Familia, 1899 (Anul 35, nr. 1-52)

1899-06-27 / nr. 26

310 FAMILIA cât de neînsemnate, îşi au importanţa lor deosebită, pentru a putea pronunţă o opinie exactă şi întemeiată asupra artistului şi a operelor lui. Lipsind aceste de­talii, ne lipseşte cheia ce ne deschide camera cu bo­găţiile şi ne duce la cunoaşterea isvorului psihic, din care sunt scoase petiile nestimate. La streini nu este astfel. Viaţa scriitorilor altor popoare culte, este o carte deschisă. Toate rasele vieţii lor, atât partea cea lumioasă cât şi cea opacă, sunt expuse până în cele mai mici amănunte. Memorii, bio­grafii, colecţii de scrisori către rudenii şi amici oferă material bogat criticului literar ca şi psihologului. Criticii lui Goethe, de pildă, operează cu date aproape matematice. Ei au la îndemână înainte de toate celebra autobiografie ,Wahrheit und Dichtung, care chiar şi ca lucrare de artă întrece ori­ce me­moriu. (Bine­înţeles, memorii cari nu mai sunt scrise în genul confesiunilor Sf. Augustin sau al acelora lui Rousseau.) Pe lângă acest memoriu, criticii şi cetitorii dispun de sute de biografii, dintre cari amintim cele mai importante datorite scriitorilor Jung-Stilling, H. Grimm, Lewes, Düntzer şi în sfârşit Richard Meyer, cari au elucidat toate paginile vieţii lui Goethe. în aceste biografii vom găsi însemnată ca într’un călindar aproape fiecare toi din viaţa marelui poet german. Cu aceste detalii în mână scrutătorul şciinţific comentează pe­­Faust“, iar între cetitorul laic şi autor s’a stabilit o intimitate desevărşită, căci nimic nu mai e necu­noscut înaintea lui, nimic neexplicabil. între noi şi poeţii noştri există înse un câmp ne­cunoscut. Cetim productele lor, fără a cunoaşte cau­­salitatea dintre ele şi autor. Suntem osândiţi a reduce totul la fantasie şi puterea de concepţiune a poetului. Le preamărim talentul poetic, fără a mai întreba de toate acele mărunte peripeţii, cari i-au determinat felul de a vieţui şi de a scrie, desvoltându-i talentul în o anumită direcţie. Meşterii criticei noastre s’au apucat deadreptul a trată operele poeţilor noştri din înălţimea teoriilor şci­­inţifice, lăsând în desconsiderare aproape complectă substratul psichologic, amănuntele din viaţa poeţilor. Ca pildă eclatantă amintim pe Eminescu. Asupra iubitului nostru poet s’au scris cele mai copioase cri­tici, fără înse a se fi scris o singură biografie mai mare, inhibată cu amănunte din viaţa lui cea atât de bogată în materie demnă de amintit. Nu ştim aproape nimic despre anii de studiu petrecuţi la Cernăuţi, Blaş şi la Viena; nimic despre relaţiunile lui familiare, des­pre viaţa lui intimă şi deprinderile particulare acasă şi în societatea amicilor. .Scrisorile­ publicate în edi­ţia Şaraga, departe de a umple un gol atât de simţit în literatura noastră, sunt publicate de mâni neprice­pute şi fără nici o chibzuinţă, încât deocamdată ar fi putut rămâne în manuscris. Sunt greci de alte detalii a căror desvălire o aş­teptăm. Eminescu a avut la Viena amic pe dl Slavici. Oare dl Slavici să nu aibă nimic de spus despre ami­cul seu, lucruri ce ar fi de interes deosebit pentru li­teratură? La Cernăuţi pe dl T. V. Stefanelli, care este în poziţie a desvăli un tesaur de amintiri. La Bucu­­reşci şi la Iaşi, Eminescu a avut un şir de amici li­terari, între cari pe congenialul Caragiale. Oare nici dl Caragiale nu are cunostinţă de detalii de interes public din viaţa celui mai nobil tovarăş ce l-a avut? Şi a avut Eminescu ucenici o droae şi un mare număr de admiratori cari îl cunosceau personal. Oare dl Vlahuţă, distinsul urmaş al lui Eminescu, să nu aibă nici o amintire demnă de descoperit? Şi câţi alţii nu mai sunt cari ar putea contribui la reconstruirea biografiei celui mai genial poet al na­ţiunii noastre ! Timpul în care Eminescu împreună petrecea cu cei amintiţi, e încă recent. Cei zece ani, împliniţi as­­tăzi­, nu vor fi şters mult din memoria lor. Toate vor­bele şi îndeletnicirile, toate dorinţele şi visurile lui Eminescu le-au fost cunoscute. Toate aceste împreună alcătuesc un tesaur, pe care dacă nu ni-l descoperiţi şi noue, generaţiunii mai tinere, ne despoiaţi de o lume întreagă de cunoştinţe. Astăziî, când serbătorim memoria marelui nostru poet, avem dreptul a ne adresa voite tuturor, cari fe­riciţi aţi fost a-1 avè în mijlocul vostru, arătându-ve datoria ce o aveţi faţă de Eminescu, faţă de literatura română şi faţă de noi. Scrieţi amintiri şi daţi-ne icoana complectă şi adevărată a lui Eminescu! D­oamna L., domiciliată în strada Ştirbei şi-Vodă din , Bucureşci, la care Eminescu stătuse în locuinţă înainte de a căda pentru a doua oară bolnav, are cunoştinţă positivă, că poetul a lăsat în urma sa mai multe manuscrise, presă şi versuri. Aceste manusrise numita doamnă le-a adunat în teancuri şi le-a pache­­tat într’un geamantan. După moartea lui Eminescu, nestiind ea cui să se adreseze, fiind­că nu cunoscea rudele lui, doamna L., a ţinut la sine încă vre­o trei luni mica avere a poetului, până ce într’o­şoi au venit trei domni şi dându-se drept prietini ai reposatului, au cerut să li se predea cărţile şi manuscrisele lui. Doamna L. le-a predat tot, fără a-şi reţină nici o slovă şi fără a mai cercetă, dacă aceşti­­prietini* erau ere^i legali şi autorisaţi sau nu. Ba, buna credinţa acestei femei a fost atât de mare, încât nici de numele­­prie­tinilor*, n’a mai întrebat. Chestiunea e foarte misterioasă. După cât ştim, până acum nu se cunosc acei prietini, posesori ai manuscriselor lui Eminescu. încă nimeni n’a spus în public, unde se găsesc lucrările inedite ale lui Eminescu, — despre cari doamna L. cu siguranţă ştie că există. în public a transpirat numai atât, că un fruntaş literat şi bun cunoscător al lui Eminescu, posedă vre-o 15 poesii inedite de-ale poe­tului, pe cari are de gând a le scoate la iveală mai târziui. în faţa acestor stări de lucruri ne credem în drept a întreba: 1. Cine sunt acei­­prietini*, acei fericiţi şi egoişti posesori ai unor hârtii de valoare atât de mare pen­tru literatură ? 2. Este oare vorba de un egoism rel-înţeles, de vanitatea de a avèa în archivul privat scrieri inedite de-ale genialului nostru poet, sau misterioşii prietini reţin acele hârtii în scopul meschin de a le utiliză şi preface în bani, îndată după ce întră prescripţia drep­tului de autor. Somăm pe cei ce vci fi da, în privinţa aceasta, lă­muririle necesare, să o facă fără nici o reservă şi con­sideraţie la persoane, căci vor aduce astfel un mare serivciu literaturei şi memoriei aceluia, pe care astăzi cu slavă îl amintim. La cine sunt manuscrisele lui Eminescu? Anul XXXV.

Next