Flacăra Iaşului, iunie 1980 (Anul 36, nr. 10469-10493)
1980-06-14 / nr. 10480
c PAGINA All-A EMINESCU-MONUMENT NECLINTIT Al CULTURII ROMANE ___Ediţia a VI-a a Festivalului , de poezie „Mihai Eminescu“ Valoarea clasică In miezul actualităţii ANDI ANDRIEŞ preşedintele Comitetului de cultură şi educaţie socialistă al judeţului Iaşi Se reia astăzi ciclul unei manifestări culturale de referinţă : „Festivalul de poezie „Mihai Eminescu“. Fiind vorba de cea de a VI-a ediţie, s-au căutat în mod firesc modalităţi de organizare care să se adauge celor pe care ediţiile anterioare le-au valorificat şi le-au impus pe deplin. Şi de această dată, Festivalul va reuni nume de importanţă ale literaturii noastre contemporane, va condensa în cele citeva zile ale desfăşurării sale o multitudine de acţiuni : intoniri ale scriitorilor cu publicul, şezători literare In mari unităţi industriale, în şcoli şi in locuri de atestată reverberaţie evocatoare, expoziţii, dezbateri, sesiuni de comunicări etc. Şi de această dată, Festivalul va accentua relaţia absolută dintre marile valori clasice şi spiritul contemporan, relaţie care înseamnă în egală măsură cult şi inovaţie, tradiţie şi diversificare, menţinerea nealterată a sensibilităţii şi a deschiderii spre cunoaştere prin artă. Avînd ca punct de pornire creaţia eminesciană, Festivalul de poezie, care începe astăzi, va gravita în jurul semnificaţiilor de adîncă specificitate naţională a acestei creaţii, în jurul însemnătăţii simbolice, definitorie pentru fiinţa noastră comună, a operei inegalabilului ipoteştean. In continuarea ideatică a acestor coordonate, actuala ediţie a Festivalului de poezie este gîndită a se desfăşura şi pe un plan itinerant, simultan cu desfăşurarea sa ieşeană. Organizatorii (Comitetul de cultură şi educaţie socialistă al judeţului Iaşi şi Asociaţia scriitorilor din Iaşi) vor colabora cu alte cîteva comitete de cultură şi asociaţii de scriitori din ţară, aşa încît un grup de oameni de litere, reprezentanţi ai breslei scriitoriceşti din toată ţara, vor parcurge un drum care reface drumul străbătut de Eminescu din Ipoteşti pînă la Blaj, urmînd ca finalul Festivalului să însemne o reuniune omagială la mormîntul Poetului, în Bucureşti. Şi, mai presus de orice, această a şasea ediţie a Festivalului de poezie „Mihai Eminescu“ va constitui, fără nici o îndoială, o nouă dovadă, incontestabilă dovadă, a unei ambianţe spirituale fertile, înnobilatoare, destinată a cultiva omenia la cotele ei cele mai înalte şi de a forta conştiinţe demne de anii noştri. __________ { Glosă la un manuscris eminescian— \ Cad razele veciei pe vechiul manuscript \ Topindu-i mărginirea, scăldindu-l in lumină.., | Pe foaia-ngălbenită, Luceafărul şi-a-nfipt Nemărginirea — ca pe-o rădăcină. NICOLAE TATOMIR „EMINESCU“ de Sabin Bălaşa (frescă la Universitatea ieşeană) Agenda festivalului • Astăzi, în sala Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri“, va avea loc festivitatea de deschidere a Festivalului de poezie „Mihai Eminescu“. Cu acest prilej, poeţi şi actori vor susţine un recital de poezie .Vor urma un concert coral pe versuri de Eminescu şi conferirea premiilor Festivalului. • Mîine, la ora 10, la Biblioteca centrală universitară „Mihai Eminescu, va fi vernisată o expoziţie de manuscrise eminesciene şi de ediţii „Eminescu". La ora 10,30, în aula aceleiaşi biblioteci, începe sesiunea de comunicări „Interpretări eminescologice“. O expoziţie de ediţii eminesciene — Colecţia Grumăzescu — se va deschide la ora 12, la Arhivele Statului. • Tot mîine, un grup itinerant, alcătuit din scriitori, critici, istorici literari, cadre didactice universitare din toate centrele ţării, va pleca într-un pelerinaj la Ipoteşti, unde se va ţine un recital de poezie. La Botoşani este programată o sesiune de comunicări ştiinţifice intitulată „Eminescu, spirit universal“. El, crinul cel mai pur El a fost crinul cel mai pur. Şi aştrii în cerul de azur învaţă strălucirea ochilor săi. O fără de pereche armonie ne străbate, cind îl cetim, şi litera îşi dezveleşte foculvit, şi sîngele ridică lumini de melancolie. Dacă şi lacrima poate fi un cimitir de dor nemărginit, acolo doar părinţii părinţilor noştri îşi acordă harfele de sare. Pe aburi de consoană şi vocală, cind trece luna sfintă printre nori, planeta aprinde raza boreală a poeziei. Privind-o, auzi cum ning atomii de eternitate peste al simţirii prind înmiresmat şi tîmpla simte scînteia ginţii noastre întemeindu-se la infinit. In fiecare cuvînt e un răsărit de altă nestemată , cuvîntul ca o feciorie, cuvintul ce încheagă galaxii de fum, sub vecia sufletelor noastre. La naşterea şi nemoartea sa, limbile de bronz încep să bată vestind nunta cu cosmosul. Iar dragostea şi credinţa întru limba ce ne-a lăsat-o moştenire devin acele steleduble pe care nu te mai poate cuprinde ochiul morţii... HORIA ZILIERU Pe urmele Luceafărului la Iaşi " E adevărat că avem păduri de argint la Ipoteşti — Cucorăni, la Văratec şi pe valea Mureşului ; că avem plopi fără soţ la Botoşani, la Tg. Neamţ şi la Bucureşti ; că există în orice colţ de ţară ceva care să amintească despre trecerea Poetului : un bronz, o casă, o uliţă, o masă la care a scris, un tei sub care a visat. E adevărat că el e prezent şi va fi mereu oriunde e grai şi duh românesc, mai ales că a cutreierat ca nimeni altul plaiuri de milenii bătătorite şi îndrăgite de neamul care l-a născut. Dar parcă la Iaşi e mai acasă decît oriunde, pentru că aici şi-a petrecut cei mai plini ani ai scurtei lui petreceri lumeşti şi la Iaşi a revenit de cîte ori a simţit dorul de a revedea „oraşul marilor iubiri“. Doar din Iaşi porneau răvaşele de dulce lîngă prietenească ale lui Creangă : „dragă bădie Mihai, la Iaşi ninge frumos de ast-noapte şi noi te aşteptăm, vino să pornim iar...“. Şi spre Iaşi zburau fierbinţile lui misive către Veronica. Să mergi astăzi pe urmele paşilor lui Eminescu la Iaşi, ar însemna, topografie, să pleci din Piaţa Unirii, unde a locuit în hanul Bacalu, a fost sărbătorit în sala mare a hotelului „Traian“ atunci cînd, plîngînd, Creangă l-a proclamat „cel mai mare poet al românilor“ , să treci pe lingă statuia sa şi, urcînd pe lingă vechea Universitate, unde a conferenţiat în martie 1876, să te opreşti la „teiul sfînt“ din Copou ; sau să mergi mai sus, lăsînd pe dreapta uliţa caselor Micle şi marea grădină a Matildei ’ Cugler- Poni, pe unde se plimba cu Veronica , să faci popas în casele lui Vasilică Pogor, sediul „Junimii“, azi Muzeul de literatură, unde ai impresia că pereţii mai păstrează îşi acum rezonanţa plină a glasului său , ori mai bine pe strada Ştefan cel Mare, pe lîngă fostul Revizorat din curtea Trei Ierarhilor, unde Eminescu redacta impresii despre inspecţiile făcute la şcolile din judeţele Iaşi şi Vaslui, şi, după ce lăsăm în urmă statuia lui Ştefan cel Mare, la a cărei dezvelire a asistat, să ne ducem spre Bucium, cu al său han „La trei sarmale“ şi cu plopii fără soţ. Poate că e cazul să trecem şi pe strada care îi poartă numele, pe Ungă vestita „Boltă rece“, unde în toamna lui 1875 l-a cunoscut pe Creangă, sau pe strada Scăricică, unde dormea împreună cu Miron Pompiliu, să facem popas la Bojdeuca din Ţicău, unde a locuit o vreme, după ce nu mai era revizor şcolar, şi de unde pornea împreună cu Creangă în lungi peregrinări pe uliţele laşului. Fiecare colţişor al laşului, fiecare piatră poartă urmele paşilor lui. AUREL LEON ------------------------FLACĂRA IAȘULUI 1 Permanenţa poetului CONSTANTIN CIOPRAGA Destinul lui Eminescu a început, într-un colţ al Moldovei de Sus, acum 130 de ani. Simbolic însă, Eminescu e contemporan cu închinătorii lui Zamolxe, cu ziditorii de ţară de la o mie patru sute şi este contemporanul nostru. Destinul său se identifică, de două milenii, cu acela al pămîntului care i-a vegheat geniul. Profund intrat în conştiinţa naţională, Luceafărul se confundă cu însăşi noţiunea de poezie, încît a privi lirica modernă sub semnul Demiurgului înseamnă a vedea în el un creator mereu exemplar, trecînd prin vremi cu paşi aproape mitologici. S-a continuat, în anii Republicii, de către Perpessicius şi alţi eminescologi editarea critică a operei; alte reeditări, începînd cu ediţia din 1945 în „Biblioteca pentru toţi“, reprezintă milioane de exemplare, astfel că, practic, Eminescu nu lipseşte din nici o casă. Dintr-un index bibliografic purtînd titlul Luceafărul (elaborat în cadrul Bibliotecii centrale universitare „M. Eminescu“ din Iaşi), rezultă că în trei decenii poetul a apărut în treizeci şi două de ediţii , altele s-au adăugat. De remarcat, totodată, sute de documente şi contribuţii de ordin biografic, exegeze ample în spirit modern, studii şi interpretări de tip comparatist. Numai despre poemul Luceafărul s-au publicat — pînă în 1975 — peste 350 de comentarii şi articole. Că fenomenul Eminescuînregistrează o anvergură crescînd, o confirmă unele iniţiative remarcabile. A intrat în conştiinţa publică Festivalul de poezie „Mihai Eminescu" (acum la a VI-a ediţie),desfăşurat în oraşul tinereţii poetului. Festivalul de la Iaşi demonstrează, pe de o parte, conştiinţa unei nobile continuităţi, pe de alta, expansiunea contemporană a Poeziei. De sub cupola teatrului şi din paginile cărţilor, poezia iese în stradă. Poeţi din diverse generaţii recită de pe bronzul statuilor, se grupează pentru pelerinaje la edificii la care au trăit înaintaşi ai versului, se întîlnesc cu admiratori ai cuvîntului devenit artă. La o mare editură bucureşteană, care poartă numele strălucitului creator, se publică periodic grupaje de studii şi cercetări : Caietele Eminescu. La Iaşi, una din seriile prestigioase ale Editurii „Junimea“ este Eminesciana, care — consacrată studiilor eminescologice — însumează pînă acum douăzeci şi două de volume. Alte manifestări editoriale, sesiuni academice de nivel înalt, cicluri de emisiuni, nenumărate dezbateri în aşezăminte de cultură, pretutindeni, arată stima şi iubirea pentru tezaurul eminescian, pentru tot ce ţine de viaţa şi opera genialului premergător. Să menţionăm, de asemenea, că la Ipoteşti s-a deschis, în luna iunie anul trecut, casa-muzeu „Mihai Eminescu“, reconstruită în forma originală. Se preconizează întemeierea în satul copilăriei poetului a unui institut de cercetări consacrate uriaşei sale prezenţe. S-au intensificat, în anii noştri, rezonanţele eminesciene peste hotare. „Mihai Eminescu este România“, declarau Rafael Alberti şi Maria Teresa Leon, traducătorii săi in spaniolă. S-au tipărit în limbi străine, In ţară şi in alte părţi, peste 100 de antologii şi volume selective, unele in limbi de mare circulaţie. Citabil, înainte de toate, este volumul Poezii — echivalente în limbile engleză, franceză, germană, rusă şi spaniolă. De menţionat versiuni în italiană, portugheză, maghiară, ucraineană, sîrbă, croată, gruzină, bulgară, albaneză, arabă, greacă, cehă, daneză, bengali ş.a. La Freiburg activează o societate culturală „M. Eminescu“. La facultăţile de litere din multe ţări se studiază opera celui mai mare poet român Un important colocviu Eminescu s-a desfăşurat laSorbona în 1976. De pe soclul cel mai înalt al valorilor culturale româneşti, Eminescu priveşte prezentul şi scrutează viitorul, încrezător în destinele noastre. tui semnele, de.LUI "--- El vieţuieşte încă. Şi se spune că doarme-n miez de grai ; că uneori prin semnele de aur — alfabetul ne povesteşte tot ce n-a trăit şi ar fi vrut ; ca-n clipa cînd traiectoria vieţii lui ştiute ca o eşarfă de mătase arde-n cer înlăcrimaţi suavii tei dau floare. El vieţuieşte. Drept dovadă, seara... pe malul mării blind, sfios, un tinăr cu ochii mari şi negri, însă mut, privind în depărtare se preschimbă în manuscrisul limbii româneşti. VASILE MIHAESCU _____________ Stafida lui Mihai Eminescu străjuieşte intrarea spre frumosul Copou Foto : L. Stratulat