Foaia Românească, 2013 (Anul 63, nr. 1-52)

2013-08-16 / nr. 33

16 AUGUST 2013 Pr. Vicar Eparhial Pavel Ardelean s-a mutat la cele veșnice După o suferință acerbă, de mai multe săptămâni și împărtășit cu Sfintele Taine ale lui Hristos, Părintele Pavel Ardelean, Vicarul Eparhial al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria, s-a mutat la cele veș­nice marți, 13 august 2013. Părintele Vicar Eparhial Pavel Ardelean a fost cel de-a treilea conducător al Vica­riatului Ortodox Român din Ungaria, de la înființarea propriu-zisă a Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria, prin ho­tărârea Congresului Național Bisericesc al Românilor din Ungaria, ținut la Jula, în 27 martie 1946 și până la funcționarea ei în condiții depline, prin alegerea, hiroto­nia și instalarea primului Ierarh Ortodox Român al acestei Eparhii, în 21 februarie 1999, în persoana Preasfințitului Părinte Episcop Sofronie Drincec, astăzi Episco­pul Oradiei. Părintele Vicar Pavel Ardelean s-a năs­cut în data de 27 iunie 1951, în localitatea Ujkîgyos, județul Bichiș, din părinții Pavel și Ana, buni credincioși ortodocși români. Școala primară a făcut-o la Ujkîgyos și în localitatea natală, Otlaca-Pustă, ab­solvind-o în anul 1965. Un an de zile a fost și elev la Liceul Românesc „Nicolae Bălcescu" din Jula. Din 1966 și până în 1971, a urmat cursurile Seminarului Teo­logic Ortodox din Caransebeș, între anii 1971-1975 a fost student la Institutul Teologic de grad universitar din București. După obținerea diplomei de licență, s-a căsătorit cu educatoarea Veturia Popovici, din Cenadlul Unguresc, iar Dum­nezeu i-a binecuvântat cu o fiică, pe nume Otilia Ardelean. în data de 9 mai 1975, în biserica „Sfân­tul Spiridon Nou", din București, a fost hirotonit diacon, de către Preasfințitul Părinte Episcop Roman Ialomițeanul, iar la Praznicul înălțării Domnului, în 13 iu­nie 1975, în biserica „Domnița Bălașa", tot din București, a fost hirotonit preot, de către Preasfințitul Părinte Dr. Antonie Plă­mădeală, Episcop Vicar­ Patriarhal cu tit­lul de „Ploieșteanul", ajuns ulterior Mitro­­polit al Ardealului, în 29 iunie 1975 a fost instalat ca Pre­ot Paroh la Parohia Ortodoxă Română din Cenadul Unguresc, pe care a păstorit­­o până în 1984. La data de 17 mai 1984 a devenit con­ducătorul Vicariatului Ortodox Român din Ungaria, cu sediul la Jula, fiind instalat în funcția de Vicar Episcopesc în data de 26 august 1984, de către Preasfințitul Părin­te Dr. Vasile Coman, Episcopul Oradiei, ca delegat al Patriarhiei Române. Activitatea de Vicar Eparhial și-a desfășurat-o sub îndrumarea și cu binecuvântarea Preas­fințiilor Părinți Episcopi Vasile Coman și Ioan Mihălțan, ai Oradiei, iar ulterior a Preasfințitului Părinte Episcop Timotei al Aradului. în perioada 1984-1999, ca Vicar Episcopesc a efectuat, după posibilități, lu­crări de restaurare a bisericilor; a inițiat colectarea obiectelor de patrimoniu din bisericile ortodoxe românești, la Vicariat, în Colecția de artă veche bisericească. Tot în acest interval, odată cu renovarea ca­sei parohiale s-a construit și o nouă ari­pă, care a încorporat birourile și sala de ședințe a Vicariatului, ulterior Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria, în 1999, după alegerea, hirotonia și in­stalarea Preasfințitului Părinte Sofronie Drincec ca Episcop titular al Eparhiei Or­todoxe Române din Ungaria, de către Prea­fericitul Părinte Patriarh Teoctist, Părintele Vicar Eparhial Pavel Ardelean a ocupat în continuare funcția de Vicar Administrativ- Eparhial, prin decizie chiriarhală. între anii 1984-1996, a fost Preot Pa­roh la comunitatea ortodoxă română din Micherechi, în timpul său fiind pictată bi­serica, de către pictorul bisericesc Cristian Samuilă, din România și instalat un ico­nostas nou, confecționat la Mănăstirea Plumbuita din București și obținut prin sprijinul Patriarhiei Române. în anul 1996 a fost transferat ca Preot Paroh la biserica cu hramul „Sfântul Ie­rarh Nicolae" din Jula, devenită mai apoi Catedrală Episcopală, unde a activat până la mutarea sa la cele veșnice. Funcția de Vicar Eparhial a păstrat-o și după plecarea la Oradea a Preasfințitului Părinte Episcop Sofronie Drincec, respec­tiv alegerea și instalarea ca Episcop al Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria a Preasfințitului Părinte Episcop Siluan Mănuilă, în data de 8 iulie 2007. De-a lungul întregii sale vieți, în calitate de părinte duhovnicesc, ca Preot Paroh la Cenadul Unguresc, la Micherechi sau la Catedrala Episcopală din Jula, ca Proto­pop de Jula și Vicar Eparhial al Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria, Părintele Vicar Eparhial Pavel Ardelean a fost un vrednic slujitor al lui Dumnezeu, plin de râvnă față de cele sfinte, sârguincios în toate cele ce avea de îndeplinit, reprezen­tând cu cinste Biserica Ortodoxă Română și Neamul Românesc în relațiile sale cu Statul Ungar și cu reprezentanții celorlalte culte din Ungaria, fiind foarte iubit și apre­ciat de credincioșii săi și de toți cei pe care i-a avut drept împreună­ lucrători în ogo­rul Domnului. Bunul Dumnezeu să primească sufletul său în împărăția Sa și să-I odihnească cu toți cei din veac adormiți robi ai Săi, care bine s-au nevoit pentru slava Sa și mân­tuirea credincioșilor! Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria FOAIA românească e^iro^ifi­s Mucenici de ieri, neputință de azi în Ungaria doar patru mari români au statui: Mihai Eminescu (un bust la Apateu și un cap la Budapesta), Nicolae Bălcescu (la Micherechi și la Jula), Liviu Rebrea­­nu și Moise Nicoară (ambii la Jula). Ungaria este printre campionii mondiali la așezarea de statui, busturi, monu­mente și plăci memoriale, și nu doar pe teritoriul actual al țării, ci în întreg Bazinul Carpatic. Ungurii știu să țină trează amintirea înaintașilor și să lase urme vizibile des­pre trecutul lor, învățând de la compatrioții lor, și printre naționalități, inclusiv printre români, se mai năzărește câte unul care își dorește o statuie în amintirea unui înaintaș. Aici însă se complică lucrurile. Dorința e una, iar realizarea ei, punerea în practică e alta. Dacă ideea nu este pe placul autorităților, se pun tot felul de bețe în roate. Planul așe­zării unei plăci in amintirea revoluționarului pașoptist, deputat român în Parlament și avocat în Budapesta, Eftimie Murgu, a eșuat din cauză că nu s-au putut obți­ne aprobările necesare. Placa ar fi fost așezată pe o clădire din Cetatea Budei, acolo unde Murgu a fost în­temnițat pentru curajul de a vota împotriva habsburgilor. Iar dacă nu merge figura cu aprobările, autoritățile un­gare cercetează din fir în păr trecutul așa-zisului erou al naționalității și dacă se găsește despre el că nu i-a iubit necontenit și cu ardoare pe unguri, nicio șansă nu există pentru a i se ridica statuie sau a i se așeza o placă. Eșecul neașezării statuii marelui Mitropolit Andrei Șaguna la Jula, în fața Catedralei ortodoxe Sf. Nicolae, este un caz de acum câțiva ani despre care am scris zeci de articole. Fără niciun rost, în anul 2000, când se sărbătorea Ungaria milenară, fondată de Sfântul Ștefan, datorită primarului de atunci, și micherechenii s-au trezit în sat la ei cu un bust al regelui maghiar. Mulți se întrebau atunci, ce caută un monument al Sf. Ștefan într-un sat majoritar românesc și, mai ales, de ce a fost așezat cu privirea către biserica ortodoxă. Atunci încă nu se știa că pe 20 august 2000 și biserica ortodoxă, prin Patriarhia de la Constantinopol, l-a primit în rândul sfinților pe Sf. Ștefan al ungurilor. Cel pentru care a fost totuși străină ideea de a așeza bustul unui domnitor maghiar în centrul unui sat românesc, au început să caute după modele mai potrivite. O idee ine­dită și foarte inspirată a pornit atunci de la un michere­­chean, dar care a primit mai multe critici decât laude, astfel ideea lui din start a fost sortită eșecului. Micherecheanul, care nici măcar nu este de religie orto­doxă, ci este baptist, s-a gândit că cea mai potrivită per­soană care ar merita o statuie în centrul Micherechiului este marele domnitor al Țării Românești, Constantin Brâncoveanu. De ce? Motivele sunt extrem de multe, pen­tru că a construit numeroase biserici fiind un bun cre­dincios al lui Hristos, pentru că dărnicia și purtarea lui de grijă față de neamul său nu s-au oprit la hotarele Țării Românești, ci au ajuns până la frații români din Moldova și Transilvania; și pentru că nici atunci când a fost întemnițat la Constantinopol împreună cu fiii săi și a fost chinuit într-un mod cumplit de către otomani vre­me de patru luni, nu s-a lepădat nicio clipă de credința creștină. Peste exact un an se vor împlini trei secole de la moar­tea prin jertfă a celui care a fost Marele Voievod Con­stantin Brâncoveanu, în ziua praznicului Adormirii Mai­cii Domnului, pe 15 august 1714, la vârsta de 60 de ani, Brâncoveanu a primit sfârșitul mucenicesc prin sabie împreună cu fiii săi: Constantin, Ștefan, Radu și Matei, și cu ginerele său, sfetnicul Ianache, în cetatea Sfântului Constantin cel Mare. Cu 21 de ani în urmă, Biserica Or­todoxă Română i-a trecut în rândul sfinților din calen­dar pe Sfinții Martiri Brâncoveni, fiind prăznuiți în data de 16 august a fiecărui an. Din viața exemplară de bun creștin și mare român a lui Constantin Brâncoveanu avem cu toții de învățat. Precum și din perseverența cu care știu ungurii să-și urmărească scopul cu pași mici până obțin tot ce vor. Până și ce nu li se cuvine. E. șimon

Next