Foaia Noastră, 1988 (Anul 38, nr. 1-53)
1988-01-15 / nr. 3
VINERI 15 IANUARIE 1988 140 de ani... ...de la nașterea lui loan Slavici loan Slavici, autor de manuale, studii de istorie, gramatică, filozofie, etică, estetică ,sociologie, pedagogie, gazetar și polemist, traducător, cunoscător a cîtorva limbi străine (latină, italiană, franceză, germană, maghiară), alături de Eminescu, Creangă, Caragiale reprezintă unul din momentele de vîrf ale prozei românești. Prin activitatea sa literară Slavici a contribuit - timp de peste jumătate de secol - la dezvoltarea culturii și literaturii române cu aproape o sută de nuvele, schițe și povestiri, șapte romane, cinci piese de teatru, aproape douăzeci de povești, trei volume de memorialistică, zeci de scrieri didactice pentru copii, numeroase tratate de istorie, sociologie morală și pedagogie, cîteva monografii, traduceri, studii și articole de istorie și critică literară. In cei peste cincizeci de ani de activitate, Slavici a colaborat la aproape toate publicațiile marcante ale vremii — Convorbiri literare, Familia, Sămănătorul, Luceafărul - și a condus cîteva publicații de prestigiu ale presei românești printre care se impune: Timpul, Tribuna, Vatra și Minerva. Prin vigurosul său talent, printr-o sigură orientare de la început către cea mai serioasă realitate - satul românesc -, prin zugrăvirea realistă a țăranului și a micului industriaș din apusul Carpaților, prin veridica analiză psihologică Slavici a dat prima proză literară autentică, de zugrăvire a caracterelor, de luptă pentru propășire, de o rară moralitate, întîia literatură în proză a realismului critic. Pătrunderea psihologică, obiectivitatea analizei, senzația de viață adevărată pe care o emană proza majoră a lui Slavici - în primul rînd Moara cu noroc și Mara, fac din Slavici un „înainte mergător”. Apariția nuvelei Moara cu noroc are pentru proza românească aceeași importanță pe care o are „Luceafărul” pentru poezie, „O scrisoare pierdută” pentru teatru și Amintiri din copilărie” pentru genul memorialistic. Slavici a rămas pînă astăzi în primul rînd creatorul nuvelei românești clasice, autorul unor capodopere ale genului cum sînt: Moara cu noroc, Comoara, Pădureanca, Budulea Taichii (autorul a dus o viață modestă, destul de apropiată de cea a lui Huțu), Popa Tanda, Gura satutului... El este însă, în același timp, unul dintre romancierii remarcabili ai literaturii române, deși e mai puțin cunoscut sub acest aspect. Intre 1894-1925 a scris șapte romane: Mara, Luca, Manea (ultimele două alcătuind dilogia „Din bătrîni”) Corbei, Din două lumi, Cel din urmă armaș, Din păcat în păcat. Susținînd ideea că opera de artă trebuie să reproducă stări sufletești puternice, Slavici ajunge chiar la un fel de energitism artistic: „eroii adevărați dărîmă munții, nebunesc, se ucid”. O asemenea concepție despre oameni puternici, care înving obstacolele vieții prin voință și dîrzenie, stă la baza unor personaje ca Mara sau Persida, Simina sau Șofron (ultimele două din Pădureanca) . Romanul l-a preocupat pe Slavici încă de la începutul carierei sale artistice. Cea mai importantă operă o înseamnă romanul Mara, care oferă universul „de acasă” al lui Slavici: Mureșul, perspectiva șesului „unguresc”, călugării de la Radna, meșterii săraci care lasă văduvei o casă, o vie și câțiva pruni, cojocarii, măcelarii bogați. Mara înfățișează tipul femeii mature, în general al văduvei întreprinzătoare și aprige. Gospodină și precupeață pricepută, activînd cu o energie de-a dreptul impresionantă. Simpatia cu care e urmărită de autor se datorează hărniciei și voinței de a învinge în viață pe această cale - „cînd simte greul vieții, Mara nu plinge, ci sparge oase ori răstoarnă mese și coșuri”. La baza tuturor acțiunilor Marei stă dragostea față de copii. Luptă pentru a le asigura acestora viață prosperă, un viitor cum ea o nu l-a avut, dar cum l-ar fi dorit. „Mara” este un elogiu al vieții și al adevărat muncii, eroii se definesc în raport cu rezultatele activităților, iar satisfacțiile pe care le obțin își au izvorul în muncă. Alături de Creangă, Slavici face parte dintre scriitorii secolului XIX care trăindu-și copilăria în realitatea rurală transpun în monografii de mare o autenticitate. Casa părintească i-a rămas în memorie ca un cuib al liniștii și păcii binecuvîntate, al prețuirii reciproce: „Maică-mea, fie iertată, zice că nu e bine să stingi lumina cind e supărare în casă, că trebuie să ștergi mai înainte supărare în casă și mai apoi lumina, și orișice s-ar fi întîmplat în casa părinților mei, seara trebuie să fie pace, să ne cerem și să ne dăm unii altora iertare”. Crescind intr-un mediu rural, scriitorul este preocupat de aspectele caracteristice ale satului ardelean. Etica populară, care-și găsește expresia în primele sale creații, în basmele și poveștile inspirate din folclor, stau la baza nuvelisticii care tinde spre o proză epică amplă, spre o literatură rurală cu caracter monografic, care deschide calea romanului lui Rebreanu. Apropierea lui Slavici de literatura populară a fost firească. Șiria, satul natal al scriitorului făcînd parte, ca și Humuleștii lui Creangă, din una dintre cele mai bogate zone (sub aspect folcloric și etnografic). Lumea copilăriei îi apare lui Slavici ca o lume de basm „întreaga copilărie a mea n-a fost alta decit o poveste lungă frumoasă”; „povestea a fost fonșirul plăcerilor, mele din copilărie” - mărturisea prozatorul. Neuitată era imaginea „tatăluibătrîn”, Mihai Fercu, care în lungile seri de iarnă i-a spus povești: „Astăzi te-ai purtat bine, pe-afară îți spun o poveste!” ,.Aceste erau cuvintele bunului meu. Poveștile erau darurile ce mi se prezentau pentru purtarea cea bună, răsplata sîrguinței mele” - își amintește povestitorul. Printre poveștile lui cele mai cunoscute sînt: Slavici Zîna Zorilor, Florița din codru, Ileana cea șireată. Autorul mai are și povești glumețe (din ciclul „Păcală-Tîndală”) și un basm nuvelistic. Hotărîtoare pentru felul în care încercase să valorifice folclorul a fost întîlnirea lui Slavici cu Eminescu. Poetul l-a descoperit pe Slavici și l-a îndemnat să scrie încă la Viena, cînd amîndoi erau studenți în capitala imperiului habsburgic. Fără Eminescu, Slavici ar fi devenit un bun profesor, un publicist stăruitor, dar poetul îl încurajează, îl ajută la exprimarea artistică. Slavici ne informează în „Amintiri” că Eminescu „cunoștea literatura tuturor popoarelor, istoria universală și cea română îndeosebi, filozofia tuturor timpurilor, limbile clasice ...” Contemporan și prieten cu Alecsandri, Maiorescu, Eminescu, Creangă, Caragiale, Coșbuc, apoi cu Macedonskki, Sadoveanu și Goga, Slavici a lăsat posterității o operă diversă și inegală, dar comparabilă cu cea a marilor săi contemporani. banea - Alergi mult, mănînci unt. Aluatul cu de mic toată frămîntătura o dospește. Anevoie se cîștigă, lesne se cheltuiește. Arătura bună pururea îți dă în gură. Banul muncii nu se prăpădește. Bogăția nu vine la nimeni pe apă. Cămașa copilului arată că ce mamă are. Cel ce are rinduială cruță multă osteneală. Cel ce începe multe nu isprăvește nimic. Cine e întîi la masă e pe urmă la lucru. Ana Blandiana OxiLacLâ. Jililuim. JÎL fr Smjdjt (Le. eaUi) N-am altă Ană, Mă zidesc pe mine, Dar cine-mi poate spune că-i destul, Cînd zidul nu se surpă De la sine, Ci-mpins de-o toană De computer somnambul Inaintînd de-a valma prin coșmar, Și iar zidesc Cum aș zidi un val, A doua zi iar, A treia zi iar, A patra zi fac, O mănăstire pururea lichidă Sortită să se năruie la mal, Și iar zidesc, o, var Și cărămidă Și, fără de prihană, O făptură Ca armătură Visului infam, N-am altă Ană Și pe mine chiar Din ce în ce mai rar Mă am, Mai binele și mai răul nu există. Ele sunt doar fantasme, Visuri fără măsură Ale binelui și ale răului, Promisiuni Menite să amine clipa Înspăimîntătoare \n care am putea descoperi Că nici binele, nici răul Nu există, Ci sunt numai fantasme, Visuri fără măsură Ale unor și mai neînsemnate Și mai ambigue Adverbe, Ce răzbunare! Ultimul dintre sclavi, ■ Căruia nu i-a trecut Niciodată prin minte Cum ar fi liber Și care tremură Numai la gîndul Celui mai neînsemnat gest de revoltă, Dă cu tifla stăpînului Prin simpla plecare a genelor, Scapă oricărui control, Evadează, Nu poate fi urmărit, Pentru că stăpînul Rămîne întotdeauna pe mal, Mușcîndu-și pumnii de furie Și insomnie, Veghind. Să nu mă grăbesc, Să las timpul să treacă, Fiecare secundă-n cădere Erodează puțin Suferința. Să aștept. Fiecare val ce se sparge Sapă în stîncă, Fiecare fir de rugină, Subțiază lanțul, într-un mileniu, în două, Stinca va fi nisip, Fierul verigilor pulbere, Oasele mele molecule de calciu Risipite în apă, Suferința nimic.