Foaia Românească, 2002 (Anul 52, nr. 1-52)
2002-11-22 / nr. 47
FOAIA românească 22 NOIEMBRIE 2002 „Drumuri către pace...” Concluzii după o conferinţă a minorităţilor Institutul de Cercetări pentru Integrarea Europeană din cadrul Universităţii Bonn, împreună cu postul de radio „Deutsche Welle", organizează în această lună o serie de manifestări cu titlul „Drumuri către pace - Germania ca model în Europa". Prima discuţie publică a avut loc la Flensburg, pe data de 4 noiembrie a.c. Tema forumului a fost „Discriminarea minorităţilor naţionale, o problemă dificilă în multe ţări. Oare legea germano-daneză pentru minorităţi oferă o soluţie optimă şi pentru alte ţări, cum ar fi Ungaria şi România?" Românii din Ungaria au fost reprezentaţi la acest forum de Anamaria Brad, delegat al Uniunii Culturale a Românilor din Ungaria, iar ungurii de Căi Kinga, din partea Oficiului Ungurilor de peste Hotare. Despre experienţele consfătuirii ne-a vorbit Anamaria Brad. Pe data de 4 noiembrie, cînd am participat la acest forum, ne-a stat la dispoziţie cam o oră şi jumătate ca să discutăm despre experienţele din Danemarca şi Germania în ceea ce priveşte minorităţile de acolo. Bineînţeles, timpul a fost foarte scurt ca să dezbatem toate domeniile importante ale acestei problematici şi ca să ne manifestăm şi noi, românii din Ungaria, să vorbim despre problemele noastre. Am încercat totuşi să învăţăm din experienţele şi exemplele comunităţilor minoritare date despre activităţile lor, ce se desfăşoară, prin excelenţă, în sfera civilă. Deci, ei activează în asociaţii, societăţi culturale, uniuni culturale ş.a.m.d. Contează foarte mult - precum am aflat - programele concrete şi, fireşte, conţinutul acestora. După cum am constatat, minorităţile de aici sînt mulţumite cu situaţia lor, nu prea au probleme esenţiale, ei înfruntă doar cîteva chestiuni nu prea importante. Atît în Danemarca, cît şi în Germania, minorităţile sînt mulţumite cu politica minoritară care se desfăşoară în ţara lor. Sînt foarte importante acele principii, după care funcţionează structurile civile de aici. Aş aminti pe de-o parte principiul democraţiei care trebuie să se manifeste atît în structurile minorităţilor, cît şi în relaţiile dintre stat sau guvern şi minoritate. Apoi există şi un alt criteriu. Şi anume, şi noi, minoritarii, trebuie să fim răbdători faţă de stat, deşi această toleranţă, în cazul nostru, înseamnă şi un mare pericol. Este suficient să aruncăm o privire la datele statistice ale ultimului recensămînt, care ne arată că numărul românilor din Ungaria a scăzut mult. Dar, se pune întrebarea, pînă cînd să fim răbdători? In fine, al treilea principiu este că trebuie să avem şi o „loialitate dublă", deci faţă de ambele ţări de care sîntem legaţi. A. Bauer UMOR Monaco declară război Luxemburgului. In declaraţia de război este specificat: „în caz de vreme nefavorabilă, luptele se vor ţine în sală." Ştim noi totul despre Gojdu şi Mocsáry? Ne apropiem de finalul Bicentenarului Gojdu, eveniment care s-a soldat cu noi succese: a fost dezvelită şi sfinţită o placă memorial, s-a ţinut un simpozion, organizat de Societatea Culturală a Românilor din Budapesta. Maria Berenyi a scos un volum nou despre „Viaţa şi activitatea lui Emanul Gojdu, 1802- 1870", lucrare apreciată şi de către specialiştii din România, unii dintre ei fiind şi oaspeţi ai simpozionului amintit. N-aş vrea să sintetizez eu lucrările simpozionului, care abia a apucat să se ocupe, în mod mai aprofundat, de activitatea politică a lui Gojdu, dar avînd convingerea, că în preocupările din acest domeniu al marelui cărturar român există încă serioase elemente, pe care merită să le scoatem la iveală. Deci, în acest sens, sînt sigur că cercetările vor continua. In intervenţia mea din cadrul simpozionului de la Budapesta am încercat să introduc şi numele unui alt corifeu al luptei pentru drepturile naţionalităţilor din Ungaria pe la mijlocul secolului al XIX-lea, cel al lui Mocsáry Lajos. Cine a fost acesta? Contemporan al lui Gojdu, membru al parlamentului, autor al multor iniţiative de pacificare, precum şi a multor altora privind asigurarea drepturilor adevărate ale naţionalităţilor. Ca atare, nu era considerat printre favoriţii lui Deák Ferenc, căci acesta, în loc de o adevărată înfrăţire, a folosit doar o frazeologie goală privind revendicările adevărate ale naţionalităţilor. Figurînd pe aceeaşi paletă politică şi parlamentară maghiară de la sfârşitul anilor 1850 şi începutul anilor 1860, Mocsáry, folosindu-se de momentul şi condiţiile politice apte pentru a-şi relua activitatea parlamentară, militînd şi el pentru drepturile naţionalităţilor din Ungaria, nu-mi vine să cred că cei doi să nu se fi întîlnit, încerc să mă documentez şi în acest sens. Pe urmă, după 1945, au existat pentru noi, tinerii români, două colegii însemnate, unul funcţionînd în cadrul Fundaţiei Gojdu sub numele lui Nicolae Bălcescu. Dintre membrii acestuia se mai găsesc destui care, adunîndu-şi forţele, vor putea să scoată un volum, posibil bilingv, despre activitatea lor. Dar asta nu se va putea face fără istoricul Colegiului „Mocsáry Lajos". Fiindcă atunci, cînd s-a desfiinţat Colegiul „Bălcescu", era absolut normal ca noi să fim transferaţi cu toţii în celălalt colegiu, atît tinerii din Transilvania, cît şi românii din Ungaria, în 1948, Petru Groza, şi el bursier de odinioară al Fundaţiei Gojdu, deja în calitatea sa de prim-ministru al României, în cursul vizitei sale oficiale în fruntea unei delegaţii guvernamentale a cerut, în mod special, şi ocazia de a se întîlni cu tinerii din Colegiul „Mocsáry Lajos". Acolo a ţinut un discurs însufleţitor despre prietenia româno-maghiară, vorbind despre corifeii acesteia cu aceeaşi naturaleţe, despre Bălcescu şi Kossuth, despre Gojdu şi Mocsáry. Iată, o altă linie, despre care, cred, vom mai avea multe de spus. Susţin acest lucru, fiindcă meritele noastre, atît de mult elogiate, privind activitatea şi viaţa lui Emanuil Gojdu sînt rezultatul muncii noastre sîrguincioase. E vorba deci despre o activitate mult prea pozitivă, dar puţin şi sterilă, închizîndu-l pe Gojdu într-un glob de sticlă sau turn de fildeş. Cunoaştem viaţa şi activitatea sa sub cele mai diferite aspecte, pînă şi cele mai mici amănunte ale testamentului, ale inventarului. Nu cunoaştem însă fapte foarte importante, că Emanuil Gojdu a fost şi cetăţean al Ungariei, fondator a mai multor instituţii de învăţămînt, cultură şi politică ale Ungariei. Şi-a publicat primele versuri în limba maghiară. A introdus această limbă în domeniul juridic din Ungaria. A fost membru al Casei Magnaţilor, al Adunării Deputaţilor Dietei. A fost într-adevăr un mare orator, şi nu numai în limba română. Ce a mai fost? Se poate citi pe placa memorială, dezvelită în ziua de 26 octombrie a.c. la Budapesta, în afară de un fapt, mărturisit de el personal în mai multe rânduri, şi recunoscut şi de către cercetătorii vieţii şi activităţii lui, că a avut ceva comun şi cu prietenia româno-ungară. Nu-mi dau seama de ce, dar mi se pare că nu avem îndrăzneala să precizăm, negru pe alb, că Emanuil Gojdu a fost şi rămîne unul dintre cei mai importanţi făuritori ai prieteniei. Şi ceva şi mai grav: ţara, capitala, care l-a găzduit, pentru care a făcut şi el atît de mult, abia îl cunoaşte, poate deloc... Era momentul, cred eu, ca textul plăcii memoriale, să mai cuprindă cinci cuvinte modeste, dar cu atît mai expresive: „...adept al prieteniei româno-ungare". Nu a fost chip! Sper să nu așteptăm cu împlinirea acestei datorii Tricentenarul Gojdu... Al. Ardelean România - un model al relaţiilor interetnice Aflat în zilele trecute întro vizită de informare în judeţul Covasna, ambasadorul SUA la Bucureşti, Excelenţa Sa Michael Guest a încurajat dialogul şi colaborarea dintre etnicii maghiari şi românii care trăiesc pe aceste meleaguri. Michael Guest a adăugat că România este o ţară care a înţeles necesitatea dialogului şi poate fi considerată din acest punct de vedere un model pentru ţările din regiune. Michael Guest a declarat că se află pentru prima dată într-o zonă în care etnicii maghiari sînt majoritari, şi a considerat important ca populaţia minoritară şi cea majoritară să lucreze împreună spre binele ţării şi pentru un trai mai bun în comun. Ambasadorul Statelor Unite a declarat că este firească dorinţa de afirmare a identităţii etnice şi culturale, şi că prin dialog se pot găsi soluţii care să rezolve probleme sensibile ce ţin de convieţuirea interetnică. (Rompres)