Foaia Noastră, 1987 (Anul 37, nr. 1-52)

1987-01-30 / nr. 5

VINERI 30 IANUARIE 1987 135 de ani de la naşterea lui I.L. Caragiale Marele probator şi drama­turg român, apreciat de către Victor Eftimiu ca „astrul stră­lucit al pleiadei” din literatura română, în care Eminescu a fost luceafărul, i­ar Ion Crean­gă, Ion Slavici, Alexandru Vlă­huţă, Barbu Ştefănescu Dela­­vrancea şi Constantin Dobrogea­­nu-Gherea stele de mărimea în­­tîi. Caragiale nu este numai un scriitor al românilor. Pornind de la realităţi româneşti, creînd scene şi tipuri originale, el s-a ridicat la o valoare artistică uni­versală prin puterea de gene­ralizare şi sinteză a operei lui, prin satira necruţătoare a vicii­lor, prin aspiraţia spre o uma­nitate superioară, prin încrede­rea în posibilităţile omului de a se perfecţiona. Mesajul lui Cara­giale este mesajul etern al artei, ceea ce explică interesul con­stant faţă de dramaturgia lui nu numai al spectatorului român, ci şi al celui de pretutindeni, în timp ce prin Eminescu poezia română cunoştea nivelul cel mai înalt de dezvoltare, Caragiale dădea teatrului şi prozei româ­neşti o strălucire deosebită fiind cel dintîi mare scriitor obiec­tiv. Se poate considera că, în transformarea literară care ur­mează epocii lui Alecsandri, Ca­ragiale este un inovator şi un model pentru generaţiile de mai tîrziu, în aprecierea lui G. Ibrai­­leanu .Caragiale este cel mai mare istoric al epocii dintre 1870-1900. Un istoric complet, care arată, care critică şi care explică. I. L. Caragiale s-a născut în satul Haimanale (azi comuna Ion Luca Caragiale), în apropie­rea oraşului Ploieşti, a învăţat în satul natal, la Ploieşti şi Bu­cureşti. în bogata-i viaţă a fost sufleur, corpist de roluri, croni­car dramatic, traducător, revizo şcolar, ziarist, profesor, director general al Teatrului Naţional din Bucureşti, beral şi umil funcţionar la Regia Monopoluri­lor Statului, în urma unor con­flicte cu oficialităţile vremii a fost obligat să se expatrieze „vo­luntar” (în 1904) la Berlin. Ctitor al limbajului dramatic românesc, autor al celor mai valoroase comedii de moraluri, de caracter, de­ intrigă, de si­tuaţii şi de limbaj din literatura română, creator de tipuri origi­nale şi de mo­dele de artă lite­rară, I. L. Caragiale a realizat o veritabilă „comedie umană” apreciată în egală măsură pe scenele teatrelor din Bucureşti, Paris, Roma, Buenos Aires, Moscova, Londra şi Tokio. Tra­dusă în 25 de limbi şi mult a­­preciată în străinătate, opera caragialiană face parte din ma­rile valori ale literaturii univer­sale. Continuînd drumul deschis de Vasile Alecsandri, Caragiale ri­dica literatura dramatică româ­nească pe cele mai înalte culmi, excelînd cu deosebire în cor­medie. în timp ce predecesorul său se încadrează în romantism, I. L. Caragiale este un scriitor clasic realist. Stilul lui Caragia­le e­ste oral nu numai în come­dii, unde este pretins de natura genului. Căcii şi în schiţe şi nu­vele, autorul comediei „O scri­soare pierdută” se aseamănă cu art alt artist al limbii vorbite, cu Ion Creangă. Lipsa descrie­rilor de natură în opera proza­torului nu este întîmplătoare. Dotat cu o inteligenţă vie şi cu un ascuţit spirit de observaţie, adunările publice, berăriile cu mulţimea lor îi ofereau un bo­gat material de observaţie, Ca­ragiale devenind astfel cel mai mare creator de caractere din literatura română. Opera bogată şi variată a lui I. L. Caragiale constituie o vastă frescă a societăţii timpu­lui, în comedii este înfăţişat mediul orăşenesc (O noapte fur­tunoasă, Conul Leonida faţă cu reacţiunea, O scrisoare pierdu­tă), scriitorul ironizînd moravu­rile bugheziei din societatea ro­mânească de la sfîrşitul secolului al XIX-lea. Schiţele completează tabloul cu unele aspecte noi, extinzînd sfera şi asupra înce­putului secolului al XX-lea. Sin­gura sa dramă „Năpasta” a că­rei acţiune este plasată în me­diul rural, se distinge prin pro­funzimea cu care e înfăţişat su­fletul ţăranului român. Caragia­le prezentă în comediile sale nu numai moravurile vremii, ai şi o serie de tipuri reprezentative, cu însuşirile lor particulare bine conturate. Opera l­ui Caragiale în totalitatea ei conturează două universuri artistice distincte: u­­nul comic şi altul tragic. Uni­versul tragic este însă ilustrat doar prin cîteva scrieri (ex: Nă­pasta, în vreme de răsboi, O făclie de Paşte etc). Capitolul ce mai important îl formează dramaturgia. Intere­sul dramaturgului pentru teatru trebuie căutat în tradiţia fami­lială: tatăl fusese actor, la fel şi cei doi unchi, Gostache şi Ior­­gu, care mai erau şi autori dra­matici, conducători de trupe teatrale. Comedia „O noapte furtu­noasă" apărută în revista „Con­vorbiri literare” (1879) porneşte de­­la pretextul unei farse de mahala. Piesa este elocventă pentru cele trei mari direcţii de manifestare ale teatrului cara­­gialesc: nivelul­­social, sufletesc­­psihologic şi cel verbal. Operînd cu tipuri şi situaţii specific lo­cale, comedia aceasta inaugurea­ză în teatrul românesc o eră nouă a originalităţii şi a valorii clasice. „Conul Leonida faţă cu reacţiunea”, farsă într-un act este o capodoperă de ironie şi înscenare dramaturgică pornind de la o temă folosită şi de V. Alecsandri în „Iaşii in carna­val”. Cea mai complexă dintre comediile lui Caragiale, „O scrisoare pierdută” publicată în anul 1885. Toate calităţile dra­maturgiei lui Caragiale se în­­tîlnesc în această comedie: ge­niul verbal, dinamismul replici­lor şi al intrigii ştiinţa de a trece pe nesimţite de la perso­naj la tip şi invers, de la simpla întîmplare la semnifica­ţia generală. „D-ale carnavalu­lui” trece dincolo de o simplă farsă de carnaval, dezvăluind complexitate şi însuşiri tehnice inegalabile. Un loc aparte în opera dramaturgică a lui Cara­giale îl ocupă „Năpasta” repre­­zentînd o încercare a dramatur­gului de a echilibra în opera sa comicul şi tragicul, universul burghez orăşenesc cu cel ţără­nesc. Al doilea plan important al operei lui Caragiale îl reprezintă momentele şi schiţele. Asemănă­toare prin fondul lor dramatic şi comic cu teatrul ele urmăresc strădania de a cuprinde, în esenţa lor, întreaga societate ro­mână burgheză, educaţia fami­lială (Domnul Goe, Vizită, Bu­­l­o) descompunerea familială (Mici economii, Tren de plăce­re), superficialitatea presei (Re­portaj, Ultima oră), incompeten­ţa didactică (Un pedagog de şcoală nouă) etc. Prin schiţe şi momente, prozatorul realizează o adevărată analiză a societăţii româneşti, surprinsă în cîteva din zone mici însemnate: fami­lia, şcoala, birocraţia, presa, justiţia, cafeneaua, berăria, tre­nul etc. Ca nuvelist, Caragiale a cultivat proza de observaţie psihologică şi naturalistă (O făclie de Paşte, Păcat, Două lo­turi etc.) şi a realizat cîteva capodopere în genul fantastic­­fabulos, pornind de la un sub­strat folcloric (La hanul lui Minjoală) sau de la motive de mai largă circulaţie eu­ropeană (Kir Ianulea). Ca şi Eminescu, Ion Luca Cara­giale s-a istovit într-o lungă ac­tivitate de gazetar, scriind foi­letoane ocazionale, cronici dra­matice editoriale sau articole de doctrină politică. Din 1878 pînă în anul 1881 lucrează - împreu­nă cu I. Slavaci şi M. Eminescu — la­­redacţia ziarului conserva­tor Timpul iar la întîi ianuarie 1894 editează, împreună cu I. Slavaci şi G. Coşbuc revista li­terară Vatra. în general, arti­colele lui Caragiale au fost con­siderate ca o anexă a prozato­rului, deşi dinamismul, ironia şi anecdota conferă acestor pagini o valoare comparabilă cu aceea a momentelor şi schiţelor. Geniu clasic şi realist, alter­nând cu dezinvoltură procedeele tipizante, specifice comediilor moliereşti, cu observaţia omului politic şi social, specifică scrii­torului realist, continuînd tradi­ţia inaugurată în teatru de V. Alecsandri. Caragiale este, în literatura română, creatorul lim­bajului dramatic, aşa cum e Eminescu creatorul limbajului liric, Ion Creangă, creatorul lim­bajului narativ iar Titu Maioh­­­escu, creatorul limbajului critic și filozofic. e. b. La Teatrul-studio Madách a fost pusă în scenă nu demult drama „Caligula” de Camus, în regia lui György Lengyel. Rolul titular a fost interpretat de Péter Cseke, în imagine: actorii Gábor Vass și Péter Cseke. Caligula — de Camus Premieră la „Teatrul din Pesta” La Teatrul din Pesta, recent a avut loc premetra piesei „Cîn­­tăreaţa chelă” de Ionescu, pusă în scenă de regizorul Dezső Kapás. In cadrul aceleiaşi reprezentaţii figurează şi piesa „Lecţie particu­lară” de acelaşi autor. La Muzeul Ernst, s-a deschis expoziţia care cuprinde activitatea lui Gábor Body (1946-1980). Organizată de Gábor Bachmann şi László Vidovszky, expoziţia prezintă toate acele filme pe care le-a regizat sau le-a proiectat artistul puţind fi vizitate pînă la 8 fe­bruarie. Expoziţie la Muzeul Ernst

Next