarcina fastei administrații și foștilor intendenți, fapte care au compromis avutul Instituției și care nu pot scăpa de sub represiunea condicei penale. O minuțioasă anchetă judecătorească credem că va stabil răspunderile, independent de acțiunea ministerului public. Astfel administrația aduala va putea urmări în justiție o parte cel puțin din daunei civile. „De aceia d-le ministru, vă rog a ordona o anchetă judecătorească*. v* Cinstea în politică lasă o chistie care in țările apusene nu se pune nici odată. A fi cinstit acolo e un atribut tot așa de obișnuit ca a fi brun sau blond La noi nu e tocmai așa. In vița noastră politică, de multe ori, s-a pus în discuție cinstea personală a diferiți bărbați de Stat. Cine nu’și amintește de afacerile Anghelescu, Maican, Radu Mihaiu, etc E interesantă, în această privință, mentalitatea liberală. D-nii colectiviști fac politică pentru căpătuială, iar cinstea nu contează în politica lor. Astăzi iar avem la ordinea zilei afaceri liberale. Ba chiar șilașul are afacerile lui locale, ca afacerea Pennescu, afacerea Săndulescu etc. Am subliniat înadins cuvântul „afaceri pentru că, la noi vorba aceasta are un înțăleș special pentru liberali ; din cuprinsul nobunei „afacere”, trebue exclusă... cinstea ! Partidul conservator a dus luptă aprigă pentru întronarea cinstei in politică, iar conservatorii n’au ezitat, cu tot tărăboiul ce prevedeau, să dea pe mâna judecătorului de instrucție pe foștii epitropi prevaricatori de la așezămintele Sf. Spiridon. E o acțiune civilizatoare aceasta, acțiune ce va marca o dâră luminoasă in viați politică contimporană a țarei. rț>7 Uif L 1-1 SV Amănunte inedite despre Eminescu de C. Z Buzdugan Zilele trecute d. loan N. Roman, avocat din Constanța și distins literat, fiind în trecere pe la Galați, am avut ocaziunea să legăm o convorbire asupra monumentului lui Eminescu ce se inaugurează astăzi in Galați. Știm din volumul Diverse al lui Eminescu, publicat prin 1896 în editura librăriei Șaraga din Uși, că d-sa luase parte, in Septembrie 1887, In comitetul pentru atingerea de subscripțiuni cu scopul de a se veni în ajutorul poetului,—în urma retrageri carierei comitetului, d-șoara Cornelia Emilian,căreia în cea mai mare parte se datorește lăudabila inițiativă de a se veni în ajutorul marelui nostru poet Mhail Eminescu*. In adevăr, d-șoara Emilian trebuind să plece la studii în străinătate, a convocat zice „Liberalul* No. 204 din 20 Septembrie 1887 pe d nii N. Chilian, W. Humpel, M Pompiliu, C. Arhim, Ant. Șo. Sclavul și Ioan N. Roman, spre a se da pe seamă gestiunea financiară. Am întrebat deci pe d. Roman dacă a cunoscut pe poet în acel timp, și iată ce mi-a relatat — Am cunoscut pe Eminescu după ce suferise o criză de nebunie, mai înainte nu-l cunoscusem. Fusese îngrijit într’un institut de lângă Viena și venise la Iași ca și vindecat. L’am cunoscut mai bine cu prilejul ultimului banchet al Junimii la Iași dat la hotel Carol, în 1888. Înainte de retragerea liberalilor de la putere. Erau de față la acest banchet: Creangă, Eminescu (amândoi nedespărțiți), Caragiale, Maiorescu, Iacob Negruzzi, Miron Pompiliu. Eram și eu față, fiind pe atunci, între anii 1885—1888, colaborator la ,Convorbirile Literare“. Și țin minte un amănunt, că Olanescu (Ascanio), care întârziise cu trebile diplomaticești, venise mai târziu, și că Maiorescu îi mulțumea călduros că venise. Eu cunoșteam bine pe Eminescu ca poet, deoarece, Îndemnat de curentul „Contemporanului” citisem întreaga lui operă. La un moment dat Maiorescu a ridicat un toast: — Am îmbătrânit, zise d-sa, dar văd cu bucurie că în societatea noastră pătrund elemente noui, cari nu fac mare cinste, ridic paharul In sănătatea d-lui Roman și iurez să ne stingă și si ne întreacă. Tocmai voiam să răspund. D-r Eminescu mă trase de mânecă : — Las’o, mă romârfule ! De altfel ultimul banchat al Junimei s’a petrecut destul de searbăd. Maiorescu a plecat repede. Iacob Negruți a povestit niște lucruri răsuflate. Convivii se împuținaseră. Singur Caragiale izbuti să ridica moralul comesenilor cu anectode spirituale. La urmă spuse și Nicu Gane o anecdotă foarte picantă: era vorba, cum e mai bine, cu pantaloni scurți sau cu pantaloni lungi? In fine, după o mulțime de a necdote, unele mai pipărate decât altele după dorința lui Eminescu m’am dus cu ei și cu Miron Pompiliu la un café-concert.. * * * „ . . Am mai cunoscut pe Eminescu In timpul unei noui crize ce se maniera prefect de poliție G. Morțun, liberal înaintat, „de al lui Panu“, foarte inteligent și cult și care mai târziu a fost secretar general sub Stolojan. G. Morțun care aprecia pe poet, prinzând de veste chiar își perduse echilibrul minței, ceea ce se traducea în fapt prin apucarea femeilor pe sub turnură și prin spargerea felinarelor, luase măsuri contra lui, recomandând însă tuturor subalternilor sâ se poarte bine cu el. In momentele de criză — căci criza era intermitentă—își manifesta astfel disprețul pentru femeea pe care o acuza că sdimbatoare, că nu e decât un animal de încurcătură, iar nu un animal care trebue să gândească, De