Foaia noastră, 1977 (Anul 27, nr. 1-24)

1977-02-01 / nr. 3

C­­an părăsea curtea şcolii în larma zgomotoasă a şcola­rilor ce se risipeau pe stradă. Era fericit că în ziua aceea devenise pionier. Era toamnă. Frunze galbene, portocalii, ară­mii, se scuturau din castani, zburau, se legănau, străfulgerînd văzduhul cu scînteieri de aur şi pete de întuneric. In colţul străzii Dan se auzi strigat. Se întoarse şi o zări pe Mădălina, colega lui de bancă, care, cu ghiozdanul în spate, ve­nea în fugă spre el. Mică, bucă­­lată, cu o faţă albă şi catifelată, cu ochii de un albastru deschis. Mădălina se opri lîngă el, şi i se agăţă, speriată, de braț. - Dan, scuză-mă .. . strigă ea înfricoșată . .. „Baronul” vrea să mă bată... Pentru că nu i-am împrumutat stiloul. .. „Baronul” era un bătăuș fără de pereche, spaima clasei a 11-a B. - „Baronul”? întrebă cu tea­mă Dan, și în clipa următoare îi zări. Venea val-vîrtej spre el, ro­­tindu-şi ghiozdanul deasupra ca­pului. - Te-am prins! Stai aşa! 77- arăt eu ţie, Mădălina. Dan se smulse din mina Mă­­dălinei şi o luă la sănătoasa stri­­gînd: - Fugi, Mădălino . . . Fugi. . . In clipa următoare „Baronul” o înhăţă pe fetiţă de codiţe. Alergînd, Dan traversă strada şi ajunse gîfîind ușor în părcu­­lețul ce ducea spre casă. In goa­nă, cravata de pionier i se des­prinse de la gît și își luă zbo­rul. Băiatul se opri din fugă și întoreînd capul o căută din pri­viri pe alee. Nici urmă de cra­vată. O căută printre tufișuri. Ni­mic. - Mă cauți de pomană, Dan ... auzi el o voce subțirică și catifelată. Ți-ai pătat onoarea de pionier . .. N-am ce să caut la gîtul unui laș ... - Dar unde ești? strigă înciu­dat Dan. Nu te văd . .. Dar ridicînd ochii o zări. Cra­vata de pionier stătea agățată în vîrful unei crengi de arțar. - Am fugit pentru totdeauna de la tine, Dan. .. N-am ce fă caut la gîtul unui fricos .. . - Asta s-o crezi tu! îi strigă Dan, repezindu-se spre ea și in­­tinzînd mina ... ca să o ia de pe creangă. - Vîntule! Vîntule! striga cra­vata de pionier speriată! Ajută­­mă, vîntule! Scapâ-mâ! . .. Capul uriaș și bărbos al via­tului răsări ca din pămînt, cu vîrtejuri de frunze uscate în păr, la capătul aleii. - Cine mă strigă? întrebă el... Ah! Tu eşti, fetiţo? ... Aşteaptă o clipă . .. Umflîndu-şi obrajii ca nişte foaie, vîntul începu să sufle. Vîrtejurile de frunze uscate zbu­rară din părul vîlvoi al vîntului şi se împrăştiară pe alee spre Dan, orbindu-l, ameţindu-l în hora lor. - Coboară imediat de acolo, spuse poruncitor Dan, curăţindu­­şi frunzele uscate de pe ume­ri... Altfel vin eu să te iau... - Uite cine are curajul să urce în vîrful arţarului... rise cu ve­selie cravata... -Va să zică aşa! strigă Dan, îndreptîndu-se spre arţar. - O clipă, o clipă, băiete! spu­se un băieţel ieşind de pe o alee. Parcă am auzit un glas de feti­ță. Nu cumva vrei s-o bați? Dan privi uimit spre el. -Te pui cu mine, piciule? Vrei să te strivesc ca pe o mus­că? - Aşa, care va să zică.. . spu­se bătăios băieţelul. .. Cauţi bă­taia cu luminarea? Atunci ţine-te bine... nu las eu o fetiţă lip­sită de apărare! Scuipînd întîi întro-o rmvinuţă, apoi în cealaltă, băieţelul se împieptoşă şi se aşe­ză în faţa lui ca un boxer. - Scapă-mă, Dan! Scapă­­mă!... auzi el la intrarea în parc, strigătul speriat al Mădă­­linei. Dan întoarse capul. înalt, „Ba­ronul” îl aștepta cu mîinile în şold, cu picioarele larg desfăcu­te. -Ho, ho, ho! rise namila... Poftește de-o scapă, Dane! -Ajunge, „Baronule”! Dă-te la o parte, strigă Dan și adăugă, pornind ca vîntul spre el... Aşteaptă-mă, Mădălino... Vin... lată-mă că vin! Pumnii uriaşi ai „Baronului”, ca două stînci, se înălţară dea­supra capului şi se prăvăliră pes­te el. în aceeaşi clipă soneria ceasului deşteptător răsună stri­dent. Dan sări în capul oaselor şi opri soneria, în liniştea dormi­torului. Peste uniforma așeazată pe spătarul scaunului, lîngă pat, cravata roșie de pionier îl aș­tepta. Petre Luscalov Visul ­ Oala scufundată Cifrăia o dată în India un brahman. Cică era cel mai leneș om de pe lume. Nu voia să muncească și se hrănea doar cu ceea ce primea de pomană de la oamenii buni de inimă. Și a fost odată o zi fericită, cînd brahmanul a putut strînge de prin fel de case o oală mare, plină de orez. în drum spre casa lui s-a oprit brahmanul cel le­neş să-şi tragă sufletul pe malia unui rîu adine şi punîndu-şi di­nainte oala cu orez, s-a întins la soare şi a prins a visa: „Bine-ar fi dacă ar da secetă şi s-ar prăpădi toată recolta! Atunci s-ar lăţi foametea şi, pentru o oală mare şi plină cu orez ca a mea, aş primi nu mai puţin de trei rupii. Cu trei rupii mi-aş lua o capră. Capra mi-ar face o turmă de iezi. Am să vînd apoi iezii şi-am să-mi iau o vacă. Vaca va face viţei, viţeii vor creşte bivoli. Iar de bivoli au nevoie toţii, de la zamindar şi pînă la ţăran. Cu banii pe care-i iau pe bivoli îmi cumpăr niște cai. Caii mi-or face mînzi. Cînd au să se facă mari, firește, am să-i vînd şi am să-mi cumpăr o ditai casă, cu grădină umbroasă. In grădină, sub fiece pom, au să zburde sumedenie de papagali, de toate culorile. Apoi am să mă însor cu o fată de brahman, care are să-mi aducă multă zestre. Şi vom avea un fecior vesel, un fe­cior frumos. Cînd va mai creşte, mă voi aşeza în grădină sub un palmier umbros şi voi striga: - O, copile, vin degrabă să te leagăn pe genunchi! Feciorul va alerga către mine, se va împiedeca, va cădea şi se va porni pe plîns. Atunci voi striga nevestii-mi: - Femeie, ridică copilul! Oare nu vezi că s-a lovit? Numai că, vezi, femeia se va fi luat cu vreo treabă şi nu va auzi că am strigat-o. Atunci nu mă voi putea stăpîni, voi sări şi-i voi trage un picior: „Na, ţine!” Şi ui­tind de toate, brahmanul sări cu­ colo şi izbi cu piciorul in oală din răsputeri. Oala, de bună seamă, se răsturnă în apă și căzu la fund. Nici cioburi nu s-au ales din ea. De atunci se spune că visele leneşului nu fac nici cît o oală scufundată. (Basm indian)

Next