Flacăra, aprilie-iunie 1982 (Anul 31, nr. 13-25)

1982-05-07 / nr. 18

Industria trage cu ochiul la măiestria artiştilor populari Intr-o atmosferă plină de poezie, de culoare şi de rigoarea designului indus­trial a avut­ loc vernisajul unei expoziţii originale organizată de Muzeul satului şi de artă populară împreună cu Centrala Industriei sticlei şi ceramicii fine, in sa­loanele Muzeului satului din Bucureşti. Genericul expoziţiei exprimă convingător intenţiile organizatorilor: „ceramica popu­lară tradiţională şi creaţia industrială“. Pentru o mai bună introducere in atmo­sfera expoziţiei şi drept invitaţie la vizi­tarea ei reproducem mai jos declaraţia Nataliei Marcu, şef de secţie la Muzeul satului din Bucureşti : „Obiectele lu­crate la Horezu (Vâlcea), Oboga (Olt), Curtea de Argeş (Argeş), Pisc (Ilfov), Tansa (Iaşi), Rădăuţi (Suceava), Baia Mare (Maramureş)­, Vama (Satu Mare), Corund (Harghita) impresionează prin fru­museţea şi varietatea formelor, bogăţia decorului, exuberanţa cromatică. Sobre, rafinate, elegante, cu un decor discret, vasele nesmălţuite continuă o tradiţie stră­veche, ce le conferă o anumită trăsătură de nobleţe. Ele sunt produse de meşteri olari din Vlădeşti (Vilcea), Sişeşti (Mehe­dinţi), Coşeşti (Argeş), Săcel (Maramureş), Vedeceni, Criştior, Vadu Crişului (Bihor), Birsa (Arad), Biriş (Caraş-Severin)­­. In plină expoziţie, conform unei tulbu­rătoare tradiţii a muzeului, lucrează „la vedere“, cîţiva olari renumiţi în ţară şi dincolo de hotare : Stelian Ogrezeanu, Aurelia Ogrezeanu din Horezu şi Ionică Ştefan din Biriş. Ceramica industrială, cu elemente­­ de m­are plasticitate şi cu o funcţionalitate îndelung calculată şi şlefuită, este repre­zentată de întreprinderile de ceramică din Cluj-Napoca, Sighişoara, Curtea de Argeş, Baia Mare, Alba Iulia şi de către Centrul de estetică a produselor industriei uşoare. Desenul, forma, culoarea şi execuţia ei trec acest gen de ceramică in rindul con­stelaţiei de elemente frumoase şi necesare care pot exprima o civilizaţie (A. D.) I I I ■ Flacăra pag. 12 ■ Contemporanii mei „Lebăda neagră“ Masiv ca un Gibraltar aşezat In vălmăşagul intîlnirilor dintre ape, are inima ca o stea de crăciun agăţată in vîrful elastic al unui brad. Coborîtor din munţi ninşi de uitare, cu doi călugări sub braţ, el este un pierzant de viţă veche. Toată generaţia lui şi a noastră a pierdut cite ceva. Toată generaţia lui şi a noastră a ciştigat cite ceva inventîndu-l şi alintîndu-l. , Nu ştiu cit­e de talentat. Oricum, mult mai talentat decit mine ! Oricum, mult mai talentat decit dînsul ! Fiindcă dînsul este o corabie de lemn plutind sub vint, trosnind din toate înche­ieturile, a cărei ancorare vremelnică o aşteptăm zadarnic. Fănuş Neagu nu este un scriitor. El este un mare scriitor ! Un fulger care iluminează orbitor bolta speranţei noastre într-un zig-zag năucitor. Pierdut in Balcania, nu l-a putut lega nimeni de scaunul singurătăţii. Nervul său este universal şi perpetuu. Am măcinat multe stele în noaptea iluziilor la aceeaşi moară a risipirilor. M-a purtat prin cantoanele părăsite ale tinereţii sale petrecută alături de frumoşii nebuni ai marilor oraşe. Intr-o noapte de toamnă tirzie cînd i-am arătat o parte din pămintul sfinţit al Transilvaniei, mi-a povestit că stră­bunii lui ar fi coborit dinspre munţi, minaţi de vrăşmăşia iernii spre împărăţia ocrotitoare a stufurilor străjuind bălţi risipite in cimpia Brăilei. Născut aici, aproape de locul unde s-a scufundat Bara­n.2 bafta, intr-un început de răzvrătire primăvăratică, mama lui, l-a alăptat cu metafore și muguri de salcie dulci-amari. De atunci verbul său a rămas imparfumat și cînd scrie, fiecare literă e un boboc de magnolie gata să se desfoaie. Jovialitatea sa recunoscută este ghilotinată uneori de sabia transparentă a unei melancolii greu sesizabile. Ce semnale Ireparabile altora primește planeta trupului său In asemenea clipe de încremeniri polare î Ce amintiri și taine rămase să tremure In haloul depăr­tării !1 neutralizează, îndepărtîndu-ni-l ? E ora cînd aude foşnirea mătăsoasă a crapilor auriferi mişeîndu-se lenert in adincul bălţilor şi trestia tremură cu sfidări de pumna­­ta să sfîrtece soarele ? Ceasul de tain, regăsirii cînd Lebăda neagră plutind graţioasă pe luciul apelor sfidează vînătorii ademenindu-i ? Nu ştiu ! Ştiu doar că, аШа vreme cit îl avem pe Fănuş, şi că el ne vesteşte ca un mag scriind, noi ii iubim fără patimă şi fără prejudecăţi aşa cum se oferă tuturor şi, unora, inutil. Cuceritor al inimii mele prin metafora care curge din tine zilnic ca o dîră de singe, iţi doresc un loc şi un ostrov mic străjuit de sălcii unde alcătuirea ta de Lebădă neagră să se ascundă uneori ocrotindu-şi ouăle rare şi preţioase. MIRCEA MICU ■ P.S. In numărul trecut o regretabilă greşeală de tipar : circumscripţie oltenească în loc de, evident, circumspecţie oltenească. IHMITRESCU’ Geo Dumitrescu „de auditu“ te­riţh.î Un fericit eveniment discografic, datmrat­­: Elect­recordului, este apariţia recentă a discu­lui GEO DUMITRESCU citeşte din versurile • ’ ’ ' , „,*,4.Yjisale. *10 copertă, Romulus Vulpescu face un ' S tulburător portret al poetului şi al poeziei ■ ÿ ■ , 7 sale, din care alegem această pătrunzătoare circumscriere a selecţiei poetice prezente pe­­MMMidisc : „Poemele răzleţe pe care Geo Dumi­­trescu le-a ales aici, dintr-o operă de relativ mică întindere in care cantitativul modest a favorizat calitativul de excepţie, sunt pietre de hotar şi de Încercare m­arcind etapele fructuoase şi popasurile reflexive ale unui drum de artă învolburat şi pătimaş, in ciuda lip­eanţei calme a discursului­ poetic — une­ori, calmul disperării, alteori, cel al împă­cării — şi se dovedesc a fi destinate nu doar lecturii in claustrarea prielnică meditaţiei, ci şi rostirii şi ascultării“. Intîlnirea, şi pe a­­ceastă cale, cu poezia lui Geo Dumitrescu este aureolată de mari satisfacţii. (T. R.) r таааттввткивш. Calinesciana "„EU PREŢUIESC BUNURILE TUTUROR CELORLALTE PO­POARE CONSTITUIND OMENIREA, INSA, CÎND MA GÎNDESC LA IZBÎNZILE UNOR CREATORI CA EMINESCU, CREANGA, CARA­­GIALE, N. IORGA, ALE UNOR OAMENI CARE NE DAU DREPTUL SA NE SIMŢIM PE TREAPTA CELEI MAI ÎNAINTATE UMANITĂȚI, AM O DUIOŞIE DEOSEBITA, UN SENTIMENT DE NOBIL EGOISM, CE NU IMPLICA NICI O ÎNGUSTIME, NECUM VREO URA. NU MI-E RUŞINE CA SÎNT ROMAN ŞI SÎNT, ÎNTRUCÎT MĂ PRIVEŞTE, UN ROMÂN FILOROMÂN“. G. CALINESCU Reapare in România, la mulţi ani după ediţia princeps, Istoria literaturii române de la origini pină in prezent, monumentala operă a lui G. Călinescu. Cu acest prilej, revista noastră găzduieşte in aceste pagini un mănunchi de opinii cu privire la importanţa deosebită a acestui eveniment, ca debut al unei discuţii mai ample, de reluat cu necesitate in numerele viitoare, îndeobşte, timpul adaugă sau scade o operă şi, iată, Istoria... lui G. Călinescu a invins, iar victoria aceasta este repurtată intr-o instanţă unde nu există drept de apel. Din confruntarea cu deceniile, ea s-a îmbogăţit cu lumini noi, înţelesuri numai bănuite cindva au devenit mult mai limpezi in paginile retipărite astăzi. Şi descifrind secretul perenităţii unei capodopere de ieri poate vom şti ce ciment anume va trebui să zidim în capodoperele viitorului.. — Ne aflăm In faţa unui eveniment editorial excepţio- :• nai I aparifia in librării a „Istoriei literaturii române- de la origini pină in prezent“, semnată de George Călinescu. O editură ca „Minerva" — condusă de dumneavoastră, sti­mate tovarășe Aurel Martin — care și-a asumat sarcina de a retipări această operă fundamentală a culturii noastre a trecut, de-a lungul anilor, printr-un lung proces de pregă­tire, de elaborare redacţională, avînd in vedere şi faptul că autorul însuşi a operat o serie de modificări in text raport cu prima ediţie. — George Călinescu a început să lucreze asupra primei­ ediţii încă imediat după apariţia acesteia, în urmă cu mai mult de patruzeci de ani. Şi a lucrat cu o tenaci­tate ş­ impresionantă, pregătindu-se încă de atunci pentru o edi­ţie nouă, revăzută şi adăugită. Sinteza muncii sale titanice pe text o reprezintă această ediţie aflată acum in drum­­spre librării şi îngrijită de profesorul Alexandru Piru.­­ Dealtfel, pentru a-i introduce pe cititori în laboratorul­ ■, creaţiei lui George Călinescu, publicăm în cadrul acestei­ ediţii 16 pagini de facsimile care reproduc însemnările­ sale pe text 16 facsimile care reprezintă, evident, doare cîteva eşantioane. — In ce constau aceste „Intervenţii" pe text ? — George Călinescu e completat mereu informaţiile sale, le-a adus la zi, racordîndu-le, cum se spune, la ul­timele cercetări, a operat modificări de formulare, a şle­fuit exprimarea în unele cazuri, fără a schimba, desi­gur, viziunea de ansamblu. In acest sens, noi, editorii, am avut sarcina complexă de a colaţiona întregul text dactilografiat cu textul lui Călinescu aflat în manuscris,­­ respectînd exact însemnările sale. Şi, vă rog să mă cre­deţi, munca îngrijitorului ediţiei, profesorul Alexandru­­ Piru, ca şi a redactorilor noştri Z. Ornea, Rodica Rotaru, Andrei Rusu, precum şi a „capului limpede" Maria Si­­­ mionescu, a fost uriaşă. Dealtfel, In colofonul cărţii, sunt­­ trecuţi, cu respectul cuvenit, toţi colaboratorii reprezen­­tativi care şi-au adus contribuţia la noua ediţie. In ace­eaşi ordine de idei, trebuie să mulţumim doamnei Alices Vera Călinescu pentru că ne-a pus la dispoziţie mapeleч pe care a lucrat George Călinescu, de-a lungul anilor, la­­­­sa . Stimate tovarăşe profesor Alexandru Piru, sintetici autorul ediţiei, recent publicate de Editura „Minerva", a „Istoriei literaturii române de la origini pină in prezent" de G. Călinescu. V-aş ruga să faceţi o... istorie a acestei Istorii, de la origini (1941) pină in prezent. I Deci, care ar fi,­intii de toate, istoria receptării acestei cărţi ? — E o „istorie“ lungă... După cum arăt şi în prefaţa 1- actuala ediţie, Istoria literaturii române de la origini pr­­in prezent nu s-a bucurat de o primire favorabila la apariţie. Cele mai multe voci s-au exprimat negativi şi, cum momentul era fascizant (la puţin timp după apa­riţia cărţii începea războiul, nu-i aşa­­), evident că atacu­rile au fost mai ales dinspre dreapta. Cele mai violente veneau de la „Informaţia zilei", „Porunca vremii", „Cu­rentul" etc. Printre cei mai vehemenţi „critici" de atunci se numărau Pamfil Şeicaru, Ion Sân-Giorgiu, care semna Loyola, Radu Tudoran, Popescu Prundeni şi alţii. Evident, insă, că nu au fost numai asemenea ecouri, ci şi recenzii serioase, chiar dacă vădeau unele rezerve. Eugen Lovi­­nescu, de pildă, spusese încă la apariţia cărţii, intr-un interviu, că Istoria lui Călinescu este o carte mare. Au mai scris despre această carte Mihai Ralea, Şerban Ciocu­­lescu, iar Pompiliu Constantinescu şi Perpessicius s-au abţinut să comenteze apariţia, exprimindu-se abia după editarea Compendiului. — Revizuirile ulterioare, operate de Călinescu, au vreo legătură cu aceste rezerve ? — Nici una. Aceste adaosuri, căci despre adaosuri este vorba in general, nu au modificat nimic din spiritul ini­ţial al cărţii, ele se integrează perfect în prima ediţie. Vreau să spun că metoda nu s-a schimbat. Unii au cre­zut — sper că numai pină la apariţia actualei ediţii — că G. Călinescu s-a apucat să „politizeze" textul din 1941. Fals. Nu există nici o schimbare de acest gen. Călinescu nu a intenţionat să facă o nouă Istorie a literaturii, ci doar să o perfecteze pe cea veche. — Cînd a făcut Călinescu revizuirile şi în ce constau ele ? — După publicarea Compendiului (ediţia I în 1945, a I­I-a în 1946), Călinescu a început să-şi „corecteze“ textul din ’41. A publicat chiar nişte erate, prin care rectifica unele erori din prima ediţie, in special la citate , cite un rînd sărit,sau alte lucruri de genul acesta. Pe de altă ediţia revăzută şi adăugită a „Istoriei literaturii române de la origini pină în prezent". — In ce măsură respectă actuala ediţie monumentali­tatea grafică a celei dinţii 7 — Aş vrea să aduc un elogiu tipografiei şi lucrătorilor de la „Arta grafică“, tuturor celor care­ au muncit cu abnegaţie vrednică de admiraţie pentru modul in care au scos la lumină această carte uriaşă şi de mare rafi­nament, mai ales că prima ediţie a apărut tot in teascu­rile acestei tipografii. Trebuie spus, tot cu această ocazie, că noua ediţie, machetată de regretatul Pompiliu Stam­at, respectă macheta primei ediţii, inclusiv din punct de ve­dere iconografic. Există şi unele mici deosebiri determi­nate, între altele, de faptul că folosim o literă ceva m­ai mare (corp 10 şi numai în unele cazuri, impuse de text, din monument al ■spiritualităţii noastre corp 9 şi corp 8), ceea ce face, evident, lectura mai lim­pede. Şi, fiindcă vorbiţi de monumentalitatea lucrării, e cazul să vă informez aici că atît coperta cit şi supraco­­perta sînt realizate cu o implicare de înalt nivel artistic şi profesional de către Done Stan. Vă mărturisesc că în clipa in care am avut in mină primul exemplar l-am cîntărit (17) ca pe un nou născut. Ei bine, are 4 ki­lograme ! — Reţinem una din declaraţiile dumneavoastră in ca­litate de principal editor al acestei ediţii : „Astăzi, sim­­bătă, 20 martie 1982, orele 9 şi 30 de minute, mi-a fost luminat exemplarul presemnat din Istoria“... Astăzi sun­tem­ miercuri, 5 mai, orele 13 şi 30 de minute, şi spuneţi că primele exemplare au plecat deja spre librării. Ce în­seamnă aceste „prime exemplare" şi cste alte exemplare urmează să ajungă la librării o parte, a socotit că unele capitole tratau prea­­sumar opera unor scriitori şi de aceea le-a dezvoltat. Aşa este cazul lui Costache şi Iorgu Caragiale, Iordache Golescu, A. Pe­­limon şi G. Baronzi. Cel mai amplu a fost dezvoltat ca-­­pitolul dedicat lui Odobescu, pe care dealtfel Călinescu l-a şi publicat în presă, în forma nouă, avînd un volum de pagini aproape dublu. Dealtfel, augmentări a operat la aproape toţi scriitorii importanţi : la Maiorescu, Ca­ragiale, Delavrancea, Slavici, mai puţin la autorii con­temporani, pentru că, în general, Călinescu n-a trecut mai departe de anul 1940—1941 cu materia bibliografică. Cîţiva scriitori noi au fost introduşi în Istorie. „Am învăţat că nu mai putem da tale de istorie literară cu croşete“... — înţeleg că volumul adaosurilor este­­destul de mare. Cam la cite pagini se cifrează el ? — Călinescu a adăugat Istoriei 110 pagini mari, deci aproximativ 300 de pagini dactilografiate. Cam 90 la sută din acest material a fost publicat de autor in cea mai mare parte In revista institutului саге-i poartă astăzi numele, iar restul s-a păstrat în manuscris. — Cit de evidente erau intenţiile lui Călinescu in le­gătură cu aceste texte ? — Mai mult decit evidente. Călinescu a indicat pină şi paginile unde trebuiau incluse adaosurile. Dealtfel, pregătea el însuşi o a doua ediţie revăzută şi adăugită, la care a lucrat pină in pragul dispariţiei. — Cum aţi procedat cu aceste 110 pagini in actuala ediţie ? — Aşa cum cred că era logic şi firesc. Le-am intercalat — ,,Primele exemplare“ Înseamnă primele 5 000 de vo­­lume din această operă de căpătii. In librării vor intra treptat 60 000 de exemplare. După cum vedeţi, e vorba de un tiraj de masă. Preţul e de 300 lei exemplarul. Cartea urmează să fie tradusă în­­limbile engleză şi fran­ceză. — Istoria literaturii române de la origini pină în pre­zent, operă asupra căreia s-au purtat multe dezbateri, admirată şi controversată, chiar contestată, ajunge totuşi in librării după o întindere care credem trebuie explicată cititorilor. — „Istoria“ lui Călinescu îşi are la rindu-i o istorie a ei, aşa cum a avut şi la prima ediţie din 1941. Intir­­zierea apariţiei celei de-a doua ediţii se explică, după opinia mea, prin faptul că, de-a lungul anilor scurşi de atunci, tipărirea ei a fost amina­tă mereu de o serie de spirite mai mult sau mnai puţin dogmatice, prizoniere ale unei viziuni rigide, incapabile s­ă accepte şi alte puncte de vedere decit cele proprii. Evident, o carte ca aceasta, semnată de George Călinescu, poartă inevitabil amprenta personalităţii sale uluitoare, ceea ce a deran­jat in unde cazuri alte personalităţi. Ге de altă parte, nimeni nu spune că punctele sale de vedere nu pot fi controversabile. Unele dintre ele nu mai pot fi acceptate intru totul dacă ne raportăm la momentul apariţiei pri­mei ediţii şi chiar la nivelul unor revizuiri şi completări ulterioare. Dar trebuie subliniat ca fundamental faptul excepţional că am găsit o înţelegere superioară la foru­rile de partid in legătură cu reeditarea acestei capodo­pere, retipărită astăzi sub inaltul patronaj al tovarăşului Nicolae Ceauşescu şi a tovarăşei Elena Ceauşescu. Ceea ce demonstrează că există un climat cu o largă deschi­dere spre valorificarea tezaurului literaturii noastre cla­sice. Pentru că „Istoria literaturii române de la origini pină în prezent" este deja o operă clasică, operă de re­ferinţă, expresie, în ultimă instanţă, a spiritualităţii noas­tre . George Călinescu afirmă prin opera sa că avem o literatură extraordinară, competitivă în plan mondial. Cartea demonstrind, dealtfel, la modul sublim, că este ea însăşi o operă de nivel mondial. ADRIAN DOHOTARU ■ un text la locul lor, A existat şi ideea de a le tipări sub forma unei anexe, la sfirşitul ediţiei din ’41, ceea ce mi se pare absurd. Un principiu elementar in reeditarea unui text este că se ia în considerare ultima formă dată de autor. — Revizuirile lui Călinescu sint numai adaos-­ri ? — în cea mai mare parte, da. Mai există însă cîteva supresiuni de citate sau de fragmente de citate, cum este de pildă la Minulescu, Alice Călugăru, Radu Boureanu. Că supresiunile ii aparţin lui Călinescu insuşi, nu se poate vedea în ediţia actuală decit comparînd-o cu cea din 1941. Acest lucru l-a făcut Editura „Minerva“. Pentru cititori, am reprodus prin fotografiere 16 pagini de ma­nuscris călinescian, pentru a se vedea­ că ceea ce este adăugat sau tăiat nu e opera mea, ci a autorului cărţii. — Aşadar, a doua ediţie din „Istoria literaturii române de la origini pină în prezent“ este o ediţie completă ? — Absolut integrală. — Cum se înscrie această carte in „orizontul de aştep­tare“ al cititorului de azi ? — In toţi aceşti ani, ciţi a aşteptat ediţia mea să apară, procesul de valorificare a moştenirii literare a căpătat un aspect nou. Am învăţat că nu mai putem da texte de istorie literară cu croşete şi asta nu este puţin lucru. O asemenea carte, monument al literaturii noastre, tre­buia să apară riguros ştiinţific, fără intervenţii arbitrare din partea editorului sau a editurii. Este o lucrare fun­damentală, pentru că în afara caracterizărilor strălucite şi a prezentării exhaustive de autori şi opere, aşadar în afara laturii ei informative, ea deschide­ şi un larg ori­zont despre cum se configurează literatura română în plan naţional şi universal prin valorile ei reprezentative. Istoria lui G. Călinescu este de fapt o demonstraţie a puterii de creaţie a naţiei. Tot ceea ce a fost considerat „discutabil” — poate că nu e termenul cel mai potrivit — este explicat, motivat, justificat in această ediţie, în Prefaţă. Prefaţa eliberează aşadar textul ’ şi face într-un fel posibilă apariţia integrală a lui intr-un tiraj care va atinge, in final, 60 000 exemplare. TANIA RADU ■ . Noi directori la Filarmonica şi la Opera Mihai Brediceanu a fost numit de curind director al Filarmonicii „Geor­ge Enescu“. Muzician complex, com­pozitor, dirijor şi teoretician de re­putaţie mondială, om de vastă cul­tură, Mihai Brediceanu continuă prin timp tradiţiile familiei sale de artişti şi muzicieni care a jucat un rol im­portant in cultura românească si al cărei типе e amintit în istorie in­­cepind cu anul 1847. Absolvent al clasei de pian, teorie, istoria muzicii şi dirijat al Conservatorului din Bucu­reşti, Mihai Brediceanu l-a avut ca profesori pe Florica Musicescu, Dinu Lipatti şi Ionel Perlea. Amintim că imaginea de mai sus îl reprezintă pe muzicologul Petre Brîncuşi, care a preluat de cîtva timp conducerea unuia dintre cele mai discutate an­sambluri muzicale din ţară, instituţie reprezentativă pentru cultura şi arta intre anii 1959 şi 1967 a fost director al Operei române din Bucureşti, că din anul 1958 este dirijor permanent al Filarmonicii „George Enescu“ şi că intre anii 1978 şi 1980 a fost director general muzical al Operei din Istambul. A dirijat in mai multe ţări ale lumii ntre care: Austria, Belgia, Bulgaria, P. Chineză, R. S. Cehoslovacă, An­glia, Franţa, S.U.A., R. F. Germania, Grecia, U.R.S.S., Italia, Monaco, Fenn Brazilia, Turcia ş.a. Cea mai recentâ­ participare la o mare manifestare mu­zicală internaţională o consemnăm la sfirşitul anului trecut, la Festivalul de la Lucerna, unde a fost invitat în ca­litate de dirijor alături de Herbert von Karajan, Lorin Maazel, Daniel Barenboim, Georges Solti. La întrebarea noastră privind inten­ţiile şi planurile de viitor ale noului director al Filarmonicii, Mihai Bre­diceanu a răspuns prudent că preferă să ne răspundă mai tîrziu, după ce va reevalua, împreună cu noii săi co­laboratori, programul de manifestări şi programările de invitaţi români şi străini pe podiumul de concerte de la Ateneul Român, românească: Opera din Bucureşti. Ştim că îl aşteaptă probleme grele de re­zolvat şi că de la acest ansamblu complex se aşteaptă un reviriment ex­presiv în peisajul spectacolelor şi ma­nifestărilor de artă muzicală. Profesor la Conservatorul Ciprian Porumbescu din Bucureşti, fost preşedinte al Uniu­nii Compozitorilor din România, lui Petre Brîncuşi i se oferă posibilitatea de a pune in valoare calităţi de or­ganizator şi un timp de acomodare cu detaliile şi exigenţele piramidei repre­zentate de pregătirea unui spectacol de operă, a unui repertoriu care să satis­facă, în sfîrşit, pe melomani. Grea ■ шяишннмв g Flacăra pag. 13 ■ De pe vremea cînd bunicii noştri mergeau la fotograf O expoziţie de artă fotografică surprinde intot-­­ deauna stop-cadre din existenţa noastră cotidiană. Imaginea artistului fotograf care opreşte, parcă, o clipă, pămintul din mişcarea sa de rotaţie, e tulbu­rătoare. Intr-o asemenea expoziţie intrăm cu sen­timentul că regăsim evenimente, intîmplări, gesturi­­ din viaţa pe care o trăim in priză directă şi asupra cărora nu am avut timp să reflectăm. Artistul foto­graf fiind acela care ni le revelează sau ni le rele­­vează. Dar cînd o expoziţie de artă fotografică re­ţine şi ne descoperă imagini dintr-un secol trecut, senzaţia e de iniţiere în detaliile unui şantier arheo- , logic care scoate la iveală fragmente dintr-o viaţă pe care n-am avut prilejul, evident, să o privim direct : instantanee încărcate de parfumul epocii, de vălurile uneori şterse ale amintirilor bunicilor şi chiar ale străbunicilor noştri. Aceasta a fost impresia trăită in atmosfera irizată artificial de lămpile cu neon de la Biblioteca Aca­demiei, urmărind, preţ de cîteva minute, o infimă­­ parte din fondul principal de dagherotipii şi de­­ fotografii artistice ale secolului al nouăsprezecelea.­­ De sub panouri cu sticlă şi de sub vitrine ne pri-­­ veau oameni care s-au­ petrecut prin viaţă cu mai­­ bine de o sută de ani în urmă, anonimi surprinşi , în atitudini de „gală“ sau de „gardă“, uneori emfa-­­ tici, alteori uimiţi, plini de umor sau de tandreţe,­­ personalităţi in jurul cărora s-au ţesut deja legende­­ şi despre care s-au scris tomuri, bărbaţi şi femei­­ care au creat istoria. Am vâzut deci, cîteva zeci de­­ imagini din cele 150 000 de fotografii ce reprezintă­­ zestrea documentară înregistrată prin obiectivele­­ unor aparate de fotografiat paradoxale şi care se­­ află la Biblioteca Academiei noastre. Ne gîndim , chiar, că într-o zi s-ar putea organiza o expoziţie , mult mai cuprinzătoare şi cu ferm caracter docu-­­ mentar avînd în vedere că actuala expoziţie reţine­­ doar cîteva din fotografiile unor mari artişti foto-­­ grafi ai vremii ca Szathmary, Heck, Woolentreit,­­ Duschek, Schivert, Angerer ş.a. După cum declară organizatorul actualei expoziţii, criticul de artă , Radu Ionescu, „Deocamdată ne-a interesat să oferim­­ publicului numai fotografii cu caracter artistic, de­m­­on­­strind in acest fel că am avut mari artişti foto­grafi încă de la începuturile acestei preocupări la­­ nivel mondial.“ In felul acesta, expoziţia „Fotografi“ (prin urmare nu fotografii cum s-a înţeles in mod eronat, N.R.) reprezintă un album deschis cu grijă ■ şi respect de organizatorii ei, tuturor acelora care doresc să privească prin ochii fotografilor de­ pe vremuri imaginile tulburătoare ale minunaţilor noştri bunici şi care ne privesc, la rindul lor, ca şi , cum timpul­­ s-ar fi opr­it o clipă în loc. (A.b­*) ^

Next