Foaia noastră, 1985 (Anul 35, nr. 1-52)
1985-03-29 / nr. 13
O mărturisire de toate zilele în vara trecută, un ţăran din neamul meu, lingă un pahar de bere, mîndru şi mulţumit, îmi vorbi cam aşa: - Eu trăiesc bine. De doi ani sint in pensie. Să mă crezi, sint un om fericit. Copiii mei toţi trei sint aşezaţi, au casa lor, doi la oraş, unul in sat. Am patru nepoţei şi două nepoate, toţi sănătoşi, deştepţi şi frumoşi. De lucru insă nu m-am lăsat nici astăzi. Pe cind era să ies la pensie mi-am vindut casa din sat şi mi-am cumpărat un sălaş cu un iugăr de pămint, lingă şosea, nu departe de oraş şi de sat. Mai lucrez şi la cooperativă, sunt la vite, precum am fost şi înainte. Primesc pensie, aproape patru mii şi mai ciştig şi la cooperativă. Acasă am patru vaci, trei de muls, unaîngrijită. Îngraş porci, aşa că am contractaţi vreo douăzeci pe an. Mai îngraş şi pentru mine vreo patru-cinci, din care dau in fiecare an cite unul şi la prunci. Ţinem şi galiţe, pui, gişte şi raţe, şi pentru noi, şi pentru piaţă. Ducem o viaţă mulţumită, suntem îndestulaţi. Păcat că începem să imbătrinim. . . Că ştii, oamenii ca noi nu se lasă de lucru pină ce nu cad din picioare. In anul trecut am primit la sălaş curent electric. De-atunci avem tot felul de maşini casnice. Avem maşină de spălat, de stors, radio, televizor, morişcă de măcinat urlău şi ce mai ştiu eu ce, de toate, de toate. Acum vreau să-mi cumpăr un tractoraş pentru aratul şi lucratul grădinii. Cred că ăsta va fi mai bun decît caii, că nu cere nutreţ numai cind lucră. Nu mai ţin cai, că azi-miine n-oi mai fi in stare de ei. Dar să ştii că-i iubesc şi astăzi, nu degeaba am trăit zeci de ani cu ajutorul lor. Cred că mai ţii minte că înainte de Eliberare am fost slugă, iar apoi mai mult de zece ani plugar particular. Cind eram slugă, dormitorul meu era grajdul. Aveam un pat, ridicat aproape de grindă, ca dacă cumva s-ar slobozi un cal sau o vacă, să nu mă calce în picioare. Acolo un grajd nu aveam nevoie de încălzire. Ei, bine că mi-am adus aminte, astăzi avem încălzire centrală la sălaş. Trăim, vere, o viaţă mai bună decît bogaţii de odinioară. E adevărat că muncim mult, dar iţi spun aşa cum e, are înţeles. Cîndva poate că părinţii noştri au muncit şi mai mult decît noi, dar nici prin gînd nu le-a trecut că vor duce o viaţă ca a noastră. Au lucrat, au trudit şi pe cind ajunseră anii noştri erau siliţi să se sprijine pe prunci. Cu Eliberarea ni s-a schimbat lumea. Precum ţi-am spus, eu, ca pensionar sint in stare să-mi ajut copiii. Adevărat e, că nu prea au nevoie de ajutorul meu, dar mă ţin de zicală: e mai bine să dai, decît să primeşti. Cu femeia ne vorbim de multe ori, şi nădăjduim că poate şi pruncii noştri işi vor ajuta la vremea lor copiii lor, pe nepotaşii noştri. Părinţii mei bieţii, nu ne-au putut ajuta, că n-au avut din ce. Să ştii, văruţ, că ei abia cîştigau pe vremea lor cu ceva mai mult intr-un an, decît cîştigăm noi azi intr-o lună. Că dacă ei cîştigau intr-un an douăsprezece-cincisprezece chintale de grîu, erau fericiţi, că aveau pîinea cea de toate zilele. Astăzi, noi atîta venit avem lunar, de multe ori. în trecut, nu numai acela a fost necazul că pămîntul n-a rodit atîta ca astăzi, dar şi aceea că lucrătorul n-a primit simbrie ca lumea. Pe atunci, roadele pămintului erau ale unor aleşi. Asta n-a fost cu dreptate. De un singur lucru însă îmi pare rău. Că n-am umblat la şcoală. Nu pentru că aş fi dorit alt lucru în viaţa mea, decît plugăritul, dar mi-ar fi plăcut să ştiu mai mult. Ar fi fost bine dacă m-aş fi priceput mai bine la lucrul meu, că s-ar fi meritat. Asta le-o spun tinerilor de multe ori, că cine ştie mai mult, slujeşte mai bine îmbogăţirea comunităţii în care trăieşte. Prin munca sa se ajută şi pe el, dar şi pe cei care trăiesc şi gindesc ca el. . . Poate n-am reuşit să-l citez din vorbă-n vorbă, dar acestea au fost sentimentele, gîndirile pe care mi le povestise lingă un pahar de bere, ţăranul din neamul meu, mîndru şi mulţumit. O mărturisire de toate zilele . .. Petru Popuţa Din folclorul românilor din Ungaria „ Santnacioc, în prima simbătă a postului mare se sărbătoreşte ziua de Sfîntul Toader. Dat fiindcă aceasta este prima sărbătoare adevărată de primăvară, în aceasta zi se practicau multe obiceiuri şi credinţe. Din descrierea lui Gergely Moldovan (Românii din Ungaria, Bp. 1913) reiese, că Sfîntul Toader nu a fost numai un sfînt bisericesc, ci şi o fiinţă mitologică. Cu acest fapt se explică, de ce de sărbătoarea Sfîntului Toader se leagă pe de o parte obiceiuri bisericeşti, pe de altă parte credinţe laice legate de spiritele necurate. Dintre obiceiurile bisericeşti trebuie să amintim în primul rînd pregătirea şi împărţirea „griului fert” în biserică: în comunele populate de români griul era pregătit de femeile care făceau prescurile pentru slujbele bisericeşti în tot cursul anului. De la aceste femei, numite „prescurăriţe”, putem afla şi în zilele noastre modul de pregătire al griului fiert. „Cind să-ncepe postu, săptămîna ce-ntiie, aduc on kilogram dă grîu. Pă masă îl curăţesc şi-l pun intr-o vas curat. O săptămină îl moi cu apă, şi aşe-i dă fin dă numa, îl ferb, da’ nu pun pă el zahăru, pină îl las aşe in apă, şi simbătă dimineaţa am sucuit să-l incălzăsc o ţîrucă. Apoi pun mnere-n el, şi d-asupra boabe dă ţucul. în ton vas il duc la beserecă. Acolo popa îl sfinţeşte şi il împărţeşte la oameni. Tăt capătăt cîte-o linguriţă. Mincă şi în beserecă, da duce şi acasă din el.” - m-a informat Maria Anca (născută Mărcuş), prescurăriţă din Giula. începind cu ziua de Sintoader, în fiecare sîmbătă a postulului se pomenesc morţii în biserică, în „sîmbetele morţilor” ard luminări în amintirea morţilor şi se împart anafore. Anaforele se consumau în biserică, dar se duceau şi pentru cei ce au rămas acasă. Creştinii primeau anaforă în cele mai mari sărbători calendaristice, aşadar şi la ziua de Sfîntul Toader. în ziua Sfîntului Toader este interzisă munca, se îngăduie un singur lucru, tunderea mînzilor. Tot de această zi leagă şi obiceiul spălatului părului, practicat de fete în fiecare sat populat de români. Dimineaţa, fetele culegeau muguri din pomii înfloriţi, îi fierbeau în apă, iar cu această apă se spălau pe cap, apoi o vărsau la rădăcina unui pom roditor, cu scopul de a le creşte părul, în unele variante, după spălarea părului mama îşi pieptăna fetiţa spunînd următoarea poezioară: „Coada-n jos, Fata-n sus, Babii on colac, Fetii on diac ” Terminînd versul, tăia o şuviţă din părul fetei, il lega în ceva şi îl arunca, că fata să fie sănătoasă şi să o apere de „strigoi”. La Otlaca-Pustă se credea că pentru aceea trebuie spălat părul a Sîntoader în felul amintit, fiindcă în caz contrar „te ţipă caii lui Sîntoader în baltă”. Întîmplarea cu „calu’ lu’ Sintoader” se cunoaşte în fiecare colectivitate românească. Calu’ lu’ Sîntoader se iveşte şi îi pedepseşte pe toţi cei ce lucrează în această zi. Să vedem cîteva date referitoare la această fiinţă mitologică. „Muierile nu torceu, nu ţeseu sara în săptămina lu Sîntoader. Pină după Sîntoader nu să face nimică că vine calu lu Sîntoader şi te bate. Ci la 6- ceasuri nu mai lucrau.” „In săptămina lu Sîntoader n-am lucrat. Tătă săptămina. Nimic, nimic. S-o auzit aici că on uom o lucrat in săptămina lu Sîntoader. Atunce o vinit calu lu Sîntoader și tătătăt l-o călcat, l-o turtit. O sîntîi că l-o călcat. Cal alb o fost. Acela o fost calu lu Sîntoader.” în legătură cu această fiinţă mitologică există şi multe alte credinţe şi obiceiuri. Emilia Martin Actualităţi Sperăm că în săptămina ce urmează se va încălzi vremea şi vom putea începe muncile în grădină. Pe lingă curăţarea şi tunderea pomilor primul lucru să fie dezgroparea viţei de vie. Dacă întîrziem cu acest lucru, butucii vor înfrunzi mai tîrziu, iar îngheţurile din mai pot dăuna lăstarilor fragezi. Cine a tăiat viţa mai devreme s-o examineze din nou, nu cumva butucii s-au dăunat în urma frigului. Dacă observăm astfel de daune, coardele de viţă să le tăiem pină la partea sănătoasă. (Să procedăm la fel şi la pomii fructiferi.) Să exeminăm şi butucii de cultură în formă de cordon şi de spalier şi să slăbim legăturile, nu cumva acestea să taie în coardele de viţă. După tunderea viţei şi a pomilor este foarte importantă strîngerea şi arderea părţilor îndepărtate. Să nu le ducem acestea la compostieră, pentru că dăunătorii îşi continuă şi acolo funcţia vitală şi pot fi izvorul noilor infecţii. La tratarea vinului să avem grijă ca vasele să le umplem la cîte două săptămîni. Dacă am observa ca sare brună, vinul să-l tratăm cu sulf de vin. în serele neîncălzite, ridichea de lună trebuie deja îndepărtată, pentru că altfel va reţine exploatarea a doua. Paturile să le pregătim pentru castraveţi. La un metru curent să punem 60- 70 kg de gunoi de grajd, pe care să-l acoperim cu un strat de sol de 2 cm (două părţi de ţelină şi o parte de gunoi de grajd fermentat bine). Răsadurile de ardei pentru cultura din grădină, înainte de stadiul cu patru frunze, să le transplantăm în ghiveciuri nutritive de 5-8 cm. Temperatura din încăpere să nu scadă sub 20 °C. Putem transplanta şi înmulţi plantele de apartament. Să asigurăm ghiveciuri de mărimea potrivită. Plantele mai mari să le transplantăm în ghiveciuri mai mari, iar care au adus mlădiţe mai multe, le putem înmulţi. 1. Cefan VINERI 29 MARTIE 1985 J^PUcid deschis al lui bace Vasile^^. m ausqt ca.. Uomu ocoş învaţă şi din baiu altuie. Asta-i o zicală din bătrîni, cunoscută şi dă tînărime d-amu. Voarbe înţălepte ca aste multe mai sint, da’ nu-i d-ajuns să le cunoaştem, ce-i mai bine să ne ţinem dă iele, dacă putem. La una ca asta s-ar pute spune o altă zicală, bunăoară că „dac-am şti c-om pica, ne-am pune-n cur”. Ce-i dirept îi dirept, nu tădauna ştim cind om pica, da’ nu-i rău dacă tădauna sintem gata dă picat, cind păşim p-on loc alunecoşi No, după atîte voarbe, să vă povestesc ce-am auzit mai dăunăz dă l-on cunoscut, on tînăr harnic şi dă viaţă, da’ dacă din baiu lui or învăţa şi alţi, nu numa iei, săracu. Cum zic, mai dăunăz în uliţă mă-ntălnii cu on tînăr, pă nume Ionica lu Tătosu, pruncu lu’ o şogoriţă de-a me după muiere. Ionica-i şofer la Ciaba, un tătări umblă la lucru, da’ pingă asta ş-acasă să acupă cu dă tate ce-i poate aduce bani. Aşe dară şi Ionica are porci ş-amu, batăr că pă Crăciun o tăiet doi la familie, şi batăr că la stat o vindut vo zece grăsuni, ce-or fost în contrat. Numa că şi cu iei s-o-ntîmplat una ce pîn-amu încă niciodată. Adecate, Ionica o avut o scroafă d-a făta, da’ io mai rămas acasă încă ş-on grăsun dă clisă. Iei, cu gîndu că pină cind i-a vini vreme scroafii să fete, i-o ţinut în t-on coteţ cei doi porci. Eh, da’ gazda, cine mai şti dîrce şi cum, n-o sămărit bine zilele scroafii, aşe că - cu vori-patru zile mai dăvreme dîcît cum o gîndit iei, înt-o noapte scroafa o fătat fără ajutor. Pă cind Ionica s-o sculat şi le-o dus lăturile la porci, vede că scroafa n trecut păstările grele, da’ numa doi purcelaş o aflat in viaţă, tri turtiţi şi cine mai şti cît o mai mîncat din ii grăsuni. Cind o gătat cu poveste lui, Ionică, aşe zîmbind dă silă zice aci cătă mine voarba ceie din bătrîni, adecate că „nomu ocoş învaţă şi din baiu altuie", tumna dîrtuna ca asta n-ar strica dacă aş scrie în Foaie întimplare lui, da’ dacă cineva, citind-o, ar învăţa din ie, că dă-nvăţat ieste ce-nvăţa. O dată, că treabă să fim cu mare băgare dă samă la vreme fătării, să sămălim bine zilele, că la macar care animal îi treabă ajutor cind fată şi după ce fată. Apoi, că pă cind vine vreme fătării iosagu să fie la locu cel mai potrivit, dacă nu vrem să rămînem fără spor. No, cind apoi ne-am dăspărţît, Ionică, ca şi care o terdut din vreme, iute s-o suit pă biţicli ş-o-nceput s-o mîie din putere. Cum o-nvîrtit doauă ori in pedale, i-o alunecat roata ce dî-nainte, şi hops (!), pică Ionică in marjine drumului. Norocu pă iei, că oleacă o fo’ încremenită neaua, aşe că nici nu s-o lovit pre tare, da’ nici banile nu şi le-o arătît. S-o sculat in picioare, s-o aşezat iară pă şauă, d-amu numa cu mare băgare dă samă o mărs mai dăparte. Da’ numa cind o mărs cîtva m-o vinit mie în minte zicala ceielaltă, adecate că „dacă ar şti nomu c-a pica, s-ar pune-n cur”, aşe că atunci n-am avut modru să i-o spun, așe că amu și lui i-o spun. Mai bine mai tîrziu, dîcît niciodată! Iaca, cum ajungem dă la o zicală la alta! Vă salută cu drag: Vasile Ciurdaru pensionar