Flacăra Iaşului, iunie 1980 (Anul 36, nr. 10469-10493)

1980-06-14 / nr. 10480

c PAGINA A­ll-A EMINESCU-MONUMENT NECLINTIT Al CULTURII ROMANE ___Ediţia a VI-a a Festivalului , de poezie „Mihai Eminescu“ Valoarea clasică In miezul actualităţii ANDI ANDRIEŞ preşedintele Comitetului de cultură şi educaţie socialistă al judeţului Iaşi Se reia astăzi ciclul unei manifestări culturale de referinţă : „Festivalul de poezie „Mihai Eminescu“. Fiind vorba de cea de a VI-a ediţie, s-­au căutat în mod firesc modalităţi de organizare care să se adau­ge celor pe care­ ediţiile anterioare le-au valorificat şi le-au impus pe deplin. Şi de această dată, Festi­valul va reuni nume de importanţă ale literaturii noastre contemporane, va condensa în cele citeva zi­le ale desfăşurării sale o multitudine de acţiuni : in­­toniri ale scriitorilor cu publicul, şezători literare In mari unităţi industriale, în şcoli şi in locuri de a­­testată reverberaţie evoca­toare, expoziţii, dezbateri, sesiuni de comunicări etc. Şi de această dată, Festi­valul va accentua relaţia absolută dintre marile va­lori clasice şi spiritul con­temporan, relaţie care în­seamnă în egală măsură cult şi inovaţie, tradiţie şi diversificare, menţinerea nealterată a sensibilităţii şi a deschiderii spre cu­noaştere prin artă. Avînd ca punct de pornire creaţia eminesciană, Festivalul de poezie, care începe astăzi, va gravita în jurul semni­ficaţiilor de adîncă speci­ficitate naţională a acestei creaţii, în jurul însemnă­tăţii simbolice, definitorie pentru fiinţa noastră co­mună, a operei inegalabi­lului ipoteştean. In continuarea ideatică a acestor coordonate, ac­tuala ediţie a Festivalului de poezie este gîndită a se desfăşura şi pe un plan itinerant, simultan cu des­făşurarea sa ieşeană. Orga­nizatorii (Comitetul de cul­tură şi educaţie socialistă al judeţului Iaşi şi Asocia­ţia scriitorilor din Iaşi) vor colabora cu alte cîteva comitete de cultură şi a­­sociaţii de­ scriitori din ţa­ră, aşa încît un grup de oameni de litere, reprezen­tanţi ai breslei scriitori­ceşti din toată ţara, vor parcurge un drum care re­face drumul străbătut de Eminescu din Ipoteşti pînă la Blaj, urmînd ca finalul Festivalului să însemne o reuniune omagială la mor­­mîntul Poetului, în Bucu­reşti. Şi, mai presus de orice, această a şasea ediţie a Festivalului de poezie „Mi­hai Eminescu“ va constitui, fără nici o îndoială, o nouă dovadă, incontestabilă dovadă, a unei ambianţe spirituale fertile, înnobila­­toare, destinată a cultiva omenia la cotele ei cele mai înalte şi de a fort­a conştiinţe demne de anii noştri. __________ { Glosă la un manuscris eminescian— \ Cad razele veciei pe vechiul manuscript \ Topindu-i mărginirea, scăldindu-l in lumină.., | Pe foaia-ngălbenită, Luceafărul şi-a-nfipt Nemărginirea — ca pe-o rădăcină.­­ NICOLAE TATOMIR „EMINESCU“ de Sabin Bălaşa (frescă la Universitatea ieşeană) Agenda festivalului • Astăzi, în sala Tea­trului Naţional „Vasile A­­lecsandri“, va avea loc fes­tivitatea de deschidere a Festivalului de poezie „Mi­hai Eminescu“. Cu acest prilej, poeţi şi actori vor susţine un recital de poezie­ .Vor urma un concert coral pe versuri de Eminescu şi conferirea premiilor Festiva­lului. • Mîine, la ora 10, la Bi­blioteca centrală universitară „Mihai Eminescu, va fi verni­sată o expoziţie de manuscrise eminesciene şi de ediţii „E­­minescu". La ora 10,30, în aula aceleiaşi biblioteci, în­cepe sesiunea de comunicări „Interpretări eminescologice“. O expoziţie de ediţii emi­nesciene — Colecţia Grumă­­zescu — se va deschide la ora 12, la Arhivele Statului. • Tot mîine, un grup i­­tinerant, alcătuit din scrii­tori, critici, istorici literari, cadre didactice universitare din toate centrele ţării, va pleca într-un pelerinaj la Ipoteşti, unde se va ţine un recital de poezie. La Boto­şani este programată o se­siune de comunicări ştiinţi­fice intitulată „Eminescu, spirit universal“. El, crinul cel mai pur El a fost crinul cel mai pur. Şi aştrii în cerul de azur învaţă strălucirea ochilor săi. O fără de pereche armonie ne străbate, cind îl cetim, şi litera îşi dezveleşte focul­­vit, şi sîngele ridică lumini de melancolie. Dacă şi lacrima poate fi un cimitir de dor nemărgi­nit, acolo doar părinţii pă­rinţilor noştri îşi acordă harfele de sare. Pe aburi de consoană şi vocală, cind trece luna sfin­tă printre nori, planeta a­­prinde raza boreală a poe­ziei. Privind-o, auzi cum ning atomii de eternitate peste al simţirii prind în­miresmat şi tîmpla simte scînteia ginţii noastre înte­­meindu-se la infinit. In fiecare cuvînt e­ un ră­sărit de altă nestemată , cu­­vîntul ca o feciorie, cuvintul ce încheagă galaxii de fum, sub vecia sufletelor noastre. La naşterea şi nemoartea sa, limbile de bronz încep să bată vestind nunta cu cos­mosul. Iar dragostea şi credinţa întru limba ce ne-a lăsat-o moştenire devin acele stele­­duble pe care nu te mai poate cuprinde ochiul mor­ţii... HOR­IA ZILIERU Pe urmele Luceafărului la Iaşi " E adevărat că avem pă­duri de argint la Ipoteşti — Cucorăni, la Văratec şi pe valea Mureşului ; că avem plopi fără soţ la Botoşani, la Tg. Neamţ şi la Bucu­reşti ; că există în orice colţ de ţară ceva care să amin­tească despre trecerea Poe­tului : un bronz, o casă, o uliţă, o masă la care a scris, un tei sub care a visat. E adevărat că el e prezent şi va fi mereu oriunde e grai şi duh românesc, mai ales că a cutreierat ca nimeni altul plaiuri de milenii bă­tătorite şi îndrăgite de nea­mul­­ care l-a născut. Dar parcă la Iaşi e mai acasă decît oriunde, pentru că aici şi-a petrecut cei mai plini ani ai scurtei lui pe­treceri lumeşti şi la Iaşi a revenit de cîte ori a simţit dorul de a revedea „oraşul marilor iubiri“. Doar din Iaşi porneau răvaşele de dulce lîngă prietenească ale lui Creangă : „dragă bădie Mihai, la Iaşi ninge frumos de ast-noapte şi noi te aş­teptăm, vino să pornim iar...“. Şi spre Iaşi zburau fierbinţile lui misive către Veronica. Să mergi astăzi pe urmele paşilor lui Eminescu la Iaşi, ar însemna, topogra­fie, să pleci din­ Piaţa Uni­rii, unde a locuit în hanul Bacalu, a fost sărbătorit în sala mare a hotelului „Tra­­ian“ atunci cînd, plîngînd, Creangă l-a proclamat „cel mai mare poet al români­lor“ , să treci pe lingă sta­tuia sa şi, urcînd pe­ lingă vechea Universitate, unde a conferenţiat în martie 1876, să te opreşti la „teiul sfînt“ din Copou ; sau să mergi mai sus, lăsînd pe dreapta uliţa caselor Micle şi marea grădină a Matildei ’ Cugler- Poni, pe unde se plimba cu Veronica , să faci popas în casele lui Vasilică Pogor, sediul „Junimii“, azi Muzeul de literatură, unde ai im­presia că pereţii mai păs­trează îşi acum rezonanţa plină a glasului său , ori mai bine pe strada Ştefan cel Mare, pe lîngă fostul Revi­zorat din curtea Trei Ierar­hilor, unde Eminescu redac­ta impresii despre inspecţii­le făcute la şcolile din ju­deţele Iaşi şi Vaslui, şi, du­pă ce lăsăm în urmă statuia lui Ştefan cel Mare, la a cărei dezvelire a asistat, să ne ducem spre Bucium, cu al său han „La trei sarma­le“ şi cu plopii fără soţ. Poate că e cazul să trecem şi pe strada care îi poartă numele, pe Ungă vestita „Boltă rece“, unde în toam­na lui 1875 l-a cunoscut pe Creangă, sau pe strada Scă­­ricică, unde dormea împreu­nă cu Miron Pompiliu, să facem popas la Bojdeuca din Ţicău, unde a locuit o vre­me, după ce nu mai era re­vizor şcolar, şi de unde por­nea împreună cu Creangă în lungi peregrinări pe uliţele laşului. Fiecare colţişor al laşului, fiecare piatră poartă urme­le paşilor lui. AUREL LEON ------------------------FLACĂRA IAȘULUI 1 Permanenţa poetului CONSTANTIN CIOPRAGA Destinul­ lui Eminescu a început, într-un colţ al Mol­dovei de Sus, acum 130 de ani. Simbolic însă, Emines­cu e contemporan cu închi­nătorii lui Zamolxe, cu zi­­ditorii de ţară de la o mie patru sute şi este contem­poranul nostru. Destinul său se identifică, de două mi­lenii, cu acela al pămîntu­­lui care i-a vegheat geniul. Profund intrat în conştiinţa naţională, Luceafărul se con­fundă cu însăşi noţiunea de poezie, încît a privi lirica modernă sub semnul Demiur­gului înseamnă a vedea în el un creator mereu exem­plar, trecînd prin vremi cu paşi aproape mitologici. S-a continuat, în anii Republi­cii, de către Perpessicius şi alţi eminescologi editarea critică a operei; alte reedi­tări, începînd cu ediţia din 1945 în „Biblioteca pentru toţi“, reprezintă milioane de exemplare, astfel că, practic, Eminescu nu lipseşte din nici o casă. Dintr-un index bibliografic purtînd titlul Luceafărul (elaborat în ca­drul Bibliotecii centrale u­­niversitare „M. Eminescu“ din Iaşi), rezultă că în trei decenii poetul a apărut în treizeci şi două de ediţii , altele s-au adăugat. De re­marcat, totodată, sute de documente şi contribuţii de ordin biografic, exegeze am­ple în spirit modern, studii şi interpretări de tip com­paratist. Numai despre poe­mul Luceafărul s-au publi­cat — pînă în 1975 — peste 350 de comentarii şi artico­le. Că fenomenul Eminescu­­înregistrează o anvergură­­ crescînd, o confirmă unele iniţiative remarcabile. A in­trat în conştiinţa publică Festivalul de poezie „Mihai Eminescu" (acum la a VI-a ediţie),­­desfăşurat în oraşul tinereţii poetului. Festivalul de la Iaşi demonstrează, pe de o parte, conştiinţa unei nobile continuităţi, pe de alta, expansiunea contem­porană a Poeziei. De sub cupola teatrului şi din pagi­nile cărţilor, poezia iese în stradă. Poeţi din diverse ge­neraţii recită de pe bronzul statuilor, se grupează pentru pelerinaje la edificii la care au trăit înaintaşi ai versu­lui, se întîlnesc cu admira­tori ai cuvîntului devenit artă. La o mare editură bucureşteană, care poartă numele strălucitului creator, se publică periodic grupaje de studii şi cercetări : Ca­ietele Eminescu. La Iaşi, una din seriile prestigioase ale Editurii „Junimea“ este Eminesciana, care — consa­crată studiilor eminescolo­gice — însumează pînă acum douăzeci şi două de volume. Alte manifestări editoriale, sesiuni academice de nivel înalt, cicluri de emisiuni, nenumărate dezbateri în a­­şezăminte de cultură, pre­tutindeni, arată stima şi iu­birea pentru tezaurul emi­nescian, pentru tot ce ţine de viaţa şi opera genialului premergător. Să menţionăm, de asemenea, că la Ipoteşti s-a deschis, în luna iunie a­­nul trecut, casa-muzeu „Mi­hai Eminescu“, reconstruită în forma originală. Se pre­conizează întemeierea în sa­tul copilăriei poetului a u­­nui institut de cercetări consacrate uriaşei sale pre­zenţe. S-au intensificat, în anii noştri, rezonanţele emines­ciene peste hotare. „Mihai Eminescu este România“,­­ declarau Rafael Alberti şi Maria Teresa Leon, tradu­cătorii săi in spaniolă. S-au tipărit în limbi străine, In ţară şi in alte părţi, peste 100 de antologii şi volume selective, unele in limbi de mare circulaţie. Citabil, îna­inte de toate, este volumul Poezii — echivalente în lim­bile engleză, franceză, ger­mană, rusă şi spaniolă. De menţionat versiuni în ita­liană, portugheză, maghiară, ucraineană, sîrbă, croată, gruzină, bulgară, albaneză, arabă, greacă, cehă, daneză, bengali ş.a. La Freiburg activează o societate cultu­rală „M. Eminescu“. La fa­cultăţile de litere din multe ţări se studiază opera celui mai mare poet român Un important colocviu Emines­cu s-a desfăşurat la­­Sorbo­­na în 1976. D­e pe soclul cel mai înalt al valorilor culturale româ­neşti, Eminescu priveşte prezentul şi scrutează viito­rul, încrezător în destinele noastre. ­tui sem­ne­le, de.­­LUI "---­ El vieţuieşte încă. Şi se spune că doarme-n miez de grai ; că uneori prin semnele de aur — alfabetul­­ ne povesteşte tot ce n-a trăit şi ar fi vrut ; ca-n clipa cînd traiectoria vieţii lui ştiute ca o eşarfă de mătase arde-n cer înlăcrimaţi suavii tei dau floare. El vieţuieşte. Drept dovadă, seara... pe malul mării blind, sfios, un tinăr cu ochii mari şi negri, însă mut, privind în depărtare se preschimbă în manuscrisul limbii româneşti. VASILE MIHAESCU _____________ Stafida lui Mihai Eminescu străjuieşte intrarea spre frumosul Copou Foto : L. Stratulat

Next