Evenimentul, aprilie-iunie 1912 (Anul 20, nr. 27-98)
1912-04-12 / nr. 36
EVENIMENTUL nimea literară, o societate cu desăvârșire depărtată de orice preocupare politică. CE ERA „JUNIMEA” Dar atunci, la 1871, după îndemnul lui Lascar Catargiu și după o convorbire a lui Costa-Foru, minstrul său de atunci, cu noi cu mine în deosebi, ne-am hotărât să intrăm în luptele politice. Și am intrat ca susținători ai guvernului conservator. De atunci, noi toți cei ce i-am citat cu numele am fost, suntem și am rămas conservatori și eu trecut peste 40 de ani de la acel început. Ce deosebire era a acestor prieteni eșiți dintr’o Înțelegere literară ce notă caracteristică era a lor, când au Intrat în politică ? Fiecum venisem din preocupări literare și din cercetări teoretice, așa, într’un mod firesc, principiile conservatoare era punctul de căpetenie al preocuparilor noastre, și când vorbesc de ale noastre, dați-mi voie să vorbesc demine in deosebi. Pe vremea aceea tinerimea, profesorimea, scriitorimea era în cea mai mare parte liberală ; suflarea liberală trecea drept identică cu suflarea națională și rar ar fi găsit vreun student, vreun profesor, vreun scriitor care să fică și să fie conservator. Se confunda pe atunci — era încă prea tânăr sistemul constituțional la noi—conservatismul politic cu boema și liberalismul cu emanciparea lumei moderne de sub vremea veche de tristă amintire, întru cât e vorba de epoca fanariotă, eu adaug fericia amintire, intru cât e vorba de vechile familii românești, trăinicia acestei țări, cari au susținut (aplause prelungite). Dar aducerea aminte despre epoca fanariota predomina, și de acea boierime, aristocrație, conservatism erau confundate Intr’una și erau rău primite In tinerime și In profesorime. Dar noi teoreticii, eu In deosebi, fiul unui profesor, profesor eu Însumi, care nu aveam cu aristocrația socială nimic a face, ne-am întrebat de la Inceput, ce însemnează intr’un Stat constituțional—și Stat constituțional eram domn—ce poate Însemna ideia conservatoare in deosebire de ideia liberală in România ca Stat constituțional ? Mai Intâi, evident, de boierime nu putea fi vorba, boierimea ca instituție de Stat se desființase anume prin Constituțiunea da la 1866 și nimene nu poate zice in țara aceasta că nașterea lui, dacă este dealtminteri român l’a împiedecat de a striga ori unda l’a putut duce activitatea sa, ori simpatia amicilor, ori talentul său propriu, și ce aș căuta eu in capul unui minister conservator, dacă democratizarea societății românești nu ar fi perfectă in momentul de că: Incorporată înaintea d-voastră ? (A planșe prelungite și Îndelung repetate). DENUMIREA PARTIDELOR Ce confuzie In denumirea partidelor noastre ? Partid „Conservatordemocrat“ ? Dar eu sunt In chiar ființa mea democrat, eu conservatorul ! Partid „Național liberal“ ? Dar cine este mai național decât partidul conservator de astăzi (A planșe prelungite), din sânul căruia a eșit toată mișcarea etnică și culturala a vremilor din urma ? Eminescu, Alexandri, Creanga, Caragiale, scriitori insemnaț și caracteristici ai renașterii noastre literare, au eșit Împreună cu noi din însuflețirea conservatoare a României constituționale (Aplause prelungite). Așadar noi, cari intram din acea societate teoretică in politică, am devenit și am rămas conservatori. Româna, prin contactul necesar cu Europa cultă, in urma tractatului de la Paris, a primit sistemul constituțional. Greu lucru să deprinzi poporul tău cu noul vestmânt de mare cultură occidentală, trebue vreme îndelungata pentru ca să iei țara de unde ai gasi-o și să o aduci treptat, treptat, la nivelul urcat al unei vieți constituționale cinstite. Pe cina găseai atunci care să priceapă și să adapteze haina cea nouă ? Găseai familiile boirești vechi, găseai țărănimea, amândouă fundamentul de existență a țării, dar lipsea clasa de mijloc, le tiers stat, comerțul roman, meseriașii români, cari să lupte pentru a menține libertățile câștigate de a gata sub o formă streină. O mare primejdie era atunci pentru țara noastră, perpetua imitarea străini țârei In frământările ei contimporane. Înainte de a fi losst țârii noastre răgazul de a și insusi noua Constituție monarhică. Soarta să ne ferească și cumințenia noastră de a merge In val-vârtejul imitărilor prea departe, a tuturor acelor schimbări cari se mai petrec in Europa occidentală, și pentru care noi nu avem dncă pregătirea și adaptarea cerută. (Aplause prelungite). Să păstrăm acum, să ne Însușim capitalul de cultură cât ni s’a dat intelectual, să deșteptăm școala noastre, să deșteptăm istoria noastră să Însuflețim religia noastră și cu ele să deșteptăm poporul ca să priceapă situația cea nouă așa cum ne-a fost dată. Și când noi conservatorii teoretici, eram așa, adversarii noștri liberali-" d. Rosetti C. A., Brătienui, erau p entuzliști imitatori ai ideilor occidentale în partea lor cea mai înaintată Noi de abia fundasem o dinastie monarhică ca să putem întemeia sistemul constituțional, și ei se gândeau poate deja la o republică mnainteză ! (Paritate, aplause) Și chiar de la 1881 socoacH, cam tot asta e deprinderea liberală, veșnica imitare a frământărilor streine, ba o reformă a Constituției, ba idei socialiste, ba vot universal. (Ilaritate) Iar noi ne luptăm și ne luptăm ca să pricepem încă ceea ce am dobândit prin Constituție că cel puțin să înfăptuim un corp electoral cu demnitatea sa și cu independența sa politică. (Aplause prelungite). Aceasta era conoepțîua a noastră, acelor ce veneam de la teorie. LUPTA INTRE PARTID Până la 1881 lupta era ca un ibis Intre partide. Ne era teamă de finitațiunile republicane ele liberalilor; republică la Ploești în 1870 (Ilaritate); manifestațiuni ca cea de la sala Slatineanu, în 1871, șubreda situație ce voiau să o creeze Tronului; conspirațiunea de la Mazar pașa în 1875 Toate aceste veleități imitative ne-au gist adversari hotărâți, până când, slavă Domnului, Ion Bătianu, marele om de Stat, a priceput din nevoia răsboiului de la 1877 și 78, din durerea ce au simțit-o el și Kogălniceanu la congresul de la Razim, când s’a reluat din trupul nostru Bsarabia, ca deosebire mare este intre declamarea liberală numită patriotică și lupta înțeleaptă a celor ce vor să Întemeieze țara aceasta pe fundamente mai sigure, (Aplause prelungite). Atunci Ioan Brătianu a devenit om de Stat, mare om de stat cu cât, dintr’un partid turbulent ca al său, a făcut un partid de guvernământ monarhic , mare om de Stat, tot așa de mare ca Lascar Catargi, care prin acțiunea sa de la 1871, dând Principelui Carol un guvern conservator temeinic, i-a dat putința de a continua mai departe opera Sa domnească și de a aduce gloria, pe care a adus-o țării și Dinastiei Sale. Prin acea atitudine Lascar Catargi a făcut posibilă toată răsplata ce și-o dau astăzi liberalii. (A laus«, ilaritate"), in fiecare coroană ce completesc liberalii memoriei lui loan Brătianu e o frunză de laur a lui Liscar Catargi. (Aplause prelungite). In 1981 liberalii au proclamat regatul Bine au făcut. Onoare lor. Dar de atunci vncoa s’a născut întrebarea : care e acum diferențiarea între noi conservatorii și între liberali? Până atunci ne luptam cu adversarii de teamă de încurcături republicane, aduse pentru țara noastră (Ilaritate) De atunci încoace avem aface cu un partid monarhic constituțional lberal. Și am întrebat, atunci noi foarte natural, noi teoreticianii, mai întâi care este diferențiarea ? Atunci, d-lor, a fost un fenomen foarte firesc In evoluțiunea lucrurilor; noi eram mai tineri, in capul conservatorilor erau mai bătrâni. Bătrânii cu experiența lor, aveau vedenie timpului lor; noi, cu teoria noastra totdeauna conservatoare, aveam insă vedenia tipului lor. Și asupra destinei ,t«buia acum ,ori nu trbuia un program de idei distinctive ale partidului, după proclamarea regatului ? A fost discuțiune în comitetul conservator, din care făceam și eu pate. Da, d-lor, făceam parte din restânsul comitet conservator precum fusesem acuzat avusesem onoarea să fiu acuzat »laturi de Lascăr Catargî, de Mavrogheni, de Fiorescu, de Alexandru Lahovari și de ceilalți și să fiu adus aici, la Cameră și examinat de comitetul Camerei care mtrea atunci pe acuzați. Din acel comitet de acuzare este incă in viață d. Costinescu și Nicolae Fiera. PROGRAMUL CONSERVATOR Asta era pe la 1876 și 1877. Dar apoi in comitet nu ne-am înțeles asupra programului la 1881. Batrânii ziceau : în opozițune nu ai sa afumi idei. Să vedem la guvern Noi ziceam, trebuesc afirmate ideile de pe acum. Și dintre noi, cel mai energic, cel mai inteligent în ale politicei, cel mai clar ca ,minte și ca hotărâre era Petre Carp (Aplauze prelungita și indelung repetate). L’ați văzut, fi cunoașteți de atunci Încoace, l-ați auzit și acum, știți cu toții ce fei de om este, când este vorba de energie și convingere politică. (Aplauze prelungite) Și ne-am grupat in jurul lui. Cât pentru ideile conservatoare, idei și chiar proiecte de legi conservatoare elaborate și om puse in contra lâncezirei de atunci a partidului liberal, care știa să zică frazele cela mari și știa să facă, atunci nimic, nimic pentru organizarea țării, au făcut numai o sterilă reformă constituțională, ca un loc de patru colegii să fie trei, și ei sunt astăzi cei dintâi să zică : nu este bun&gaiar aceasta. &Ține alta (Aplauze, elaritate). Dar două lucruri trebuie să le constatăm neig;. onorabile domn Grădișteanu, întâia spre onoarea bătrânilor, ci ei au simțit la curând valoarea programului de idei conservatoare, formulat de Petra Carp, și o glorie mai mult lui Laser Catargi este că el, bătrânul din vremurile vechi, a venit la 1891 și a zis lui Carp, Marghiloman, Ghermani, veniți cu mina și eu sunt cu voi și împreună au format marele minister conservator de la 1891 și 1895, cu acel apel electoral, care cuprindea o parte ex»sența ala din programul elaborat de d. Carp. Și al doilea lucru trebue relevat d-le Grădișteanu : niciodată cei grupați In jurul d-lui Carp, rămași totdeauna în organizarea de partid, niciodată, nici unul din ei nu a făcut o editie de persoană, ci numai idei Niciodată n’au zic acești oameni: ,să nu fie șef cutare, sau cutare“, niciodată n’a fost vorba : »ba d. Carp trebuie să fie șeful nostru, ba d. Rosetti trebuie să fie șeful nostru, ba alteneva D. Carp a lucrat ca ministru sub d Teodor Rosetti, noi am lucrat ca miniștri sub generalul Mimi, d-nii Carp și Marghiloman au lucrat ca miniștri sub Liscar Catargi. Și vedeți și acum exemplul : d. Carp părăsește ministerul și un alt coleg al său, după îndemnul său, primește președenția de consiliu, și d. Teodor Rosetti, însuși fost președinte de consiliu lucrează aequo animo cu mine. In activitatea noastră conservatoare nici odată nu a fost vorba: cutare persoană trebuie sa fii anume pusă in capul unui guvern conservator. Epiauze prelungite) CONTOPIREA IN CONSERVATISM Și când suntem acum 12 ani, ne-am contopit cu desăvârșire cu partidul conservator de sub conducerea d-lui Cantacuzino, și când la 1907 d. Cantacuzino a cedat șefia d-lui Carp, a fost o așa contopire în organizarea conservatoare, încât—să mă ierte d. Grădișteanu—nu-!nțeleg ce vrea să zică d-sa cu vorba junimist și conservetor ? Nu există junimiști intre d-voastră, există numai constrvstor dmpreună cu d-voastră toți, și precum a trecut vremea nefericită, m oare la numirile în casația și la alcătuirea de ministere se Întreba lumea câți moldoveni și câți munteni, și s’a sorbit apa Milcovului, cât Dumnezeu trebuie să treacă pentru ca și din convingerea d-lui Grădișteanu să dispară cu desăvârșire orice urmă de deosebire Intre junimiști și conservatori ? (Aplauze). Nu este exact că există vreo deosebire intre noi; nu s’a gândit la așa ceva Capul Statului, al cărui drept este de a numi miniștrii, când a numit pe miniștrii de azi, nu s’a gândit d. Carp, șeful partidului conservator, când a propus această numire : nu s’a gândit respectatul președinte al acestei Adunări și președintele Senatului, când i s’a comunicat ; nu ne-am gândit noi, când am primit numirile, și vine d. Grădișteanu, al cărui cald patriotism, pe altmnteri, 11 punori în alte priviri, și vrea să introducă între noi o zâzanie (iarstu) și o deosebire care nu este nici de interesul, nici de onoaree, nici de adevărul partidului conservator (Aplauze) D-lor deputați, pentru ce s’a făcut schimbartea de guvern, v’a spus o foarte lămurit, șeful nostru. Era o înăsprire prea tare a vieții politice intre partidele opuse, sa pretindea de adversari că sunt personalități, cari prin felul lor, prin redacțiunea cuvintelor, oi prin tendințele cari le-ar avea, ar Însemna nu o adversitate politică de principii, ci și o iiimiciție politică, devenită personală. Cu cea mai mare liniște și seninătate de cuget, și ful nostru și colegii săi și-au zis : „aceasta vă trebue ? Persoane schimbate ? Dar ideia conservatoare și tendința să răimână? Poftim persoane schimbate, ideile rămân.* (Aplauze) Și aceasta nu o pricepe onor. d. Grădișteanu ? (Mare ilaritate, aplauze prelungite). D. Ion Grădișteanu . Pricep mai bine decât credeți. D. Titu Maiorescu președintele consiliului și ministrul afacerilor străine. Vă rog să binevoiți ca în urma acestor explicări, să ne continuați încrederea d-voastră. (Aplauze prelungite). Substratul legal al alcătuirii jurului concursului de Internat Cu privire la informațiunele greșite ce le debitează ziarul .Opinia“ pretinzând, că alcătuirea jurului pentru concursul de Internat făcut de actuala Epitropie ar fi contra regulamentelor, am invita pe sus numitul ziar să ne probeze aceasta cu texte de regulament, dar fiind-că știm că aserțiunea sale nu se întemeiază niciodată pe un adevăr juridic—ci culege informațiuni din pleava, ce o aduce vântul interesului, de aceea, vom face noi lumină asupra acestui punct și o facem nu atât pentru orbiții acelui ziar ci pentru publicul cetitor. Art. 10 din Reg. pentru concursul de Internat sună astfel : „Juriul concursului sa compune dintr ai medici primari definitivi trași la terți de Epitropie”. Aceasta disposițiune se găsește in toate regulamentele Epitropiei de la 1882 data infințirei Internatului și pănă la 1912. Iată care e trecutul juridic al acestei chestiuni. In Reg. actual al Epitropiei (din 27 Ianuar 1912 No. Menit Oficial 322) se introduce o inovațiune și textul art. 60 scrie : , Jurul concursului de internat se compune din doi medici primari definitivi tre și la sorți de Epitropie dintre Media Spitalelor Epitropiei din Iași și un profesor de clinică. Orecum a procedat Epitropia ? N’a tras la sorți doi medici primari și a des’gnst un profesor de clinică? Unde e ilegalitatea ? Care e dreptul celor care vor să protesteze, care e simburile de adevar care îndeamnă la agitație pe cîțiva dintre profesorii Facultăței de Medicină ? întrebăm de unde reese că acest profesor de clinică să fia delegat al Facultăței? Epitropia nu a Înțeles la facerea acestui steg, ca Facultatea să se amestece in admnistrația interioară a Epitropiei. Spitalul Sf Spiridon și Facultatea sunt două instituțiuni aparte, care nu au decât citeva puncte comune. Și după cum Epitropia Sf. Spiridon nu se amesteca atunci, când consiliu Profesoral al Facultății alege juriul pentru concursul de Profesori de Clinică—dependințe de Epitropie—tot așa Facultatea nu are drept să se amestece la ținerea concursului de Medic Primar chiar, cu atât mai puțin va avea drept sa se gindeasca chiar a se amesteca in aleg rea jafului concursului de laterat. Itfiă, care e adevărul și iată de ce dl. Profesor dr. G. Socor a primit in juriul, domnia sa fiind și profesor de Clinică și mai iată de ce concursul iși continuă mersul său regulat și candidații nu au de ce să se teamă, că nimic cu se va clăti din opera, ce are de bază un adevăr juriedic. La restul celor publicate de „Opinia“ nu răspunde fiind pure calomnii* WWW" 111 ■IIMH II. 11I' UIMO III [UNK] [UNK] [UNK] [UNK]«» La rubrica Moravuri, cetim următoarele din ,Neamul Românesc* de astăzi: MORAVURI „Pentru „Evenimentul“. D. Șumuleanu nu contribuește la Neamul Românesc* prin veniturile capitalului câștigat de la cârciumarii evrei. Și această foaie „contribuește" numai N. Iorga, care n’a avut nici un proces cu nimeni, nici cu cârciuma» evrei, nici cu feciori boierești, nici cu alte persoane bogate, inteligente și morale*. Ați înțeles ceva ? Poate o fi înțelegând d Șumuleanu, ceia ce a vrut să spună și ceia ce gândește d. Iorga. Aferim. La examenul de papacitate specialitatea principali, la științile naturale au reușit următorii candidați: Alexandrescu I., Ciurea Vasile, Ionescu M., Ladincă S La specialitatea stcunrferă d-nii : Bju Traian, Manțiu Vasile. Ministerul de războiu a trimes o circulară comandanților de corpuri prin cari li se pune in vedere cum să se procedeze la Împărțirea creditului de 55.000 lei pentru hrana trupei. Dl. silvicutor șef cl. III Constantin Siva, actual agent de control la reg. XI silvică Piatra Neamțu, a fost transferați in aceiași calitate la reg. I silvică Iași. Dl. silvicutor cl. II Gheorghe Petrescu, din administrația centrală, a fost numit șef al ocolului silvic Sineși jud. Iași. D-na Ella Negruzzi licențiată în litere, a primit însărcinarea de a inspecta școalele particulare, unde limba de predare e cea străină. M. S Regele a acordat modelia „Bine Meranti* clasa I-a d-rei Tereza Stritiiescu, directoara școalei secundare de fete gradul I „Oltea Doamna* din Iași. ișcare în armată Dl. Colonel Petrescu Di önkie, șeful Statului major al corpului IV de armată, a fist înaintat Îs Comandamentul de Brigadă. Au fost Înaintați la gradul de colonel : Dl. Lt -colonel Petala din Infanterie, care a fost numit comandant al reg. Câlugăreni No. 40 și Lt colonel medic Vicol Nicolae de la direcția 6-a sanitară (București). Dl. Mior Cătuneanu C. din cavalerie, a fost inaint t la gradul de maior și mutat comandant al rege roșiori. Au fost înaintați la gradul de maiori: Căpitan Niculescu Alex., delegatintendant pe lângă corpul IV di armată. Căpitan Dimitriu Alex. de la consiliul corpului IV de armată si căpitan medic Ceasr C. Popovici de si reg. 14 Roman. Au fost înaintați la gradul de căpitani, locotenenți. Cantuniari Alex din batalionul 4 vânâtori. Lopot. Dugu Opaiț de la brigada 10 roșiori și medicul locotenent Dimitriu M. de la spitalul militar al corpului IV de armată. Cercul comercial din Roman a intervenit către Camera de Comerț de a da sprijin comercianților stabili din acel oraș în contra comercianților, cari urmază să se stabilească cu ocazia iarmarocului în acel oraș. Din garnizoana locală a fost grațiat numai soldatul Martin Zamfir din R - 13 Ștefan cel Mare. DL Fr. Ruziczka, impiegat de birou principal la gara Iași, a fost înaintat subáéi de brou el II-a. Dl. Vie Costăchescu a fost numit perceptor fiscal în județul nostru, raionul Ciurea. INFORMA PUNI Apropo despre „scandalul dt la epitropie% pe care’l inventează „ Opinia“ de aseară,avem da răspuns următoarele: informația în chistie a fost dată de d. Jantut, actual intern și ospiciul Socolat si acel care a părăsit sala de concurs. După regulament, nici un candidat nu are vor sa părăsească sala, In timpul tezei, cum a fost în timpul de față cu d Jannet. Nici un alt candidat n’a protestat, cum pretinde d-sa, căci nu se încăpea nici o protestare. Acesta este faptul și nimic mai mult. D-nii E. Vico, E. Minole și V. Zaharia, au fost numiți in serviciul exterior al vămilor, ca agenți auxiliari la Iași. La ziarul „Mișcarea“ de la 11 Aprilie se anunță „Comedia Franceză la Iași“. Prea din cale afară vrea să-și bată joc pomenitul ziar de noi, ieșenii. Noi știm doar că Comedia Franceză nu voiajată decât trimisă oficial la serbări artistice de importană deosebită și mai știm că nici d-na Jeanne Lion, al cărei talent nu-1 contestăm, nici ceilalți artiști din trupa sale nu fac și n’au făcut niciodată parte din „Comedia franceză“. S’a comunicat parchetului că nuia necunoscuți făcători de rele, au tras 12 focuri de revolver asupra casei lui Neculai Popovici șef gardian la brigada silvică Boroșăști (Vaslui), apărgind 6 geamuri, fără însă a cauza vre-un accident. Bânuelile acestui atentat cad asupra lui Alex. Uță brigadier silvic, cu care șeful gardian se afla în dușmănie. Bibliografii A apărut revista „Viitorul Româncelor” No. 4, sub direcția d-nei Adela Xenopol. In ziua de 20 April 1912 orele 11 a. m. se va ține licitație la prefectura de județ, pentru furnitura stâlpilor de telegraf și telefon necesari jud. Iași. A fost arestat individul Alexandru Samoilă, care sfiându-se ln serviciul d-lui V. Ștefanov din art. 25, a dispărut din serviciu, Dubasari furând mai multe lucruri și o sumă de bani A fost internat la ospiciul Socola. Leib Moscu pe presents simptome de alienație mintală. — ----------10-----------------