Foaia Românească, 2004 (Anul 54, nr. 1-53)

2004-10-08 / nr. 41

FOAIA românească 8 OCTOMBRIE 2004 Amza Pellea Nea Mărin şi tomobilu (II) (Continuare din numărul trecut) Mă trezii io, mă mângâia ceva pe oichi. Deschid io oichi, o crenguţă de brad, cum o bătea vântu, aşa mă mângâia. Când mă uit mai bine, eram p-o creacă, ca rufele la uscat. La fr'o treipatru metri supt mine, iarbe verde, floricele... frumos! Mă, zâc, ce-o fi cu mine, n-oi fi-n rai!... Da'-ncet, încet, mi-ad'săi aminte de naşu... de naşa... Mă, zâc, ce-o fi cu-ăia, mă, unde-o fi ăia, mă?... Cum mă gândeam io aşa, aud p-unu, zâce: - Iote, dom'le, mai ie unu-n pom! - Ce cat acolo, bade, ce cat acolo? - Ce să cat, zâc io, dude cat! aia cat... - Hopa, zâce, dude? Pă' ce mă, bradu are dude, are dude bradu? - Are, zâc io, cum să n-aibă? Dacă are nașu Pantelică carnet de conducere, di ce n-ar avea bradu dude!... iote la iei! - Oţule... oţule... ia dăte jos d-acolo! - Pă' di ce? zâc io. - Iote-aşa, ne suim frumuşel în maşinuţă, şi mergem o ţârişică pân' la Sinaia. - Io-n maşină, nici mort! - Pă' cât o să stai acolo? - Iote, pân' la iarnă, pân-o da zăpada şi vin io uşurel la vale cu sania, că de zdruncinătură sunt sătul. - Tovăraşu maior, zâce, iote ăsta, nu vrea să se dea jos! Când mă uit, un miliţiian! Sasă, zâc, şi sării pe burta, ce ierea să fac? Ee, cu chiu cu vai, neadună. Da' să vezi, minunea minunilor, copiii, nicăieri! Ii căutarăm, ne sucirăm, nu-i găseam de fel, de fel. Cum intrasăm noi în a pădure cu peste 130 de kilometri, copilaşii, mai uşori, îi aruncă peste un dâmb, într-o plastă de fân. N-avură nimic copiii, da'acolo va ierea o tabără de pioneri care se pregătea să plece la Braşov şi aia, la-nghesuială, îi luară şi pe-ai noştri! Pe noi ne dusă la spital. Io scăpai uşor, că n-avusăi decât o mână sucită. O mână sucită, un picior rupt şi capu spart în opt locuri. Da' se chinuiră mult până-mi scoasără de supt chiele acele ălea de brad. Că ieream verdee... verde de tot şi nu puteam să mă duc aşa la Veta, că cine ştie ce-şi închipuia aia! Cu naşu se chinuiră rău...! Auziţi mă fraţilor, la iei dinţi de oltean...! Muşcasă ăsta din volan ca din covrig, auz? Nu, că la dinți n-avu nimic, la dinți, da' nu vrea să dea drumu la bucata aia de volan, de fel, de fel. Până nu-i adormiră, nu putură să i-o scoată, ce mai! Coaste, n-avu lupte decât fr'o două, că fr'o două la-nceput nu i le găsea de fel. Că-i auzii io pe doftori p-acolo, când zăceau că naşa Reta ar avea una-n plus. Al bătâm scăpă ăl mai uşor. Da' se chinuiră şi cu iei. Să chinuiră până-i scoaseră bujia, ştii...? Până-i scoaseră bujia d-acolo... d-acolo, de unde intrasă, ce mai! Că nu putea să i-o scoată, că se gâdila, râdea şi să zbătea. A bătâmă avu noroc! Ea avu ăl mai mare năroc! Auz mă nepoate, asta a bătâmă, soacra lui naşu de, asta toată viaţa iei a fost o fandosită! Asta toată viaţa iei a vrut dinţ de aur, auz, ce-i lipsea iei, dinţ de aur? Şi-auz noroc pe ia, c-auzii io o soră acolo la spital, când îi zâcea la alta: - Auz, tu, ce-i găsiră la aia bătârnă-n gură? - Ce tu? - Platina di la motor, tu! Auz mă năroc pe ia! Acu suntem toţi sănătoşi! Numa naşu Pantelică mai ar fi ie-n ghips, da' şi iei tot acasă. Că dupe accident, vorbi naşu cu-n mecanic particular, băiat priceput, ştii? Zice naşu: - Mă nea Filimoane, vezi ce dracu mai poţ să faci din maşina asta! Şi a făcut omu ce-a putut! A luat bucăţica de radiator care mai rămăsarăntreagă, a luat ventilatoru, l-a ascuţit bine, bine, motor cum nu mai avea, i-a pus o manivelă şi a făcut o maşină de tocat carnea de toată frumuseţea. Da' nu-i gata, că trebuie s-o vopsească, că mi-a zis iei să-l întreb pe naşu, dacă să-i dea tot coloarea dinainte. Când auzi naşu,ce: - Mă fine Marine, nu mai mă face să mă râd, că-mi cade ghipsu-n gură. Că uitai să vă spui că naşu ie-n ghips până-n dreptu gurii şi, când râde, i se freacă dinţi-n ghips, ştii? Că-i zisai io: - Vez mă naşule censeamnă ecesu de viteză? Vez ce păţirăm? - Taci mă, nu fii prost, că cu viteza avusărăm năroc! Că dacă n-aveam viteză şi nu săream în pădure la curba aia, intram în ailaltă, ş-acolo dăm dirăct în păretele de stâncă, de neamestecam de tot, de şi pe cruce trebuia să ne scrie la un loc. Io numa când mă gândii, să fi rămas pe lumea ailaltă cu o bătârnă, cu soacra lu naşu, de, îmi venii să iau câmpii! Acu, la iei acasă ie veselie mare! Cum s-aşează toţi la masă, naşu Pantelică din pat, din odaia ailaltă, face ca maşina, ştii? -Uu... uuu... Şi sar tot pe burtă sub masă. Râde naşu, mă, râde, d-a-nceput să i se toace ghipsu-n dreptu gurii. Acu, mă duc şi io acas', da sunt mulţumit! Că mă duc acasă, da' nu mă duc cu mâna goală, că dacă nu mai avură maşina aia de cusut, mi-o deteră mie p-asta de tocat carne. Mă, să vez ce se umflă Veta-n pene, să vez ce se umflă, ştii? Pă' cine mai ie ca ea, s-aibă maşină de tocat carne „Fiat 850". Ia uite la ei! Sfârşit Umor celebru Ion Luca Caragiale (1852-1912), scriitor român Ion Luca Caragiale îşi bea liniştit cafeaua cu rom, pe vremea lui numită „marghiloman", la o măsuţă de la Capşa. Se apropie de el şi se aşeză la aceeaşi măsuţă, celebrul interpret al „cetăţeanului turmentat", Iancu Brezeanu, aidoma personajului, un fidel adept al lui Bachus. Cam buimac, după o noapte de beţie, comandă o cafea neagră tare, ca să se refacă. Dar cum era grăbit să nu piardă repetiţia la teatru, tot sufla în cafea ca să se răcească, duhnind de la distanţă a alcool. Caragiale îl tachină: - Nene Iancule, nu mai sufla atâta în cafea, c-o faci „marghiloman". ★ ★ ★ Directorul general al ziarului umoristic la care scria și Caragiale, vede că pentru registrator era alocată o sumă de 450 lei lunar. - Cine se îndeletnicește cu meseria asta? - întrebă el pe prezentatorul bugetului. - Caragiale - îi răspunse acesta. - Ca sinecură e prea puţin... ca leafă e prea mult. Hotărăsc să se suprime imediat acest post - regretele mele domnului Caragiale. Caragiale pleacă la Sinaia să-i facă o vizită lui Carol I. E primit afabil şi între altele... întrebat ce-ar dori. - Majestate, dacă mi-aţi împrumuta vreo sută de lei, poate ar avea mai mult haz redactorii mei de la „Moftul român". Carol I îi întinde imediat o sută de lei şi-i spune cu un aer superior: - Regele nu împrumută, ci îţi dă! Caragiale, spontan, îi dă replica: - Majestate, vă mulţumesc, dar să ştiţi că şi Caragiale nu ia, ci împrumută! ★ ★ * Caragiale primi într-o zi vizita unui tânăr dramaturg, din păcate netalentat. Tânărul, şovăitor şi el în drama pe care intenţiona să i-o citească maestrului, ştiind că acesta aprecia un vin bun, aduse cu el şi câteva sticle de vin vechi. De îndată ce începea un act, deschidea şi sticla. Ajungând la ultimul act, tânărul scriitor deschise şi ultima sticlă. Nerăbdător, îl chestionă pe marele scriitor. - Cum vi se pare, maestre? - gândindu-se bineînţeles, la piesa sa. - Extraordinar! Merită să-l savurăm cum se cuvine şi dă-o încolo de lucrare plicticoasă care-mi taie toată pofta! - răspunse franc marele umorist, ridicând paharul proaspăt umplut. Mihail Kogălniceanu (1817-1891), om politic, istoric, scriitor, ziarist român Mihail Kogălniceanu avea renumele de a poseda cea mai bogată bibliotecă din Iaşi. Generos cum era, o punea la dispoziţia prietenilor. Ingraţi, mulţi din ei, uitau să-i mai înapoieze cărţile, până când, într-o bună zi, marele om de stat remarcă goluri cam masive în rafturile cu cărţi. Ca răzbunare, Kogălniceanu dădu următorul anunţ în ziar: „Domnul Mihail Kogălniceanu, având oroare de volumele desperecheate, îi roagă pe prietenii săi buni să binevoiască a veni cât mai repede la locuinţa Domniei Sale, pentru a ridica şi restul volumelor rămase". Titu Maiorescu (1840-1917), publicist român şi om politic, teoretician Pe vremea când Titu Maiorescu înfiinţase revista „Convorbiri literare", un redactor îi vorbi astfel: - Domnule director, am impresia că salariul meu nu corespunde capacităţii mele intelectuale, în sfârşit, posibilităţilor mele... - Sunt convins de tot ce spui dumneata şi încă de mult timp - fi răspunse Maiorescu - dar m-am gândit că nu te pot lăsa pe drumuri!