Foaia Românească, 2002 (Anul 52, nr. 1-52)

2002-11-22 / nr. 47

FOAIA românească 22 NOIEMBRIE 2002 „Drumuri către pace...” Concluzii după o conferinţă a minorităţilor Institutul de Cercetări pentru Integrarea Europea­nă din cadrul Universităţii Bonn, împreună cu postul de radio „Deutsche Welle", organizează în această lună o serie de manifestări cu ti­tlul „Drumuri către pace - Germania ca model în Eu­ropa". Prima discuţie publi­că a avut loc la Flensburg, pe data de 4 noiembrie a.c. Tema forumului a fost „Dis­criminarea minorităţilor naţionale, o problemă difi­cilă în multe ţări. Oare le­gea germano-daneză pen­tru minorităţi oferă o solu­ţie optimă şi pentru alte ţări, cum ar fi Ungaria şi Româ­nia?" Românii din Ungaria au fost reprezentaţi la acest forum de Anamaria Brad, delegat al Uniunii Cultura­le a Românilor din Unga­ria, iar ungurii de Căi Kinga, din partea Oficiului Ungu­rilor de peste Hotare. De­spre experienţele consfătu­irii ne-a vorbit Anamaria Brad.­­ Pe data de 4 noiem­brie, cînd am participat la acest forum, ne-a stat la dis­poziţie cam o oră şi jumă­tate ca să discutăm despre experienţele din Danemar­ca şi Germania în ceea ce priveşte minorităţile de aco­lo. Bineînţeles, timpul a fost foarte scurt ca să dezbatem toate domeniile importan­te ale acestei problematici şi ca să ne manifestăm şi noi, românii din Ungaria, să vorbim despre problemele noastre. Am încercat totuşi să învăţăm din experienţe­le şi exemplele comunităţi­lor minoritare date despre activităţile lor, ce se desfă­şoară, prin excelenţă, în sfe­ra civilă. Deci, ei activează în asociaţii, societăţi cultu­rale, uniuni culturale ş.a.m.d. Contează foarte mult - precum am aflat - programele concrete şi, fi­reşte, conţinutul acestora. După cum am constatat, minorităţile de aici sînt mulţumite cu situaţia lor, nu prea au probleme esenţia­le, ei înfruntă doar cîteva chestiuni nu prea importan­te. Atît în Danemarca, cît şi în Germania, minorităţile sînt mulţumite cu politica minoritară care se desfăşoa­ră în ţara lor. Sînt foarte importante acele principii, după care funcţionează structurile civile de aici. Aş aminti pe de-o parte prin­cipiul democraţiei care tre­buie să se manifeste atît în structurile minorităţilor, cît şi în relaţiile dintre stat sau guvern şi minoritate. Apoi există şi un alt criteriu. Şi anume, şi noi, minoritarii, trebuie să fim răbdători faţă de stat, deşi această toleran­ţă, în cazul nostru, înseam­nă şi un mare pericol. Este suficient să aruncăm o pri­vire la datele statistice ale ultimului recensămînt, care ne arată că numărul româ­nilor din Ungaria a scăzut mult. Dar, se pune întreba­rea, pînă cînd să fim răbdă­tori? In fine, al treilea prin­cipiu este că trebuie să avem şi o „loialitate dublă", deci faţă de ambele ţări de care sîntem legaţi. A. Bauer UMOR Monaco declară război Luxemburgului. In declara­ţia de război este specificat: „în caz de vreme nefavo­rabilă, luptele se vor ţine în sală." Ştim noi totul despre Gojdu şi Mocsáry? Ne apropiem de finalul Bicentenarului Gojdu, eve­niment care s-a soldat cu noi succese: a fost dezveli­tă şi sfinţită o placă memo­rial, s-a ţinut un simpozi­on, organizat de Societatea Culturală a Românilor din Budapesta. Maria Berenyi a scos un volum nou despre „Viaţa şi activitatea lui Emanul Gojdu, 1802- 1870", lucrare apreciată şi de către specialiştii din Ro­mânia, unii dintre ei fiind şi oaspeţi ai simpozionului amintit. N-aş vrea să sintetizez eu lucrările simpozionului, care abia a apucat să se ocu­pe, în mod mai aprofundat, de activitatea politică a lui Gojdu, dar avînd convinge­rea, că în preocupările din acest domeniu al marelui cărturar român există încă serioase elemente, pe care merită să le scoatem la ivea­lă. Deci, în acest sens, sînt sigur că cercetările vor con­tinua. In intervenţia mea din cadrul simpozionului de la Budapesta am încercat să introduc şi numele unui alt corifeu al luptei pentru drepturile naţionalităţilor din Ungaria pe la mijlocul secolului al XIX-lea, cel al lui Mocsáry Lajos. Cine a fost acesta? Contemporan al lui Gojdu, membru al parlamentului, autor al multor iniţiative de pacifi­care, precum şi a multor altora privind asigurarea drepturilor adevărate ale naţionalităţilor. Ca atare, nu era considerat printre favo­riţii lui Deák Ferenc, căci acesta, în loc de o adevăra­tă înfrăţire, a folosit doar o frazeologie goală privind revendicările adevărate ale naţionalităţilor. Figurînd pe aceeaşi paletă politică şi parlamentară maghiară de la sfârşitul anilor 1850 şi în­ceputul anilor 1860, Mocsáry, folosindu-se de momentul şi condiţiile po­litice apte pentru a-şi relua activitatea parlamentară, militînd şi el pentru drep­turile naţionalităţilor din Ungaria, nu-mi vine să cred că cei doi să nu se fi întîlnit, încerc să mă documentez şi în acest sens. Pe urmă, după 1945, au existat pentru noi, tinerii români, două colegii însem­nate, unul funcţionînd în cadrul Fundaţiei Gojdu sub numele lui Nicolae Bălces­cu. Dintre membrii acestu­ia se mai găsesc destui care, adunîndu-şi forţele, vor putea să scoată un volum, posibil bilingv, despre acti­vitatea lor. Dar asta nu se va putea face fără istoricul Colegiului „Mocsáry Lajos". Fiindcă atunci, cînd s-a des­fiinţat Colegiul „Bălcescu", era absolut normal ca noi să fim transferaţi cu toţii în celălalt colegiu, atît tinerii din Transilvania, cît şi româ­nii din Ungaria, în 1948, Petru Groza, şi el bursier de odinioară al Fundaţiei Goj­du, deja în calitatea sa de prim-ministru al României, în cursul vizitei sale oficiale în fruntea unei delegaţii guvernamentale a cerut, în mod special, şi ocazia de a se întîlni cu tinerii din Co­legiul „Mocsáry Lajos". Aco­lo a ţinut un discurs însu­­fleţitor despre prietenia ro­­mâno-maghiară, vorbind despre corifeii acesteia cu aceeaşi naturaleţe, despre Bălcescu şi Kossuth, despre Gojdu şi Mocsáry. Iată, o altă linie, despre care, cred, vom mai avea multe de spus. Susţin acest lucru, fiind­că meritele noastre, atît de mult elogiate, privind acti­vitatea şi viaţa lui Emanuil Gojdu sînt rezultatul mun­cii noastre sîrguincioase. E vorba deci despre o activi­tate mult prea pozitivă, dar puţin şi sterilă, închizîndu-l pe Gojdu într-un glob de sticlă sau turn de fildeş. Cunoaştem viaţa şi activi­tatea sa sub cele mai diferi­te aspecte, pînă şi cele mai mici amănunte ale testa­mentului, ale inventarului. Nu cunoaştem însă fapte foarte importante, că Ema­nuil Gojdu a fost şi cetăţean al Ungariei, fondator a mai multor instituţii de învăţă­­mînt, cultură şi politică ale Ungariei. Şi-a publicat pri­mele versuri în limba ma­ghiară. A introdus această limbă în domeniul juridic din Ungaria. A fost mem­bru al Casei Magnaţilor, al Adunării Deputaţilor Die­tei. A fost într-adevăr un mare orator, şi nu numai în limba română. Ce a mai fost? Se poate citi pe placa memorială, dezvelită în ziua de 26 oc­tombrie a.c. la Budapesta, în afară de un fapt, mărtu­risit de el personal în mai multe rânduri, şi recunoscut şi de către cercetătorii vie­ţii şi activităţii lui, că a avut ceva comun şi cu prietenia româno-ungară. Nu-mi dau seama de ce, dar mi se pare că nu avem îndrăzneala să precizăm, negru pe alb, că Emanuil Gojdu a fost şi rămîne unul dintre cei mai importanţi făuritori ai prie­teniei. Şi ceva şi mai grav: ţara, capitala, care l-a găz­duit, pentru care a făcut şi el atît de mult, abia îl cu­noaşte, poate deloc... Era momentul, cred eu, ca textul plăcii memoriale, să mai cuprindă cinci cuvin­te modeste, dar cu atît mai expresive: „...adept al prie­teniei româno-ungare". Nu a fost chip! Sper să nu aș­teptăm cu împlinirea aces­tei datorii Tricentenarul Gojdu... Al. Ardelean România - un model al relaţiilor interetnice Aflat în zilele trecute într­­o vizită de informare în ju­deţul Covasna, ambasado­rul SUA la Bucureşti, Exce­lenţa Sa Michael Guest a în­curajat dialogul şi colabora­rea dintre etnicii maghiari şi românii care trăiesc pe aceste meleaguri. Michael Guest a adăugat că Româ­nia este o ţară care a înţe­les necesitatea dialogului şi poate fi considerată din acest punct de vedere un model pentru ţările din re­giune. Michael Guest a de­clarat că se află pentru pri­ma dată într-o zonă în care etnicii maghiari sînt majori­tari, şi a considerat impor­tant ca populaţia minorita­ră şi cea majoritară să lu­creze împreună spre binele ţării şi pentru un trai mai bun în comun. Amba­sadorul Statelor Unite a declarat că este firească dorinţa de afirmare a iden­tităţii etnice şi culturale, şi că prin dialog se pot găsi soluţii care să rezolve pro­bleme sensibile ce ţin de convieţuirea interetnică. (Rompres)

Next