Familia, 1942 (Anul 77, nr. 1-12)
1942-10-01 / nr. 10
12 Gr. Taușan Eroii aceștia spiritualii sunt creatori în sensul cel mai desăvârșit al cuvântului, pentru că au energia de a înfrunta o tradiție sau coaliția mediocrităților, precum au și darul strategului ce știe să poruncească și să deseneze pe harta vieții unui neam, ofensivele care schimbă granițele și făuresc noile îngrădiri de viață culturală. Un astfel de erou al spiritualității românești care la un moment dat a știut să imprime personalitatea sa mediului cultural românesc, a fost Titu Maiorescu. Acum când trăim o epocă fericită de eflorescență literară, în care bunul gust, ajutat de o critică subtilă a unor spirite pregătite la școala unei metodice conștiințe literare, a știut să învingă amestecul mediocrităților pretențioase sau superficialităților antipatice, care pătează nobleță unui scris, acum putem, în perspectiva timpului să înțelegem și mai bine care a fost rodul lui Titu Maiorescu in trecut, precum putem, cu ajutorul imaginației, să avem tabloul inferiorității producției literare ce ar fi dăinuit la noi încă mult timp, dacă cuvântul lui autorizat nu ar fi venit, cu un ceas mai devreme, ca să oprească operele lipsite de valoare, și prin aceasta direct vătămătoare gustului literar al unei epoci. Dar pentru a înțelege puterea pe care a avut-o omul atât de bine înzestrat de a-și impune părerile sale și a face singur contra tuturor operă de cenzor literar, trebue să reînviem în minte condițiile sufletești cari alcătuiau personalitatea sa unică și de aparițiune spontană. Titu Maiorescu, ca și Eminescu, Creangă ori Caragiale, a început a fi el prin el însuși, în ceia ce privește simțul literar ca și cugetarea filosofică, ca și prin neîntrecutul dar al expresivității în scris și în vorbă, de o cursivitate și de un lapidarism care a creat proza critică și filosofică românească, precum a dat exemplul celei mai impresionante oratorii la tribună, la catedră sau la bază. Și făcând analiza puterilor sufletești cari constituesc ființa internă a lui Maiorescu, găsim în primul rând un înăscut bun gust, care chiar dacă a fost ajutat de o vastă lectură, — să nu uităm că Maiorescu era un cunoscător adânc al literaturilor moderne, precum era și un latinist, format la Therezianum care îi da putința să cunoască în original pe vechii clasici, — dar era el însuși o personalitate cu puteri inovatorii în felul de a descoperi și a aprecia adevăratele talente. Acei fericiți, din cari azi au rămas atât de puțini în viață, și cari l-au ascultat citind o poezie sau analizând un vers, știu cât de neegalabil era darul lui de a trezi emoția artistică, mișcat el însuși, cum cerea Horațiu a fi aceluia care voește să insufle