Foaia Românească, 2006 (Anul 56, nr. 1-52)

2006-01-27 / nr. 4

27 IANUARIE 2006 FOAIA românească lllui în primul rând trebuie să spun că m-am bucurat, pentru că Episcopia noastră este în stare să ofere un candidat pentru o anumită slujire în cadrul Mitropoliei Banatului. Dar în al doilea rând, trebuie să remarc şi faptul că nu cu prea multă uşurinţă am putut să accept să dau drumul unei persoane care a lucrat aici şi lucrează în continuare până când va fi chemat la ascultarea ce aşteaptă persoana respectivă. Trebuie să nu se uite nici o clipă faptul că atât Episcopia Caransebeşului, cât şi Episcopia Ortodoxă Română din Ungaria fac parte din aceeaşi mitropolie, din Mitropolia Banatului. Totodată este bine să arătăm şi faptul că o nominalizare pentru ocuparea postului vacant de episcop nu înseamnă numaidecât şi alegerea în postul respectiv, ci trebuie să ne pregătim sufleteşte şi că părintele secretar nu va fi ales pentru Episcopia Caransebeşului. La propunerea înalt Prea Sfinţitului Părinte Mitropolit Nicolae, vacantându-se prin alegere scaunul de episcop vicar de la Timişoara, înalt Prea Sfinţia Sa a dezvăluit planul pe care îl are de a-l chema pe părintele nostru secretar la ascultarea de episcop vicar la Timişoara. Candidaţi cu vârstă şi pregătire asemănătoare Nu aş vrea, însă, să anticipez, nici să fac campanie electorală cuiva, dar aş dori totuşi să remarc faptul că între cei doi candidaţi există doar o diferenţă de har. Unul este deja episcop, celălalt nu este episcop, dar este episcopabil. Pentru că din punct de vedere al vârstei sunt foarte apropiaţi ca vârstă. Prea Sfinţitul Episcop Lucian este născut în 1970, în luna septembrie, în 9, pe când părintele secretar Paisie este născut în 1971, în luna octombrie, în 24. Prin urmare îi despart un an, o lună şi câteva zile. Ca vârstă sunt apropiaţi. Repet nu doresc să fac aici o campanie electorală, dar dacă ne uităm la studii, Prea Sfinţitul Episcop Lucian are doar Facultatea de Teologie absolvită la Arad, pe când părintele Paisie are două licenţe, are medicina veterinară la Timişoara şi Facultatea de Teologie la Timişoara. în această ordine de idei, dacă vom continua vom arăta că din punct de vedere al experienţei slujirea în Biserică nu este mai lungă cu mult a Prea Sfinţitul Episcop Lucian faţă de cea a părintelui Paisie, de asemeni ca şi cunoaşterea limbilor străine, Prea Sfinţitul Lucian cunoaşte doar limba franceză, dar nu la modul foarte dezvoltat, pe când părintele Paisie vorbeşte curent italiana şi cunoaşte engleza, la fel de bine, dacă nu mai bine, cum cunoaşte părintele Episcop Lucian franceza. De asemeni, din punct de vedere al administraţiei, Prea Sfinţitul Lucian a colaborat, e adevărat, foarte bine şi activ în cadrul unei cancelarii episcopale, anume la Mitropolia din Timişoara, începând cu sfârşitul anului 2000, atunci când a fost chemat la episcopat, când avea abia 30 de ani. Pe de altă parte, părintele Paisie lucrează aici în cancelarie din 1999, de când a venit şi spre deosebire de Prea Sfinţitul Lucian, pe care îl cunosc de mult (eu sunt mai mare cu trei ani decât el şi mergeam împreună la mănăstire şi ştiu şi când a intrat la mănăstire, la Bodrog, şi eu provin tot din mănăstirea Bodrog şi fiindcă părintele era la seminarul teologic a fost ţinut pe palmă şi a beneficiat, ca să spun aşa, numai de ascultări foarte uşoare, pe când părintele Paisie, de îndată ce a venit aici, a făcut pe lângă munca de administraţie şi multă muncă de jos, asta înseamnă curăţenie, gătit, pentru că la început noi nu am avut aici călugăriţe, abia acum am reuşit să avem posturi pentru călugăriţe. Părintele Paisie a făcut curăţenie la biserică, a făcut muncă şi de salahor, dar şi muncă de administrator în biserică. Cred că are din acest punct de vedere al administraţiei chiar o experienţă mai bogată decât cea a Prea Sfinţitului Lucian. Tot aici aş vrea să amintesc faptul că în vreme ce Prea Sfinţitul Lucian a participat peste hotarele României la un singur program, la o manifestare de sărbătoare în cadrul românilor din Banatul Sârbesc - aniversarea a 600 de ani de la întemeierea Parohiei Româneşti din Nicolinţ, din Episcopia Vârşeţului -, părintele Paisie are o experienţă de slujire în cadrul unei episcopii ortodoxe române de peste hotare, cea din Ungaria şi aceasta nu este puţin lucru. Episcopia noastră oricât ar fi de mică din punct de vedere al numărului de credincioşi, din punct de vedere simbolic, dar şi al deschiderii ecumenice este foarte importantă. în această calitate, părintele Paisie a participat la numeroase consfătuiri, la numeroase conferinţe teologice în Italia, în România, dar şi în Ungaria a participat la programele comune pe care le dezvoltăm cu monahii benedictini, sau, de pildă, în Italia cu monahii franciscani. Cred că trebuie să mai adaug şi faptul că având binecuvântarea mea în trei rânduri a fost în misiune şi în Statele Unite ale Americii, la comunitatea noastră românească de acolo. Şi acolo, în America, a făcut o impresie foarte bună şi a dus solia noastră de pace pe continentul american, aducând de acolo întotdeauna şi câte un obol, câte un ajutor, de multe ori substanţial pentru episcopia noastră. E adevărat că mergând la Caransebeş, ceea ce- i mai puţin probabil, dar n-aş vrea să anticipez, dar plecând de aici sperăm că înalt Prea Sfinţitul îşi va pune în aplicare planul şi Sfântul Sinod va accepta pentru că va mai fi după alegerea de la Caransebeş un vot sinodal pentru ocuparea postului vacant de episcop vicar, sperăm aşadar că plecarea de aici să nu însemne o lipsă, adică să nu însemne o văduvire a Episcopiei noastre din punct de vedere al slujirii, ci dimpotrivă, plecând de aici, probabil la Timişoara, sperăm într-un ajutor înmulţit pentru Episcopia noastră. Dacă vorbim despre candidaţi, eu cred că sunt apropiaţi şi au şanse poate nu la fel de mari, pentru că Prea Sfinţitul Lucian fiind în România, fiind mai cunoscut şi la televiziune, chiar dacă şansele poate nu sunt la fel de mari, dar există şanse ca iată cineva din Episcopia noastră să fie chemat la ascultare în altă episcopie. Eu personal sunt recunoscător în primul rând, Prea Fericitului Părinte Patriarh şi, bineînţeles, înalt Prea Sfinţitului Mitropolit, pentru că această nominalizare înseamnă o recunoaştere a slujirii Episcopiei noastre, a modului serios în care noi încercăm aici să împlinim ascultările în care suntem aşezaţi. (Continuare în pag. a 7-a) Un vot acordat Episcopiei noastre La şedinţa din săptămâna trecută a Sfântului Sinod de la Bucureşti s-au nominalizat candidaţii pentru postul vacant al Episcopiei din Caransebeş. Prin desemnarea printre candidaţi a părintelui Paisie Ion, secretarul Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria, comunitatea noastră românească a primit o mare recunoaştere. Despre vestea îmbucurătoare am stat de vorbă cu ierarhul românilor ortodocşi din Ungaria, Prea Sfinţitul Părinte Episcop Sofronie. Slujitorii limbii şi poeziei lui Eminescu în fiecare ianuarie, pentru câteva clipe, câteva zile, lumea parcă se opreşte pentru noi. Acest lucru i-l datorăm lui Mihai Eminescu. în aceste momente reuşim să uităm de zgomotul lumii înconjurătoare, de agitaţia de toate zilele, şi să ne bucurăm de cele mai frumoase poezii româneşti. Pentru a simţi acest lucru ne-a ajutat foarte mult actriţa Lucia Mureşan, care alături de doi studenţi de la Facultatea de Teatru a Universităţii „Spiru Haret" din Bucureşti, Florina Ruset şi Cătălin Mihai, a oferit câte o seară de poezie pentru publicul budapestan şi cel julan. Cu marea doamnă a scenei româneşti am stat de vorbă după spectacolul de la Centrul Cultural Român din Bula. 15 ianuarie ne induce o stare de spirit specială. Pentru noi, slujitorii limbii române, Eminescu e de fiecare dată un prilej de magie şi de bucurie. Studenţii de la Facultatea de Teatru a Universităţii „Spiru Haret" în fiecare lună ianuarie fac un spectacol Eminescu, precum în fiecare lună iunie, pe 15, depunem o coroană de flori la monumentul lui Eminescu, facem un pelerinaj la cimitir. E ca o datorie de familie faţă de spiritul tutelar al literaturii române. Poeziile lui Eminescu se potrivesc aproape la toate momentele vieţii noastre: dacă ne-a murit un apropiat, dacă suntem îndrăgostiţi, dacă avem vreun necaz... De ce îl simţim veşnic actual? - Nichita Stănescu spunea: „Prin Eminescu tot ce n-am avut ca tradiţie bimilenară a culturii deodată ne apare a fi avut. Eminescu este atât de mult al nostru, încât noi, din nebăgare de seamă, am început să devenim ai lui." Dacă lucrul acesta l-a simţit un mare poet român, cred că la această dimensiune fiecare român îl simte la nivelul său de pregătire, la nivel său de participare la viaţa culturală. Arghezi, care l-a întâlnit pe Eminescu la Bucureşti, în poemul „Inscripţie pe amfora Lui" spune: „Păşiţi încet, cu grijă tăcută, feţii mei,/ Să nu-i călcaţi nici umbra, nici florile de tei,/ Cel mai chemat s-aline din toţi, şi cel mai teafăr,/ Şi-a înmuiat condeiul de-a dreptul în luceafăr". Slujitorii limbii române, aşa cum v-aţi numit şi pe dvs. înşivă, de ce consideră important ca, de ziua lui Eminescu, să treacă şi pe la românii din afara graniţelor României, să împărtăşească şi cu ei bucuria poeziei lui Eminescu? (Continuare în pag. a 5-a)