Flacăra Iaşului, august 1954 (Anul 10, nr. 2470-2494)

1954-08-15 / nr. 2482

Pag. 2 La începutul noii stagiuni teatrale încă pe timpul regimului absolu­tist al boierimii feudale, Vasile A­­lecsandri afirma cu tărie că „teatrul este tribună ... organ spre biciuirea moravurilor rele şi a ridicolelor so­cietăţii noastre“. Au trecut de atunci mulţi ani, în care arta teatrală de la noi a prins aripi şi s-a dezvoltat da­torită dragostei şi muncii devotate a unor mari artişti şi animatori pro­gresişti ca Matei Milo, C. Cara­­giale, M. Eminescu, I.L. Caragiale, precum şi toată pleiada de actori străluciţi pe care i-a dat scena naţio­nală. Ei au avut, însă, de luptat îm­potriva ostilităţii moşierimii şi a bur­gheziei, împotriva repertoriului cos­mopolit — decadent pe care-l impu­neau clasele exploatatoare sau an­­trepenorii de spectacole care nu ve­deau în teatru decît o afacere comer­cială. Abia după 23 August 1944, teatrul romînesc şi-a găsit drumul său ade­vărat. La Iaşi, mişcarea teatrală s-a dezvoltat în anii puterii populare şi a dus la obţinerea unor bogate suc­cese. Teatrul Naţional din Iaşi, tea­trul cel mai vechi din ţară şi cu o puternică tradiţie realistă, stator­nicită de Matei Millo şi de învăţăceii lui a ajuns la o mare dezvoltare. Publicul spectator care umple acum sălile de teatru aplaudă cu en­tuziasm un repertoriu bogat, modern şi clasic, de la Shakespeare, Goldoni, Gogol la Alecsandri şi Caragiale, de la Gorki, Simonov, Kornelciuc la ul­timele realizări ale dramaturgiei noastre noi. Pătrunderea aceasta lar­gă a teatrului în gustul maselor ara­tă valoarea spectacolelor de astăzi, arată progresele meşteşugului actori­cesc, însufleţirea cu care oamenii scenei s-au pus în slujba poporului. Anul acesta, Teatrul Naţional îşi va desfăşura activitatea pe încă o scenă, la casa de cultură „Ion Creangă“ din Tataraşi, în afară de turneiele periodice şi de ieşirile pe teren, în fabrici şi la ţară. Dar în anii ce au urmat eliberării, şi ca o consecinţă a eliberării, în Iaşi au luat finţă încă două teatre noi. Deplina egalitate în drepturi a cetăţenilor aparţinînd mi­norităţilor naţionale cu cetăţenii de naţionalitate romînă a dus şi la des­cătuşarea culturală a acestor minori­tăţi. De aceea în oraşul nostru s-a înfiinţat şi s-a impus ca o instituţie de seamă Teatrul Evreesc de Stat, pentru populaţia de limbă idiş. De o mare importanţă pentru educarea copiilor este şi teatrul de Păpuşi, creat de asemenea în anii de­ după 23 August 1944.­­ Toate aceste unităţi artistice din oraşul nostru pornesc acum din nou la muncă. Cu acest prilej trecând în revistă izbînzile şi greutăţile înregis­trate pînă în prezent, confruntînd realizările cu scopurile propuse, tre­buiesc fixate obiectivele noii stagiuni Şi astăzi, ca şi pe vremea lui Alec­sandri, teatrul este o tribună. Astăzi însă această tribună trebuieşte văzu­tă mai larg. Ea nu tinde numai să biciuiască, ci să şi clădească. Pe lingă misiunea de a înfăţişa în mod critic societatea trecutului, pe lîngă sarcina de a lupta şi împotriva acelor moravuri rele care mai dăinuie în societatea noastră, teatrul are drept scop şi sezisarea noului care se naşte sub ochii noştri. înfăţişarea unor piese are să oglindească cu putere realitatea de azi, măreţia bilelor pe care le trăim, ajutînd la dezvoltarea orînduirii şi a conştiinţei socialiste iată sarcina cea mai de frunte a tea­trelor. In acest scop, se impune, în primul rînd, o bună alcătuire a re­pertoriului, care să cuprindă şi lu­crări ale dramaturgiei noi. Succesele cele mai răsunătoare ale Teatrului Naţional în stagiunile trecute sunt acelea obţinute cu „Chiriţa în pro­vincie“, „Ochiul babei“, „Vlaicus Vodă“, piese care înfăţişează trecu­tul. In viitorul apropiat trebuie să se ducă lupta pentru scoaterea la lumi­nă şi reprezentarea cu acelaşi succes a unor piese care oglindesc frămîntă­­rile vieţii de astăzi. Dispunem de toate elementele necesare pentru a­­ceasta. Se impune însă, mai multă stăruinţă din partea conducerilor de teatre. Pe această linie Teatrul E­­vreesc din Iaşi a avut o reali­zare : spectacolul „Familia Grun­­wald“ de E. Bruckstein, care, cu toate lipsurile textului, a izbutit să intereseze fiindcă se referea la o se­rie de probleme vii şi actuale. Dru­mul acesta trebuieşte însă continuat cu mai mult curaj, cu mai multă ho­­tărîre. Acţiunea de sprijinire a dra­maturgiei noi, a realizărilor autori­lor locali trebuie să fie curăţată de caracterul­ ei formal şi dusă pînă la capăt. Consiliile artistice ale teatre­lor au datoria de a se interesa şi de a insista pentru ca lucrul asupra pie­selor noi pe care le propun Ministe­rului Culturii spre aprobare să nu ajungă la un punct mort. Dar munca formală, de faţadă, tre­buie înlăturată şi în activitatea artis­tică, îndeplinirea justă a planurilor de muncă, trebuie să însemne neapă­rat o realizare în plus fie în ceea ce priveşte progresul profesional al ac­torilor, fie interpretarea pieselor. Comitetele sindicale, comisia de protecţia muncii trebuie să se preo­cupe şi de problemele legate de asigurarea condiţiilor optime de lu­cru în teatre. Organizaţiile de partid şi comite­tele de instituţie au sarcina de a spri­jini conducerea în crearea acestor condiţii de muncă, în acţiunea de ri­dicare a nivelului profesional al ac­torilor şi regizorilor şi în justa apre­ciere a locului pe care fiecare anga­jat îl ocupă în sinul colectivului. Munca de popularizare a specta­colelor, mobilizarea spectatorilor, tre­buie să capete forme mai variate, linele spectacole cu discuţii, prezen­tările mai ample, şi mai vii în pro­grame şi afişaj, folosirea fotografii­lor, a celorlalte metode de agitaţie vizuală, convorbirile între artiştii de frunte şi spectatorii pot duce la o şi mai mare popularizare a teatrului. Pe măsură ce publicul se intere­sează mai mult de teatru trebuie să sporească şi exigenţele faţă de nive­lul reprezentaţiilor şi pentru înlătura­rea denaturărilor obişnuite încă după premiere. Evitarea oricăror compro­misuri la distribuţii, trecerea la me­tode concrete de înlăturare a lipsuri­lor în interpretarea în cadrul cercu­lui de studii „Stanislavsch­i“, iată o serie de mijloace care folosite cu con­vingere şi dragoste de muncă , pot duce la realizări superioare, care să corespundă cerinţelor maselor şi sar­cinilor pe care partidul le pune oa­menilor de artă din patria noastră liberă. N. BARBU AI. 2482/BACARA IASULUI Cartea — prieten al ţăranului muncitor Munca la aria Nr. 1 din comuna şoară într-un ritm intens. In clipele biblioteca ariei, unde sunt îndrumaţi Ungureanu, să citească unele broş Cotnari, raionul Hîrlău, se desfă­­de răgaz, ţăranii muncitori vin la de către bibliotecarul satului, M. uri agrotehnice. Decada culturii romîneşti consti­tuie un prilej de punere în lumină a biruinţelor înregistrate de scriitorii şi de editurile noastre în cei zece ani care au trecut de la eliberare. De aceea, vitrinele librăriilor, standu­rile de cărţi, bibliotecile oferă în zilele decadei un aspect bogat şi plin de varietate. Mai ales sunt prezentate ultimele lucrări apă­rute, datorate scriitorilor noştri ca şi o serie de traduceri din operele mari­lor scriitori casici universali. Astfel, Editura de Stat pentru li­teratură şi artă înfăţişează volumul de „Teatru“ al dramaturgului M. Da­­vidoglu. Piesele acestuia prezintă as­pecte tipice ale vieţii noi din Repu­blica noastră. Volumul cuprinde lucrările„O­­mul din Cental“, „Zaporul“, „Flăcăul de pe Ceanul Mare“, „Steagul de pe munte“, „Minerii“, „Cetatea de foc“, „Schimbul de onoare“ precum şi cî­­teva comedii într-un act. Volumul de poezii „Cîntecele pă­durii tinere“ al lui Eugen Jebe­­leanu — cuprinde versuri care se înmănunchiază în jurul unui imn în­chinat tineretului în lupta pentru pace şi pentru un viitor fericit. Vo­lumul a apărut în Editura Tineretu­lui. Editura de Stat a adunat în vo­lum o serie de articole şi studii ale lui M. Novicov apărute din 1948 pînă azi — referitoare la diferitele aspecte ale literaturii noastre noi (în prima parte a volumului) şi la literatura rusă şi sovietică (partea a doua a cărţii). CARNET CULTURAL Literatură nouă Antologia poeziei romîneşti de la începuturi şi pînă astăzi Singura lucrare de acest gen din literatura noastră, Antologia poeziei romîneşti de la începuturi pînă as­tăzi este o oglindă a dezvoltării poe­ziei realiste din patria noastră. Antologia cuprinde creaţiile unui mare număr de poeţi, de la cei dintîi alcătuitori de stihuri Varl­aam şi Do­­softei, poeţii Văcăreşti, pînă la poe­ţii din jurul primului război mondial. Alături de marii maeştri ai poeziei noastre M. Eminescu, G. Coşbuc, V. Alecsandri, Gr. Alexandrescu, figu­rează Anton Pann, Cezar Boliac, D. Bolintineanu, C. Negruzzi, B.P. Haş­­deu, I. L. Caragiale, Al. Vlahuţă, Şt. O. Iosif şi alţii. „Barbu Lăutaru“ Autorul prezintă în acest scenariu literar momente din viaţa lui Barbu Lăutaru, neîntrecutul interpret al cîn­­tecului popular. Din documentele vremii şi, în spe­cial, din cele ce s-au transmis din generaţie în generaţie, Dumitru Cor­­bea a creat figura renumitului cîntă­ Sunt prezenţi de asemenea o serie de poeţi care au creat sub influenţa clasei muncitoare ca D. Th. Neculu­­ţă, Păun­ Pincio, N. Beldiceanu, Tra­­ian Demetrescu, precum şi alţii mai puţin cunoscuţi ca George Baconzi, C. Bălăcescu, G. Creţeanu, Al. Depă­­răţeanu. Minunatele creaţii ale poeziei noas­tre populare: Mioriţa, Meşterul Ma­nole, Toma Alimoş, cîntece şi doine, pline de farmec, deschid paginile a­­cestei vaste antologii. Volumul cuprinde note bibliogra­fice ale tuturor poeţilor cuprinşi în antologie, de D. Corbea ret popular, care a entuziasmat pe cei mai mari muzicieni ai timpului. Dramatica existenţă a lui Barbu Lăutaru este redată în strînsă legă­tură cu viaţa robilor şi clăcaşilor din mijlocul cărora s-a ridicat — crunt asupriți şi împilați de boieri­mea feudală. Decada manifestărilor culturale Deschiderea festivă a decadei la Huşi Deschiderea festivă a decadei ma­nifestărilor culturale în cinstea celei de a 10-a aniversări a eliberării pa­triei a avut loc la Huşi în sediul bibliotecii raionale. Au luat parte la această festivitate activişti de partid şi de stat, lucrători pe tărîm cultu­ral, precum şi numeroşi oameni ai muncii. Deschizînd adunarea, tov. M. Foca, activist al comitetului sindical regio­nal, a vorbit despre importanţa zilei de 23 August. Tov. Iancu Luţă, şeful secţiei cul­turale a sfatului popular raional, a înfăţişat apoi unele aspecte ale în­floririi culturale în cei 10 ani care au trecut de la eliberarea ţării noas­tre în raionul Huşi. In anii regimu­lui democrat popular au fost înfiinţa­te în cuprinsul raionului peste 30 de şcoli elementare şi medii, unde în­vaţă un număr de peste 10.000 de copii ai oamenilor muncii. De aseme­nea, s-au construit internate pentru şcolari, cămine de zi pentru copiii celor ce muncesc, precum şi 12 gră­diniţe sezoniere. Cartea a devenit un bun al maselor largi populare. Numai de la începutul acestui an biblioteca raională a fost înzestrată cu 2000 vo­lume, iar numărul cititorilor acestei biblioteci a crescut la 1500. In fiecare sat din cuprinsul raionului funcţio­nează cămine culturale înzestrate cu biblioteci, aparate de radio, materia­le sportive etc. Succese de seamă au fost obţinute şi în cadrul recentului concurs al căminelor culturale. După conferinţă a fost vizitată ex­poziţia de cărţi organizată în cadrul decadei manifestărilor culturale, iar echipa artistică a casei raionale de cultură a prezentat un frumos pro­gram artistic. In oraşul Huşi, precum şi în nu­meroase comune ca Avereşti, Vut­­cani etc. au fost deschise bazate şi expoziţii de cărţi şi au avut loc ma­nifestări culturale. " Expoziţii de artă populară Ne mai despart puţine zile de ma­rea sărbătoare a eliberării patriei noastre. Sute de oameni ai muzicii de la o­­raşe şi sate participă cu drag la concursul de artă populară pe tema „Prietenia Romîno-Sovietică”, orga­nizat în cinstea zilei de 23 August. De cîteva zile, in satul Dobrovăţ, raionul Codăieşti, s-a deschis o fru­moasă expoziţie în sala­ căminului cultural, unde sunt prezentate peste 50 de obiecte. Printre lucrările expuse, de un real succes se bucură obiectele con­fecţionate de tov. Chelaru Elena, Pa­vel Guzu, Aurica Dimitrevici şi alţii­Astfel de expoziţii s-au deschis şi in comunele Grozeşti şi Bohotîn tot din raionul Codăieşti. ELENA IBRIAN corespondentă O interesantă expoziţie a fost deschisă şi in Ţibăneşti, raionul Ne­greşti. In sălile căminului cultural „I. C. Frimu” vin zilnic ţăranii mun­citori şi colectiviştii din sat sau din împrejurimi pentru a vedea frumoa­sele obiecte expuse. Cinstind marea sărbătoare a eli­berării, harnicele colectiviste şi ţă­rance muncitoare din Ţibăneşti au confecţionat frumoase obiecte de artă populară. Cele­­mai preţuite de vizitatori din lucrările expuse sînt covoarele colec­tivistei Iancău Aurica, tabloul lucrat pe pînză cu mătasă de tov. Aurica Opre şi faţa de masă brodată de în­văţătoarea Paula Burlacu­. GH. DAVID corespondent Dezvoltarea sportului in regiunea noastră activitatea sportivă era slab dezvoltată in timpul regimuri­­lor burghezo-moșie­­reşti care făcuseră din sport un privi­legiu al claselor ex*­ploatatoare. Așa după cum arată graficul alăturat, in ultimii ani au fost dobîndite succese în­­semnate în lărgirea bazei de masă a mișcării sportive. Cultura fizică și sportul — care con­tribuie la educarea omului nou—a de­venit astăzi un bun al maselor largi populare. unei literaturi realist-socialiste Pe drumul de DEMOSTENE BOTEZ Evenimentul istoric de la 23 Au­gust 1944, schimbind radical orin­­duirea economică, a adus şi o revolu­ţie în gindire, în iartă, in literatură. Revoluţia socialistă a pus acut pro­blema luptei în contra ideologiei bur­gheze in toate formele ei de manifesta­re şi deci şi în artă unde dominau în voie tot felul de curente decadente, pre­cum formalismul, cosmopolitismul, naturalismul. In această luptă, literatura a găsit o bază in literatura populară, in folclor, in clasicii noştrii (Creangă, Eminescu, Caragiale, Coşbuc, Mihail Sadoveanu etc.) şi în literatura ne­oficială a scriitorilor critico- realişti, adică în moştenirea literară, sănă­toasă, progresistă, din trecut. Literatura de după 23 August 1944 nu s-a dezvoltat astfel, pe loc gol. Ea şi-a tras o serie de învăţăminte din această moştenire preţioasă, realizând însă un salt calitativ îna­inte, insuşindu-şi metoda realist-so­­cialistă după exemplul literaturii so­vietice.­Metoda realist-socialistă în­ artă caracterizează concepţia socialistă a artei şi rolului ei, caracterul popu­lar şi militant al artei. Trecerea la revoluţia socialistă, cu ascuţirea luptei de clasă, cu des­fiinţarea puterii economice a marii industrii şi a moşierimii, la noile concepţii politice şi sociale pe care le pune construirea socialismului, a ridicat noi valori n­orale, răsturnind im im­piet vechiul tabel de va* Dacă din scriitorii din trecut, M. Sadoveanu, Cezar Petrescu A. Tom­a şi M. Ben­inc, care în operele lor dinainte de 23 August 1944 şi-au pus arta în slujba luptei de eliberare a poporului, şi-au sporit în liberta­te avîntul creaţiei lor, alţi scriitori care au scris între cele două războaie precum:­­Zah­aria Stancu, Eusebiu Cam­ilar, Ion Călugăru­, Cicerone Theodorescu, Eugen Jebeleanu­, Maria Banuş, Radu Boureanu şi alţii, s-au îndrumat pe drumul creaţiei realiste. întreg acest grup de scriitori, prin­tre care se numără fruntaşi consa­craţi ai literaturii noastre, au dezvol­tat după 23 August 1944 bunele tradiţii literare, aducînd un aport de mare valorm noii literaturi. Dar istoricul eveniment de la 23 August 1944 a adus prin tot ceea ce a urmat, transformări radicale în compoziţia masei cititorilor şi a în­cetăţenit în literatură nu numai con­cepţia unui om, a unui personaj nou, pozitiv, dar munca însăşi ca cel mai copleşitor personaj. Realizările socialiste, lupta dusă pentru ele, noua concepţie despre om şi artă, integrarea scriitorilor în pri­mele rînduri ale luptei pentru socia­lism, naşterea unui nou cititor, noua concepţie despre muncă,­ s-au cerut cu putere oglindite în literatură. Cititorul­ nou, direct interesat în victoria socialismului care cunoaşte realitatea clocotitoare, în veşnică transformare şi progres, a cerut şi scriitori noi, şi o literatură nouă, ţişnind din însăşi viaţa. Poporul şi-a creat singur cântăreţii propriei lui vieţi, propriilor lui lupte, cîntâreţi legaţi de mase, de viaţa, de unitatea de luptă şi de ţel. Şi, ca niciodată în vreo literatură, au crescut ca din pămint noi forţe literare, care au erupt cu o putere neîntîlnită chiar de la primele înce­puturi : Dan Deşliu, Veronica Porum­­bacu, Eugen Frunză, Mihu Dragomir, Victor Tulbure, Al­ Andriţoiu ş.a., in poezie, Petru Dumitriu, Al. Jar, Em. Galan, Dumitru Mircea, Marin Preda, în proză. In felul acesta s-a închegat un front larg şi puternic de luptă lite­rară. Călăuzită de însăşi mase, care cer cu sete o literatură care să oglin­dească just şi consecvent munca şi viaţa lor, şi folosind metoda realist­­socialistă, literatura a luat un mare avînt. Varietatea noilor aspecte de viaţă, puterea cu care se pun noi şi noi probleme, şi interesul pe care masele il arată pentru toate aceste probleme, au oferit scriitorilor şi a neînchi­puit de vastă tematică şi un număr de cititori necunoscut mai înainte.­in primii ani de luptă a instaură­rii puterii clasei muncitoare, şi în focul acelei lupte, literatura a fost la un moment dat ameninţată de pro- , letcultism. Dar experienţa din Uniu­nea Sovietică, bunele noastre tradiţii literare, au lichidat repede această deviaţie. Eliberată de constrângeri, directe, şi indirecte, redată în totalitatea ei poporului şi vieţii, literatura de după 23 August 1944 a cunoscut un mare avînt. Ea crescut ca niciodată în conţi­nut, în forma artistică, la puterea ei de pătrundere. In conţinut, ea a cîştigat orien­­tîndu-se spre realitate, spre lupta maselor muncitoare , împotriva for­ţelor reacţionare, spre participarea la realizările oamenilor muncii, spre o artă militantă. Părăsind poziţiile astrale ale artei pentru artă şi coborîndu-se pe pă­­mint, în mijlocul vieţii, în chiar clo­cotul ei, literatura s-a îmbogăţit cu o seamă de idei preţioase, a devenit o manifestare vie, fecundă, o forţă mo­trice care ajută mersul înainte al so­cietăţii, începuturile nu au fost uşoare. Primele mari opere literare , romanul „Desculţ” al lui Zah­aria Stancu şi romanul „Negura” al lui Eusebiu Ca­­milar, s-au mărginit doar la prezen­tarea, liberă de astă-dată şi deci mai amplă­ şi mai adevărată, a reali­tăţii. Ele sînt însă romane aparţinînd realismului critic, unul înfăţişînd realist viaţa de mizerie şi suferinţă pe care a dus-o ţărănimea muncitoare în regimul trecut, cealaltă demascînd un război şi barbariile fasciste. Drumul realismului socialist a fost deschis de o bogată creaţie nuvelis­tică, datorită în special apariţiei unui însemnat număr de prozatori tineri, care au prezentat în operele lor lupta eroică a poporului pentru construi­rea socialismului. Volumele de nuvele „Nopţile de iunie” şi „Vînătoarea de lupi” ale lui Petru Dumitriu ilustrea­ză strălucit succesele prozei noastre pe noul ei drum. In „Nopţile de iu­nie“ e zugrăvită lupta în jurul înfiin­ţării primelor gospodării colective, apare pentru prima oară în literatura noastră, în Ion Lepădatu, figura ţă­ranului sărac în care s-a trezit, con­ştient, lupta de clasă. Odată pornită pe această cale, li­teratura s-a îmbogăţit cu noi romane, printre care cităm „Sfîrşitul jalbelor“ al lui Alexandru Jar, „Zorii robilor” şi „Bărăgan” ale lui V. Em. Galan, „Lanţuri“ al lui Ion Pas, „Drum fără pulbere“ al lui Petru Dumitriu, „Cumpăna luminilor“ al lui N. Jianu, „Oţel şi pîine“ al lui Ion Călugăru, în care sînt consemnate luptele din trecut ale clasei muncitoare ca şi munca eroică din prezent, de la gos­podăria agricolă colectivă, pînă la crearea importantului centru siderur­gic de la Hunedoara. , Iar mai presus de toate acestea, se situiază noua operă a maestrului Mihail Sadoveanu, cu „Nicoară Pot­coavă“, roman de evocare istorică, în care transpar criminalele unel­tiri ale boierilor în contra acelor, domnitori care-și bizuiau domnia pe dragostea şi aspiraţiile de libertate ale mulţimilor, cu „Nada florilor“, în care este descris un episod din răscoalele ţărăneşti de la sfîrşitul veacului al XIX-lea şi mai ales cu romanul „Mitrea Cocor“, azi cunos­cut în lumea întreagă. Poezia s-a adaptat mai greu nou­lui conţinut al vieţii. Tiparele vechi, ca şi vechea concepţie despre artă, au încătuşat întrucîtva dezvoltarea poeziei noi, pînă ce îndrăzneala ti­nerilor poeţi a spart vechile forme, dînd poeziei noi nu numai conţinu­tul cerut de noile aspecte ale vieţii, dar şi o formă nouă. In această privinţă, poezia de as­tăzi a făcut apel la izvoarele ei cele mai autentice şi mai artistice, la po­ezia populară, utilizînd formele poe­tice ale folclorului, în mod creator şi cu mult succes. Cititorii au găsit astfel în noua formă, o poezie mai apropiată lor, în care au simţit ecoul viu al rezonan­ţelor poetice de veacuri. Au regăsit în sfîrşit o limbă curată, pe înţelesul lor, limba strămoşească, cu toată bo­găţia ei de nuanţe şi de imagini. Poezia nouă s-a înfrăţit în formă şi în conţinut cu balada, cu doina, cu cîntecele bătrîneşti, fără a pierde gri­ja­ unei înalte realizări artistice. Po­eţii au făcut ceea­ ce a făcut George Eunescu în simfoniile lui. In felul acesta, poporul a regăsit în poezie mijlocul tradiţional de ex­primare a celor mai înalte aspiraţii şi sentimente. Mulţi dintre poeţi­ de astăzi au a­doptat genul baladelor populare, în care „autorul anonim“ nara în ver­suri viaţa şi isprăvile glorioase au­ eroilor populari. Pe acest drum, poe­zia a ajuns la poemul de mari di­mensiuni, în care poeţii prezintă cli­purile şi faptele unor eroi populari nu numai din trecutul de luptă a poporului, dar şi din lupta şi realiză­rile de astăzi. „Cîntec pentru tovară­şul Gheorghe Gheorghiu-Dej“ al lu Beniuc, „Lazăr de la Rusca“ şi „Mi­nerii din Maramureş“ ale lui Dan Deşliu, „Bălcescu“ şi „In satul la Sahia“ ale lui Eugen Jebeleanu etc ilustrează acest nou drum al poezie romîneşti. Poezia, totuşi, deşi bogată, aş cum dovedeşte culegerea cu caracte de antologie a poeziei din Republic Populară Romînă, de curînd tipă­rită într-o a doua ediţie, nu a izbu­­tit încă să reflecte îndeajuns an­samblul noii vieţi şi al noilor preocu­pari ale oamenilor. Ea nu şi-a găsit încă tonul, form corespunzătoare ritmului de luptă, di avînt al vieţii de astăzi, altfel deci prin folosirea poeziei populare. Ceea ce a izbutit Vladimir Maiakovsch în Uniunea Sovietică, spărgînd ve­chile tipare şi învechitele expresii, nu s-a realizat încă la noi. O imitare pur şi simplu a „genului Mai­akov­­schi“ a fost practicată un timp, dar apoi a fost părăsită, ca ceva lipsit de originalitate şi care, deci, nu poa­te folosi pentru dezvoltarea mai de­parte a literaturii noastre­. Dar tocmai această căutare îndă­rătnică de noi forme, noi expresii şi imagini poetice, dau poeziei de azi o imensă varietate de ton şi o fierbe.

Next