Foaia românească, 2016 (Anul 66, nr. 1-53)
2016-01-22 / nr. 4
Familii de gospodari români amenințate și discriminate, la Chitighaz în urmă cu trei ani am mai scris despre necazurile pe care le întâmpină în traiului de zi cu zi, din cauza unei noi legi a statului ungar, două familii de gospodari din Chitighaz, familiile Sarea și Cioca, care cresc împreună în jur de 400 de oi, pe lângă vaci și alte animale. Acum gospodăriile lor au ajuns din nou în pericol, animalele rămânând fără loc de pășunat, și pe deasupra, cei care le cauzează atâta necâz îi batjocorește și pentru că sunt... români! Gheorghe Sarea și cumnatul său, Teodor Cioca, și-au mânat zilnic oile să pască pe pășunea din spatele sălașului lor, aflat la ieșirea din Chitighaz spre Medgyesegyháza. Au făcut asta în ultimele două decenii, așa cum au moștenit de la bătrânul Sarea. Conform Legii Naționale a Fondului Funciar din anul 2010, pentru închirierea terenurilor care sunt proprietate a statului au fost publicate concursuri. Prima dată concursurile au fost publicate pe termen de trei ani, iar în luna octombrie a anului trecut ele au fost făcute publice din nou, însă pe o perioadă de zece ani. Până să se publice aceste concursuri, pășunile și terenurile arabile se puteau închiria de la stat, iar acestea au asigurat un trai decent pentru mai multe familii de gospodari din sat, care trăiesc din asta de o viață, însă toate acestea au rămas doar o amintire a trecutului, pentru că povestea cu oile, cu pășunile și cu traiul familiilor, din anul 2013 a ajuns să devină o problemă tot mai mare. Cu adâncă tristețe învăluită cu frica zilei de mâine, cu spaima că nu vor avea ce să dea animalelor de mâncare, cu gândul că nu-și vor putea crește copiii, am fost așteptată la Chitighaz din nou, să ascult povestea acestor două familii, cărora li s-a alăturat și gospodarul losiflukas Nagy. Acesta din urmă se ocupă cu creșterea animalelor de când se știe. Are 60 de vaci cu lapte, 100 de oi și alte animale de curte. în această afacere lucrează cu băiatul său mai mare, însă din ceea ce produc își întreține familia, plătește școlarizarea în România la doi copii studenți, mai are un copil de școala generală și pentru toți își face datoria și față de stat, achitând asigurările medicale, impozitele necesare și fondul de pensii pentru el și soție. Pentru a-și asigura traiul, acești mici gospodari au trebuit să-și înainteze dosarele din nou la Direcția Parcului Național Criș-Mureș, cu sediul în orașul Sarvaș, însă în urma concursului recent, au fost anunțați că nu ei sunt câștigătorii. Terenurile pe care de atâția ani au păscut oile lor, de acum înainte vor fi luate în arendă de alți consăteni, unii dintre ei nici măcar nu au animale. Fostele pășuni ale familiei Sarea și unele pășuni și terenuri arabile ale domnului luhas au fost câștigate de Kertész András și fiul său Oláh Ádám, aceștia dispunând în jur de 100 de hectare de pășune și alții de nimic. Din astfel de terenuri a câștigat peste o sută de hectare și tânăra Magdolna Otlocan. Sistemul de arendare a pământurilor în timp ce, pe hârtie, scopurile sunt stabilite destul de clar și pare a fi scrise în interesul fermelor de familii, în realitate tot procesul de decizii este extrem de complicat și de necontrolabil. Spre exemplu, dosarele de concurs nu sunt publice, precum nici procesul de evaluare. Deci, la anunțarea rezultatelor nimeni nu poate să știe de ce tocmai respectivul a câștigat și nu altcineva. Răspunsul vine prin poștă, în care scrie două rânduri, cum că cererea lor a fost respinsă. Cu toate că Legea Fondului Funciar conține câteva criterii avantajoase pentru fermele de familii (cum că trebuie să aibă prioritate micile gazde din localitate și că o familie poate lua în arendă maximum 300 de hectare), în realitate se trece ușor cu vederea peste aceste criterii. Miza însă nu este mică: arendarea se face pentru 10 de ani, iar câștigătorii se vor putea bucura de un sprijin de peste 60 de mii de forinți/hectar din fondul funciar al statului, la pășune ceva mai puțin. Deci, cine stăpânește 100 de hectare de pământ, poate obține un sprijin de câteva milioane bune, din care poate trăi fericit zece ani. Familiile Sarea, Cioca și Iuhas, precum și alții asemenea lor, nu vor să fie oameni bogați, vor doar ca să-și crească în mod cinstit copiii și să aibă unde să ducă la pășunat oile. Problema principală este că familiile Sarea și Cioca au primit în urmă cu trei ani, când au pierdut primul concurs, un ajutor pentru care a intervenit, pe lângă Direcția Parcului Național, inclusiv Consulatul General al României de la Jula. Mai concret, aceste familii au primit un drept de a cosi primul trifoi pe un teren de 20 ha din proprietatea parcului. Acest drept s-a pierdut cumva în favoarea familiei Kertész. Dar povestea nu se termină aici: în urmă cu trei ani, le-a sărit în ajutor primăria ca să nu moară oile de foame, cu o pășune de 5 ha și una de 7 ha de la un om de bine din sat, însă pentru a ajunge la aceste pășuni, oile familiei Sarea trebuie să treacă pe pășunea familiei Kertész, care acum nu le dă voie. Din acest motiv, s-a ajuns la conflicte și amenințări din partea familiei Kertész și Oláh, unul din membrii familiei a fost și bătut de ei, iar pentru aceasta există și o plângere la poliție. Sunt discriminați zilnic de către acești vecini, care îi amenință de câte ori îi vede, chiar dacă ei sunt cei care au pierdut. Familia Kertész și copiii s-au mutat în Chitighaz după 1990, cumpărând casa unui unchi deal familiei Sarea, iar atunci nu era nici o problemă între ei. Atâta timp cât se plătea pentru pășune nu a stat nimeni la rând. De când se poate lua bani frumoși de la stat, fiecare își pune pilele în funcție pentru a ajunge la o bucățică. Aceste familii de români din Chitighaz, însă, nu este de ajuns că au fost nedreptățite, sunt batjocorite de unguri și pentru că sunt români, spunându-le „să meargă înapoi în România", chiar dacă plaiurile natale le sunt aceste pășuni nenorocite de când e lumea... Unde să plece? Ei aici sunt acasă! a.b.