Familia, 1867 (Anul 3, nr. 1-50)
1867-08-16 / nr. 33
Societatea literaria romana. Siedinti’a cea d’antâia. Dumineca, 6 augustu s’a tienutu in sal’a Atheneului cea d’antâia siedintia a societatei literarie, si cu acestu titlu ea s’a si tienutu intr’ unu modu solemnu. Arangiarea si decorurile salei erau aceleasi ca si la inaugurarea societatei, totu acele usiere gaze tricolore, plecandu din cele patru anghiuri ale plafonului salei, si acele diafanetele negre si albe, plecandu din midiloculu fiacarei lăture ale plafonului, pentru a se uni tóte, tricoloru falnicu si doliu duiosu, in midilocu intr’ unu rondu in care se confundau tóte aste colare, in indouiturele mai concentrate si întunecate ale veleloru. Suptu acestu rondu o acila naturala cu aripele desfasiurate, cu crucea in gura, unirea simbolicei credintie si a mantuirei cu ce’a a viteje, agerimei, marirei, tienendu cunun’a de lauru in ghiara, era adeverat’a acila romana, care in sborulu ei falnicu parea a protege cu aripile-i paterice drapelele tricolore nationale si a purta cunun’a victoriei loru. In fundulu salei era asiediatu portretulu M. 8. Carol in mărime naturala, d’a drept’a portretului M. Sale era unu tablou represintandu pe Remu si Romulu, copii hrăniţi de lupoica; d’a stang’a se vedea chart’a Romanimei, astufelu curau a vrutu Ddieu s’o însemneze pe oamentu: Moldov’a, Valachi’a, Transilvani’a, Besarabi’a, Bucovin’a, Muresiulu, Banatulu; multe priviri erau atîntite asupra acelei carte! Apoi, p’unu altu perete se vedea tabloulu represintandu pre Mihaiu Viteazulu calare, in proportiuni gigantice, cu privirea profunda, cu man’a intinsa, aretandu .... aretandu ce? Ni s’a parutu ca ’n directiunea aretata de mana sa, amu vediutu statu’a României, infasturata de tricoloru, ridicandu cu maiestate stindariulu ei victoriosu. Bustulu lui Vangheliu Zap’a si pastra loculu unde fuse inauguratu, in midiloculu siedintiei societatei, locu ce si-a sciutu dobendi prin fapt’a cea mai patriotica si maretia; elu a intielesu marimea tînt’a societatei literarie si d’ace’a marmur’a care represinta chipulu lui va siedea pururea in midiloculu societatei spre a aciua emulatiunea si a nu lasa s’adorma intentiunile bune, se se maia aventurile patriotice; imaginatiunea va da purure unu sufletu mare acelei marmure reci. 7 In ambele coltiuri ale salei in partea in care era tronulu erau doue stindarde de dimensiuni forte mari; pe celu din drept’a tronului era inscriptiunea latina : „Reduxit nos ad memoriam Sanguinis et patriae nostrae.“ (Limb’a ne readuse amintirea sângelui si a patriei nóstre.) Imperatorele lonitia alu Romano-Bulgariloru duse acesta in epistol’a sa catra Pap’a. Pe celu din stingă erau scrise aceste cuvinte ale lui. E Quinet: „La langue est leur titre de noblesse au milieu des barbares,“ (limb’a este titlululoru de nobletia in midiloculu barbariloru); ambe aceste inscriptiuni aminteau Romaniloru nobilea loru origine si le dicea se nu uite ca „nobleti’a obliga “! Stindarie mai mici pe cari erau asiediate scutirile tutoru judecieloru si partiloru Romanimei, erau asiediate de juru imprejurulu salei; pe suptu ele eraunustru de tablouri cari represintau pe toti omenii de cari se falesceRomânia si din distantia in distanta initialele M. S. Carol I, făcute din flori albe, pareau a duce acestoru mari Romani : „Suntu printre voi, cu voi, cu cugetările si aspirarile vostre inalte si patriotice.“ D’a drépt’a si d’a stang’a tronului se’naltiau doue gradare in forma piramidala pe cari erau asiediate c’o arta si unu gustu nespusu semnele tutoru sciintieloru, tutoru artiloru. Aci istori’a naturala, represintata in tóate ramurile ei, si totu aci instrumente necesarie sciintieloru esacte, spuneau spiritului c’acolo unde este constatarea, verificarea, prob’a, intunereculu si presupusulu dispăru. Dincolo belele arti: sculptur’a, pictur’a, music’a, spuneau animei cu natur’a a indiestratu pe omu cu elo - cinti pete mai mari inca de câtu acea a vorbei. Nu era o carte deschisa, o hârtie îndoita, unu obiectu aruncatu, care se nu vorbesca spiritului, intelegintiei si animei. In ambele anghiuri din fundu ale salei se inaltiau doue piedestale măreţie, acoperite de flori pe cari erau asiediate doue busturi ale lui Stefanu celu Mare; d’acolo principele omu mare, parea a direge totul Si-a veghia asupr’a destinateloru. Nu mai vorbimu d’acele frumóase manunchie de flori asiediate in vase pe nesce console elegante, unite intre ele de ghirlande de verdetia si de flori; d’acea mulţime de mici obiecte si amănunte cari încântau privirea prin art’a cu cari erau arangiate, si-a caroru frumusetie se simplu in anima daru se perdu a fi descrise. In fine, pentru a lasa imaginările se presupună ceea ce perde a fi descrisu, vomu adauge, ca d. V. A. Urechia a ingrijitu de toata arangiarea salei. Se revenimu inse la siedinti’a solemne a societăţii. Candu toti membrii fura presinti si unu publicu alesu umplu sal’a, corulu Conservatorului, cu acompaniare de orcestru, intona imnulu natiunalu. După cantarea imnului d. V. A. Urechia dede cetire diferiteloru relatiuni despre membrii ce n’au sositu inca, si unui mare numeru de felicitări si urari adresate societatii din tóate partile Romaniei. Dede apoi cetire si dare de seama a inaugurarei societatii. După acést’a domnulu Ministru alu Instructiunei publice, D. Bratianu, luă cuventulu si anunciu societatii si publicului, câ M. San’avenitu pentru ca nu s’au intrunitu inca toti membrii societatei literarie, si câ M. S. tiene multu a veni indata ce toti membrii voru fi intruniti. D-sa se adresă apoi catra membri societatii si, multumindu-le c’au ascultatu vocea României si s’au intrunitu in capitala, tienu unu discursu intreruptu de multe ori de aplause frenetice. După dlu ministru dlu Cipariu se urca la tribuna si făcu istoriculu limbei romane. Cele mai simpatice si caldurose aplause spuseră dlui Cipariu iubirea si inalt’a stima ce simtiescu toti pentru dsa. Dlu Heliade Radulescu defini limb’a, deosebitele ei alterări, modificări, perfectionâri si decadintie, din tote puntele de vedere si cu cunoscut’a dsale cunoscintia in asta materia. Aci se facil o pausa, in care dlu Balabanu elevu alu Conservatorului, cantâ acompaniatu pe piano cantulu lui Balcescu murindu, cuvinte de V. Alesandri, musica de Mizzetti. Dlu Balabanu are o forte frumósa si simpatica voce, cântă intr’ unu modu fórte placutu acést’a frumósa alta si fu aplaudatu cu căldură. Dlu Treb. Laurianu a luatu apoi cuventulu si a aretatu, cu dsa a sustienutu inca din 1859 necesitatea societatii literarie. După acéste a tratéza si dsa materi’a despre care a vorbitu si dlu Heliade si este aplaudatu cu căldură. Emininti’a sa arehiepiscopulu de Buzeu a luatu apoi cuventulu si a demustratu valoarea unei limbe, si cum innaluarea seu scăderea unei naţiuni se resimte din gradulu de cultura seu decadintia a limbei ei. Apoi amintesce, ca dlu Laurianu , in discursulu seu, a dîsu, cu bibliotec’a lui Constantinu Cornescu Olteniceanu, care contienea monuminte remarcabile pentru limb’a si literatur’a romana, s’a pierdutu. 33 397