Familia, 1867 (Anul 3, nr. 1-50)
1867-06-18 / nr. 25
294 sartea Bucovinei a desvoltatu acelu zelusi cumpetu in câtu cu privire la meritele si lealitatea sa Maestatea Sa imperatulu binevoi a-lu redica la demnitatea de baronii si a-lu denumi senatorii imperialu in cas’a magnatiloru. Virtuţile părintelui le mosceni fiiulu II. Sadlu Alesandru baronii de Vasilco. Nascutu in 17. decemvre 1827 la Berhometu in Bucovina, după trecerea aniloru de pruncia, — prin cari din partea parintiloru mai cu seama a prédemnei sale maice, carea, fiindu inca in viétia, este unu modern de religiositate si pietate dirésa prin culturu de nationaletate i se plantara in anima primele ramure de crescere, — facil cursulu sciintieloru primari, gimnasiale si filosofice in Cernăuți, era a celoru juridice in Lemberg, firesce ca după sistem’a de ’nainte de anulu 1848, carea mai cu seama in Bucovin’a si Galicia avea intre altele si acelu renume, cu scolariulu romanu, afara de abecedariulu (bucovn’a cea vechia tipărită in Bud’a) nu mai vedea alta carte romana si in totu decursulu studiiloru sale, de la prim’a clasa gimnasiala inainte, nu mai audia unu cuventu romanescu din gur’a invetietoriloru sei. Cu atâtu mai electrisatu de schinteile nationalitatii tresari si acestu barbatu bravu, candu in anulu 1848 resunara cuvintele : Desceplate romane! si intorcandu-se după finirea studiiloru in patria, pre langa ocupatiunile de initiare in administratiunea economica a intinseloru mosîi incepui a se ocupa si cu studiulu limbei natiunale romane, totu odata si cu studiulu intereseloru vitale ale tieriei. In direptiunea astea din urma avu unu conducătorii intreleptu intru repausatulu seu părinte, carele in fruntea si cu impreuna-lucrarea nobilimei si intrelegintiei nationale puse toate in miscare, spre a elupta autonomia provinciala si administrativa a Bucovinei si autonomia besericei ortodocse a tierii. Chiar in anulu 1861, mai nainte adeca de a se publica constitutiunea din 26. fauru acelui anii, pasî pe arenda politica fiindu membru alu deputatiunei la tronulu imperatescu conferindu asié la actulu pro gratiosu alu Maestatii Sale c. r. prin carele, despartindu-se Bucovin’a definitive de legatur’a administrativa cu Galicia, se puse in rendulu tieriloru autonome cu o administratiune provinciala si o dieta propria. Pe candu părintele seu baronulu Iordache de Vasilco se denumi de Majestatea sa de senatorii imperialu in cas’a magnatiloru, fu baronulu Alesandru de Vasilco alesu de ablegatu dietalu pentru curba proprietariloru mari de mosîe si, precum e cunoscuţii din reportele stenografiei ale dietei, desvolta unu talentu parlamentariu si o activitate speciala in căuşele cele mai cumpenitore ale tierei. După espirarea periodului antâiu alu dietei, reactivandu-se constitutiunea monarchiei prin conchiemarea senatului imperialu, se denumi in 24. faur 1867, de senatorii imperialu in cas’a magnatiloru pe viétia, si ast’a pusetiune ’nalta o inaugura cu ocasiunea desbateriloru asupra adresei la cuventulu de tronu prin o cuventare diresa cu tactu parlamentariu in caus’a nationalitatiloru in genere, specialminte in caus’a natiunei romane si a autonomiei Transilvaniei. Ne mangaiamu cu speranti’a secura, cu N. Sa, condusu de geniulu natiunei romane si miscatii de consimtiementulu nobilii pentru sórtea poporului romanu nu numai din Bucovin’a, ci si din Transilvania si Ungaria, nu va intrelasa neci o ocasiune in pusetiunea sa inalta, de a conferă intru prosperitatea culturei nationale si spre imbunatatîrea sortei sociale si politice a romaniloru din imperiulu austriacu. —Hjtlf — ^)e mi-ar permite Apolonu s’alegu dintre cunune, Ghirland’a n’asiu alege-o de flori plapande, june, Ci falnic’a cununa a bardului betranu; Eu n’asiu alege lir’a vibranda de iubire, Ci ceea care falnicu micanta de mărire Cu foculu albei Veste aprinde alu meu sinu. Ghirland’a, ce se ’nsora cu silfele usiare Pe fruntea inspirata, pe fruntea ’nspiratóare De bucle ’ncungiurata, blondine, undoindu, Placuta e o ghirlanda, sublima inse este Cunun’a cea de lauru, ce santa se ’mpletesce Pe fruntea cea umbrita de bucle de argintu. Ca visulu e cantarea, ce-o ’ntana Bolu dulce, Candu silfele vinu gelnicu prin lilii se se culce, Se dorma somnu de angeri pe sinulu albu de flori ; Sublimu inse e cantulu, candu tîpa si ia ’ngana Talazurile negre ce turba, se restorna Si spumega ca furii si urla ’ngrodîtoriu. Astu-feliu ti-e cantarea betrane Heliade, Cum curge profetî’a unei Jeremiade, Cum se resbun’ unu viforu sburandu din noru in noru. Ruga-m’ asiu la Erato, se cantu ca Tine barde De nu in vieti’a-mi tata, dar cantecu-mi de morte Sé fia ca „Blastemu“-Ti ... se lu cantu apoi sa moru. Mihaiu Eminescu.