Familia, 1937 (Anul 4, nr. 1-9)

1937-03-01 / nr. 3-4

48 Nicolae Roșu să fii stăruitor, să ai mai presus de toate o credință și să te bizui pe dinamica unui element social. A pune o problemă și a aștepta re­zolvarea ei dela un guvern, a aștepta să comentezi după ce faptul s'a împlinit, înseamnă a îndeplini un oficiu de secretar anonim, în cel mai bun caz de interpret, nici de­cum de îndrumător. In afară de aceasta Mihai Eminescu era pătruns de convinge­rea că marele rău al problemelor sociale vine de la democrație, de la liberalism. Critica lui se îndreaptă stăruitor în această direc­ție. Oamenii, ideile, faptele sunt sever judecate. Nu face nici o concesie. Nu crede într’o înbunătățire posibilă a spiritului democra­tic. In fața democrației, a protipendadei politicei și a bi­rocrației parazitare, Mihai Eminescu promovează clasele producătoare ro­mânești, cultura națională, caracterele integre. In articolele sale nu se află nicio spărtură, nici un gol pe unde ar putea pătrunde inundația retorică, ereziile ideologice sau exage­rările temperamentale. Din articolele lui Mihai Eminescu nu se pot culege expresii bombastice­, fraze retorice, cuvinte sonore. Ideile lui sunti ideile conducătoare ale națiunii în îndelungata ei evoluție istorică; expresiile violente, invectivele, pamfletul, întotdeauna justificate obiectiv fac din C. A. Rosetti un personagiu permanent odios și ridicol, iar din Baradalele și Caradalele greco-bulgărești pacostea­ spurcată a românismului de care începi să­­ te ferești ins­tinctiv. înțelegând pe Eminescu ești nevoit să înțelegi toată lupta secolului al XIX, dintre românism și stăinism, dintre naționalism și democrație, înțelegând trebue să iei atitudine, să te diseci sufle­tește, să-ți faci un examen de conștiință și să te contopești în cu­tremurarea sufletească și în revolta ideală a lui Mihai Eminescu. Procesul naționalism-democrație nu a fost rezolvat definitiv nici astăzi. Și trăim ultimele clipe. Prea era îndârjită lupta, prea era ex­ploatată națiunea, prea era puternică democrația pașoptistă ca Mi­hai Eminescu să nu-și fi dat seama că numai printro vehementă acțiune naționalistă se mai pot îndrepta lucrurile. Un istoric expune și judecă faptele documentar, un scriitor creiază prin ficțiunea fanteziei sale, un ziarist­ participă și orientea­ză. Epoca premergătoare apariției lui Mihai Eminescu în ziaristică este o rușine națională, o înfrângere a energiilor naționale, o pro­movare a trădării, a lașității și a lipsei de caracter. Alexandru Ion I. fusese detronat printro conspirație liberală. Clasa conducătoare era înstrăinată și politicianizată. In Monarhia Austro-Ungară se punea problema ruperii dualismului și a autonomiei naționalităților.

Next