Flacăra - Literară, Artistică, Socială, 1911-1912 (Anul 1, nr. 1-52)
1912-02-04 / nr. 16
Acest concert a fost o adevărată slavă a muzicei și marii artiști cari au redat paginele nemuritorilor maeștri, au procurat numerosului public ce umpleă sala Ateneului, o oră de desăvârșită fericire. Festivitatea a început printr’o viețae interpretare de către orchestră, a uverturei lui Don Juan, de Mozart. Apoi d-nii Lucien Capet și Henri Qasa desus au reînviat, cu un spirit de grației covârșitoare, cu o deplină unitate de stil, delicioasa Simfonie Concertantă pentru vioară și violă, de Mozart. Cu o voce pătrunzătoare, omogenă țn toate registrele și cu o artă deosebită, a curtat în textul original italian, d-na Maria iilliscon, — o bună și plăcută cunoștință a publicLui bucureștean, — aria din Rozze di Figaro de Mozart, și în franțuzește L’amour de moi, veche arie din secolul al XV-lea, a cărei dilicată orchestrație e datorită d-lui Fr. Casaderus, și două pagini de Gabriel Fauré, de o estetică cu totul personală: Chant du pêcheur și flair de tune. Balada pentru pian ce urmă să fie interpretată de d-șoara Cella Delavrancea, a fost înlocuită prin frumoasa Elegie pentru violoncel a directorului Conservatorului din Paris și încredințată arcușului sonor și de adânc simțământ al d-lui Marcel Casadesus. Nu cred să fi avut vre odată Dublul concert pentru două viori al lui Bach, interpreți mai credincioși și mai pătrunși de spiritul marelui cantor ca d-nii Lucien Capet și M. Hewitt și fără îndoială Beethoven a trebuit să binecuvinteze din ultimul său locaș pe d-l Lucien Capet pentru modul aproape supraomenesc cu care a redat Concertul în re: o tehnică incomparabilă desfășurată cu o simplitate ne mai pomenită, un gust de o rară perfecțiune, un dispreț vădit pentru mijloacele cerșetoritoare de aplauze, și, sub o aparență inperturbabilă, o emoțiune intensă care emană de la dânsul și îți comunică fiori de entuziasm și de fericire! Acei fiori i-a resimțit sala întreagă, la sfârșitul părții 1-a a G’omcertului, — Allegro ma non troppo, — și în tot cursul magistralei interpretări. Trebuie relevat modul destul de mulțumitor cum au fost acompaniate de către orchestră, după o singură repetiție, toate aceste pagini vocale și instrumentale. Pentru cele două concerte ale d-lui Lucien Capet și tovarășilor săi, se vestise sosirea în București a lui Gabriel Fauré, care, prezidând interpretarea operilor sale, fie în capul orchestrei, fie la pian, ar fi dat festivităților o strălucire și mai mare: din nenorocire nu ne-a fost dat să asistăm la acest eveniment prețios, maestrul fiind reținut de boală la Paris. Și absența sa am regretat-o mult, căci sărbătorirea maestrului francez, în Capitala noastră latină, i-ar fi mers drept la inimă... Seducătorul muzician, cu glasul dulce, cu privirea blajină, cu părul argintiu, ne-ar fi fermecat desigur. Precursor al impresionismului, Gabriel Fauré și-a afirmat tendințele, cu o preciziune discretă, în minunatele sale colecții de melodii care conțin mai multe idei, mai multă muzică decât unele acte lungi ale liricilor contimporani ; el e primul care a îndrăznit să slăvească senzațiunea, să cânte cu sinceritate un parfum, o floare uscată, un efect de lumină; fără teamă, el a glorificat puternica, adorabila, divina sensualitate. Cu tot dinadinsul recomand amatorilor de muzică operile sale aproape necunoscute la noi, ei vor trage mari foloase, răsfoindu-le, și vor petrece ore încântătoare, vor gustă sonoritățile lucrărilor sale pianistice, tonalitățile, colorațiunile lor, cari-l clasează printre aceia ce iubesc sunetul pentru sunet și vor fi sub farmecul neîntrerupt al unei sensibilități cu totul rară. * * * După victoria de Duminică, artiștii francezi au cucerit, a doua zi, Luni, un triumf, în ședința de muzică de cameră, închinată lui Beethoven, — al 12-lea și al 14-lea quartet,— două capete de operă în care Titanul intră în domeniul celor mai înalte și bogate fantazii. Nu se poate descrie modul cum quartetul Capet, a redat aceste frumuseți: de o sonoritate ideală, interpretarea a fost o traducere nobilă și sinceră a gândirei lui Beethoven, o traducere de o mlădiere, de o omogeneitate, de o unitate atât de minunate, încât cele patru instrumente se contopeau într-unul singur. Și nu erau în locul lor în vasta și profana sală a Ateneului, luminată a giorno, acei patru Apostoli ai artei, i-am fi dorit într’un colț de catedrală, pentru ca în penumbra misterioasă a celor patru ziduri sfinte, să ne reculegem cum se cuvine, în fața frumusețelor sublime ce ne tăinuiau... D-na Maria Buisson a dat o notă de grație acestor memorabile ședințe, ne-a încântat ochiul și urechea cu cinci lieduri de Gabriel Fauré, pagini de o unitate și de o continuitate perfecte, inspirații de farmec distins, în cari splendoarea toamnei, agonia serei, iubirea, sunt slăvite, pagini de proporțiuni restrânse, într’adevăr, dar însemnate prin nota lor de artă, căci cel dintâiu Gabriel Fauré a mărit sfera expresiunei muzicale, probând că ea nu e menită numai de a exprimă sentimentele generale și că îi sunt îngăduite subtilitățile cele mai rafinate. Cu o recunoștință plină de emoțiune ne-am despărțit de d-na Maria Buisson, de d-nii Henry, Marcel Casadesus, Maurice Hewitt, de mult cunoscuți nouă, minunată falangă de rari aleși ai artei, în fruntea cărora ne-a adus cuvântul cel bun, Lucien Capet, adevărat Apostol. O figură ascetică de călugăr, pe care ispita nu l-a înhățat în ghiarele-i primejdioase. .. * "* Vom vorbi, în cronica viitoare, despre seratele muzicale ale cercului militar, o tentativă de artă demnă de a fi semnalată. M. Mărgăritescu. Concert simfonic cu concursul d-nei Maria Buisson, și ai d-lor Lucien Capet, Henri și Marcel Casadesus și M. Hewitt. — Concert de muzică de cameră dat de Quartetul Capet cu concursul d-nei Maria Buisson FLACĂRA □ □ Serenadă Draga mea cu ochii albaștrii Și cu părul cum e grâul, Lasă să te iau în brațe Și ain brațe să-ți fac brâul. Lasă-mă pe buza-ți dulce, Să-ți înșir mărgăritare, Și să 'ncepî o viață nouă, Dintr’o clipă de uitare. Dă-mi âmn ochii-ți o priuire iubitoare, ca să mă uit, Să-mi rămâi în minte veșnic Să nu pot să te mai uit, Și dmn păr să-mi ăai sulita Ce-o sărut, s’o țiu la mine, Cană ne-om despărți, areoăată, Să uitez că sînt cu tine. A. de Herz. 127 Expoziția „Cercului artistic” Lucrările d-lor T. Alexandrescu, P. Ioanid, Țincu, Satmary, Teodorescu-Sion, G. Popescu, C. Storck, etc. D-l Titus Alexandrescu are năzuința de a picta pe pânze de dimensiuni mari. E o lăudabilă năzuință, dar ar trebui să nu uite că orice subiect nu se lasă a fi tratat în asemenea dimensiuni. Subiectul din „La fereastră“ — o fetiță așezată pe o fereastră și uitându-se în stradă, trebuia tratat în dimensiuni mici pentru a-și păstră interesul. De asemeni „Peisaj de iarnă“, unde din cauza dimensiunei, elementele peisajului sunt risipite. Deasemeni tabloul cel mare „La isvor“, unde o femee goală, de spate, într’o atitudine foarte disgrațioasă primește în mână apa unui isvor ce iese dintr’o stâncă acoperită cu mușchi. Figura din acest tablou în mărime naturală pare a fi mărită la scară și din această cauză și-a perdut unitatea și relieful. Numai „Amurg de seară“ e potrivit în cadrul său. D-sa mai expune încă două portrete: Unul întitulat : „Schimnica“ și altul „In pastel“. D-l Alexandrescu ar trebui să-și reducă dimensiunile, căci, pentru viziunea d-sale — o viziune aparte, voalată — lucrul ar fi avantages. Cât de mult am dori ca d-l Ioanid să nu fie atât de abil. Ar putea face lucruri bune; dar dus de ușurința sa, trece dincolo de scop. Expresia totului e perdută, din grija ce pune în perfecționarea detaliului. Exemplu: capul de țigancă întitulat „Marioara“ și lucrat în creion colorat. Perfect desenat, dar gol de expresie. Mai expune un alt cap de țigancă întitulat: „Stăncuța“. Prea mult se oprește la prea cunoscutul pitoresc al tablourilor cu țigănci. Un tablou cu o horă, are mișcare. Mai expune: „Cain și Abel“, ce trebue socotit ca o schiță pentru legendarul subiect, căci nu înțelegem ca un asemenea subiect să fie tratat în asemenea dimensiuni și cu așa de puțină evlavie, D-1 Țincu trece printr’o fază nenorocită. Expoziția lui de acum o lună, cu subiecte țărănești, învederase încercările ce făcuse de a eși din subiectele-i obișnuite ai săi. Avusese o paletă destul de energică pentru a picta prima serie de tablouri și la contactul cu aerul liber această paletă s’a îndulcit în nuanțe. Această îndulcire acum a păstrat-o și o introduce în pictura de interior. A stricat și ceea ce avusese bun înainte. Expune un cap de copil din prima manieră, ce are calități. In celelalte tablatine de gen cu subiecte intime coloritul are nuanțele dominante: roz pal, albastru pal. * D-1 Satmary expune mai multe peisaje, dintre care unul reprezintă o turmă păscând pe creștet de munți. Pe cer aleargă niște nori albi. Deși tabloul are monotonie în colorit, este cu toate acestea executat cu brio. Expune deasemeni un interior din seria tablourilor în care-și descrie cu atât drag frumosul lui interior, atât de artistic aranjat cu covoare, stofe, mobile și tablouri. E unul dintre cele mai de gust, din cele expuse și constitue o bucata de amator.