Familia, 1866 (Anul 2, nr. 1-44)
1866-02-25 / nr. 6
68 giunea acestui popom seibatecu e cu totulu contrarie omenirei. Ei credu in doue fîntie principale, contrarie, adeca in spiritulu celu bunu si in celu reu. Pre celu d’antâiu lu indestulescu cu rugatiuni, pr’ pre celu din urma cugeta cu numai prin diferite jertve cu sânge si mai alesu prin ucideri de oameni lu potu desmania. Acésta credintia condemnabila totudeodata e si pre logica, si corespunde firei omenesc!, carea si creédia fintie mai nalte după conceptele sale. — Oraulu in cunoscintiele-i mărginite siinchipuiesce, cu ce i place lui, si fintiei ’nalte e placutu si din contra, ce nu i convine spre plăcere, cugeta câ neci fintiei adorate nu e conveniabila. Astfelu si dahomeianii avendu de a se lupta cu vrăjmășii din vecinetate, cugeta ca acei inamici si dieului lor sunt neplăcuți. N’ avemu ce ne mira de acesta credintia desierta, ci mai multu trebuie se plangemu omenii mărginiți la minte, cari mesora fintiele nalte după slabitiunile lor. Adeseori vedemu ca unii insusiescu fintiei nalte si vanitate, prin care credintia acea fintia mai multu se dejosesce — da s’ar pote dejosi — decâtu se maresce. Tămâierile desierte nu sunt plăcute neci omului ce-si sente demnitatea sa, decumu fintiei pre nalte se fie plăcute. Inse n’avemu sé cautamu rațiune la popoarele selbatece, candu si cele numite civilisate inca dejosescu domnedieirea prin unele datine, ce nu făcu onoare omenirei. Dar’ se trecemu ei la obiectulu nostru, se lasamu astadata abusurile din apropiare, si se plangemu seu — daca vreți — se iidemu de nebuni’a selbatecilor. Ilustratiunea nóastra de pe pagin’a 65 inca representa o astfelu de scena infioretoare. Unu caletoriu care a fostu de fatia, dice ca in Abomei s’a intemplatu peste nópte unu cutremuru de pamentu. Domnitorulu vuse nega acesta si afirmă câ aceea a fostu tulburarea spiritului tatălui seu, carele din mormentu i-a datu de scrie câ e superatu pentru câ se făcu in asia mesura mica jertvele de omeni santite prin datinele străbune Deci domnulu demanda ca sé se tramita trei capi isagani (unu popom din vecinetate) ce fusera prinși, ca se inscintiedie pre tatalu seu, ca jertvele de omeni de-aci ’n colo vom fi mai numerose. Rebele singura dede acestor nenorociți câte-o plosca cu rumu si câte-unu sacuiete cu bănuți, apoi la tustrei li-a taiatu capulu, si îi tramise in lumea cealalta. După acesta adusera 24 de cosieri, in fiecare eră cosutu câte unu omu asia, ca numai capulu i se vedea. Aceste le depusera spre câteva mominte inaintea regelui, apoi depe inaltîmea pe carea eră regele cu suit’a sa, una câte una le aruncara josu intre mulțimea poporului turbatu, unde fiecare jocă, cântă si sbieru, or candu se aruncara jertvele, alergara cu cutâte si se bateau pentru rapirea unei jertve, cânci care poate se taie capulu vreunuia din acei nenorociți, primesce o suma de bani. In fine spre încoronarea festivitatei mai arunca si unu crocodilu, la care abunasema nu se imbuldiescu asia multi. BSABulf afl.: De-asia are si eu o flore Mandra, dulce, rapitoare, Ca si florile din Maiu, Fiice dulci a unui plain, Plain ridiendu cu oarba verde, Ce se legănă, se perde, Undoindu incetisioru, Sioptindu siopte de amoru ; De-asiu ave o floricica Gingasia si tinerica, Ca si florea crinului, Albu ca neu’a sinului, Amalgamu d’o ros’ albia Si de una purpuria, Cantandu veselu si ustoru, Sioptindu siopte de amoru ; De-asiu ave o porumbitia Cu chipu albu de copilitia, Copilitia blaudisiora Ca o dî de primavéra, Câtu ti tîne diuliti’a Iasiu cântă doin’a, doiiti’a, Iasiu cântă-o ’ncetisioru, Sioptindu siopte de amoru. Mihaiu Eminescu. *) Fét’a căpitanului. Novela rusesca de Puskin. (Urmare.) Domn’a capitanes’a eră curioasa se scie caus’a certei mele cu Schwabrin, eu i spuseiu câ pentru oarece bagatelu, — pentru o cantare. — Chiaru câ a si meritatu sé ve certati pentru o cantare! dîse doamn’a. — Dar’ se vedi domna, întrerupse Schwabrin, Andreiciu a compusu o cantare si mi-a cantat’o, apoi eu inca i-am cantatu centeculu meu : *) Cu bucuria deschideam colonele fetei nóastre acestui june numai de 16 ani, care cu primele sale încercări poetice tramise none ne-a suprinsu placutu. Red.