Flacăra - Literară, Artistică, Socială, 1922-1923 (Anul 8, nr. 1-14)

1923-05-18 / nr. 12

Viii/12 FLACARA DIN ȚARA SI STRĂINĂTATE Drumul d-lui N. Iorga, în occident ne mai aduce încă una din acele mândrii ce ne sunt atât de rar sortite. Revista pariziană „Les Nouvelles Littéraires“ pentru care am ajuns a nu mai avea nici o rezervă în cuvintele de prețuire ce i se cuvin, publică la rubrica interesantă Lettres étrangères, o convorbire cu „le grand savant roumain“, Mândria noastră nu se rezimă pe faptul că revista pariziană aduc și imaginea d-lui Iorga ci pe faptul că elogiile ce o însoțesc sunt de o seriozitate și o admirație cu care frații noștri de pe malurile Senei nu sunt prea darnici. Un crâmpei din convorbire ne interesează mai cu osebire. — Cari sunt actualmente cei mai buni romancieri români, a întrebat scriitorul francez. Mai întâi e Brătescu Voinești, un Muntean. Foarte fin, foarte nuanțat. Apoi Agârbiceanu, un preot Transilvănean care a dat în romanele sale o galerie de tipuri din Transilvania. Este un autor foarte popular, foarte cetit de toate clasele societăței românești. Are o oarecare asprime care face să te gândești câteodată la scriitori flamanzi ■ francezi. Mai e, în fine, un foarte bun romancier, Sadoveanu, un Moldovean. Acesta are un stil foarte curat și armonios, ca toți Moldovenii, dar e mai puțin individual decât ceilalți. — Dar poeții ?. — Avem foarte mulți, dar dintre cei mai buni trebue să numesc pe Goga și pe Crainic. Goga a a fost influențat puțin de poeții unguri Ady și Petöefi ; tinerii găsesc că a îmbătrânit dar nu sunt de aceiași părere. Cât despre Crainic acesta este un poet tânăr care se inspiră mai mult din poezia populară. — Poezia actuală românească e clasică sau modernă ?. — S’a făcut și clasicism și modernism. Mie nu-mi place nici clascismul exagerat, care devine o închisoare, nici modernismul dus prea departe. Poezia, este simplicitatea și sinceritatea. — Cărțile franțuzești sunt cetite mult în România ?. — Sunt foarte cetite, însă cum sunt oribil de scumpe se face ce se poate pentru a le ceti. Se împrumută cărțile de la unul la altul; se citesc în unele biblioteci. Faceți comparația : o carte franțuzească costă cam, 100 lei, pe când una românească costă 15—20 lei. — Ce credeți despre edițiile germane ale autorilor francezi care se încearcă a se introduce acum in România ?. — E desigur foarte periculos pentru editorii francezi cât și pentru cei români. O carte franțuzească editată în Germania costă 7 lei. Până acum însă nu au prea avut succes. Cărțile germane costă și mai puțin, însă nu se prea rând. Luăndu-mi rămas bun dela D-l. Iorga, îi pui încă o întrebare: — Pe care din cărțile D-v. o preferați? Știu că alegerea e grea : aveți istorie, poezie, drame, gazetărie, dar în fine... — Oh ! îmi răspunse D-l Iorga râzând, alegerea e foarte ușoară : prefer întodeauna operile pe care nu le-am scris încă. O poetă română, Valentina Matei Petrescu, a fost premiată de Academia Franceză. E fără îndoială un eveniment ce merită a fi însemnat cu mai mult decât un rând. Poeta semnează versurile scrise în franțuzește cu pseudonimul Valentine de Wolmar. Academia Franceză a premiat culegerea de poezii întitulată «Lambeaux d’âme» ncă în manuscris și ea va apare în curând în ediția Lemerre. Sonetele acestea ale Valentinei de Wolmar (și n’ar fi fost mult mai generos ca autoarea să le fi dat paternitatea numelui său atât de românesc?), laureată a Institutului Franței, au fost dintru început băgate în seamă la Paris și au apărut în : «Le Gaulois», «La Revue Bleue» și La Revue Mediteranéenne». Intre altele, ultima dintre aceste publicații, a scris rânduri frumoase despre sonetele compatrioatei noastre : «... Volumul acesta de versuri, care va apare la Lemerre, are acea sonoritate plină de ritm, acea vigoare nouă a expresiei, ce trezesc neapărat amintirea poeților Renașterei ori pe aceea a celor din școala romană a lui Moréas. Magnifica sensualitate care dă patimă acesteor poeme, sinceritatea lor impetuasă care silește emoția te face să te gândești pe de altă parte la Desbordes- Valmare și poate încă la Contesa de Noailles. ... Academia Franceză n’a stat la îndoială pentru a decerne tonul din premiile sale acestei «opere rare» unde, în vigoarea concentrată a termenilor se condensează o arzătoare și originală sensibilitate». Dăm aci unul din aceste sonete al cărui manuscris am reușit să-l avem. E unul din cele mai caracteristice. HÉSITATION ■Je crains de te parler, je crains de te sourire, Il me semble parfois que je t'aimerais mieux. Si mes regards jamais ne rencontraient te jeux, Qui sont pour mon émoi la source du délire. Je n’ose pas montrer, je n’ose pas décrire, Ces blessures d’amour plus vastes que les deux, Et qui sont la rançon du destin merveilleux, Qui pose sous tes pas mon cœur comme un empire. Et je penche mon front, triste et passionné, Vers l’étrange bonheur dont je souffre en damné:. Faut-il entre tes bras redoubler mon vertige? Rechercher le plaisir et de nouveaux tourments ? Ou, fuyant cet abîme où mon désir voltige, T aimer sans t’attirer aux gouffres des amants? Valentine de Wolmar La Teatrul Național din Cluj, a avut loc deunăzi premiera piesei A «Fines» de Pálffyne Gulácsi Irén. Autoarea, a cărei piesă întrunește succesul față de public și critică, e și una din cele mai bune gazetare ale ziarului Nagyvárad din Oradea Mare. Scriitoarea maghiară pare să prezinte una din acele interesante personalități literare, care prin vigoare te face să crezi într’o pană bărbătească dar sentimentalitatea care-i străbate literatura e totuși femenină. Piesa A «Fines» prezintă și un interes semnificativ ca inspirație. Ea înfățișează cea mai autentică viață țărănească maghiară. E vorba de sacrificiul unui tânăr plugar din jurul Szegedinului care se lasă condamnat ca să-și scape iubita. Dar nu conflictul și amănuntele dramei sunt cele mai interesante, spune critica maghiară ci fidelitatea și meșteșugul de a așeza observația, de care face dovadă d-na Gulacsi zugrăvind cu frăgezime și putere, viața rustică a celui mai unguresc ținut, împreunând cel mai sănătos humor cu precizia unui dialog viu și cu o matură știință a compoziției dramatice, autoarea orădană a dat o piesa bine închegată, cu interesul dramatic mereu susținut și cu mult pitoresc în crearea atmosferei. Și te gândești că atunci când se vorbește atâta de o apropiere intelectuală între noi și ei, teatrele noastre joacă stupidități de felul Țarinei de Lenghei când teatrul maghiar contimporan oferă producții interesante din atâtea puncte de vedere. N’ar fi timpul să ne interesăm ce se petrece acum, cel puțin în literatura maghiară ce crește între hotarele noastre ? * * * Cartea Românească, cu tobe mult mai puține și mai puțin gălăgios bătute, decât alte edituri lucrează cu sărguință la una din cele mai utile întreprinderi ale sale. Pagini alese din scriitorii români. Și a reușit să facă din aceste broșurele ce cuprind culegeri din literatura noastră clasică și modernă o eminentă bibliotecă de popularizare. Pentru doi lei, adică mai puțin decât costul unui bilet de tramvai, Cartea Românească pune la îndemâna marelui public — nu în condiții luxoase dar foarte curățele — poezia și proza românească de la Alexandrescu și Russo la Anghel și Goga. Au apărut până acum pagini din: Alexandri, Creangă, Eminescu, Brătescu Voinești, Caragiale, Ispirescu, G. Coșbuc, St. Iosif, Ion Ghica, M. Sadoveanu, Anton Pann, Petru Maior, Gr. Alexandrescu, C. Negrzzi, Al. Vlăhuță, Al. Odobescu, D. Anghel, Al. Bălcescu, P. Cerna, I. Bolintineanu, Al. Russo, Al. Donici, 0. Goga, M. Kogălniceanu, I. Heliade Rădulescu, Al. Macedonski, N. Gane. Opera meritoasă pe care o îndeplinește « Cartea Românească» i-ar da drept la mai multă reclamă. V. R. S. Carol Révai. La Baia Mare a murit zilele trecute unul dintre prețuiții prieteni ai literaturei românești : poetul Carol Révai traducătorul lui Eminescu, Coșbuc și Vlăhuță. Defunctul era apreciat în literatura ungară și membru de onoare al mai multor societăți literare, față de care și Statul român s’a arătat recunoscător : la recomandarea ministrului C. Banu a fost decorat cu Bene Merenti Cl. I. și ajutorat de mai multe ori de Ministerul Artelor. Asupra personalităței literare a acestui distins om de litere vom reveni cu u n articol în numerele viitoare. E. I. * * * Adevărul literar și artistic (IV. 127) Antologia pripită a Primăverii pe care o publică numărul acesta nedreptățește frumosul talent poetic al d-lui A. de Hertz, care trebue să aibă, între «Confidențele» d-sale, din care a făcut parte și numărului pascal al «Gândirii», și vre-o bucățică cu Primăvara. * * * Natura (XII,5.) «Turism,Carpatism Parcuri Naționale și Monumente naturale», interesantul articol al d-lui Mihai Ilaret pledează, după modelul, în special, al Americei, pentru elaborarea unei legi de proteguire a frumuseților naturale, care să ducă la înființarea de rezerve forestiere și de parcuri naturale. «întreaga întindere a unui parc național—denumire prin lege a parcurilor naturale — care este un adevărat sanctuar de viață, trebue să fie lăsată la o parte de orice întreprindere care ruinează și desfigurează: nici o uzină, nici o despădurire, nici o carieră de piatră; în ținutul întreg să nu se audă decât vâjâitul apelor și cascadelor, răgetul fiarelor, ciripitul pasărilor și șueratul vântului, pentru desfătarea minței și a sufletului». PERP.