Familia, 1893 (Anul 29, nr. 1-52)

1893-05-16 / nr. 20

232 Ca să te ’ntreb, femee, vre odată iubit-ai oare ’n vieata ta ? Ș-atunci ai înțelege poate De ce atât me doare c’ai plecat, De ce nici mângăere nu mai cat; Căci tu lipsind, îmi lipsesc toate! Te-ai dus și fără să-mi vorbesci Și fără să te uiți ce lași in urmă, Ah, am simțit că vieata mi se curmă... Nu m’ai iubit, nu me iubesci! D. C. Ollanescu. Onestitatea in artă. Conferinţă rostită la Ateneul Român din Bucureşci, in seara de 7/19 martie an. c. (Fine.) S^rândul acesta, că ceea ce faci este definitiv făcut, Isj^fcă opera, scăpată din mânile tale, se duce de-alun- gul veacurilor și umple lumea de resunetul vieţei şi bătăilor inimei tale, are ceva din solemnitatea şi fiorul judecăţii supreme a sfintei scripturi, — tresar, ca la strigătul unei trîmbiţe, şi, in faţa veacurilor şi a generaţiilor cari se desfăşură înaintea ta, simţi că te umple sentimentul unei evlavii adânci, de cutremuri de indoială şi de grijă că nu vei fi destul de pregătit, pentru a putea turnă in opera ta tot ce ai avut mai bun, mai mare şi mai sfânt in sufletul teu. Iată de ce unii artişti alerga toata viaţa lor după un ideal de frumuseţă, pe care nu-1 pot prinde şi realisă, decât fragmentar, in creaţiunile lor. Iată de ce sunt unii cari se chinuesc şi se consumă vecinie de setea şi dorul unei perfecţiuni pe care o intreved, şi cred un moment că au atins-o, dar nu pot să o apuce, ca o umbră ce lunecă din mâni, şi toată viaţa lor e acoperită de o melancolie inconsolabilă, fructul atâtor decepţii, atâtor visuri de deu, sfărîmate de gratiile puterei omeneşti. Doi oameni am cunoscut in ţara noistră, torturaţi de onestitatea şi religia artei lor, vecinie muncind şi vecinie nemulţumiţi de ceea ce au făcut, vecinie trişti: Eminescu in poesie, şi Grigorescu in pictură. Severitatea si munca acesta de concentrare si ar-I » ' monisare de forţe are o colosală importanţă in creaţiunile artistului; sorta şi vitalitatea lor atârnă de aci. Căci operile de artă se înmulţesc, şi viaţa nostră ca durată remâne aceeaş; ba, ca intensitate şi varietate de emoţiuni, am putea dice că ea curge din ce in ce mai repede şi mai agitată. — Intre operele de artă se incinge dar o crâncenă luptă pentru esistenţă. Noi sântem tot mai grăbiţi, viaţa e din ce in ce mai scumpă, şi când pe fiecare zi, din toate colţurile lumei civilisate, se aruncă o nouă recoltă de opere artistice, mii de volume pe dos, ca să nu vorbim decât de literatură, cari tote cer lectori, ne întrebăm, cu drept cuvânt, câte pagini din acest noiam de scrieri, câte din operile pe cari le admirăm noi azi, vor mai fi citite peste doue mii de ani ? — Desigur, cele mai multe vor pieri, se vor inneca prin volumul lor, prin restul lor de prisosuri, — şi nu vor scăpă decât acelea, cari au sorbit din viaţa autorului lor, sub cea mai condensată formă, cea mai puternică şi mai sinceră emoţiune. Aşa dintr'un tumult pe glasuri, cari ne ameţesc audul, un singur ţipăt de durere s’ar distinge şi s'ar audi desluşit, peste amestecul de vorbe neînţelese. Şi să nu se creda, domnelor şi domnilor, că eu fac aci deosebire cari de obiceiu se fac in discuţiile estetice, intre fondul şi forma unei lucrări de artă, a unei scrieri literare, in special. Prea s’a luat de-a bună comparația atât de des întrebuințată intre o haină și vorbele cari notază, esprimă o idee. — Dacă e vorba de comparație, puneți in loc de haină corpul însuș — vedeți ce deosebire — s’ar parea că am lăsat ideea intr’o toaletă cât se poate de neconvenabilă, și cu toate acestea am fi mai aproape de adevăr. Totă ideea, totă emoțiunea, are, in însuș fondul ei, și forma, după cum o semânță, scuturată dintr’o floare uscată, poarti intr’ânsa forma desăvârșită a intregei flori: in încăperea ei mică doarme rădăcina, tulpina și toate organele, colorile şi inflorescenţa plantei de pe care s’a scuturat, îi trebue doar pământ, şi sare, şi timp ca să se desvolte. Ceea ce ni se pare nouă că sânt idei, pe cari nu le putem esprima, sânt probabil produsul unui număr insuficient de vibraţii in celulele noastre nervoase, prea puţin incăldite, prea puţin oscitate, pentru a descărca un act complet de gândire clară ... in tot caşul sânt numai nebulosităţi intelectuale, stări embrionare, idei in perspectivă cari aşteptă să fie frisate, incăldite şi lăsate să inflorăscă. Ne spunea deunădi dramaturgul nostru Caragiale: «Me opresc uneori la o scenă... uşora, o văd, — doi oameni, necăjiţi de mult unul pe altul, se întâlnesc faţă in faţă, şi vor să se jefuiască, încep dialogul şi scriu, muncesc la el o săptămână, doue, trei, văd că nu merge, cerc să îndrept, să dreg trasele ba ici, ba colo, recitesc: nu e asta. Intr’un târdiu, de-odată par că mi se luminăză tot, şterg ce am scris şi reiau d’a capo — vorba autorului — şi scriu, de nu pot să prididesc — şi simt că e viu, că e adevărat, că e aşa. Vedi că de astădată nu me mai necăjesc şi nu mai lucrez eu pentru doi, — acei doi s’au ales şi s’au limpedit in mine; îi văd gesticulând, s’au aprins, acum se cărtă ei, şi eu îi ascult şi scriu». Scena, aşâ cum eră intâiu, ar fi fost o recoltă culăsă de crudă, şi Caragiale nu e din acei cari se lăcomesc la aşâ ceva. — El... mai bine lasă fructele să se usuce pe copac. Artiştii sânt cultivatori de ideii Viaţa samănă mereu, — şi sămănă amestecat, şi grâu şi neghină, şi flori parfumate şi buruene otrăvitoire. — Artistul alege, fertilisază, cultivă, pliveşce — şi mai ales pliveşce. Acesta constitue onestitatea recoltei lui artistice. Şi nu putem spune in de-ajuns cât de mare şi de însemnat este rolul acesta de critic sever şi neindurat, care cumpăneşce puterile artistului şi hotăreşce selecţiunea gândurilor lui. Cum să nu se ingrijescă el de ce alege şi cultivă pe stratul ce i s’a încredinţat, când se gândeşce că opera lui îşi va scutură peste atâtea capete ideile, seminţi cari vor germina şi vor resări mereu, împingând astfel recoltă după recoltă, energie după energie in eterna ondulaţie a vieţei. Sânt opere literare, cari trăesc mai mult decât poporul şi decât limba in care s’au scris. De mult au dispărut Elenii şi limba lor e marta, cu toate acestea — prisosul de energie al acelui neam mare, ceea ce a covârşit peste combustibilul necesar pentru întreţinerea formelor peritare ale vieţei şi s’a prefăcut in artă senină şi inalterabilă, trăesce, fertilisăză şi scutură de mii de ani peste caprtele atâtor generații seminți de fungine- FAMILIA Anul XXIX.